Feerie de toamnă și Halloween — cum am transformat casa într-un colț de poveste

🍂 Toamna s-a instalat în curtea mea ca o mâță blândă, cu blană de frunză arămie și ochi de lumină caldă, torcând miros de frunze amare și ceai de iasmin cu lămâie.
Ultimele zile de octombrie dansează ca niște balerine în rochii ruginii, un vals de frunzulițe care se ciocnesc, se rostogolesc, se ascund sub bancă și se așază într-un covor moale pe pământul umed. 🍁 Peste cartier plutește miros de foc cu lemne și arome de supă-cremă de dovleac. Luna noiembrie se apropie grăbită ca o regină tăcută, cu pălărie de vânt și eșarfa de ceață, nerăbdătoare să șoptească povești învelite în pulovere groase...
🎃 Am împrăștiat prin casă și curte decorațiuni de Halloween — ghirlande, figurine, luminițe și fețe zâmbitoare care privesc complice, ca niște musafiri poznași sosiți cu bagaje pline de râsete și bucurii învelite în catifea portocalie. Se ascund prin colțuri ca glumele bune, rostite la momentul potrivit, lăsând în urmă ecouri de magie și veselie. FA-BOO-LOS! — exact așa se simte totul! Un Halloween discret, dar plin de farmec, cu accente simpatice și culori calde, ca o poveste spusă în șoaptă la gura sobei, în timp ce afară vântul își scrie poemul printre crengi. ✨
În curte, în lipsa florilor, am chemat la apel niște vrăjitoare din foi de cucuruz, cu pălării șugubețe și rochii foșnitoare, ca niște sperietori de ciori cu suflet de poveste. Stau cuminți printre frunzele aurii și acaju, păzind ghindele și castanele lucioase. Lampioanele portocalii dansează în ritmul vântului, desenând umbre tremurătoare pe aleea pietruită.
🧛‍♂️ Graf Dracula și Vrăjitorul din Oz — croiți din fetru colorat, își fac veacul la oglindă și la ușă, ca niște paznici ai bunei dispoziții. 👻 Pe masă, farfuriile decorative cu mutrițe de bostan-sperietoare râd cu gura până la urechi.
Canapeaua e acoperită de pernuțe decorative cu dovleci zâmbitori și siluete feline cu ochi sclipitori. Leo, micul meu tovarăș blănos, poartă mândru o pălărie de Halloween și se joacă vesel cu noua lui prietenă de pluș — o pisicuță neagră cu urechi violete. Parcă râd amândoi în limba lor, complici la toată această feerie.
🌙 De câteva zile mă ocup de aceste mici bucurii, iar serile mele de sfârșit de toamnă s-au umplut de culoare, de râsete și de acel freamăt dulce care vine când transformi casa într-un colț de poveste. Nu e doar decor, e o stare de spirit — un Halloween discret, dar fermecător, ca o vrajă spusă în șoaptă...

PS: pentru videoclip, am folosit — Music: Magical Halloween Music by HD Studio from Pixaba

PS2: ah, daaa... Tradiția cioplirii dovlecilor în ajun de Halloween este, în familia mea, veche de peste 30 de ani și e strâns legată de mămăliguța cu lapte, brânză și smântână ☺. Așa și-au dorit fetele când erau mici și așa a rămas obiceiul! 

Asta, ca să nu vă întrebați mirați ce-i în farfurii.🎃👻🕷️🕸️🧙‍♀️🧛‍♂️🧟‍♀️🧟‍♂️🦇🍬🍭🪦⚰️🪄🏚️🔮🧹🧤🐈‍⬛🐾🧁🎈🕯️🏮🎃

Simfonia zorilor cu curcubeu peste oraș - RIO 43/2025

🌅 În taina dintre vis și trezire, când orașul încă mai poartă umbrele somnului, se naște o zi ca o promisiune nerostită — soarele își deschide pleoapele de aur, iar cerul își întinde sufletul în culori.

