Ajun de Crăciun cu zăpadă, brad în roșu și libertate culinară

Seara de 23 decembrie am luat în serios prognoza meteo care spunea că este posibil ca la noapte să ningă. Așa că, precauți, am băgat bradul în casă și dacă tot l-am fixat în stativ, i-am pus și ghirlanda luminoasă. Dimineața de Ajun ne-a întâmpinat cu o bucurie uriașă… într-adevăr, afară era totul alb. Meteorologii au avut dreptate și curtea arăta ca o felicitare de Crăciun. După muuulți, mulți ani, în sfârșit avem parte de Crăciun alb. Ce sentiment minunat!
Cu energia dată de ninsoarea proaspătă, ne-am apucat să împodobim bradul. Anul acesta am ales globurile roșii, rafinate, în toate formele și mărimile. Mi-a luat ceva timp până am găsit echilibrul perfect al pomului, dar în cele din urmă a ieșit exact cum mi-am dorit.
Apoi am agățat cu o fundiță roșie coroana de vâsc deasupra intrării în sufragerie, am făcut ultima tură cu aspiratorul și casa a avut exact prospețimea pe care pe care mi-o doream.
La bucătărie, responsabilitățile au fost împărțite clar. Eu doar desertul, iar Helmut s-a ocupat de cuptor și de plită, amesteca zâmbind în oale și dădea senzația că totul este sub control.
De mulți, mulți ani nu am mai fost singuri în seara de Ajun. Tocmai de aceea am decis să gătim exact ce ne era dor, fără să ținem cont de preferințele sau alergiile vreunui musafir. Libertate culinară totală.
Am început cu un cocktail de creveți regali — un fel de salată cu crème fraîche, creveți sotați în ulei de măsline, bucățele de sparanghel fiert în apă cu sare și ceapă, mandarine din compot, mărar și piper. O delicatețe!
Am ciocnit un pahar de crémant de Alsacia și... tot din Alsacia, am continuat cu escargot în unt aromatizat cu ierburi fine. Delicios!
Felul principal a fost doradă la cuptor, cu cartofi gratinați, un pește care ne place mult și care aduce și un strop din tradiția serii de Ajun.
La desert am avut creația mea cu mascarpone, dulceață de trandafiri și biscuiți speculaas, aromele acelea de iarnă care te duc direct în copilărie.
După un espresso bine-meritat am căzut frânți de oboseală. Ne-am întins puțin și am și ațipit vreo oră și ceva.
Seara s-a așezat peste noi cu o liniște plăcută. Ne-am cuibărit pe canapea, cu un film de Crăciun în fundal și cu sentimentul acela rar că totul este exact cum trebuie. Vacanța își trăiește în sfârșit ritmul ei frumos.

 

🍀🎄 Craciun fericit! 🎄🍀

O seară doar a noastră

Printre rufe de spălat, primele ore înapoi la serviciu, cutii mutate dintr-o cameră în alta, miros de vopsea proaspătă și ploaia care nu mai contește, am găsit totuși, momentul perfect pentru a celebra drumul nostru în doi.

Nu cu fast, ci cu tihnă și bucurie simplă: câte un pahar de Crémant din Alsacia, rece și fin, o mâncare bună, făcută rapid la cuptor – pulpe de pui și cartofi în folie, ciupercuțe umplute, placinta cu prune și un buchet de trandafiri roșii.
A fost un moment de liniște și tandrețe, în care timpul s-a oprit pentru câteva clipe. Ne-am privit cu recunoștință și drag, cu zâmbete care spun tot ce contează — suntem împreună.
Au trecut 19 ani. Nu i-am numărat în aniversări, ci în dimineți împreună, în drumuri făcute cot la cot, în tăceri care nu dor și în râsete care vin din nimic. Iar seara asta, cu tot ce a fost în jur – haos, ploaie, oboseală – a fost, poate, una dintre cele mai frumoase.
Pentru că ne-am regăsit. Simplu, firesc, cu liniștea aceea care vine doar când știi că ești acolo unde trebuie. Împreună, cu tot ce suntem.

Muzeul "Théodore Deck" din Guebwiller

În Franta, anul 2023 este supranumit Anul Deck, pentru ca se serbeaza 200 de ani de la nasterea celui mai mare ceramist national (Joseph-) Théodore Deck (născut la 2 ianuarie 1823 la Guebwiller, † la 15 mai 1891 la Paris). Deck a facut parte din curentul Istorism si Art Nouveau. 

