O duminică luminoasă, cu pâine coaptă pe vatră și multă liniște

Duminica trecută, eram epuizați. Aveam neapărată nevoie de liniște, de aer curat, de un loc unde să ne putem aduna gândurile și să ne recăpătăm energia. Eram deja pe rezerva de urgență! Pe ultima fărâmă de vlagă... pâlpâia ultima linie, gata să mi se stingă bateria! Așa că am decis să evadăm din agitația cotidiană și să ne oferim o zi tihnită, în mijlocul naturii. Destinația noastră – mănăstirea Oberschönenfeld, un loc cu totul special, ascuns între pădurile bătrâne ale Parcului Natural Augsburg – Western Woods.
Aflată la doar 28 de kilometri de casă, am ajuns acolo în mai puțin de o jumătate de oră. Am parcat mașina și am pornit la pas – eu, soțul meu și Leo – nerăbdători să explorăm acest colț de liniște, tradiție și frumusețe naturală.

Soarele de septembrie ardea pe cer ca un rege încăpățânat, refuzând să predea tronul toamnei. Aerul era limpede, iar cerul – o întindere albastră, pură, fără nicio umbră de nor.
Mănăstirea Oberschönenfeld, fondată în 1211 – cea mai veche abație cisterciană de călugărițe cu activitate neîntreruptă din Germania – ni s-a arătat în lumina blândă a dimineții, cu zidurile ei albe și grădinile îngrijite.
Am pășit în biserica mănăstirii, unde răcoarea și tăcerea ne-au cuprins ca o îmbrățișare. Lumina filtrată prin vitralii părea că adună în ea rugăciunile și speranțele atâtor generații... Aici, fiecare colț respiră simplitate și reculegere. Am privit vitraliile, am ascultat liniștea și am lăsat gândurile să se așeze. Am aprins lumânări și, pentru câteva clipe, am fost doar acolo – în tăcere, în pace, în prezența a ceva mai mare decât noi.

În magazinul mănăstirii ne-au întâmpinat miresme blânde de plante uscate și lemn vechi. Pe rafturi, am descoperit produse create chiar de măicuțe – balsamuri cu miere, ceaiuri și săpunuri din plante aromatice cultivate în grădinile lor.
Puține la număr, dar cu suflet mare, călugărițele păstrează aici o lume care nu se grăbește – în care fiecare gest are rostul lui. Fiecare produs poartă amprenta răbdării, a credinței și a liniștii care domnește între aceste ziduri. Se ocupă cu apicultura, grădinăritul și prelucrarea plantelor medicinale, ducând mai departe meșteșuguri și tradiții vechi ale ordinului lor monastic. Am ales un balsam de lavandă, unul de muguri de brad și două borcane cu miere aurie.
Am trecut pe lângă brutăria mănăstirii, unde mirosul de pâine coaptă pe vatră ne-a ademenit ca o vrajă veche. Am cumpărat o pâine cu coaja groasă și rumenă și am rupt din ea nu de foame, ci dintr-o poftă simplă, aproape copilărească.
Am vizitat și muzeul mănăstirii, amenajat în fostele anexe agricole. Printre obiecte vechi, fotografii și povești scrise pe pereți, am simțit cum timpul se dilată, cum trecutul și prezentul se țin de mână în tăcere, fără grabă, fără zgomot.
Am rătăcit printre grădinile mănăstirii, unde ierburile aromatice și florile de toamnă se amestecau cu mirosul de miere și de pământ reavăn. Fiecare pas a fost însoțit de parfumuri discrete, de culori calde și de o liniște care părea să curgă odată cu lumina.
Căldura nu ne-a lăsat să zăbovim prea mult la soare, așa că ne-am retras din nou în pădure.