Un curcubeu se arcuiește peste acoperișuri ca o harpă divină, fiecare rază — o notă, fiecare culoare — o emoție ce vibrează în aerul proaspăt. Clădirile, martori tăcuți ai eternului ciclu, par să respire lumină, iar ferestrele devin vitralii ale unei catedrale nevăzute, unde rugăciunea nu e cuvânt, ci simpla existență.
Această dimineață nu e doar început — este o alchimie între cer și pământ, o îmbrățișare între vis și realitate, unde iubirea se strecoară printre raze și picături, ca o șoaptă ce spune: "Astăzi, totul e posibil."
🌞 SĂ AVEȚI O ZI MINUNATĂ! Plină de zâmbete, energie bună și momente frumoase! 💫

---

Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit să participați la rubrica „Reflexii în oglindă” (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare. 

Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel.💛💛💛

Festivalul "Light Nights" - Augsburg 2025

Festivalul luminilor din Augsburg a revenit în octombrie cu o nouă ediție, dedicată temei „Natura și
Dragostea”. Este un eveniment care, în mod tradițional, transformă orașul într-o scenă nocturnă plină de culoare, proiecții și instalații artistice.
Ieri, a fost a doua din cele trei seri ale festivalului. Plănuisem cu o prietenă să mergem împreună. E sfârșit de octombrie — aerul are deja ascuțimea aceea care îți amintește că vara e departe, iar serile cer eșarfe și pași grăbiți. După-amiază, prietena m-a sunat. Vocea ei ezita: «Parcă n-aș mai ieși... e cam frig, și...». Am înțeles-o, nici eu nu eram prea hotărâtă. Entuziasmul de dimineață se estompase, ca o lumină care se stinge încet. Dar m-am gândit — dacă amân, poate mâine plouă. Sau poate nu mai ajung deloc. Și atunci?
Pe Helmut nici nu l-am întrebat — el nu iese seara decât în cazuri excepționale, iar un festival al luminilor nu intră, pentru el, în categoria urgențelor 😁 E ca un urs care nu mai iese seara din bârlog, convins că hibernarea urbană e mai importantă decât orice spectacol nocturn.
Așa că m-am automotivat, m-am îmbrăcat bine și pentru câteva ore, am părăsit confortul casei. În aerul rece, drumul până la stația de tramvai a avut ceva dintr-o contopire firească cu orașul și toamna. Pașii mei sunau altfel pe trotuarul acoperit gros cu frunze de platan, iar orașul părea să respire încet, pregătindu-se pentru spectacol.
Deși era târziu, tramvaiul era plin — semn că toți se îndreptau spre festival. Centrul orașului vibra, ca o promenadă într-o seară de concediu. Oameni de toate vârstele, copii în cărucioare sau purtați în cârcă, baloane fosforescente legănându-se în aer, câini cu sclipici la gât. O lumină difuză se reflecta în vitrine, iar străzile păreau să se fi transformat într-un decor de poveste urbană. Orașul pulsa — nu doar de lumină, ci de prezență, de mișcare, de o nerăbdare blândă.

🔦 Spre deosebire de anii trecuți, lipsa unei hărți clare a punctelor de interes a transformat explorarea într-un joc de întâmplare. Multe zone care altădată străluceau, au rămas în întuneric, iar traseul restrâns a redus din amploarea obișnuită. Spații care obișnuiau să ofere experiențe vizuale impresionante, au fost închise sau complet neactivate (precum Palatul Schätzle sau Bulevardul Maximilian). Mânastirea Anna, care anul trecut oferea intrare liberă, anul acesta a introdus bilet — o schimbare care a modificat fluxul vizitatorilor (voi reveni cu poze de aici, într-un alt articol).

Turnul Perlach, vecin cu maiestoasa primărie, este în renovare. Cupola sa, depusă pe pasajul pietonal, a creat o perspectivă neașteptată asupra jocului de lumini — o instalație involuntară, dar spectaculoasă. Fațada Primăriei din Augsburg a fost animată de proiecții ample, cu o nouă animație dedicată naturii, care a transformat clădirea într-un ecran viu.
În zona „orașului de jos”, spoturile luminoase au transformat canalul într-un decor de poveste. Străduțele mi-au amintit de picturile lui Van Gogh, Camille Pissarro, Hopper și Afremov — umbre, reflexii, culori filtrate de aerul rece. Atmosfera a vibrat.


