Landsberg am Lech - Miercurea fara cuvinte 7/2026

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺

Un tablou impresionist pe malul râului Lech - Reflexii în oglinda 50/2025

 

 ✨Zilele trecute treburile m-au adus la Landsberg am Lech, în inima Bavariei, la doar 30 km de casa mea, într-un orășel ce se ridică pe malul Lechului asemenea unui Pop-Up Book – acele cărți ilustrate care odată deschise, se transformă în structuri tridimensionale.
Înainte de intrarea în orașul istoric, cascada Karolinenwehr își poartă vuietul melodios — un cântec de apă ce atrage privirea și învăluie locul într-o vrajă aparte. Suvoiul se sparge în trepte largi, ca o scară lichidă ce se revarsă necontenit, ca și cum apa ar urca și coborî între lumi, transformând priveliștea într-o pictură vie, unde fiecare val șoptește o poveste.
Casele medievale, purtând hainele timpului în alb, galben adânc, albastru pastel, roșu cărămiziu și maro de turtă dulce, cu acoperișuri țuguiate acoperite cu țiglă, își lasă culorile tremurătoare să se oglindească în valurile Lechului. Reflexiile fragile, oglindirile frânte și recompuse de apa mereu în mișcare par desenate de mâna unui pictor impresionist, dând orașului o frumusețe ireală. În spatele lor, turnul bisericii se ridică semeț și se dublează în adâncul apei, ca semn al continuității.
Pe pod, Tatăl Lech – statuia simbol – veghează solemn peste apă și oameni, precum un spirit al râului ce păstrează memoria locului. Aici, între istorie și lumină, între oglindiri și cântecul cascadei, Landsberg am Lech se dezvăluie ca un tablou viu, deschis spre eternitate, unde frumusețea și magia se împletesc la nesfârșit.✨

♦ Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit să participați la rubrica „Reflexii în oglindă” (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau oglinda retrovizoare.Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel.💛💛💛

Eu nu mă satur niciodată! / Toamna care se gustă, se ascultă, se vede și se simte

V-ați săturat vreodată să priviți cerul într-o zi senină de toamnă? Eu nu!
E ca o hartă nesfârșită, tipărită cu cerneală de lumină și semnată de vânt. Privesc cerul și pupila mi se dilată, ca o întrebare în fața misterului. Albastrul lui nu e culoare — e o stare. E respirație. E fereastră spre mine. Cerul ne străbate în gânduri, în dorințe, în tăceri... Văzduhul devine simțire, iar ochiul lui infinit ne privește, ne pătrunde. Cerul este în noi.
V-ați săturat vreodată să urmăriți norii albi, pufoși, plutind pe cerul azuriu într-o superbă zi de toamnă? Eu nu!

Norii sunt contururi de basm. Plastilina cerească modelează figuri efemere... Norii apar și dispar, ca puful de păpădie...
V-ați săturat vreodată de aroma frunzelor mușcate de rugină? Eu nu!
Toamna pictează cu frenezia unui pictor posedat de lumină. Culorile sunt crude, iar mirosul de vopsea proaspătă plutește în aer ca o vrajă vegetală. Pădurea e atelier deschis, o pânză încă neterminată, întinsă pe rama dintre cer și pământ. Pensula, înmuiată în verde fermentat, a rămas sprijinită pe paletă.
Frunzisul de aramă, încă umed, se întinde peste ramuri cu tușe tremurânde. Galbenul fragil se agață de câte o rază de soare, ocrul respiră sacadat, acajiul și verdele se amestecă, se compun și se descompun după rețete pe care doar pădurea le știe. Mirosul lor e pur — o alchimie a timpului, o respirație a pământului care a învățat să viseze în culori. Toamna știe să distileze lumina, ploaia și vântul, să le încapsuleze într-o esență de parfum unică. Aromele sălbatice foșnesc pe poteci, numărând pașii care vin și pașii care se duc...
V-ați săturat vreodată să ascultați vuietul cascadei? Eu nu!
Nu e doar sunet — e o simfonie a pământului care își revarsă sufletul. E vocea muntelui ce plânge și râde în același timp, o respirație sălbatică ce se rostogolește peste pietre. Fiecare picătură cade ca o notă muzicală, compunând împreună cu suratele ei, o melodie ancestrală — o rugăciune lichidă.

