A mai cazut o STEA - Laura Dahlmeier

De când am aflat vestea, gândurile mele se învârt neîncetat în jurul acestui caz dramatic. Poate că scriind despre aceasta, voi reuși să-mi potolesc valul emoțional...
Nu am întâlnit-o niciodată pe Laura Dahlmeier – dublă campioană olimpică și de șapte ori campioană mondială la biatlon. Și totuși, faptul că s-a născut și a trăit în Garmisch-Partenkirchen, la doar 100 km de orașul meu, m-a făcut să o simt „de-a noastră”, ca pe o fiică a sudului Bavariei. Pentru ca Laura a fost iubită de oameni de toate vârstele. A fost o prezență luminoasă, iar această energie pozitivă se vedea clar ori de câte ori apărea — fie în transmisiuni televizate, în interviuri live sau în paginile revistelor glossy, fie în spațiul digital, prin rețele sociale, platforme multimedia și conținut viral. Zâmbetul ei transmitea o căldură autentică, care transcendea mediul vizual și pătrundea direct în conștiința publicului. Cu toată celebritatea ei, Laura și-a păstrat naturalețea, modestia și o sociabilitate rară.

După ce a acumulat un palmares sportiv remarcabil, Laura Dahlmeier și-a încheiat cariera sportiva în anul 2019, la vârsta de 25 de ani. Retragerea nu a însemnat repaus - Laura a rămas activă, mereu în mișcare, mereu aproape de munte, marea ei iubire. A fost moderator sportiv, ambasadoare de brand, dar mai ales exploratoare. A acceptat provocări alpine, a urcat, a alergat, a schiat, a pedalat... Pentru ea, natura și prietenia deveniseră mai importante decât performanța.
Ca ghid montan și de schi certificat (VDBS), Laura a oferi turiștilor șansa de a-și atinge propriile vârfuri. Motto-ul ei preferat a fost o expresie bavareză greu de tradus „Scheiß da nix, dann feit da nix!” – care s-ar putea interpreta așa: „Dacă nu ai simțit frica până în măruntaie, n-ai trăit nimic!.” Sau cu alte cuvinte "teama nu te protejează – ba chiar te poate opri"! Așa și-a trăit viața - cu îndrăzneală, cu visuri înalte, cu pași siguri pe crestele lumii.

🏔️ A urcat Mont Blanc prin Brouillard Pfeiler alături de frații Huber (2021), a cucerit Pik Korschenewskaja (7.105 m) în 2023 și Ama Dablam (6.814 m) în Nepal (2024). Următoarea mare dorință a ei - Laila Peak, Pakistan – un vârf cu nume inspirat dintr-o poveste de dragoste orientală, „Laila și Majnoon”. Un vârf frumos, dar nemilos. Unul dintre cele mai dificile din Himalaya, cu pereți abrupți, stânci fragile și vreme imprevizibilă.

Pe 28 iulie 2025, la altitudinea de 5700 de metri, muntele și-a arătat dintr-odată cruzimea iar ascensiunea Laurei a fost brusc întreruptă. O stâncă desprinsă a lovit-o... Destinul?! Prietena Laurei si partenera de expeditie, Marina Krauss (alpinistă de performanță), a rămas suspendată între cer și abis, fără puterea de a schimba cursul unei tragedii ce se desfășura sub ochii ei. Atârna de acea coardă ca de un fir subțire de speranță, singura în pustietatea albă, cu vântul urlând și cioburi de gheață mușcând din piele și din timp. De atunci, imaginea nu-mi dă pace — două prezențe încremenite în tăcerea glacială, conturate de respirațiile rare și de vântul aspru ce le învăluia. Față în față cu forța copleșitoare a naturii, într-un moment care scapă înțelegerii. Ce se întâmplă acolo, la granița dintre curaj și destin, nu poate fi cuprins în logica unui om obișnuit. Poate fi doar onorat în tăcere...

Am două fete de vârsta celor două - Laura și Marina. Nu nu sunt alpinistă. Iubesc zapada si practic sporturile de iarna - din pasiune, ca amatoare. Experiențele mele alpine se rezumă la câteva ture de schi pe an, pe pârtii oficiale, întreținute și monitorizate. Am schiat în ceață, în vânt, la minus 12 grade, dar mereu înconjurată de oameni. Și totuși, pericolele există – uneori chiar amplificate, cum a fost cazul celebrului Schumacher... Accidentele nu pot fi anticipate. În cazul Laurei, poate că destinul a fost provocat... Orice alpinist extrem urcă muntele conștient că acesta decide dacă îi va permite să coboare. Este un pact tăcut — o alegere asumată de a pătrunde într-un spațiu în care fragilitatea umană se dezvăluie fără echivoc. Poate că tocmai această expunere dă curajului o formă absolută.

Nu este o regulă scrisă, dar mulți alpiniști redactează un testament înainte de expediție. Himalaya nu iartă - avalanșe, căderi, hipotermii, boli de altitudine, vreme imprevizibilă — toate pot avea consecințe tragice.
Dorința Laurei Dahlmeier a fost ca în eventualitatea unui accident cu final tragic, nimeni să nu-și riște viața pentru a-i recupera trupul... 🕊️ R.I.P.

