Un tablou impresionist pe malul râului Lech - Reflexii în oglinda 50/2025

 

 ✨Zilele trecute treburile m-au adus la Landsberg am Lech, în inima Bavariei, la doar 30 km de casa mea, într-un orășel ce se ridică pe malul Lechului asemenea unui Pop-Up Book – acele cărți ilustrate care odată deschise, se transformă în structuri tridimensionale.
Înainte de intrarea în orașul istoric, cascada Karolinenwehr își poartă vuietul melodios — un cântec de apă ce atrage privirea și învăluie locul într-o vrajă aparte. Suvoiul se sparge în trepte largi, ca o scară lichidă ce se revarsă necontenit, ca și cum apa ar urca și coborî între lumi, transformând priveliștea într-o pictură vie, unde fiecare val șoptește o poveste.
Casele medievale, purtând hainele timpului în alb, galben adânc, albastru pastel, roșu cărămiziu și maro de turtă dulce, cu acoperișuri țuguiate acoperite cu țiglă, își lasă culorile tremurătoare să se oglindească în valurile Lechului. Reflexiile fragile, oglindirile frânte și recompuse de apa mereu în mișcare par desenate de mâna unui pictor impresionist, dând orașului o frumusețe ireală. În spatele lor, turnul bisericii se ridică semeț și se dublează în adâncul apei, ca semn al continuității.
Pe pod, Tatăl Lech – statuia simbol – veghează solemn peste apă și oameni, precum un spirit al râului ce păstrează memoria locului. Aici, între istorie și lumină, între oglindiri și cântecul cascadei, Landsberg am Lech se dezvăluie ca un tablou viu, deschis spre eternitate, unde frumusețea și magia se împletesc la nesfârșit.✨

♦ Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit să participați la rubrica „Reflexii în oglindă” (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau oglinda retrovizoare.Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel.💛💛💛

Eu nu mă satur niciodată! / Toamna care se gustă, se ascultă, se vede și se simte

V-ați săturat vreodată să priviți cerul într-o zi senină de toamnă? Eu nu!
E ca o hartă nesfârșită, tipărită cu cerneală de lumină și semnată de vânt. Privesc cerul și pupila mi se dilată, ca o întrebare în fața misterului. Albastrul lui nu e culoare — e o stare. E respirație. E fereastră spre mine. Cerul ne străbate în gânduri, în dorințe, în tăceri... Văzduhul devine simțire, iar ochiul lui infinit ne privește, ne pătrunde. Cerul este în noi.
V-ați săturat vreodată să urmăriți norii albi, pufoși, plutind pe cerul azuriu într-o superbă zi de toamnă? Eu nu!

Norii sunt contururi de basm. Plastilina cerească modelează figuri efemere... Norii apar și dispar, ca puful de păpădie...
V-ați săturat vreodată de aroma frunzelor mușcate de rugină? Eu nu!
Toamna pictează cu frenezia unui pictor posedat de lumină. Culorile sunt crude, iar mirosul de vopsea proaspătă plutește în aer ca o vrajă vegetală. Pădurea e atelier deschis, o pânză încă neterminată, întinsă pe rama dintre cer și pământ. Pensula, înmuiată în verde fermentat, a rămas sprijinită pe paletă.
Frunzisul de aramă, încă umed, se întinde peste ramuri cu tușe tremurânde. Galbenul fragil se agață de câte o rază de soare, ocrul respiră sacadat, acajiul și verdele se amestecă, se compun și se descompun după rețete pe care doar pădurea le știe. Mirosul lor e pur — o alchimie a timpului, o respirație a pământului care a învățat să viseze în culori. Toamna știe să distileze lumina, ploaia și vântul, să le încapsuleze într-o esență de parfum unică. Aromele sălbatice foșnesc pe poteci, numărând pașii care vin și pașii care se duc...
V-ați săturat vreodată să ascultați vuietul cascadei? Eu nu!
Nu e doar sunet — e o simfonie a pământului care își revarsă sufletul. E vocea muntelui ce plânge și râde în același timp, o respirație sălbatică ce se rostogolește peste pietre. Fiecare picătură cade ca o notă muzicală, compunând împreună cu suratele ei, o melodie ancestrală — o rugăciune lichidă.