El a studiat fizica și chimia și a folosit rezultatele studiilor sale inițial pentru vopsirea mătăsii și mai târziu pentru fabricarea sobelor de faianță. După ce și-a extins cunoștințele în călătoriile în Germania, Austria și Ungaria, a înființat o fabrică la Paris (în anul 1856) și a început experimentele în ceramică. 

A lucrat împreuna cu fratele sau Xavier Deck si atât de repede s-au perfectionat, încât încă din 1861 Deck a dezvoltat așa-numita faianță de oiron sau Henry II.  Mai târziu a inventat un nou tip de faianță, imitând faianța antică chinezească și persană, dând o reflexie metalică și mai bogată. 

În 1887 a devenit șef al fabricii de porțelan din Sèvres („Manufacture royale de porcelaine de Sèvres”). 

Deoarece a angajat câtiva pictori de renume la vremea respectiva (inclusiv Jean Louis Hamon și Albert Anker), produsele sale din ceramica au capatat o si mai mare valoare artistică. El a fost distins cu Crucea de Ofițer a Legiunii de Onoare pentru realizările sale la Expoziția Mondială din 1878 de la Paris. 

Specific lui Deck sunt piesele acoperite cu emailuri transparente, crapate sau nefisurate si chiar reliefuri. Lucrarile lui sunt deseori inspirate de pastișa ceramicii islamice, egiptene, chinezești, japoneze sau majolice. El creeaza personaje, păsări, flori, ornamente de tot felul sub glazură turcoaz, verde, galben sau mangan. Theodore Deck a creat un albastru specific - o nuanță de turcoaz orbitor, ce a capatat numele „bleu de Deck” sau „blue Deck”. 

Théodore Deck a continuat mereu să inoveze. Cu ocazia Expoziției Universale din 1867, fabrica a primit o medalie de argint datorită, printre altele, reflexelor metalice obtinute printr-o tehnica speciala. 

Lucrarea lui monumentala este prezentata la Expoziția Universala din 1873 de la Viena, unde a prezentat o jardinieră spectaculoasă de doi metri lățime, sprijinită de un panou înalt de aproape patru metri. Decorul, păstrat la Geneva la Muzeul Ariana, a fost realizat din schitele lui Émile-Auguste Reiber. 

Musée Théodore Deck din orasul sau natal Guebwiller, detine cea mai importantă colecție a lucrărilor sale.

Théodore Deck este îngropat în Cimetière Montparnasse din Paris. Prietenul său Auguste Bartholdi a fost cel care și-a realizat monumentul funerar pe care este gravată propoziția: „A smuls foc din cer”.

Expozitie de ceramica

Pe timpul vacantei mele în Alsacia, am intrat într-o zi în expozitia de ceramica a artistei Claire Lindner, intitulata "Stil Motion". 

Formele speciale ale exponatelor m-au dus automat cu gânul la un peisaj acvatic exotic... cam asa mi-au ramas mie în memorie plantele si pestii când am facut scufundari în Marea Rosie... Exponatele nu aveau nume, de aceea mi-a placut ca fiecare vizitator are libertatea de a asocia si interpreta aceste creatii fine si viu colorate, dupa propriile emotii. Deasemenea m-au emotionat si citatele imprimate discret pe peretii salilor... De tradus, sunt greu de tradus, poate ma ajuta cineva - tare m-as bucura ♥ Astept versiuni - din toate parerile, vom reusi sa facem cea mai buna traducere ♥ Va multumesc anticipat! ♥

Primul citat : 

♦ "Tout animal est plus ou moins humain ; tout minéral est plus ou moins plante, toute plante est plus ou moins animale. Il n'y a rien de précis en Nature." - Diderot

(Fiecare animal este mai mult sau mai puțin uman; fiecare mineral este mai mult sau mai puțin plantă; fiecare plantă este mai mult sau mai puțin animală. Nu există nimic precis în natură.)

Al doilea:

♦ "Personne ne garde sa forme, la nature rend aux uns la figure des autres, tout varie et change de visage." - Ovide 

(Nimeni nu-și păstrează forma, natura ne dă unora chipul altora, totul variază și schimbă figura.)

Al treilea citat este cel mai complicat de interpretat... de gasit, din pacate nu l-am gasit pe vreundeva mentionat, ca sa inteleg macar contextul în care a fost exprimat: 

♦ "Tout peut devenir ornement, mais c'est le devenir lui-même qui est ornemental." - Thomas Golsenne 

(Totul poate deveni ornament, dar ceea ce devine însuși este ornamental...--- Habar nu am cum se poate traduce mai corect ... mi se pare ca esenta vorbelor imi scapa!)