Laura Dahlmeier ... o stea căzătoare. A strălucit intens, a ars cu pasiune și s-a stins acolo unde se simțea cel mai vie - pe munte...
Laura Dahlmeier nu a fost doar o sportivă de excepție, ci un spirit liber care a ales să-și trăiască viața cu intensitate și curaj. Ea nu a alergat după glorie, ci după autenticitate, după momente care să-i înalțe sufletul. În fiecare urcare, în fiecare traseu, în fiecare pas pe stâncă, Laura căuta ceva mai profund decât vârful muntelui - a căutat sens, libertate, comuniune cu natura și cu sine.

---

P.S. Viața amoroasă a fostei biatloniste Laura Dahlmeier a fost umbrită de o tragedie profundă. În ianuarie 2022, fostul ei partener, Robert Grasegger, și-a pierdut viața la doar 29 de ani, în urma unui accident petrecut în Munții Fitz Roy. Situat la granița dintre Argentina și Chile, acest lanț muntos din inima Patagoniei este renumit pentru sălbăticia sa neîmblânzită, frumusețea impunătoare și provocările extreme pe care le oferă alpiniștilor. Pe pagina sa de Facebook, Robert scria: „Munții îți pot oferi multe, dar îți pot lua totul.” Cuvinte care astăzi răsună ca o prevestire dureroasă și ca un testament al pasiunii lor comune pentru alpinismul extrem. Pentru că iată, trei ani mai târziu, Laura și-a găsit deasemenea sfârșitul în munți...
Poate că, dincolo de timp și spațiu, acolo unde pământul zgârie cerul, Laura și Robert și-au dat întâlnire… în eternitate...

---

P.S.2: "Vocea ei tremura când vorbea – nu din nesiguranță, ci din durere. Marina Krauss, partenera de coardă a Laurei Dahlmeier, a vorbit pentru prima dată public despre ultimele ore petrecute pe Laila Peak. Nu a fost o explicație, nici o căutare de compasiune – ci o încercare de a pune în cuvinte ceva de necuprins.

„Totul s-a întâmplat atât de repede. Și totuși, fiecare moment părea nesfârșit”, a spus ea cu o privire goală. Soarele era jos pe cer, lumina slăbea, iar vântul de la peste 6000 de metri altitudine le lovea fețele ca niște ace fine. Dahlmeier, această atletă puternică, disciplinată, uneori aproape supraomenească, hotărâse să urmeze o linie dificilă. Marina avea încredere în ea. Făcuseră multe ture împreună. Îi cunoștea limitele – sau cel puțin așa credea.
Când s-a produs accidentul, nu a fost niciun zgomot puternic, nici o cădere dramatică, cum vedem în filme. A fost un moment de liniște. O priză care a cedat. O privire care s-a întâlnit pentru ultima oară. Apoi, gol. „Am sunat imediat la urgențe, am încercat totul. Dar eram atât de sus, atât de singure. Minutele păreau ore.” Lacrimi îi curgeau pe obraji când a spus asta.
Salvatorii s-au luptat mai târziu cu condiții dificile pentru a ajunge la locul accidentului. Dar pentru Laura, orice ajutor a venit prea târziu. Căutarea a fost grea, plină de speranță, mereu cu acea scânteie de „Poate”. Dar la final a rămas doar certitudinea amară: una dintre cele mai mari sportive ale Germaniei și-a pierdut viața în munți – acolo unde se simțea mereu cea mai vie.
Marina Krauss a mai spus: „Știu că Laura voia să fie exact acolo. Că nu a fost niciodată imprudentă. Dar munții decid uneori altfel. Nu voi uita niciodată acea zi. Și nici liniștea de pe chipul ei, în acel ultim moment.”
Lumea sportului este în doliu. Dar Marina, prietena ei, colega ei și ultima ei însoțitoare, a lăsat prin cuvintele sale ceva mai profund decât o simplă amintire: o umanitate tulburătoare, profundă." -- traducere articol FB

---

P.S.3: Într-un interval de doar două săptămâni, lumea sportului a fost zguduită de pierderea a două legende — Felix Baumgartner și Laura Dahlmeier — care și-au găsit sfârșitul în timp ce îmbrățișau pasiunea lor pentru sporturile extreme. Odată cu ei, o parte din visul de a atinge limitele omenești s-a frânt în zbor...

La schi - Miercurea fara cuvinte 3/24

 

Shhhhhh, LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

Alb, rosu si argintiu

Tema patru, propusa de Niko este o fotografie cu aceasta combinatie de culori. 

Eu am facut un aranjament cu crengute spray-ate în alb, asezate într-un vas argintiu alaturi de globuri mici rosii si argintii, o ramurica de vâsc, o floare de Craciunita (artificiala) si o lumânare alba, ca un bulgare de zapada 🤗 Aceasta combinatie de culori binedispune 😍 nu-i asa?

Numar zilele ramase pâna la vacanta de Craciun (22 decembrie - 8 ianuarie) si ma bucur de fiecare activitate tipica ultimei luni din an. 

Pe lista mea "to do" de Advent, am bifat majoritatea activitatilor ❤️ 

Am terminat decorarea casei si a curtii, am cumparat chiar si cadourile 🎁 Acum va trebui sa încep sa le ambalez pe acelea pe care le voi oferi vecinior si câtorva colegi de birou. Pentru ca majoritatea vor fi plecati de Craciun în vacanta, le voi oferi în ziua de Mos Nicolae. Pentru cei din familie, mai am timp sa ambalez - o voi face probabil pe 23 sau 24 dimineata. 

