Descoperind Coburg

Coburg este unul dintre acele orașe care nu încearcă să impresioneze, dar o fac oricum, prin felul lor firesc de a fi. Fără a fi un oraș mare, noblețea lui se recunoaște în lumină, în piatră, în fiecare colț și în fiecare clădire. Emblema orașului — un cap de maur* pe fond auriu — rămâne un semn vechi al identității locale, un simbol folosit de secole în heraldica ducilor de Saxa‑Coburg. 

Coburgul a fost mult timp un loc în care se întâlnea aristocrația europeană, un oraș în care destinele marilor familii se intersectau firesc. Casa de Saxa‑Coburg și Gotha a dat prinți și regi în mai multe dinastii europene, iar această noblețe a rămas în fibra orașului.

Prin căsătoria prințului Albert, născut la Coburg, cu Regina Victoria a Marii Britanii în anul 1840, s-a deschis o linie care duce până la familia regală britanică de azi. Din aceeași casă au plecat și primii regi ai Belgiei, apoi suverani ai Portugaliei și ai Bulgariei, astfel încât numele Coburg a ajuns să circule prin palatele din Londra, Bruxelles, Lisabona și Sofia. Legătura regală a orașului este păstrată prin gesturi culturale discrete și elegante. Veste Coburg găzduiește periodic expoziții dedicate Prințului Albert și Reginei Victoria, iar Schloss Ehrenburg deschide săli și programe care amintesc de anii în care cei doi au trăit aici. În unele perioade, orașul marchează aniversarea lui Albert prin concerte și tururi ghidate, iar poveștile dinastiei sunt incluse cu naturalețe în traseele istorice ale orașului. Coburgul nu face paradă din trecutul său, dar îl păstrează ca pe o lumină veche, prezentă în clădiri, în arhive și în felul calm în care își continuă istoria.
Însă ceea ce simți imediat, înainte de orice stemă sau istorie, este verdele. Coburgul pare așezat într-o grădină uriașă. Parcurile se leagă între ele, colinele îl înconjoară, iar străzile sunt presărate cu copaci și grădini care apar exact când ai nevoie de un moment de respiro. Vara, lumina se filtrează prin frunziș și dă orașului o liniște aparte, ca și cum totul ar respira într-un ritm calm și bine așezat. 

Veste Coburg domină împrejurimile cu o prezență calmă și impunătoare, fiind una dintre cele mai mari cetăți din Germania. De când m-am mutat aici, am avut mereu senzația că mă urmărește oriunde m-aș afla în oraș. Stă sus, pe colină, ca o prezență care nu se ascunde niciodată. Este așezată pe Festungsberg (Dealul Cetății), o înălțime care nu ajunge la cinci sute de metri, iar zidurile ei nu par să depășească treizeci de metri. Totuși, felul în care se ridică deasupra orașului o face să pară uriașă. Încă nu am ajuns să o vizităm**, dar... nu locuim aici decât de câteva săptămâni.😄
Centrul istoric însa îl cunoastem. Fotografiile de aici sunt facute într-o zi în care soarele a făcut o scurtă pauză. Am profitat si ne-am plimbat din Piața Centrală/Marktplatz — spre Piața Palatului. Știam deja piața din alte escapade la o cafea sau o înghețată, cu clădirile ei superbe — Primăria Veche, cu fațada pictată în culori calde, una dintre cele mai frumoase din Franconia, și casele cu grinzi de lemn, care își apleacă frontoanele ca niște bătrâni înțelepți. Străduțele înguste păstrează povești pe care le simți mai mult decât le auzi. Dar când ajungi în Piața Palatului — sau Piața Teatrului, cum i se mai spune — ai impresia că pășești într-un colț de Viena, din zonele liniștite ale palatelor. În fața Palatului Onoarei - Schloss Ehrenburg, piața se deschide larg, luminoasă, cu alei, copaci și oameni care se plimbă fără grabă. Pe partea opusă, terasa ridicată deasupra pieței, cu scările ei largi, funcționează ca un balcon urban. Este un loc de belvedere pur, de unde privești detaliile cladirilor, piața, copacii și ritmul calm al orașului. Oamenii se așază pe trepte, pe banci, se opresc pe margine, privesc, respiră. În jurul pieței și pe străzile din centru, Coburgul își păstrează farmecul prin clădirile sale istorice. 

Abia aștept să descopăr mai departe noul meu cămin — ne-am propus să ne înscriem la tururi cu ghid, ca să primim cele mai bune tipuri și informații legate de traseele istorice, arhitectura orașului sau viața culturală.
Deocamdată, fiecare plimbare ne arată câte ceva nou. Fiecare stradă are un detaliu care te oprește, fiecare colț pare să ascundă o poveste, iar orașul se lasă descoperit fără grabă, cu aceeași liniște care îl definește. Coburgul nu te copleșește, nu te forțează să îl admiri. Se deschide încet, ca un loc care știe că frumusețea lui stă în firesc, în lumină, în verde și în istoria pe care o poartă cu o eleganță tăcută. Și poate tocmai de aceea începe să se simtă ca acasă. 

PS: *) De ce emblema orasului este un cap de maur? Pentru că Sfântul Mauritius, patronul spiritual al orașului încă din 1323, a fost reprezentat în iconografia medievală ca african („Mohr”), iar Coburg a adoptat această imagine ca simbol civic pe monede, sigilii și stema orașului începând cu secolul XV–XVI. Orașul confirmă oficial această tradiție și o menține până azi.
În spațiul public contemporan, numeroase denumiri istorice care conțin termeni precum „Mohr” sau „Neger” au fost schimbate sau eliminate, considerate sensibile în limbajul actual — chiar și atunci când aveau tradiții de sute de ani. Exemplele sunt clare - hotelul Drei Mohren din Augsburg (Cei trei negrotei/mauri) a devenit Hotel Maximilian’s, dulciurile Negerkuss (Pupic de negru) au fost redenumite Schokokuss (Pupic de ciocolata), iar străzi precum Mohrenstraße au fost rebotezate. Coburg păstrează însă simbolul pentru că reprezintă o figură concretă — Sfântul Mauritius, nu un stereotip, iar tradiția locală este documentată de peste șapte secole. 
PS2: **) gata, este stabilit clar — vom vizita cetatea miercuri, 08.07.2026 🏰

PS3: în primele două fotografii sunt magneții-suvenir, primele repere ale instalării noastre în Coburg.

Judy Garland — Dincolo de curcubeu – viață, mit și moștenire culturală

Concertul de Anul Nou de la Viena a devenit, pentru mulți dintre noi, un ritual urmărit la televizor. Este un reper cultural cu rezonanță internațională, momentul care deschide simbolic anul muzical și adună în fața ecranelor un public meloman din întreaga lume.  

