Tradiția spune că septembrie miroase a găluște cu prune. Însă... în bucătăria mea, rețeta a fost rescrisă de nevoie. Helmut a folosit toate prunele pentru celebra lui plăcintă de vineri seară, așa că pofta mea a trebuit să se adapteze rapid la ce am avut la îndemână. Vorba aceea – atunci când viața îți dă... corcodușe, fă găluște!
Să scoți sâmburii din micile corcodușe a fost ca în bancul cu Bula, care scotea ochii la hamsii ca să pară că are caviar. Muncă de Sisif! Doar asta a fost partea grea... Restul rețetei îl știe toată lumea — se fierb cartofii, se pasează calzi, se pune sare, puțin zahăr, ulei de măsline și se formează aluatul adăugând făină la simț – adică „până când aluatul nu ți se mai lipește de degete când frămânți” — zicea bunica Ana, parcă o aud și acum...
Pe când apa fierbea în oala mare cu un vârf de cuțit de sare, am modelat în palmă o scoică, am pus corcodușa și am închis-o bine în aluat — exact așa cum se joacă cei mici cu plastilina la grădiniță. Am lăsat gălușca ușor în apa clocotită și am trecut la următoarea. Corcodușele fiind mult mai mici decât prunele, mi-au ieșit niște găluște mititele. Avantaj MARE! Sunt ideale pentru un stomac mai mic — vorba blondei din bancul cu pizza („tăiați pizza în șase felii, vă rog, pentru că zece nu aș reuși niciodată să mănânc”). Zece găluște mari nu poate nimeni să mănânce dintr-odată, dar treizeci din astea mici... merg rapid!
În timp ce găluștele încă se jucau de-a scafandrii, am luat o tigaie mare, am ras un cub de unt și am pus generos pesmet de casă. Am amestecat fără pauză cu lingura de lemn, până când pesmetul a devenit ca un nisip auriu. L-am răsturnat într-o farfurie mare și adâncă — din acelea pentru spaghetti — și am adăugat zahăr brun, praf de scorțișoară și de cuișoare. Între timp, găluștele din oală au început să plutească — semn că s-au fiert. Le-am scos cu spumiera, le-am lăsat puțin la scurs în sită, apoi le-am tăvălit pe rând în amestecul de pesmet dulce-aromat. Apoi am trecut direct la degustat. Hmm, un deliciu! Am mâncat și eu și Helmut, cu mare poftă. Corcodușele acrișoare s-au transformat în mici nestemate de chihlimbar, ascunzând sub mantia dulce o explozie rebelă de prospețime.
Planul inițial era să le dăm mâine și vecinilor o farfurie, însă... mă tem că până atunci nu vor mai rămâne decât amintirile!... Mmda, noi, amintirile și dușmanii noștri — caloriile! Acele lighioane mici și meschine care ne cos noaptea hainele din dulap, făcându-le până dimineața cu un număr mai mic! Le mai cunoaște cineva? 😏
Toate textele si fotografiile de pe acest blog sunt protejate potrivit Legii nr. 8/1996, privind drepturile de autor. Nimic nu poate fi preluat fără acordul autorului.
Se afișează postările cu eticheta galben. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta galben. Afișați toate postările
marți, 8 septembrie 2026
Atunci când viața îți dă... corcodușe, fă găluște! (rețetă-reinventată)
miercuri, 15 aprilie 2026
Aprilie vesel - Miercurea fara cuvinte 16/2026

