Prima zi la Sibiu – o zi plină de emoții

(Jurnal de vacanta - continuare la "Micul turn cu ceas de la Rába - un colț de poveste în Győr")

 

Prima zi petrecută la Sibiu a fost, fără îndoială, o zi plină. Plină de pași, de amintiri, de emoții și de regăsiri. 

În primul rând mi-a fost dor să mă plimb pe drumul pe care l-am străbătut de sute de ori în anii de liceu, pe Bulevardul Bălcescu. M-am oprit sub bolta porții unde odinioară, era un aparat de înghețată. Acolo ne opream mereu, eu și gașca mea, după ore. Ne aliniam ghiduși și spuneam în cor doamnei care servea: „Săr’na!” Ea râdea și ne umplea cornetele peste limită, cu o generozitate care ne făcea ziua mai dulce.

Am trecut apoi pe lângă librăria unde în anii ’80, reușisem să mă „infiltrez” în inima unei vânzătoare. Îmi punea deoparte cărți bune, apărute în tiraje mici, sau culegeri de probleme (de fizica si mate) care se vindeau ca pâinea caldă. Așa erau vremurile atunci – și totuși, ce bucurii simple!
I-am povestit lui Helmut pentru a nu știu câta oară, cum evitam trotuarul din fața Hotelului „Împăratul Romanilor”, singurul care avea pe atunci un „shop” cu plată în valută. Nu voiam, prin vreo confuzie, să fiu luată în colimator de securiștii care păzeau locația. Poate tocmai pentru că pe atunci îmi era „interzis”, acum îmi face o plăcere aparte să iau masa la restaurantul hotelului sau măcar să savurez o cafeluță pe terasa lui. Melancolii... amintiri care, într-o zi, se vor stinge odată cu mine.

După plimbare, am luat un taxi de la teatru, special ca să trecem pe lângă zidul vechi de apărare al orașului. În pasaj, o femeie cânta la chitară „Andrii Popa” – imnul adolescenței mele. Cum să trec fără să mă opresc?! Am simțit cum emoția mi-a pictat pielea cu fiori... Ne-am așezat pe o bancă și am ascultat câteva melodii. Emoțiile mi-au adus lacrimi în ochi. Nu știu cum o chema pe cântăreață, dar avea o voce fantastică, iar tehnica ei la chitară trăda un profesionist adevărat.

Întorși acasă, am decis să „scăpăm” de cutia mare de carton în care adusesem cărțile fetelor – cele cu care au învățat limba germană acum 25 de ani. Avem în Sibiu două cunoștințe bune, ale căror copii sunt la grădinița germană și vor să urmeze școala la Brukenthal. Le-am chemat să vină să ia cărțile. Așa am eliberat puțin spațiul în camera cu canapeaua desfăcută și plină de valize și genți.

După cafeluțe și povești, am hotărât să mergem la cimitir, să punem flori la cei dragi, mutați în veșnicie. Am luat-o și pe mama cu noi, pentru că de data asta am fost cu mașina noastră — altfel, cu picioarele ei slăbite de ani, nu mai iese decât rar din casă. 

De la cimitir până la Rășinari sunt doar zece - cinsprezece minute, așa că am decis să încheiem ziua cu o masă la Montana Garten. Dar ... asta e deja o altă poveste (continuarea, aici).

Sâmbăta lui Lazăr

Deși suntem foarte departe de cimitirele unde odihnesc cei dragi, găsim alinare în locuri de pioșenie, unde putem reflecta și ne amintim de ei. Helmut, fiind catolic, iar eu ortodoxă, ne rugăm în felurile noastre, știind că sufletele lor înălțate la cer ne aud și ne văd, oriunde ne-am afla pe această planetă. Această credință ne aduce liniște și ne face să simțim că suntem mereu aproape de ei. 

Ieri, în Sâmbăta lui Lazăr (cunoscută la catolici ca fiind o zi de pregătire spirituală pentru Săptămâna Patimilor), am ales să facem un pelerinaj la Mănăstirea Holzen. A fost o zi superbă, cu soare strălucitor și cer de un albastru intens. Atmosfera senină ne-a învăluit într-o liniște profundă, iar în această pace am simțit prezența celor dragi, ca o adiere blândă care ne-a însoțit pe drumul nostru.