Am scris si trimis felicitarile 💌 Câteva au ramas în Germania, cele mai multe au pornit spre diverse colturi ale Europei. 

Posta s-a scumpit. 19 timbre m-au costat 29 Euro! Macar de s-ar îmbunatati calitatea serviciului postal! Sper din suflet ca felicitarile mele sa ajunga la timp, la destinatari 💕

Mâine am dans-sportiv, vineri voi merge la patinoar ⛸️ În perioada de Advent sunt poate cel mai activa din întregul an. Particip la diverse întâlniri cu colegii, prietenii - mai la un vin fiert, la cinema, la sanius sau la schi, voi participa cu drag si la activitati caritative.

Am în plan deasemenea sa fac fursecuri asortate (cel putin 7 feluri diferite) 🍰🍩🧁🍭🍬

Pe lista este si cumparatul bradului! Aceasta este una din cele mai dragute activitati - sa gasim bradul perfect, în piata plina cu brazi de toate tipurile si înaltimile! 🌲

Atunci când meniul special pentru cele trei zile de Craciun va fi stabilit si deasemenea când cumparaturile vor fi rezolvate, atunci voi putea spune ca am bifat întreaga lista "to do"☺ În seara de Ajun vom împodobi bradul si vom începe sa gatim. Pentru mine, bucuria de a fi împreuna cu cei dragi înseamna Craciun 🎄

♥ Abia începând cu 27 decembrie voi începe sa " nu mai fac nimic", sa ma relaxez in adevaratul sens al cuvântului. Zile intregi voi citi, voi tricota, ma voi uita la filme si voi asculta muzica. Nu ma va interesa cât e ceasul, voi dormi si ma voi trezi când o sa am chef! 😜

🎄Mai sunt 19 zile pâna la Ajunul de Craciun ♥

Party pe malul lacului

Vacanta de vara s-a terminat si… chiar in prima saptamâna de serviciu, am participat la evenimentul estival, organizat de firma la care lucrez – Summer Spalsh ☺ Au fost invitate toate compartimentele care lucreaza în “Inventii-Inovetii”, cca. 150 angajati. Participarea a fost fara obligatie si s-a considerat “timp liber” însa toate costurile au fost preluate de firma. Am plecat la ora 15 din fata intrarii principale, unde ne-au asteptat doua autocare. Am fost ceva mai mult de 120 persoane, câtiva au venit cu automobilul personal. Si noi ne-am gândit ca poate nu ar fi rau sa plecam cu masina, pentru ca invitatia spunea ca autocarele vor pleca înapoi la ora 22!!! Ne-am gândit noi “ce sa facem sapte ore pe malul unui lac?!” Hm… la ora 22 se dansa în jurul focului de tabara si nimeni nu vroia acasa! ☺☺☺ … Dar sa încep cu începutul ☺

 

Stiam din invitatie ca vom merge la Lacul Thannhausen – unul din cele mai mari parcuri cu cablu pentru schi nautic și wakeboard, pentru ca am fost rugati sa ne înscriem pe lista daca vrem sa facem sport nautic si daca suntem începatori sau profi – pentru ca asa cum spuneam mai sus, toate costurile au fost preluate de firma (chiar si pentru echipament închiriat si curs cu antrenor). Si ni s-a mai spus sa ne aducem îmbracaminte lejera, pentru “timp liber” (nu “office loock!)… Mai mult nu am stiut ce ne asteapta. 

Thannhausen este la o ora distanta cu masina, pâna acolo este drum-national (nu autostrada) si soseaua serpuieste printer sate pitoresti si paduri umbroase de conifer si foioase. Din parcarea parcului am fost îndrumati spre zona rezervata exclusiv pentru noi. 

Au fost doua pontoane, o statie de cablu pentru grupul de începatori si o alta pentru profesionisti. Pe malul lacului, barul a fost deschis doar pentru noi – frigiderele pline cu bauturi de toate felurile: cola, fanta, sprite, sucuri de fructe, radler (bere cu limonada), diverse tipuri de bere, vinuri si… am avut doi barmani simpatici, care au preparat fara pauza cocktailuri pentru noi! Tejgheaua supraetajata a barului era plina cu tavi pe care erau asezate cele mai delicioase sandwichuri pe care le-am gustat vreodata la o party!

A început ospatul, ne-am ocupat locuri la mesele asezate nu departe de ponton si pentru început ne-am grupat pe birouri; apoi ne-am amestecat între colegi si a fost o atmosfera superba! Ne cunosteam din sedinte si bineînteles din pauzele de cafea sau mesele la cantina. Acum am avut ocazia sa ne cunoastem mai lejer si sa abordam teme de discutie vesele, uitând total problemele de serviciu! De fapt, acesta a fost scopul principal al excursiei – de a forma un grup compact, vesel, relaxat. Sa descoperim ce hobby-uri commune avem, sa legam noi relații de colegialitate mai strânse și mai armonioase, care sa duca la o colaborare placuta si echilibrată la locul de muncă. 

Pâna când ne-am servit cu bunatatile de pe platouri, deja primii colegi îmbracau vestele de protectie si îsi asteptau rândul la cablul care îi va trage cu viteza maxima peste apa. Eu am probat schiul nautic in urma cu cativa ani, a fost o experienta interesanta însa mi-a ajuns ☺ De data aceasta am fost spectator ☺ Au fost însa foarte multi colegi care au probat schiul si boardul (cel putin 50 persoane). 

