Jon Hamm în Corner Office - Clubul cinefililor

Există filme care nu caută să impresioneze prin acțiune, ci prin felul în care îți intră în minte și îți schimbă perspectiva. Corner Office ( sursa foto) e unul dintre acele filme rare care te prind încet, ca o senzație care se strecoară fără grabă și te lasă cu o curiozitate care nu dispare. Atmosfera filmului e construită cu o precizie rece, corporatistă, un labirint în care birourile sunt identice, oamenii se mișcă mecanic, iar lumina pare să aibă o temperatură emoțională. Totul e atât de strict încât devine neliniștitor, ca și cum s-ar pregăti un complot.

În mijlocul acestei lumi apare Jon Hamm, într-un rol care îi pune în valoare toate nuanțele. Hamm nu joacă doar un angajat introvertit, ci un om care începe să perceapă fisurile din realitate. Are talentul de a transforma rigiditatea într-o formă de expresie, de a spune o poveste prin tăceri, prin priviri, prin felul în care se oprește o fracțiune de secundă înainte să răspundă. E unul dintre actorii care pot duce un film pe umeri fără să pară că se străduiesc, iar aici creează un personaj care se desprinde încet de lumea din jur, ca și cum ar aluneca într-o dimensiune paralelă.
Filmul are un umor negru discret. Situațiile sunt atât de absurde încât devin credibile, exact ca în marile corporații unde logica se îndoaie după reguli pe care nimeni nu le înțelege. Ironia nu te face să râzi, ci să observi cu un zâmbet amar cât de straniu poate deveni un loc în care oamenii petrec opt ore pe zi fără să se întrebe nimic.Apoi apare camera. Un spațiu care nu ar trebui să existe, dar care devine refugiul psihologic al lui Orson, personajul interpretat de Jon Hamm, locul unde se simte în sfârșit stăpân pe situații. E evadarea lui din rutina sufocantă, o evadare tăcută. Camera este oglinda minții lui, un loc unde realitatea se rupe și se reface după alte reguli.

Această dualitate între real și imaginar este ceea ce dă farmec filmului. Nu știi sigur dacă ceea ce vezi e adevărat sau doar o proiecție. Filmul nu explică, nu oferă răspunsuri, nu îți spune ce să crezi. Te lasă să plutești în ambiguitate, să observi, să interpretezi, să simți. E o poveste care nu se grăbește, care nu caută efecte, ci construiește o atmosferă care te intrigă și te face curios să descoperi mai departe cauzele acestei vieți de birou paralele.
Corner Office e recomandarea perfectă pentru o seară în care ai chef de un film diferit, inteligent, cu un actor care joacă impecabil. Nu e un film zgomotos, nu e un film care să te ia prin surprindere cu acțiune, ci unul care te prinde prin mister, prin atmosferă și prin felul în care Jon Hamm transformă alienarea într-o formă de artă.
Filmul se bazează pe romanul Camera (titlul original suedez: Rummet) al autorului suedez Jonas Karlsson. Filmul a avut premiera în iunie 2022 la Tribeca Film Festival. In luna august 2023, Corner Office a fost lansat în cinematografe și în format video‑on‑demand. Eu am văzut filmul ieri seara, pe Amazon Prime.

Arome de fursecuri și magia bradului la birou - Miercurea fara cuvinte 50/2025

  LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺
 

Pauza de cafea în atrium

În mijlocul unei zile de octombrie, cu lumina blândă filtrată prin nori subțiri, atriumul clădirii se deschide ca un spațiu de respiro între ritmul alert al birourilor.
Pereții de sticlă, înalți cât două etaje, lasă soarele să pătrundă generos, reflectându-se în mesele cafenelei și în balansoarele suspendate ca niște inele pentru gânduri. Aici, aroma cafelei se împletește cu lumina aurie ce se strecoară printre frunzele arămii de afară.
"Pauza de-o cafea" este acel moment suspendat între doua teme tehnice si o mulțime de e-mailuri, în care timpul se oprește cât să-ți amintești că viața are gust — și e tare bună cu un strop de lapte și două râsete alaturi de colegi. Ideile se așază pe fotolii, iar pauza de cafea devine un ritual liniștit, înainte ca fiecare să urce din nou spre etajele unde timpul se măsoară în proiecte și termene.
De la etajul patru, privirea coboară firesc spre acest spațiu deschis, ca spre o scenă familiară, între amfiteatru și colțul cu măsuțe rotunde. Atriumul nu e doar o intrare — este o punte între ritm și reflecție, între agitație și tihnă.

