Pauza de cafea în atrium

În mijlocul unei zile de octombrie, cu lumina blândă filtrată prin nori subțiri, atriumul clădirii se deschide ca un spațiu de respiro între ritmul alert al birourilor.
Pereții de sticlă, înalți cât două etaje, lasă soarele să pătrundă generos, reflectându-se în mesele cafenelei și în balansoarele suspendate ca niște inele pentru gânduri. Aici, aroma cafelei se împletește cu lumina aurie ce se strecoară printre frunzele arămii de afară.
"Pauza de-o cafea" este acel moment suspendat între doua teme tehnice si o mulțime de e-mailuri, în care timpul se oprește cât să-ți amintești că viața are gust — și e tare bună cu un strop de lapte și două râsete alaturi de colegi. Ideile se așază pe fotolii, iar pauza de cafea devine un ritual liniștit, înainte ca fiecare să urce din nou spre etajele unde timpul se măsoară în proiecte și termene.
De la etajul patru, privirea coboară firesc spre acest spațiu deschis, ca spre o scenă familiară, între amfiteatru și colțul cu măsuțe rotunde. Atriumul nu e doar o intrare — este o punte între ritm și reflecție, între agitație și tihnă.

---

Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit ca în fiecare joi să participați aici, la rubrica „Reflexii în oglindă” (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare. Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel:

Ajunsărăm 😉

 

Nu va spun cu ce ștrapață! 

Eu am vrut sa plecam cât mai devreme posibil, ma gândeam asa, pe la ora 6. Helmut însa a zis ca nu vrea stress de dimineata, doreste sa doarma pâna la 7... OK! Asa am facut. Ne-am trezit ca domnii, ne-am dușat ca domnii, am baut cafeluta ca domnii, apoi am încarcat masina si fix la ora 9 am pornit la drum. Planul nu era foarte rau, pentru ca de la noi pâna în Guebwiller (Alsacia) nu sunt decât 420 km, navigatorul ne-a spus ca avem nevoie de 4 ore si 22 minute 😉 Am calculat noi ca vom face câteva "pipi-pauze" si pe la ora 14 vom ajunge la hotel... 

Ehei, dar planul de acasa nu se potriveste cu cel din... Nici macar nu parcursesem primii 70 km ca deja am prins primul stop-and-go în trafic! Pentru un santier pe autostrada din dreptul Ulm-ului, am parcurs 30km într-o ora si jumatate! Din cele 4 benzi pe directia noastra, traficul "s-a sugrumat" pe o singura banda! Mai, si exact când nu se poate, atunci te apuca toate! Cunoasteti? ☺ Cafeaua, se stie ca e diuretica, hm si la mine exact aici si-a facut efectul! M-am foit si am încercat sa stau mai pe stânga, mai pe dreapta... la un moment dat am crezut ca-mi explodeaza vezica! Eram pe banda patru, rulam cu viteza melcului si în zare nu se vedea nicio schimbare... Helmut a zis "singura posibilitate este... între portiere" ☺ Si ma credeti sau nu, asa am facut! Am coborât din masina, am trecut pe partea soferului, am deschis ambele portiere, m-am asezat ciuciu-miciu între usi si m-am usurat! În mijlocul autostrazii! Dar pe cuvânt daca s-a sesizat cineva ☺ Special m-am uitat si la masina din spatele nostru si la cea din fata, sa vad daca râd de mine sau îmi fac semne ca-s nebuna... Nu, nicio reactie, ca si când nu s-a întâmplat nimic! ☺ 

Masinile au mai rulat 20 metri si zice Helmut "ia scoate-l si pe Leo afara, poate vrea si el saracul sa faca un pipi" Asa ca, l-am scos pe Leo din cuseta lui speciala si între cele 4 benzi in sensul nostru si cele 4 în sens opus, era un parapet înalt de jumatate de metru, acoperit cu piteris de calcar. L-am urcat pe Leo acolo si ne-am plimbat asa, în sus si în jos, eu pe sosea, el sus pe parapet... 

Coloana de masini a mai rulat 20 metri... Apoi am urcat în masina. Cândva am ajuns la "gâtuirea" de care v-am spus, din 4 benzi s-au facut 3, apoi din 3 s-au facur 2 si în final, când toate masinile au ajuns pe o singura banda, atunci au început sa ruleze cu 60Km/h... Pe la ora 11 am intrat iar într-un blocaj de trafic! Si au urmat înca vreo trei asemanatoare!!! 