Anul acesta, mass‑media a analizat pe larg impactul concertului dirijat de Tugan Sokhiev, discutând atât legătura pe care numeroși comentatori au făcut‑o între anumite alegeri de repertoriu și mișcarea LGBTQ+, cât și contextul mai larg al prezenței sale la pupitru, prima invitație adresată unui dirijor rus după declanșarea războiului din Ucraina și interesul stârnit de viața lui personală, inclusiv căsătoria cu un violonist din orchestră. Împreună, aceste teme au alimentat un ecou mediatic vizibil în jurul concertului și mi-au readus în minte felul în care, în alte epoci și în alte contexte, anumite figuri artistice au devenit simboluri fără să își propună acest lucru — așa cum s-a întâmplat și cu Judy Garland...

---

Când eram copil, lumea lui Judy Garland mi se părea pur și simplu magică. Musicalurile ei aveau ceva hipnotic, o lumină pe care nu o puteam explica, iar „Vrajitorul din Oz” era pentru mine una dintre cele mai îndrăgite povești, un loc în care mă întorceam mereu cu aceeași uimire. Nici acum nu-mi vine să cred cât de multe straturi ascunse, câte subsimboluri și câtă forță culturală s-au născut în jurul acestei povești aparent inocente și al cântecului „Over the Rainbow”.Ceva ce pentru mine era doar o poveste frumoasă s-a dovedit, mult mai târziu, a avea o încărcătură culturală uriașă pentru o comunitate despre care, copil fiind, nici nu aveam cum să știu.

Judy Garland a fost si rămâne una dintre cele mai emblematice figuri ale Hollywoodului clasic, o artistă a cărei viață și carieră au influențat nu doar lumea filmului și a muzicii, ci și sensibilitatea culturală a unor generații întregi. Născută în 1922, într-o familie de artiști de vodevil, a urcat pentru prima dată pe scenă la doar doi ani și jumătate, alături de surorile ei - trupa „The Gumm Sisters”, într-un număr muzical care avea să marcheze începutul unei vieți trăite sub lumina reflectoarelor. Talentul ei ieșit din comun a atras rapid atenția studiourilor MGM, care au preluat-o la doar 13 ani și au transformat-o într-o vedetă, dar cu un preț enorm. Studioul i-a controlat alimentația, i-a administrat pastile pentru a slăbi, stimulente pentru a rezista la ritmul infernal al filmărilor și sedative pentru a putea dormi. Această combinație toxică a dus la dependențe care aveau să o urmărească toată viața.
La 17 ani, rolul lui Dorothy în „The Wizard of Oz” a propulsat-o în istoria cinematografiei, iar cântecul „Over the Rainbow” a devenit nu doar semnătura ei artistică, ci și una dintre cele mai iubite melodii ale secolului. Cariera ei a continuat cu o serie de musicaluri care au definit epoca de aur a Hollywoodului, dar succesul a venit la pachet cu o presiune constantă. Studiourile îi controlau fiecare aspect al vieții, iar dependențele, odată instalate, au devenit o parte dureroasă a existenței ei. Cu toate acestea, Judy Garland a rămas o prezență magnetică pe scenă, capabilă să transforme vulnerabilitatea în forță și suferința în artă. Trăia fiecare notă, fiecare replică, fiecare apariție cu o intensitate rar întâlnită.
Viața ei personală a fost la fel de tumultuoasă ca și cariera. S-a căsătorit de cinci ori, cu bărbați care au jucat roluri diferite în viața ei: compozitorul David Rose, regizorul Vincente Minnelli, producătorul Sid Luft, actorul Mark Herron și muzicianul Mickey Deans. Din aceste relații s-au născut trei copii, dintre care cea mai cunoscută este Liza Minnelli, actriță și cântăreață premiată cu Oscar, care a moștenit nu doar talentul, ci și magnetismul scenic al mamei sale. Lorna și Joey Luft au rămas și ei aproape de lumea artistică, fiecare în felul său.
În ciuda succesului, viața lui Judy Garland a fost marcată de fragilitate. Dependențele, presiunea profesională și epuizarea au dus la o deteriorare treptată a sănătății. În 1969, la doar 47 de ani, a murit la Londra în urma unei supradoze accidentale de barbiturice, un final tragic pentru o artistă care a luminat scena cu o intensitate pe care puțini au egalat-o.
Dar povestea ei nu se oprește aici. Judy Garland rămâne una dintre cele mai fascinante figuri ale culturii americane, iar legătura ei cu comunitatea gay nu este o invenție modernă, ci un fenomen care a început încă din anii ’40 și ’50, când homosexualitatea era ilegală, iar oamenii trăiau în umbră, în frică și în coduri secrete. Într-o lume care nu le oferea niciun spațiu de libertate, Judy Garland a devenit pentru mulți un simbol al supraviețuirii emoționale. Viața ei, plină de presiuni, abuzuri din partea studiourilor, dependențe și reveniri spectaculoase, oglindea într-un fel lupta interioară a unei comunități care încerca să existe într-o societate ostilă. Oamenii marginalizați o recunoșteau instinctiv ca pe una de-a lor: vulnerabilă, sensibilă, dar capabilă să se ridice de fiecare dată pe scenă și să transforme durerea în artă.
Cântecul „Over the Rainbow” a devenit, fără ca ea să o fi intenționat, un fel de imn secret al speranței. Pentru mulți bărbați gay din acea epocă, versurile despre un loc „unde necazurile se topesc ca bomboanele de lămâie” erau o metaforă pentru o lume în care puteau trăi liberi. De aici s-a născut și expresia „friend of Dorothy”, un cod folosit în barurile gay pentru a identifica discret pe cineva din comunitate, inspirat de personajul Dorothy Gale. Judy nu a creat acest cod, dar a devenit fără să știe un reper cultural pentru o comunitate care avea nevoie de simboluri.
În anii ’50 și ’60, spectacolele ei live erau frecventate masiv de bărbați gay. Ea îi trata cu respect și afecțiune într-o perioadă în care aproape nimeni nu o făcea. Într-o lume în care erau ridiculizați, persecutați sau pur și simplu ignorați, Judy Garland le oferea un spațiu de emoție, de catharsis și de apartenență. De aceea, nu e surprinzător că a devenit o figură centrală în cultura camp și în spectacolele drag, unde dramatismul, autoironia și intensitatea emoțională sunt celebrate.
Există și mitul că moartea ei ar fi declanșat revoltele Stonewall, dar istoricii sunt clari - revolta nu a pornit de la Judy Garland. Ea a murit pe 22 iunie 1969, iar Stonewall a început pe 28 iunie, însă legătura este doar simbolică, nu cauzală. Comunitatea gay era deja la capătul răbdării după ani de abuzuri ale poliției, iar razia de la Stonewall Inn a fost scânteia reală. Totuși, faptul că mulți dintre cei care au ieșit în stradă o iubeau pe Judy și erau încă marcați de moartea ei a contribuit la atmosfera emoțională a momentului. Iar revolta nu a fost despre ea, ci despre libertate.
🌈 Ani mai târziu, când Gilbert Baker a creat steagul curcubeu, mulți au văzut în alegerea lui o continuitate firească a simbolisticii născute în jurul lui ‘Over the Rainbow’. Chiar dacă Baker nu a afirmat explicit că s‑a inspirat din Judy Garland, este greu de ignorat ecoul cultural al cântecului ei, care devenise deja un reper al speranței pentru comunitatea gay. În felul acesta, curcubeul a ajuns să lege, neintenționat, visul lui Dorothy de dorința unei comunități de a trăi liber.

