Marienbad, stațiunea în care timpul încetinește

Pe 20 iulie am împlinit 20 de ani de căsnicie. Două decenii de drum comun, de momente mici și mari, de bucurii împărtășite și de acea liniște care vine doar atunci când știi că ești alături de omul potrivit. Ne-am întrebat cum să marcăm acest moment frumos și am ales un loc cu totul special, Marienbad.
Stațiunea ne este dragă de ani buni. Am vizitat-o pentru prima dată acum șase ani, într-un weekend prelungit de Valentinsday, iar de atunci a rămas pentru noi un loc cu o atmosferă aparte — romantică, elegantă, aproape ireală.
Marienbad (Mariánské Lázně) este una dintre cele mai rafinate stațiuni balneare din Europa Centrală, un loc în care timpul pare să încetinească. Centrul are un farmec aparte, cu colonade aurii și clădiri neoclasice care dau locului o eleganță sobră, completate de hotelurile Art Nouveau, decorate cu linii curbe, vitralii și detalii florale. Împreună, aceste stiluri creează o atmosferă unică, romantică și perfect armonioasă.
De-a lungul timpului, Marienbadul a atras numeroase personalități ale culturii și istoriei europene. Goethe a venit aici în ultimii ani ai vieții, Chopin a compus în stațiune, Kafka a găsit inspirație în plimbările prin parc, iar Mark Twain a scris despre liniștea locului. Împăratul Franz Josef I a vizitat Marienbad în repetate rânduri, la fel și regele Eduard al VII‑lea al Marii Britanii și Prințesa Alexandra, care erau fascinați de eleganța stațiunii, împărăteasa Elisabeta a Austriei – Sisi –, care venea aici pentru tratamente balneare și lungile ei plimbări prin parc, regele Otto al Bavariei, prințul Metternich, regele Gustav al Suediei, regele Carol al României, prințul Friedrich al Prusiei, alături de alte figuri marcante ale epocii. Stațiunea a atras și numeroși artiști și intelectuali europeni: Richard Wagner, Sigmund Freud, Henrik Ibsen, Johann Strauss, Anton Rubinstein și Gustav Mahler, care au găsit aici inspirație, liniște și un cadru ideal pentru creație.
Urmele acestor vizite se simt încă în Marienbad, în detalii fine care păstrează memoria sejururilor lor.
Atmosfera calmă, aerul curat și rafinamentul discret au atras artiști, aristocrați și oameni de cultură din întreaga Europă.

Marienbadul are peste patruzeci de izvoare minerale, fiecare cu compoziția lui unică. Unele sunt folosite pentru tratamente balneare, altele sunt destinate consumului intern. În Sala Izvoarelor sunt captate câteva dintre cele mai cunoscute, puse la dispoziția vizitatorilor pentru degustare. Gusturile diferă de la un izvor la altul, de la ușor sărat la metalic sau acidulat, iar tradiția de a bea apă minerală direct de la sursă este veche de secole.

Privind în jur, nu poți să nu te gândești la Băile Herculane, o stațiune care în secolul al XIX‑lea avea o faimă comparabilă cu Marienbadul. Ambele locuri au izvoare minerale, arhitectură istorică și o tradiție balneară veche, însă cehii au înțeles să respecte moștenirea primită și să o ducă mai departe. Au păstrat clădirile, au restaurat colonadele, au valorificat renumele stațiunii și au transformat totul într-o poveste care continuă până astăzi. În Marienbad simți cum istoria respiră, cum trecutul este îngrijit și pus în valoare, iar acest respect pentru tradiție dă locului un farmec pe care îl recunoști imediat.
Fântâna Muzicală este punctul central al stațiunii, un loc unde apa și lumina se împletesc pe acorduri clasice. Spectacolele au loc la fiecare jumătate de oră, iar trecătorii se opresc pentru câteva clipe, atrași de acest moment care adună laolaltă localnici și vizitatori.
Plimbările prin parc, printre clădirile elegante și aleile umbrite, îți dau senzația că pășești într-o carte veche, ilustrată cu grijă. Atmosfera are o naturalețe care nu caută să impresioneze, ci se lasă descoperită în ritmul ei.
Colonada principală, cu structura aurie și vitraliile fine, este inima stațiunii. Sub arcadele ei trec oameni de toate vârstele: copii care aleargă, turiști în căutarea unui cadru bun pentru fotografii, câini curioși și vizitatori în etate care pășesc încet, sprijinindu-se în baston. Forfota aceasta blândă dă locului viață, iar lumina filtrată prin vitralii creează un joc de umbre și reflexe care face colonada să pară mereu trează, atentă la cei care o traversează.