Cascada nu șoptește. Strigă! Dar nu ca să sperie — ci ca să trezească în noi ceea ce din când în când se pierde în agitația cotidiană — speranța, curajul, pofta de a merge mai departe... Admir îndrăzneala fiecărui fir de apă care se aruncă peste stânci, încercând fără odihnă să le șlefuiască muchiile. Plonjează într-un haos armonic ce vibrează puternic, alungându-mi stresul.
Apa nu e doar materie — e gând în mișcare, emoție în devenire, libertate care curge.
V-ați săturat vreodată de gustul naturii pure? Eu nu...
Gustul naturii nu se măsoară în arome, ci în amintiri. Fiecare aromă e o cheie spre o amintire. Ești teleportat ca în poveștile SF — călătorești fără bagaj, fără timp, fără granițe. Sunt călătorii spre locul unde spațiul se topește în emoție, gândul devine lumină, memoria gravitează în jurul dorului, iar ființa se eliberează de contururi. De fapt... nu mergi undeva — te întorci la tine!

Toamna, aerul are gust de melancolie proaspătă... Când muști dintr-un măr crescut sub cerul liber, simți cum pământul, ploaia, soarele și timpul se adună într-o singură senzație. E o comuniune. O împărtășanie fără altar, dar cu sacralitate — spunea bunicul. Natura nu se servește. Se trăiește. Și gustul ei e mereu altul, mereu viu, mereu adevărat...

Măceșele roșii și aspre, mă teleportează în bucătăria mamei, când magiunul fierbea molcom și eu, cât o mână de om, așteptam clipa magică. După ce porționa borcanele, aveam voie să ling cratița. Era gustul răsfățului, al iubirii care se dăruiește în tăcere, cu o lingură mare de lemn...
Ciupercuțele, ascunse sub frunzele ruginii, mă duc direct lângă bunica. Nu am știut niciodată să deosebesc ciupercile bune, de cele frumoase și viclene... Bunica știa. Parcă și acum o văd cum curăța pălăriile cu gesturi lente, cum așeza tulpinile pe hârtie albă, în cămara răcoroasă, la uscat. Mirosul de ciupercilor crud și pământiu — se împletea cu vocea ei blândă și cu poveștile despre dumbrava fermecată...

Lebedele gratioase sau gălăgia ratelor sălbatice mă teleportează lângă tata, pe malul lacului... Eu și frate-miu îl însoțeam deseori la pescuit. Sarcina noastră era sfântă - să avem grijă de focul din vatră, să nu se stingă până prindea tata câte-un pește, să-l facem la grătar. Era pretextul perfect să nu aruncăm cu pietre-n apă...
V-ați săturat vreodată să numărați cercurile pe care le face o pietricică aruncată peste oglinda unui lac? Eu, niciodata!

Doar înca doua zile pâna la trecerea în noul an

A trecut deja o saptamana din vacanta mea de iarna. 

Am petrecut momente superbe alaturi de cei dragi, am dormit muuult, am mâncat doar bunatati… m-am refacut pe jumatate. Acum, sufletul meu tânjește după puritatea naturii, după plimbări liniștite prin păduri și după aerul curat. 

De asemenea, mi-e dor de magia concertelor, de farmecul spectacolelor și frumusețea expozițiilor. Si spre norocul meu, mai am o saptamâna de vacanta. Este vremea să-mi hrănesc spiritul!

Astazi ne-am plimbat pe marginea oglinzii albastre a Lechului. Este locul în care liniștea și pacea domnesc într-o armonie perfectă cu cerul albastru și inima de gheață a lacului.

Odihna hibernală a pădurii părea ușor tulburată de mângâierea soarelui, iar pudra de nea s-a destrămat în neant. Nu mai era zăpadă; doar ici-colo, fragmentele de peisaj erau acoperite de mantia groasă a brumei. Cristalele de chiciură înfloreau în umbra sălciilor, creând cadre idilice. 