Ca o poartă spre altă lume, pădurea din jurul mănăstirii ne-a învăluit cu răcoarea ei binecuvântată. Copacii bătrâni, cu trunchiuri groase ca niște stâlpi de catedrală, formau o adevărată biserică verde, cu arcade de ramuri care filtrau lumina într-un dans de umbre și sclipiri. Ne-am ferit de arșița soarelui sub această boltă protectoare, unde răcoarea și mirosul de pământ umed ne-au însoțit la fiecare pas.
Pe marginea potecii, tufele de sultănițe – roșii, roz, albe – păreau mici lampioane aprinse de zâne. Leo, cu nasul lui curios, descoperea fiecare colțișor ca și cum ar fi fost prima dată la plimbare. Am simțit că suntem parte dintr-un tablou viu, pictat cu pensule de lumină, culori de toamnă și parfum de pământ reavăn. Timpul părea să încetinească aici, iar fiecare clipă era o invitație la contemplare și recunoștință.
Leo a alergat printre frunze, iar noi am mers încet, fără grabă, fără planuri – doar cu bucuria simplă a unei duminici trăite pe îndelete. Am descoperit ciuperci, ghinde, castane... Ne-am bucurat ca niște copii când am ajuns la „școala din pădure” unde, în fața câtorva bănci simple din lemn, era fixată o tablă – din aceea veche, pe care se scrie cu cretă albă.
După plimbare, ne-am îndreptat spre terasa restaurantului Klosterstüble. Mesele din lemn, umbra castanilor bătrâni, clinchetul paharelor se amestecau cu râsete și cu liniștea aceea specială pe care doar locurile sfinte o au. Am gustat din bucatele simple, bavareze și am băut câte o bere – Helmut o bere brună de grâu (dunkles Weizen), iar eu un Radler cu lămâie, o băutură ușoară, răcoritoare, un amestec de bere și limonadă.
Excursia la mănăstirea Oberschönenfeld a fost o zi tihnită, plină de frumusețe și liniște. Kloster Oberschönenfeld nu este doar un loc – este o stare de suflet, o poveste vie, o filă de basm pe care o porți cu tine mult timp după ce ai ajuns acasă. Am hotărât să revenim ori de câte ori vom simți nevoia de liniște, natură și tradiție autentică.

Excusie în valea Eselsburger Tal

Vinerea ce a trecut, a fost ca o zi de vara! Asa cum ne-am propus, am pornit de dimineata spre Valea Eselsburger, una dintre cele mai frumoase zone de drumeții din sudul Germaniei, declarata rezervație naturală. 

Am pornit de acasa fara sa luam micul dejun, motiv pentru care, cum am ajuns în localitatea Eselsburg - o suburbie a orașului Herbrechtingen, am cautat renumita "Biotal Hofladen & Café" - un supermarket în care toate produsele puse în rafturi sunt biologice si de foarte buna calitate. Acest bio-magazin are si o terasa superba direct pe malul râului Brenz, unde se poate servi micul dejun. Cafeaua servita aici este deasemenea bio (boabele de cafea certificate ecologic sunt cultivate organic si pe întreaga zona cultivata nu se folosesc îngrășăminte artificiale) si este prajita manufacturial... A fost delicioasa! La fel ca si sandwich-ul si oul-fiert cleios, ca cele pe care le fierbea bunica, de la gainutele ei crescute în curte. 

Am pornit pe circuitul turistic ce urmareste cursul râului Brenz. Malul era usor umbrit de prunii salbatici încarcati de flori parfumate si zumzet de albine. În aceasta perioada, valea este plina de brebenei cu flori albe si liliachii, de anemone salbatice, albastre, albe si galbene, peste care zboara lin fluturi delicati, abia iesiti din coconi. Copacii înca sunt golasi - este abia început de aprilie! Pasarile îsi fac cuiburi si crângul este foarte animat de ciripituiri fel si fel. Întreaga vale este desemnată ca geotop protejat și face parte din Geoparcul Swabian Alb, cu 640 de plante și peste 80 de specii de păsări înregistrate. Dealurile, valea, câmpia inundabilă Brenz și numeroasele formațiuni stâncoase, conferă zonei un peisaj de poveste. Stâncile par aruncate de mâna unui urias si fiecare are un nume interesant: Stânca pescarului (Fischerfelsen), Peștera șmecherilor (Spitzbubenhöhle), Stânca șoimului (Falkenstein), Piatra uriasului (Hürgenstein) sau stânca de legatura (Bindstein)... Cea mai frumoasa formatiune este "Fecioarele împitrite" (Steinerne Jungfraue). O legendă spune ca aceste stânci din Valea Eselsburg au fost cândva oameni... Se spune că o domnita care a locuit cândva în Eselsburg, era deosebit de frumoasa si foarte curtata. Însa toti pretendenții nu au fost suficient de buni pentru pretentiile ei. Domnita a îmbătrânit si a început sa urasca toți bărbații, pe masura ce i-a trecut vremea de maritiș. Ura ei a mers atât de departe încât le-a interzis chiar si tinerelor servitoare din serviciul ei, să se întâlneasca cu bărbați. Acestea si-au dat în secret întâlnire la iaz cu doi pescari si batrâna fecioara le-a blestemat sa împietreasca - asa au aparut „Fecioarele de piatră”. Legenda mai spune ca în aceeași seară, un fulger a lovit castelul si fecioara cea rea a ars împreuna cu castelul ei. 