Ce amuzament a fost de cât ori a cazut unul sau s-a scufundat! Dar cel mai amuzant a fost ca cei care nu mai reuseau sa se ridice, sa reporneasca tura, erau trasi la malul lacului, într-o pozitie ce amintea de zborl lui Superman ☺☺☺ Atmosfera a fost degajata, ne-am implicat care mai de care în discutii hazlii, am râs si ne-am simtit bine.

Eu m-am atasat de grupul care a jucat beach-Volleyball, altii au jucat fotbal, altii tenis de masa si altii doar au stat la povesti. M-am bucurat ca am jucat volei, pentru ca nu am mai pus mâna pe minge de cel putin 8 ani! Ceea ce ne-a ambitionat sa jucam bine a fost amplasamentul terenului ☺ Intre lac si un canal cu apa plina cu matasea broastei ☺☺☺ De câte ori zbura mingea aiurea, trebuia sa se sacrifice cineva sa scoata mingea din apa! Dupa câteva seturi, jucate în echipe mixte, am revenit la bar sa ne astâmparam setea.

Am constata ca în locul amenajat pentru gratar, se încingeau carbunii. A urmat o serie de gratarele, ceafa de porc, piept de curcan si pui, cârnaciori de toate felurile, ţepuşe cu dovlecei, vinete, ceapă si ciupercuţe, brânzeturi, stiuleti de porumb fiert si o pâine bunaaaa – buna! 

Un coleg cu Spotify s-a legat la boxa si a facut pe DJ. Cu muzica buna a început si dansul sip e masura ce soarele a început sa se retraga, pe locul de gratar s-au pus lemne si s-a încins un foc de tabara de toata frumusetea. 

Când s-a facut ora 22 habar nu am avut! Ne-a parut rau ca a trebuit sa ne urcam în autocare, însa gândul ca a doua zi va fi zi normal de lucru a mai redus din regret ☺ 

Am ajuns din nou în parcarea firmei la ora 23. Era întuneric bezna! Tare ciudat mi s-a parut drumul spre casa, autostrada era aproape pustie si eu… ce credeti?! Eram cu ochelarii de soare înca pe nas (care deasemenea sunt ochelari cu lentile progresive / multifocale, dar cu lentil albastre în degrade)! Nu am avut unde sa opresc sa îmi caut ochelarii uzuali, dar am ajuns cu bine acasa. 

Dupa un dus rapid, m-am bagat în pat, de adormit însa am adormit greu, datorita superactivitatilor traite în cursul zilei.

La scoala de schi nautic - Miercurea fara cuvinte 36/2019

03.09.2019 - Friedbergersee



Shhhhhh, LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua ☺ Happy WW!

Nu, nu ne-a fost bine deloc...

Marti dimineata am pornit în "vacanta de schi" spre Mitterdorf  (în Padurea Bavareza), statiune turistica situata pe granita  Germaniei cu Cehia si Austria, unde cu câteva luni înainte am rezervat  un apartament. Am încarcat masina cu tot ce ne trebuie pentru o saptamâna - pe lânga îmbracaminte, încaltaminte, produse de igiena corporala si cosmetice, noi luam mereu si propriile noastre lenjerii de pat, cu plapuma si perne; acum în plus schiuri, clapari, snowboots si saniuta. Ca întotdeauna la drum lung, luam în masina boxa lui Leo, pentru o calatorie confortabila si fara griji, atât pentru noi, cat si pentru "copilasul" nostru patruped.

Calatoria a durat ceva mai mult de trei ore. La noi în Augsburg zapada se topise de tot, stiam însa ca în Mitterdorf este zapada din belsug. Pe masura ce ne-am apropiat de statiune, pe marginea soselei zapada era tot mai înalta.
Statiunea era "îngropata" în zapada! Nu mai existau trotuare pentru ca zapada degajata de pe sosea era împinsa spre case si ajunsese pâna la cantul geamurilor. Tare ne-am minunat... era cumva de speriat dar si de admirat.
Am ajuns la destinatie si înainte sa ne cazam, am intrat într-o minunata cafenea, sa servim câte o prajitura si un ceai delicios. Aici am vazut prima data o statie de alimentat telefoane mobile (gratis).

In drum spre cabana noastra, am trecut pe lânga baza pistei de schi, unde exista si centrele pentru reglat schiuri, pentru închiriat echipament de sport si pentru cumparat schipass. Stiam aceasta pentru ca în urma cu zece ani am petrecut aici un minunat concediu. Asa ca ne-am bucurat sa-l gasim pe acelasi Sepp la datorie, i-am încredintat schiurile  pentru serviciul de întretinere (slefuit canturile, uns talpile cu ceara, reglat legaturile). Si... aici am facut ultimele fotografii fericite din acest concediu.