Cascada nu șoptește. Strigă! Dar nu ca să sperie — ci ca să trezească în noi ceea ce din când în când se pierde în agitația cotidiană — speranța, curajul, pofta de a merge mai departe... Admir îndrăzneala fiecărui fir de apă care se aruncă peste stânci, încercând fără odihnă să le șlefuiască muchiile. Plonjează într-un haos armonic ce vibrează puternic, alungându-mi stresul.
Apa nu e doar materie — e gând în mișcare, emoție în devenire, libertate care curge.
V-ați săturat vreodată de gustul naturii pure? Eu nu...
Gustul naturii nu se măsoară în arome, ci în amintiri. Fiecare aromă e o cheie spre o amintire. Ești teleportat ca în poveștile SF — călătorești fără bagaj, fără timp, fără granițe. Sunt călătorii spre locul unde spațiul se topește în emoție, gândul devine lumină, memoria gravitează în jurul dorului, iar ființa se eliberează de contururi. De fapt... nu mergi undeva — te întorci la tine!

Toamna, aerul are gust de melancolie proaspătă... Când muști dintr-un măr crescut sub cerul liber, simți cum pământul, ploaia, soarele și timpul se adună într-o singură senzație. E o comuniune. O împărtășanie fără altar, dar cu sacralitate — spunea bunicul. Natura nu se servește. Se trăiește. Și gustul ei e mereu altul, mereu viu, mereu adevărat...

Măceșele roșii și aspre, mă teleportează în bucătăria mamei, când magiunul fierbea molcom și eu, cât o mână de om, așteptam clipa magică. După ce porționa borcanele, aveam voie să ling cratița. Era gustul răsfățului, al iubirii care se dăruiește în tăcere, cu o lingură mare de lemn...
Ciupercuțele, ascunse sub frunzele ruginii, mă duc direct lângă bunica. Nu am știut niciodată să deosebesc ciupercile bune, de cele frumoase și viclene... Bunica știa. Parcă și acum o văd cum curăța pălăriile cu gesturi lente, cum așeza tulpinile pe hârtie albă, în cămara răcoroasă, la uscat. Mirosul de ciupercilor crud și pământiu — se împletea cu vocea ei blândă și cu poveștile despre dumbrava fermecată...

Lebedele gratioase sau gălăgia ratelor sălbatice mă teleportează lângă tata, pe malul lacului... Eu și frate-miu îl însoțeam deseori la pescuit. Sarcina noastră era sfântă - să avem grijă de focul din vatră, să nu se stingă până prindea tata câte-un pește, să-l facem la grătar. Era pretextul perfect să nu aruncăm cu pietre-n apă...
V-ați săturat vreodată să numărați cercurile pe care le face o pietricică aruncată peste oglinda unui lac? Eu, niciodata!

Reflexii in râul Limmat

Superbele reflexii ale Zürich -ului, surprinse aseara 😍💓

Sunt in delegatie, nu prea am timp pentru blog.... Va pup si va doresc un sfârșit de săptămână minunat! 🤗
Daca va plac reflexiile mele de aici, va invit sa participati la rubrica "Reflexii în Oglinda" (rubrica preluata de la SoriN), la care va invit cu drag sa participati. Singura regula este sa publicati într-un articol pe propriul blog o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat in oglinda sau imagini pe care tocmai le-ati vazut în "oglinda" (orice fel de oglinda... chiar si oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) si sa înscrieți articolul aici - în tabel:

Excursie - Miercurea fara cuvinte S15/2024

Eselsburger Tal

Shhhhhh, LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

Excusie în valea Eselsburger Tal

Vinerea ce a trecut, a fost ca o zi de vara! Asa cum ne-am propus, am pornit de dimineata spre Valea Eselsburger, una dintre cele mai frumoase zone de drumeții din sudul Germaniei, declarata rezervație naturală. 