Dincolo de colonadă, Marienbad își păstrează atmosfera aerată care o diferențiază de Karlovy Vary. Stațiunea are hoteluri Art Nouveau cu fațade elegante și detalii fine, parcuri largi pline de flori îngrijite și alei care lasă loc respirației. De-a lungul promenadelor se găsesc boutique‑uri cu obiecte atent alese, cafenele cu terase plăcute și restaurante care păstrează bucătăria locală într-o formă discretă și bine făcută. Muzicanți stradali și mici evenimente culturale apar peste tot, de dimineața până târziu, dând locului un ritm constant și plăcut. Toate aceste elemente se leagă într-o armonie firească, care rămâne cu tine fără să facă eforturi să te impresioneze.
Marienbad rămâne în sufletul nostru ca un loc la care ne întoarcem cu gândul ori de câte ori avem nevoie de liniște și frumusețe. Are ceva firesc și echilibrat, o atmosferă care se lipește de tine fără să încerce să impresioneze.
Știm că vom reveni cândva, poate chiar spontan, fără să fie nevoie de un motiv anume. Sunt locuri care nu se încheie niciodată, ci rămân deschise, ca o invitație discretă. Marienbad este unul dintre ele.

Descoperind Coburg

Coburg este unul dintre acele orașe care nu încearcă să impresioneze, dar o fac oricum, prin felul lor firesc de a fi. Fără a fi un oraș mare, noblețea lui se recunoaște în lumină, în piatră, în fiecare colț și în fiecare clădire. Emblema orașului — un cap de maur* pe fond auriu — rămâne un semn vechi al identității locale, un simbol folosit de secole în heraldica ducilor de Saxa‑Coburg. 

Coburgul a fost mult timp un loc în care se întâlnea aristocrația europeană, un oraș în care destinele marilor familii se intersectau firesc. Casa de Saxa‑Coburg și Gotha a dat prinți și regi în mai multe dinastii europene, iar această noblețe a rămas în fibra orașului.

Prin căsătoria prințului Albert, născut la Coburg, cu Regina Victoria a Marii Britanii în anul 1840, s-a deschis o linie care duce până la familia regală britanică de azi. Din aceeași casă au plecat și primii regi ai Belgiei, apoi suverani ai Portugaliei și ai Bulgariei, astfel încât numele Coburg a ajuns să circule prin palatele din Londra, Bruxelles, Lisabona și Sofia. Legătura regală a orașului este păstrată prin gesturi culturale discrete și elegante. Veste Coburg găzduiește periodic expoziții dedicate Prințului Albert și Reginei Victoria, iar Schloss Ehrenburg deschide săli și programe care amintesc de anii în care cei doi au trăit aici. În unele perioade, orașul marchează aniversarea lui Albert prin concerte și tururi ghidate, iar poveștile dinastiei sunt incluse cu naturalețe în traseele istorice ale orașului. Coburgul nu face paradă din trecutul său, dar îl păstrează ca pe o lumină veche, prezentă în clădiri, în arhive și în felul calm în care își continuă istoria.
Însă ceea ce simți imediat, înainte de orice stemă sau istorie, este verdele. Coburgul pare așezat într-o grădină uriașă. Parcurile se leagă între ele, colinele îl înconjoară, iar străzile sunt presărate cu copaci și grădini care apar exact când ai nevoie de un moment de respiro. Vara, lumina se filtrează prin frunziș și dă orașului o liniște aparte, ca și cum totul ar respira într-un ritm calm și bine așezat. 