Pe Philippine-Welser-Straße, instalațiile artistice au dat străzii un aer de galerie în aer liber, iar Eckerle-Haus a fost îmbrăcată în imagini inspirate din lumea vegetală și animală — o simfonie vizuală care părea să respire odată cu trecătorii. Proiecțiile au fost spectaculoase, au animat fațadele, au creat ritm, au invitat privirea să rămână.

Și anul acesta, festivalul a fost o ediție spectaculoasă. L-am simțit ca o invitație la plimbare, la contemplare, la redescoperirea orașului în lumina caldă a lampilor.
M-am bucurat că m-am aventurat în centru până după orele 22 — magia m-a prins, m-a învăluit și mi-a oferit o seară deosebită. M-am întors acasă pe același traseu — mai întâi cu tramvaiul, apoi la pas, prin foșnetul frunzelor arămii, printre casele cu geamuri galbene ca gutuile…

Cu viteza melcului

 

Ieri după-amiază, mă întorceam spre casă pe autostradă. Drumul meu obișnuit, de la parcarea firmei până la garajul casei, durează maxim 25 de minute — dacă totul decurge normal. Mai aveam vreo 4 kilometri până acasă când... s-a produs blocajul.
Un "Stau" — cum spun nemții (se pronunță [ștau]). Am pornit semnalizatorul de avarie, am format banda de salvare pe mijloc și am rămas pe loc — așa cum se face corect. Am stat muuuult, deși mai aveam doar câteva minute până acasă. Au trecut câteva autovehicule speciale — pompierii, poliția, ambulanța, mașini cu platformă de tractare — mi-a fost clar că era vorba de un accident serios. 

În stânga mea, apunea soarele... L-am admirat în toate fazele și am ascultat muzica mea specială de pe stick. În mod normal, nu reușesc să o ascult cap-coadă, de data aceasta aproape am reușit.

La un moment dat, traficul s-a repornit — cu viteza melcului. Ruta a fost deviată, am ieșit cu toții de pe autostradă...

Am ajuns acasă pe întuneric, cu o întârziere de o oră și jumătate. Dar nu m-am enervat. Nu mă enervez niciodată în astfel de situații. Îmi spun mereu: Dumnezeu m-a ferit — puteam să fiu eu într-una dintre mașinile implicate în accident...
A doua zi, am aflat din știrile locale că autostrada fusese închisă timp de patru ore. Au fost implicate patru autoturisme și au existat trei răniți, transportați de urgență la clinica centrală din Augsburg.

---

P.S. Apropo de viteza melcului... 

Se întâlnesc doi melci în pădure. 🐌🐌 Unul avea un ochi vânăt. Celălalt îl întreabă: 

— Ce-ai pățit? 

— Făceam jogging... când deodată, din pământ a țâșnit o ciupercă! 🍄

Pauza de cafea în atrium

În mijlocul unei zile de octombrie, cu lumina blândă filtrată prin nori subțiri, atriumul clădirii se deschide ca un spațiu de respiro între ritmul alert al birourilor.
Pereții de sticlă, înalți cât două etaje, lasă soarele să pătrundă generos, reflectându-se în mesele cafenelei și în balansoarele suspendate ca niște inele pentru gânduri. Aici, aroma cafelei se împletește cu lumina aurie ce se strecoară printre frunzele arămii de afară.
"Pauza de-o cafea" este acel moment suspendat între doua teme tehnice si o mulțime de e-mailuri, în care timpul se oprește cât să-ți amintești că viața are gust — și e tare bună cu un strop de lapte și două râsete alaturi de colegi. Ideile se așază pe fotolii, iar pauza de cafea devine un ritual liniștit, înainte ca fiecare să urce din nou spre etajele unde timpul se măsoară în proiecte și termene.
De la etajul patru, privirea coboară firesc spre acest spațiu deschis, ca spre o scenă familiară, între amfiteatru și colțul cu măsuțe rotunde. Atriumul nu e doar o intrare — este o punte între ritm și reflecție, între agitație și tihnă.

