Se afișează postările cu eticheta friptura de gâsca. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta friptura de gâsca. Afișați toate postările

marți, 30 decembrie 2025

Două zile de magie – Crăciun luminos si fericit!


Înca o mică restanță de final de an 
Crăciunul din acest an a avut pentru noi o strălucire aparte. Pentru că Raluca, una dintre fetele mele, a lucrat pe 24 decembrie, ne-am adunat cu toții abia în prima zi de Crăciun – iar cadourile au așteptat sub brad până am fost împreună.
Masa festivă a fost o bucurie în sine. Am început cu aperitivele noastre tradiționale - salată boeuf, salată de vinete, guacamole proaspăt și pateuri fragede. A urmat o supă cremă de roșii, cu smântână și busuioc, iar felul principal a fost o încântare — pulpe de gâscă la cuptor, cu Knödl de cartofi și varză roșie călită. La desert, clătite cu sos de vanilie, umplute cu zmeură și căpșuni proaspete, apoi cafea și fursecuri pentru cine a mai avut loc în stomac.
Am avut o șampanie Grand Plaisir, nectaruri de rodie, piersici și ananas, un Pinot Noir perfect pentru gâscă, iar la desert un vin de gheață, rece și dulce ca o poveste de iarnă.
Pe timpul cinei, Leo și Chico au fost atât de cuminți încât aproape am uitat că sunt acolo. Dar când ne-am mutat în salon, în jurul bradului, pentru a împărți cadourile, zici că au fost trași cu cheița. Alergau de la un pachet la altul, fascinați de foșnetul hârtiei, convinși că totul e un joc inventat special pentru ei. Ne-au făcut să râdem cu poftă.
Fiecare dintre noi a fost încântat de darurile primite. Moș Crăciun a fost foarte generos anul acesta — probabil ne-a trecut pe toți la categoria „copii foarte cuminți”. Am cântat colinde, am ascultat cele mai frumoase CD-uri de sezon, am povestit, am râs și ne-am bucurat de fiecare clipă. Pe la ora 22 musafirii au plecat, iar înainte de miezul nopții casa era deja pusă la punct, ca și cum petrecerea ar fi fost doar o amintire luminoasă.
     
A doua zi de Crăciun am fost invitați acasă la Adela, unde fetele mele au contribuit amândouă la pregătirea meniului festiv. La aperitiv, ne-a fost servită câte o pară coaptă cu brânză, miere și mentă. A urmat un piure fin de cartofi, alături de pulled beef — carne de vită gătită lent, desfăcută pe fibre, cu sos de legume și morcovi caramelizați. La desert am avut ceva cu adevărat spectaculos — conuri de brad comestibile, adevărate opere de artă — un muffin de ciocolată ca bază, acoperit cu fulgi de cacao și ciocolată care imitau perfect zimții conului, servite cu înghețată de vanilie și măr copt cu stafide.
Am băut prosecco, vin, sucuri după pofta inimii, cafea și încă un pahar de vin de gheață. Atmosfera a fost la fel de caldă și de frumoasă ca în prima zi, pentru că în fond, asta contează de Crăciun — să fim împreună, în liniștea și lumina casei.
Au fost două zile superbe, pline, luminoase, cu mese bogate, râsete, colinde, cadouri, povești și multă iubire.

marți, 26 decembrie 2023

Prima zi de Craciun (2023)

