Pe malul mării Adriatice...(RIO 28/2025)

... într-o zi fără vânt, am căutat cele mai frumoase sclipiri ale valurilor, special pentru rubrica Reflexii. 
Razele blânde ale soarelui dansau peste apa limpede, turcoaz, iar lucirile se transformau în reflexii de diamant. Valurile se retrăgeau tiptil, iar urmele talpilor goale dispăreau ușor pe nisipul fin și cald.
Lumina, lipsa grijilor și respirația continuă a mării se împleteau într-un ritm profund, aproape muzical.
Aerul era clar, timpul părea suspendat. Cerul - pictat cu albastru infinit, părea nemișcat iar marea, cu splendorile ei pure, se odihnea în propria frumusețe. 

Autentic, firesc — perfectă în imperfecțiunea clipelor.

 Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit ca în fiecare joi să participați aici, la rubrica Reflexii în Oglindă (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare. Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel:

Curcubeul – șoapta culorilor / RIO 27-2025

Curcubeul se naște acolo unde știința atinge miracolul.
Nu este doar un joc al luminii în suspensie, ci o poezie veselă, scrisă între cer și pământ, pe o pânză de aer și speranță.
Fiecare culoare nu e doar o frecvență, ci o vibrație a sufletului – o emoție adormită, o amintire care tresare, o promisiune nerostită, dar simțită.
Curcubeul nu se privește doar cu ochii, ci cu sufletul – cu tot ce am iubit, cu tot ce am pierdut, cu tot ce încă mai visăm.
Roșul arde ca o iubire nerostită, pasională și vie.
Portocaliul e zâmbetul cald al unei dimineți de vară, plin de speranță.
Galbenul dansează ca razele soarelui prin părul cuiva drag.
Verdele e liniștea unei păduri după ploaie, o promisiune de reînnoire.
Albastrul aduce cu el dorul – adânc, infinit, ca marea.
Indigo e taina serii, când gândurile devin mai clare.
Violetul închide curcubeul cu o notă de mister și visare.
Curcubeul apare atunci când lumina se frânge. Tocmai din acea ruptură se naște frumusețea... Poate că și în viață, cele mai limpezi revelații vin abia după ce trecem prin întuneric. Iar când le recunoaștem, înțelegem că speranța n-a fost niciodată pierdută – doar ascunsă, tăcut, în lumină.



Ieri seară, în jurul orei 20, eram în autocar, în drum spre casă, alături de colegii din departament. Ne întorceam din delegație, din Liechtenstein, când am fost surprinși de o scurtă aversă de vară. Ploaia s-a risipit repede, lăsând în urmă un cer care părea pictat. Și atunci, s-a ivit un curcubeu dublu – vibrant, neașteptat, aproape ireal. Am încercat să-l surprind în fotografii, dar viteza autocarului și geamurile ude au făcut totul imposibil.

Fără să vreau, am surprins reflexii interesante, umbre, lumini, contururi a două lumi care se suprapun pentru o poveste... Imaginile nu sunt clare, dar poate că tocmai asta le face speciale – lasă loc imaginației. Poate că adevărata frumusețe nu e în imagine, ci în ce simți când o privești.
Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit ca în fiecare joi să participați aici, la rubrica Reflexii în Oglindă (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare. Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel:

