Se afișează postările cu eticheta univers. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta univers. Afișați toate postările

sâmbătă, 26 septembrie 2026

Dincolo de cuvinte

Émilie, Jeanie și Leo — trei universuri topite în aceeași complicitate. 🐾
Ei nu au nevoie de cuvinte. Între acești prieteni s-a întins o punte nevăzută, un grai al semnelor ancestrale și al energiilor descătușate, pe care noi, oamenii, îl putem doar admira, dar niciodată descifra pe deplin. Privirea lor ascunde o diplomație a jocului pur — un limbaj cifrat în alergări nebune, atingeri calde de boturi și complicități nespuse. 
Privindu-i, realizezi că fericirea lor nu are nevoie de reguli, ci doar de spațiu în care să respire liber. Te încarci astfel cu o bucurie simplă și contagioasă, care îți amintește să trăiești momentul. 
🌞 Cu sau fără însoțitor canin, vă doresc să aveți o sâmbătă veselă, plină, caldă!

vineri, 4 septembrie 2026

Monet sau nufărul — cine a început povestea?

Nuferii nu sunt flori — sunt portaluri.
Când se deschid, apa își oprește o clipă respirația, iar lumina se adună în petalele lor ca într‑un secret cosmic.
Par fragile, dar poartă în ele geometria galaxiilor — un centru perfect, o liniște care nu poate fi imitată și o frumusețe care nu cere permisiune.
În fiecare dimineață, nufărul repetă aceeași minune — își amintește că a fost stea înainte să fie plantă. De aceea strălucește într‑un fel propriu — nu reflectă lumina, ci o recunoaște.
Un nufăr nu este floare, ci o ipoteză despre existență. Stă pe apă ca un gând care nu s‑a hotărât dacă vrea să devină materie sau să rămână lumină. Petalele lui nu se deschid, ci se conturează, ca și cum ar fi pictate în timp real.
Un nufăr nu înflorește... un nufăr apare, ca și cum ar decide că lumea poate suporta încă o formă de miracol.
Arată universul așa cum ar fi fost dacă ordinea s‑ar fi născut din liniște, nu din explozie.
Poate că de aceea rămânem o clipă suspendați, neputând traduce în cuvinte ceea ce vedem — un fragment de cosmos care, pentru o clipă, se lasă vizibil.

joi, 6 august 2026

Filozofii în stare de insolație sau... cum m-a lovit metafizica pe timp de caniculă ☺