Asa se face ca am ajuns la hotel abia la ora 18!!! Obositi, transpirati, frustrati... Si o caldura la francezi! Zăpușeală si în camera - mai bine era la noi în masina! ☺ Pâna când am despachetat, pâna am facut rânduiala prin dulapuri si sertare, nu ne-a mai ramas timp din prima zi decât de o plimbare si un pahar cu vin, la o terasa în apropierea hotelului. Am savurat vinul si... ne-am amintit ce a zis Scarlett O'Hara în finalul filmului (Gone with the Wind) "After all, tomorrow is another day!". Nu ne fugareste nimeni, doar suntem în vacanta! 😉 Mâine este iar o zi! Va pup ☺♥

Pauza - Reflexii în oglinda S30/23

Doresti sa participi la "Reflexii în oglinda" - o rubrica initiata de SoriN si reluata aici, de mine? Publică într-un articol pe blogul tău, o fotografie cu reflexii, o imagine sau un clip pe care tocmai le-ai vazut în "oglinda" (orice fel de oglinda... chiar si oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) si înscrie articolul aici - în tabel:

Pe malul lacului Garda - Miercurea fara cuvinte s27/23

Shhhhhh, LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua ☺ Happy WW!

Sportul si rutina zilnica

Sportul a facut parte mereu din programul meu saptamânal. 

Înca din scoala primara, m-am înscris la volei si ca urmare, am facut parte mai întâi din echipa de junioare a Scolii Sportive din Sibiu, apoi dupa împlinirea vârstei de 18 ani am trecut în echipa CS Steaua Rosie Sibiu. Pe vremea aceea, faceam antrenament de cinci-ori pe saptamâna si în perioadele de competitii, se mai adauga înca o zi, în general duminica, când aveam meciuri. Erau trei zile de antrenament cu mingea, o zi de antrenament-forta - pentru cresterea masei musculare si o zi de "scari" - pentru îmbunatatirea detentei. Am facut sport de performanta si am jucat volei pâna când, femei adulte deja, am devenit rând pe rând mamici. Echipa s-a destramat pe când aveam vreo 25 de ani, însa prietenia care ne-a legat a ramas pâna în zilele de azi. Am colege de echipa care locuiesc mai departe in Sibiu, dar sunt multe care locuiesc în Canada, în USA, în Elvetia... eu în Germania. În primii cinci ani dupa destramarea echipei, ne-am mai întâlnit din când în când pentru un joc la sala, pe gazon sau uneori la strand, pe nisip. Întâlnirile au fost tot mai rare si acum, tinem legatura doar virtual, pe Whatsapp, FB, Insta, rar face-to-face. Asa e viata! Însa amintirile acelea sunt unele din cele mai frumoase ale mele! Echipa de volei m-a format ca om, sunt disciplinata, constiioncioasa si am un spirit puternic de echipa. Aceste calitati m-au ajutat mereu în cariera mea profesionala, ca inginer proiectant (absolventa TCM). Aici în Germania, am jucat câtiva ani volei la nivel hobby, în echipe mixte, ba chiar la un moment dat, am antrenat pentru cateva luni o echipa feminina de volei a unei asociatiei sportive. Timpul zboara... prioritatile din viata noastra se schimba. Nu am mai pus mana pe o minge de volei de mai bine de zece ani - pentru ca nu am mai avut ocazia sau mai corect formulat, nu am mai cautat ocazia. Pentru ca am devenit an de an tot mai comoda ☺

Împreuna cu sotul meu, am facut ani de zile sport, de doua ori pe saptamâna la sala fitness. Cândva sotul meu a renuntat iar eu am profitat de oportunitatea pe care mi-a oferit-o jobul atunci si m-am inscris intr-un club sportiv, vizavi de poarta întreprinderii la care lucram atunci. Practic, treceam strada spre club în fiecare zi! Bineînteles ca nu faceam sport cinci zile pe saptamâna, însa aveam antrenamet macar de doua ori pe saptamâna. În restul de zile aveam programari la masaj acvatic, masaj cu drenaj limfatic sau mergeam la piscina. Toate acestea, dupa orle de serviciu sau la pauza de amiaza. Apoi ... a venit pandemia!!! Programul nostru a fost dat total peste cap. Am lucrat mai bine de un an în Home Office, m-am obisnuit sa stau acasa, îmbracata mai mult în pijama... ba chiar când s-au ridicat restrictiile, îmi era ciudat sa ies pe strada. Doamne mulţam ca a trecut totul!

