Se afișează postările cu eticheta idei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta idei. Afișați toate postările

joi, 31 octombrie 2019

Perinite decorative pentru Halloween



Saptamâna trecuta am gasit intr-un magazin, servete "Halloween", din pânza de bumbac. Tare dragute dar... nefolositoare! Cine sa stearga vasele la bucatarie pe asa ceva?! Le-am privit pret de cateva secunde si le-am si vazut transformate în fete de perna ☺ Le-am cumparat si cum am ajuns acasa, le-am îndoit pe jumatate, le-am cusut pe doua laturi si pe a-III-a latura am montat un fermoar. Am înfățat cu ele doua perinite si TARATATAA! Gata puisorii decorativi! ☺ Happy Halloweeen!

joi, 20 iunie 2019

Invitatie la cocktail - Un Caribben?

Ei da, este o invitatie la barul virtual, nu neaparat de dimineata, ci pentru mai pe seara ;-) Invit la un cocktail pe tot vizitatorii blogului. Participantii la Miercurea fara cuvinte 25/2019 sunt invitati de onoare: Rux Copilarim, Lumea lui Alexandru,Cartim,floarea bunica, Marie J., ina02s, Diana, Poteci de dor, Karmapolice, Daurel, Laura, Zina, Nima. Sanatate, bucurii si sa ne reîntâlnim cu placere si miercurea viitoare, la MfC.

Reteta cocktail Caribbean
(reteta calculata pentru un pahar)

2 cl Rom alb
2 cl Bols Creme de Banane
4 cl Nectar de banane
cateva picaturi de sirop de trestie de zahar
Sampanie rece, de la gheata (eu am folosit pro-secco rosé la doza)
1-2 cirese în sirop de migdale – pentru garnisire

În afara de sampanie, se pun componentele în Cocktail -Shaker împreuna cu 2 cuburi de gheata si se scutura energic. Se toarna prin sita într-un pahar-lalea. Se completeaza cu sampania. Se înfig ciresele pe o tepusa speciala si se orneaza paharul.

Nu exista un moment anume când se recomanda servirea cocktailurilor pe baza de sampanie. În general, aceste cocktailuri sunt binevenite în orice moment al zilei sau al noptii. La un mic-dejun romantic, în timpul amiezii dogoritoare a unei zile de vara sau la încheierea unei cine elegante... Cocktailurile cu sampanie sunt digestive excelente si însotitoare acidulate ideale pe parcursul unei nopti amuzante.
PS: Orice consum cu masura este placere, orice abuz devine chin!

joi, 6 decembrie 2018

De Mos Nicolae

La multi ani, sanatate, bucurii si o minunata zi de Sf. Nicolae tuturor celor ce ajung pe aceasta pagina si in mod special, celor care au participat ieri la MfC: Rux Copilarim, Poteci de dor, Maria, Diana, Nima, Lumea lui Alexandru , Ghita B, floarea bunica, AlexAlex, Suzana, Flaviana si Gina. 

PS: o idee pentru "Decoratiuni pentru sarbatorile de iarna" rubrica initiata de Rux: o crenguta de brad, infipta intr-un pahar plin cu nisip. Am invelit paharul cu o bentita aurie (ramasa de anul trecut de la un cadou) si am atarnat pe crenguta cateva margele vopsite in rosu si auriu. Am format un inel dintr-o nuieluta de salcie pe care am legat-o cu siret rosu si auriu. Pe inelus am agatat un clopotel si am lipit fundita cu o pietricica rosie ce s-a desprins de la o brosa veche, pe care nu o mai purtam. Acest aranjament poate decora minunat biroul, la locul de munca 😀 Spor la treaba si multa inspiratie pentru alte "Provocari Verzi", acum in cea mai frumoasa luna a anului.

duminică, 29 aprilie 2018

Invitatie la barul virtual - Un Manhattan , va rog!