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺
duminică, 12 octombrie 2025
sâmbătă, 28 iunie 2025
Viața în alb și negru…
... ce lume tăcută ar fi!
Imaginează-ți o dimineață în care cerul uită să fie albastru, frunzele se dezbracă de verdele crud, iar soarele își uită galbenul optimist sub o pătură de nori tăcuți. Ar fi ca o poveste fără suflet, ca o inimă ce bate în gol — o lume fără emoție, un tablou fără culoare...
🎨 Culorile nu sunt doar un festin pentru retină, ci povești fără cuvinte. Ele declanșează amintiri, aprind dorințe, trezesc ecouri uitate în sufletul nostru. Fără ele, roșul nu mai strigă pasiunea, ci se estompează într-un gri mut. Vara n-ar mai fi recunoscută după explozia de galben și portocaliu, ci ar părea o amintire ștearsă dintr-un vis uitat. Emoțiile s-ar aplatiza. Rozul copilăriei s-ar dizolva în uitare, albastrul calmului s-ar pierde în apatie, iar violetul misterului și-ar închide tainele. O lume în alb și negru ar fi o simfonie fără note, o poezie fără metafore, un vis fără orizont.

🌈 Culoarea nu locuiește doar în ochi — ea pulsează în inimă. Când vedem colorat, privirea noastră dansează cu lumina, iar sufletul înflorește asemenea unei grădini răsfățate de primăvară
🎼 Fiecare culoare e o notă muzicală, iar lumina o vioară vrăjită care ne cântă stările. Roșul aprinde gândurile ca o scânteie pe hârtie, galbenul ne îmbracă în râsete ca într-un pulover cald, iar albastrul ne leagănă în vise adânci, liniștite, precum marea într-o zi fără vânt
A vedea colorat înseamnă a picta realitatea cu inima. Înseamnă să transformi banalul în magie
🌟 Lumea ne șoptește poezii prin lucruri simple. O frunză de smarald răsucindu-se în vânt. O vitrină scăldată în neon care pare o scenă de vis. O umbrelă cu buline care râde sub ploaia verii. Fiecare nuanță e o metaforă. Un curcubeu e promisiunea că miracolele nu s-au pierdut, ci doar stau cuminți în spectrul vizibil
Poate că văzul colorat e felul în care universul ne îndeamnă să credem din nou în miracole. Să o facem cu ochii larg deschiși!