De doi ani, lucrez într-o firma moderna, poate una din cele mai prospere din Bayern (Fa. Hilti). Bunastarea firmei se reflecta si în modul în care-si trateaza angajatii, precum si in atmosfera degajata de lucru. Lucrez foarte mult - sunt 40 de ore pe saptamâna, plus pauzele, tradus în timp, asta înseama ca plec de acasa la ora sapte jumate/ opt si ma întorc acasa la ora 17:30/18. Imi este practic ocupata toata ziua, si cu toate acestea, ma duc cu mult drag la birou! Nu am condica de semnat, nu stampilez de intrare sau iesire, totul functioneaza pe baza de încredere si constiinciozitate. Am program de lucru flexibil, nu exista "miez-de lucru" dar bineînteles trebuie sa tin seama de meetingurile programate si de termenele de predare. Câteodata fac ore suplimentare, alta data lucrez doar 4 ore sau îmi iau spontan o zi libera din contul meu de ore. Este perfect!

Firma are sediul central in Liechtenstein, are filiale în peste 120 de țări si peste 30.000 de angajati. În Kaufering, unde lucrez eu, sunt peste 3000 angajati - este un mic oras, în oras! Avem pe lânga cladirile cu birouri, laboratoare si uzina de productie, garaje suspendate, restaurant si doua cofetarii, terase de vara, sali de relaxare, parcuri cu alei si fântâni decorative, totul construit modern si ergonomic. Fiecare cladire cu birouri are la subsol sali de fitness, dotate cu cele mai moderne aparate, cu supraveghere si suport profesional si gratuit! Sunt organizate si cursuri tematice, este oferit chiar si un serviciu de consiliere nutritionala. Adevarul este ca toti stim muuulte despre ce e bine de facut...probleme avem majoritatea cu aplicarea sfaturilor in viata reala! În perioada de restrictii pe motiv de pandemie, am devenit foarte lenesa, m-am îngrasat si acum mi-e foarte greu sa-mi re-intru in ritm! Când s-au ridicat restrictiile, am amânat începerea sportului pe motiv - vine concediul de vara, încep dupa! "Dupa" mi-am zis, ah, vin imediat sarbatorile de iarna, încep dupa! Am revenit la serviciu în luna ianuarie si... mi-am reactivat chip-ul pentru fitness! Am reusit sa ma mobilzez si merg deja de patru saptamâni la antrenament, joia, dupa orele de serviciu. Siiiiii... m-am lasat convinsa de alte patru colege si m-am înscris la "La Kossa" - un gen de dans pe ritmuri africane, care combina exerciții de fitness cu muzica, pentru a creste încrederea în tine- însuti, coordonarea, mobilitatea si conștientizarea propriului corp. Denumirea "La Kossa" vine din franceza-cameruneza si înseamna "dans". Ariane Fritzsche, venita pe aripile iubirii in urma cu 18 ani în Germania, a lucrat mult timp ca inginer IT, soltware-developer. În urma cu 5 ani, dupa ce a absolvit si cursuri in domeniul fitness, a lansat un nou concept în domeniul sportului pentru amatori: La Kossa. "Inima noastra danseaza colorat!" este sloganul sub care de mai bine de trei ani, se dezvolta aceasta moda in dansul-fitness si atrage tot mai multi participanti.

Începând de marti - voi fi si eu membru "La Kossa" ☺ Voi reveni cu detalii din sala de antrenament! 

Barbierul din Sevilla

Saptamâna trecuta am fost la spectacolul de opera "Barbierul din Sevilla" preluat de la Royal Opera House - Covent Garden, London, în transmisie directa la Cineplex, în orasul nostru.

Este genul de spectacol pe care îl frecventam de câtiva ani buni (din pacate ☹️ cu pauza în 2021/2022) si pentru stagiunea 2023, am rezervat bilete pentru înca alte trei spectacole (opera si balet). 