Am savurat fiecare moment, simțind că natura ne-a oferit șansa acestor clipe de răgaz. Nu a fost nevoie de prea multe cuvinte… Contemplând, ne-am conectat la frumusețea simplă a lumii din jurul nostru. Si ne-a fost bine 💙        

 ❄️🌲🦢✨🦢🌲❄️ ❄️🌲🦢✨🦢🌲❄️ ❄️🌲🦢✨🦢🌲❄️ ❄️🌲🦢✨🦢🌲❄️

Doar câteva pietricele

Ieri, înainte sa înceapa canicula, am facut o plimbare pe malul râului Lech, de la baraj si pâna la cascada. Este o portiune de drum foarte frumoasa, cu natura salbatica. Este de fapt o "arie protejata" prin proiectul "Licca liber" adica eliberarea râului din albia artificial costruita si revenirea la cursul natural, având în vedere si conservarea naturii si a habitatelor naturale, protectia animalelor și a plantelor sălbatice. Este o zona cu multe pasari mici, cu rate si gâste salbatice, cu lebede, lisite, bâtlani, cu castori, cu fluturi si libelule, cu flori salbatice de toate culorile si formele, cu copaci batrâni si tufisuri tinere... o încântare pentru minte si suflet.

M-am întors acasa încarcata cu energie pozitiva si... cu câteva pietricele în rucksac ☺

Mi-am facut o cafeluta (în ceasca de Murano ♥) m-am asezat la masa, la umbra marchizei si am dat frâu imaginatiei ☺ Cu ajutorul asistentului meu de design LEO, totul a mers ca uns! 

Am luat doua resturi de scânduri din pivnita, le-am șmirgheluit, le-am vopsit, am taiat câteva crengute din alun si le-am lipit pe scânduri, în chip de scarita. Pe cele trei treapte, am lipit pietricele plate în asa fel încât sa semene cu pisicute. Am pictat pietrele în prealabil si le-am lipit cu ajutorul unui ciocan cu silicon. Am pus mâtelor codite din sfoara de iuta.  

Am lipit câteva margelute de decor si al prins cele doua placute de lemn, una de alta, printr-un lantisor agatat cu inelușe cu șurub.
Mai trebuie sa fac doua orificii pentru agatarea pe perete si... tabloul meu cu mâțe este gata ☺

☺ Va doresc o duminica agreabila! ☺

Plimbare pe malul râului Lech

De Sânzinen...

♥️ Sa aveti parte de o noapte magica, inmiresmata cu parfum de Sânziene! Zânele bune sa va ocroteasca si roua florilor sa va daruiasca sanatate! Intreaga zi sa va fie numai voie buna, cântec si veselie! ❤️

 

O zi de vacanta, plina vârf

Acum câteva saptamâni am gasit într-un magazin bio, mierea ca bază amestecata cu un singur ingredient, fără culori sau arome artificiale. Reclama spunea "Nu numai că combinăm gustul ingredientului cu dulceața mierii, dar combinăm și puterile lor vindecătoare". Am cumparat:  miere albastră cu spirulină, rosie cu capsuni, galbenă cu vanilie, roz cu zmeură, oranj cu cătină si bej cu lactiză ☺ Abia am asteptat sa vina nepotelele in vacanta, sa le fac surpriza. 

Acum, ca Greta este la noi, am toastat pânie, am uns subtire unt si apoi mai gros, am uns miere. Alaturi de o cana cu lapte caldut, micul dejun este în fiecare dimineata un deliciu!

Dupa micul dejun am împachetat halatele, costumele de baie, jucariile de apa pentru Leo, prosoape, corutul-scoica si scaunele-camping, am pus în cos cutia cu snitele, chifle proaspete, suc de mere, cirese si câteva felii de Gugelhupf. Am pornit spre lacul de acumulare numarul 18, pe Lech.

Locul nostru preferat era înca liber - de altfel acest lac nu este asa supra-populat cu turisti de weekend, asta ne place cel mai mult!

Ne-am instalat si am savurat natura. Lacul scazuse cel putin un metru de la ultimul semn de alge si ierburi. De jur-împrejur iarba verde era plina cu margarete si maci iar salciile se unduiau usor în bataia vântului. Helmut si Greta au bombănit mereu, dar fara pala vântului, nu am fi rezistat o zi întreaga în bataia soarelui. Cerul a fost lipsit de nori si soarele a domnit peste întreaga lume, nestingherit. Ne-am cremuit noi, însa totusi ni s-a înrosit un pic pielea.

Eu am fost curajoasa si am facut si câteva ture de înont, Greta s-a balacit cu Leo la mal iar Helmut, nu si-a dezbracat nici macar tricoul! O sa fie bronzat ca tractoristii! ☺

Câteva tufisuri la stânga de noi, spre capatul lacului, s-a instalat o familie cu doi baietei. Au avut o barca pneumatica si au trecut mereu pe lânga noi, când tata cu unul din fii, când mama cu celalalt baiat. Ne-am facut cu mâna, am stigat Hello, mai târziu am trimis-o pe Greta sa îi serveasca cu check-ul nostru. Apoi am intrat în vorba, au invitat-o pe Greta cu barca dar ea nu a vrut fara noi. Asa ca a fost invitat Helmut sa o plimbe pe Greta. Noi nu am avut niciodata asa o barca dar i-am admirat mereu pe cei care se plimbau pe lac. Helmut a fost foarte încântat de plimbare si dintr-o poveste în alta, vecinii nostri au spus ca au barca de doi ani si ca de fapt îsi doresc sa treaca de la acest model-de-începatori, la una mai performanta. Total-spontan ne-au propus sa luam noi barca, la un preț foarte avantajos - am batut palma pentru 40 €! ☺ 

Helmut nu s-a mai dat  jos din barcuta - mereu ne-a plimbat, când pe Greta, când pe mine si Leo pâna la mijlocul lacului. Partea opusa a lacului este biotop protejat, acum este perioada de an când pasarile lacului au pui. Lebedele sunt agresive, nu ne-am aventurat mai mult de un filmulet ☺ Patru pufuleti gri, alaturi de gratioasa lor mama au trecut pe lânga noi ♥

Pe la ora 16 ne-am întors acasa, radiind de fericire, plini de energie pozitiva!

Am despachetat totul, am facut dus si... am încaltat rolele si ne-am dus o tura în parc! ☺☺☺

 

Iar seara, am umblat desculte prin gradina, ne-am jucat cu Leo si asa pe lânga joaca /sau ca joaca, am tuns si lăstarii de apă ai boschetilor din gardul viu. Am fost incredibit de active! Seara, dupa cina servita în curte, ne-am rasplatit picioarele cu un aqua-masaj, ca au meritat din plin! (Greta a folosit pentru prima oara aparatul si a fost atât de incântata ca a spus "Wow, când voi fi mare, îmi voi cumpara si eu asa un aparat!" ☺ Ah... a mai zis ea ceva, pacat ca nu am filmat! In timp ce mâncam de seara, m-a întrebat câti ani am. Eu... am raspuns printr-o întrebare "Câti ani crezi tu ca am?" Ea s-a concentrat, a socotot în căpșorul ei si a spus "40?!" Eu am izbucnit în râs si am zis "Exact!" ☺☺☺ Ea s-a bucurat ca a nimerit, eu m-am bucurat ca în ochii ei nu sunt o baba! ☺☺☺)

Toata familia a adormit înainte de ora 22! A fst o zi plina vârf! ♥☺♥

Primavara in alb, negru si gri - Reflexii în oglinda S13/23

Plimbare pe malul de est al Lech-ului - 27.03.2023, Kaufering, Bayern

 
Cu ani în urma, pe vremea când blogosfera era o retea sociala puternica si bloggerii erau activi, SoriN a lansat o rubrica simpatica intitulata "Reflexii în oglinda", pe care m-am hotarât sa o redeschid. Ultima rubrica gazduita de el a fost pe data de 19 mai 2017. Recomandarea suna asa: Dacă doresti să participi, publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai vazut în "oglinda" (poate fi si cea retrovizoare) si înscrie articolul aici - în tabel:

Pietre speciale

Acum cateva zile, Suzana ne-a încântat privirile cu un articol superb intitulat "Pictura in puncte si dor de mare". Ideea de a picta pietre m-a fascinat!
Mi-am propus sa adun cateva pietre la urmatoarea noastra plimbare pe malul râului Lech. Nu am gasit pietre perfect sferice, nici macar perfect rotunde, însa... nu mi s-a parut un factor important. M-am inspirat din fotografiile pe care le-a prezentat Suzana si am realizat câteva "bijuterii" pentru tâsnitoarea din curte. Petele de culoare ma vor înveseli în perioada în care în gradina nu vor mai fi floricele ;-)
Deocamdata, aici la noi este înca vara! Temperaturile la orele amiezii depasesc mereu 30°C. In ultimele sase luni a plouat doar doua zile - saptamâna trecuta si acum, gazonul a prins din nou culoare, petele arse de soare si-au recapatat verdele intens, proaspat. Mi-e dor însa de toamna...

Ziua Pamântului

Natura fara oameni poate supravietui, oamenii fara natura nu au însa nicio sansa!
De Ziua Pamântului te invit la plimbare alaturi de noi si iti promit ca vei (re)descoperi puterea vindecătoare a naturii. O plimbare prin pădure si pe malul unui lac este relaxare pura!
Bucuria, pacea și calmul naturii sunt terapie blândă pentru trup, suflet și minte!




Hai cu noi prin paduricea de pe malul lacului de acumulare Lech.
Uita tot ce te leaga de serviciu sau de casa, concentreaza-te doar la ce se întâmpla acum, în preajma ta! Încearca sa percepi natura, deschide-ti simturile, regleaza-ti respiratia...Inspira adânc.
Aerul aici este foarte curat, parfumul plantelor este mai intens, linistea pe care o radiaza padurea este profunda. Padurea genereaza un climat special. Coroanele copacilor rețin radiațiile soarelui, temperatura aerului este placuta si umiditatea este agreabila. Un copac mare poate evapora 200 de litri de apa într-o zi calda! În plus, produce o mulțime de oxigen și uleiuri esențiale. Culoarea verde a copacilor calmeaze nervii, stimuleaza sistemul imunitar. Padurea vibreza si transmite energie pozitiva.
Asculta păsările... recunosti vreun tril? Auzi crengutele cum trosnesc sub greutatea piciorului?
Facem un popas pe malul lacului. Simti briza blândă pe piele?
Ca în fiecare primavara dupa topirea zapezilor în Alpi, apele Lechului par tulbure - aceasta aparenta se datoreaza procentului ridical de calcar. Sufleca-ti pantalonii, lasa-ti papucii la mal si intra in apa pâna la genunchi. Apa este rece dar foarte placuta - contrasteaza excelent cu temperaturile aerului ce au depasit zilele acestea 30 grade (o exceptie pentru luna aprilie).
Daca privesti lacul cu unduirile usoare ale apei, ai reusit relaxarea oculară de care ai atâta nevoie.
Uite ce copaci zdraveni au doborât castorii... Iarna e lunga si castorii gasesc greu hrana însa scoarta copacilor e delicioasa si contine multa seva! Atâta vreme cât nu reprezinta o plaga, nu se intervine. Zona Lechului este pastrata voit salbatica.
Hai sa ne contolam echilibrul, sa urcam pe trunchiul de copac doborât ☺ Curaj, facem doar câtiva pasi! Apoi ne întindem cu mâinile sub cap si privim cerul. E perfect albastru! E infinit... Ti-a inundat sufletul? Ei, cum te simti? Desigur... în balans! Ai reusit sa restabilesti echilibrul minte - corp - suflet.
Nu uita niciodata: pădurea este încă o casă pentru om și rădăcinile ei sunt rădăcinile noastre!