duminică, 22 iunie 2025
Holi Festival în cea mai lungă zi a anului – Vara a explodat în culoare
12 ani de promisiuni, luni de așteptare și o singură zi — a solstițiului — care m-a aruncat direct în vară într-o explozie de culoare. Totul s-a întâmplat pe 21 iunie, în cea mai lungă zi a anului.
Augsburg, al treilea cel mai vechi oraș din Germania (cu rădăcini romane și suflet german), a găzduit cea de-a 12-a ediție a Holi Festival. Ca în fiecare an, evenimentul s-a desfășurat în parcul din fosta uzină de gaz, la umbra impunătorului Gaskessel, una dintre cele mai emblematice clădiri ale orașului.
Fscinant este că, într-un astfel de decor cu greutate istorică, are loc un festival născut la mii de kilometri distanță, inspirat de o sărbătoare hindusă. În Europa, Holi a fost adaptat. Conotația religioasă originală s-a pierdut, transformându-se într-o sărbătoare urbană a culorii, comunității și libertății. Nu mai e despre spiritualitate, ci despre a fi împreună, a dansa, a râde și a te pierde în vibrația lumii. Emoție colectivă, trăită în alb — tricouri, pantaloni scurți sau fuste — acoperite treptat cu praf roz, galben, albastru și portocaliu.
Parcul fremăta de muzică și energie. Copacii păreau că dansează odată cu noi, iar sub frunzișul lor răcoros, beat-urile se împleteau într-un curcubeu sonor. Deși stilurile nu sunt neapărat pe gustul meu, pentru un festival în aer liber s-au potrivit perfect. Programul de pe scenă a curs fără oprire. DJ-ii s-au succedat impecabil și au creat împreună un potpuriu vibrant din House, EDM, Charts, Techno și tot ce înseamnă ritm care te face să nu stai locului. Muzica nu s-a oprit nicio clipă. Seturile s-au legat perfect, ca un singur flux sonor care a ținut atmosfera sus pe tot parcursul după-amiezii.
N-am întâlnit figuri cunoscute, dar nici n-a fost nevoie. Am schimbat câteva zâmbete, un gest, un „ce culoare ai în punguță?” — și, în secunda următoare, dansam cot la cot. Așa am cunoscut-o, spre exemplu, pe Marion din Mediaș, venită împreună cu fiul ei Florian tocmai din Bamberg pentru acest festival la care, spuneau ei cu mândrie, vin în fiecare an. Am râs atât de mult, că parcă și culorile se lipeau de zâmbet — eram praf din cap până-n suflet.
Raluca mea m-a atins pe umăr și, zâmbind, mi-a arătat alte mame dansând cot la cot cu fiicele lor — ca și noi. O galerie de generații amestecate, unite de aceleași culori, același ritm, aceeași libertate. Eram acolo, în mijlocul energiei, dansând alături de tineri cu același chef și aceeași poftă de viață. Nu priveam viața dintr-un colț — îi țineam pasul în ringul de dans, acolo unde vârsta nu are ecou. Iar când o tânără s-a strecurat spontan în selfie-ul nostru și ne-a luminat poza cu un chiot și un zâmbet larg, am simțit că a ridicat vibe-ul cum numai spontaneitatea sinceră poate s-o facă. Acolo, în fiecare beat care ne prindea și ne elibera, din nou și din nou.
Am băut cola și radler, am dansat cât pentru o vară întreagă și ne-am lăsat pictate pielea, hainele și râsetele de fiecare nor de culoare care ne atingea.
Pe la ora 18:00, deși muzica încă vibra în aer și pașii nu voiau să se oprească, am pornit spre casă pentru că aveam de onorat o altă invitație dragă — la ora 19:00 vecinii ne așteptau, pe mine, pe Helmut și pe Leo, în grădina lor pentru o bere rece și o seară tihnită.
Ca să ajungem acasă, Raluca a scos din portbagaj două pături în care ne-am înfășurat ca niște picturi ambulante — protejând tapițeria mașinii și prelungind parcă vraja zilei. 😅 Venisem la festival îmbrăcate în alb, din cap până-n picioare, iar acum arătam ca niște zugravi neîndemânatici care s-au jucat mai mult decât au lucrat — dar ce capodoperă!
Acasă am avut timp suficient pentru un duș bun. Si, contrar așteptărilor, pulberile s-au spălat surprinzător de ușor. (la fel și hainele și espadrilele — au redevenit albe-albe). Dar au dispărut doar culorile. Amintirile acestei zile s-au fixat ca fiind o zi în care am dansat în afara timpului. O zi în care am fost, pur și simplu, fericită.
În încheiere, așa cum am promis, urmează fotografiile — momente surprinse în plină explozie de culoare, zâmbete sincere și praf magic:

vineri, 20 iunie 2025
Holi Festival - Sărbătoarea Culorilor, a Bucuriei și a Reînnoirii
Ați fost vreodată la un festival Holi? Eu nu. Dar mâine va fi prima mea dată și abia aștept! 🤗
Am tot citit despre el, am văzut poze pline de culoare, videoclipuri cu oameni dansând și râzând și de fiecare dată mi-am spus: „Cândva o să ajung și eu acolo.” Ei bine, „cândva” a devenit „acum”!
Deși Holi este o sărbătoare hindusă care marchează începutul primăverii și victoria binelui asupra răului, în Europa se sărbătorește de obicei, la începutul verii. De ce? Simplu - vremea e mai prietenoasă, multi oameni sunt în vacanță, iar soarele e aliatul perfect pentru o explozie de culoare în aer liber. În plus, festivalul a fost reinterpretat într-o manieră modernă – nu mai are tenta religioasă, ci este o celebrare a bucuriei, a libertății și a faptului că măcar pentru o zi, toți suntem egali sub norii de gulal (pulbere de culoare).
Tradițional, Holi nu este doar o petrecere cu praf colorat. Sărbătoarea începe seara cu focuri aprinse – Holika Dahan – ceeea ce simbolizează arderea răului și curățarea sufletului. A doua zi, totul se transformă într-un carnaval al culorilor. Oamenii se adună în piețe, pe străzi, în parcuri, și se stropesc cu pudre viu colorate. Se râde, se dansează, se cântă. Nu contează cine ești, de unde vii sau ce faci în viața de zi cu zi – în ziua de Holi, toți sunt doar niște oameni colorați și fericiți (sursa fotografii).
Fiecare culoare are un simbol:
💙 Albastrul – divinitate și protecție, culoarea lui Krishna.
💗 Rozul – iubire și afecțiune.
❤️ Roșul – energie, pasiune și fertilitate.
💛 Galbenul – sănătate și prosperitate, inspirat de turmeric.
💚 Verdele – renaștere și armonie cu natura.
🧡 Portocaliul – curaj și spiritualitate.
La festivalul din orașul meu, organizatorii folosesc doar culori bio – un detaliu care m-a bucurat enorm. Nu doar că sunt mai sigure pentru piele, dar păstrează și spiritul autentic al Holi, când culorile erau obținute din plante, flori și alte comori ale naturii. De exemplu, galbenul venea din turmeric sau gălbenele, roșul din hibiscus, verdele din frunze de neem, iar albastrul din planta indigo. Nu doar frumoase, ci și benefice pentru piele!
Mi s-a spus că e bine să port haine albe (care pot rămâne „amintiri colorate” pentru totdeauna), să-mi protejez ochii cu ochelari de soare, să mă hidratez bine și să aplic o cremă grasă pe piele, ca să nu mă chinui prea tare la duș. Dar cel mai important sfat? Să mă bucur de moment și să nu mă tem să mă murdăresc – pentru că la Holi, murdăria e magie!
Se spune că Holi e o chemare la joacă, la libertate, la visare. O zi în care grijile se topesc în culori, iar sufletul se îmbracă în zâmbete. Poate că, din când în când, avem nevoie tocmai de asta — o zi în care viața se pictează în nuanțe vii și ne șoptește că orice vis poate prinde contur!
Am tot citit despre el, am văzut poze pline de culoare, videoclipuri cu oameni dansând și râzând și de fiecare dată mi-am spus: „Cândva o să ajung și eu acolo.” Ei bine, „cândva” a devenit „acum”!
Deși Holi este o sărbătoare hindusă care marchează începutul primăverii și victoria binelui asupra răului, în Europa se sărbătorește de obicei, la începutul verii. De ce? Simplu - vremea e mai prietenoasă, multi oameni sunt în vacanță, iar soarele e aliatul perfect pentru o explozie de culoare în aer liber. În plus, festivalul a fost reinterpretat într-o manieră modernă – nu mai are tenta religioasă, ci este o celebrare a bucuriei, a libertății și a faptului că măcar pentru o zi, toți suntem egali sub norii de gulal (pulbere de culoare).Tradițional, Holi nu este doar o petrecere cu praf colorat. Sărbătoarea începe seara cu focuri aprinse – Holika Dahan – ceeea ce simbolizează arderea răului și curățarea sufletului. A doua zi, totul se transformă într-un carnaval al culorilor. Oamenii se adună în piețe, pe străzi, în parcuri, și se stropesc cu pudre viu colorate. Se râde, se dansează, se cântă. Nu contează cine ești, de unde vii sau ce faci în viața de zi cu zi – în ziua de Holi, toți sunt doar niște oameni colorați și fericiți (sursa fotografii).
Fiecare culoare are un simbol:
💙 Albastrul – divinitate și protecție, culoarea lui Krishna.💗 Rozul – iubire și afecțiune.
❤️ Roșul – energie, pasiune și fertilitate.
💛 Galbenul – sănătate și prosperitate, inspirat de turmeric.
💚 Verdele – renaștere și armonie cu natura.
🧡 Portocaliul – curaj și spiritualitate.
La festivalul din orașul meu, organizatorii folosesc doar culori bio – un detaliu care m-a bucurat enorm. Nu doar că sunt mai sigure pentru piele, dar păstrează și spiritul autentic al Holi, când culorile erau obținute din plante, flori și alte comori ale naturii. De exemplu, galbenul venea din turmeric sau gălbenele, roșul din hibiscus, verdele din frunze de neem, iar albastrul din planta indigo. Nu doar frumoase, ci și benefice pentru piele!
Mi s-a spus că e bine să port haine albe (care pot rămâne „amintiri colorate” pentru totdeauna), să-mi protejez ochii cu ochelari de soare, să mă hidratez bine și să aplic o cremă grasă pe piele, ca să nu mă chinui prea tare la duș. Dar cel mai important sfat? Să mă bucur de moment și să nu mă tem să mă murdăresc – pentru că la Holi, murdăria e magie!
Se spune că Holi e o chemare la joacă, la libertate, la visare. O zi în care grijile se topesc în culori, iar sufletul se îmbracă în zâmbete. Poate că, din când în când, avem nevoie tocmai de asta — o zi în care viața se pictează în nuanțe vii și ne șoptește că orice vis poate prinde contur!
miercuri, 4 iunie 2025
După băiță - Miercurea fără cuvinte 23/2025