Primul spectacol din acest an a fost opera bufa în trei acte, compusă de Gioachino Rossini în 1816. In regia actuala a lui Moshe Leiser si Patrice Caurier, actul întâi si al doilea au fost interpretate fara pauza si considerate prim act (105 minute), iar al treilea drept al doilea act (65 minute), cu o pauza de 25 minute. În total, spectacolul a durat peste trei ore si jumatate! Mie mi-a fost mult prea lung primul act, însa daca ar mai fi fost introdusa înca o pauza de 25 minute, am fi ajuns acasa mult dupa ora 1 noaptea! 

Este cunoscut faptul ca Royal Opera Hous si Metropolitan Opera din New York, au sub contract cei mai buni artisti ai lumii si ocazia de a-i cunoaste (vedea si auzi) prin aceste spectacole preluate în direct este unica. Cum sa ajung eu altfel la Covent Garden si cum sa-mi permit cazare în Londra si bilete la ROH?! Costurile pentru noaptea de spectacol ar fi echivalente cu un concediu de cel putin o saptamâna în Italia, spre exemplu! 

Apreciez deasemenea si interviurile din pre-show care sunt transmise doar în cinematografe! Iar atmosfera pe care o creaza directorul de Cinema pentru noi, melomanii, este una... destul de apropiata cu cea din ROH! Exista doar 100 de bilete, suntem întâmpinati pe covor rosu si ne sunt luate mantourile la garderoba, ne este oferit un Prosecco de bun-venit iar la pauza dintre acte, suntem invitati sa servim Canapés, nectar de fructe si Prosecco. (întregul pachet costa la Cinema doar 35€ de persoana)

Revenind la spectacol, actiunea operei se petrece în Sevilla (Spania), la jumătatea secolului al XVIII-lea. Alaturi de Figaro - figura centrala, celalalte personaje importante sunt Rosina, Don Basilio, Doctorul Bartolo si Contele Almaviva (personajele secundare sunt Bertha si Fiorello). Opera a fost inspirata din nuvela cu acelasi nume, a lui Pierre Beaumarchais, nuvela ce a stat si la baza operei "Nunta lui Figaro" compuse de Wolfgang Amadeus Mozart (1786). În opera lui Rossini, Contele Almaviva face curte iubitei sale Rosina - pupila doctorului Bartolo, care însusi planuieste sa se casatoreasca cu Rosina. Cu ajutorul tânarul frizer-barbier al orasului, contele se prezinta în casa Bartolo deghizat, în primul act, ca soldat si în al doilea act, deghizat ca profesor de muzica. Figaro ajuta ca povestea de dragoste a celor doi sa se termine cu happy-end, dar asta bineînteles dupa multe situatii nostime, deghizari ridicole, momente palpitante, mituiri, masluiri si alte aranjamente caraghioase. 

În opera lui Mozart, contele Almaviva este deja casatorit de ani buni cu Rosina si flacara dragostei lor este stinsa demult. Contele face ochi dulci servitoarei Susanna, care de fapt este logodita cu Figaro, valetul contelui... nu mai intru în amanunte ☺☺☺ Rolurile comice si încurcaturile de situatii mi-au creat mie personal o stare ciudata, mi-a placut starea de confuzie si am cautat mai departe asemanari exagerate ☺ Astfel încât, mie mi s-a parut ca dirijorul venezuelean Rafael Payare seamana cu Bob Marley ☺ de aceea unduirile lui în fata orchestrei mi s-au parut foarte posibile si pe ritm reggae ☺ La sfârsitul spectacolului, când ovationat de public dirijorul a urcat pe scena alaturi de protagonistii spectacolului, am avut senzatia ca îl vad pe Prince în Purple Rain, sub lumina reflectoarelor ☺ Uite asa am combinat eu opera, cu reggae si cu pop-rock-ul si zau ca am baut doar nectar de portocale (ca eu am fost dealtfel soferul familiei)! ☺☺☺ 

Dar sa revin la seriozitate si sa va spun ca spectacolul merita vazut! 

Pentru dirijorului Pavare, opera "Barbierul din Sevilla" a fost  debutul la ROH. Uvertura a avut o interpretare care mi-a atins sufletul. Dealtfel, întreaga lucrare muzicala are arii care îti topesc inima, iar artistii acestui spectacol sunt de top! Baritonul Andrzej Filończyk în rolul lui Figaro - un barbat frumos, înalt si foarte tânar( are doar 28 de ani), a captat publicul din primul moment în care a urcat pe scena.  Interpret exceptional, acesta cânta cu usurinta cu care noi oamenii normali, ne exprimam prin vorbire - zau, nu exagerez!