---

Filme și producții celebre despre Judy Garland --- pentru Clubul Cinefililor

1. The Wizard of Oz (1939) – filmul care a consacrat-o definitiv în rolul lui Dorothy Gale. 

2. Meet Me in St. Louis (1944) – unul dintre cele mai iubite musicaluri ale ei. 

3. A Star Is Born (1954) – interpretarea pentru care a primit nominalizare la Oscar. 

4. Judy (2019) – film biografic cu Renée Zellweger, care a câștigat Oscarul pentru rolul lui Judy, film pe care îl recomand cu toata dragostea, pentru interpretarea extraordinară și pentru felul în care surprinde fragilitatea și forța ei.
5. Life with Judy Garland: Me and My Shadows (2001) – miniserie biografică bazată pe memoriile fiicei ei, Lorna Luft. 

6. Liza with a Z (1972) – nu este despre Judy, dar este un spectacol emblematic al ficei acesteia - Lizei Minnelli, influențat de moștenirea mamei ei. 

7. Judy Garland: By Myself (2004) — documentar ce explorează viața și cariera ei.

Räuchernächte — nopțile suspendate ale iernii

În Bavaria, nopțile dintre Crăciun și Bobotează sunt considerate magice și poartă numele de Rauhnächte — cele douăsprezece nopți sacre care se întind de la 25 decembrie până în ajunul Epifaniei, sărbătoarea celor Trei Regi Sfinți. În această perioadă, lumea se reașază în tăcere, iar casele sunt purificate prin fumigație. Sunt nopți cu propria lor respirație, un spațiu suspendat între ani, în care totul se așază altfel. Numele este german, dar ceea ce desemnează vine dintr-un timp mult mai vechi — pre‑germanic, pre‑creștin, pre‑celtic, dintr-o Europă care încă nu se împărțise în popoare.
Așa cum yoga are un nume sanscrit, deși practica ei a depășit de mult granițele Indiei, la fel și Räuchernächte este doar eticheta modernă pentru un ritual european străvechi. În zona Alpilor — Bavaria, Austria, Tirol și Elveția — tradiția s-a păstrat cel mai coerent, pentru că oamenii au continuat să o trăiască firesc, ca parte din ritmul iernii. Documentele medievale germane o surprind în detaliu, iar în gospodăriile alpine obiceiul a rămas viu până în secolul douăzeci, apoi a continuat natural, adaptat în forma în care este trăit astăzi.
Magia acestor nopți nu vine din fum, ci din felul în care timpul pare să se reașeze. Între Crăciun și Bobotează, zilele și nopțile au o densitate aparte, ca și cum ar purta fiecare o temă nevăzută. Uneori e trecutul care cere să fie lăsat în urmă, alteori e o limpezire a spațiului, a gândurilor, a lucrurilor adunate fără să fie observate. Sunt seri dedicate protecției, viselor sau drumurilor care se pregătesc să se deschidă. În această succesiune de seri liniștite, ritualul fumului devine un reper al iernii, un gest care leagă interiorul de exterior și deschide un început.
Strămoșii observaseră că în aceste zile natura stă într-o pauză cosmică. Lumina începe să crească încet, iar oamenii simțeau această schimbare în felul lor. Știința modernă ar vorbi despre ritmuri circadiene, psihologie sezonieră și efectul liniștitor al aromelor naturale. Tradiția însă șoptește că în aceste nopți energiile lumii se reașează, iar noi putem participa la această reașezare.

Fiecare noapte are o temă — trecut, prezent, viitor, familie, sănătate, curaj, vise, protecție, recunoștință. Oamenii aprind amestecuri de plante — salvie, ienupăr, pelin, rășină de brad, tămâie — și lasă fumul să circule prin casă, ca un mesager între lumi. Ierburile deschid mirosul prin flacăra lor rapidă, rășinile dau un fum lent și dens, cu profunzime. Amestecurile rămân simple și naturale, exact cum se pregăteau în gospodăriile vechi.
Räuchernächte nu s-au născut din astrologie, ci din ritmurile iernii, din agricultură, din viața rurală și observația naturii. În lumea modernă, tradiția a fost reinterpretată, iar astrologia a devenit un strat contemporan de sens, nu un adevăr istoric.
Nu e un ritual solemn, ci o mișcare firească, aproape instinctivă, ca și cum ai aerisi o cameră în care ai stat prea mult. Fumul se ridică lent și creează o atmosferă care pare desprinsă dintr-un vis. Magia vine din liniștea cu care se schimbă aerul, din felul în care spațiul se limpezește. În aceste nopți, liniștea are altă consistență, gândurile se decantează, iar ceea ce rămâne este esențial.
Fumul nu curăță în sens literal, ci în sensul în care un gest repetat de secole creează o continuitate, o punte între oameni și timp. E ca și cum te-ai prinde de un fir vechi care vine dintr-o Europă de demult, dintr-un timp în care oamenii trăiau după ritmul anotimpurilor și simțeau că orice trecere are nevoie de un moment de purificare. În aceste nopți, anul vechi se retrage încet, iar cel nou își face loc cu o delicatețe pe care o observi doar dacă te oprești. Este clipa în care fumul se ridică și simți că ceva, undeva, se reașează.
Suntem la sfârșit de 2025, într-un decembrie care poartă în el oboseala unui an intens și scânteia unuia care se apropie cu pași moi. Räuchernächte devine o invitație să lăsăm în urmă ce nu ne mai servește, să păstrăm ce ne hrănește, să facem loc pentru ce urmează.
În aceste nopți suspendate, trecerea devine firească. Lăsăm în urmă ce s-a încheiat, păstrăm ce rămâne viu și deschidem un loc pentru ce urmează. Așa se naște 2026, cu o lumină pură, sigură, care se așază în noi cu liniște.