Am ajuns la cabana, ne-am instalat si am pus toate lucrurile în dulapuri. Intre timp, Leo si-a gasit un loc superb pe pervazul interior al geamului, de unde putea privi lung strada.
Pe la ora 16 am hotarât sa plecam într-o plimbare de recunoastere în statiune. Am iesit în fata casei, eu tocmai încuiam usa mare, când... s-a întâmplat nenorocirea! Pe strada principala care trecea direct pe la coltul cabanei, o masina l-a calcat pe Leo - aflat în lesa!
Nu vreau sa intru în amanunte... atâta spun, picioarele din spate îi erau pline de sânge. Blocati de durere si disperati, actionând mai mult automat decât logic, l-am învelit în patura si la indicatiile unor trecatori, am introdus în navigator adresa unui medic veterinar din apropiere (12 km) si am pornit. Aici, medicul depasit de gravitatea accidentului, nu a putut decât sa îi administreze lui Leo un calmant intravenos si a solicitat telefonic ajutorul celei mai apropiate clinici veterinare din regiune, unde ne-a îndrumat.
Am ajuns la Clinica din Fürstenzell dupa un drum de o ora (~70 km de cabana noastra), în conditii meteorologice foarte hibernale si într-o stare psihica extrema. Echipa de interventie ne astepta, ne-au preluat imediat si s-au ocupat atât de Leo, cât si de noi. A durat mai mult de doua ore pâna când l-au scos pe Leo din starea de soc. Au urmat o serie de investigatii si radiografii (a scheletului si a organelor interne). Vestea cea buna a fost ca niciun organ intern nu i-a fost afectat, coloana vertebrala este intacta si la cap nu exista leziuni. S-a constatat însa ca ambele solduri îi sunt sarile din rotule si încheietura labei piciorului drept este fracturata si cartilagiul pe jumatate zdrobit. Planul de operatii a stabilit ca imediat sa îi fie refixate soldurile si abia în ziua urmatoare sa fie rezolvata fractura piciorului. La ora 21 i s-a administrat anestezia totala si Leo a intrat în operatie.
Am asteptat în sala de asteptare... am fost singurii pacienti si am putut sa plângem fara sa ne jenam.
Înainte de miezul noptii doctorita ne-a asigurat ca operatia a decurs bine si ca soldurile i-au fost fixate. Am fost trimisi acasa si sfatuiti sa dormim, pentru ca Leo este sedat si va dormi pâna a doua zi.
Ajunsi acasa, am constatat ca pantalonii mi se lipisera de picioare, atâta sânge a pierdut micutul nostru Leo... Nu am putut dormi... ne-am rugat, am plâns si am atipit, ne-am rugat, am plâns si am atimpit... pâna când s-a facut ora 7. Am plecat spre clinica si la ora 8 am fost primii la usa. Doctorita se pare ca a ramas în spital, a venit imediat la receptie si ne-a spus ca noaptea a decurs bine si ca avem voie sa intram sa îl vizitam pe Leo. Dragul nostru Leo ♥... Am ramas cu el, incapabili sa-l ajutam mai mult decat cu mângaieri si vorbe duioase. La ora 11 doctorita l-a luat pe Leo pentru urmatoarea mare operatie.
Am vrut sa ramânem acolo, însa nu ne-a fost permis - clinica avea program normal de lucru, fel de fel de pacienti  - pisicute si catei, pasari si sopârle, însotiti de prietenii lor bipezi erau în permanent du-te-vino. Telefoanele sunau neîntrerupt, medicii si asistentii medicali alergau pe coridoare de la un cabinet la altul, fiecare era cu treaba lui... Am fost sfatuiti sa mergem într-o cafenea, însa starea noastra psihica nu a suportat muzica si ambinetul vesel, tipic unei statiuni turistice, asa ca ne-am reîntors la clinica si am asteptat în parcare, în masina.
Cu ochii pe ceas, am numarat minutele si când a trecut ora si jumatate (cât s-a estimat a dura operatia), am intrat în clinica. Personalul ne cunostea deja, doamna de la receptie a anuntat chirurgia ca asteptam vesti. Una din dragutele asistente medicale a venit si ne-a spus ca din pacate, soldul stâng a sarit din nou din rotula si din aceasta cauza, lui Leo i-a fost administrata o narcoza puternica si operatia va dura mai mult de 3 ore si jumatate.
Dupa aproximativ trei ore, asistenta ne-a spus ca operatia s-a încheiat cu succes, lui Leo îi este acum montat un fixator si ca va mai dura ceva pâna când doctorita va putea veni sa ne dea amanunte exacte.
Am avut noroc de o doctorita minunata (doamna Körner) - o femeie mignona si deosebit de calma. Ne-a invitat în cabinet si ne-a explicat ce a reusit, ne-a aratat radiografiile si ne-a asigurat ca daca Leo va fi îngrijit mai departe bine, acesta se va reface în totalitate. Soldul drept a trebuit fixat prin coasere (femurul de bazin), legatura ce se va dizolva singura dupa 12 zile. Laba piciorului a fost pusa în pozitie normala si fixata prin bolțuri, legate între ele printr-un cadru din plastic - dispozitiv construit special pentru situatia lui Leo. Pentru protectie si confort, acest cadru este învelit cu burete si vata, fapt ce face ca piciorusul catelului sa para încaltat cu un clapar de schi, marimea 40. Ni s-a mai spus ca Leo trebuie sa mai ramâna pâna dimineata urmatoare în spital sub observatie si ca joi dimineata îl putem lua la noi.
Bineînteles ca nu mai avea niciun sens sa ramânem la cabana pâna duminica - si noi si Leo aveam nevoie de casa noastra adevarata. Am rugat doctorita sa ni-l pregateasca pentru a doua zi pe Leo pentru calatorie.
Ne-am întors în statiunea turistica, am contramandat masa rezervata la restaurant pentru Ziua Sf. Valentin, l-am rugat pe Sepp sa nu închida, sa ne astepte (înca o ora dupa programul oficial de închidere al atelierului) sa ne recuperam schiurile, am dat schipass-urile înapoi... Toata lumea ne-a sprijinit si a avut întelegere pentru situatia în care ne-am aflat.