Veste Coburg domină împrejurimile cu o prezență calmă și impunătoare, fiind una dintre cele mai mari cetăți din Germania. De când m-am mutat aici, am avut mereu senzația că mă urmărește oriunde m-aș afla în oraș. Stă sus, pe colină, ca o prezență care nu se ascunde niciodată. Este așezată pe Festungsberg (Dealul Cetății), o înălțime care nu ajunge la cinci sute de metri, iar zidurile ei nu par să depășească treizeci de metri. Totuși, felul în care se ridică deasupra orașului o face să pară uriașă. Încă nu am ajuns să o vizităm**, dar... nu locuim aici decât de câteva săptămâni.😄
Centrul istoric însa îl cunoastem. Fotografiile de aici sunt facute într-o zi în care soarele a făcut o scurtă pauză. Am profitat si ne-am plimbat din Piața Centrală/Marktplatz — spre Piața Palatului. Știam deja piața din alte escapade la o cafea sau o înghețată, cu clădirile ei superbe — Primăria Veche, cu fațada pictată în culori calde, una dintre cele mai frumoase din Franconia, și casele cu grinzi de lemn, care își apleacă frontoanele ca niște bătrâni înțelepți. Străduțele înguste păstrează povești pe care le simți mai mult decât le auzi. Dar când ajungi în Piața Palatului — sau Piața Teatrului, cum i se mai spune — ai impresia că pășești într-un colț de Viena, din zonele liniștite ale palatelor. În fața Palatului Onoarei - Schloss Ehrenburg, piața se deschide larg, luminoasă, cu alei, copaci și oameni care se plimbă fără grabă. Pe partea opusă, terasa ridicată deasupra pieței, cu scările ei largi, funcționează ca un balcon urban. Este un loc de belvedere pur, de unde privești detaliile cladirilor, piața, copacii și ritmul calm al orașului. Oamenii se așază pe trepte, pe banci, se opresc pe margine, privesc, respiră. În jurul pieței și pe străzile din centru, Coburgul își păstrează farmecul prin clădirile sale istorice. 

Abia aștept să descopăr mai departe noul meu cămin — ne-am propus să ne înscriem la tururi cu ghid, ca să primim cele mai bune tipuri și informații legate de traseele istorice, arhitectura orașului sau viața culturală.
Deocamdată, fiecare plimbare ne arată câte ceva nou. Fiecare stradă are un detaliu care te oprește, fiecare colț pare să ascundă o poveste, iar orașul se lasă descoperit fără grabă, cu aceeași liniște care îl definește. Coburgul nu te copleșește, nu te forțează să îl admiri. Se deschide încet, ca un loc care știe că frumusețea lui stă în firesc, în lumină, în verde și în istoria pe care o poartă cu o eleganță tăcută. Și poate tocmai de aceea începe să se simtă ca acasă. 

PS: *) De ce emblema orasului este un cap de maur? Pentru că Sfântul Mauritius, patronul spiritual al orașului încă din 1323, a fost reprezentat în iconografia medievală ca african („Mohr”), iar Coburg a adoptat această imagine ca simbol civic pe monede, sigilii și stema orașului începând cu secolul XV–XVI. Orașul confirmă oficial această tradiție și o menține până azi.
În spațiul public contemporan, numeroase denumiri istorice care conțin termeni precum „Mohr” sau „Neger” au fost schimbate sau eliminate, considerate sensibile în limbajul actual — chiar și atunci când aveau tradiții de sute de ani. Exemplele sunt clare - hotelul Drei Mohren din Augsburg (Cei trei negrotei/mauri) a devenit Hotel Maximilian’s, dulciurile Negerkuss (Pupic de negru) au fost redenumite Schokokuss (Pupic de ciocolata), iar străzi precum Mohrenstraße au fost rebotezate. Coburg păstrează însă simbolul pentru că reprezintă o figură concretă — Sfântul Mauritius, nu un stereotip, iar tradiția locală este documentată de peste șapte secole. 
PS2: **) gata, este stabilit clar — vom vizita cetatea miercuri, 08.07.2026 🏰

PS3: în primele două fotografii sunt magneții-suvenir, primele repere ale instalării noastre în Coburg.