Rolul Rosinei este detinut de mezzo-soprana de doar 26 de ani,  Aigul Akhmetshina - pentru mine o alta mare surpriza a serii! Bas-baritonul Bryn Terfel si tenorul Lawrence Brownlee s-au încadrat deasemenea perfect în decorul rossinian. Toti marii artisti de opera detin pe lânga talentul muzical de exceptie si un puternic talent actoricesc, reusind prin gesturi, mișcări, mimica si atitudine, sa întregeasca forma artistica de comunicare. 

Pe întreg parcursul spectacolului am batut tactul si m-am lasat purtata pe aripile povestii departe, în Andaluzia, abtinându-ma cu greu sa nu fredonez cu voce tare ariile cunoscute ☺ A fost ...o noapte a STELELOR!

 

Salzburg - traditii, exigente

Ne plimbam de câteva ore pe strazile romantice (si pline de zapada) ale Salzburg-ului, Leo era obosit si noi cam înghetaseram. De la Casa Mozart am luat-o pe prima straduta spre râul Salzach, sa scapam de aglomeratie.
Nu departe de podul pietonal am descoperit o cafenea cocheta „Café Würfelzucker“ (tradus – „Cubul de zahar“).
Am intrat si asa cum ne asteptam, era plin. Un chelner ne-a salutat si ne-a rugat sa asteptam un moment, pentru ca la una din mese clietii tocmai se pregateau sa plece. Am fost ajutati sa dezbracam hanoracele (plus caciuli, fulare si manusi) în fata garderobei si imediat am fost condusi la masa proaspat eliberata.

Central în cofetarie, frigiderul carusel prezenta torturi si prajituri fabuloase. Gândul cu care intrasem aici a fost sa servim doar un ceai fierbinte, însa în fata unor asemenea ispite, cine poate sa reziste?! Bineînteles ca am comandat cate o felie de tort de ciocolata si în loc de ceai, din îmbietoarea lista de specialitati de cafea, eu am ales „Bidermeier“ (cafea dubla mokka, frisca si 10ml. lichior de caise) iar Helmut s-a decis pentru „Mokka gespritzt“ (cafea mokka stropita cu coniac si rom plus frisca).*
La fel ca si italienii, austriecii au un adevarta cult al cafelei iar Salzburgul este celebru pentru arta de servire a cafelei. Concurenta este mare si doar cafenelele care respecta traditiile primesc calificativul „Excellence“.
Leo s-a tolanit imediat pe paturica lui, sub masa. Oricât de voluminoasa este patura lui Leo, o car în toate excursiile noastre în poseta, pentru ca l-am învatat pe Leo ca unde este paturica lui, acolo are voie sa se aseze.
Fara sa fi solicitat, chelnerul a adus pentru Leo un vas mare cu apa. Dupa ce a primit de rontait cateva bombonele-pentru-catel (am mereu o pungulita la mine) lui Leo nu i-a mai trebuit nimic decât liniste ☺ S-a facut covrig si a adormit.

Cafeneaua promoveaza produsele de casa, obtinute fara adaos de coloranti sintetici sau substituenti artificiali.
Sub scara de lemn ce duce la etajul superior, o pianina deschisa, cu notele rasfirate pe stativ, pregatita gata pentru concert. Nu am întrebat daca sunt seri cu acompaniament muzical sau pianina este doar pentru a rotunji ambientul romantic, noi doar am admirat. Am savurat atmosfera asa cum de altfel te îndeamna de la intrare sloganul cafenelei "Zeit zum genissen" (= E vremea savoarei).
Greu ne-a fost sa parasim aceasta cocheta cafenea, însa cel mai greu i-a fost lui Leo care a tras un pui de somn cu sforaituri – spre amuzamentul vecinilor de masa.
Café Würfelzucker a fost o experienta de care o sa ne amintim mult timp cu placere.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
*) Modul traditional de a savura cafeaua în tarile a caror limba oficiala este germana (apropo - stiati ca germana este limba cu cel mai mare număr de vorbitori din Europa ?) este impreuna cu o felie de tort, prajitura sau studel.