Weekend cu... ghinioane

Voi cum ați supraviețuit weekendului? Ați avut și voi parte de ghinioane sau doar eu am câștigat la "loteria cosmică a zilelor cu ghinion"? 😕
La mine, totul a început sâmbătă, într-o Bavarie sufocată de caniculă. De aproape o lună, aerul e greu de respirat. Soarele arde fără milă, presiunea ne apasă, iar termometrul pare înțepenit la 35°C. La televizor, prognozele sunt și mai îngrijorătoare: urmează 45°C. Transpirăm și ne topim, evitând cu grijă orice ieșire din încăperile climatizate. Orașul pare suspendat într-o căldură densă, sufocantă, care nu iartă nimic.
Și totuși, sâmbătă dimineață aveam programări — mi-am propus o mică împrospătare de vară. Se apropie summer party-ul organizat de firmă, iar imediat după, plec în vacanță la mare cu băieții mei.
Mă visam estivala, relaxată, cu un look proaspăt.
Prima oprire a fost salonul de manichiură-pedichiură. M-au întâmpinat vietnamezele — zâmbitoare, rapide, eficiente. În tot orașul, ele dețin monopolul pe unghii. Comunicarea? Aproape imposibilă. Ne înțelegem prin semne, zâmbete și interjecții. Din păcate.
Salonul are un display mare, iar muzica vietnameză curge, de obicei, în buclă. Pentru urechea mea, toate melodiile sună la fel — un fel de plâns cântat, cu ecou. Dar, surpriză! Tocmai când m-am așezat la pedichiură, a început Pharrell Williams. „Happy”! Mi-a venit să bat tactul cu piciorul, dar... piciorul era în cădiță, în apă. Bucuria a durat douăzeci de secunde. Una dintre fete a luat telecomanda și... adio Pharrell, bun venit lalăială. Măcar ele au fost fericite.
De obicei aleg alb-sidefiu, dar de data asta, când mi s-a arătat paletarul de shellac, am ales spontan o nuanță turcoaz translucid, delicat. Ca o amintire dintr-o vară care încă n-a început. Am arătat clar, am zâmbit, am spus „yes, this one please”. Totul părea în regulă...
Știți cum funcționează — mâna sub lampă, ele lucrează ca pe bandă rulantă. Abia la final am constatat că unghiile mele sunt... bleu intens cu sclipici. De parcă sirena Ariel mi-ar fi împrumutat coada. Nu era ce am ales, dar era ce am primit. Am înghițit în sec. Trebuie să mă suport așa cel puțin trei săptămâni — nu doar că nu e sănătos să refac tratamentul atât de des, dar nici nu-mi permit să dau din nou 85€ doar pentru o altă nuanță.
Mda... am plecat mai departe, la salonul de coafură.
Aici, monitorul uriaș merge nonstop pe muzică turcească. În Germania, saloanele de coafură par să fie sub monopol turcesc — și se simte. Muzica e omniprezentă. Nici asta nu e pe gustul meu, dar suntem educați să ne tolerăm, nu-i așa?
De patru ani merg la aceeași coafeză. Mereu atentă, empatică, profesionistă. O grecoaică simpatică, cam de aceeași vârstă cu mine. Îmi vopsește rădăcinile sau îmi face permanent, după caz. Acum i-am spus că-mi doresc să rămân blondă, dar cu o tentă discretă de roz. La tuns, doar vârfurile și puțin bretonul.
M-am lăsat pe mâna ei, cu încredere. Părul ud ascunde bine adevărul... Dar când s-a uscat, m-a luat cu leșin. Aproape jumătate din lungime dispăruse.
Culoarea? Ceva incert, care bate în roșu. Cică se va modifica de la soare (după ce acasă m-am spălat pe păr de trei ori în 12 ore, parca nuanta a devenit mai aramie...).
M-am înfuriat, dar m-am abținut. Nu am zis nimic... la ce ar fi folosit? Știam că nu poate să-mi lipească părul la loc. Am plâns acasă. Și probabil voi mai plânge vreo doi ani, până când părul va crește din nou.
Dar ghinioanele nu s-au oprit aici.
Sâmbătă seara, când soarele cobora spre asfințit, am ieșit în curte și... am mai descoperit o tragedie. Șase dintre cei mai mari și mai frumoși peștișori aurii din iaz pluteau fără viață. A fost un șoc.
Filtrul de iaz, dotat cu lampă UV, curățat regulat și în perfectă funcțiune, își făcea treaba. Dar la canicula asta, nu a fost suficient. Căldura excesivă a favorizat explozia de mătasea broaștei, care, cel mai probabil, a scăzut drastic nivelul de oxigen din apă. Am curățat cât am putut, am spălat frunză cu frunză coșulețele cu nuferi, apoi am montat o pompă suplimentară de oxigenare. Peștii rămași par să-și fi revenit. Un mic miracol.
Astăzi am fost la Dehner, singurul loc din oraș unde se vând goldfische. Cei pierduți erau de două ori mai mari decât cel mai mare exemplar disponibil acum. Unul singur! L-am luat — e oranj. Apoi am ales încă șapte mititei: trei albaștri, doi coral și doi oranj. Total: 54,92 €. O nouă mică-mare investiție.

