A doua drumetie pe care am facut-o alaturi de prietenii nostri
Alina, Maria si Cristi, a fost:
Valea Cernei - Cheile Ţâşnei, Moara Dracilor - stâna - un traseu de o ora si jumatate dus, o ora si jumatate întors, plus pauza la stâna ☺
Daca
la ultima drumetie eu am fost codasa, trebuie sa ma laud ca de data aceasta am fost mereu între primii ☺ M-am simtit bine si am savurat din plin frumusetea naturii.
Prima bucata de drum am facut-o cu masina, din
Baile Herculane pâna la granita dintre judetul
Mehedinti cu judetul
Caras-Severin si traseul a început imediat în spatele motelului Dumbrava.
La intrarea în padure, imposibil sa treci fara sa observi anuntul prins pe copac, la marginea potecii.
"
Bine ati venit! Stimaţi turişti excursionişti, dacă doriti sa faceti o plimbare pe acest traseu (crucea albastra) pe Cheile Tâsnei în sus, va veti bucura de frumuseţile muntelui, izvoare cu apa rece, poienite, pajisti înverzite în care va puteti instala cortul, unde nimeni nu va deranjeaza decât murmurul izvoarelor si fosnetul padurii. Pe acest traseu întâlniti traditionala Moara pe apa, care este înca în stare de functíonare.
Stimati vizitatori, de la Moara mai mergeti 5-7 minute, travesati apa si puteti face un popas la Stâna noastra, unde noi, ciobanii, va asteptam cu urmatoarele produse naturale si cu multa placere: brânză, caş, urdă dulce, lapte, mămăliguţă calda. Va putem da explicatii si despre alte trasee ale muntelui. Câinii nu sunt răi! Va asteptam cu drag!"
Cum sa nu-ti doresti sa ajungi la stâna, sa-l cunosti pe autorul acestei încântatoare invitatii?!
Alina ne-a povestit ca prima data când au facut ei drumetia la stâna, acum cativa ani, anuntul era scris de mâna si avea o exprimare simpla, pura, de-un farmec deosebit. Fotografia acelui anunt, cât si fotojurnalul drumetiei le puteti admira pe blogul ei, în articolul intitulat "
Pe-un picior e plai"☺
Prima jumatate de ora este doar urcuş, panta este abrupta iar stâncile rostogolite si macinate de vreme îngreuneaza înaintarea. Portiunile în care radacinile fagilor formeaza scari naturale sunt rare, noi le-am folosit pentru scurte pauze, sa ne tragem sufletul. Peisajul este fermecator si linistea profunda. Mereu observi ceva care te încânta: o iasca, o scorbura, câteva crengi rupte de vânt, un colos de calcar împresurat de licheni... Pe masura ce înaintezi, vârful copacilor devine tot mai luminos si frunzisul te apara tot mai putin de dogoarea soarelui. La iesirea din padure, descoperi o lume de basm... te gasesti pe stânci, undeva între cer si pamânt. Privelistea este grandioasa!
Peretii verticali ai cheilor sunt împodobiti din loc în loc cu pini negri sau tufisuri iar poteca îngusta merge în sus, de-a lungul vaii. Alina ne-a spus ca acest drum era batut odinioara de granicerii Imperiului Austro-Ungar si al Tarii Românesti.
Pe poteca se zareste o cruce - nu am gasit informatii cine a ridicat-o si ce simbolizeaza... poate ca stie unul din cititori? Crucea din lemn roscat este dotata cu lampi - acum doua, dar cred ca au fost trei - ne-am întrebat cum functioneaza sau cum au functionat?! ...
De aici, portiunea de poteca pare scobita în stânca. Pe partea stânga este peretele de calcar, pe dreapta prapastia... Daca nu urmaresti cu privirea zborul vreunui fluturas, poteca este foarte sigura ☺
Din loc în loc, dintre arbusti si ierburi apar stânci tuguiate, modelate parca în joaca de un urias.