---

Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit ca în fiecare joi să participați aici, la rubrica „Reflexii în oglindă” (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare. Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel:

Un prânz deosebit!

Înca de anul trecut am vrut sa organizam un "prânz original" - în compartimentul în care lucram, dar de reusit, decât abia anul acesta, la începutul lui martie ☺ 

Ca sa întelegeti despre ce este vorba, trebuie sa va spun ca din 17 colegi câti suntem, doar sapte sunt originari germani, ceilalti zece își au obârșia în diferite tari ale lumii: Franta, Italia, Ungaria, Tunisia, Pachistan, India si România. Ideea a fost ca pentru pauza de prânz, sa aduca fiecare ceva preparat în casa, dupa o reteta traditionala.

Toti au fost încântati si am deschis un tabel Excel în care fiecare a înscris felul de mâncare pe care-l va pregati, precum si ingredientele, având în vedere ca unii sunt vegetarieni sau au anumite alergii alimentare. 

Pâna când am stabilit data acestui festin a trebuit sa amânam de câteva ori, pentru ca unul sau altul erau în concediu de odihna, concediu medical sau în delegatie...În final, nu am reusit sa fim toti, însa prânzul a avut asa un succes, încât am hotarât ca actiunea va fi repetata, însa nu prea des, ca este periculos pentru siluete! ☺☺☺ 

Am rezervat pentru noi doua mese luuungi în sala de pauza si am prelungit pauza de prânz de la 30 minute la 50 ☺ Toate felurile de mâncare au fost delicioase, speciale si superb prezentate! 

"România" a fost reprezentata printr-o portie de salata de vinete si una de zacusca. Andrea - o unguroaica care a studiat la Bucuresti, a adus sarmale si chec marmorat. 

Eu personal, am testat totul ♥ Am luat din toate câte o portie mica, apoi, dupa ce am gustat, am completat farfuria cu ceea ce mi-a placut în mod deosebit. Paralel, am ascultat retetele si povestile, legendele sau provenienta felurilor de mâncare ♥ O atmosfera atât de placuta si foarte internationala!

Dupa parerea mea, cel mai delicios dar si cel mai aspectuos fel de mâncare, a fost reteta tunisiana "Tajine el Bey"! 

Prânzul a fost foarte variat, de la aperitive si salate, la feluri satioase, pâna la deserturi fine si usoare. O mare sarbatoare gastronomica! Toti am fost foarte încântati si... satui, ca sa nu zic ghiftuiti! Am râs cu seful nostru ca, dupa o asemenea masa, e nevoie de somn-de-voie ☺☺☺ Seful a râs si el si a propus sa tragem jaluzelele, sa închidem telefoanele si sa încuiem usa.☺☺☺ 

În realitate, am deschis larg ferestrele, am lasat aerul rece de primavara sa navaleasca în birouri, ne-am înviorat cu câte o cafea sau câte un ceai, ne-am suflecat mânecile si ne-am apucat de treaba... ca si când prânzul ar fi fost unul absolut normal ☺

PS: fetele mele m-au criticat când au vazut pozele "mama, tu erai mereu foarte inspirata în a decora salatele... puteai sa te straduiesti ceva mai mult!" ☺☺☺ Recunosc, au avut dreptate, însa... ca sa ma scuz, când am început ornatul era ora 23:30, dupa o zi de serviciu normala (de la 8 la 17:30) si alte câteva ore pline la bucatarie, cu coptul legumelor, descojitul, tocatul... Stiti cum se fac zacusca sau vinetele, nu trebuie sa explic mai mult ☺♥☺ De gustoase, au fost super gustoase, parol!