Am pornit de acasa fara sa luam micul dejun, motiv pentru care, cum am ajuns în localitatea Eselsburg - o suburbie a orașului Herbrechtingen, am cautat renumita "Biotal Hofladen & Café" - un supermarket în care toate produsele puse în rafturi sunt biologice si de foarte buna calitate. Acest bio-magazin are si o terasa superba direct pe malul râului Brenz, unde se poate servi micul dejun. Cafeaua servita aici este deasemenea bio (boabele de cafea certificate ecologic sunt cultivate organic si pe întreaga zona cultivata nu se folosesc îngrășăminte artificiale) si este prajita manufacturial... A fost delicioasa! La fel ca si sandwich-ul si oul-fiert cleios, ca cele pe care le fierbea bunica, de la gainutele ei crescute în curte. 

Am pornit pe circuitul turistic ce urmareste cursul râului Brenz. Malul era usor umbrit de prunii salbatici încarcati de flori parfumate si zumzet de albine. În aceasta perioada, valea este plina de brebenei cu flori albe si liliachii, de anemone salbatice, albastre, albe si galbene, peste care zboara lin fluturi delicati, abia iesiti din coconi. Copacii înca sunt golasi - este abia început de aprilie! Pasarile îsi fac cuiburi si crângul este foarte animat de ciripituiri fel si fel. Întreaga vale este desemnată ca geotop protejat și face parte din Geoparcul Swabian Alb, cu 640 de plante și peste 80 de specii de păsări înregistrate. Dealurile, valea, câmpia inundabilă Brenz și numeroasele formațiuni stâncoase, conferă zonei un peisaj de poveste. Stâncile par aruncate de mâna unui urias si fiecare are un nume interesant: Stânca pescarului (Fischerfelsen), Peștera șmecherilor (Spitzbubenhöhle), Stânca șoimului (Falkenstein), Piatra uriasului (Hürgenstein) sau stânca de legatura (Bindstein)... Cea mai frumoasa formatiune este "Fecioarele împitrite" (Steinerne Jungfraue). O legendă spune ca aceste stânci din Valea Eselsburg au fost cândva oameni... Se spune că o domnita care a locuit cândva în Eselsburg, era deosebit de frumoasa si foarte curtata. Însa toti pretendenții nu au fost suficient de buni pentru pretentiile ei. Domnita a îmbătrânit si a început sa urasca toți bărbații, pe masura ce i-a trecut vremea de maritiș. Ura ei a mers atât de departe încât le-a interzis chiar si tinerelor servitoare din serviciul ei, să se întâlneasca cu bărbați. Acestea si-au dat în secret întâlnire la iaz cu doi pescari si batrâna fecioara le-a blestemat sa împietreasca - asa au aparut „Fecioarele de piatră”. Legenda mai spune ca în aceeași seară, un fulger a lovit castelul si fecioara cea rea a ars împreuna cu castelul ei. 

Pentru prima noastra drumetie din acest an, traseul pe care am pornit a fost destul de lung (cca.12 km)... Soarele amiezii ne-a toropit si neantrenati la mers, am crezut ca nu mai ajungem înapoi, la parcarea în care am lasat masina. 

Am încheiat excursia pe terasa bio-marketului. Am baut câte un espresso si o socata dupa care am urcat în masina si pe la ora 17 am ajuns acasa. 💓

La plimbare - Reflexii în oglinda 7/2024

Râul Abens care este un afluent al Dunarii, strabate statiunea Bad Gögging si confera acesteia un caracter romantic. 

Parcul amenajat de-a lungul malului este un loc superb de plimbare. Am descoperit o multime de flori de primavara, cu toate ca nici nu am depasit mijlocul lunii februarie. 

Bogat în peste, râul reprezinta un minunat loc de popas pentru ratele salbatice, lisite, berze si egrete. Am citit ca debitul mediu de apa la gura de varsare în Dunare este de 6,5 m³/s. Momentan este si sezonul ploilor si al inundatiilor dupa topirea zapezii din munti. 

Am adunat aici câteva reflexii frumoase si va invit cu placere sa participati la rubrica saptamânala "Reflexii în oglinda", initiata de SoriN si preluata de mine aici. 