Pauza de masa si aiureli imaginate

În ultima zi de serviciu din luna februarie, la pauza de masa am privit pe fereastra operatiunea de înfrumusetare a platanilor de pe bulevardul pe care este amplasata firma la care lucrez.
În jumatate de ora, pâna când eu am mâncat un iaurt cu chifla si o salata de rosii cu ou si piper, echipa de la compania Konze & Laur a reusit sa termine segmentul de strada din dreptul geamului meu.


A fost o zi cu soare si un cer de-un albastru superb, ca pictat. Tare i-am invidiat pe tinerii lucratori pentru munca în aer liber. În plus - am comentat cu colegii de birou (neridicându-ne dorsul de pe scaune), ca iata, acesti tineri îsi întretin starea fizica prin munca pe care o presteaza si în timpul orelor de program, nu ca noi care trebuie sa sacrificam ceva din timpul liber, sa ne antrenam într-un salon fitness si sa platim un abonament anual!

Probabil ca tânarul care s-a balasat pe creanga de platan si ne-a aruncat o privire fugara, si-a spus: "uite la birocratii aia, iau banii degeaba, nu fac nimic, doar privesc pe fereastra si cleventesc despre unii ca noi, care-si câstiga existenta prin munca grea! Asa un job mi-as fi dorit si eu..."

Dedic articolul Mihaelei, plus un buchet de ghiocei, pentru ca ne ofera în fiecare saptamâna meniuri speciale, liste pentru aprivizionare si cele mai bune indicii pentru cumparaturi de calitate la pret corespunzator.

Asa nu mai merge!

Tocmai scriam ieri seara despre "cumplitele" zile petrecute în tara în care gastronomia este ridicata la nivel de arta :) In Franta am mâncat cu o pofta grozava, nu neaparat de foame, ci mai mult din curiozitatea de a testa produsele ce aratau fabulos si apetisant! O saptamâna a tinut "tortura"!
De luni m-am întors la stilul meu de viata... 3 zile! Pâna astazi, când la serviciu - la pauza de amiaza am fost invitati cu totii la masa!....
Saptamâna trecuta un coleg s-a casatorit si un altul a serbat ziua de nastere, au pus ceva bani împreuna si cu ajutorul unui catering-service au organizat "o gustarica" pentru colegii de birou!





Platouri cu mezeluri, salate, brânzeturi si pateuri rafinate, ciupercute umplute, mini-gogosari si ardei înfundati cu creme delicioase, masline, avocado, zucchini, mozzarella si pâine de la cel mai bun brutar al orasului (Wolf), plus câte o portie de Mousse au chocolat ca desert!
Cine sa aiba taria sa refuze o asemenea invitatie?! Ma gândesc însa cu groaza daca mai încap în rochia de gala, pentru ca sâmbata suntem invitati la nunta unei verisoare?! ;-)