Pisica care face cu mâna – o poveste personală și un simbol asiatic cu labuță magică

În urmă cu câțiva ani, am primit un cadou de la Diana care mi-a rămas tare drag: o pisicuță albă, cu urechi roz, zgardă roșie și medalion auriu. Își ține labuța stângă ridicată, făcând acel gest simpatic de „hai noroc!”, iar sub ea se află o grămadă de bănuți aurii, ca un mic tezaur personal. De atunci, stă cuminte și neobosită în biroul meu, chiar lângă masa de lucru, și funcționează — adică își mișcă labuța ritmic, fără oprire, ca un mic metronom al norocului.
De câte ori o privesc, mă gândesc la Diana cu dor și recunoștință. Iar în momentele în care norocul îmi bate la ușă pe neașteptate, nu pot să nu cred că lor li se datorează — pisicuței și prietenei care mi-a oferit-o.
Multă lume o numește „pisica chinezească norocoasă”, dar adevărul e că originile ei sunt japoneze. Se numește Maneki-neko, care în japoneză înseamnă „pisica ce invită”. A apărut în perioada Edo, undeva între secolele XVII și XIX, și a fost inspirată de o legendă în care o pisică a salvat un samurai de un fulger, făcându-i semn cu labuța să se adăpostească. De atunci, gestul a devenit simbolul unei invitații spre noroc, protecție și prosperitate.
În China, Maneki-neko a fost adoptată cu entuziasm și reinterpretată în stil feng shui. A devenit un element nelipsit din vitrinele magazinelor, restaurante și chiar case, fiind plasată strategic la intrare pentru a atrage energie bună și belșug.
Culorile ei nu sunt alese la întâmplare. Alb simbolizează puritatea și fericirea, auriul atrage bogăția, negrul protejează de spirite rele, roșul aduce sănătate, iar rozul e pentru dragoste și relații armonioase. Poziția labuței contează și ea: dacă e ridicată stânga, atrage prieteni și clienți; dacă e dreapta, aduce bani; iar dacă sunt ambele ridicate, oferă protecție completă — deși unii spun că e cam lacomă.
Pisica poartă adesea o zgardă roșie cu clopoțel, după moda japoneză din perioada Edo, când pisicile erau tratate ca mici aristocrați. Pe piept are o monedă ovală, koban, simbol al bogăției. În versiunile chinezești, moneda e înlocuită cu inscripții precum „Zhao Cai Jin Bao”, care înseamnă „Adu avere și comori”.
Deși nu are o funcție religioasă, Maneki-neko este un simbol puternic în cultura asiatică. Dincolo de tradiție, psihologia culturală spune că obiectele cu semnificație pozitivă pot influența starea de bine, încrederea și chiar performanța. Așa că nu e de mirare că, în prezența ei, simți un soi de protecție blândă și optimism.
Așadar, dacă ai o Maneki-neko sau te gândești să-ți iei una, nu e doar un obiect decorativ. E o mică ambasadoare a norocului, cu o istorie fascinantă și o labuță care nu obosește niciodată. Și cine știe? Poate că, la fel ca în cazul meu, îți va aduce nu doar noroc, ci și amintiri dragi și recunoștință pentru cei care ți-au oferit-o.

---

PS – Mai am ceva primit cadou de la Diana, o bufniță de zăpadă, la care țin la fel de mult. Bufnița albă cu cioc auriu simbolizează înțelepciunea profundă, claritatea intuitivă și protecția spirituală. Albul reprezintă puritatea și capacitatea de a vedea adevărul dincolo de aparențe, iar ciocul auriu adaugă o notă de noblețe și prosperitate. Este considerată un ghid al sufletului în momente de tranziție, un mesager al cunoașterii și un aliat discret în căutarea sensului.

Jurnal de vacanță (2) – Plimbare prin Győr, cocktailuri, apus de soare și culori calde

(continuare la "Start spre o nouă aventură, 1330 km cu pauze bine gândite și o oprire în Győr")  

Am ieșit din hotel direct în pasajul pietonal din centrul orașului Győr.
Deși eram însoțită de doi cavaleri – Helmut și Leo – m-a „agățat”... ministrul comerțului! 😄
Mai exact, Baross Gábor - încremenit în fața fostului cazinou. Statuia lui impunătoare, în vestimentație de epocă, m-a privit cu o seriozitate ministerială, ținând în mână ceea ce am crezut inițial că e o busolă. Dar nu! Era o zebră de aur – adică un ceas de buzunar placat cu aur, simbol al valorii timpului și al eficienței, principii pe care le-a promovat cu pasiune în activitatea sa.
Mai târziu am citit că Baross Gábor (1848–1892) a fost un politician și reformator economic de prim rang în perioada dualismului austro-ungar. A avut un rol esențial în modernizarea infrastructurii de transport din Ungaria, fiind supranumit „ministrul de fier”. Dar în după-amiaza aceea în Győr, părea mai degrabă un domn galant care mă întâmpina cu solemnitate în orașul lui.

După alți câțiva pași, am făcut popas la o terasă cochetă. De acolo, vedeam fațada clădirii unde eram cazați, luminată de soarele blând al după-amiezii. Eu am savurat două cocktailuri – unul cu aromă de afine, Befonya și un altul exotic, Caribbean Coffee, cu note de rom și cafea. Helmut a servit două pahare de vin alb, din zona lacului Balaton – răcoritor și parfumat, perfect pentru atmosfera relaxată.

Când soarele a început să coboare, ne-am îndreptat spre promenada de pe malul râului Rába. Apusul de soare a pictat cerul în nuanțe calde de portocaliu și roz, iar apa reflecta culorile ca o oglindă liniștită. Leo al nostru, dădea semne că este foarte obosit, așa că ne-am întors încet spre hotel.
Pentru că era încă prea devreme să intrăm în cameră, ne-am mai permis câte o băutură la o altă terasă din apropiere. Eu am ales un matcha latte, cu gust fin și reconfortant, iar Helmut a probat un pahar de Chardonnay din regiunea viticolă Borvidék – elegant și bine echilibrat.

Seara s-a lăsat tiptil și ne-a învăluit în culori calde, iar orașul părea să respire liniște. 