Publică într-un articol pe blogul tău, o fotografie cu reflexii, o imagine sau un clip pe care tocmai le-ai vazut în "oglinda" (orice fel de oglinda... chiar si oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) si înscrie articolul aici - în tabel:

Colmar / Alsacia - Miercurea fara cuvinte S33/23

 

Shhhhhh, LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

Pe cheile Ammer - Miercurea fara cuvinte S29/23

Shhhhhh, LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy WW

La plimbare - Miercurea fara cuvinte 3/2020

04.01.2020

Shhhhhh, LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua ☺ Happy WW!

"Bijuterii" în Avignon - Miercurea fara cuvinte 39/2019

L’Isle-sur-la-Sorgue, august 2019

Shhhhhh, LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au Shhhhhh, LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua ☺ Happy WW!

Excursie de weekend

La sfârsit de saptamâna, pentru a fugi de canicula, am ales sa facem o excursie în Alpi.
Frumoasa Bavarie are numeroase locuri superbe cu natura salbatica si fenomene uimitoare. Canionul Partnach este unul din aceste minuni ale naturii, în imediata apropiere a localitatii Garmisch-Partenkirchen - localitate cunoscuta în mod special datorita Jocurilor Olimpice de iarnă.
Am parcat masina direct lânga stadionul cu trambulina pentru sariturile cu schiurile si am pornit la pas pe drumul ce serpuieste pe malul râului Partnach. Apa acestui râu are culoare alb-turchiza si puterea cu care coboara din munti este incredibila. În 240 milioane de ani, a reusit sa taie stâncile de granit la adâncime de 80 metri si sa-si faca aici o albie pe lungime de 800 metri. Canionul este impresionant si drumul turistic este deschis pe tot parcursul anului, fermecând printr-o frumusete speciala în fiecare din cele patru anotimpuri. Vuietul apei este atât de puternic încât acopera vocile turistilor. Poteca este sapata direct în stânca, deasupra tălăzuirii apelor si trece deseori prin tunele ce seamana destul de bine cu intrarile în pesteri. Stropii izvoarelor atrase ca de magnet de râul Partnach se sparg pe vârful stâncilor, scânteind în lumini multicolore. La fiecare pas, canionul ofera ceva spectaculos si ai vrea sa fotografiezi fiecare clipa! Te afli într-o alta lume, este o lume de basm!


La iesirea din canion, termometrul indica 32° la umbra - un motiv în plus sa accepti invitatia terasei rustice. Bei o bere de la gheata si servesti o pereche de cârnaciori picanti, alaturi de o chifla proaspata, pufoasa. Cu forte noi, îti continui calatoria. Înainte de a ajunge în parcare, drumul se bifurca si un indicator arata ca la câtiva pasi mai sus se gaseste cea mai mica si mai veche statie de telecabina din lume. Gândul ca poate nu va mai exista multa vreme nu-ti da pace si nu vrei sa ratezi sansa pe care o ai astazi ☺
Telecabina Graseck poate transporta maximal 4 persoane, linia a fost data în folosinta în anul 1953 si leaga cheile Partnach (cota 750) cu vârful muntelui Wetterstein (cota 900). Deplasarea se face cu o viteza de 3 metri pe secunda si calatoria dureaza doar 4 minute. Urci în telecabina lasând în urma vuietul râului Partnach si cobori în atmosfera de pace deplina, oferita de turda alpina. Este ca o calatorie într-o alta dimensiune a timpului. Tot ce te înconjoara aici este altfel! Linistea este mai adânca, verdele pajistilor este mult mai crud si mai pur si se întinde direct la baza cerului albastru; aroma de fân si flori salbatice este atât de intensa încât simti ca plutesti, ca poti sa zbori. De jur împrejur nu auzi decât talanga vacutelor ce pasc fericite si indiferente ca ai aparut si tu în peisaj. Este atâta pace si armonie!
Pe terasa casei padurarului poti savura o felie de Zwetschgendatschi (placinta de casa cu prune) în timp ce privesti coama plesuva a celui mai înalt munte din Germania - Zugspitze.
Beat de atâta frumusete, te urci din nou în telecabina si te reîntorci pe drumul ce leaga canionul Partnach si stadionul olimpic. Stii ca nu esti decât un mic trecator prin acest tinut de basm, dar esti fericit ca ai petrecut o zi minunata si ai reusit sa te rupi pentru câteva ore din rutina în care esti sortit sa functionezi în cadrul societatii contemporane.