Nopți în Hamburg - Arhitectură și emoție în imagini spectaculoase /RiO 39-2025

Astăzi, la rubrica "Reflexii în oglindă" am bucuria să prezint din nou câteva fotografii realizate de fratele lui Helmut — cumnatul meu care locuiește în Hamburg, pasionat de fotografie. Privirea lui sensibilă și atentă surprinde orașul nu doar în detalii, ci în stări — în vibrații, în tăceri, în lumină... Fiecare imagine este o invitație la contemplare, o fereastră deschisă spre frumusețea discretă a nopții urbane.
În portul Hamburg, noaptea îmbracă orașul într-o eleganță care taie respirația. Filarmonia*, cu formele ei sculpturale, pare o arhitectură compusă în acorduri vizuale. Clădirea respiră muzică, chiar și în tăcere, iar silueta ei se reflectă în culorile de cerneală ale apei — adânci, misterioase, aproape visate. În jur, alte clădiri superbe completează tabloul — o simfonie arhitecturală în sticlă și lumină, unde fiecare reflexie pare o emoție prinsă în oglinda timpului.
Printre aceste splendori urbane, se ridică poduri având mecanisme mobile pentru a permite trecerea navelor. Aceste poduri sunt spectaculoase noaptea, când luminile orașului și reflexiile din apă transformă structura lor tehnică într-un spectacol vizual. Ridicarea lor lentă, ca niște aripi de metal, adaugă o teatralitate aparte pe fundalul cerului întunecat.
Este un loc unde ingineria întâlnește poezia, iar orașul devine scenă pentru o artă tăcută, dar profundă.

---

*) clădirea se numește "Elbphilharmonie", adesea prescurtată Elphi ("ph" se citeste "f"). Este una dintre cele mai emblematice construcții din Hamburg și una dintre cele mai spectaculoase săli de concert din lume. Numele vine de la râul Elba (Elbe) și de la cuvântul „filarmonie” — deci, în traducere liberă, „Filarmonica de pe Elba”.
Este cunoscută pentru arhitectura sa îndrăzneață — o structură de sticlă ondulată, așezată pe o fostă clădire de depozit din port. Arată ca o corabie, un val sau chiar o stâncă de gheață — depinde cine o privește 😍😇 Noaptea, luminată, pare desprinsă dintr-un vis.

---

Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit ca în fiecare joi să participați aici, la rubrica „Reflexii în oglindă” (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare. Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel:

Reflexii din Shanghai / RIO 20-2025

Trei imagini deosebite, primite cu drag de la un prieten aflat într-o aventură de trei luni prin China, își găsesc locul în această rubrică. Nu îmi aparțin, dar le-am primit cu permisiunea de a le împărtăși – și sunt prea frumoase pentru a nu fi văzute.
📍 Prima fotografie surprinde silueta emblematică a Turnului Oriental Pearl, cu sferele sale futuriste și vârful ascuțit, strălucind deasupra orașului ca un far al modernității. Este una dintre cele mai recognoscibile structuri din Shanghai, un simbol al orașului și al transformării sale rapide.
🏙️ A doua imagine ne poartă în inima districtului Lujiazui, unde trei clădiri impunătoare – Bank of China Tower, Shanghai Pudong Development Bank Tower și Zhongrong Jasper Tower – domină o intersecție spectaculoasă de autostrăzi suspendate. Fiecare clădire are o personalitate arhitecturală distinctă, dar împreună formează un ansamblu urban armonios, în care sticla, betonul și curbele elegante se împletesc într-un dans al verticalității.
🌅 Iar cea de-a treia fotografie este o poezie în lumină: un apus cald peste apele fluviului Huangpu, unde un vapor trece agale, iar un ponton de lemn se oprește timid la marginea apei. Un moment de liniște, departe de agitația orașului, în care lumina se topește în reflexii aurii.
Fiecare cadru este o fereastră către o lume fascinantă, văzută prin ochii unui prieten care călătorește cu inima deschisă.
Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit ca în fiecare joi să participați aici, la rubrica Reflexii în Oglindă (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare. Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel:

Oglindiri - Reflexii in oglinda S21/2024

Unde suntem? 🤗 Detalii, aici
Va invit sa participati la rubrica saptamânala "Reflexii în oglinda", initiata de SoriN si preluata de mine aici. Publică într-un articol pe blogul tău, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat in oglinda sau imagini pe care tocmai le-ai vazut în "oglinda" (orice fel de oglinda... chiar si oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) si înscrie articolul aici - în tabel:

Turnul berii

(continuare la Vacanta Bad Gögging"10-16 februaie 2024)  

Numele manufacturii "Kuchlbauer" a devenit si mai rasunator din momentul în care proprietarul berariei - de altfel si un mare pasionat de artă, l-a atras pe marele Hundertwasser într-un proiect pentru înfrumusetarea zonei. Fabricantul a suportat întregile cheltuieli pentru construirea unui "Turn al Berii", o artistica cladire concepută de Friedensreich Hundertwasser - unul dintre cei mai de succes arhitecti si pictori ai secolului al XX-lea. 