---

Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit ca în fiecare joi să participați aici, la rubrica „Reflexii în oglindă” (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare. Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel:

Armonie în pași de toamnă

În octombrie, frunzele îmbracă haine de sărbătoare 🍁. Verdele verii se retrage încet, lăsând loc nuanțelor calde de galben, portocaliu, roșu și mov, într-un spectacol vizual care încântă sufletul. Este clipa în care natura pictează peisajul cu cele mai vii culori ale toamnei.
Îmi place să mă plimb prin parc, să privesc frunzele care dansează în vânt, să le simt textura și să aleg cu grijă cele mai frumoase, pe care le aduc acasă. Feng shui-ul poate fi o sursă de inspirație, dar armonia o creăm noi, prin gesturi simple și sincere. Frunzele culese cu drag devin simboluri ale echilibrului, ale trecerii și ale bucuriei de a trăi în armonie cu ritmurile naturii.

Poezia cerului

Două momente de inceput de octombrie. Două miracole. Unul de zi, altul de noapte.
Și între ele, noi — învățând să trăim frumusețea luminii.

Un colț de curte, un rod de toamnă

Acum câțiva ani am plantat un butucel de viță de vie — muscat bleu, struguri de masă. Nu neapărat pentru rod, ci pentru umbră, pe latura sudică a terasei, acolo unde este plasată masa de curte. Am întins vița pe un palier de 2,5 metri, nu mai înalt de 2 metri, ca să nu se încurce cu marchiza când o desfacem. 🍇
Bucuria secundară a fost să avem și struguri... de viță nobilă, struguri adevărați, din propria curte!
Dar via a trecut și prin greu. Acum doi ani, la sfârșit de august, a fost furtuna aceea cu grindină cât mingiile de tenis de câmp! A distrus tot — curtea, grădina și bineînțeles, via. Nici n-am apucat atunci să gustăm din struguri. Anul trecut a fost săracă, probabil se refăcea. Anul acesta însă... a fost cea mai bogată recoltă! Am mâncat cât am putut, am împărțit la vecini, am dus la birou și tot nu se vedea că am cules ceva! 🫶🏻
Ne-am făcut obiceiul să culegem doar atâția struguri cât am avut poftă să mâncăm.
Anul acesta am ținut via acoperită cu o plasă albă, fină, ca să o protejăm de graurii hrapăreți. Sâmbătă, văzând că vremea se răcește și se umezește, am hotărât să o culegem toată. 🍂🍁
Coșuri plineeee! Am împărțit din nou vecinilor, iar din rest am făcut suc cu aparatul electric, apoi am strecurat zeama prin sită fină. Am hotărât să facem jeleu de struguri!
Un litru l-am pus separat — pentru că am vrut neapărat să-mi fac must. 🍷
Restul, ceva mai mult de 10 litri, l-am pus la fiert cu un kilogram de zahăr din sfeclă. Nu am adăugat nicio altă aromă și... Helmut a obținut 9 borcănașe — este foarte mândru, pentru că el a terminat operațiunea. Eu am plecat cu o prietenă la Târgul dovlecilor, la castelul Kalternberg… dar despre asta, într-o postare viitoare...🎃

 

P.S.: Astăzi am gustat mustul... Este delicios! L-am lăsat câteva zile la fermentat, cu câteva cuișoare, două steluțe de anason și o bucățică de scorțișoară — doar cât să-i dau un strop de finețe. 💖

Am savurat o cană, alături de o felie de chec. A fost momentul meu de răsfăț ...

 

Ați mai cules vreodată maci în luna octombrie?!