Pentru prima noastra drumetie din acest an, traseul pe care am pornit a fost destul de lung (cca.12 km)... Soarele amiezii ne-a toropit si neantrenati la mers, am crezut ca nu mai ajungem înapoi, la parcarea în care am lasat masina. 

Am încheiat excursia pe terasa bio-marketului. Am baut câte un espresso si o socata dupa care am urcat în masina si pe la ora 17 am ajuns acasa. 💓

Pe cheile Ammer - Miercurea fara cuvinte S29/23

Shhhhhh, LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy WW

Restante - Despre pictura ca hobby

De saptamâni de zile amân si iata, a venit momentulsa fac o postare în care sa raspund întrebarilor puse de: Mihaela, Rux, Niko, Fiordaliso, Diana si Suzana ♥♥♥♥♥♥

Acesta este tabloul pe care l-am pictat în anul 2000, pe pânza 50x60 cm, în ulei, reprezentând o imagine din padurile carpatine. Este un peisaj imaginat (nu inspirit de carte postala sau alta pictura). 

Abia anul acesta m-am învrednicit sa îl înramez si da, rama schimba mult în bine aspectultabloului. A fost prima mea experienta în ulei. (l-am fotografiat în curte, la lumina naturala).

În colaj, redau si celalalte cinci picturi în ulei, realizate de mine pe pânza, inspirate de pictori celebrii.

Primele doua sunt inspirate de pictorul meu preferat Claude Monet – una este “Camille Monet avec son fils Jean surla colline” si a doua este “Nymphéas” (ambele pe pânza ovala, 40x50). Pentru aceste tablouri ovale, ma gândesc înca prin ce metoda sa le fac rama (ca daca le dau la un atelier, trebuie sa fac un credit la banca!). Deocamdata sunt agatate pe perete asa, fara rama. Tablourile lunguiete, cu nuferii lui Monet, le-am cumparat la Muzeul Orangerie (Paris) ♥

Urmatoarea este dupa un alt pictor pe care-l iubesc: Vincent vanGogh -The Starry Night (Dutch: De sterrennacht) (pe pânza 40x30)  Jos dreapta este la lumina camerei, sus dreapta este la lumina unei lanterne cu ultraviolete, care accentueaza portiunile pe care le-am lucrat cu culori fosforescente ☺

Celalalte doua sunt facute la cursul facut în decembrie'22 si martie'23 - “Sa pictam dupa metoda Bob Ross” – prima picture se intituleaza“Serenity” (40x50), a doua “Cypress Creek” (50x40) 

Deasemenea, prezint vechile mele tablouri pictate pe sticla, între anii 1982-1990. Am pictat cu acryl, iar stilul picturilor este inspirit de vitralii. Vitraliile pentru mine sunt fascinante! 

Sunt primele mele încercari pe sticla, una reprezinta un vânator batrân (vopseaua incepe sa se scorojeasca, nu am facut nicio protectie, pentru ca nu am primit sfaturi de la nimeni, si pe vremea aceea nici nu existau videoclipuri tutoriale ☺); alta este Zeul Ra (40x30), asa cum mi-am imaginat eu si ultima este o nimfa (25x35). Am mai avut un autoportret si un peisaj cu flamingo ♥ Acelea le-am daruit, nu am nici macar o fotografie...

Doresc tuturor cititorilor acestei pagini - un Weekend placut! ☺☺☺

UP-DATA: tocmai am gasit o fotografie (aici e fotografie la fotografie), cred ca din anul 1997 (Alina stie mai bine, ca este anul când s-a logodit). Eram cu Mama si Alina, care venise în vizita la noi la Sibiu; iar pe perete atârnau tablourile acelea pictate pe sticla ♥ Autoportretul si "Fetita cu basma" ☺ Wow ce de ani au trecut!!!! Ce vremuri faine! ♥

La plimbare - Miercurea fara cuvinte 3/2020

04.01.2020

Shhhhhh, LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua ☺ Happy WW!

Început de noiembrie

Emma si Greta - nepotelele lui Helmut, sunt la noi pentru acest sfârsit de saptamâna. Vineri a plouat în reprize si a fost destul de rece. Ne-am jucat în casa dar nu a fost usor sa tinem în frâu energia celor doua fetite. Am avut noroc cu doua jucarii noi - costumul de sirena si bebelusul plângacios (Rux, am promis ca iti arat papusa) - si asa a trecut prima seara.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Sâmbata dimineata, dupa ce ne-am uitat la desene animate pe Kika, am constatat cu bucurie ca cerul este albastru si soarele si-a facut din nou aparitia. Am facut rapid un ceai de macese, i-am îmbunatatit calitatile cu miere si lamânie si l-am turnat în termos. Am pus câtiva biscuiti înt-o cutie si am luat rucksacul de picnic. În câteva minute ne-am echipat pentru o scurta excursie. Am fost în padurea din comuna Scheuring, la 20 km de casa si am ajuns pâna la ruinele burgului Haltenberg.
Ne-am propus sa adunam cele mai colorate frunze, ca sa putem sa facem tablouri frumoase, asa ca în articolul Potecutei. Ce distractie a fost! Daca nu ma credeti, priviti videoclipul de mai jos! ☺☺☺

Va dorim o duminica minunata!

