Ulm în lumina Adventului

Am ajuns la Ulm la ora amiezii, după ce cu greu am ieșit din bucla fără sfârșit în care ne-a învârtit navigatorul, chiar la cinci kilometri de intrarea în oraș, unde șoseaua era complet închisă. Am parcat mașina la mătușa mea și am pornit împreună pe jos spre centrul orașului, către Domul din Ulm, biserica al cărei turn a rămas timp de 135 de ani cel mai înalt din lume. De curând însă, recordul a fost luat de Sagrada Familia din Barcelona, care și-a încheiat în sfârșit lucrările de construcție după câteva sute de ani de așteptare.
În fața Domului am găsit tradiționalul Ulmer Weihnachtsmarkt, locul unde ne-am dat întâlnire cu fratele meu și cu Helena. Nu ne-am așteptat să fie atât de aglomerat, iar Leo, săracul, s-a strecurat printre picioarele oamenilor. Totuși, nu era la fel de plin ca seara, când luminile se aprind și magia târgului sporește. Noi am băut câte un vin fiert și am mâncat câte un cârnat prăjit pus într-o chiflă cu muștar, apoi am pornit la pas printre căsuțele frumos decorate.
Privirea ni s-a oprit mereu asupra artei artizanale de sezon, lemn sculptat cu migală, sticlă colorată, lumânări parfumate, îngerași pictați cu delicatețe. Cel mai mult m-a cucerit standul cu Krippen, acele scene ale Nașterii Domnului, cu figurine lucrate manual, fiecare detaliu purtând amprenta tradiției. Aș fi putut rămâne acolo cel puțin o oră, pierdută în frumusețea lor, dar Helmut m-a tras mai departe, altfel aș fi cumpărat ceva pentru ieslea noastră de acasă, care oricum are tot ce trebuie ca să fie special.
Ne-am oprit și la vitrina cu povești de iarnă, unde figurinele din pluș se mișcau ca și cum ar fi fost vii — atracția copiilor și, bineînțeles, a lui Leo. Apoi am ajuns la țarcul unde era reprezentată Nașterea Pruncului Iisus, cu animale adevărate, un colț de autenticitate ce aducea emoție în mijlocul târgului.

Fiind multă gălăgie — râsete, colinde, zurgălăi și clinchete de clopoței — nu am putut povesti prea mult, așa că am căutat o cofetărie la marginea târgului, unde am băut un ceai cald și am stat la povești. Înainte să se lase seara am pornit din nou spre casă, drumul din Ulm la Augsburg durând cam o oră, iar în decembrie întunericul cade deja pe la ora 16 și pentru cei care poartă ochelari și nu mai sunt tineri condusul pe drumuri ude și reci nu e deloc ușor — umezeala și riscul de gheață fac fiecare kilometru mai solicitant.
Și așa, cu sufletul plin de lumină și de bucuria întâlnirii, am înțeles încă o dată că magia Crăciunului nu stă doar în lumini și târguri, ci mai ales în oamenii dragi alături de care le trăiești. ✨