Mănăstirea Holzen, situată în Allmannshofen, Bavaria, are o istorie bogată ce datează din secolul al XII-lea. Fondată în 1150 de Marquard von Donnersberg, mănăstirea a fost inițial un dublu convent pentru călugări și călugărițe benedictine. 

De-a lungul timpului, mănăstirea a trecut prin numeroase încercări, inclusiv distrugeri în timpul Războiului Țăranilor din 1525 și abandonarea în 1632 din cauza invaziei suedeze. În 1696, piatra de temelie a actualei mănăstiri a fost pusă pe muntele Karlsberg, iar biserica Sfântului Ioan Botezătorul a fost consacrată în 1710. Interiorul baroc al bisericii impresionează prin lucrările de stucatură realizate de Benedikt Vogel și sculpturile lui Ehrgott Bernhard Bendl. Tavanul bisericii este decorat cu fresce detaliate, iar altarul principal baroc este un punct central de atracție. 

În perioada Postului Mare, începând cu Duminica Patimilor și până la Vinerea Mare, icoanele și crucea sunt acoperite cu valuri liliachii, o practică numită "velatio". Culoarea violet simbolizează penitența și suferința, reflectând doliu și introspecție spirituală. Acoperirea icoanelor și crucii subliniază umanitatea și suferința lui Iisus, pregătind credincioșii pentru comemorarea Patimilor și Învierii. Duminica Patimilor marchează începutul ultimei săptămâni din Postul Mare, iar Vinerea Mare, valurile sunt îndepărtate, simbolizând sfârșitul suferințelor lui Hristos și pregătirea pentru Paște.

Grădinile mănăstirii sunt un adevărat paradis de liniște și frumusețe. Aleile umbrite de copaci, florile îngrijite și aerul curat fac din acest loc o oază de pace și reculegere. Pe lângă noi, nu au fost decât doi sau trei vizitatori pe întregul areal, așa că ne-am plimbat relaxați și ne-am bucurat de peisajele pitorești care înconjoară mănăstirea.

Rugăciunile sub cerul liber, sub ninsoarea petalelor de meri și peri, ne amintesc de frumusețea simplă și pură a credinței. Ne reînnoiesc speranța și ne întăresc convingerea că, indiferent de distanțe sau de obstacole, suntem mereu înconjurați de iubirea divină și de prezența celor dragi. 

Solemnitatea acestei zile a fost accentuată de incursiunea pe care am făcut-o la cimitirul mănăstirii.

După această experiență profundă, am încercat o trecere treptată spre cele lumești. Căldura și oboseala ni le-am astâmpărat șezând în curtea interioară a mănăstirii, unde am avut deosebita onoare de a fi serviți cu o bere Schloss Unterbaar și un suc natural de coacăze, Adler Holzen. Aceste băuturi reci au adăugat un plus de autenticitate și tradiție experienței noastre, completând frumusețea acestei zile.În prezent, mănăstirea este administrată de Congregația Sfântului Iosif din Ursberg, care oferă

 oportunități de trai și muncă pentru persoanele cu dizabilități.

Mănăstirea Holzen rămâne un loc de pelerinaj și reflecție spirituală, oferind un cadru deosebit pentru reculegere și introspecție. Acest loc, parcă desprins din rai, ne-a fascinat prin frumusețea și serenitatea sa. Curățenia și liniștea care domnesc aici ne-au impresionat atât de profund încât am cerut informații suplimentare despre camerele în regim de hotel. Ne jucăm cu gândul să petrecem cândva trecerea dintre ani aici, poate chiar anul acesta...

In memoriam

Astazi în România este Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului, eveniment dedicat comemorării victimelor Holocaustului și rolului României în acest episod cenusiu al istoriei.
La data de 22 iunie 1941, România a intrat în rãzboi alãturi de trupele germane împotriva U.R.S.S. pentru refacerea integritãtii teritoriale. La 9 octombrie 1941, administrația României conduse de Ion Antonescu a început deportarea evreilor si rromilor în Bucovina si în Transnistria.

Se spune ca pe vremea exodului, când evreii îsi îngropau mortii pe muntele Sinai - pentru ca nu puteau sa sape groapa suficient de adânc, acopereau mormintul cu bolovani. Fideli traditiilor, evreii depun înca si azi la morminte pietricele-simbol.
Conform  acestui obicei, ori de câte ori trecem pe la poarta cimitirul Hurlach - unde sunt înmormântate victime ale lagarului de concentrare Kaufering, intram sa punem câte o pietricica pe morminte...