Cauntând pe internet informatii legate de T.Golsenne am anuns în alta parte si descoperit un citat asemanator, care mi se pare foarte potrivit aici:

♦ "If you feel your value lies in being merely decorative, I fear that someday you might find yourself believing that’s all that you really are. Time erodes all such beauty, but what it cannot diminish is the wonderful workings of your mind: Your humor, your kindness, and your moral courage. These are the things I cherish so in you." - Louisa May Alcott - Marmee, Little Women 

(Dacă simți că valoarea ta constă în a fi doar decorativ, mă tem că într-o zi te-ai putea trezi să crezi că asta este tot ceea ce ești cu adevărat. Timpul erodează toată această frumusețe, dar ceea ce nu poate diminua este funcționarea minunată a minții tale: umorul tău, bunătatea și curajul tău moral. Acestea sunt lucrurile pe care le prețuiesc atât de mult în tine.)

*********************Înscriu postarea la "Citate preferate - Suzana"

Update: 

traducere Rux 💞

"Orice poate deveni un ornament, dar insasi devenirea este ornamentala"

Traducere Diana 💞

"Totul poate deveni ornamental, dar devine el insusi ceea ce este ornamental"

Traducere Niko 💕

"Totul se poate transforma în ornament, dar produsul finit este de fapt ornamentul”

UPDATE: am facut un rezumat al exprimarilor voastre si rezultatlul este:

"Totul poate deveni un ornament, dar actul-transformator în sine este ornamental" 😉 D'accord? ☺ 

Pe vânful muntelui

Dupa câteva zile de plimbari prin oras în arsita soarelui, am întrebat la un muzeu ce fac localnicii într-o zi de canicula, cum suporta caldurile?! Si raspunsul a venit imediat :

- Noi urcam în munti, nu ramânem în oras! 

- Aha... Si cum se ajunge în munti, este complicat, este departe? 

 - Nuuu, spre exemplu va recomand sa mergeti la "Le Grand Ballon"... Sunt doar douazeci de minute cu masina pâna la poalele versantului, apoi urcarea pe traseu dureaza maxim 10-15 minute. 

- Oh, super! Este nevoie de echipament montan? Vedeti, eu sunt îmbracata pentru o plimbare în oras si o vizita la muzeu... 

- Ah nu este neaparat nevoie! Noi urcam cu copii mici si cu bunici...traseul e lejer! 

Am multumit pentru pretioasele informatii si am pornit la drum. 

Pentru ca nu am avut o adresa exacta de dat în GPS/navigator, nu am nimerit noi chiar din prima locul de parcare, a dura o jumatate de ora însa, am ajuns la poalele muntilor Vosgi, în trecatoarea din apropiere de Markstein. Am parcat, am privit spre vârful versantului si într-adevar nu ni s-au parut mai mult de 10 minute! ☺ Totul era verde de jur împrejur, vântul adia placut, era chiar putin racoare... Helmut mi-a zis ca poate ar fi bine sa iau pelerina de ploaie (pe care o avem mereu în porbagaj). Eu am fost îmbracata cu o camasa înflorata, transparenta, peste o rochita dreapta, simpla, din matase neagra, cu bretele spaghetti si în picioare am avut sandale cu talpa platou (8 cm), dar nu, nu am vrut pelerina, am vrut sa savurez racoarea. 

Am pornit pe traseul. Panoul de la intrare, ne-a atentionat ca pentru protecția biotopurilor se interzice iesirea de pe poteca marcata. 

Urcusul a fost domol, am parcurs asa vreo 10 minute, admirând de jur împrejur tufisurile cu afine, mure, zmeura, florile si fluturii de toate culorile. Apoi, poteca a devenit stâncoasa si urcusul mai ascutit. Aici a trebuit sa fim mai atenti unde punem piciorul, eu cu sandalutele si Helmut cu mocasinii prin care simtea fiecare împunsatura a pietrelor! 