Drumul are usoare urcusuri, însa în cea mai mare parte coboara, pâna când întâlneste pârâul Ţăsna. Cum am ajuns în preajma apei, imediat verdele a devenit mai verde si florile mai viu colorate. Fluturi de toate formele si nuantele zburau fara teama, statura omului nu impresioneaza aici, între stânci. Maretia peisajului este coplesitoare. Daca stâncile au suflet, atunci cu siguranta ele ne vad ca pe un grup de fluturi... minusculi, fragili si efemeri.
Precum beduinii care ajung în oaza, ne-am bucurat de apa rece si limpede si am facut un popas sa ne spalam mânile si fata.
Mai departe, o bucata de drum am mers pe firul Ţăsnei, trecând pârâul de câteva ori de pe o parte pe cealalta, asa cum ne-a condus poteca. Căldura dogoritoare parca se mai domolise si noi capatasem pasul mai vioi.
Asa cum stiam din anuntul ciobanilor, cararea trece pe lângă o moara.
De ce se numeste "Moara Dracilor"? Se spune ca necuratul si-ar fi bagat coada si a făcut ca roata morii să se învârteasca în sens invers acelor de ceasornic ☺ Mecanismul era încuiat cu lacat si lant. Mai târziu, la stâna am aflat si motivul. Ciobanul ne-a povestit ca turistii inconstienti se amuza macinând pietre... Ne-a mai povestit ca de curând, moara a necesitat o scurta reparatie la fundatie. A asigurat consolidarea cu ceva ciment. Câteva zile mai târziu a auzit bubuituri si ciocanituri la moara si ciobanul a surprins un... ciudat, care spargea cimentul! Singurul motiv al acestui act de vandalism a fost jaful - cica individul a sperat sa gaseasac aici ascunsa averea ciobanului!
Ceva mai sus de moara - o s
uperba cascada ne-a oferit motiv pentru înca o pauza. Racoarea din aer, reflexiile si clipotul caderii de apa ne-au încarcat sufletul de frumos. Nu ne-am mai saturat privind aceasta bijuterie a naturii... Am admirat fiecare strop de apa!
De la cascada, poteca intra din nou într-o padure de fag si la nici cinci minute departare, se ajunge în Poiana Tâsnei. Câteva vaci erau la pascut si dulaul care le pazea, a latrat doar ca sa-si semnalizeze prezenta. Pe dreapta, am zarit acoperisul din tabla rosie al stânei.
Ciobanul ne astepta sezând pe o bârna. Imdediat l-a recunoscut pe Cristi, si-au strâns mâinile ca doi vechi prieteni si ne-a invitat pe toti la o portie de mamaliguta.
În vatra ardea focul, apa era deja pusa la fiert. Pâna când noi am facut o plimbare la izvor (trecând pe lânga "frigiderul" ciobanului, unde erau puse la racit câteva sticle cu lapte), masa a fost pusa si mamaliguta aurie aburea pe farfurii. Am servit cu brânza dulce sau sarata - dupa preferinte si am baut câte o canita cu lapte batut... Delicioasa masa de prânz!
În timp ce noi ne-am potolit pofta, dulaii s-au tolanit în tarâna, de jur împrejurul mesei. Se bucurau parca sa vada figuri noi, la fel ca si stapânul lor.
Înainte sa pornim din nou la drum, Cristi a umplut o plasa cu pungi cu telemea si cas, tocmite la pret în asa fel încât ciobanul sa fie în avantaj, pentru ca la anul când vor mai trece pe aici, stâna sa mai existe si privirile ciobanului sa fie la fel de senine si prietenoase.
Pe drumul înapoi, grupului nostru s-a atasat o familie din Moldova. Simpatici si vorbareti, ne-am întretinut în fel si fel de discutii asa încât traseul ne-a parut mult mai scurt ☺ În parcarea motelului, la granita dintre judete, ne astepta masina.
Cum am ajuns acasa la pensiune, ne-am îmbracat costumele de baie, am luat prosoapele la subrat si ne-am dus la
baile sulfuroase, asa cum am facut în fiecare seara pe timpul
sejurului în Herculane.
Am încheiat superba zi ca de obicei pe terasa, la un pahar de vorba...