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺
luni, 2 iunie 2025
Puterea culorilor: cum ne manipulează fără să ne dăm seama!
Crezi că alegerea ta vestimentară este (mereu) întâmplătoare? Că un logo îți place doar pentru design? Gândește-te din nou! 🤔
Culorile sunt un instrument puternic care ne influențează emoțiile, atenția și chiar deciziile zilnice. 😊
🔥 Roșu – energia care te accelerează
Știi de ce reducerile și butoanele „Cumpără acum” sunt mereu roșii? Pentru că această culoare stimulează acțiunea și poate crește ritmul cardiac. Nu e doar despre pasiune, ci despre puterea de influență!
🔵 Albastru – culoarea încrederii
Bănci, companii mari, branduri de tehnologie – toate folosesc albastrul pentru a inspira siguranță și profesionalism. Facebook, Twitter, LinkedIn… coincidență? Nu chiar.
🟡 Galben – lumina care atrage atenția
Este culoarea creativității, dar și a pericolului. Semnele de avertizare sunt galbene tocmai pentru că sunt imposibil de ignorat.
🍃 Verde – culoarea echilibrului și… marketingului eco
Vrei să pari natural și prietenos cu mediul? Adaugă verde! Brandurile știu asta prea bine, de aceea folosesc această culoare pentru a sublinia produse „bio”, „naturale” sau „sănătoase”.
⚫ Negru – putere și mister
Luxury, eleganță, exclusivitate – negrul este asociat cu rafinamentul și statutul. Tocmai de aceea mașinile premium, hainele de gală și electronicele sofisticate se îmbracă în această nuanță.
💡 Și acum întrebarea-cheie: Culorile te controlează fără să îți dai seama?
😁 Data viitoare când alegi un produs, un outfit sau chiar o postare pe Instagram, întreabă-te: e "alegerea mea" sau e puterea invizibilă a culorii?

marți, 8 aprilie 2025
Ne ninge -n alb, în roz si galben...