Mă plimbam deunăzi prin OBI – un retailer german de home improvement / bricolaj – când ochii mi s-au oprit asupra unor figurine din ceramică combinate cu verdeață… Mi s-au părut atât de drăgălașe, că abia m-am abținut să nu le iau cu mine. 😇 Totuși, nu am putut să o fac... Acasă am deja o mulțime de astfel de obiecte „inutile”, care în ochii multora par simple banalități — mie însă îmi transmit emoții într-o fracțiune de secundă și mă teleportează direct în clipa care m-a legat de ele... Oare de ce? Ce se întâmplă, de fapt? Ce fel de magie este asta?
Le-am fotografiat, iar acasă le-am privit din nou. Și în clipa aceea am aterizat instant într-un mic univers ludic…
Cele două figurine roz – una cu inimioară, cealaltă cu papion – au aerul unui cuplu desprins dintr-o poveste modernă, genul de personaje care apar în cărțile ilustrate în stil whimsical. O lume în care inocența are contururi pastelate, o lume în care obiectele capătă personalitate… Le-am privit mai atent și mi s-a părut că le cunosc. Dintr-o poveste?! Ceva din ele îmi amintea de atmosfera din „The Little Prince” – acea simplitate care ascunde profunzime și acea fragilitate care se transformă în simbol. Poate sunt obiecte cu suflet... Sau poate sunt ca personajele delicate din „Kiki’s Delivery Service” și poartă în ele magii tăcute. Poate au fost protagoniști în vreun film Ghibli, unde orice detaliu are o inimă secretă. Sau poate au fost mesageri ai emoțiilor în lumea mică, magică și vie din „Amélie”. Sau poate au fost doar create să devină simboluri afective pentru Valentine’s Day sau pentru o aniversare de cuplu. 🎀 Fundița roșie și papionul sunt clasice pentru micile ceremonii, iar stilul lor pastelat îi poate așeza în categoria „gift shop de ocazie” – un loc în care lucrurile mici șoptesc povești…
🦉 Iar bufnița albă, cu tillandsia pe creștet? Aceasta mă trimite direct în zona legendelor. În mitologie, bufnița este simbolul înțelepciunii și al protecției. Poate a fost creată să fie un protector blând pe raftul din camera unui copil îndrăgostit de „Harry Potter”, pentru a-i completa universul vizual. Sau poate a fost concepută doar ca decor hygge, menit să aducă liniște și căldură. Oare în nopțile tăcute prinde viață, ca în „Fantastic Mr. Fox” și își plimbă silueta pe pervazul ferestrei din dormitor, într-o mică aventură secretă?... Privind-o mai atent, mi s-a părut că seamănă cumva și cu filmele stop‑motion Laika, cu acele personaje din „Coraline” sau „ParaNorman” – modelate din lut și emoție. Însă ar putea la fel de bine să se strecoare printre figurinele mici și expresive din „Toy Story”, ca și cum ar fi fost mereu parte din lumea lor...
Am stat minute în șir lângă cele trei figurine și m-am întrebat câți oameni au trecut pe lângă ele fără să le observe?!…
Figurine pe raft Cât suntem de complecși! Ne naștem cu unicitatea noastră și întreaga viață încercăm să aducem un echilibru perfect între trup, minte și suflet...
Trupul – materia care ne poartă prin lume; Mintea – interiorul viu care ne modelează dinăuntru; Sufletul – identitatea profundă, locul unde se așază valorile, principiile și granița dintre „eu” și „nu eu”, structura care rămâne chiar și atunci când corpul se schimbă și psihicul se clatină. Suntem un amalgam al materiei zilelor, al ecoului gândurilor și al vibrației care ne ține în mers.
Strângem obiecte care ne rămân în palmă și urme care ne rămân pe piele; haine cu mirosul unor zile trecute, fotografii care păstrează lumina unor clipe, cărți care ne așază gândurile în ordine.
Adunăm gânduri care se îmblânzesc sau se ascut, lecții care ne schimbă mersul, emoții care ne ridică sau ne îngreunează pașii. Mintea strânge tot — și zgomotul, și liniștea, și oamenii care au trecut prin ea ca printr-o încăpere luminată. Și dincolo de toate, adunăm trăirile adânci — acele momente care ne schimbă mersul și ne reașază din interior.
Adunăm fragmente de lumină, tăceri care ne așază și clipe care ne reconfigurează conturul. Adunăm chiar și loviturile produse atunci când lumea încearcă să ne schimbe forma fără acordul nostru.
În viață, adunăm tot ce ne atinge, tot ce ne transformă și tot ce ne modelează. Iar balastul.. este bine să-l pierdem pe drum!

luni, 20 iulie 2026

Mondialul FIFA, încheiat cu o ironie perfectă

💥RECOMAND💢: ... pentru poze 😇 merita! 
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Campionatul Mondial FIFA s‑a încheiat cu o scenă memorabilă — Trump, Președintelui Statelor Unite, a fost nevoit să înmâneze medaliile și să felicite oficial Selecționata Spaniei, proaspăta Campioană Mondială — aceeași Spanie cu care declarase public că nu dorește să mai aibă niciun fel de contact. Contrastul dintre declarațiile politice și realitatea ceremoniei a fost delicios. 🤭 Un moment de râs‑plâns, involuntar ironic, care pentru mine a devenit punctul culminant al turneului. Mi‑a plăcut enorm. 😁
Iar ironia sorții a fost completă. După episodul care a stârnit reacții în întreaga lume — anularea cartonașului roșu al fotbalistului Statelor Unite, cu sprijinul președintelui FIFA, Gianni Infantino — soarta l-a readus exact în postura pe care o evita. Infantino i‑a fost alături și la Ceremonia de premiere, întregind un tablou de umilință protocolară, involuntar comic, care a pus punct turneului într‑un mod aproape cinematografic.🎉🎈🎊
Privind această scenă, se naște un vis simplu... Cum ar fi dacă și marile tensiuni ale lumii s‑ar liniști brusc, printr‑o reglare de conturi naturală, un fel de ironie a sorții care să pună hrapăreții geopolitici cu botul pe labe, ca pacea și dreptatea să poată respira... Cred că ar fi FINALA globală pe care am aplauda‑o toți, la unison.
Sportul curat, fair play, e recunoscut și admirat fără să aibă nevoie de limbaj, la fel ca muzica, pe înțeles universal. Nu contează unde te-ai născut sau ce limbă vorbești, frumusețea lui trece peste orice diferență și unește oamenii în aceeași emoție.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
🏆 Clasament titluri mondiale FIFA 