Mai departe, poteca a devenit tot mai îngusta si panta tot mai înclinată... na, ca la munte! ☺  

Am mers mai departe jenându-ma, salutând cu jumatate de gura si evitând sa privesc în ochi drumetii care ne depaseau în sus sau în jos, amintindu-mi cum criticam eu alta data în gând "turistii inconstienti care urca la munte în slapi!" ☺

Dupa mai mult de o jumatate de ora am ajuns pe platforma unde se ridica semet monumentul "Diables bleus"- un omagiu adus victimelor batalionului de vânători alpini angajați în Primul Război Mondial. Datorita durerilor usoare de glezna, Helmut a vrut sa se opreasca aici si sa admire sfera metalica din departare, eu însa am insistat, am mai facut doua-trei spirale de poteca si în final ne-am atins telul: Le Grand Ballon, la 1425 metri, cel mai înalt vârf muntos din regiune.

Ciudata costructie care din departare seamana cu un OZN, este de fapt un radar al aviației civile, proiectat în 1997. Este o sfera cu un diametru de cincisprezece metri, plasata direct pe vârful muntelui.

De aici, privelistea se largeste la 360°. Fiind o zi senina, am putut admira Muntii Jura și Alpii, Valea Rinului si PadureaNeagra... o panorama superba! 

Vântul se întetise, ba chiar parea ca va începe ploaia (dar nu a cazut niciun picur!). Am facut câteva poze dupa care am început coborârea. Poteca stâncoasa ne-a fortat sa suprasolicitam genunchii, încaltamintea noastra fiind absolut aiurea! Ne-am oprit deseori, sub pretextul fotografierii... 

Cândva am ajuns din nou în poienita de la baza muntelui. Pâna la parcare nu au mai fost decâtdoi pasi, am fost fericiti ca am scapat nevatamati! 

Ne-am gândit, acum ca am consumat atâtea calorii (prin efort fizic si mai ales psihic ☺), meritam o masa copioasa! Am întrebat doua doamne în vârsta, care se jucau pe marginea soselei cu o drona, unde se poate mânca în regiune? Ne-au indicat o ferme-auberge din apropiere. Ghinionul a fost ca aveau închis! Acum stiam ce sa cautam si am întrebat Google unde este urmatoarea pensiunea agro-turistica-ecologica si am avut mai multe optiuni pe aceasta ruta. 

Soseaua, binecunoscuta de ciclistii rutieri înca din timpul Turului Franței, editia 1969, era plina de biciclisti cu nervi si vointa de otel! Asa multi biciclisti pe sosea nu am vazut niciodata! Ba chiar mi s-a facut frica! Noi rulam cu 60 km/h când pe lânga noi s-a auzit un vâjâit si... pâna am întors capul sa vedem ce se întâmpla, am fost depasiti de un biciclist în coborâre!!! Zau, nu glumesc! 

La un moment dat am vazut într-o parcare, un panou care indica " ferme-auberge ouverte / 1 minute"... Am zis, daca e doar un minut, hai sa parcam aici si sa mergempe jos. Dar Helmut precaut a fost de parere ca e mai bine cu masina. Dupa prima serpentina, am vazut mai in vale cabana cu pricina (parcarea era plina, deci era animatie!). Pâna în parcare am mai parcurs vre-o cinci curbe...Un minut?!? zice Helmut "Nici daca de la panou îmi dadeam drumul în cadere libera si ma rostogoleam pâna la cabana, nu as fi reusit sa ajung într-un minut! Tot ar fi fost nevoie de macar cinci minute! Ce le place alsacienilor sa exagereze distantele!" ☺ Am râs si i-am dat dreptate. 

La cabana, abia am gasit un loc'sor de parcare, apoi cu greu am descoperit doua locuri la o masa de sase persoane. Am fost fericiti ca ni s-a permis sa ne asezam la masa si nu a durat mult pâna când chelnarita ne-a depistat. Ne-a recomandat meniul zilei si ne-a vorbit pe germana: 

♦ gustare: rulada de carne cu salata de varza, morcovi si castraveciori murati 

♦ fel-principal: "Swinfleisch mit Röstkartoffeln" 

♦ desert: tarta cu afine 

Hmmm... mi-a lasat gura apa! Gustarica, am zis doar una pentru amandoi, carnea cu cartofi, pentru fiecare câte o portie si tarta, pentru Helmut cu frisca, pentru mine, simpla. De baut un suc de mere si o Cola, plus o apa-minerala. 