Pauza - Reflexii în oglinda S30/23

Doresti sa participi la "Reflexii în oglinda" - o rubrica initiata de SoriN si reluata aici, de mine? Publică într-un articol pe blogul tău, o fotografie cu reflexii, o imagine sau un clip pe care tocmai le-ai vazut în "oglinda" (orice fel de oglinda... chiar si oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) si înscrie articolul aici - în tabel:

... ramas din Zodia Scorpionului ☺

Scorpionul de carte - Chelifer cancroides, este în Europa Centrală cel mai bine-cunoscut reprezentant al pseudoscorpionilor. Animalul, care are dimensiuni de numai câțiva milimetri, îsi face deseori loc în mediul de viață al oamenilor, unde este foarte util ca vânător de dăunători: psocopterele, paduchii de carti si acarienii sunt înscrisi pe "lista de meniu". Pentru oameni, scorpionul de carte este complet inofensiv, el nu poate penetra pielea umană cu foarfecele sale.
Scorpionii de carte preferă locurile uscate și se ascund în spații înguste. Ei îsi găsesc culcus în coaja de pin, în stupi, în cuiburi de păsări vechi, în grajduri, în vestiare și în locuințele omului - sub tapet, în biblioteci si muzee, în fișiere cu praf. Din cuibul lor, vânează animalutele mai mici, cum ar fi paduchii de cărți, păduchii, colembolele, ploșnițele de pat și acarienii. Prada este prinsă cu foarfecele pedipalps, îi este injectat venin din glanda aflata în vârful foarfecei, apoi este devorata.
Zilele trecute, în birou, pe când fiecare era concentrat la lucrul lui, striga un coleg: "Scorpionulllll!"  Cum, cine, ce, de ce?! am sarit toti panicati. Colegul zâmbind, ne arata cum la el pe birou se plimba un punct gri-închis :-) Ne apropiem noi sa privim mai bine, ne stergem lentilele de la ochelari... musafirul nostru e tare-tare mic! Pe când colegul golea o cutie de bomboane ca sa-l captureze, ne-a explicat totul despre scorpionul de carte. Si ne-a zis ca îl duce la albinele lui, în stup. Pe mutrele noastre se putea citi ceva spaima amestecata cu scârba... Ca sa ne "înveseleasca", colegul a completat: "unde este unul... este o întreaga colonie!" Na SUPER! Cu alte cuvinte, la noi în birou tropaie acarienii! Cu toate ca nu se vede, cu siguranta avem mult praf si prea multe hârtoage...

Primavara strazilor

Asa cum la început de primavara fiecare face curatenie acasa si prin curtea proprie, asa si orasul are acum parte de câteva operatiuni de înfrumusetare: scurtarea crengilor copacilor de pe marginea strazilor, sadirea florilor de sezon în rondouri pe spatiile verzi, maturarea soselelor si a trotuarelor, desfundarea canalelor si... spalarea carcasei lampilor.

Pe strada pe care îsi are sediul firma la care lucrez, ieri au fost curatate lampile de pe partea opusa geamului biroului meu si astazi, operatiunea s-a efectuat pe partea noastra. Chiar sub fereastra mea am urmarit cu câta seriozitate se face aceasta lucrare de primavara si m-am bucurat ca banii nostri, ai contribuabililor nu sunt aruncati în vânt! ;)

PING-back participantilor la MfC - saptamâna 11/2014: Diana, KARMAPOLICE, Dan, Andra, Spunsieu, Floarea bunica, Poteci de dor, 13angi, Gianina, Daurel, Antoaneta, kristi, Alexandra Ali, Pauza de ceai, Fairytale, Larisa, CălinH, Lecturi de mamica, thinkIknow, lichiresti, Mihaela Dămăceanu, Cristi, Anca, Nima, Claudia, Ghindaa, *ELENA*, Silvia, Soft Blog, Petala Calatoare, CipBtRO, Liviu, Ileana, Rux - Copilarim, geanina, PANDHORA, Lumea lui Alexandru, Iulisa, Sorin, DomnuIo si STELIANA.