▪︎ Brazilia – 5 titluri — 1958, 1962, 1970, 1994, 2002
▪︎ Germania – 4 titluri — 1954, 1974, 1990, 2014
▪︎ Italia – 4 titluri — 1934, 1938, 1982, 2006
▪︎ Argentina – 3 titluri — 1978, 1986, 2022
▪︎ Franța – 2 titluri — 1998, 2018
▪︎ Uruguay – 2 titluri — 1930, 1950
▪︎ Spania – 2 titluri — 2010, 2026
▪︎ Anglia – 1 titlu — 1966

sâmbătă, 18 octombrie 2025

Femeia cu umbrelă și algoritmul


Scrollam pe Instagram când am dat peste un reel cu picturi în care aerul vibra în nuanțe diafane — erau lucrările lui Monet. Privirea mi-a alunecat instinctiv spre stânga, unde, cu coada ochiului, zăream aproape aceleași imagini…
Am ridicat ochii din ecran — jocul de culori din clip se regăsea, cu o stranie potrivire, în realitatea din fața mea. Pe perete, de ani de zile, se află o copie a tabloului „Femme à l’ombrelle” — o proprie încercare de a-l înțelege pe Monet, pictată nu din talent, ci dintr-o emoție care căuta formă.
Am luat telefonul lui Helmut și am filmat simultan, peretele și ecranul telefonului meu. 
Vibrația, imaginea, amintirea, trecutul, încercarea, prezentul — pentru câteva clipe, toate s-au contopit într-o armonie tăcută... Nu știu dacă universul a vrut să-mi transmită ceva, dar emoția a fost fulgerătoare și adâncă. Ca o tresărire a timpului, ca o respirație între lumi.

marți, 7 octombrie 2025

Google, keto și o glumă a universului

Zilele trecute mă plângeam că Google nu mai bagă în seamă blogurile ca al meu. Doar dacă scrii despre nutriție, diete și rețete keto ai șanse să fii promovat. Printre altele, spuneam în supărarea mea că doar acele subiecte par să conteze...
Ei bine, astăzi vreau să spun clar și răspicat — postarea de azi nu este concepută sub acel imbold! Este, mai degrabă, o glumă a universului. 😅😄
Ieri, una dintre fiicele mele a venit în vizită și mi-a adus o cutiuță cu... schoko-donuts – adică niște mini-prăjiturele cu ciocolată, făcute după o rețetă din nutriția Low Carb. Prima reacție? M-a bufnit râsul și am refuzat să gust. Dar am observat că fiica mea s-a simțit jignită, așa că i-am explicat contextul frustrării mele cu trendurile online. Am râs amândouă.
Ea... este adepta stilului Low Carb și trebuie să recunosc — muffins-urile au fost delicioase! Chiar și Helmut, care e mofturos când aude de „rețete de fițe”, a spus că au gust excelent. 
Așa că am primit rețeta și o dau mai departe, cu drag, tuturor gospodinelor curioase să o încerce.


🍫 "Muffin-brownie" cu ciocolată – Rețetă Low Carb (12 bucăți, 165 kcal în total) 🍩

Ingrediente:

• 4 ouă
• 30 g făină de migdale
• 45 ml "lapte" de migdale
• 125 g unt moale
• 40 ml ulei de cocos (1 lingură pentru uns formele, restul pentru glazură)
• 30 g cacao pudră (neîndulcită)
• 20 g ciocolată neagră (dunkle Schokolade)
• ½ plic praf de copt
• stevia sau eritritol - îndulcitor (după gust)

Mod de preparare:

• Preîncălzește cuptorul la 180°C, căldură sus și jos, fără ventilație.
• Bate ouăle spumă cu mixerul.
• Adaugă untul, îndulcitorul și "laptele" de migdale. Amestecă bine.
• Încorporează pudra de cacao, făina de migdale și praful de copt treptat, până obții un aluat omogen.
• Unge formele cu pensula, folosind o lingură din cantitatea totală de ulei de cocos.
• Toarnă aluatul în forme și coace timp de 20 de minute, pe grilajul din mijloc.
• Lasă muffins-urile să se răcească.
• Topește restul de ulei de cocos împreună cu ciocolata pe baie marină și glasează muffins-urile.