Turnul Kuchlbauer se dorește a fi un cadou pentru locuitorii din Abensberg și ca „turn de artă a berii” pentru întreaga Bavaria. Datorită farmecului său deosebit, turnul a devenit un magnet pentru vizitatori și, astfel, o mare atractie turistica pentru regiune. 

Planul de construcție a fost  întocmit în anul 2000 si turnul ar fi trebuit sa masoare 70 metri înaltime... Însa, pentru că în Bavaria, nicio clădire nu poate fi mai înaltă decât turnul bisericii locale, proiectul nu a fost aprobat! Arhitectul Hundertwasser a ajustat turnul la 50 metri... însa nici asa nu a fost aprobat! Chiar daca turnul Kuchlbauer era acum mai scund decât turnul bisericii, s-a considerat ca frumoasa cupola de aur era mult prea dominantă! După șapte ani de dezbateri, constructia a putut începe si turnul masoara acum doar 35 metri înaltime. În acest timp, marele artist Hundertwasser s-a stins din viata, motiv pentru care proiectul lui a fost preluat de arhitectul Peter Pelikan, care a condus mai departe lucrarile ultimei cladiri Hundertwasser. Piatra de temelie a fost pusă în anul 2007 si un an mai târzi, cupola aurie pe post de acoperis a fost amplasată pe turn. 

Sfera are un diametru de zece metri și cântărește douăsprezece tone. Pentru construirea turnului au fost folosite aproximativ 140 tone de oțel-armat și aproximativ 15 tone de oțel de profil. Turnul a fost deschis vizitatorilor în ianuarie 2010. 

„Forme rotunde, plăcute, ferestre dansante, podele neuniforme și linii organice, cupole tuguiate și copaci integrati pe terase si acoperisuri – acestea sunt elementele tipice ale clădirilor semnate de Hundertwasser. Arhitectura în perfecta armonie cu natura. Toate acestea îl fac pe Hundertwasser unic în lume.” scrie în brosura ce face reclama acestui turn. 

Asadar, vizita noastra la "Kuchlbauer” a continuat cu urcarea celor 200 trepte pâna în vârful turnului. Pe măsură ce am urcat în turn, am facut cunostinta cu "piticii" si spiridusii care prezita elementele sacre ale artei berii (conform Legii Purității): hameiul, malțul, drojdia și apa. Și desigur, toate acestea sunt prezentate în stilul lui Hundertwasser, cu mozaicuri și bucati de sticla, în culori vii, stralucitoare. La fiecare 10-15 trepte, o mica terasa cu ferestre si arcade, fiecare unica. Mici arbusti isi au radacinile în nișe, pe zidul exterior al turnului. Fiecare etaj este ca o pagina de poveste. 

Sus, în sferă, este o sala generoasa cu banci si un monitor care prezinta istoria turnului si bineînteles procesul de producere al berii. O terasa circulara în jurul cupolei, prezinta o priveliște senzațională asupra venerabilei Bavarii... Ai impresia că atâta frumusețe nu poate fi adevărată! O frumusete simpla si pura, care copleșeste, însa într-un mod tare plăcut!

Dupa coborâre, înainte sa ne ducem la masina lasata în parcare - unde ne astepta nerabdator Leo (ca din pacate, patrupezii nu au acces in turn), am trecut si prin magazinul de suveniruri. Am valorificat voucherul inclus în pretul biletului - am primit patru sticle de bere de manufactura, la alegere. Vara, am fi putut savura un pahar cu bere pe terasa restaurantului. Noi însa am fost in zona, la mijlocul lunii februarie. 

(Acesta a fost ultimul articol despre vacanta la Bad Gögging).