În cinci minute tact

Iata cum s-a modificat culoarea cerului de dimineata, în mai putin de douazeci de minute - privind de la fereastra biroului în care lucrez:

pentru rubricile Pink Mondays (Karma police) si Buna dimineata Soare (Iulisa)

Tuturor, o saptamâna vesela si colorata!

Povestea "cozonacului" german

Așa cum cozonacul este un desert tradițional pe masa de Craciun a românilor, așa este Christstollen (sau simplu Stollen) pe masa nemților.
Cu 700 de ani în urmă, undeva în Germania, a fost scos din cuptor primul Stollen. Originea rețetei este necunoscuta însa ideea de la care s-a pornit a fost aceea de a crea o pâine savuroasa, consistenta si rafinata, care sa poata fi servita lânga cafea, în zilele de Advent. Urmând sa fie consumat în perioada de post, aluatul a fost obtinut din apă, ovăz și ulei din semințe de rapiță, a fost copt sub forma de pâine mai lunguiața si a fost învelit cu un strat gros de zahar pudra, pentru a simboliza scutecele albe în care fost înfasat Hristos, după naștere - în Bethleem. Toata lumea a început sa serveasca acest produs, care însa... avea gustul pe masura ingredientelor sarace.
Prima referire scrisă în legatura cu acest cozonac dateaza din 1329, când orasul Naumburg din landul Saxonia-Anhalt (Germania) a facut cadou un Stollen, bischofului Heinrich von Grünberg.
În anul 1430 prințul Ernst von Sachsen si fratele acestuia - contele Albrecht, si-au facut curaj si au scris o scrisoare Papei Nicolae V, prin care rugau ridicarea interdicției privind untul, doar pentru aluatul de cozonac. Papa a refuzat categoric.
În anul 1491, Papa Inocențiu al VIII-lea a trimis vestita scrisoare cunoscuta sub numele "Depeșa untului" prin care aproba înlocuirea uleiului din reteta de Stollen, cu untul, cu conditia ca cei care-si asuma acest "pacat", sa plateasca o anumita suma de bani - bani folositi ulterior la construirea Catedralei Friedberg.
Scrisoare era adresata doar casei de guvernământ și furnizorilor bucatariei, dar acestia au interpretat-o foarte generos. Brutarul Heinrich Drasdo din Torgau (Sachsen) a înlocuit rapid uleiul cu untul si a îmbunatațit rețeta de pâna atunci, adaugând în cozonac, multe fructe aromate. Aceasta este rețeta dupa care înca si astazi se pregateste vestitul Dresdner Stollen - Cozonacul de Dresda.
"Anno 1474" a devenit anul de referinta al creări Stollen-ului ce purta pe atunci numele de "Striezel" (= tort de Craciun) dupa locul în care se vindea - "Dresdner Striezelmarkt", cel mai vechi târg de Craciun al Germaniei. Numele de "Stollen" adica "tunel", l-a capatat acest cozonac mai târziu, când se prepara în întreaga Germanie, datorita formei lunguiete pe care o are.