Gata! Delicioase, sănătoase și surprinzător de pufoase. 
💛💛 Dacă le încerci, spune-mi cum ți-au ieșit! 💛💛


 
P.S.: Am folosit florile de aici: [Ați mai cules vreodată maci în luna octombrie?!], în jocul meu de-a fotografiatul — exact contrastul care echilibrează compoziția. 😜

luni, 22 septembrie 2025

Echinocțiu... în patru versuri



Ziua și noaptea-și fac tăcut hotar,
Se-mparte timpul lin, egal, solar.
E toamna-n prag, cu pași de chihlimbar,
Frunzele cad, ca zilele din calendar.

luni, 21 iulie 2025

Când te încrezi în GPS

 
Ne-am obișnuit ca în drumul de vacanță la Marea Adriatică să facem o pauză de o oră și jumătate la dus în Verona, iar la întors — pe malul lacului Garda. Drumul total are între 650 și 700 km, așa că plecăm dis-de-dimineață. La dus e ușor, pentru că plecăm de acasă. La întors însă, trebuie să părăsim satul de vacanță în jur de ora 6, când toată lumea încă doarme... e neplăcut (și regulamentul interzice zgomotele înainte de ora 7:30). În plus, trebuie sa lăsăm cheia la portarul de noapte, nu la recepție, cum ar fi normal.
Așa că am căutat o soluție. Anul trecut am făcut o pauză cu înoptare la prietenii noștri din Soave, lângă Lago di Garda — o prelungire plăcută a concediului. Anul acesta am rezervat o cameră la un hotel în Malcesine, una dintre cele mai frumoase stațiuni de pe malul lacului.
Am plecat din satul de vacanță pe la ora noua si jumatate, pentru că navigatorul ne-a spus că avem nevoie de aproximativ trei ore până în Malcesine. Totul a decurs perfect... cât timp am fost pe autostradă. Ne-am bucurat și când am intrat pe Gardesana Orientale — drumul de coastă de pe malul estic al lacului Garda. Peisajul este superb, de o parte albastrul lacului, de cealaltă munți cu vârfuri înalte.
Dar... când mai aveam doar 25 km până la destinație, navigatorul ne-a scos de pe șoseaua principală și ne-a urcat pe un drum șerpuit, în vârf de munte. La început nu ne-a fost clar, de ce... Am înteles însa rapid - ca să avem de unde coborî! Coborârea ne-a adus pe un drumeag pe care, sincer, nu cred că mașina noastră ar fi încăput cu oglinzile deschise! Helmut era un pachet de nervi, eu încercam să găsesc o rută alternativă pe telefon... dar sus pe munte nu am avut semnal! (apropo ce "greseli" sa nu faci în vacanta!)
Helmut a decis să nu mai înaintăm pe acea cărare „pentru măgari cu desagi sau, cel mult, pentru un Fiat”, cum a spus el. Nici țipenie de om. Până la urmă, am întâlnit un turist austriac care a râs de pățania noastră — și el fusese trimis cândva de navigator pe același drum - programatorul trebuie arestat!!! Ne-a recomandat o rută „normală” și, brusc, navigatorul ne-a spus că mai avem 40 km până la hotel! Super...suntem tot mai aproape!
Am răsuflat ușurați când am revenit pe șoseaua de-a lungul lacului. Cândva am zărit indicatorul cu „Malcesine”, iar navigatorul ne-a anunțat că mai avem 1700 m până la destinație. Dar... ne-a cerut să virăm strâns la dreapta, într-o curbă de 180° - de pe o sosea foarte îngusta -- imposibilă pentru orice altceva în afară de bicicletă sau Vespa! Am continuat înainte și... iar 8 km până la hotel!
 
Într-un final glorios, am ajuns la Hotel Laura Cristina. Aici, altă provocare: fiind pe o culme de munte, parcarea din față avea locuri pentru doar cinci mașini și jumătate, unde cinci erau deja parcate! Helmut s-a chinuit un sfert de oră să găsească o poziție care să nu blocheze traficul. Cu fața, cu spatele, pe diagonală... nimic nu mergea. Am lăsat mașina cum am putut și am urcat, transpirați și cu nervii întinși, la recepție. Holul, spațios, curat, răcoros — o oază de liniște. Domnișoara de la recepție ne-a spus că parcarea pentru oaspeți este în grădina de măslini din spatele hotelului. Generoasă, umbroasă... altă viață!
Am descărcat bagajele (da, chiar și pentru o noapte avem multe — mâncarea lui Leo, farfuriile lui, salteaua lui... și, desigur, pernele noastre preferate), am urcat cu liftul și am găsit o cameră draguță, complet echipată, cu balcon și o panoramă superbă spre lac!
În sfârșit! Universul și-a recăpătat echilibrul! Am făcut duș, ne-am schimbat și am coborât la barul cu piscină, să bem ceva și să ne relaxăm. Este încă vacanță! Cin-Cin! Salute!