Ne-am dus la cabana si am împachetat din nou totul, am încarcat în masina si am asteptat sa se faca dimineata. La ora 10, dupa vizita medicala (ca în orice spital) au început externarile si Leo ne-a fost adus la ghiseu. Ras complet pe ambele picioare, cu plasturi mari pe solduri si cu un picior enorm îmbracat in leocoplast verde; palid, speriat, mirosind puternic a spital... Doamna doctor ne-a dat o plasuta cu medicamente (un complex de antibiotic, un comprimat analgezic, tratament fitoterapeutic cu globule de arnică si o solutie cu vitamine si uleiuri pentru refacerea pielii si a blanitei), ne-a sfatuit sa ne adresam acasa imediat unei clinici pentru tratamentul post-operator. Am platit chitanta (3450 de Euro) si am pornit fericiti spre casa. Am trait o zi de Sf. Valentin pe care nu o vom uita niciodata!
Ajunsi în Augsburg ne-am înscris imediat la clinica AniCura si am obtinut deja pentru vineri prima programare. Clinicile au comunicat între ele si toate actele pe perioada de internare a lui Leo au fost trimise pe e-mail la noua clinica.

Ranile arata din zi în zi mai bine, suntem pe drumul bun spre vindecare. Vineri bandajul a fost portocaliu, aseara la o noua programare pentru schimbarea bandajelor, a fost folosit leocoplast albastru imprimat cu Goofy ☺ Ni s-a spus ca daca soldurile ramân la locul lor în primele 12 zile dupa operatie, pericolul de a mai sari pe viitoar este aproape inexistent. Asa ca mi-am prelungit concediul de odihna pâna lunea viitoare... Acasa, Helmut a demontat patul din dormitor, am pus saltelele direct pe covor. În sufragerie am scos masuta dintre fotolii si am intins pe jos o saltaea de camping din burete. Am amenajat întreaga casa in asa fel încat pentru urmatoarele 50 de zile Leo sa nu fie tentat sa sara. Copilul Leo este atât de dulce, atât de cuminte, atât de curajos! Niciodata nu a plâns si a rabdat cu vitejie orice tratament medical - pentru el nimic nu e mai important decât sa ne simta aproape. Are apetit normal, doarme bine si face plimbari scurte în curte sub supravegherea noastra. Au trecut abia 7 zile dar mie mi se pare ca s-a scurs un an!

Multumim tuturor celor care s-au gândit la noi (Poteci de dor, Diana, Rux, Suzana, Florina Cismaru, Nima, Eddie, Floarea, Maria, Izabela, Zuzu, Alexandru). Ne revedem la Miercurea fara cuvinte numarul 8 ♥

O zi cu soare, o alta cu ceata si ninsoare

(continuare la "De Sfântul Valentin")
Am decis sa schiez în cea mai apropiata statiune, la doar 15 minute de mers cu masina de apartamentul nostru. Statiunea de sporturi de iarnă "Götschen - Bischofswiesen / Berchtesgaden" este relativ mica, se afla la o altitudine de 880 - 1.307 metri, are doar trei lifturi - un telescaun si doua teleschi si 9 km piste ( 3 km • piste albastre /2 km • piste rosii / 4 km • piste negre). Avantajul unui centru mic este ca spatiul se conturează cu claritate, deci nu ai nevoie de monitor si mai mult ca atât, permisul de schi este de doar 25 euro pe zi. Pârtiile de schi și snowboard sunt preparate zilnic, sunt sigure din punct de vedere al lavinelor.

Deasemenea, baza asigura locuri atractive celor care-si asteapta familia - ca spre exemplu pentru Helmut si Leo. Sunt numeroase ceainarii sau cabane-restaurant, iar centrul pentru montaje/ reparatii, organizeaza pentru amatorii de drumetii, trasee cu ghid în locuri pitoresti.
Ieri a fost o zi cu soare însa cu temperatura de -6°C. Eu am schiat timp de patru ore si Helmut cu Leo au facut o excursie cu ghid în zapada. Totul a fost placut, fiecare a avut parte de distractie. Ne-am simtit însa cam epuizati dupa efortul  fizic facut, de aceea am hotarât sa încheiem ziua cu o sesiune de saune. Pe rând, ca... avem copil mic ☺☺☺ Unul a trebuit sa ramâna cu Leo.
Hotelul de vizavi de Biserica Sf. Valentin detine un generos centru Wellness & SPA ce include piscina cu apa dulce si sarata, servicii de masaj si diverse saune: sauna clasica (finlandeză), caldarium (sauna cu aburi, tip roman), sauna aromatica (Brechelbad) cu "covor" de crengi de brad, sauna "piatra încinsa", cabine cu infrarosu si multe încaperi pentru relaxare, amenajate distins, intim si elegant. Am profitat de faptul ca odata cu mine nu au foat decât câteva persoane, asa ca am facut multe fotografii ☺

Dupa sauna si masaj am dormit ca pruncii ;-)
Vremea s-a încalzit peste noapte si a plouat. De dimineata era ceata si înca ploua fin-fin. Zapada se transformase în flescaiala... Am hotarât totusi ca urcam la schi deoarece conditiile meteorologice pe vârf de munte nu seamana niciodata cu cele din vale. Într-adevar, la baza pistelor de schi ningea usor si vizibilitatea era usor tulbure. Am facut doar doua ture, pâna când ceata s-a îndesit.
Helmut s-a jucat cu Leo în zapada. Când ne-am reîntâlnit, erau amândoi uzi leoarcă. În masina, în drum spre apartament, l-am învelit pe Leo în paturica lui, pentru ca începuse sa tremure. Ne-am oprit la un ceai la hotel si din nou am încheiat ziua la saune. Rasfat, nu gluma! Uite ca se poate wellness si cu catel ;-)
Mâine pornim spre Salzburg. Speram sa avem vreme uscata, ca pe ploaie nu vom putea umbla de dimineata pâna seara pe strazile orasului.

