Se afișează postările cu eticheta încredere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta încredere. Afișați toate postările

luni, 21 iulie 2025

Când te încrezi în GPS

 
Ne-am obișnuit ca în drumul de vacanță la Marea Adriatică să facem o pauză de o oră și jumătate la dus în Verona, iar la întors — pe malul lacului Garda. Drumul total are între 650 și 700 km, așa că plecăm dis-de-dimineață. La dus e ușor, pentru că plecăm de acasă. La întors însă, trebuie să părăsim satul de vacanță în jur de ora 6, când toată lumea încă doarme... e neplăcut (și regulamentul interzice zgomotele înainte de ora 7:30). În plus, trebuie sa lăsăm cheia la portarul de noapte, nu la recepție, cum ar fi normal.
Așa că am căutat o soluție. Anul trecut am făcut o pauză cu înoptare la prietenii noștri din Soave, lângă Lago di Garda — o prelungire plăcută a concediului. Anul acesta am rezervat o cameră la un hotel în Malcesine, una dintre cele mai frumoase stațiuni de pe malul lacului.
Am plecat din satul de vacanță pe la ora noua si jumatate, pentru că navigatorul ne-a spus că avem nevoie de aproximativ trei ore până în Malcesine. Totul a decurs perfect... cât timp am fost pe autostradă. Ne-am bucurat și când am intrat pe Gardesana Orientale — drumul de coastă de pe malul estic al lacului Garda. Peisajul este superb, de o parte albastrul lacului, de cealaltă munți cu vârfuri înalte.
Dar... când mai aveam doar 25 km până la destinație, navigatorul ne-a scos de pe șoseaua principală și ne-a urcat pe un drum șerpuit, în vârf de munte. La început nu ne-a fost clar, de ce... Am înteles însa rapid - ca să avem de unde coborî! Coborârea ne-a adus pe un drumeag pe care, sincer, nu cred că mașina noastră ar fi încăput cu oglinzile deschise! Helmut era un pachet de nervi, eu încercam să găsesc o rută alternativă pe telefon... dar sus pe munte nu am avut semnal! (apropo ce "greseli" sa nu faci în vacanta!)
Helmut a decis să nu mai înaintăm pe acea cărare „pentru măgari cu desagi sau, cel mult, pentru un Fiat”, cum a spus el. Nici țipenie de om. Până la urmă, am întâlnit un turist austriac care a râs de pățania noastră — și el fusese trimis cândva de navigator pe același drum - programatorul trebuie arestat!!! Ne-a recomandat o rută „normală” și, brusc, navigatorul ne-a spus că mai avem 40 km până la hotel! Super...suntem tot mai aproape!
Am răsuflat ușurați când am revenit pe șoseaua de-a lungul lacului. Cândva am zărit indicatorul cu „Malcesine”, iar navigatorul ne-a anunțat că mai avem 1700 m până la destinație. Dar... ne-a cerut să virăm strâns la dreapta, într-o curbă de 180° - de pe o sosea foarte îngusta -- imposibilă pentru orice altceva în afară de bicicletă sau Vespa! Am continuat înainte și... iar 8 km până la hotel!
 
Într-un final glorios, am ajuns la Hotel Laura Cristina. Aici, altă provocare: fiind pe o culme de munte, parcarea din față avea locuri pentru doar cinci mașini și jumătate, unde cinci erau deja parcate! Helmut s-a chinuit un sfert de oră să găsească o poziție care să nu blocheze traficul. Cu fața, cu spatele, pe diagonală... nimic nu mergea. Am lăsat mașina cum am putut și am urcat, transpirați și cu nervii întinși, la recepție. Holul, spațios, curat, răcoros — o oază de liniște. Domnișoara de la recepție ne-a spus că parcarea pentru oaspeți este în grădina de măslini din spatele hotelului. Generoasă, umbroasă... altă viață!
Am descărcat bagajele (da, chiar și pentru o noapte avem multe — mâncarea lui Leo, farfuriile lui, salteaua lui... și, desigur, pernele noastre preferate), am urcat cu liftul și am găsit o cameră draguță, complet echipată, cu balcon și o panoramă superbă spre lac!
În sfârșit! Universul și-a recăpătat echilibrul! Am făcut duș, ne-am schimbat și am coborât la barul cu piscină, să bem ceva și să ne relaxăm. Este încă vacanță! Cin-Cin! Salute!