Sub cerul azuriu, copac împodobit
Ninsoare-n galben, roz și alb
Un simplu om și câinele iubit,
În liniștea naturii, suflet dalb.
Petale străvezii dansează-n aer,
Grațios se-nvârt în jocul efemer,
Pe umeri ni se-așează sau în coame,
Valsând, șoptind în zbor, mister.
luni, 7 aprilie 2025
Narcisa - Splendoarea Primăverii
Narcisa este una dintre cele mai îndrăgite flori ale primăverii, cunoscută pentru frumusețea și eleganța sa. Cu petale delicate și un parfum subtil, narcisa aduce un strop de magie în grădinile și parcurile noastre.
Florile pot avea petale plane sau ondulate, iar cupa centrală poate fi mai scurtă sau mai lungă. Există și forme duble, cu petale multiple. Cele mai comune narcise sunt galbene, dar există și varietăți albe, portocalii, roz-pal și combinații de două culori.
Printre cele mai cunoscute tipuri de narcise se numără:
Printre cele mai cunoscute tipuri de narcise se numără:
♦ Narcissus pseudonarcissus, sau "narcisa galbenă", cu flori galbene strălucitoare și o cupă centrală proeminentă.
♦ Narcissus poeticus, cu flori albe și o cupă centrală mică, galbenă, înconjurată de o margine roșie.
♦ Narcissus jonquilla, cu flori mici, galbene, și un parfum intens.
♦ Narcissus tazetta, care produce mai multe flori parfumate pe o singură tulpină, de obicei albe sau galbene.

Legenda narcisei își are originea în mitologia greacă și este legată de povestea lui Narcis, un tânăr de o frumusețe extraordinară. ♦ Narcissus poeticus, cu flori albe și o cupă centrală mică, galbenă, înconjurată de o margine roșie.
♦ Narcissus jonquilla, cu flori mici, galbene, și un parfum intens.
♦ Narcissus tazetta, care produce mai multe flori parfumate pe o singură tulpină, de obicei albe sau galbene.

Narcis era atât de frumos încât toate nimfele și fetele se îndrăgosteau de el, dar el le respingea pe toate, fiind prea mândru de propria sa frumusețe. Una dintre cele respinse a fost nimfa Echo, care, în disperare, a cerut zeilor să-l pedepsească pe Narcis. Zeii au răspuns rugăminții ei și l-au blestemat pe Narcis să se îndrăgostească de propria sa reflecție. Într-o zi, Narcis a văzut imaginea sa într-un izvor limpede și a fost copleșit de frumusețea sa. Incapabil să se desprindă de propria reflecție, Narcis a rămas acolo, privindu-se, până când a murit.
După moartea sa, zeii au transformat trupul lui Narcis într-o floare frumoasă, care poartă numele său – narcisa. Această floare simbolizează atât frumusețea, cât și vanitatea, amintindu-ne de povestea tragică a tânărului Narcis.
Narcisele au inspirat mulți poeți și scriitori de-a lungul timpului. Iată câteva citate celebre:
Narcisele au inspirat mulți poeți și scriitori de-a lungul timpului. Iată câteva citate celebre:
♦ „Narcisele, care apar înainte ca rândunelele să îndrăznească să zboare și înfruntă vânturile aspre ale lunii martie cu grație și frumusețe.” - William Shakespeare
♦ „De multe ori, când stau pe canapea într-o stare de vacanță sau de reflecție, narcisele strălucesc în ochiul interior care este fericirea solitudinii; și atunci inima mea se umple de plăcere și dansează cu ele.” - William Wordsworth
♦ „Picasso a spus că nimeni nu trebuie să explice o narcisă. Un design bun este de înțeles practic pentru toată lumea. Nu trebuie să întrebi niciodată de ce.” – Hugh Newell Jacobsen

Înscriu articolul la Suzana - rubrica "Citate favorite"
luni, 16 decembrie 2024
Galbenă gutuie
În diminețile răcoroase de decembrie, atunci când totul în jur pare încremenit într-o liniște albă și feerică, nimic nu se compară cu senzația de a savura o felie de pâine prăjită, fin unsă cu unt și apoi acoperită cu un strat generos de jeleu de gutui. Cum să nu îți începi sâmbăta/duminica așa, cu un mic dejun ce îți încântă simțurile?

PS: În noiembrie, din criza de timp, am tot amânat să scriu despre ziua în care am făcut jeleu de gutui.