"Durch Nacht und Grauen Davids Stern hat Euch geführt zu Gott dem Herrn" ~ Strabatând noaptea si groaza Steaua lui David v-a condus la Domnul Dumnezeu... sta scris pe piatra comemorativa colectiva.

Comemorare universală a victimelor Holocaustului se face în fiecare an pe 27 ianuarie, declarata Zi Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Nu trebuie niciodata uitat ca în timpul regimul nazist  au fost ucisi 6 milioane de evrei europeni și milioane de persoane de alte naționalități.

Club 27...

... sau "Forever 27 Club" este grupul de artisti-muzicieni care s-au stins din viata la vârsta de 27 de ani. Atentia speciala asupra acestei "coincidente" a provocat-o decesul lui Kurt Cobain în anul 1994 si - cu toate ca ideea se vehicula înca din anii '70, abia din acest moment numele "clubului" a devenit oficial.
Pe aceasta tema s-au scris romane, filme si piese de teatru, s-au lansat diverse teorii si s-au facut multe speculatii. Multi sociologi, psihiatri, oameni de presa, au analizat destinul celor ce au devenit - cu sau fara voie - membrii ai macabrului club.
Înca la începutul anilor '70 au circulat diverse teorii în legatura cu decesul marilor muzicieni Brian Jones, Jimi Hendrix, Janis Joplin si Jim Morrison, însa oficial nu s-a putut stabili nicio legatura între tragicele evenimente. Abia dupa decesul lui Kurt Cobain s-au publicat câteva declaratii în legatura cu deja existentul "Club 27".
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Fotografie	Nume	Ziua decesului	Vârsta	Cauza oficiala a decesului	Rolul în lumea muzicii
	Brian Jones	3 iulie1969	27 ani si 125 zile	înecat în piscina	membru fondator al formatiei Rolling Stones, chitarist si multi-instrumentist
	Jimi Hendrix	18 septembrie 1970	27 ani si 295 zile	asfixiere prin aspirarea propriei vome, în urma unei supradoze de alcool si somnifere	compozitor si textier de muzica rock/hardrock, cel mai mare chitarist al tuturor timpurilor
	Janis Joplin	4 octombrie 1970	27 ani si 258 zile	supradoza de Heroin si alcool	solista, compozitoare și textieră de muzică rock (blues-rock, hard rock, psihedelic) cu influențe de rhythm and blues și soul
	Jim Morrison	3 iulie 1971	27 ani si 207 zile	Insuficienta cardiaca	solist, compozitor, textier, regizor-video al formatiei The Doors
	Kurt Cobain	5 aprilie 1994	27 ani si 44 zile	sinucidere prin împuscare dupa o supradoza cu Heroina	solist, compozitor, textier si chitarist al formatiei Nirvana