Weekendul a fost greu — caniculă, pierderi, frustrări... Parcă toate s-au adunat deodată, ca și cum s-ar fi înțeles între ele. De ce oare? 

Dar mâine începe iulie — o lună nouă, un noroc nou... poate! Speranța, așa cum spune și proverbul, moare ultima... Sa fie o luna buna pentru toata lumea! 🍀

Holi Festival în cea mai lungă zi a anului – Vara a explodat în culoare

12 ani de promisiuni, luni de așteptare și o singură zi — a solstițiului — care m-a aruncat direct în vară într-o explozie de culoare. Totul s-a întâmplat pe 21 iunie, în cea mai lungă zi a anului.
Augsburg, al treilea cel mai vechi oraș din Germania (cu rădăcini romane și suflet german), a găzduit cea de-a 12-a ediție a Holi Festival. Ca în fiecare an, evenimentul s-a desfășurat în parcul din fosta uzină de gaz, la umbra impunătorului Gaskessel, una dintre cele mai emblematice clădiri ale orașului.
Fscinant este că, într-un astfel de decor cu greutate istorică, are loc un festival născut la mii de kilometri distanță, inspirat de o sărbătoare hindusă. În Europa, Holi a fost adaptat. Conotația religioasă originală s-a pierdut, transformându-se într-o sărbătoare urbană a culorii, comunității și libertății. Nu mai e despre spiritualitate, ci despre a fi împreună, a dansa, a râde și a te pierde în vibrația lumii. Emoție colectivă, trăită în alb — tricouri, pantaloni scurți sau fuste — acoperite treptat cu praf roz, galben, albastru și portocaliu.
Parcul fremăta de muzică și energie. Copacii păreau că dansează odată cu noi, iar sub frunzișul lor răcoros, beat-urile se împleteau într-un curcubeu sonor. Deși stilurile nu sunt neapărat pe gustul meu, pentru un festival în aer liber s-au potrivit perfect. Programul de pe scenă a curs fără oprire. DJ-ii s-au succedat impecabil și au creat împreună un potpuriu vibrant din House, EDM, Charts, Techno și tot ce înseamnă ritm care te face să nu stai locului. Muzica nu s-a oprit nicio clipă. Seturile s-au legat perfect, ca un singur flux sonor care a ținut atmosfera sus pe tot parcursul după-amiezii.
N-am întâlnit figuri cunoscute, dar nici n-a fost nevoie. Am schimbat câteva zâmbete, un gest, un „ce culoare ai în punguță?” — și, în secunda următoare, dansam cot la cot. Așa am cunoscut-o, spre exemplu, pe Marion din Mediaș, venită împreună cu fiul ei Florian tocmai din Bamberg pentru acest festival la care, spuneau ei cu mândrie, vin în fiecare an. Am râs atât de mult, că parcă și culorile se lipeau de zâmbet — eram praf din cap până-n suflet.
Raluca mea m-a atins pe umăr și, zâmbind, mi-a arătat alte mame dansând cot la cot cu fiicele lor — ca și noi. O galerie de generații amestecate, unite de aceleași culori, același ritm, aceeași libertate. Eram acolo, în mijlocul energiei, dansând alături de tineri cu același chef și aceeași poftă de viață. Nu priveam viața dintr-un colț — îi țineam pasul în ringul de dans, acolo unde vârsta nu are ecou. Iar când o tânără s-a strecurat spontan în selfie-ul nostru și ne-a luminat poza cu un chiot și un zâmbet larg, am simțit că a ridicat vibe-ul cum numai spontaneitatea sinceră poate s-o facă. Acolo, în fiecare beat care ne prindea și ne elibera, din nou și din nou.
Am băut cola și radler, am dansat cât pentru o vară întreagă și ne-am lăsat pictate pielea, hainele și râsetele de fiecare nor de culoare care ne atingea.
Pe la ora 18:00, deși muzica încă vibra în aer și pașii nu voiau să se oprească, am pornit spre casă pentru că aveam de onorat o altă invitație dragă — la ora 19:00 vecinii ne așteptau, pe mine, pe Helmut și pe Leo, în grădina lor pentru o bere rece și o seară tihnită.
Ca să ajungem acasă, Raluca a scos din portbagaj două pături în care ne-am înfășurat ca niște picturi ambulante — protejând tapițeria mașinii și prelungind parcă vraja zilei. 😅 Venisem la festival îmbrăcate în alb, din cap până-n picioare, iar acum arătam ca niște zugravi neîndemânatici care s-au jucat mai mult decât au lucrat — dar ce capodoperă!
Acasă am avut timp suficient pentru un duș bun. Si, contrar așteptărilor, pulberile s-au spălat surprinzător de ușor. (la fel și hainele și espadrilele — au redevenit albe-albe). Dar au dispărut doar culorile. Amintirile acestei zile s-au fixat ca fiind o zi în care am dansat în afara timpului. O zi în care am fost, pur și simplu, fericită.
În încheiere, așa cum am promis, urmează fotografiile — momente surprinse în plină explozie de culoare, zâmbete sincere și praf magic:

 

Puterea culorilor: cum ne manipulează fără să ne dăm seama!

Crezi că alegerea ta vestimentară este (mereu) întâmplătoare? Că un logo îți place doar pentru design? Gândește-te din nou! 🤔

Culorile sunt un instrument puternic care ne influențează emoțiile, atenția și chiar deciziile zilnice. 😊
🔥 Roșu – energia care te accelerează
Știi de ce reducerile și butoanele „Cumpără acum” sunt mereu roșii? Pentru că această culoare stimulează acțiunea și poate crește ritmul cardiac. Nu e doar despre pasiune, ci despre puterea de influență!
🔵 Albastru – culoarea încrederii
Bănci, companii mari, branduri de tehnologie – toate folosesc albastrul pentru a inspira siguranță și profesionalism. Facebook, Twitter, LinkedIn… coincidență? Nu chiar.
🟡 Galben – lumina care atrage atenția
Este culoarea creativității, dar și a pericolului. Semnele de avertizare sunt galbene tocmai pentru că sunt imposibil de ignorat.
🍃 Verde – culoarea echilibrului și… marketingului eco
Vrei să pari natural și prietenos cu mediul? Adaugă verde! Brandurile știu asta prea bine, de aceea folosesc această culoare pentru a sublinia produse „bio”, „naturale” sau „sănătoase”.
⚫ Negru – putere și mister
Luxury, eleganță, exclusivitate – negrul este asociat cu rafinamentul și statutul. Tocmai de aceea mașinile premium, hainele de gală și electronicele sofisticate se îmbracă în această nuanță.
💡 Și acum întrebarea-cheie: Culorile te controlează fără să îți dai seama?
😁 Data viitoare când alegi un produs, un outfit sau chiar o postare pe Instagram, întreabă-te: e "alegerea mea" sau e puterea invizibilă a culorii?

Reflexii în sfera de cristal - Reflexii în oglinda S16/2025

Daca va plac reflexiile mele de aici, va invit sa participati la rubrica "Reflexii în Oglinda" (rubrica preluata de la SoriN), la care va invit cu drag sa participati. Singura regula este sa publicati într-un articol pe propriul blog o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat in oglinda sau imagini pe care tocmai le-ati vazut în "oglinda" (orice fel de oglinda... chiar si oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) si sa înscrieți articolul aici - în tabel:

Buturugi si scorburi - Miercuea fara cuvinte S16/2025

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

Sâmbăta lui Lazăr

Deși suntem foarte departe de cimitirele unde odihnesc cei dragi, găsim alinare în locuri de pioșenie, unde putem reflecta și ne amintim de ei. Helmut, fiind catolic, iar eu ortodoxă, ne rugăm în felurile noastre, știind că sufletele lor înălțate la cer ne aud și ne văd, oriunde ne-am afla pe această planetă. Această credință ne aduce liniște și ne face să simțim că suntem mereu aproape de ei. 