A fost odata... - Miercurea fara cuvinte 44/2019

(explicatii la fotografii: aici ♥)



Shhhhhh, LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au Shhhhhh, LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua ☺ Happy WW!

Toamna... e ca vara

Toamna de anul acesta este practic o a doua vara... Incredibil ce vreme frumoasa, pentru acest sfârsit de octombrie!
Pentru ca în cursul saptamânii se întâmpla sa nu am prea mult timp liber, profit cât pot de sfârsitul de saptamâna si petrec cat se poate de mult timp în mijlocul naturii. Noi dealtfel obisnuim sa facem excursii la fiecare weekend. Bavaria are relief variat, este un land superb, încarcat de istorie, legende si traditii si nu-ti ajunge o viata de om sa vezi si sa cunosti totul. Sâmbata aceasta am hotarât sa facem o excursie în Allgäu, mai precis în partea de est a muntilor, în zona localitatii Eisenberg (Muntele de fier).
Am plecat de acasa pe la ora 10 si jumatate. Calatoria cu masina a durat ceva mai mult de o ora - sunt cam 100 km pâna la poalele muntelui. În zona aceasta, altitudinea variaza între 800 si 2000 metri, drumetia noastra însa nu a atins piscurile alpine.
Am parcat masina si am pornit la pas spre ruina casteluilui Eisenberg. Drumul pâna la castel este marcat, strabate mai întâi o pajiste si apoi urca prin padure în spirala, pâna pe vârful Eisenberg, la 1055 metri înaltime. Amestecul de foioase si conifere face drumetia prin padure foarte placuta. Coloritul frunzelor care înca mai atârna pe crengile copacilor este superb iar covorul frunzelor cazute este parfumat si deosebit de fosnitor. Leo a fost foarte încântat!
Castelul a fost ridicat în anul 1315 din ordinul lorzilor von Hohenegg si în anul 1646, spre sfârșitul Războiului-de-treizeci-de-ani, castelul a fost incendiat. Aceeasi soarta au avut-o si cele doua cetati vecine: castelul Hohenfreyberg și fortareata Falkenstein. Dupa incediu, acestea nu au mai fost niciodata reconstruite. Martore peste secole au ramas doar zidurile si turnurile ce au avut structura de piatra. Tot ce a fost lemn si tigla s-a distrus.
Vizavi de Muntele Tannheimer, ruinele castelelor sporesc farmecul peisajului. Castelul Hohenfreyberg a fost ridicat în anul 1418 din ordinul baronului Friedrich von Freyberg. Castelul este considerat unul dintre ultimele edificii importante ale Evul Mediu german.
Cele doua ruine-castel pe care le-am vizitat, sunt preluate într-un program de conservare si au valoare istorica. Situl este deosebit de impresionant prin marime.
De la înaltimea zidurilor, pe partea cealalta a vaii, se zareste  faimosul Castel Neuschwanstein.

În drum spre parcare, ne-am oprit la hanul Schloßbergalm Zell, ce respecta traditia alpină si promoveaza bucătăria bavareză. Am luat loc pe terasa mare si am servit câte o gustarica si o bere bruna. Leo a tras un pui de somn la picioarele noastre.
Am savurat ultimele raze de soare pe pajiste si am ajuns acasa la apusul soarelui. A fost o zi splendida.

Octombrie de aur

Ceata lui pitigoi - Miercurea fara cuvinte 2/2019

Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme anume pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua ☺ Happy WW!