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Biograful Charles R. Cross, cel care a cercetat, publicat si descris vietile lui Hendrix si Cobain, a facut cunoscuta maselor largi declaratia facuta unui ziarist de catre mama lui Kurt Cobain: "Now he’s gone and joined that stupid club. I told him not to join that stupid club." (Acum a plecat și s-a alăturat clubului acela stupid . I-am spus să nu adere acelui club tâmpit). [The Daily World].
Opinia lui Cross, cum ca Hendrix, Joplin si Morrison - cele trei superstaruri ale generației flower power, au planuit împreuna sa se sinucida, are multi adepti.
Analizând circumstantele în cazul Cobain, s-a dovedit ca acesta nu a fost primul din familie care s-a sinucis (doi unchi de-al lui Kurt Cobain, precum si fratele bunicului au facut-o înaintea lui), însa tot mai multi specialisti cred ca ideea lui Cobain de a se sinucide la vârsta de 27 de ani a fost intentionata.
În scrisoarea de adio, Cobain a citat un pasaj din textul unei melodii a formatiei Nirvana "It's better to burn out than to fade away"  si acest citat a devenit motto-ul straniului club. Asa s-a dat startul întocmirii unei liste - bazate pe date oficiale, cu toti muzicienii care au murit la vârsta de 27 de ani. (lista completa aici).
Nume ca Rudy Lewis (formatia The Drifters), Pete Ham ( formatia Badfinger), Gary Thain (formatia Uriah Heep), Jacob Miller (formatia Inner Circle), Mia Zapata (formatia The Gits), Amy Winehouse, plus cei cinci mai sus numiti si înca 28 muzicieni compun "Clubul 27". În total sunt 39 nume, plus înca unul pe lista de asteptare - deoarece cazul misterioasei disparitii în anul 1995 a lui Richey James Edwards, chitarist si textier al formatiei rock Manic Street Preachers, nu a fost elucidat! Cu toate ca circumstantele înclina spre caz clar de sinucidere, faptul ca trupul acestuia nu a fost înca gasit, Edwards este înca si astazi declarat "presupus mort".
În ceea ce-i priveste pe cei din "Clubul 27", bizarul nu se opreste aici! Spre exemplu, datorita faptului ca vaduva lui Kurt Cobain - Courtney Love a vândut un sfert din drepturile de autor ale formatiei Nirvana contra sumei de 70 de milioane de lire sterline (aproximativ 88 de milioane de euro), Kurt Cobain a primit titlui de "mortul cel mai bine plătit" (revista "Frobes" - 2006).
Iar mormântul lui Jim Morrison este unul dintre cele mai renumite din lume, cel mai cautat si totodata singurul mormânt pazit special în cimitirul Père Lachaise din Paris... În septembrie 2013 am trecut si eu sa pun o floare (despre aceasta vizita mai ciudata voi povesti pe larg într-un articol viitor).

PS: Janis Joplin - cea mai puternică femeie a muzicii rock şi prima cântăreaţă albă de blues, ar fi împlinit ieri 71 de ani!

Mai aproape de Claude Monet

Înca din adolescenta am fost fascinata de picturile lui Claude Monet, fermecata mai cu seama de lacurile cu nuferi si de motivul femeii în alb, cu umbreluta de soare din dantela, stând pe-un pod în usoara adiere a vântului, înconjurata de maci sau alte flori salbatice. Atunci am aflat ca muză îi era sotia iar paradisul cu flori - propria gradina si am visat sa ajung cândva sa vizitez casa memoriala din Giverny.
Mi-am împlinit visul anul acesta, în prima saptamâna a lui septembrie. Era ultima zi a sejurului nostru în Paris si buletinul meteorologic anunta ploaie, însa dorinta mea de a vizita Giverny a fost atât de puternica, încât a reusit sa schimbe vremea :)) Am avut parte de o zi superba, de vara târzie.
Am pornit cu prietena mea cu masina, însotiti fiind si de Chihuahua Fetița - despre care voi povesti neaparat, într-un articol viitor (vezi aici).

La 75km. nord-vest de Paris, pe malul drept al Senei, se afla localitatea Giverny, cunoscuta pâna în anul 1980 doar local, pentru plantatiile de vita-de-vie apartinând Abației Saint-Wandrille si capatând renume mondial datorita picturilor lui Monet si a miscarii impresioniste printre ai carei fondari se numara. Datorita lui Monet, aici în Giverny s-a format un nucleu de pictori pro-impresionism, numiti "givernisti".
Localitatea are case construite din piatra de râu cu mult-mult silex si strazi strajuite de gradini luxuriante. "În acest sat idilic, lumina cade mai frumos ca oriunde altundeva" a spus Monet care s-a hotarât sa se stabileasca aici. Initial Monet a cumparat trei parcele pe care le-a unit si dupa planul lui, a fost ridicat conacul în care avea sa traiasca pâna la sfârsitul vietii.
Casa cu etaj, în care azi functioneaza muzeul, este calda, primitoare si mobilata exact cum era pe vremea când traia marele pictor. Peretii atelierului sunt acoperiti cu reproduceri ale câtorva opere de arta nascute aici (originalele apartin celor mai mari muzee ale lumii), iar în celalalte camere, peretii sunt încarcati cu gravuri japoneze, pe care Monet le-a colectionat cu pasiune. Sufrageria este complet faiantata în alb si albastru si mobilierul ton-în-ton este vesel si tare placut. Din pacate nu am imagini cu interiorul casei, deoarece fotografiatul nu este permis decât pe ferestre, spre gradina.