În cameră, băieții mei au adormit imediat... Leo s-a așezat lângă blidele lui cu mâncare. Eu am făcut o baie cu spumă ca să mă relaxez, apoi am mai aruncat o privire pe fereastră. Primăria din Győr, o clădire neobarocă monumentală, se vedea în toată splendoarea ei – luminată discret, cu turnul elegant conturat pe cerul indigo, ca cerneala proaspăt întinsă pe hârtie. Fațada impunătoare domina Piața Városháza, iar liniștea orașului accentua farmecul acelui moment. 

Am adormit cu sentimentul că Győr ne-a oferit o zi perfectă. Povestea va continua... aici

Din litere în kanji: Călătoria numelui tău spre Japonia imaginară

Zilele trecute, în timp ce „răsfoiam” Facebook-ul, am dat peste o postare intitulată „Scrie numele tău în japoneză” — un joc simpatic în care fiecărei litere din alfabet îi corespunde o silabă japoneză. E simplu, creativ și chiar amuzant: un mic exercițiu de imaginație lingvistică, cu un strop de Zen. Circulă mai multe astfel de „coduri alfabetice”, iar după regulile fiecăruia, îți poți transforma numele într-o versiune stilizată japoneză. Nu e o traducere reală, desigur, dar e fascinant să descoperi cum sună numele tău „japonezizat”. (sursa foto: @misuunderstand1)
Numele meu a ieșit Mikashirinkuto. Fetele mele sunt: Adela – Katekutaka și Raluca – Shikatadomika. Sunt absolut fabuloase aceste versiuni! 🎴 Sună ca niște personaje dintr-un anime de aventură sau ca membrii unei trupe pop japoneze: Mikashirinkuto – voce, Katekutaka – chitară electrică și Shikatadomika – shamisen electric, probabil cea cu stilul rebel. 😄
Chiar dacă știam că totul e doar o fantezie, n-am rezistat. Curiozitatea a câștigat, așa că am intrat în joc și am mers mai departe. Folosindu-mă de câteva liste cu cele mai comune caractere kanji — de pe greelane.com, ro.wikipedia.org și yubrain.com — am descompus fonetic aceste nume-imaginare, le-am analizat și le-am dat o tentă simbolică, inspirată din semnificațiile obișnuite din cultura japoneză.

Pentru Mikashirinkuto:

Mi (美) – frumusețe
Ka (花) – floare
Shi (志) – voință, aspirație
Rin (凛) – demnitate, grație rece
Ku (空) – cer, spațiu
To (翔) – a zbura, a plana
În interpretare poetică, „Mikashirinkuto” ar putea însemna „floarea frumoasă cu voință demnă ce plutește liber în cer”. Sună ca o eroină dintr-o legendă japoneză sau o stea pop cu o aură misterioasă și elegantă.
Pentru Katekutaka:

Ka (花) – floare
Te (手) – mână, acțiune
Ku (空) – cer, spațiu
Ta (太) – mare, puternic
Ka (香) – parfum, esență
„Katekutaka” ar putea însemna „mâna care atinge cerul cu forța unei flori parfumate”. O prezență delicată, dar puternică, ce îmbină grația cu acțiunea — ca o artistă care transformă aerul în muzică.
Pentru Shikatadomika:

Shi (志) – voință, aspirație
Ka (佳) – frumos, rafinat
Ta (多) – mult, abundență
Do (道) – cale, drum
Mi (美) – frumusețe
Ka (火) – foc, pasiune
„Shikatadomika” ar putea însemna „voința nobilă ce urmează un drum al pasiunii și al frumuseții.”. O fire intensă, cu un drum propriu, care arde cu sens și stil — o artistă rebelă, cu foc în privire și poezie în gesturi.

M-am jucat, m-am amuzat și recunosc, m-am lăsat purtată de val. A fost o combinație de curiozitate, imaginație și un pic de copilărie lingvistică. ☺☺☺ Dacă ai chef de o pauză simpatică și vrei să-ți vezi numele cu ochi de anime, îți recomand să încerci și tu. Cine știe ce personaj japonez se ascunde în spatele literelor tale? 

Anul Nou Chinezesc 2025

Pe 29 ianuarie, se va sărbători Anul Nou Chinezesc, cu dansuri ale dragonului, focuri de artificii și delicioase preparate tradiționale. Vom păși în Anul Șarpelui de Lemn. Această sărbătoare, cunoscută și sub numele de Festivalul Primăverii, este cea mai importantă festivitate din cultura chineză și este marcată cu mult entuziasm în întreaga lume.

Șarpele, al șaselea semn din zodiacul chinezesc, este asociat cu înțelepciunea, misterul și răbdarea. În cultura chineză, șarpele este văzut ca un strateg natural, capabil să găsească soluții în momentele critice și să-și atingă obiectivele cu o eleganță discretă. Cei născuți sub acest semn sunt considerați a avea o intuiție puternică și o gândire profundă [1]. 

Pregătirile pentru Anul Nou includ curățenia generală a casei pentru a alunga energiile negative ale anului trecut și decorarea cu simboluri roșii, care aduc noroc și protecție. Cina festivă de familie este un moment special, unde se servesc preparate tradiționale ce simbolizează prosperitatea, sănătatea și unitatea. Dansurile dragonului și ale leului, focurile de artificii și darurile în plicuri roșii sunt menite să atragă norocul și să alunge spiritele rele [2]. 

Anul Șarpelui de Lemn va aduce o energie concentrată pe reflecție și strategie. Este un an în care deciziile bine gândite vor triumfa asupra impulsivității. Este momentul perfect pentru a analiza direcția în care ne îndreptăm, fie că e vorba de carieră, relații sau proiecte personale. Specialiștii în astrologia chineză spun că anul va fi favorabil pentru cei care își iau timp să planifice, să reflecteze și să acționeze doar când sunt siguri [2]. 

Așa că anul acesta suntem sfătuiți sa ne concentram pe reflecție și planificare. Este momentul perfect să ne gândim bine la ce vrem să realizăm și să acționăm cu răbdare și strategie. Să întâmpinăm acest an cu înțelepciunea Șarpelui: răbdători, atenți și dispuși să ne adaptăm. Poate că tocmai această energie calmă ne va aduce succesul pe care îl căutăm în 2025. 😊

 References: [1] euronews.ro; [2] directmm.ro; Sursa Fotos: Unsplash

Egiptul, o veșnică fascinație

Civilizațiile antice au fost întotdeauna o sursă de fascinație pentru mine, dar niciuna nu m-a captivat atât de mult ca vechea civilizație egipteană. 

Misterele piramidelor, hieroglifele enigmatice și zeii cu forme fascinante creează un univers de neuitat, plin de povești și legende. Printre toate aceste minuni, marele faraon Tutankhamun ocupă un loc special în inima mea. Descoperirea mormântului său în 1922 de către Howard Carter a fost un moment de răscruce în arheologie, dezvăluind comori incredibile și o privire fără precedent asupra vieții și morții unui faraon.