I-am avut invitati pe prietenii si vecinii nostri, Helmi, Reiner si patrupedul lor Claire. Meniul a fost conceput si pregatit de Helmut, sarcina mea a fost doar sa asez masa. 
Am început festinul cu câte un pahar de Cremant alsacian, un cuvée special. 
La aperitiv am servit Salata de creveti cu sos de mandarine si ananas. Felul întâi a fost Supa-crema de rosii, cu crème fraîche, busuioc si crutoane cu usturoi. 
Am baut un vin rosu italian, un Bardolono din 2020. Felul doi: pulpa de gâsca la cuptor, cu sos de vin si portocale, varza-rosie calita si galuste de cartofi (în mijlocul galustelor, Helmut pune pentru aroma câte o pruna uscata). 
La desert am avut Crema-spuma de vin-rosu, cu mure si afine. Apoi cafea si fursecuri...
Claire si Leo au primit si ei câte o portie generoasa de piept de rata si morcovi, fierte fara sare. Au fost foarte cuminti, niciunul nu cerseste la masa. Leo a provocat-o la joaca, i-a adus noile jucarii pe care le-a primit ieri seara de la Mos Craciun... dar Claire este bunicuta, nu mai are energie sa topaie si sa alerge asa cum face Leo ☺☺☺ Aici trebuie sa râd... Saptamâna trecuta ne-a vizitat Uwe, un prieten vechi pe care nu l-am mai vazut de exact sapte ani, de când îl avem pe Leo. Îl stia pe Leo doar din poze, iar acum... live, dupa ce Leo a latrat cinci minute când a sosit, dupa ce a sarit pe canapea lânga el si l-a pupat si pe ochi si pe nas si pe urechi, dupa ce i-a pus la picioare toate jucariile lui preferate, provocându-l la joaca, Uwe ne-a spus "daca Leo ar fi copil, as spune ca are ADHD" ☺☺☺ Uwe are perfecta dreptate.. asa este Leo, asa sunt foxterrierii tineri ☺ Si îl iubim, ca e al nostru, asa hiperactiv cum e! ☺♥☺

marți, 13 noiembrie 2012

De Sfântul Martin

Data de 11 noiembrie este una speciala în Germania. Pe lânga faptul ca la ora 11 si 11 minute se da startul celui de al cincilea anotimp - cel al bucuriei, al carnavalului, ziua este marcata si de sarbatoarea Sfântului Martin. Pentru acest eveniment, copiii de gradinita pregatesc cu câteva saptamâni înainte, lampioane din hârtie cerata si învata Câtecul lui Martin, pentru ca pe înserate sa porneasca în alai si plini de importanta, sa-i lumineze drumul lui Martin cel Milostiv, calare pe un cal alb. Este o traditie care se pastreaza din vechi strabuni. Seara, acasa, se manânca friptura de gâsca - denumita traditional "Gâsca lui Martin"("Martinsgans"), pentru ca de pe data de 14 noiembrie se lasa Postul Craciunului.
Cum se pregateste o gâsca?
Se spala si se atârna peste noapte la loc racoros, sa se zvânte.
Dimineata se pregateste un amestec din doua mere curatate de coaja si taiate cuburi, doua șalote curatate si taiate pe lungime în patru bucati, prune uscate, stafide, sare, piper si crengute de pelin. Se umple gâsca cu acest amestec aromat si cu ajutorul unor ace speciale, închidem "burta". Înainte sa punem gâsca în vasul de cuptor, o masam bine pe toate partile cu sare grunjoasa - de mare.
Se da la cuptor pentru 2-3 ore la 80-100°C cu vasul acoperit, în care adaugam o cesca de apa. Din când în când scoatem cu o lingura din grasimea care se topeste si adaugam apa, stropind cu zeama formata, întreaga suprafata a fripturii (putem pune alaturi de friptura un mar întreg la copt). Când carnea s-a fragezit, lasam vasul fara capac si ridicam temperatura cuptorului la 150°C. Întoarcem friptura de câteva ori, astfel încât sa nu se usuce partea superioara si când este destul de rumenita, separam zeama din vas si lasam în cuptor doar friptura, pe care o ungem cu un strat foarte subtire de miere - friptura va capata o crusta crocanta si deosebit de delicioasa.
Dupa ce închidem cuptorul, lasam vasul cu friptura înauntru, sa se raceasca lent.
Între timp preparam un sos cu zeama scoasa (si strecurata) de la friptura, ce va fi servit la masa alaturi de varza rosie calita si galuste de cartofi (Kartoffelknödel).
Galustele de cartofi se pregatesc simplu: cartofilor fierti si presati ca pentru piuré li se adauga un ou, o priza de sare, piper, nucusoara rasa, o lingurita de ulei, o lingura de amidon (întaritor de sosuri) si atâta faina de gris, cât sa poata fi modelata acesta compozitie, din care facem bile potrivit de mari. Se pot pune în mijloc cuburi de sunca afumata sau crutoane, noi însa preferam galustele simple. Se lasa sa dea câteva clocote într-o oala în care deja fierbe apa cu putina sare si ulei. Se scot cu o spumiera doar înainte de a fi servite, deoarece reci, galustele nu mai sunt atât de apetisante.
Pentru seara de Martinstag am avut invitati la masa familia de vecini din fosta noastra casa.
La aperitiv am servit pastrav afumat cu salata verde, mustar cu miere (Dijon) si hrean.
La friptura de gâsca am servit vin rosu sec (în principiu însa se poate asocia la fel de bine si o halba cu bere). La desert, am avut tarta cu capsuni.
Pentru blat, se folosesc 6 galbenusuri de ou, frecate spuma cu 6 linguri de zahar, la care se adauga 6 linguri de faina, o jumatate de plic de praf de copt stins cu otet si o lingura de apa. Cele 6 albusuri batute spuma cu un plic de zahar vanilat se adauga la aluat, amestecând circular, de jos în sus, pâna când compozitia s-a omogenizat. Se toarna în forma de tarta, unsa în prealabil cu unt. Se da la cuptor pentru circa o jumatate de ora, la ~210°C.
Între timp se pregateste o budinca cu lapte. Eu folosesc praf din plic si am grija ca în loc de 500 ml. lapte - cât se recomanda în reteta originala, sa pun doar 400 ml, astfel încât budinca sa fie mai vârtoasa.
Când blatul este gata, se rastoarna pe platou, asa încât, partea care a stat în forma sa devenind partea superioara a tartei. Se toarna budinca pe suprafata blatului si se egalizeaza.
Cu multa rabdare se aranjeaza capsunii deși și în rânduri circulare. Se acopera cu gelatina pregatita din plic special. Se poate orna cu frisca, eu însa unde pot, renunt la bombele de calorii ;)