Sarbatoarea Luminilor - Augsburg 2023 - Reflexii în oglinda S43/23

Weekendul ce a trecut a fost " Sarbatoarea Luminilor "/ "Light Night" la noi în oras. Timp de trei zile, centrul orasului a fost transformat în opera de arta ☺ Între orele 19 si 23, cele mai importante cladiri din oras au fost luminate în diverse culori. Un grandios spectacol cu spoturi luminoase uriase si muzica adecvata, efecte tridimensionale, video-mapping, lasershow-uri, expozitii de pictura-vibranta si tablouri luminescente, totul în aer liber. 

 https://www.augsburg-city.de
/veranstaltungen/light-nights

Vineri a fost ziua mea, sâmbata a fost petrecerea si duminica am avut bilete la concertul de opera... Dar nici spectacolul de lumini nu am vrut sa îl pierd! ☺☺☺ Concertul s-a încheiat la ora 19:15 si la ora 20 am fost gata echipata pentru o plimbare nocturna în oras!☺

Avem noroc de un "octombrie de aur" zilele sunt însorite, însa serile sunt racoroase. Daca însa esti îmbracat potrivit, este o adevarata placere sa te plimbi prin oras seara. Este toamna! 

Am iesit în oras cu fetele mele. Am parcat masina în apropiere de Piata Regelui (Königsplatz) si de aici ne-am început plimbarea pe jos. 

Aleile parcului au fost transformate într-un labirint de tablouri luminoase. La intersectie, cladirea mare a McDonald's a capatat alura Pop-Art. Vizavi, cladirea cu 4 etaje a fost transformata în "ecran" pentru un film 3D despre istoria arhitecturala si transformarile orasului. 

Ghidându-ne dupa harta pusa la dispozitie de primaria orasului, pe care au fost marcate punctele de atractie principale, ne-am îndreptat spre Biserica Moritz, Piata Fugger, apoi în Piata Martin-Luther... peste tot show-uri impresionante. 

Arhitectul de talie mondiala Elias Holl, augsburgeren, de la nasterea caruia anul acesta se serbeaza 450 de ani, a fost onorat printr-un spectacol de lumini speciial, expus pe cladirea primariei. Un videoclip în care nu sunt uitati nici Bert Brecht (dramaturg, poet și regizor german, inițial expresionist, întemeietor al instituției teatrale "Berliner Ensemble", inițiator al "teatrului epic", a promovat o nouă teorie și practică a teatrului, bazate pe efectul distanțării epice. A fost unul dintre cei care au revoluționat teatrul secolului 20.) si nici Mozart, toti trei ilustri fii ai Augsburgului. Spectacolul a fost fermecator, lumea a privit si a aplaudat. In stânga primariei, Turnul Perlach a stralucit deasemenea colorat. Casa de moda Eckerle a atras spectatorii ca un magnet. Mii de oameni s-au plimbat pe strazi, bucurându-se de efectele luminoase speciale. 

Mânastirea Anna si-a deschis portile si a oferit vizitatorilor alte perspective, tehnica formelor si metodele de constructie fiind puse altfel în evidenta prin reflectoarele colorate. 

Ne-am continuat plimbarea pe bulevardul Maximilian si am intrat la Palatul Schaezler, unde curtea interioara si peretii muzeului au fost folositi pentru videoclipuri interesante. 

Am încheiat seara la barul 3 Moren, la parterul hotelului Maximilianus. Fetele au baut câte un ceai iar eu am baut un cocktail Mozart. 

Am ajuns acasa ca Cenusareasa, putin înainte de ultimul gong al orei 12 noaptea! ☺

Acestea sunt colajele cu cele mai frumoase fotografii si videoclipuri, potrivite pentru "Reflexii în oglinda"... Va doresc o zi de joi minunata si va invit sa participati la aceasta rubrica, initiata de SoriN si preluata aici, de mine. Publică într-un articol pe blogul tău, o fotografie cu reflexii, o imagine sau un clip pe care tocmai le-ai vazut în "oglinda" (orice fel de oglinda... chiar si oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) si înscrie articolul aici - în tabel:

Linia dreapta este lipsita de Dumnezeu

… a sustinut Friedensreich Hundertwasser (1928–2000) („Die gerade Linie ist Gottlos“), artistul austriac multitalentat, pictor, grafician, filozof și arhitect sau mai precis „doctor de arhitectura“ (“Architekturdoktor”), asa cum i-a placut sa se intituleze. (nu fara suport! Cladirile proiectate de el sunt încarcate de vegetatie, respira, sunt "sanatoase").  