Reteta oficiala a acestui cozonac este: 3 kg de unt, 6 kg de fructe uscate (stafide) - rosine, sultanine si corinte - plus coaja de portocala si lamâie glasate, 10 kg de făină, oua, lapte, drojdie și sare. Pe parcursul sutelor de ani, au aparut variante de Stollen cu marțipan, cu mac, cu nuca, cu brânza proaspata, cu rom, sampanie sau cu vin rosu.
Dupa coacere, acest Stollen se va pastra la rece cel putin trei saptamâni înainte de consumare, spre deosebire de cozonacul românesc care se poate servi aburind, imediat dupa scoaterea din cuptor.
Expertii spun ca cel mai savuros Stollen este cel tinut spre maturare în mina de ardezie de la Willingen. Supranumit "Der Stollen im Stollen", cozonacul este pastrat timp de patru saptamâni în mina dezafectata, la temperatura de 8°C si umiditatea constanta ce oferă condițiile ideale pentru dezvoltarea aromei mirodeniilor. Pentru ca rafinamentul sa atinga apogeul, pe lânga ingredientele fine ale retetei clasice, în acest Stollen se mai adauga vanilie din Mexic, cardamom din Sri Lanka, ienibahar jamaican, cuișoare din Zanzibar si nucusoara din Noua Guinee. Este un cozonac unic si foarte scump, nu am mâncat înca niciodata, însa... La sfârsit de an, colectivul biroului nostru a facut deja traditie în a se rasfata cu un produs deosebit. Daca acum trei ani am probat cea mai delicioasa cafea din lume, anul trecut am servit Kobe beef, anul acesta am comandat un Willinger Christstollen! În ultima zi de lucru din acest an - joi, 20 decembrie, vom servi câte o felie din cel mai delicios cozonac ;)
PS: Inscriu aceasta postare - cu mare întârziere, la rubrica Povesti parfumate - initiata de Mirela
Update: 20.12.2012 - Willinger Christstollen :)))

Un NU si un DA

articol inscris la Life in Pictures - Costin Comba

 
NU îmi place sa ma deplasez cu viteza melcului, dimineata spre serviciu! :(
DA, combin cu placere brânza cu marmelada, chiar daca unora li se va parea ciudat! Mai ciudat (si asta o recunosc chiar si eu!) este ca felia de pâine si cana cu ceai reprezinta "mic meu dejun" pe care îl servesc la birou, pe la ora 12!  ;)

Curcubeu de octombrie-târziu

Stau pe scaun nemişcată, de câteva ore. Calculez şi optimizez un reductor de motor naval cu arbori dispuşi pe orizontală, aleg cuplajul lamelar corespunzător şi lagărele pentru împingerea axiala a elicei. Abia când pe ecranul monitorului cifrele devin furnici şi liniile drepte încep sa se unduiască, înțeleg că trebuie sa fac pauză, măcar pentru o cafea.
Îmi încalzesc degetele, îmbrăcând cu palmele porțelanul firbinte şi înainte să sorb spuma cafenie, păstrez ceaşca preț de câteva secunde în fața nasului şi inspir cu plăcere parfumul amărui.
Cu ochii semideschişi, suflu în șolnă şi aburul ce se disipează îmi aminteşte de ceața zorilor de zi... Iubesc ceața!
Privesc pe fereastră. Cu toate că este aproape ora amiezii, nici urmă de soare! Pe aleile parcului fabricii, frunzele multicolore dansează, se desprind de pe crengile copacilor şi plutesc lin, ca fluturii. Un arţar îşi înalţă mândru crengile direct sub geamul biroului. Câteva frunze par a-mi face cu ochiul. Deschid fereastra şi întind brațul. Aleg câte una din fiecare nuanță. Le împrăstiu pe masa de birou. Verdele închis îmi aminteşte brusc de frunzele de mentă din Hugo* pe care l-am băut aseară. În zadar îmi ling coțul gurii, căutând picături din licoarea de soc :)
Bordoul? ...este culoarea mustului şi a vântului turbat. În oranj văd zâmbetul ştirb al dovlecilor de Halloween şi borcanul cu dulceață de portocale. Galbenul, seamană cu al gutuilor parfumate, cu mierea, dar şi cu pătura mea pufoasă. Verdele pal... este speranța, este dorința de bine, este echilibrul şi relaxarea... Apropo relaxare: gata pauza! ;)

*) Hugo = cocktail din Prosecco, sirop (sau lichior) de soc, frunze proaspete de menta, felii de lamâie verde si apa minerala.