(reteta calculata pentru un pahar)

4 cl. Canadian Whisky
2 cl. Vermouth Rosso
2 picaturi Angostura
Pentru garnisire 1-2 Cirese-cocktail

Se masoara ingredientele exact, se introduc în Shaker împreuna cu câteva cuburi de gheata si se amesteca cu o lingurita de bar (lingurita cu coada lunga).
Se alege un pahar cupa, cu picior lung. Se toarna compozitia în pahar prin stercuratoarea Shaker-ului. Se introduce în pahar tepusa în care am înfipt 1-2 cirese speciale pentru cocktail.

Pentru servirea acestui cocktail nu este nevoie de pai.


Cocktailul Manhattan este un Short-Drink si dupa Martini Cocktail, Manhattan este cel mai cunoscut si comandat cocktail. Este un "clasic" preparat dupa exact aceeasi reteta în întreaga lume. Pentru ca stimuleaza usor apetitul, se serveste înainte de masa de seara sau dupa-amiaza târziu, la "Ora de Cocktail".
PS: Orice consum cu masura este placere, orice abuz devine chin!

duminică, 15 aprilie 2018

Invitatie la barul virtual - Un Adria look, va rog!

(reteta calculata pentru un pahar)

2 cl. Gin
2 cl. Bols Curaçao Blue
2 cl. suc de lamâie Hitchcock
Sampanie de la gheata

Se masoara ginul, curaçao si sucul de lamâie, ingredientele se introduc în Shaker împreuna cu doua cuburi de gheata si se amesteca scuturând energic.
Se alege un pahar "lalea" cu picior lung. Se toarna compozitia în pahar prin stercuratoarea Shaker-ului. Se mai adauga doua cuburi de gheata si se completeaza cu sampanie pâna când paharul se umple.
Cocktailul se orneaza cu o boaba de Physalis.
Pentru servirea acestui cocktail nu este nevoie de pai.

Nu exista un moment anume când se recomanda servirea cocktailurilor pe baza de sampanie. În general, aceste cocktailuri sunt binevenite în orice moment al zilei sau al noptii. La un mic-dejun romantic, în timpul amiezii dogoritoare a unei zile de vara sau la încheierea unei cine elegante... Cocktailurile cu sampanie sunt digestive excelente si însotitoare acidulate ideale pe parcursul unei nopti amuzante.

PS: Orice consum cu masura este placere, orice abuz devine chin!