Membru important al avangardei internaționale de la Paris, Hundertwasser și-a creat si dezvoltat un limbaj vizual unic, având spirala ca motiv central al imaginilor sale colorate. El este considerat unul dintre cei mai populari artiști europeni ai timpului nostru. 

Angajamentul sau ecologic revoluționar s-a dezvoltat din credința sa în puterea naturii și a creativității individuale. Ideea principala a arhitecturii semnate de Hundertwasser a fost armonia deplina a omului cu natura. Opera și influența lui Friedensreich Hundertwasser este una dintre cele mai importante contribuții în istoria artei modernismului postbelic. 

Hundertwasser a proiectat multe cladiri, dintre care cea mai celebra este "Casa Hundertwasser" din Viena. Situata la doar 5 minute de mers pe jos de Hundertwasser Village, edificiul gazduieste Muzeul Hundertwasser. O minunata colectie de pictura, grafica, tapiterie, prezentata pe 3 etaje, într-o cladire încarcata de plante si sisteme de irigatie cu fântâni decorative. Se spune ca pe casa si în casa au radacini peste 200 de copaci! Eu nu am avut parte sa vad natura abundenta din exteriorul muzeului, deoarece în luna februarie natura înca hiberneaza, însa îmi pot închipui ce fericite sunt pasarile, veveritele si insectele care locuiesc sau poposesc în acest mic paradis. 

( articol face parte din "Mini-vacanta în Viena (februarie 2023)")

Hundertwasser Village

... este un complex de cladiri construite în stilul tipic Hunderwasser - pereti viu colorati, faianta si sticla colorata încastrate în ziduri, acoperisuri tuguiate, turle si deschideri din piatră sau din metal, combinând cele mai ciudate elemente: rulmenti, potcoave, chei, cârlige, suruburi sau piulite. Între si peste toate acestea, copaci, arbusti si plante agatatoare. Pentru ca punctul principal al arhitecturii cladirilor proiectate de Hundertwasser a fost îmbinarea omului cu natura. 

Satul Hundertwasser nu este construit pe un teren viran, ci are la baza un atelier de vulcanizare scos din functiune. În loc sa se distruga atelierul, Hundertwasser a ales sa foloseasca textura existenta a cladirii și sa o îmbunatateasca prin culoare și forma, prin conversii, extinderi si piloni de fixare. 

Pe acoperiș a crescut o mica padure, spre deliciul locuitoarelor înaripate, iar în interior, s-a nascut ceva de genul unui bazar oriental, sinuos, romantic, în care îți place sa te plimbi, sa observe si sa casti ochii. Nu iti doresti sa fugi, asa cum obisnuim sa fugim de punctele de vânzare obisnuite si sobre. 

Scari spiralate, pereti strâmbi si podele cu denivelari, fântâni de ambient în care apa sursura glisând pe pereti de marmura sau gresie, oglinzi obtinute din cioburi aranjate geometric iregular în care daca te privesti, nu ai cum sa nu râzi :-) Satul Hundertwasser este ca un sat din povesti, este deschis 365 de zile pe an si intrarea este gratuită. 

Dupa ce am cumparat câteva suveniruri, am facut o pauza de espresso în cafeneaua vesela si… daca ajungi pe aici, îti dau un sfat bun: verifica bine scaunul înainte sa te asezi! Podeaua este la fel de denivelata, ca nisipul pe o plaja scaldata de apa marii ☺

(postarea este continuare la "Plimbare în Belvedere")

