Ați mai cules vreodată maci în luna octombrie?!

🌾3 octombrie — Ziua Unității Germane (Tag der Deutschen Einheit) este sărbătoarea națională oficială a Germaniei, celebrată anual pentru a marca reunificarea țării în 1990. Este o zi liberă legală în toate landurile federale, și fiecare o petrece în felul său.
În Bavaria, această zi are adesea un aer liniștit, petrecut în familie, fără agitație. Pentru mine, ziua liberă a venit exact când aveam nevoie — o pauză binevenită în mijlocul unei perioade aglomerate. Mi-am propus să dorm mult și cu mare bucurie, am anulat alarma.
Nu am făcut niciun plan concret, pentru că luna asta vremea e imprevizibilă. Mi-am spus că, dacă va ploua, voi face ordine prin casă și voi începe să decorez în ton autumnal. Dacă va fi frumos, probabil vom ieși undeva în natură, prin împrejurimi.
Se pare că în toate firmele, ca și la noi, perioada dintre concediul de vară și cel de Crăciun este cea mai intensă. Traversez o etapă obositoare, cu multe responsabilități. Timpul liber pare tot mai scurt, energia — tot mai puțină, iar somnul e pe fugă. Oboseala se adună și nu mai reușesc să mă ocup de activitățile care altădată îmi făceau plăcere — sportul, dansul, pictura... Nu mai e loc pentru ele, nici în program, nici în mine.
În plus, mai e și senzația asta, că toamna nu doare, dar nici nu mângâie... E un anotimp care te strânge încet, te învelește în umbre și te îndeamnă să te retragi. Culorile se sting, aerul devine rece și umed, diminețile întârzie, iar serile vin prea devreme. Nu e tristețe, dar e o liniște grea, care te face să te aduni în tine, ca într-o cochilie.
Și totuși, cumva, ziua a găsit o fereastră de lumină. Soarele a ieșit încet dintre nori, iar spre după-amiază, afară devenise surprinzător de plăcut. Așa că am hotărât să ieșim la plimbare, pe malul râului Lech (postare separată ☺).
În drum spre locul unde parcăm de obicei mașina, lângă pădurice, am observat un câmp cu flori roșii... Dar le-am zărit prea târziu ca să mai putem opri, așa că ne-am promis să facem popas la întoarcere, în drum spre casă.
Și ce am descoperit? Nu erau dalii, nici asterii — steluțele de toamnă — cum mă așteptam. Erau MACI!  

Macii mei dragi, delicati, creponați, zvelți, cei care în mijlocul verii colorează lanurile de grâu. Acum, în octombrie, împânziseră un câmp cu lucernă. Un adevărat miracol, dacă ne gândim că la sfârșitul lui septembrie am avut câteva nopți cu temperaturi sub zero grade. Săptămâna trecută a plouat în fiecare zi, a bătut vântul, iar maxima nu a trecut de 14°C. Cum au răsărit aceste flori fragile, în ciuda vremii potrivnice?!
După zilele mohorâte și friguroase, să dai peste un lan pictat parcă de Monet — cu trifoi verde, maci înfloriți și albăstrele... albastre ca cerul senin — un adevărat dar de la natură! Aș fi chiuit de bucurie: mi-a fost dat să trăiesc așa ceva.
Macii (Papaver rhoeas) înfloresc în mod normal primăvara și la începutul verii, între mai și iulie. În octombrie, un câmp cu maci și cicoare înflorit e aproape un miraj. Macii nu rezistă la temperaturi sub zero, iar cicoarea poate supraviețui, dar nu prea înflorește cu entuziasm când e frig și umed. Aceste flori sunt probabil ultimele supraviețuitoare dintr-o semănătură târzie sau dintr-o zonă microclimatică protejată... Asta e frumusețea toamnei bavareze — te surprinde când te aștepți mai puțin!
Și cum spuneam — maci cât vezi cu ochii! Nu mă mai săturam să îi mângâi, să îi privesc… și da, n-am rezistat: am rupt câteva firicele pentru acasă. Vara nu rup maci pentru glastră, pentru că știu că sunt efemeri... Șansa de a trăi mai mult o au doar în natură. Acum însă m-am gândit — dacă la noapte va fi iar foarte frig, măcar aceștia îmi vor zâmbi mâine dimineață din vază...

Dar ce credeți — astăzi e duminică și florile sunt la fel de proaspete ca pe câmp! Albastrul cicoarei s-a pierdut un pic din intensitate, dar macii sunt la fel de grațioși, cu roșul lor aprins, catifelat — par să sfideze timpul și frigul. Și îi privesc cu tot dragul.