Tutankhamun, cunoscut și sub numele de Regele Tut, a domnit într-o perioadă tumultuoasă a istoriei Egiptului, dar moștenirea sa a transcens timpul. Masca sa funerară, realizată cu măiestrie din aur și pietre prețioase, este un simbol al splendorii și puterii faraonilor egipteni. 

Ra, zeul soarelui și Nefertiti, cunoscuta pentru frumusețea și influența sa, adaugă un alt strat de fascinație acestei civilizații. 

Acum 20 de ani, am avut șansa să petrec un concediu în El Quseir și să explorez comorile Egiptului. Vizitarea Văii Regilor, Văii Reginelor, a Coloșilor lui Memnon și a templelor magnifice de la Luxor si Karnak, mi-a oferit o conexiune directă cu această cultură fascinantă.

Fascinația mea pentru această civilizație se adâncește cu fiecare detaliu descoperit despre viața de zi cu zi, credințele și ritualurile egiptenilor antici. În ciuda trecerii mileniilor, vechea civilizație egipteană continuă să strălucească prin misterele și frumusețea sa eternă. 🏺✨ Iar astazi, voi merge cu fiica mea in München, la Expozitia imersiva Tutanchamun. Nu puteam scapa acest eveniment! Voi reveni cu impresiile personale.

Muzeul roman, cultul igienei trupului si a mintii

Iarna, sa vizitezi ceva spontan în Bad Gögging este aproape imposibil... Atât pentru Muzeul roman cât si pentru Turnul Hundertwasser (pentru cine nu stie cine e Hunderwasser) a trebuit sa facem programare. 

La prima încercare de a vizita muzeul roman, am stat in fata usii închise, pentru ca orarul are doar vara un program de vizitare normal, iarna - doar o ora pe zi, însa numai dupa o programare telefonica. Muzeul nu este departe de hotelul nostru, practic în Bad Gögging nu ai nevoie de masina sa te deplasezi, pentru ca statiunea este mica. Într-o plimbare de o ora poti traversa statiunea pe diagonala. De aceea, nu ne-am suparat ca a trebuit sa venim înca o data pentru a putea intra în muzeu. S-a meritat! 

Intrarea în muzeu nu este spectaculoasa, este o intrare moderna, construita însa... direct în peretele Bisericii Sf. Andrei. Biserica ridicata în secolul XIII, a fost restaurata si modernizata în anul 1959, când, în timpul sapaturilor la temelie, a fost descoperita o biserica preromanica, datând din sec. VII/VIII. Crucile votive din metal găsite si datate ca apartinând jumatatii secolului al VII-lea, indica creștinismul viu și consacrat în acest loc în perioade timpurii. Motiv pentru care, vechea biserică a fost imediat rededicată. Practic, muzeul se gaseste la baza turnul bisericii romanice. 

Turnul este cea mai înalta cladire din statiune si în plus, reprezinta rezidenta unei familii de berze ☺ Autoritatile au îngaduit montarea de catre pompierii locali, a unui suport metalic pentru cuibul urias al berzelor. Evolutia puilor de barza este urmarita an de an de întreaga comunitate. Acum, la jumatatea lui februarie, cele doua berze se preocupa sa captuseasca bine cuibul si "savureaza" înca viata în doi ☺ 

În apropierea bisericii preromanice a fost descoperit si un complex roman dedicat îngrijirii corporale. Aceasta locatie a fost înscrisa în patrimoniul UNESCO în anul 2021. 

În muzeu se poate vedea doar o parte din sala principala de baie, o fundatie impresionanta de 56 metri lunga si 30 metri lata. Sunt marcate urmele bazinului cu apa rece, unde apa sulfuroasa avea pe atunci doar 14°C. Se poate observa si locul celor doua cuptoare, care se presupune ca împingeau caldura sub pardoseala în sudatorium, acea sala cu caldura uscata si temperaturi pâna la 80°C 

În urmă cu mai bine de 2.000 de ani, romanii au creat adevarate temple pentru îngrijirea trupului punând cele patru elemente în slujba unei experiențe senzoriale complete: apa (bazine cu apa la diverse temperaturi), focul (pentru încalzirea apei sau a pardoselilor prin sistemul hipocaust ), argila si marmura (pentru crearea unui ambient placut si estetic) si aerul (cald sau rece, combinat cu uleiuri parfumate). Este bine cunoscut faptul ca băile termale romane clasice, pe lânga apodyterium (verstiarul cu bănci din piatră și separeurile în care puteau fi lăsate hainele și obiectele personale), tepidarium (încăperea cu temperatură moderată, pentru o aclimatizare perfecta), caldarium (încăpere în care se afla bazinul mare cu apa încalzita la 40°C în cazane mari de bronz, plasate peste gura unui cuptor), laconium /sudatorium (sauna uscata, cu aer încalzit la 60°C-80°C) si frigidarium (camera de răcire, echipat eventual chiar si cu bazin de apă rece, folosit pentru revitalizare si pentru a stimula circulația periferica), aveau si latrine, sali de gimnastica, ba chiar biblioteci! Sunt dovezi ca pe timpul romanilor se practica epilarea, baile romane având un astfel de angajat - Epictetus Buticosus, care oferea aceste servicii. 

Deseori, în băile romane existau complexe gigantice destinate relaxării, caracterizate de elemente de lux (marmura, ferestre mari și apă filtrată). Aceste centre erau la modă, mulți romani mergeau acolo practic în fiecare zi pentru a discuta și afaceri, nu doar pentru a se relaxa. Civilizația romană a construit structuri de acest tip în toate provinciile imperiului, nu numai în marile orașe sau în împrejurimile acestora, ci și în mediul rural sau în apropierea cazărmilor, atât pentru comandanti cât si pentru soldatii simpli. La doar 15 minute de mers pe jos din statiunea balneara Bad Gögging, sunt ramasitele castelului roman Abusina, cetatea de granita pazita de romani. Legionarii Romei staționați acolo au descoperit rapid efectele benefice ale apei sulfuroase din izvoarele Bad Gögging. Asa ca nu este de mirare că împăratul Traian a construit aici, în anii 80 d.Hr. primele bai publice din zona. 