De Sfântul Valentin...

... trimitem gânduri bune, din Biserica Sf. Valentin ♥

O bucurie mai mare nici ca ne gândeam sa avem! Eu înca tot tu imi revin, ma minunez iar si iar si ma întreb, oare prin ce conexiuni în acest Univers, ne-a fost dat noua sa traim asa ceva?!
Pentru a ma face înteleasa mai bine, trebuie sa precizez ca de când ne-am casatorit, nu ne facem cadouri de Ziua Îndragostitilor ci obisnuim sa serbam Ziua Sfântului Valentin petrecând un weekend prelungit undeva unde sa împletim wellness cu excursii culturale si poate cu ceva schi. În fiecare an, un alt hotel, o alta regiune.
Anul acesta am renuntat la wellness si hotel, pentru ca în viata noastra, de anul trecut a intrat Leo.
Acum câteva luni am cautat pe internet o locatie pentru mini-concediul nostru, un apartament într-o zona frumoasa, în care sa putem face plimbari în natura, vizite într-un oras marcat de istorie si cultura, sa fie piste de schi în apropiere si calatoria de acasa sa nu fie mai lunga de cinci ore!
Din multitudinea de oferte, am optat pentru Bad Reichenhall pentru ca este la 230 km de casa, este la 10 km de Salzburg - orasul natal al lui Mozart si, pe o raza de 25 km sunt cinci centre de schi-alpin cu peste 50 de piste dotate cu telecabine, telescaune si teleschi! Am gasit un apartament superb si la pret acceptabil si iata-ne aici.
În prima zi, dupa ce ne-am instalat, am iesit sa vizitam statiunea - cunoscuta international pentru saline si ape termale.
Astazi a fost o zi rece (-6°C), dar cu soare si cer perfect albastru. Pulbere de zapada acopera câmpurile cât vezi cu ochii dar în statiune, strazile sunt perfect curatate /uscate. De jur împrejur se vad crestele albe ale muntilor, atât de aproape, ca ai impresia ca se rostogolesc peste case. Zona este superba!
Centrul statiunii este marcata de Castelul Marzoll - ridicat în secolul 15 în stil Renaissance. Am afta ca vizitarea se poate face doar cu programare si astazi nu a fost posibil - vom încerca în zilele urmatoare.


În imediata apropiere a castelului se vede turnul unei biserici. Curiosi, am intrat sa o vizitam siiiiii... Biserica este patronata de Sf. Valentin si poarta numele acestuia! ☺ Exact de Sf. Valentin, am descoperit aceasta cocheta biserica varuita în roz! Aceasta nu poate fi coincidenta, nu, nu! ♥
La ora amiezii, biserica era închisa, am fotografiat-o doar din exterior. La panoul parohial am citit ca astazi-seara va avea loc o slujba în cinstea patronului bisericii. Asa ca ne-am propus sa participam.
A fost extrem de placut! Am fost profund impresionati, slujba a fost ca un balsam pentru suflet.

Dupa slujba, am intrat vizavi în restaurantul hotelul cu baza de tratamente, un hotel de cinci stele.
Am servit o cina super-gustoasa: supa-crema de homar, file de salau si creveti prajiti cu cartofi pai, respectiv cartofi natur cu patrunjel verde; la desert Crêpe Suzette cu portocala, flambata în lichior de portocale.

Asa o zi frumoasa de Sf. Valentin înca nu am trait niciodata! ♥
(continuare: O zi cu soare, o zi cu ceata si ninsoare")

Miercurea fara cuvinte (9) - Schi, ceața si iar ceața

Dorești să participi la MIERCUREA FARA CUVINTE? Este simplu si amuzant! Nu trebuie decât să afisezi pe blogul tău o fotografie sau o serie de fotografiicare "să vorbeasca fără cuvinte" și apoi sa introduci linkul în tabelul de mai jos.
Este WORDLESS WEDNESDAY... mai stai mult pe gânduri? Înscrie-te! :-)

O zi speciala

Cine spune ca uraste sarbatoarea Sf. Valentin, ori nu a iubit niciodata ori n-are pic de romantism! Bineînteles ca iubirea este celebrata în fiecare zi, dar pe data de 14 februarie, o facem cu un pic mai mult fast ღ
Nu obisnuim sa ne facem cadouri cu ocazia acestei zile ci ne bucuram sa petrecem împreuna ziua facând ceva deosebit - de obicei mergem la un spectacol si apoi la restaurant.
În ultimii ani, am reusit sa facem în asa fel încât de Valentin's Day sa plecam undeva pentru doua-trei zile si în hotelurile alese sa ne lasam rasfatati. Acum doi ani cât si anul trecut am petrecut aceasta zi în Hotelul SPA Viktoriaquelle din Fürstenzell. Anul acesta am ales sa combinam baile termale si saunele cu schiul si am ales Laze v Tuhinju. Nu am mai fost niciodata în Slovenia, însa reclama regiunii este foarte buna ☺ Daca si în realitate este asa... voi spune saptamâna viitoare, când ne vom întoarce din concediu. Pâna atunci, va doresc sa pereceti cât mai placut aceasta zi a Sf. Valentin!

