Balet la cinematograf (II)

Daca în marile sali de opera si balet se strecoara multi snobi, care se prefac interesati de acest gen de spectacol doar pentru a fi vazuti în compania oamenilor cu educatie si pentru care tinuta pe care o etaleaza este mai importanta decât numele artistilor ce evolueaza pe scena, aici în salile de cinematograf nu vin decât cu adevarat iubitorii acestui gen de spectacol. De aceea, atmosfera este deosebit de placuta si degajata!
Când dirijorul Boris Gruzin a luat loc la pupitru - în fata orchestrei Royal Opera, în sala a încetat orice murmur si pe acordurile muzicii, noi spectatorii ne-am lasat purtati spre lumea prezentata de artistii balerini. Indiferent ca firul povestii îti este cunoscut, emotia pe care o transmit artistii prin felul interpretarii este de fiecare data alta.
Baletul Giselle este povestea trista a unei iubiri neîmplinite. Giselle este o fata simpla, o tânara deosebit de frumoasa care traieste împreuna cu mama ei într-un satuc. Padurarul satului este pretendent la mâna Gisellei. Trecând întâmplator prin sat, ducele Albrecht de Silesia ramâne fermecat de frumusetea fetei. Pentru a-i câstiga încrederea, acesta închiriaza o locuinta în sat si se da drept om de rând. Planul reuseste si Giselle se îndragosteste de duce si relatia lor de iubire este prezentata oficial în sat. Mama Gisellei are presentimentul ca iubirea fiicei nu are viitor si într-adevar, ducele duce viata paralela, în lumea lui fiind logodit cu Barthilde - o domnisoara de origine nobila. Ros de gelozie, padurarul face cercetari si descopera adevarul în legatura cu ducele. Pusa în fata realitatii, Giselle îsi pierde ratiunea. Cu inima zdrobita, se sinucide cu spada ducelui si moare în bratele lui. Acesta este sfârsitul actului întâi.
Scena actului doi se desfasoara la mormântul Gisellei. Padurarul Hilarion plânge peste pamântul proaspat rascolit si acoperit cu coaroane de flori. La miezul noptii apar spiritele tinerelor fete decedate înainte de a deveni mirese - acele Wilis care cauta razbunare pentru visul frânt de a deveni femei, pentru dorinta neîmplinita de a purta în pântece un prunc. Sub conducerea reginei Myrtha, grupul de Wilis bântuie noaptea si atrag în mrejele lor barbati pe care îi provoaca la dans, pâna când acestia mor epuizati. Padurarul fuge la prima aparitie a stafiilor, însa la scurt timp apare ducele Albrecht, sa depuna un brat de cale albe pe mormântul Gisellei.
Copleşit de remuşcări si vinovatie, implora iertare si din durerea care-l stapâneste, apare spiritul Gisellei. Aceasta îl iarta, pentru ca dragostea pe care i-o poarta dainuie si dupa moarte. Atunci când Wilis îl înconjoara pe duce si-si folosesc magia pentru a-l provoaca la dansul care sa-i aduca moartea, Giselle îl sprijina. Puterea dragostei ei înfrânge forta vrajilor clanului caruia i s-a alaturat de curând si Albrecht ramâne în viata pâna la rasaritul soarelui. În zori de zi puterea demonilor dispare, duhurile se dizolva în ceata iar spiritul Gisellei se întoarce în mormânt, sa se odihneasca în pace. Acordurile orchestrei înceteaza, cortina coboara si baletul se încheie aici în aplauzele publicului emotionat si încântat.
Cu cât mai bine reusesc artistii sa se transpuna în rolul pe care îl intrepreteaza, cu atât mai mare este calitatea spectacolului, baletul fiind genul de dans figurativ prin care doar gesturile, mimica fetei si pozitia corpului pot transmite ceea ce în alte ramuri artistice pot exprima cuvintele.
Solourile balerinilor sunt cu atât mai aproape de perfectiune cu cât artistii pun mai multa pasiune în dans si reusesc sa transfere publicului starea afectivă deosebit de intensă cu care sunt încarcati. Soloul Gisellei din primul act este un astfel de moment în care ciclul de 12 sarituri executate în diagonala scenei pe același picior, stârneste ropote de aplauze la fiecare spectacol. Giselle este plina de gratie si puritatea chipului lumineaza întreaga scena.
Impresionant este si dansul corpului de balet ce interpreteaza Wilis, acele fete tinere si frumoase care nu au ajuns sa fie mirese niciodata. Tristetea si bucuria, iubirea si ura, acest amestec de pasiuni umane este transpus într-un dans sincron ce creaza impresia de plutire prin ceata.
Dovezi de virtuozitate sunt deasemenea soloul Albrecht din finalul actului doi, când artistul face piruete duble si triple si se deplaseaza pe diagonala, însa cu adevarat superb este soloul Gisellei din final. Aici, Giselle este eterica, Giselle e fina, fragila si pluteste efectiv! Aproape ireala, Giselle este ca o boare de vânt.
Dansul clasic în general urca spre cer în cautarea plutirii, mai mult însa acest balet combina energia si cunoasterea de sine, amesteca pasiuni umane cu forte supranaturale si ofera spectatorilor o reprezentatie deosebit de emotionanta!  [Fotografiile din cadrul spectacolului sunt preluate din  pagina www.roh.org.uk (aici si aici)].
În pauza dintre cele doua acte, ne-a fost prezentat un interviu deosebit cu maestrul Peter Wright, realizat de balerina si moderatoarea Darcey Bussell. Deosebit de interesant este si videoclipul ce prezinta câteva momente din pregatirea corpului de balet, interpretele Wilis.

În acest timp, noi am baut câte un pahar de vin spumant si am servit canapé.


Nu pot sa închei acest articol fara sa destainui un amanunt deosebit de familie - matusa mea (verisoara mamei si prietena mea) a interpretat acum mai bine de 35 de ani rolul Gissele, pe când era prim-balerina într-unul din ansamblurile de balet de elita din Bucuresti. În prezent conduce propria scoala de balet, în Ulm. Cele doua fotografii fac parte din albumul de familie.