Gustul jeleului de gutui este o adevărată chintesență a aromelor de toamnă. Este o combinație minunată de dulce și amărui, de parfum și rafinament, care îți trezește simțurile și îți umple sufletul de căldura amintirilor din copilărie. Imediat ce jeleul atinge pâinea prăjită și untul începe să se topească, simți cum aromele încep să danseze. Parfumul delicat al gutuilor coapte, cu note fine de scorțișoară și vanilie, se împletesc armonios într-un dans de toamnă, aducându-ți aminte de grădinile pline de rod. Hmmm... un gust minunat, ce transformă fiecare mușcătură într-o experiență multisenzorială, un adevărat festin pentru suflet.
PS: În noiembrie, din criza de timp, am tot amânat să scriu despre ziua în care am făcut jeleu de gutui.

La mijlocul lui octombrie, am primit de la o bună prietenă si colegă de serviciu o plasă de gutui din grădina ei. Iubesc acest fruct care mă duce mereu pe aripile amintirilor, în curtea bunicilor din Sibiu.
Când fetele erau mici, făceam în fiecare toamnă marmeladă și jeleu de gutui, cam 20 de borcane care se terminau până la sfârșitul primăverii. Făceam și alte marmelade și dulcețuri din căpșuni, caise, măceșe și afine.
De mulți ani nu am mai făcut marmelade, deoarece pe măsură ce am înaintat în vârstă, eu și Helmut am redus consumul de zahăr. Cuprinsă de amintiri, am decis să fac jeleu din ultimele patru gutui.

Le-am răzuit, am tăiat mărunt cotoarele și le-am pus la fiert cu scorțișoară, cuișoare, anason și vanilie. După ce lichidul s-a redus la jumătate, l-am strecurat și la final am măsurat un litru de lichid. Am adăugat 600 g de zahăr și zeama de la două lămâi, apoi am fiert până s-a format jeleul. Au ieșit cinci borcănele. Două le-am dăruit de Moș Nicolae (unei vecine si unui coleg de serviciu), unul l-am păstrat în bucatarie pentru micul dejun, iar celelalte doua le-am dus în pivniță, pentru cândva...
PS2: Când am gutui mari, galben-aurii, îmi place să le mănânc feliate subțire; le manânc așa - ca pe chipsuri, seara, în fața televizorului. Si nu arunc nimic! Din cotoare și cojile rămase, fac o băutură delicioasă adăugând apă fierbinte, anason, scorțișoară, cuișoare și o linguriță cu miere.
PS3: E vremea colindelor si nimic nu mi se pare mai potrivit aici, decât: Adrian Păunescu si Nica Zaharia,"Colindul gutuii din geam/Galbena gutuie"(Compozitia originala.Interpretarea originala)
luni, 9 decembrie 2024
Flori de decembrie
Decembrie aduce cu el farmecul florilor de iarnă, fiecare cu povestea sa de culoare și grație. **Crăciunița** (Poinsettia) își deschide roșul său vibrant, ca un foc de artificii în plin anotimp rece. Frunzele sale delicate, ca niște stele roșii sau roz, transformă orice spațiu într-un colț de sărbătoare. Ele strălucesc cu pasiune, amintindu-ne de bucuria și căldura ce învăluie sărbătorile.
**Amaryllis** își înalță tulpina elegantă și robustă, purtând la vârf flori mari, ce par sculptate din catifea. Culorile variate, de la roșu profund la alb imaculat, aduc un strop de rafinament și splendoare în peisajul iernii, ca o adiere de primăvară ce se strecoară în iarna geroasă.
**Schlumbergera** (Cactusul de Crăciun) își dezvăluie farmecul discret în perioada sărbătorilor. Florile sale albe, roz sau roșii, ce par niște steluțe fragile, se arată cu modestie printre frunzele cărnoase. Ele aduc o notă de speranță și delicatețe, ca un mesaj tainic de pace și liniște interioară.
Aceste flori de decembrie nu doar că înfrumusețează anotimpul rece, dar aduc cu ele simboluri de renaștere, speranță și bucurie, învăluind sufletul într-o căldură binecuvântată. ❄️🌸✨
/ Labels:
acasa,
alb,
Amaryllis,
Crăciunița,
decembrie,
flori,
galben,
iarna,
rosu,
roz,
Schlumbergera
miercuri, 13 noiembrie 2024
E vremea de gutui, vin-fiert și scorțișoară - MfC S46/24