sâmbătă, 20 iulie 2024

Un fel de... majorat

Astăzi, căsnicia noastră... a împlinit majoratul ♥ 18 ani de iubire, respect si loialitate, încredere, înțelegere si sprijn neconditionat.
Am trait alături vremuri bune și mai putin bune, ne-am sustinut în momentele dificile, am celebrat împreuna fiecare succes, ne-am bucurat, am râs, am visat si ne-am construit o viață frumoasă, pe care zi de zi încercam sa o facem si mai frumoasa. 
Astăzi am sărbătorit 18 ani ca soți și partenei de viață iar pentru vitor, nu ne dorim altceva decât sanatate. 
Stim ca suntem mai puternici împreuna si ca indiferet ce va veni, vom gasi solutiile potrivite. Si mai stim ca fericirea si armonia depinde doar de noi!

sâmbătă, 3 februarie 2024

Galben

Galben înseamnă strălucire și lumina, este culoarea fericirii și a optimismului. Galbenul este o culoare caldă, o culoare veselă și energică, o culoare ce transmite buna dispoziție. 💛 Galbenul captivează, farmecă și emoționează cu ușurință, aprinde bucuria, fericirea și stimulează învățarea mai ușoară - deoarece galbenul afectează partea logică a creierului, stimulând mentalitatea și percepția. Deasemenea, inspiră curiozitatea și stimulează entuziasmul și încrederea. Galbenul se leagă puternic de cunoaștere și conștientizare. Atunci când îndoiala de sine se instalează, culoarea galbenă caută să oprească aceste gânduri negative, pentru ca galbenul are capacitatea incredibilă de a însenina orice încruntare. 
Florile galbene ne dau energie, evocă sentimente de fericire și bucurie și răspândesc o dispoziție pozitivă. Ele sunt asociate soarelui.🌞
 
💛 Tuturor, un start bun in weekend! 💛

sâmbătă, 29 iulie 2023

Dansul pe pânza de pictura

Dupa cum am spus în articolul precedent, saptamâna aceasta pentru mine a fost o saptamâna grea, dar plina de activitati dragute. Una din activitati, a fost seara petrecuta alaturi de Andrea la sedinta de pictura. Miercuri am plecat împreuna de la serviciu direct spre Gersthofen, oraselul în care s-a desfasurat evenimentul ArtNight
Tema picturii a ales-o colega mea de birou pentru ca aceasta seara a fost “cadou pentru ziua ei de nastere” ☺ “Dansatoare în lumina lunii” se numeste tabloul original conceput de artista berlineza Maria Degel. Ilustratoare si pictorita de meserie, Maria face parte din echipa ArtNight si asa cum a declarant, ea crede ca în fiecare om exista un artist. Trebuie doar ca fiecare sa aiba încredere în pensula si sa nu-i fie frica de pânza alba ☺ 
Tabloul ei poate fi realizat în trei ore si jumatate si paleta de culori poate fi adaptata dupa preferintele cromatice ale fiecaruia. “Dansatoarea în lumina” este în Germania, unul din cele mai bine vândute motive. Folosind o tehnică simplă care imita pointilismul, utilizând culori acrilice si doar trei marimi de pensule, fiecare din participante a reusit sa creeze un tablou unic. Acelasi tablou, interpretat în stilul propriu. 
Am fost 22 participante si am obtinut 22 dansatoare cu rochii uimitoare, în culori pastel sau efervescente, cu contraste, lumini si umbre, cu stralucire, volum si miscare pe diverse grade de intensitate. Fiecare a lucrat concentrat si totusi ne-am permis fiacare sa servim si câte un cocktail. Am marit atentia doar la alegerea paharului, pentru ca a fost pus pe masa alaturi de cel cu apa pentru spalat pensule ☺☺☺ 
Locatia a fost un separeu în Restaurantul “La Commedia”, cu geamuri spre Piata Primariei si Sala Culturii. La un moment dat, afara a plouat în rafale si apoi, piața a fost învaluita în culorile curcubeului. Ne-am zis: iata un nou motiv pentru pictura!... cu alta ocazie, poate... 
Am pertecut o seara tare placuta si târziu, când culorile s-au uscat pe pânza, ne-am sunat sotii care au venit dupa noi cu automobilul.


miercuri, 1 mai 2019

Hristos a Înviat! - Miercurea fara cuvinte 18/2019

(inspiratie: Floare de colt)

Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua ☺ Happy WW!