De la fiecare ferestra precum si din pridvorul casei, privelistea spre gradina este mirifica! Aici este concentrata culoarea si parfumul fiecarui anotimp.
Renumita gradina pe care Monet a iubit-o si pictat-o de nenumarate ori, a fost îngrijita de sapte gradinari care permanent plantau si înlocuiau florile tipice fiecarui sezon; conform cerintelor pictorului, gradinarii trebuiau sa aiba grija sa nu existe nici un loc golas.

Gradina este conceputa în doua parti distincte. "Clos Normand" este parcul de vizavi de conac, bogat în arbori si arbusti deosebiti si specii minunate de flori, practic este o expozitie de trandafiri, crizanteme, dalii, micsunele, condurul-doamnei, muscate, clematis, irisi, maci si floarea-soarelui. Aici aleile sunt delimitate prin gardulete formate din tulpinile unor soiuri pitice de peri, împletite cu vita-de-vie. Din loc în loc, trandafirii sau alte plante agatatoare parfumate, formeaza bolte bogate. Ici-colo sunt amplasate bancute de unde se poate admira gradina în cel mai fermecator unghi.
Printr-un tunel subteran se face trecerea spre "le Jardin d'eau". Aici peisajul este dominat de elesteul în jurul caruia cresc pâlcuri de bambus, salcii-plângatoare, azalee si rhododendroni. Fascinatia pe care Monet a avut-o fata de Tara Soarelui Rasare este expusa clar aici. Celebrul pod japonez ("Le Pont Japonais"), acoperit cu Wisteria, este locul unde toti vizitatorii doresc sa se fotografieze.
Pe oglinda apei în care luminile si umbrele fac jocuri impresionante, plutesc nuferii ca niste bijuterii. Acei nuferi pe care Monet i-a adorat si pe care i-a pictat în diverse momente ale zilei, creaza astazi o legatura magica spre secolul trecut. ("Les Nymphéas") Un paradis de culoare si lumina.

În anul 1976 casa si gradina lui Oscar-Claude Monet au devenit site classé (monument al naturii) si un tânar artist-gradinar Gilbert Vahé a fost angajat "doar pentru doi-trei ani" pentru a restaura si reamenaja gradina asa cum a fost pe vremea pictorului. Primii ani au trecut rapid si tânarul a investit multa munca si suflet în acest proiect, apoi... nu a mai putut pleca si a ajuns sa iasa la pensie din Gradina Giverny. Dupa 35 de ani a predat stafeta unui alt tânar artist-gradinar englez.
Începând din anul 1980, gradina din Giverny este deschisa publicului sapte luni pe an si atrage anual câte 500 de mii de vizitatori, cotata fiind ca una din cele mai frumoase din lume.

Pe strada serpuind printre case si gradini, ceva mai sus de Casa Monet, se afla Biserica Sainte-Radegonde ridicata în secolul 11 în stil romanic. Cu ziduri masive, ferestre arcuite, vitralii modeste si interior simplu, decent, biserica este declarata monument istoric din anul 1927.
M-a impresionat mult faptul ca la intrarea în biserica erau plantati doar trandafiri albi, parfumati fin. Atât de buna am gasit potrivirea!

În cimitirul bisericii se afla mormântul familiei lui Claude Monet.
Monet a avut cu prima sotie - Camille Doncieux, doi copii  - Jean si Michel.
Ramas vaduv, pictorul s-a recasatorit cu Alice Hoschede, care era mama a sase copii. Una din fetele Alicei - pe nume Blanche, s-a casatorit cu Michel, fiul lui Monet.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Ping-back participantilor la Miercurea fara cuvinte (41 / 2013): Iustina, Iulia, Sorin, Iulisa, Diana, Prepelita in zbor, Irina, Blind Love (Elly), Leovi, florentin, lichiresti, M.C., addicted, Axlandra, Roxana, Kadia, Logo Ford, Poteci de dor, Irina Cristina, Pauza de ceai, CălinH, Ana, Andra, Cristi, ileana, aA, ina, Vienela, *ELENA*, Bialog, OFZ, Adriana, Steliana, De vorba cu Mine, Mihaela Dămăceanu, Liviu Bimbea, Leovi, Printre Nori, Floarea, Catalin, Lumea lui Alexandru, geanina, Larisa, Rux (copilarim) si Tu1074.