Eu sunt fascinata de culturile antice si imaginatia mea bogata, poate sa construiasca poduri peste veacuri.... Când ma aflu în astfel de lacasuri, în fata ochilor se deruleaza filme si emotiile mele sunt tot mai puternice... Combin informatii citite cu imagini din albume de arta si locuri reale asemanatoare, vizitate anterior. Vazute poate la Roma, la Baden-Baden, la Phrygien (Turcia de azi), la Herculane sau în Königsbrunn, la doar câteva minute de locuinta mea... Peste tot sunt urme ale romanilor si cultul lor pentru curatenie.... 

"Mens sana in corpore sano" (o minte sănătoasă într‑un corp sănătos”), sau "Bona valetudo melior est quam maximae divitiae" (Sănătatea bună este mai valoroasă decât cea mai mare avere) precum si "Salus Per Aqua" (SPA, sanatate prin apa) sunt câteva citate latine celebre care dovedesc câta importanta dadeau romanii igienei trupului. 

Porțiunea de limes de pe teritoriul Germaniei a fost înscrisă în anul 2005 drept monument cultural în Patrimoniul mondial UNESCO. Limesul (în latină "limes romanus") este frontiera fortificata a Imperiului Roman, care traversa cu unele întreruperi aproape întreaga Europă, de la Nistru și Marea Neagră, până la limesul lui Hadrian din Scoția de azi, cu o lungime totală de mii de kilometri.

(povestea vacantei continua - aici)

Candlelight

Concertul s-a numit " Candlelight" si eu am luat bilete cu doua luni înainte, pentru mine si cele doua fete ale mele. În orasul nostru, oferta a fost larga, de la clasic la modern, muzica pentru toate gusturile - pop, rock,clasic sau jazz - diferite tipuri de concerte la lumina lumânărilor. 

Fetele au avut voie sa aleaga si au decis "Ed Sheeran". Am stabilit totul telefonic, ziua si ora, am facut rezervarile apoi fiecare s-a cufundat în rutina ei zilnica... Doua zile înainte de eveniment, ma suna Raluca si ma întreaba "Mama, ai cumva informatii despre câte feluri de mâncare vor fi?" He?! În prima faza nu am stiut unde sa încadrez întrebarea.... asa ca fiica-mea a continuat "... poimânie, la Candlelight dinner" ☺☺☺ M-a bufnit râsul, am zis "Stai un pic, care dinner?! Este concert candlelight" Zice ea "Cum concert?!" Eu i-am amintit "Nu ati ales voi Ed Sheeran?!". La care Raluca a spus "Eu mi-am închipuit ca este candlelight dinner cu muzica de atmosfera, Ed Sheeran" ☺☺☺ Am râs cu lacrimi! Când am povestit cu cealalta fiica, Adela a hotarât sa îi îndeplineasca dorinta mezinei si sa ne întâlnim înainte de concert la ea acasa pentru "dinner" la lumina lumânarilor ☺☺☺Noi toate trei am lucrat vineri pâna la orele 16. 

Dupa ce ne-am pus la "4 ace", ne-am întâlnit la Adela acasa. A pus "faierul" sa faca de mâncare ☺ adica aparatul "air fryer" (friteuza cu aer fierbinte) si ne-a servit pulpe de pui cu cartofi pai si salata de gogosari copti (mi-a lipsit mujdeiul, dar urma sa mergem la concert, nu-i asa?!). Am baut suc de coacaze negre si câte o cafeluta apoi ne-am reîmprospatat rujul si am plecat la "Kulturhof des Gaswerks" (= parcul cultural al fabricii de gaz). În urma cu mai bine de 12 ani am locuit în apropiere si pe vremea aceea cunosteam zona foarte bine. Turnul de Gaz este una din constructiile cele mai inalte ale Augsburgului si turnul scos din functiune de peste 20 de ani, este în prezent folosit ca locatie pentru expozitii sau concerte. Cladirile anexe sunt cladiri istorice, protejate si intrate în patrimoniul cultural si spre marea mea bucurie, de curând renovate, având un aspect foarte placut! Nu arata a uzina ci mai degraba a vila eleganta cu anexe pe masura. Gradina pentru spectacolele in aer liber are deci parte de un decor natural deosebit. In plus, pentru a rezolva problema parcarii autoturismelor celor veniti la spectacole, a fost construita o parcare cu 7 etaje. Complexul (cuprinde o sala de teatru, restaurant, bar si numeroase sali pentru expozitii, pentru seri de dans sau concerte) se distinge acum printr-o perfecta armonie a formei, prin îmbinarea plăcută a elementelor noi si vechi, printr-o sobrietate plină de gust. 

De la parcare si pâna în gradina, drumul a fost marcat de o parte si cealalta cu lumânari. La intrare, tineri zâmbitori, îmbracati alb-negru elegant, ne-au condus pe fiecare în parte la locul rezervat. Cred ca a fost o grupa mare de studenti sau elevi care practică un job de vacanta. 

Un balcon de proportii împodobit cu lumânari a reprezentat scena, astfel încat fiecare spectator a avut vedere perfecta spre artisti. Seara s-a lasat tiptil si luminile lumânarilor au aparut din ce în ce mai puternice. Cand spectacolul a încept, totul a stralucit romantic... Ne-am lasat purtati pe aripile muzicii, plutind parca peste lumina, spre lumina, relaxându-ne si visând... O experienta cu adevarat extraordinara.

Cvartetul de coarde BPM (beats per Munich), un ansamblu international foarmat din femei, a fost acompaniate de un percutionist care a punctat acordurile corzilor, uneori accentuat, alteori doar mângâiat. Doua viori, o violă, un violoncel si tobe acustice - o ora si jumatate de muzica pop transpusa clasic... MINUNAT! 

Bineînteles ca nu au lipsit din repertoriu îndragitele melodii: Photograph,Bad Habits, Afterglow, Galway Girl, Happier, Thinking Out Loud, Castle On The Hill, Love Yourself, Perfect, I Don't Care, Shivers sau The Joker and the Queen. Lumina lumânărilor a oferit acestui concert o notă cu totul si cu totul specială.

Gânduri in tacere - Duzina de cuvinte

Excercitiu de imaginatie literara "Duzina de cuvinte" (212): arbore, cetate, inima, pace, rost, apartinut, absolut, amintire, atemporala, indemn, infaptuire, balsam. Tema: Gand in tacere

Privesc tabloul lui Klimt „Copacul vietii” - una din cele mai renumite lucrari ale artistului austriac. Un arbore încarcat de simboluri… (apropo simboluri - am citit undeva ca în general, totul în jurul nostru este simbol, depinde doar cât de mult simbolism ne dam voie sa percepem).
Tabloul mi-a cucerit de mult inima. Cu toate ca artistul a apartinut curentului “Art nouveau” lucrarea aceasta este atemporala, prin faptul ca sunt folosite elemenete din arta Egiptului Antic - ochii si soimul, ca amintire a Zeului Horus, idee a eternitatii coplesitoare.
Ramurile spiralate si nenumaratii ochi din crengi par ca ma privesc direct, încercând sa ma hipnotizeze. Simt pace si armonie, percep un echilibru absolut în forme si culori.
Renuntând complet la perspectiva, Klimt a oferit egalitate deplina fiecarui element, însa a aseazat în plan central trunchiul copacului, precum o cetate. Tema tabloului nu este fara rost, copacul în sine este viata, iar coroana este creatia, un îndemn la evolutie, la înfaptuire, la frumos, simplu si distinct. Tabloul este un adevarat balsam pentru ochi si suflet.