Salzburg - traditii, exigente

Ne plimbam de câteva ore pe strazile romantice (si pline de zapada) ale Salzburg-ului, Leo era obosit si noi cam înghetaseram. De la Casa Mozart am luat-o pe prima straduta spre râul Salzach, sa scapam de aglomeratie.
Nu departe de podul pietonal am descoperit o cafenea cocheta „Café Würfelzucker“ (tradus – „Cubul de zahar“).
Am intrat si asa cum ne asteptam, era plin. Un chelner ne-a salutat si ne-a rugat sa asteptam un moment, pentru ca la una din mese clietii tocmai se pregateau sa plece. Am fost ajutati sa dezbracam hanoracele (plus caciuli, fulare si manusi) în fata garderobei si imediat am fost condusi la masa proaspat eliberata.

Central în cofetarie, frigiderul carusel prezenta torturi si prajituri fabuloase. Gândul cu care intrasem aici a fost sa servim doar un ceai fierbinte, însa în fata unor asemenea ispite, cine poate sa reziste?! Bineînteles ca am comandat cate o felie de tort de ciocolata si în loc de ceai, din îmbietoarea lista de specialitati de cafea, eu am ales „Bidermeier“ (cafea dubla mokka, frisca si 10ml. lichior de caise) iar Helmut s-a decis pentru „Mokka gespritzt“ (cafea mokka stropita cu coniac si rom plus frisca).*
La fel ca si italienii, austriecii au un adevarta cult al cafelei iar Salzburgul este celebru pentru arta de servire a cafelei. Concurenta este mare si doar cafenelele care respecta traditiile primesc calificativul „Excellence“.
Leo s-a tolanit imediat pe paturica lui, sub masa. Oricât de voluminoasa este patura lui Leo, o car în toate excursiile noastre în poseta, pentru ca l-am învatat pe Leo ca unde este paturica lui, acolo are voie sa se aseze.
Fara sa fi solicitat, chelnerul a adus pentru Leo un vas mare cu apa. Dupa ce a primit de rontait cateva bombonele-pentru-catel (am mereu o pungulita la mine) lui Leo nu i-a mai trebuit nimic decât liniste ☺ S-a facut covrig si a adormit.

Cafeneaua promoveaza produsele de casa, obtinute fara adaos de coloranti sintetici sau substituenti artificiali.
Sub scara de lemn ce duce la etajul superior, o pianina deschisa, cu notele rasfirate pe stativ, pregatita gata pentru concert. Nu am întrebat daca sunt seri cu acompaniament muzical sau pianina este doar pentru a rotunji ambientul romantic, noi doar am admirat. Am savurat atmosfera asa cum de altfel te îndeamna de la intrare sloganul cafenelei "Zeit zum genissen" (= E vremea savoarei).
Greu ne-a fost sa parasim aceasta cocheta cafenea, însa cel mai greu i-a fost lui Leo care a tras un pui de somn cu sforaituri – spre amuzamentul vecinilor de masa.
Café Würfelzucker a fost o experienta de care o sa ne amintim mult timp cu placere.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
*) Modul traditional de a savura cafeaua în tarile a caror limba oficiala este germana (apropo - stiati ca germana este limba cu cel mai mare număr de vorbitori din Europa ?) este impreuna cu o felie de tort, prajitura sau studel.

Pe valea Ţâşnei

pentru rubrica "Reflexii în oglinda"

Cristalin

pentru rubrica "Reflexii în oglinda"

Refexii gri-oţel

Plimbare de-a lungul râului Lech, într-o zi fara soare...

pentru rubrica "Reflexii în oglinda"