Dupa ce a plecat chelnarita de la noi, m-am gândit wow-excelent! Röstkartoffeln sunt cartofii copți, curațați de coaja și tăiați în felii nu prea subțiri, care sunt prăjite în unt pâna devin maro-aurii... Deliciosi! Dar ce o fi carnea de "swin" ?! L-am întrebat pe Helmut si mi-a zis zâmbind, ca frantuzoaica a vrut precis sa zica Schweinefleisch! tradus, carne de porc! Nu stiu de ce, dar atât de haios mi s-a parut ca m-a apucat un râs... am râs minute întregi, cu lacrimi! ☺

Cabana s-a dovedit a fi într-adevar una care se respecta, nu degeaba a fost mentionata în ultimii 13 ani în ghidul-frantuzesc "Guide du Routard"! Nu doar mâncarea a fost gustoasa, gatita cu dragoste, mai mult, a fost si servita pe un serviciu de masa perfect potrivit! 

Ne-am ospatat cu delicioasele preparate tradiționale, timp în care Leo a tras un pui de somn sub masa, la picioarele noastre. De pe terasa înalta am avut o priveliste minunata peste pajistea alsaciana. Ne-am lasat timp si am savurat totul! 

Dupa-amiaza târziu, ne-am urcat în masina si ne-am reîntors la hotelul nostru în Guebwiller.

Stradale 😉

Guebwiller - fascinanta regiune alsaciana

În inima Alsaciei, între valea Rinui si Muntii Vosgi, regiunea Guebwiler ofera turistilor îmbinatia perfecta între natura, sport, gastronomie si cultura. La poalele podgoriilor din cel mai sudic punct al Rutei Vinului Alsacian si baza muntilor Markstein, aici prin Guebwiller trece si traseul de pelerinaj "Calea Sfântului Iacob". Este o regiune fermecatoare, încarcata de istorie si arta. 

Cea mai veche mențiune scrisa despre Guebwiller (în latină Gebvilla sau Gebunvillare) - datează din 774 și se află într-un act de donație în care este trecutaă Abația Murbach. Pe vremea aceea Guebwiller era doar o fermă. Până la Revoluția Franceză, Guebweiler a fost orașul principal al regiunii cu același nume al abației prințului Murbach din Sfântul Imperiu Roman. 

Guebweiler s-a dezvoltat în oraș în secolul al XII-lea, în jurul bisericii Saint-Léger și a unui complex de castel - reședința starețului mănăstirii Murbach. Zidul de aparare al orașului a fost construit între 1270 și 1287. În 1394 trăiau 1350 de locuitori, astazi cca 12.ooo. 

În timpul Războiului de 30 de ani, orașul a fost jefuit de suedezi în 1634, iar în 1635 o garnizoana franceză staționată la Colmar l-a prădat complet. În 1657 nu mai locuiau în oras decât 176 de locuitori. În 1680, orașul german a fost anexat la Regatul Franței. Dupa Revolutia franceza, au fost abolite drepturile feudale si au fost recunoscute libertatea religioasă, egalitatea tuturor în fața legii. În 1798, Guebwiller a aderat la Republica Franceză. A urmat razboiul prusaco-francez si conform Pacii de la Paris din 1815 au fost stabilite granițele externe franceze care sunt valabile și astăzi cu exceptia Landau și alte zone mai mici din nordul Alsaciei care au redevenit parte a Bavariei. Între 1871 si 1918, Alsacia a facut parte din Reichsland Alsacia-Lorena. Dupa primul razboi mondial, Alsacia a fost retrocedata Frantei. 

Istoria tumultoasa a Alsaciei face ca azi, multe nume sau denumiri, traditii si obiceiuri sa semene puternic cu cele bavareze. Spre bucuria noastra, daca am întrebat ceva prin oras sau la vre-un restaurant, tinetetul ne-a vorbit pe germana. În licee se învata ca limba straina limba germana si regiunea Alsacia este unul din cele mai îndragite teluri de vacanta pentru germani. 

Din punct de vedere industrial, Guebwiller este un "oras mort"... În cursul secolului al XIX-lea, zona a fost puternic industrializata pentru ca apoi, competitivitatea sa se piarda an de an. Astazi, zona Alsacia traieste din viticultura si turism. Deci orasul are aer curat, dar locuri de munca limitate. Preturile imobiliare sunt foarte scazute, am vazut multe anunturi de vânzare pentru apartamente de 130 m² pentru 150.000€!!!! Intrn-a din pimbarile noastre, ghidul ne-a spus ca una din cele mai frumoase vile, amplasata înt-una di cele mai râvnite zone de parc, costa ceva mai mult de 1 milion de Euro (wow! asa ieftin?!?). In Bavaria, pretul actual este de 13.500€/m²... 