Ziua berii germane

Începând cu anul 1994, în Germania se serbeaza la data de 23 aprilie Ziua Berii, mai exact se celebreaza ziua in care a intrat în vigoare Legea privind standardele pentru vânzare și compoziție a berii. Legea a fost semnata în orașul Ingolstadt din ducatul Bavariei la 23 aprilie 1516 (mai exista un Decret neaplicat, din anul 1487). Acest "Bayerischen Reinheitsgebots" adica "Legea Germană a Purității" (engleza: "Bavarian Purity Law") este regulamentul cu privire la producția berii în Germania si conform textului original, singurele ingrediente admise în producția de bere sunt apă, orz și hamei. Legea stabilea de asemenea, prețul de 1-2 Pfennig pentru "ein Mass Bier" - aproximativ un litru de bere.
Abia în secolul 19, legea a fost modificata si în reteta berii, pe lânga celalalte componentele admise, a fost introdusa si drojdia.
Primul act care atesta producerea de bere în Germania dateaza din anul 736 si mentioneaza existenta unei beri speciale, obtinuta în orasul bavarez Geisenf. Cel mai vechi act ce atesta existenta unei fabrici de bere este unt document de livrare din anul 766 apartinând mănăstirea Sf. Gallen din localitatea Geisingen an der Donau. Istoria berii însa ne duce cu 6000 de ani în urma! Daca sunteti curiosi sa cititi amanunte interesante, va recomand articolul "Bere"
Despre bere si festivalurile berii, am scris de nenumarate ori: Cea mai veche berarie, Cea mai mare sarbatoare populara din lume,  Interviu, Cort de bere, Salutari de la Oktoberfest, Moda  Oktoberfest 2012, Cei cinci magnifici, Distractii la Oktoberfest, Oktoberfest 2012, Hit-uri la Oktoberfest, Plimbare în München, D'ale festivalului, Oktoberfest, S-a încheiat Oktoberfest, Plärrer,Plärrer- târgul de Paste, Plärrer Augsburg, Oktoberfest, Parada, Plärrer, etc!
Acum am sa povestesc când si cum am început eu sa servesc cu placere bere!
Având ca toate româncele (exceptii sunt f.putine!) idei preconcepute, cum ca "berea face burta" sau "a bea bere nu e elegant si nu se potriveste unei doamne", pâna în anul 2000, adica pâna la venirea mea în Germania, nu obisnuiam sa beau alcool decât la ocazii speciale - câte un paharel de lichior sau visinata. Habar nu aveam ce gust are berea... Nu cunosteam nicio marca de bere, chit ca în orasul meu se producea una din cele mai bune beri ale României, la fabrica "Trei stejari" (Sibiu).
Ajunsa în Augsburg, ieseam deseori cu colegii sau cu prietenii la "un pahar de vorba". Ei comandau toti bere, eu "cuminte" suc. Daca ceream Fanta sau Cola, paharul meu de 250 ml. era la fel de scump ca o halba de bere (500 ml.)! Toti râdeau de mine ca eu plateam totdeauna cel mai mult si apoi îmi aratau cât zahar si chimicale am servit! Nici sucurile naturale nu ma încântau... în primul rând pentru ca majoritatea sunt facute din concentrat cu adaos de aroma si în plus, pentru ca au o gramada de calorii!
Despre lichioruri?! Prima data când am comandat un lichior în Germania, am fost întrebata ce cantitate? Obisnuita cu "unul mic" care înseamna 50 ml în România, m-am trezit ca mi s-a servit un "degetar" cu 15 ml... mai mult lichior a ramas pe peretii paharului, decat am baut eu! Dar la pret... ah, preturile sunt "adevarate"! aici! ;)
Dupa numeroase experiente negative, m-am hotarât sa servesc o bere mica, adica 320 ml. Mi-a fost recomandata Weizen si... am constatat ca drojdiuta îmi face bine la stomac, am citit ca este un produs pur si natural, am platit cât pentru un pahar cu apa minerala si chiar asa gust rau, cum mi-am închipuit, nu a avut! :)) Apoi am devenit curioasa si de cate ori s-au mai ivit ocazii si am iesit la o bere, am comandat diverse tipuri pâna când berea "dunkles Weissbier" a devenit preferata mea! Are culoarea chihlimbarului brun - foarte închis, un gust puternic si bine definit, usor picanta, cu arome patrunzatoare de malt, o bere spumoasa si racoritoare! Cea mai buna bere este cea produsa la Mânastirea Andechs si cea de la Mânastirea Weltenburg!

Astazi la serviciu, la pauza de masa de la ora 12, vom servi specialitati bavareze: Wurstsalat (mezel taiat fidea, amestecat cu oțet, ulei si ceapa rondele), Eiersalat (ouă fierte, tocate si amestecate cu maioneză si sos de iaurt, sare, piper, ardei iute și muștar), Käsesalat (cuburi de brânza de oaie, gogosar, porumb fier, ulei de masline) si vom bea câte o bere "Altenmünster Brauer-Bier", rustica si picanta!
Totul e aranjat si bunatatile ne fac cu ochiul... Hmmmmm, oare când e ora 12, ca dupa stomacul meu ar fi trebuit sa fie deja acum doua ore!?! :))
 
PS: nu doresc sa fiu inteleasa fals! Ordinea sarbatoririi, nu este cea din postare ;-)
Mentionez ca deasemenea astazi este Ziua Mondiala a cartii si a dreptului de autor. Sarbatoarea este organizata de UNESCO din anul 1995.
România a adaugat acestei sarbatori si Ziua bibliotecarului.[ dupa orele de serviciu ma duc sa-mi cumpar si o carte :) ]
Indiferent ce serbati si daca serbati, va doresc o zi minunata!
♡♥♡♥♡♥♡♥♡♥♡♥♡♥♡♥♡♥♡