Alaturi de tarta am servit cafea espresso sau cappuccino.
Daca nu mai apucati sa pregatiti aceste bunatati înainte de lasarea postului, retineti retetele si nu ratati anul viitor, data de 11 noiembrie!

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

Meniuri speciale, pentru zile speciale


De ziua Sfântului Martin, este traditiaonal a se mânca friptura de gâsca pe varza rosie. Pentru ca noi am lucrat pe data de 11 noiembrie, seara nu a mai fost timp decât pentru a ne hrani sufletele, participând la un minunat concert de orga la Domul Augsburgului.

Delicioasa gâsca am amânat-o pentru ziua de vineri, când am avut timp nu numai pentru a prepera totul à la carte, dar si pentru a savura un asemenea fel de mâncare: friptura de gâsca (în cazul de fata doar pulpe), varza rosie si Kartoffelknödel. Un secret pentru ca friptura sa capete o crusta crocanta: un sfert de ora înainte de a fi gata, cu ajutorul unei pensule, se unge cu miere de albine suprafata fripturii. Friptura se stropeste din când în când cu vin rosu :)

Sosul: doua linguri de grasime de friptura, doi catei de usturoi, o foaie de dafin, o ramurica de rozmarin, supa clara de carne. Si totul este gata! Foarte bine merge la acest meniu, un pahar de vin rosu ( de Recas, de exemplu :) prietenii stiu... ). Noi am servit un pahar de bere nefiltrata, ca în Bayern ;)

O alta idee exceptionala pentru o mâncare usoara (ca de exemplu, dupa o zi cu friptura de gâsca si o tura cu bicicleta) este: ficatei de pui cu salata verde. Timpul de preparare? nu mai mult de 30 minute :) Dupa ce se curata si spala, ficateii se usuca pe un servetel de hârtie; se pipereaza si se prajesc în tigaie, cu unt încins (se sareaza dupa prajire). Într-o alta tigaie se prajeste ceapa taiata rondele. Salata verde, dupa ce a fost spalata si uscata, nu se taie - ci se rupe în bucati potrivite si se stropeste cu un amestec de otet de fructe, ulei de masline, zahar, sare, piper si usturoi taiat fin.

Se aseaza salata la mijlocul farfuriei, ficateii de jur împrejur si ceapa prajita se presara deasupra. Un fruct kaki, taiat felii, nu doar completeaza deliciosul fel de mâncare, ci reprezinta si un decor contrastant pe farfurie. Se poate servi un pahar de vin spumos - de la gheata.