duminică, 1 aprilie 2018

Idei pentru decorat masa de Paste

Acum câteva zile, Elena a prezentat într-un articol o idee de decorat masa de Paste. Mi-a placut atât de mult combinatia albastru-verde încât pentru anul acesta am dorit sa realizez ceva asemanator. Singura problema este ca nu am chargers (farfurii de baza /de loc) albastre, am doar argintii (din inox), rosii si portocalii (din sticla). Joi am avut zi libera si... am pierdut-o cautând în orasul chargers blue. Fara succes! Vineri a fost închis peste tot, sâmbata am avut alte probleme administrative, asa ca în dimineata primei zile de Pasti înca nu stiam cum voi decora masa. Pâna la urma am hotarât sa folosesc din ce aveam în dotare, chargers argintii, fata de masa roz pal si serviciul de portelan alb cu buchete de flori de cires.
Întotdeauna calc fata de masa proaspat si o asez imediat pe masa, pentru ca materialul sa nu aiba niciun fel de cuta. Am calcat si servetelele din setul roz si le-am împaturat în stil "lalea" atasând cate un inel de servetel din portelan roz. Am asezat pe chargers doar farfuriile pentru felul doi, farfuriile adânci le-am pus în cuptor la 50°, sa fie calde atunci când servesc supa. Lânga servetel am pus câte o floare de Helleborus, numita si Trandafirul lui Christos (pentru ca înfloreste la Craciun si se trece la scurt timp dupa Paste). Întâmplator, am în curte o tufa cu flori galbene si una cu flori roz.
Am pus tacâmurile din setul de argint, apoi am ales paharele. Pentru ca urma sa servim copane de gâsca [fetelor mele nu le place carnita de mel :-( ], am hotarât ca se asorteaza vin rosu, deci am aranjat pahare de vin rosu si pahare de apa. Pâna aici totul a fost obisnuit. De acum a început "munca de creatie" ☺ Am început sa decorez!
Am plasat în mijlocul mesei un sfeșnic din portelan alb cu lumânare roz-pal (am un sertar în care "colectionez" lumanari decorative în toate culorile si de toate formele☺) în jurul caruia am înfasurat o banta din matase, în culori pastel, festonata cu fir verde metalic. Firul metalic ofera tinuta bantei si eu am pliat-o usor, evantai, pe diagonala mesei. Pentru ca banta parea "golasa" am improvizat, folosinf doua inele decorative cu floricele roz, din acelea ce se pun pe supotrturile de lumânari pentru a împiedica ceara sa curga pe fata de masa. Am "umplut" inelul cu matasea bentiței. Decoratiunea înca tot mai parea saraca!
Mi-am amintit ca am pe undeva un pumn de iepurasi si oua în miniatura, exact în nuante de roz. I-am plasat din loc în loc pe banta. Am "sacrificat" câteva gerbera din buchetul ce trona de câteva zile în sufragerie, am taiat coditele si am folosit doar inflorescenta pentru a da o pata mai clara de culoare mesei. Pe cealalta diagonala am pus doua castronase din portelan alb, fiecare cu câte trei oua încondeiate - bineînteles ca am ales pe cele roz sau în nuante de roz. Mi-a placut mult ca cele doua diagonale decorative au format o cruce pe masa, ceea ce mi s-a parut deosebit de potrivit pentru evenimentul serbat. Pentru ca bratul scurt al crucii mi s-a parut prea scurt, am prelungit, plasând de fiecare parte câte o lumanare decorativa în forma de ou, pe câte o farfurioare de sticla. Am mai pus câte o gerbera lânga si gata! Masa mea în stil romantic a fost gata! Nu am avut un plan concret, ideile s-au dezvoltat spontan si în final am fost foarte multumita de rezultat. Atât fiicele cât si sotul (care între timp a gatit meniul de Paste), au apreciat decorul ☺
Pentru mâine înca nu stiu cum voi decora masa ;-) Va fi din nou o idee spontana! ☺









Sarbatori cu LUMINA, PACE si TIHNA! Un PASTE FERICIT!

sâmbătă, 3 februarie 2018

Meniu de weekend - idei, recomandari

Daca în timpul saptamânii servim mâncaruri usoare, în general salate, la sfârsit de saptamâna ne rasfatam cu câte ceva mai rafinat, care necesita cel putin 3 ore munca la bucatarie! ☺ Însa merita!
Meniul de astazi a fost rata umpluta cu prune, stafide si portocale, coapta la cuptor si unsa cu miere, pâna când exteriorul ratei a devinit crocant. Alaturi, sos de vin rosu si traditionala garnitura - varza rosie calita si galuste de cartofi umplute cu prune uscate. Ca aperitiv, am preparat un Campari cu suc de portocale proaspat stoarse si bineînteles la masa, câte un pahar cu vin bun de Bordeaux (un Château Le Chêne Haut-Médoc, 2010). La desert, o cupa cu înghetata de mango si ciocolata.


sâmbătă, 4 ianuarie 2014

Am vrut sa vad stele verzi...

....în farfurie! Asa ca, am taiat o carambola si ca sa fie mai șic, i-am asortat un cal maro (din praf de cacao)