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺
/ Labels:
clubul MfC,
galben,
gutui,
Happ WW,
happy Wordless Wednesday,
lumânare,
lumina,
membrii MFC,
mfc,
Miercurea fara cuvinte,
parfum,
rosu,
scortisoara,
vin fiert
sâmbătă, 3 februarie 2024
Galben

Galben înseamnă strălucire și lumina, este culoarea fericirii și a optimismului. Galbenul este o culoare caldă, o culoare veselă și energică, o culoare ce transmite buna dispoziție. 💛 Galbenul captivează, farmecă și emoționează cu ușurință, aprinde bucuria, fericirea și stimulează învățarea mai ușoară - deoarece galbenul afectează partea logică a creierului, stimulând mentalitatea și percepția. Deasemenea, inspiră curiozitatea și stimulează entuziasmul și încrederea. Galbenul se leagă puternic de cunoaștere și conștientizare. Atunci când îndoiala de sine se instalează, culoarea galbenă caută să oprească aceste gânduri negative, pentru ca galbenul are capacitatea incredibilă de a însenina orice încruntare.
marți, 28 februarie 2023
Te uita cum ninge... Mărțișor
Nu mai este deloc ciudat sa ninga în martie sau în decembrie sa avem câmpurile verzi... Stim deasemenea ca "zapada mieilor" nu afecteaza plantele, ca ghioceii si toporasii îsi revin repede dupa ce paturica de nea îi dezveleste. Narcisele si lalelele tâsnesc din pamânt cu frunzele ca lănciile si par plapânde, dar ... si în cazul lor, ca si la oameni, se potriveste zicala "ce nu ne doboara, ne face mai puternici" ☺
♥ Doresc tuturor, un start bun în luna MARTIE! ♥
miercuri, 3 aprilie 2019
Parfum si culoare - Miercurea fara cuvinte 14/2019

Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua ☺ Happy WW!
/ Labels:
2019,
albastru,
clubul MfC,
cuib,
flori,
galben,
happy Wordless Wednesday,
Happy WW,
lalele,
mar,
membrii MFC,
mfc,
Miercurea fara cuvinte,
muguri,
primavara,
senin,
soare,
verde
miercuri, 27 martie 2019
Spring is in the air - Miercurea fara cuvinte 13/2019

Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua ☺ Happy WW!
/ Labels:
2019,
albastru,
clubul MfC,
cuib,
flori,
galben,
happy Wordless Wednesday,
Happy WW,
lalele,
mar,
membrii MFC,
mfc,
Miercurea fara cuvinte,
muguri,
pasari,
primavara,
senin,
soare,
verde
miercuri, 20 martie 2019
Echinocțiul și Luna plină - Miercurea fara cuvinte 12/2019

Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua ☺ Happy WW!
/ Labels:
2019,
albastru,
clubul MfC,
echinoctiu,
flori,
galben,
happy Wordless Wednesday,
Happy WW,
luna,
luna plina,
mamaruta,
membrii MFC,
mfc,
Miercurea fara cuvinte,
muguri,
primavara,
senin,
soare,
verde
miercuri, 13 martie 2019
Capricii ale vremii - Miercurea fara cuvinte 11/2019

Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua ☺ Happy WW!
miercuri, 27 februarie 2019
Gingasie - Miercurea fara cuvinte 9/2019

Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua ☺ Happy WW!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)