Recomandari filme si seriale - Clubul cinefililor

Ladies in black (2018) – este un film de nota 10 plus. De mult am asteptat sa vad asa un film frumos. Un magazine în care femeile reprezinta peste 90% din angajati, un magazin în care domneste armonia! Un film plin de pozitivitate, un film care întareste speranta ca undeva în realitate, tot trebuie sa existe asa ceva!
The umbrella Academy (2019)– un mini-serial fantastic. O poveste placuta si plina de suspans. Se pare ca va urma un al doile sezon, m-as bucura. Nota mea 9
Viper Club (2018) – este un film trist, inspirit din cazul jurnalistului American James Foley. In rolul principal, Susan Sarandon. O interpretare superba. Nota 9
Identity Thief (2013) – este o comedie savuroasa, cu doi actori simpatici în rolurile principale, cu situatii hilare si atât de posibil de a le trai în viata de zi cu zi. Nota mea 9
The perfect man (2005) – o comedie simpatica, având-o pe frumoasa Heather Locklear în rolul principal. Nota mea 8
The invention of lying (2009) – este o comedie fantastica, pe tema “cum ar fi lumea fara minciuni?!” Vreti sa stiti cum ar fi? Si poate vreti sa aflati si de ce a fost inventata minciuna?! Uitati-va la acest film ☺ Nota mea 8

Miercurea fara cuvinte (41) - Biserica Sfântul Ilie Gorgani

info: "Biserica Sfântul Ilie Gorgani - Bucuresti"


Dorești să participi la MIERCUREA FARA CUVINTE? Este simplu si amuzant! Nu trebuie decât să afisezi pe blogul tău o fotografie sau o serie de fotografii care "să vorbeasca fără cuvinte" și apoi sa introduci linkul în tabelul de mai jos.
Este WORDLESS WEDNESDAY... mai stai mult pe gânduri? Înscrie-te! :-)

Vacanta la Roma - Bijuterii (III)

Via dei Fori Imperiali este strada de-a lungul sitului arheologic roman, ce uneste Piazza Venezia si Colosseum, este strada de parada construita sub regimul Mussolini. În prezent este zona pietonala.
La începutul lunii iunie, datorita sarbatorii "Festa della Repubblica", frumoasele statui de bronz ale împaratilor care au adus glorie anticei Rome, au fost îngradite de tribune solide din bare si tevi metalice. Vânzoleala turistilor a fost dublata de trupele militarilor însarcinati cu demontarea schelelor. În plus, zona reprezinta parte a unui santier pentru extinderea liniei de metrou... Toate acestea au diminuat considerabil emotia noastra de a pasi pe locul pietei monumentale construite înaintea erei noastre.


Forumul lui Caesar, inaugurat în anul 46 î.Hr. - o piață cu porticuri laterale lungi având în centru templul închinat lui Venus. Se spune ca Caesar a plătit din proprii bani terenurile pe care s-a înălțat monumentul.
Forumul lui Augustus, a fost inaugurat în anul 2 î.Hr. si complexul dispus ortogonal a continut un templu dedicat lui Marte.
Forumul Păcii, construit sub împăratul Vespasian în anul 75 d.Hr. - un patrulater vast încercuit de porticuri având ca piesa centrala Templul Pacii.
Forumul lui Nerva este o altă piață monumentală construita de împaratul Domițian, inaugurata însa de succesorul său împaratul Nerva. Complexul include templul dedicat zeiței Minerva.
Forumul lui Traian, construit între anii 107-112 dupa cucerirea Daciei, a fost ultimul dintre Foruri si totodată cel mai mare și mai impresionant. Piata era închisă de Basilica Ulpia si Columna lui Traian. În fața bazilicii a fost ridicată statuia ecvestră a împăratului Traian.
Forurile Imperiale au fost ridicate pentru a accentua rolul centrului politic și administrativ al orasului si deasemenea pentru a da o nota de noblete în plus capitalei Imperiului Roman.

Vacanta la Roma - Bijuterii (II)

(continuare la "Vacanta la Roma - Bijuterii")

"Santi Cosma e Damiano" este o superba bazilică minoră, dedicată celor doi frați "doctori fără de arginți" Cosma și Damian, martiri crestini și sfinți serbati de biserica catolica la data de 26 septembrie si prăznuiţi la 1 iulie de biserica ortodoxa.

Situata în imediata apropiere a Forumului Roman, între Via Sacra și Via dei Fori Imperiali în vechiul perimetru al Fori Imperiali din Roma, biseica este alcătuita din două clădiri antice romane, cu funcții complet diferite, aparținând a două ansambluri arhitecturale distincte, separate în prezent printr-un perete de sticla. (noi am vizitat ambele fractiuni).

Pâna în secolul al 16-lea, biserica a reprezentat un spațiu sacru creștin foarte important mai ales prin pozitia centrala din cartierul medieval. În anul 1512 biserica a fost renovata si absida a fost îmbracata în mozaic.

În anul 1870 s-au început excavarile în Forumul Roman si arhitectura bisericii a fost grav afectată, mai ales prin prăbușirea campanilei.
Săpăturile arheologice cu motivatie naționalista din timpul lui Mussolini, au distrus definitiv integritatea acestui ansamblu arhitectural. Vestibulul de intrare în biserica a fost desacralizat și transformat în monument antic.
Partea de biserica ce facea parte din fostul complex Templul Păcii (Templum Pacis), ridicat de împăratul Vespasian in 71 d. Chr. are intrare prin partea site-ul arheologic Forumul Roman.
Cealalta parte de biserica, care a functionat pâna în 1986 ca biserica parohială și biserica a mănăstirii Ordinului Tertian Sf. Francis (T.O.R.), are o intrare modernă din Via dei Fori Imperiali. Curtea interioara este o oaza de liniste si frumusete, un spatiu mignon dedicat reculegerii în linişte şi armonie. Una din încaperi gazduieste un presepio permanent.

(va urma)