🌾3 octombrie — Ziua Unității Germane (Tag der Deutschen Einheit) este sărbătoarea națională oficială a Germaniei, celebrată anual pentru a marca reunificarea țării în 1990. Este o zi liberă legală în toate landurile federale, și fiecare o petrece în felul său.
În Bavaria, această zi are adesea un aer liniștit, petrecut în familie, fără agitație. Pentru mine, ziua liberă a venit exact când aveam nevoie — o pauză binevenită în mijlocul unei perioade aglomerate. Mi-am propus să dorm mult și cu mare bucurie, am anulat alarma.
Nu am făcut niciun plan concret, pentru că luna asta vremea e imprevizibilă. Mi-am spus că, dacă va ploua, voi face ordine prin casă și voi începe să decorez în ton autumnal. Dacă va fi frumos, probabil vom ieși undeva în natură, prin împrejurimi.
Se pare că în toate firmele, ca și la noi, perioada dintre concediul de vară și cel de Crăciun este cea mai intensă. Traversez o etapă obositoare, cu multe responsabilități. Timpul liber pare tot mai scurt, energia — tot mai puțină, iar somnul e pe fugă. Oboseala se adună și nu mai reușesc să mă ocup de activitățile care altădată îmi făceau plăcere — sportul, dansul, pictura... Nu mai e loc pentru ele, nici în program, nici în mine.
În plus, mai e și senzația asta, că toamna nu doare, dar nici nu mângâie... E un anotimp care te strânge încet, te învelește în umbre și te îndeamnă să te retragi. Culorile se sting, aerul devine rece și umed, diminețile întârzie, iar serile vin prea devreme. Nu e tristețe, dar e o liniște grea, care te face să te aduni în tine, ca într-o cochilie.
Și totuși, cumva, ziua a găsit o fereastră de lumină. Soarele a ieșit încet dintre nori, iar spre după-amiază, afară devenise surprinzător de plăcut. Așa că am hotărât să ieșim la plimbare, pe malul râului Lech (postare separată ☺).
În drum spre locul unde parcăm de obicei mașina, lângă pădurice, am observat un câmp cu flori roșii... Dar le-am zărit prea târziu ca să mai putem opri, așa că ne-am promis să facem popas la întoarcere, în drum spre casă.
Și ce am descoperit? Nu erau dalii, nici asterii — steluțele de toamnă — cum mă așteptam. Erau MACI!  

Macii mei dragi, delicati, creponați, zvelți, cei care în mijlocul verii colorează lanurile de grâu. Acum, în octombrie, împânziseră un câmp cu lucernă. Un adevărat miracol, dacă ne gândim că la sfârșitul lui septembrie am avut câteva nopți cu temperaturi sub zero grade. Săptămâna trecută a plouat în fiecare zi, a bătut vântul, iar maxima nu a trecut de 14°C. Cum au răsărit aceste flori fragile, în ciuda vremii potrivnice?!
După zilele mohorâte și friguroase, să dai peste un lan pictat parcă de Monet — cu trifoi verde, maci înfloriți și albăstrele... albastre ca cerul senin — pare un adevărat dar de la natură! Mi-a venit să chiui de bucurie că mi-a fost dat să trăiesc așa ceva. 💓
Macii (Papaver rhoeas) înfloresc în mod normal primăvara și la începutul verii, între mai și iulie. În octombrie, un câmp cu maci și albăstrele înflorit e aproape un miraj. Macii nu rezistă la temperaturi sub zero, iar cicoarea poate supraviețui, dar nu prea înflorește cu entuziasm când e frig și umed. Aceste flori sunt probabil ultimele supraviețuitoare dintr-o semănătură târzie sau dintr-o zonă microclimatică protejată... Asta e frumusețea toamnei bavareze — te surprinde când te aștepți mai puțin!
Și cum spuneam — maci cât vezi cu ochii! Nu mă mai săturam să îi mângâi, să îi privesc… și da, n-am rezistat —  am rupt câteva firicele pentru acasă. Vara nu rup maci pentru glastră, pentru că știu că sunt efemeri... Șansa de a trăi mai mult o au doar în natură. Acum însă m-am gândit — dacă la noapte va fi iar foarte frig, măcar aceștia îmi vor zâmbi mâine dimineață din vază...

Dar ce credeți — astăzi e duminică și florile sunt la fel de proaspete ca pe câmp! Albastrul cicoarei s-a pierdut un pic din intensitate, dar macii sunt la fel de grațioși, cu roșul lor aprins, catifelat — par să sfideze timpul și frigul. Și îi privesc cu tot dragul.