Miercurea fara cuvinte (s.23) - În padure

Va reamintesc ca singura regula la "Miercurea fara cuvinte" este ca postarea pe care o înscrieti în tabel sa nu contina text scris. În rest este orice permis :-) Happy WW! ☺
PS: Temele saptamânilor urmatoare sunt aici "MfC2018"

Plimbare

Gerul nu ne-a speriat niciodata ;-)

Omul-de-zapada 2017

În padurea de lânga lacul de acumulare Lech, zapada a fost destula si pufoasa, însa terenul pe care am rostogolit sferele de nea a fost moale si plin de frunze. Asa ca omul nostru de zapada a aratat cam murdar ☺ In plus, pentru ca ideea a fost spontana, nu am avut nici morcov sa-i punem în chip de nas si nici galeata sa-i facem palarie. I-am împrumutat caciula mea - pentru o poza ☺ Apoi l-am rugat sa tina de urât vrabiutelor pâna la primavara si ne-am vazut de drum. I-am facut cu mâna când ne-am îndepartat iar el a fluturat în semn de salut, crenguta pe care i-am înfipt-o în "soldul" drept.

Zile magice de vacanta

A început sa ninga de seara si ninsoarea nu s-a mai oprit pâna a doua zi dimineata. La ora amiezii am plecat toti trei la lacul Lech sa ne plimbam în parcul natural din jurul lacului. Ce minunatie de zi!
Zapada pâna sub genunchi, alba si pufoasa. Copacii golasi sustineau neaua ca pe un trofeu, tufisurile aratau ca bumbacul inflorit!
Ce ne-am mai jucat! Am facut chiar si un mini-om de zapada ☺
Am intâlnit o familie cu catel si doi copii si am acceptat provocarea lor la bulgareala. Ce mai chiote si rasete, toata padurea a rasunat! Si Leo s-a jucat cu Holly - o domnisoara labrador de 3 ani ☺
Cand am urcat in masina, noi aveam obrajii rosii foc iar Leo avea turturi la mustati si la labute. L-am învelit-sarmaluta în paturica lui si a adormit instantaneu - pana acasa (20 minute). Apoi ne-amasezat amandoi în pat, eu m-am uitat la un film (urmaresc serialul Travelers, sunt la sezonul 2) si asta micu' a mai tras un pui de somn, tolanit peste mine, cu capusorul pe bratul meu.

Winter Wonderland

Octombrie, a doua vara

De câteva zile Europa este dominata de un ciclon african (din Sahara) si ca urmare, temperaturile din timpul zilei depasesc 25°C, cerul e senin si nu adie nicio pala de vânt.
Daca zilele nu ar fi asa scurte, am putea crede ca e vara. Toamna însa s-a instalat blânda si natura si-a schimbat conform înfatisarea.
Atunci când lucrezi zilnic pâna dupa ora 17, accepti greu ca nu poti profita de cea mai favorabila combinatie a celor doua anotimpuri: vreme stabila fara precipitatii, caldura moderata si un peisaj de toamna ca din basm. Abia am asteptat weekendul!
Sâmbata, dupa ce ceata s-a risipit si razele soarelui au reusit sa usuce roua grea, ne-am urcat în masina si am pornit spre munti fara un tel anume. Ne-am oprit acolo unde padurea ni s-a parut cel mai frumos colorata.
Vesnicul nostru pretext pentru astfel de excursii este ca "mergem la cules ciuperci" ☺ de aceea am luat cu noi ( ca întotdeauna) cosuletele de rafie. Întâmplarea face ca de data aceasta, nu doar ca am savurat frumusetea naturii, ba chiar am gasit si o multime de ciuperci! Pentru ca suntem la nivel de amatori si nu cunoastem decât câteva sorturi comestibile, am adunat doar hribi. O jumatate de cos ☺
Cu cât te abati mai mult de la poteca, cu atât mai placute sunt descoperirile pe care le faci... Calci pe muschi ca pe saltea, ici o buruiana înca înflorita, colo un con de brad încovoiat ca un covrig, dincolo o pânza de paianjen aninata de-o feriga si de jur-împrejur, frunze în toate nuantele de ruginiu, oranj si verde! Si aerul, ooh... te mângâie la fel de placut ca si linistea catifelata si adânca a padurii!
Nu ne-a interesat timpul si am mai fi zabovit, însa imediat ce simt ca soarele nu mai strapunge cu putere crengile copacilor, tântarii devin din ce în ce mai obraznici!
În drum spre masina, o șaibă din trunchiul unui arbore batrân mi-a soptit ca vrea sa-mi fie unealta sau material, atunci când muzele artelor-mi vor da cândva, târcoale ☺La fel si un pietroi ca un boț de mamăligă. Am adunat si un brat de papura de pe un smârc, sa decorez un colt de hol, acasa. Leo ne-a ajutat, asa cum a stiut el, bineînteles, si când sa urcam în masina, arata ca un pui de porc mistret ☺☺☺Dar ce-a mai contat?! Sufletul ne-a fost plin de frumusete!
Acasa, am asteptat apusul de soare în curte, pe balansoar, la o cana de must.