Ieri, în Sâmbăta lui Lazăr (cunoscută la catolici ca fiind o zi de pregătire spirituală pentru Săptămâna Patimilor), am ales să facem un pelerinaj la Mănăstirea Holzen. A fost o zi superbă, cu soare strălucitor și cer de un albastru intens. Atmosfera senină ne-a învăluit într-o liniște profundă, iar în această pace am simțit prezența celor dragi, ca o adiere blândă care ne-a însoțit pe drumul nostru.

Mănăstirea Holzen, situată în Allmannshofen, Bavaria, are o istorie bogată ce datează din secolul al XII-lea. Fondată în 1150 de Marquard von Donnersberg, mănăstirea a fost inițial un dublu convent pentru călugări și călugărițe benedictine. 

De-a lungul timpului, mănăstirea a trecut prin numeroase încercări, inclusiv distrugeri în timpul Războiului Țăranilor din 1525 și abandonarea în 1632 din cauza invaziei suedeze. În 1696, piatra de temelie a actualei mănăstiri a fost pusă pe muntele Karlsberg, iar biserica Sfântului Ioan Botezătorul a fost consacrată în 1710. Interiorul baroc al bisericii impresionează prin lucrările de stucatură realizate de Benedikt Vogel și sculpturile lui Ehrgott Bernhard Bendl. Tavanul bisericii este decorat cu fresce detaliate, iar altarul principal baroc este un punct central de atracție. 

În perioada Postului Mare, începând cu Duminica Patimilor și până la Vinerea Mare, icoanele și crucea sunt acoperite cu valuri liliachii, o practică numită "velatio". Culoarea violet simbolizează penitența și suferința, reflectând doliu și introspecție spirituală. Acoperirea icoanelor și crucii subliniază umanitatea și suferința lui Iisus, pregătind credincioșii pentru comemorarea Patimilor și Învierii. Duminica Patimilor marchează începutul ultimei săptămâni din Postul Mare, iar Vinerea Mare, valurile sunt îndepărtate, simbolizând sfârșitul suferințelor lui Hristos și pregătirea pentru Paște.

Grădinile mănăstirii sunt un adevărat paradis de liniște și frumusețe. Aleile umbrite de copaci, florile îngrijite și aerul curat fac din acest loc o oază de pace și reculegere. Pe lângă noi, nu au fost decât doi sau trei vizitatori pe întregul areal, așa că ne-am plimbat relaxați și ne-am bucurat de peisajele pitorești care înconjoară mănăstirea.

Rugăciunile sub cerul liber, sub ninsoarea petalelor de meri și peri, ne amintesc de frumusețea simplă și pură a credinței. Ne reînnoiesc speranța și ne întăresc convingerea că, indiferent de distanțe sau de obstacole, suntem mereu înconjurați de iubirea divină și de prezența celor dragi. 

Solemnitatea acestei zile a fost accentuată de incursiunea pe care am făcut-o la cimitirul mănăstirii.

După această experiență profundă, am încercat o trecere treptată spre cele lumești. Căldura și oboseala ni le-am astâmpărat șezând în curtea interioară a mănăstirii, unde am avut deosebita onoare de a fi serviți cu o bere Schloss Unterbaar și un suc natural de coacăze, Adler Holzen. Aceste băuturi reci au adăugat un plus de autenticitate și tradiție experienței noastre, completând frumusețea acestei zile.În prezent, mănăstirea este administrată de Congregația Sfântului Iosif din Ursberg, care oferă

 oportunități de trai și muncă pentru persoanele cu dizabilități.

Mănăstirea Holzen rămâne un loc de pelerinaj și reflecție spirituală, oferind un cadru deosebit pentru reculegere și introspecție. Acest loc, parcă desprins din rai, ne-a fascinat prin frumusețea și serenitatea sa. Curățenia și liniștea care domnesc aici ne-au impresionat atât de profund încât am cerut informații suplimentare despre camerele în regim de hotel. Ne jucăm cu gândul să petrecem cândva trecerea dintre ani aici, poate chiar anul acesta...

La noi nu a nins in martie - Miercurea fără cuvinte 12/2025

 

 LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

Conexiuni - Miercurea fără cuvinte 10/2025

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

Peisaj de poveste

       ❄️🌲💙❄️🌲💙 

Un tablou de vis se dezvăluie-n zare,
Cu arbori de chiciură împodobiți,
Sculpturi de iarnă, fine și rare,
În straie de cristal, magic poleiți.