Averrhoa carambola este un pom fructifer originar din Filipine /Asia de Sud-Est, dar este cultivat în toate zonele tropicale si subtropicale, în special Hawaii, Ecuador, Haiti si Brazilia.
Pomul poate ajunge la înaltimea de 10 metri - în cazuri excepționale chiar până la 25 de metri. Are ramuri puternice si frunze ovale, groase si pe ambele părți acoperite cu peri moi, catifelați, de culoare albă. Inflorescențele se dezvolta în lungul axei frunzelor, direct pe trunchi sau ramura. Sunt flori mici de culoare alb-violet. Fructele au o lungime de 8-13 cm si diametrul de 5-6 cm, au forma eliptica și sunt în mod clar împărțit longitudinal în cinci creste și văi . Carnea fructului este verde-gălbuie, transparenta și are gust ușor dulce-acrisor.
Carambola este cunoscuta si sub denumirea de Fruct stea, datorita faptului ca taind fructul transversal în felii , se obțin stele decorative, ce pot fi folosite cu succes în garnisirea deserturilor, salatelor și cocktailurilor.
Fructul conține 89-90% apă și valoarea calorica este de 150kJ/100g (35kcal/ 100g).
În medicina chineză, fructul zdrobit este considerat un bun agent de vindecare a rănilor și sucul potolește setea antipiretica.
Atentie: acest fruct nu este recomandat pacienților cu insuficiență renală (insuficiență renală cronică)!

sâmbătă, 6 aprilie 2013

Sub 100 de grame pe zi

pentru rubrica Happy Weekend - tabel de înscriere la Blind Love (Elly Weiss)

De o buna bucata de vreme, seara la televizor, în loc de "ceva dulce" obisnuim sa servim "ceva de rontait". În niciun caz chipsuri sau cornflakes, ci nuci, alune de padure, migdale sau arahide. Crude, neprajite si nesarate!

Stiu - cei mai multi, taiem aceste fructe din planul de nutritie imediat dupa ce aruncam o privire pe diagrama de calorii. Gresit însa! Daca nu consumam mai mult de 80 grame pe zi din aceste fructe, atunci nu se poate discuta decât despre efectele lor benefice asupra sanatatii!
Specialistii spun (conform Huffington Post) ca nucile si alunele de padure ajuta la buna functionare a creierului, datorita procentului crescut de calciu si fosfor pe care îl contin, îmbunatatind capacitatea de memorare, de concentrare si receptivitate.

Fructele cu coaja lemnoasa sunt bogate în omega-3, în grasimi mono si polisaturate, dar si în fibre. Încetinesc procesul de îmbatrânire, scad nivelul colesterolului rau si protejeaza de tumori. Studiile stiintifice subliniază efectul pozitiv pe care-l are consumul nucilor asupra sistemului cardiovasculasi asupra faprului ca reduc riscul de ateroscleroza, de diabet si boli de inima.
Daca alegi sa mananci aceste alimente bogate în fibre, vei avea o digestie mai usoara si senzatia de foame se va reduce. O mâna de nuci, alune, migdale sau alte fructe înrudite, fac "burta plata" - usureaza activitatea tractului gastro-intestinal, ajuta sa nu ai surprize cand te urci pe cântar si chiar îmbunatatesc starea de spirit, stimulând secretia de serotonina.

Multi nutritionisti recomanda aceste fructe datorita continutului bogat de minerale, care activeaza sistemul imunitar si cresc capacitatea de aparare a organismului, mentin tonusul muscular, asigura o buna functionare a ficatului, ochilor si pielii.
Nu trebuie decât mestecate foarte bine și intens. Va invit sa va serviti! :)

marți, 26 februarie 2013

Marmelada de portocale

Acum doua saptamâni am cumparat cam multe portocale si în plus, de opt zile, noi tinem o dieta care interzice printre altele si citricele. In loc sa arunc portocalele una câte una, m-am hotarât sa fac din ele repede o marmelada. Mi-am amintit ca Pandhora, la sfârsitul lunii ianuarie ne-a oferit o minunata reteta. Am cautat-o si m-am apucat de treaba!

Eu am improvizat putin, adaugând în plus sucul de la o rodie - care la fel, începuse sa se usuce, un mar descojit, un sfert de baton de vanilie si înainte de ultimul clocot, zeama de la o lamâie - pentru împrospatarea culorii.
Casa întreaga este învaluita de arome exotice... hmmmm! Abia astept sa vina vremea clatitelor, sa le ungem cu marmelada de portocale à la Pandhora si Carmen ;)