Schlumbergera truncata - Miercurea fara cuvinte 40/2025

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺

Emoții de toamnă – Elogiu pentru o frunză

Frunza la sfârșit de septembrie nu mai e doar o frunză... E o bijuterie arsă de timp, un filigran vegetal ce poartă pe nervurile ei harta unei veri apuse — ca o amintire care se destramă încet, în nuanțe de chihlimbar și rugină. E ca o scrisoare veche, îngălbenită de dor, cu margini roșii ca o emoție care încă arde mocnit.
Petele ruginii sunt lacrimile anotimpului, uscate de vânt înainte să atingă pământul — lacrimi care nu dor, dar apasă, ca un cântec de Edith Piaf ce se stinge pe un pick-up uitat într-un colț de cameră, în afara timpului.
Suprafața catifelată a frunzei fină ca mătasea, vibrează cu o demnitate tăcută și o eleganță resemnată. Pe trupul ei vegetal se întind semne de lumină și umbră, ca amintirile presate între paginile unui jurnal cu coperți tocite de timp.
Toamna nu se anunță, nu bate la ușă... Se furișează cu pași mici, aproape imperceptibili. O simțim în lumina care se frânge mai devreme, în mirosul castanelor căzute proaspăt pe alei, în pașii care se aud mai rar, mai apăsat — ca o amintire ce revine fără să fie chemată. În nopțile reci și zilele umede, când timpul pare să respire altfel — mai greu, mai lent, mai sincer...
Septembrie e ca o scrisoare netrimisă, iar octombrie — răspunsul care nu mai vine. Tot ce avem, este dansul lent al frunzelor... Ca o baladă de dragoste ce se repetă în fiecare an.

Frunza plutește elegant și se așază pe pământ cu duioșie, făcând o ultimă reverență în fața verii — un adio rostit în șoaptă, cu vocea gravă a lui Leonard Cohen. 

Frunzele cad fără grabă, ca versurile dintr-o baladă plină de emoție. Căderea lor nu înseamnă sfârșit, ci grație pură.

Poveste de Halloween

Spre sfarsitul anului, în viata mea mereu se aglomereaza evenimentele (placute) si blogul, ramane pe ultimul plan… De aceea revin azi la ziua de 31 octombrie, ziua de Halloween. 

Ca in fiecare an, am decorat putin prin casa, în fata casei si în curte… Nu am exagerat (consider ca americanii au denaturant total aceasta sarbatoare!). 

Am plasat bostanii pe care i-am cioplit impreuna cu fetele mele (au ramas toti trei la mine, pentru ca ele au plecat in concediu, una in Berlin, alta în Atena), doi în fata casei si unul în curte, pe masa de pe terasa. Tot în fata casei am avut-o agatata pe Vrajitoarea Verde, iar prin casa am mai avut mini-dovlecei si tartacute împrastiate “artistic” pe pervazele ferestrelor. Pe masa de sufragerie, am plasat platoul din margelute cu motiv portocaliu - dovlecei Halloween si pe fotolii am pus pernutele decorative cu vrajitoare. 

Am cumparat o multime de bomboane, caramele si ciocolatele pentru colindatori si gata pregatirile! Pentru ca Leo a fost singurul din familie care s-a costumat de Halloween, a primit si el o recompense, ca toti copiii care ne-au sunat la usa. Copiii au primit bineînteles dulciuri iar el o noua jucarie! 

Foarte dragut si-au decorat intrarea si vecinii mei (am scris în colaj, cu degetul... sorry ☺).

Si acum… povestea de Halloween. 

Fiica mea Raluca are o simpatie între fetitele din vecini. Amelie este în clasa întâi si are o surioara-bebelus. Când Raluca iese la plimbare cu Chico si o gaseste pe Amelie stând singura in fata casei,  o invita cu ei la plimbare. Din vorba-n vorba (la mijloc de octombrie), fetita i-a destainuit Ralucai ca ea nu poate sa mearga anul acesta la colindat de Halloween, pentru ca i-a ramas mic costumasul de anul trecut si parintii “au zis ca nu au bani sa-I cumpere altul“. Raluca i-a promis spontan ca îi va face un costum, dar ce costum?! Un unicat! Asa cum nici-un copil din cartier nu va avea! Un costum pe care o sa il creeze ele doua. Amelie va trebui doar sa-si imagineze costumatia si sa o deseneze, iar Raluca se va ocupa de materializare. 