In memoriam

Astazi în România este Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului, eveniment dedicat comemorării victimelor Holocaustului și rolului României în acest episod cenusiu al istoriei.
La data de 22 iunie 1941, România a intrat în rãzboi alãturi de trupele germane împotriva U.R.S.S. pentru refacerea integritãtii teritoriale. La 9 octombrie 1941, administrația României conduse de Ion Antonescu a început deportarea evreilor si rromilor în Bucovina si în Transnistria.

Se spune ca pe vremea exodului, când evreii îsi îngropau mortii pe muntele Sinai - pentru ca nu puteau sa sape groapa suficient de adânc, acopereau mormintul cu bolovani. Fideli traditiilor, evreii depun înca si azi la morminte pietricele-simbol.
Conform  acestui obicei, ori de câte ori trecem pe la poarta cimitirul Hurlach - unde sunt înmormântate victime ale lagarului de concentrare Kaufering, intram sa punem câte o pietricica pe morminte...

"Durch Nacht und Grauen Davids Stern hat Euch geführt zu Gott dem Herrn" ~ Strabatând noaptea si groaza Steaua lui David v-a condus la Domnul Dumnezeu... sta scris pe piatra comemorativa colectiva.

Comemorare universală a victimelor Holocaustului se face în fiecare an pe 27 ianuarie, declarata Zi Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Nu trebuie niciodata uitat ca în timpul regimul nazist  au fost ucisi 6 milioane de evrei europeni și milioane de persoane de alte naționalități.

Refexii gri-oţel

Plimbare de-a lungul râului Lech, într-o zi fara soare...

pentru rubrica "Reflexii în oglinda"

Miercurea fără cuvinte (14) - Muncă de castor!

Lech - martie 2015


Dorești să participi la MIERCUREA FARA CUVINTE? Este simplu si amuzant! Nu trebuie decât să afisezi pe blogul tău o fotografie sau o serie de fotografii care "să vorbeasca fără cuvinte" și apoi sa introduci linkul în tabelul de mai jos.
Este WORDLESS WEDNESDAY... mai stai mult pe gânduri? Înscrie-te! :-)

Povestea de la MfC, de Sânziene

În ajun de Sânziene, dupa orele de serviciu - deci la ora 17, am hotarât spontan sa mergem sa cautam Sânziene.
Se stie ca florile de Sânziene apar doar pe pajistile salbatice, unde terenul nu a fost stropit cu chimicale si nici nu s-a folosit vre-un îngrasamânt. Aceste minunate flori înfloresc în preajma solstițiului de vară, daca vremea nu a fost ploioasa.
La noi, în zona de sud-vest a Bavariei, ultimele trei saptamâni au fost caduroase si fara ploaie asa încât ne-am gândit ca ar trebui sa gasim Sânzienele... Dar unde?! ca în ultimele decenii, tot mai greu se gasesc eco-imașuri.
Prima noastra încercare a fost pe dealul de la marginea orasului, pe care în zilele cu foen mergem sa admiram Alpii.


Pe masura ce urcam cararea ce duce spre vârful colinei am observat ca zona este proaspat cosita, dar am sperat ca au ramas ceva portiuni uitate. Într-adevar am descoperit fâsii necosite si am fotografiat flori salbatice încântatoare, însa... Sânziane n-am gasit!

Nu ne-am lasat prea mult timp sa contemplam peisajul, pentru ca telul nostru a fost sa gasim Sânziene. Ne-am întors la baza dealului, în locul unde am parcat masina si am aplicat "planul doi", îndreptându-ne cu viteza spre barajul de pe Lech, lacul Mandicho.
Era trecu de ora şase seara când am ajuns la lac. Soarele îsi pierduse din putere dar înca stralucea. Era putina lume si linistea în astfel de momente este încântatoare. O suflare ușoară și plăcută de vânt crea valuri mici peste imensitatea albastra. Lisitele îsi faceau toaleta de seara si la mal papura fosnea discret. Libelulele se alergau, doua câte doua si faceau scurte popasuri pe spicurile de pai tremuratoare.