vineri, 3 mai 2024

Armonie

Universul s-a oprit pentru o clipa... Suficient timp pentru ca infinitul sa ma bata pe umar si blânda liniste sa ma-mpresoare. 
Suficient timp pentru ca mângâierea tandra a razelor de soare sa-mi daruiasca percepția culorilor. Doar o clipa... Suficient timp pentru ca molecula de liliac sa devia miraculos parfum, suficient timp pentru o fâlfâire de aripi de fluture. Suficient timp pentru ca trilul de mierla sa suie vesel în vazduh...
Pentru o clipa a fost pace, pentru o clipa totul a fost frumos! Si cât de usor a fost!
Este Vinerea Mare. Va doresc pace, armonie si numai frumos!

vineri, 24 ianuarie 2020

Salutari de la copiii planetei Pamânt

La începutul anului, am primit de la Potecuta o leapsa-muzicala care cerea ceva deosebit si aproape imposibil: "Postați o piesă muzicală care să nu facă parte din ceea ce numim în mod comun muzică și ascultăm de obicei la radio sau prin alte părți. Adică, să nu se încadreze nici la muzică ușoară românească, nici la muzică ușoară străină, nici la muzică populară românească, nici la muzică populară străină, nici la muzică clasică, nici la jazz, nici la rock, nici la house, nici la pop, nici manea să nu fie etc. O muzică non-standard, care v-a plăcut și pe care o recomandați și altora."
Hm! O tema extrem de grea! Am gasit totusi ceva dragalas si am transmis rapid leapsa mai departe lui Karma Police, Ina si Stef. Intre timp, au postat si ei propunerile lor si leapsa merge mai departe, astazi am regasit-o la Suzana. Surprinzator câte melodii interesante s-au lansat în cadrul acestei lepse! Si uite ca dupa 3 saptamâni, hopla-hop vin eu înca o data cu o propunere: un remix al mesajului imprimat pe Discul de Aur Voyager si trimis în spatiu, în anul 1977 ☺

Au trecut 43 de ani! ... NASA a declarat în decembrie 2012 ca Sonda Vayager 1 a ajuns pe autostrada magnetică (magnetic highway), la marginea heliosferei. Nava spațială a părăsit de mult sistemul solar și acum zboară în spațiul interstelar. În anul 2026, nava spațială va depăși Soarele cu o zi-lumină. Pentru comparație: Pământul este la 8,3 minute-lumină fata de Soare (☺)
Voyager 2 a fost lansată cu 16 zile înainte de sora geamana - Voyager 1 si ofera  primele măsurători directe ale densității și temperaturii plasmei interstelare!
Misiunea Voyager 2 este considerată una dintre cele mai mari succese ale NASA și ale spațiului cosmic în general, deoarece sonda și-a depășit cu mult speranța de viață planificată și încă trimite date pe Pământ cu regularitate. Pe 18 ianuarie 2020, Voyager 2 se afla la aproximativ 122,82 unități astronomice (AU) de Soare. Unitatea astronomică este o măsură a lungimii în astronomie. Conform definiției, un AU măsoară exact 149597870700 metri. Aceasta este aproximativ distanța medie între Pământ și Soare.
Pioneer 10 si Voyager 1 si 2 sunt cele mai îndepărtate obiecte produs de oameni si trimise în cosmos.
Am gasit multe videoclipuri si remixuri, într-una din înregistrari, la minutul 3:10 se aude clar mesajul românesc "Salutări la toată lumea".
Pe Discul de Aur, în cadrul mesajelor internationale, pe pozitia 9  (din cele 55 de limbi vechi si moderne, vorbite pe Pamânt), este înregistrat mesajul românesc, rostit de Sanda Huffman ( ma întreb, oare o cunoaste cineva?). Tabelul adiacent, mentioneaza ca limba româna este vorbita de 22 milioane de pamânteni, adica de 0,5% din populatia planetei. Înregistrarea de pe disc este o încercare de comunicare cu viața extraterestră, dar poate fi vazuta si ca o capsulă a timpului... Cine stie când si cum, poate ca acest disc va reveni pe planeta-mama?! Poate ca va fi intr-o zi de vineri... Intr-o zi a prieteniei, cu bucurie si fericire 😊
Astazi, ii invit pe toti cititorii si prietenii blogului meu sa participe cu o melodie care sa ne aduca veselie si voie buna in aceasta zi de vinei 🤗❤️ In mod special, astazi, sa dam mana cu mana toti romanii de pe planeta, sa invartim hora fratiei. La multi ani!
❤️ Friendship Friday ❤️ Created with Joy ❤️