S-a dus un an, a început un altul...

Am pornit pe data de 31 decembrie spre Italia, din Augsburgul lipsit de nea, trecând Alpii pe soseaua serpuind printre vârfurile acoperite din belsug cu zapada. Peisajul alb ne-a însotit din sudul Germaniei, prin Austria si putin în nordul Italiei. Am lasat în urma schiorii din Garmisch-Partenkirchen - unde se faceau ultimele pregatiri pentru Campionatul Mondial de sarituri cu schiurile, etapa din 1 ianuarie 2013 si Innsbruck-ul - unde se va desfasura etapa din 4 ianuarie 2013, am trecut de pasul Brenner si am coborât în Tirolul înverzit.
Autostrada strabate în Italia plantaţiile de vita de vie si pe masura ce înaintezi spre Trento, cerul devine tot mai azzurro ;)

Dupa patru ore si jumatate de șofat, am ajuns la Lago di Garda cu senzatia ca am strabatut timpul si am sarit peste iarna, intrând din plin în anotimpul de primavara. Pacengo di Lazise, localitatea de pe malul lacului Garda, unde am petrecut revelionul si primele zile din Noul An, ne-a întâmpinat învaluita în cel mai dulce soare de primavara.
Am parcat în curtea vilei înconjurate de palmieri, apartinând unor cunostinte care ne-au încredintat cheile, am descarcat bagajele si ne-am bucurat de linistea si "aerul de pustiu"- comparând cu lunile de vara, când aici domina agitatia si tumultul tipic statiunilor estivale.
Am decis imediat sa facem o plimbare pe lac, unde lebedele gratioase, ratele si albatrosii galagiosi pareau ca se bucura de revedere, la fel ca si noi ;) Lacul enorm înconjurat de muntii înzapeziti, ofera un peisaj de o frumusete unica. Doar faptul ca soarele apune la ora 17, ne-a reamintit ca este iarna. Spectacolul amurgului ne-a lasat de fiecare data, fara grai!

În fiecare zi, la ora 18, bezna pune stapânire peste localitate si umezeala din atmosfera face sa ai senzatia ca temperatura a scazut mult sub zero si deci sa nu crezi termometrul care arata plus 12 grade Celsius! Însa aici, pe malul lacului Garda, cafenelele si restaurantele sunt primitoare si pline de animaţie indiferent de sezon si sunt deschise pâna dupa miezul noptii - mai "precis", pâna când pleaca ultimul client. Am petrecut seri minunate, ascultând muzica traditionala si servind specialitati locale.
Cea mai frumoasa seara a fost însa, cea în care am trecut din anul 2012 în anul 2013!

Am sarbatorit revelionul într-un restaurant cu atmosfera intima - Antica Osteria Molinari din Pacengo, specializat pe bucatarie mediteraneana, preparate pescaresti si din fructe de mare. Meniul a cuprins salata cu fructe de mare, scoici Sain Jacques sotate în unt, supa de iarba cymbopogon si creveti, gnocchi în sos tomat si penne carbonara, "punga-minune" cu languste, calamari, sepii, scoici, crabi, creveti si sos de legume, marinate în hârtie pergament, pandoro si fructe de sezon (struguri, kiwi, portocale, mandarine). Am baut Prosecco Vino Frizzante del Veneto, espresso si la miezul noptii am trecut pe sampanie.
La ora douasprezece, împreuna cu cei treizeci de comeseni italieni, am iesit pe malul lacului sa ne bucuram de focurile de artificii, magnific dublate în oglinda apei. Auguri! Buon Anno Nuovo! Gutes Neues Jahr! An Nou fericit! La multi ani 2013! îmbratisari si pupaturi internationale :)

Pentru ca tocmai s-a încheiat prima rubrica Miercurea fara cuvinte a anului 2013, transmit gânduri bune si urari de sanatate si fericire participantilor carora le promit, ca la întoarcerea din Italia sa îi vizitez pe fiecare în parte: Daurel, Gandvis, Diana, Ina, Kadia, Catrim, Angi, Alexandru, Alina, Angela, CipBtRO, Ana, Melly, AndreeaG, Iulia Radu, Leovi, Spunsieu, Anca, Steliana, TUDOR, Lolita, RobertN, Xaara Novack, Blind Love, nima, CRISTI MILLA, Fata Nesabuita, nicolas, Just Words, Mirela, Minnie, ELENA, Abisuri, Rolling Ideas, acuarele, anastasia, Piticii Voinicii, geanina, Vasile Dumitru, Fotografia anului 2012, Ninu Ninulescu, dordefemeie, Dan, Floarea, pandhoraa, Foto de inginer, Copilul in oras, tu1074, zoltybogata, Dan, Leovi si Liviu Bimbea. Sa ne reîntâlnim veseli, întreg anul, aici, la Miercurea fara cuvinte! La multi ani!