Urmarind zborul uni fluture alb, mi-am schimbat privirea peste limba de câmp ce înconjoara lacul. Pâcurile de flori galbene predominau peisajul si cu oarecare teama m-am apropiat sa vad daca sunt într-adevar Sânziene sau doar sunatoare, cruciulita sau vetrice. O caracteristica a Sânzienelor este tulpina înalta - acoperita cu frunze lunguiete si ascutite, terminata cu inflorescente ca niste pămătufuri bogate, ce stralucesc galben-aurii. Florile minuscule au câte patru petale, dispuse sub forma de cruce. Sânzienele au un parfum deosebit! Un amestec de aroma de miere cu mireasma de câmp în bataia soarelui de amiaza si o boare de flori de tei. Un parfum special, fin si senzual, ca dansul zânelor...

Se spune ca în noaptea de Sânziene se deschid portile cerului... Asa ca seara târziu, când ne-am dus la culcare, am lasat o lumânare aprinsa în curte, lânga peretele pe care am prins un buchetel de Sânziene, pentru ca îngerii sa faca un popas...

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Din "motive organizatorice", nu am ajuns sa vizitez pe cei care s-au inscris la MfC26, promit însa sa recuperez si transmit câte un ping: Andra, GabiA, Cristi, 13angi, abcdze, Ileana, freshblog, Kadia, allflorentin, Poteci de dor, Just Words, Raluca, Irina, Sorin, addicted, Iulisa, Fairytale, Geanina, Nima, Catalin, OFZ , *ELENA* , Morisca, Cip, Zina, Diana, Lumea lui Alexandru, Liviu, pandhoraa, Vulpita

Dumbrava minunata

În ultima zi de vacanta, înainte de a-i duce pe Felix si Marlene înapoi la parintii lor în München, am planuit o mica drumetie în crângul de la marginea orasului, bordat de râul Lech - afluent al Dunarii. Drumul a durat aproape doua ore si am cautat sa atragem copiilor atentia asupra particularitatilor din natura, acum la început de primavara.

La fiecare pas ne-a fermecat câte ceva, într-un loc o scorbura adânca, în altul un trunchi de copac acoperit în întregime cu muschi verde-matasos, un grup de casute - cantina pasarelelor, câteva seminte cu puf, agatate pe crengile înca golase, un stol de rate salbatice aterizând zgomotos pe oglinda apei...

Am remarcat ca inflorescentele lunguiete ale alunilor sunt aproape trecute, însa mugurii de mâtisori abia au pocnit.

Pe poteca, era cât pe ce sa calcam un smoc de galbenele rasarite printre pietre. Mai la umbra, sub frunze, am descoperit un loc cu ghiocei, altul cu brânduse, ba chiar am gasit un superb puiete de "liliac-de-iarna". Fiecare a încercat sa-si repereze locurile si cât ne-am mai bucurat la întoarcere, redescoperind florile! ☺

Am ascultat trilul pasarilor si am descoperit o ciocanitoare foarte harnica. Apoi ne-a impresionat mult un pitigoi, care minuscul cum e, a facut sa rasune codrul!

În preajma râului am descoperit copaci rosi de castori si am fost intrigati de tupeul pe care îl au în a-si alege sa-i roada pe cei mai falnici!

Când am ajuns la cascada, ne-am ales un loc din care sa avem priveliste de ansamblu asupra minunatei caderi de apa si am coborât pe mal.

Fiecare si-a cautat o piatra stabila pe post de scaun, am întins la mijloc servetelul alb, am scos canile si am turnat ceai de lamâie cu multa miere - preferatul copiilor. Fiecare a avut câte o Brezel, eu am avut un corn din faina semi-integrala cu seminte de floarea-soarelui si bostan.

Chiar daca saracacios - pentru ca nu mâncarea a fost scopul iesirii noastre în natura - am numit totusi popasul picnic ☺
Am mâncat în tacere, am ascultat vuietul apei si am urmarit ceata care se ridica în locul în care masa de apa se sparge între pietre, împrastiindu-se în stropi fini.

Ne-am întors acasa frânti, nu atât de oboseala drumului, cât de taria aerului curat de primavara.

PS: Oare care din cateii întâlniti pe drum, este Patrocle? ;)