Cerul senin, un ocean de lumină,
Îmbrățișează albul pur, imaculat,
Iarna își lasă amprenta divină,
Într-o simfonie, totul a schimbat.

           💙🌲❄️💙🌲❄️

Vița-de-vie sălbatică - Miercurea fără cuvinte S40/2024

 

 LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

Un infinit albastru si verde - Miercurea fara cuvinte S18/2024

 

Shhhhhh, LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

Apus de soare

Pentru ultima miercuri din septembrie am hotarât cu înca trei colegi de birou sa mergem dupa orele de serviciu pe malul lacului Ammersee, sa admiram apusul de soare. Noi am plecat cu doua masini, Thomas cu Franziska si Andrea m-a luat pe mine. 

Thomas a adus patru doze a 0,33l cu bere speciala din Slovenia, unde de curând a petrecut câteva zile de concediu si a propus sa facem o mica degustare. Ei au ajuns primii si au "rezervat" un loc pe dig. Eu si Andrea am pierdut câteva minute pentru ca ne-am oprit sa mâncam înghetata. Am avut pofta de "coacaze negre" si pentru diversitate, am luat si câte o sfera de "castane cu scortisoara"! Un deliciu! Hmmm... 

Când am ajuns la lac, oglinda apei tocmai începea sa capete naunte rozalii... Ne-am descaltat si am intrat scurt în apa, doar pâna la glezne. Cu toate ca între orele amiezii si orele nouăsprezece temperatura atmosferica este în jur de 25-30 grade, apa s-a racit puternic. Nu mai este vreme de baie, chiar daca mai vezi pe ici pe colo curajosi care se balacesc. Temperatura coboara în timpul noptilor sub zece grade. Este toamna...

Ne-am asezat pe piatra calda a digului si Thomas a desfacut prima doza de bere. Franziska a însirat patru paharele si bautura acidulata a fost împartita în mod egal. Culoarea si gustul acestei beri mi-au amintit cumva de socata. Poate o tenta mai amara, dar aceeasi usoara aciditate si mirosul concentrat al verii ☺

Între timp, soarele a mai coborât de-o palma spre lac. Pe promenada forfota a devenit maxima si locurile pe dig tot mai înguste. Noi am mai degustat un tip de bere, una cu aroma florala, blânda, mai picanta ca prima dar mai putin acidulata. "Cin cin", "Cheers", "Salud", "zum Wohl" si "Noroc!" Am râs cu lacrimi când Franzisca - singura îmbracata cu fusta (întâmplator, ieri, noi ceilalti trei am purtat jeans) a spus "no rock" combinând engleza (no) si germana (Rock înseamna fusta) si aratând cu degetul spre noi ☺ Ich, rock... ihr, no-Rock! ☺☺☺ Noroc!

A treia doza de bere a avut o aroma puternica, dulce si fina... Cu toate ca berile pe care le-am avut au fost pure, doar hamei, drojdie si ceva cereale, noi toti am simtit gustul unui fruct! Hahaha, dar fiecare un altul! ☺ Andrea a zis ca ea simte cirese, eu am zis ca ananas, Franzisca a simtit gust de banana... Eticheta zicea ca berea nu contine arome ☺ 

Am facut pauza de câte un sandwich cu peste. De la chioscul de lânga ponton, eu am luat pastrav-Saibling afumat, Andrea si-a dorit hering-Bismarck, Thomas a luat Matjes si Franziska crabi de Marea Nordului. Chiflele proaspete, cu pestele la mijloc si umplute generos cu salata verde si sos, ne-au dat lucru pentru urmatorul sfert de ora... Soarele ne-a învaluit tot mai mult în culoarea mierii, intensificând parca gustul deosebit de placut al sandwichului. Am deschis ultima bere exact în momentul în care discul soarelui s-a pitulat sub linia apei... Acest ultim pahar cu bere a fost cel mai intens, usor amarui, spumant si deosebit de placut.