Excursie în Landshut

Landshut este situat la o ora si jumatate distanta (cu masina) de orasul nostru, între München si Passau. Este un oras istoric, un fel de muzeu în aer liber cu aer de metropolă modernă.
Primul document istoric în care apare numele orasului "Landeshuota" ("Landeshut" cu sensul de pălăria / protecția țării) dateaza din anul 1150.
În anul 1204 principele Ludwig I al Bavariei a ridicat aici castelul Trausnitz si pâna în anul 1255, orașul a fost reședința principală a dinastiei familiei Wittelsbach.
La vremea când Bavaria a fost împartita în doua, Landshut a devenit capitala Bavariei Inferioare. Ducele Henry al XV-lea a fost primul care a domnit în Bayern-Landshut. Se spune ca ducele era atât de bogat, încât nunta acestuia cu prințesa poloneză Jadwiga Jagiellon - în anul 1475, s-a serbat timp de doua saptamâni, evenimentul ramânând în istorie ca un autentic festival al Evului Mediu.
Ca de altfel peste tot în Bavaria, localnicii din Lansdhut au înțeles cu mult timp in urma să-și accepte, păstreze si promoveze valorile si să facă din ele adevărate atracții turistice. Una din marile atractii este festivalul numit "Landshuter Hochzeit" (Nunta din Landshut, cea a ducelui Henry cel Bogat), organizat o data la fiecare patru ani, între 30 iunie si 24 iulie (prima data în anul 1903). Localnicii participa în numar mare, la ultima editie, cea din anul 2017, au luat parte la punerea în scena a nuntii peste 7000 membri ai asociatiei, îmbracati în costumatii istorice. Costumele sunt pastrate în cladirea Zeughaus, cladirea din mozaicul de mai jos.

Orasul este traversat de râul Isar si este marcat de doua cladiri impozante: catedrala gotică "St. Martin" - cu cel mai înalt turn din lume făcut din cărămidă ( 130,08 m ) si "Castelul Trausnitz" - parca rupt din povestile cu cavaleri si plasat pe deal, sa vegheze peste oras.
Orașul Landshut impresionează mult prin arhitectura. Centrul istoric este bine conservat iar cladirile de-a lungul bulevardelor par decoruri desenate pe carton, atât de frumos întretinute sunt. O îmbinare superba de arhitectura renascentistă, barocă, baroc-târzie, rococo, neogotica sau stil Biedermeier, edificiile încânta privirile celor care îsi fac timp pentru o plimbare. Cu doua sau trei etaje, unele cladiri au fatade pictate, altele au balcoane, bolti, firide, cornișe sau basoreliefuri, fiecare remarcându-se cumva fara însa a dezechilibra armonia strazii. Cele mai impresionante mi se par cladirile cu frontoane în trepte.



A fost o zi superba, cu cer senin si aer înmiresmat, un amestec îmbatator de liliac si cherry laurel. Totusi... nu a fost o zi buna pentru a vizita orasul. Exact duminica (29 aprilie) s-a dat startul maratonului, o actiune sportiva organizata anual în Landshut! Daca as fi întrebat Google, as fi stiut! ☺ Piata Primariei a fost trasformata în scena, câtigatorii fecarui maraton pe categorii de vârsta au fost prezentati si premiati public. Muzica a rasunat la maxim, pentru a antrena si mentine veselia participantilor la maraton. Centrul a fost extrem de aglomerat... ne-am plimbat câteva ore, apoi ne-am îndreptat pasii spre castelul "Trausnitz" urcând pe "Pianul Taurului" (va urma)

Jurnal de Vacanta de vara - Porturi Dunarene

"Cetatea Severinului, alături de Muzeul Regiunii Porţile de Fier, Castrul Drobeta, Piciorul Podului lui Traian sunt doar câteva dintre motivele pentru care turiştii români şi străini merită să se oprească în oraşul-port de la malul Dunării, toate aceste obiective fiind amplasate de-a lungul fluviului. Toate formează de fapt centrul istoric al municipiului Drobeta Turnu Severin, fiecare obiectiv mărturisind trecutul oraşului." spunea un articol ce promitea ca acest complex muzeal va fi redeschis în primavara anului 2015... Din pacate, la mijlocul lunii august 2015 întreaga zona era înca închisa :(

Am dat ocol gardului ce împrejmuia muzeul... De jur-împrejurul Cetatii medievale a Severinului erau amplasati piloni cu informatii despre Piciorul Podului lui Traian... de vazut însa nu l-am putut vedea.
Într-o intersectie - din mersul masinii, am fotografiat o macheta-fragment a Podului lui Traian... macar atât  ;)

Daca la muzeu nu am avut noroc sa intram, ne-am oprit la Monumentul Eroilor în Parcul Rozelor, apoi ne-am întors la Orsova pentru o plimbare cu salupa pe Dunare. (va urma)