Initial, când pregateam vacanta, am cautat un hotel în Colmar, însa preturile erau aproape duble fata de Guebwiller - între cele doua orase fiind doar 30 km, adica 30 minute cu masina. 

Urmatoarele mele dorinte au fost ca hoelul sa fie central, sa accepte animale de companie, sa aiba WLAN si propria parcare. Mai mult zau ca nu e important, în vacanta de vara. 

Hotelul de l'Ange cu cele trei stele, mi s-a parut cea mai potrivita alegere. Chiar din prima clipa, sefa hotelului, Madamme Paola ne-a parut deosebit de simpatica si spre norocul nostru, simpatia a fost reciproca ☺ 

Madamme Paola a venit pesonal în fiecare dimineta la masa noastra si ne-a servit gratis cu câte un pahar de Crémant d'Alsace * ♥  Noi, ignorantii ( nici eu si nici Helmut nu am mai fost în Alsacia), nici macar nu am stiut ce înseama Crémant când am fost întrebati daca dorim sa probam ☺ Ne-a placut ☺ si... a devenit obiceiul micului-dejun! ☺☺☺ 

Am avut o camera cu confort sporit, cu pat Kingsize/Queensize, cu baie cu cada, cu balcon si alte pipapo. Am rezervat camera si doar mic-dejun gen bufet, plus o seara speciala cu meniu gourmet - cinci feluri în stil alsacian. Ceilalti colocatari, am observat ca aveau demi-pensiune, mâncau în fiecare seara la restaurantul hotelului. Noua ne place sa exploram, nu stim niciodata exact când ne întoarcem la hotel asa ca, mâncam acolo unde ne aflam când ne este foame sau pofta de ceva.

Hotelul este foarte central, la 2 minute de Château de la Neuenbourg sau de Musée Théodore Deck

Zona Guebwiller este una dintre cele mai importante zone viticole din Alsacia. Denumirea Alsace Grand Cru **, creată în 1975, definește locați individuale proeminente în regiunea viticolă Alsacia si Guebwiller este singura municipalitate care are patru dintre aceste site-uri Grand Cru. Bineînteles ca într-una din zile am facut o degustare de vinuri, la crama "Haegelin Materne et filles" din Orschwihr (o localitate la 5 km de hotelul nostru).

*) Crémant d'Alsace este un vin spumant alcoolic din regiunea viticolă Alsacia cu aproximativ douăsprezece procente din volum. Vinurile spumante din această regiune se caracterizează prin caracterul lor fructat și sunt amestecate în principal din soiurile de struguri Pinot Blanc și Auxerrois, dar și parțial din soiurile Pinot gris, Pinot Noir, Riesling sau Chardonnay. Mai rar Crémant d'Alsace rosé este făcut din Pinot Noir. Prin lege, strugurii prelucrați pot proveni numai din Alsacia. 

**) Termenul „Grand Cru” (GC) defineste un vin de calitate superioară, care subliniază caracterul tipic al podgoriei și unicitatea soiurilor de struguri autohtone și tradiționale. Acest termen este folosit în special pentru a desemna un vin de prestigiu.

Jurnal de vacanta - Alsacia

Acum, ca am ajuns cu bine acasa si încet-încet îmi reintru în rutina, voi scrie despre minunata vacanta petrecuta în Alsacia. Multe texte deja le-am scris, sub emotiile zilei, însa din lipsa de timp, nu am avut sa anexez colaj sau film, deci nu am publicat pe blog... Epoca digitala ne ofera posibilitatea de a fotografia o infinitate de momente, însa acum avem probleme cu selectia celor mai bune fotografii ☺☺☺ Avantaje si dejavantaje! ☺☺☺ 

Voi introduce aici doar titlurile postarilor legate de vacatnta, in ordine cronologica. 

Sper ca informatiile vor fi interesante pentru cei care ajung pe blogul meu si poate ca va vor inspira pentru o proprie vacanta în Alsacia ♥ 

♦ Ajunsărăm 😉 

♦ Guebwiller - fascinanta regiune alsaciana 

♦ Cina 

♦ Pe vârful muntelui 

♦ Expozitie de ceramica

♦ Muzeul Theodore Deck - Guebwiller

♦ Colmar

♦ Riquewihr

♦ Strasbourg

Colmar / Alsacia - Miercurea fara cuvinte S33/23

 

Shhhhhh, LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