În spatele nostru, râsul cristalin al unor copii se suprapunea armonios cu acordurile unei chitare, în fata noastra, imensitatea lacului se lasa brazdata de câteva rate în cautare de insecte. Din stânga si din dreapta, se înaltau tipete de pescarusii, iar noi... noi în mijlocul acestei lumi magice! Atâta frumusete, atâta perfectiune! 

Parca nu ne mai saturam privind armonia culorilor si luminilor! Câtiva lilieci si-au pornit zborul în mare viteza, anuntând ca înserarea este din ce în ce mai adânca. 

Vazduhul caldut si nemiscat, împuns de catargele câtorva barci, a lasat întunericul sa curga peste noi...

Ne-am îndreptat în tacere spre parcare si ne-am luat ramas bun de la statiunea Herrsching. 

Luna aproape plina ne-a luminat calea pâna acasa. M-am despartit de Andrea în parcarea firmei, mi-am luat masina si am pornit imediat spre casa.

Am ajuns înainte de ora 21. Leo m-a întâmpinat fericit - "haita" lui este de-acum completa si noaptea poate sa vina! ♥

Fructe de magnolia kobus si cer albastru - Miercurea fara cuvinte S38/23

 

Shhhhhh, LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

Excursie la Lacul Regelui - Miercurea fara cuvinte S36/23

 

Shhhhhh, LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

Muzeul "Théodore Deck" din Guebwiller

În Franta, anul 2023 este supranumit Anul Deck, pentru ca se serbeaza 200 de ani de la nasterea celui mai mare ceramist national (Joseph-) Théodore Deck (născut la 2 ianuarie 1823 la Guebwiller, † la 15 mai 1891 la Paris). Deck a facut parte din curentul Istorism si Art Nouveau. 

El a studiat fizica și chimia și a folosit rezultatele studiilor sale inițial pentru vopsirea mătăsii și mai târziu pentru fabricarea sobelor de faianță. După ce și-a extins cunoștințele în călătoriile în Germania, Austria și Ungaria, a înființat o fabrică la Paris (în anul 1856) și a început experimentele în ceramică. 

A lucrat împreuna cu fratele sau Xavier Deck si atât de repede s-au perfectionat, încât încă din 1861 Deck a dezvoltat așa-numita faianță de oiron sau Henry II.  Mai târziu a inventat un nou tip de faianță, imitând faianța antică chinezească și persană, dând o reflexie metalică și mai bogată. 

În 1887 a devenit șef al fabricii de porțelan din Sèvres („Manufacture royale de porcelaine de Sèvres”). 

Deoarece a angajat câtiva pictori de renume la vremea respectiva (inclusiv Jean Louis Hamon și Albert Anker), produsele sale din ceramica au capatat o si mai mare valoare artistică. El a fost distins cu Crucea de Ofițer a Legiunii de Onoare pentru realizările sale la Expoziția Mondială din 1878 de la Paris. 

Specific lui Deck sunt piesele acoperite cu emailuri transparente, crapate sau nefisurate si chiar reliefuri. Lucrarile lui sunt deseori inspirate de pastișa ceramicii islamice, egiptene, chinezești, japoneze sau majolice. El creeaza personaje, păsări, flori, ornamente de tot felul sub glazură turcoaz, verde, galben sau mangan. Theodore Deck a creat un albastru specific - o nuanță de turcoaz orbitor, ce a capatat numele „bleu de Deck” sau „blue Deck”. 

Théodore Deck a continuat mereu să inoveze. Cu ocazia Expoziției Universale din 1867, fabrica a primit o medalie de argint datorită, printre altele, reflexelor metalice obtinute printr-o tehnica speciala. 

Lucrarea lui monumentala este prezentata la Expoziția Universala din 1873 de la Viena, unde a prezentat o jardinieră spectaculoasă de doi metri lățime, sprijinită de un panou înalt de aproape patru metri. Decorul, păstrat la Geneva la Muzeul Ariana, a fost realizat din schitele lui Émile-Auguste Reiber. 

Musée Théodore Deck din orasul sau natal Guebwiller, detine cea mai importantă colecție a lucrărilor sale.

Théodore Deck este îngropat în Cimetière Montparnasse din Paris. Prietenul său Auguste Bartholdi a fost cel care și-a realizat monumentul funerar pe care este gravată propoziția: „A smuls foc din cer”.