Fetita s-a bucurat enorm si a doua zi a sunat la usa Ralucai cu o coala de hartie pe care se desenase, îmbracata cu o rochita rosie plina cu lilieci. La gât purta o pelerine neagra din dantela! Raluca a asigurat-o ca rochita ei va fi gata înainte de Halloween. Si a venit rapid la mine ☺ “Mama, te rog ajuta-ma” 😉 

Ne-am dus în pivnita si am gasit printr-o cutie veche o rochie rosie. Am spalat-o si am desfacut toate cusaturile. Bineînțeles, Leo ne-a asistat. Apoi am recroit o fustita pe elastic si o bluzita. Le-am cusut la masina, le-a surfilat si Raluca mi-a multumit. Mai departe s-a descurcat singura. A cumparat de la un magazin Teddy lilieci din fetru si paienjeni din plastic si tot acolo a gasit un mileu (un läufer) decorativ, negru, perfect potrivit pentru a devein pelerina! Dupa ce a cusut liliecii si paienjenii pe rochita, a fixat inele de elastic pe tivul “pelerinei” pentru ca pelerine sa stea aproape de brate si… a invitat-o pe Amelie la proba! 

Ce bucurie pe fetita! Topaia si nu-i venea să-și creada ochilor! Au facut o sedinta foto, i-a aratat cum sa-si prinda adecvat parul si ce machiaj decent sa poarte. 

Amelie a fost cea mai fericita fetita din cartier, cu costumatia ei UNICAT!

Happy Halloween 2024 - RiO S44

Am mai reusit  un an sa-mi conving fetele sa cioplim împreuna bostani pentru Halloween 🎃

Bineînteles ca ne-au ajutat si Leo si Chico! 

Pentru ca de luni, Adela este plecata la Atena si Raluca la Berlin,  activitatea s-a desfasurat la weekend si am avut noroc de o zi cu soare, am stat în curte pe terasa! 🍁☀️🍂 Si... toti trei bostanii au ramas la mine. Asa ca unul este pe masa în curte, altul pe scari la intrarea principala si altul în curtea din fata casei, lânga singura mea decoratiune-exterioara de Halloween. 🕸️🧙🏻‍♀️🪄🕷️

Suntem pregatiti pentru deseara cu bomboane, ciocolatele si biscuiti, asteptam colindatorii. 

Va doresc o seara minunata! HAPPY HALLOWEEN! 🎃 (si... un start bun în luna NOIEMBRIE!)

Daca deasemenea aveti fotogtafii cu lumini, oglindiri sau reflexii, va invit sa participati aici. Nu trebuie decat sa publicati într-un articol pe propriul blog o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat in oglinda sau imagini pe care tocmai le-ati vazut în "oglinda" (orice fel de oglinda... chiar si oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) si sa înscrieți articolul aici - în tabel:

Dimineata de octombrie - Miercurea fără cuvinte S44

 

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

Lumini si culori - Reflexii în oglinda S43/2024

În fiecare an, in orasul meu se organizeaza la sfarsitul lunii octombrie sarbatoarea numita "The Light Nights". Timp de trei seri, sarbatoarea transformă centrul orașului într-o operă de artă în aer liber, cu totul si cu totul specială. Pâna la miezul noptii, sute de instalațiile luminoase, videoclipuri si animații, într-o mare varietate de forme si culori ademenesc lumea la plimbare. Augsburgul devine o bijuterie sclipitoare, strazile si cladirile istorice sunt acoperite cu Mapping-uri 3D luminoase impresionante. Tema de anul acesta a fost „Space/Future“ si muzica vibranta s-a ridicat pâna la stele. 

 

Daca deasemenea aveti fotogtafii cu lumini, oglindiri sau reflexii, va invit sa participati aici. Nu trebuie decat sa publicati într-un articol pe propriul blog o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat in oglinda sau imagini pe care tocmai le-ati vazut în "oglinda" (orice fel de oglinda... chiar si oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) si sa înscrieți articolul aici - în tabel: