Se afișează postările cu eticheta Coburg. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Coburg. Afișați toate postările

duminică, 1 noiembrie 2026

Miți, miți… Mitwitz! În vizită la baroneasă

Înainte să mă intereseze istoria castelului, m-a cucerit numele lui – Mitwitz. Pe românește, mie îmi sună a „miți-miț”... de parcă aș chema o pisicuță. 😸 De câte ori am zărit de pe autostradă indicatorul spre Mitwitz, i-am spus lui Helmut că trebuie neapărat să ajungem acolo. Un castel cu un asemenea nume trebuia văzut! 😻
La începutul lui octombrie, într-o zi superbă din "vara indiană", mi-am îndeplinit dorința. Mitwitz este o localitate din Franconia Superioară - Bavaria, la aproximativ 25 de kilometri de Coburg, renumită pentru Wasserschloss – „castelul de apă”.
Numele mi s-a părut jucăuș, dar castelul are o înfățișare cât se poate de serioasă. Și foarte romantică! Patru aripi, patru turnuri masive și șanțuri cu apă care odinioară formau prima și a doua linie de apărare. Astăzi, pe apă se plimbă rațele sălbatice. Dincolo de pod și de ziduri, am descoperit o curte luminoasă, cu verdeață cățărătoare și ferestre care sclipeau în soare. La fântâna lui Neptun, ghida ne-a atras atenția asupra unui detaliu deosebit — este lucrată dintr-un singur bloc de piatră.
Ghida… da, am fost primiți și conduși prin castel chiar de „stăpâna” lui! A interpretat perfect rolul Reginei Philon, baroneasă von Würtzburg. Cu rochia bordo și garnituri negre, pălăria, umbreluța de dantelă, colierul și agrafele de păr împodobite cu perle, părea coborâtă dintr-un tablou de pe perete. Ne-a însoțit dintr-o încăpere în alta cu naturalețea unei gazde care își primește musafirii acasă. 💃
Castelul și-a căpătat forma renascentistă actuală în anii 1596–1598, sub familia von Würtzburg. Ampla restaurare din 1977–1989 a fost realizată sub responsabilitatea administrației districtului Kronach. Mobilierul expus provine chiar din castel, fără piese cumpărate ulterior pentru completarea decorului.
În interior, fiecare preocupare a familiei nobiliare își avea locul. Saloane pentru primiri și întâlniri oficiale, pentru lectură, lucru de mână, ceai, jocuri și muzică, încăperi dedicate vânătorii, saloane pentru servirea mesei, dormitoare și camere pentru musafiri.
Nici igiena nu era neglijată, deși obiceiurile erau diferite de ale noastre. Ghida ne-a povestit despre încăperea destinată toaletei personale, unde, în locul îmbăierii, corpul era șters cu pânze umezite cu apă parfumată cu trandafiri. Într-o vreme în care băile erau adesea privite cu neîncredere, locuitorii castelului aveau propriul ritual de îngrijire. Aveau și o toaletă la etaj, cu șezut din lemn și evacuare printr-un puț special amenajat. Un detaliu practic, mai puțin spectaculos decât saloanele, dar care spune și el ceva despre viața de aici.
Am trecut printre portrete, oglinzi, sobe înalte de ceramică și mobilier care merită cercetat pe îndelete. Mai ales dulapurile cu intarsii! Trei piese impresionante, dintre care două au aproximativ trei secole, iar cea din mijloc datează din 1620. Cireșul, părul și prunul, esențe locale, se îmbină în ornamente ale căror nuanțe și desene provin chiar din lemn. Privindu-le de aproape, am admirat precizia îmbinărilor. Câtă pricepere și răbdare au trebuit pentru asemenea capodopere!
Am admirat salonul cu oglinzi și pianul Blüthner, dar și obiectele mai discrete — ceștile de porțelan, broderia în gherghef, mărgelele și poșetuța. În Sala Albă, stucaturile și candelabrele ne-au îndreptat privirea spre tavan. Aici se țin și astăzi concerte, iar ghida ne-a vorbit despre acustica deosebită a sălii.
Surpriza cea mai plăcută a fost că am putut intra cu Leo în muzeu. Este prima dată când ni s-a întâmplat asta în Germania! În Toscana am putut să-l luăm aproape peste tot, în muzee, magazine, farmacie, pe vapor și pe feribot. La Mitwitz am avut bucuria să vizităm din nou împreună, fără ca unul dintre noi să rămână afară cu el.🐕‍🦺🐶
Pentru un loc care mie îmi sună a chemare de pisicuță, s-a purtat foarte frumos cu câinele nostru!🦁😹


Pentru o imagine clară, selectați 1080p HD din setările videoclipului ⚙️ → Calitate.

sâmbătă, 31 octombrie 2026

Halloween 2026

 
 🎃👻🍬 Am pregătit dovleacul pentru Halloween și urmează să-i punem și lumânarea. Am decorat casa și intrarea, am pus câteva decorațiuni și în curte, iar Leo a probat cordeluțele, ca să fie și el în ton cu sărbătoarea. 
Acum așteptăm micile vrăjitoare, fantome și celelalte făpturi care ne vor bate la ușă cu „Ne dați ori nu ne dați?” („Süßes oder Saures!”). Avem și ce să le dăm! O găletușă plină cu dulciuri de toate felurile este pregătită pentru micii vizitatori. 🎃👻🍬
PS: Am avut onoarea primului vizitator - vecinul nostru Casper 👻 (Philipp) 💕 — fantomița drăgălașă și prietenoasă! 😊
Săraca fantomiță a fost mai speriată de Leo decât noi de ea! 👻😂 Atât de tare s-a bucurat Leo că avem vizitatori, încât a lătrat, a sărit și a vrut neapărat să-l pupe pe Philipp. Când cel mic și-a luat bomboane, a vrut și Leo! A și furat una, așa că am fugit după el să i-o scoatem din gură. Probabil a crezut că sunt jucării! 🙈 Apoi ne-am jucat cu Philipp cu o mingiuță. Bineînțeles, Leo a vrut și el! 😂 Mă bucur că băiețelul n-a plâns și nu s-a speriat prea tare de atâta entuziasm. Încă n-a împlinit trei anișori, dar a făcut față cu bine primirii lui Leo! 🥰
HAPPY HALLOWEEN 🎃🧙‍♀️🧹🐾💞

luni, 26 octombrie 2026

Am spus prezent – prima mea zi de voluntariat în Coburg

În Germania, cuvântul ehrenamtlich apare în multe locuri. Îl întâlnești în asociații, în cluburile sportive, în activitățile culturale, în proiectele sociale sau în cele dedicate mediului. Înseamnă să te implici de bunăvoie într-o activitate pentru comunitate, fără să urmărești un câștig financiar. Unii fac asta săptămânal, de ani întregi. Alții ajută la câte un eveniment, atunci când pot. Pe mine mă impresionează în mod deosebit pompierii voluntari, organizați în echipe locale, inclusiv la nivel de cartier. Sunt oameni care, pe lângă serviciu și familie, își fac timp pentru pregătire și intervin în situații în care viețile altora sunt în pericol. Am un respect profund pentru ei. Chapeau!
Cât de mulți sunt?! Potrivit celui mai recent studiu național privind voluntariatul în Germania (Deutscher Freiwilligensurvey) în 2024 s-au implicat în activități de voluntariat aproape 27 de milioane de oameni, adică 36,7% dintre locuitorii Germaniei cu vârsta de cel puțin 14 ani. Mai mult de unul din trei. În spatele acestei cifre sunt oameni care pregătesc, transportă, repară, explică, organizează și își fac timp să fie acolo unde este nevoie de ei.
Alaltăieri, 24 octombrie, am participat și eu la prima mea acțiune de voluntariat aici, în Coburg (și în Augsburg am mai participat la alte activități de voluntariat). Evenimentul se numește "Coburger Warentauschtag" și este ziua în care lucrurile încă folositoare sunt aduse pentru a fi oferite gratuit altora. Acțiunea are trei ediții pe an (primăvara, toamna și înainte de Advent). Luasem legătura cu echipa încă din septembrie. Când m-au anunțat prin e-mail că se apropie evenimentul, am spus prezent.
Acțiunea are deja o istorie. Prima ediție a avut loc în 2017, la inițiativa asociației Transition Coburg, în centrul de tineret Domino. Astăzi, organizarea se desfășoară prin Zukunftsraum / Spațiu pentru viitor – un proiect al orașului Coburg, împreună cu grupul de voluntari AG Zero Waste. Ediția de ieri s-a desfășurat în Alte Pakethalle, hala de la fosta gară de mărfuri.
Principiul este simplu. Aduci ceea ce nu mai folosești, dar se află încă în stare bună, și iei ceea ce crezi că îți este de folos. Poți lua ceva chiar și fără să fi adus nimic! Participarea este deschisă tuturor. Haine, jucării, cărți, veselă, obiecte decorative, unelte sau aparate electrice mici își pot găsi astfel un alt loc. Aparatele sunt verificate de echipa Repaircafé Coburg, iar obiectele rămase sunt oferite unui magazin social din regiune. Sunt ajutați oameni pentru care orice cheltuială contează și, în același timp, sunt păstrate în folosință lucruri care ar putea ajunge inutil la gunoi.
Am fost primită cu multă căldură în echipă și de la ora 11, am trecut la treabă. Am desfăcut pachete, am așezat obiecte pe mese, am adunat ambalajele goale și am răspuns întrebărilor celor care veniseră să aducă sau să ia câte ceva. Mereu s-a găsit ceva de făcut. Orele au zburat.
Am stat și o oră la intrare, unde am împărțit pliante pentru următoarea acțiune, cea dinaintea sărbătorilor, și i-am încurajat pe oameni să revină. Tot acolo am avut grijă de „porcușorul” pușculiță. Cine a dorit a lăsat o donație, atât cât a vrut sau și-a permis. Obiectele au rămas gratuite, iar contribuția a fost alegerea fiecăruia.
Dintre toate întâlnirile zilei, una m-a emoționat în mod deosebit. O femeie mai în vârstă m-a rugat să transmit mulțumirile ei întregii echipe. Mi-a spus că vine în fiecare an și că a observat cât de mult s-a îmbunătățit organizarea. Hala spațioasă, locul generos pentru obiecte și împărțirea pe categorii le ușurează căutarea celor care vin să găsească ceva de care au nevoie.
Apoi m-a îmbrățișat. Avea ochii umezi când mi-a spus „Mulțumesc că existați!”
Mi-au dat și mie lacrimile. Eram acolo pentru prima dată, iar mulțumirile ei se îndreptau către întreaga echipă, care muncise mult pentru ca acțiunea să fie atât de bine organizată. M-am emoționat din nou când i-am povestit coordonatoarei despre această întâlnire și i-am transmis mesajul.
Mi-a plăcut mult această zi. Am lucrat alături de oameni care au venit cu drag să ajute și m-am bucurat că am putut contribui și eu. Generozitatea și căldura lor, grija cu care au pregătit totul mi-au dat sentimentul că fac parte dintr-o echipă care poate schimba ceva în bine. Am prins și eu din elanul lor și îmi doresc să revin, să pun din nou umărul, cu aceeași bucurie.
Abia aștept următoarea ediție, cea dedicată sărbătorilor, care se va desfășura într-un alt spațiu. Pe 26 și 27 noiembrie se vor primi jucării și articole de Crăciun, iar pe 28 noiembrie se vor deschide ușile pentru cei interesați. Până atunci o să sortez ce avem acasă, prin debarale și magazie. Sigur o să găsesc câteva lucruri frumoase de dăruit. 
Adevărul este ca sărbătorile sunt mai frumoase când poți face și altcuiva o bucurie. 💗
𓆉°❀⋆.ೃ࿔*:・❀.(*´◡`*)❀ʚ(*´꒳`*)ɞ .。✧・゚:* ~♡❀.(*´◡`*)❀𓆉°❀⋆.ೃ࿔*:・
P.S. Mi-ar plăcea să știu ce acțiuni de voluntariat există în orașele voastre și care dintre voi se implică în organizarea lor. Până acum am aflat despre activitatea deosebită a Ioanei din cadrul parohiei sale. Mi-ar plăcea să cunosc și alte inițiative, mai ales din relatările celor care participă la ele.

duminică, 6 septembrie 2026

Misiunea „Oaza de răcoare” — Cinci lacuri, doi novici rătăciți, un cățel regal și o victorie la apus

Vara aceasta a fost o adevărată replică a Saharei — cu o perioadă de probă prelungită, un complot termic care ne-a transformat în creaturi nocturne. Am bifat doar acele ieșiri matinale, când aerul încă nu frigea, sau evadări nocturne în stilul marilor noctambuli. Totul ca să protejăm lăbuțele lui Leo, mult prea sensibile pentru asfaltul transformat în lavă. Am renunțat complet la clasicele noastre escapade de o zi, capitulând în fața caniculei. Dar cum soarele a primit în sfârșit o adiere de toamnă și a mai redus din intensitate, s-a activat instant dorul de oaze albastre. În Augsburg aveam locurile noastre de taină, colțurile perfecte de paradis, însă aici harta e încă un teritoriu virgin. 
Așa că am apelat la clasicul Google pentru o căutare. Ne-a livrat o listă cu vreo șase opțiuni și am ales, evident, varianta cea mai accesibilă — un lac la doar zece minute distanță, generos ca dimensiuni pe ecranul telefonului. Însă, după cum bine știm, natura nu are cod poștal... Navigarea devine o artă a tatonării, un joc de-a v-ați ascunselea printre străduțe în căutarea unei parcări salvatoare. N-am nimerit-o. Am cerut ajutorul unui localnic doar ca să primim primul refuz al zilei. Lacul era în regim privat, devenit o feudă exclusivistă pentru vilele de pe mal... 
Așadar... următorul pe listă. Al doilea lac ne-a întâmpinat cu un relief ostil, maluri atât de înalte încât coborârea în apă necesita echipament de alpinism. Am trecut rapid la numărul trei, unde ne-a izbit un avertisment uriaș despre alge albastre. Știind că această peliculă toxică este un real pericol pentru copii și patrupede, am ordonat o retragere strategică în ritm alert.
Am ridicat miza cu un lac aflat la douăzeci și cinci de minute distanță. Când GPS-ul ne-a anunțat victorios că am ajuns la destinație, orizontul era complet uscat, nicio sclipire de apă în jur. Salvarea a venit dintr-o parcare, unde o mămică, cei doi băieți ai ei și bunicul lor tocmai coborau dintr-o mașină. Întrebați unde se ascunde marea noastră albastră, ne-au desenat un labirint de instrucțiuni cu stânga, dreapta și curbe periculoase, un traseu de zece minute presărat cu riscul de a ne rătăci definitiv. 
Cu o amabilitate rară, domnul de la volan ne-a făcut semn să-i urmăm. Ritmul a fost alert, cele zece minute s-au dublat, dar am descoperit un peisaj de revistă. Peisajul era perfect, însă realitatea ne-a tăiat rapid elanul. Câinii erau complet interziși, singura zonă permisă pentru micul nostru membru de familie fiind un bar de pe plajă! La bar, am cerut o ultimă recomandare de la barman, o destinație unde întreaga formulă de doi plus un cățel să fie acceptată. Ne-a dat o adresă la doar zece minute distanță. 
Ajunși în noua parcare, Helmut a intrat în grevă - obosit de atâtea încercări eșuate. A decis să rămână în mașină cu Leo, trimițându-mă pe mine în misiune de recunoaștere... În sfârșit, aici am descoperit magia. Am găsit un lac superb, cu maluri line, zone unde umbra și soarele își împărțeau teritoriul într-o armonie impecabilă, un loc cu nisip fin, cu iarbă sau cu pietricele... la alegere. O adevărată atmosferă de vacanță! Am zărit o altă familie cu un patruped, i-am întrebat cum stau lucrurile cu accesul câinilor. După ce m-am asigurat că totul este în regulă, am alergat înapoi să dau vestea cea mare.
Și uite așa, după un maraton de căutări, am cucerit pânza de apă exact la apus! Am savurat doar treizeci de minute de liniște pură, Leo s-a răcorit imperial în apă, noi am testat temperatura doar până la genunchi și a venit timpul să ne luăm la revedere... Ne-am întors acasă epuizați, dar cu acel sentiment de satisfacție totală. De acum avem coordonatele exacte pentru oaza de liniște.

duminică, 26 iulie 2026

Un oraș nou, oameni calzi, seri liniștite

Locuim de 11 săptămâni în Coburg și am avut norocul rar să ne împrietenim cu vecinii încă din primele zile. Sunt oameni minunați, calzi și atenți, iar în jurul nostru s‑au strâns deja trei familii cu care împărțim povești, seri liniștite și micile bucurii ale vieții de zi cu zi.
Ieri am fost invitați la un grătar în curte, de Rosi, Klaus și Ginny, șorecuța lor jucăușă, cu care Leo e prieten la cataramă. Am petrecut clipe foarte frumoase în gospodăria lor impecabilă, unde fiecare detaliu arată grija și ordinea care îi caracterizează.
De pe masă nu au lipsit cârnăciorii tradiționali de Coburg, preparați din carne de vițel și prăjiți pe jar de conifere (Kiefernzapfen – conuri de pin), a căror aromă ușor rășinoasă le dă un gust aparte și îi face unici. Au fost și două salate francone clasice: Kartoffelsalat – salata de cartofi în stil francon, cu dressing acrișor și ceapă fină, și Krautsalat – salata de varză ușor marinată, simplă și foarte gustoasă, specifică bucătăriei locale.
Am stat la povești până la miezul nopții, cu luminițe în curte, aer cald de vară și sentimentul acela rar că ești exact unde trebuie. Coburgul nu ne-a oferit doar un oraș nou, ci și oameni care fac locul să se simtă ca acasă.

  
PS: despre figurina (din prune uscate) din videoclip, am scris in postarea anterioara 😀

sâmbătă, 18 iulie 2026

Coburger Mohr – povestea unui simbol care a traversat secolele

Foto

În Coburg, istoria nu stă ascunsă în arhive. Te urmărește pe străzi, pe clădiri, pe capacele de canalizare, în sculpturi care par să știe mai multe decât spun. Iar în centrul acestei povești se află Sfântul Mauritius, figura care însoțește orașul de peste șapte sute de ani și care a devenit, în timp, mai mult decât un simbol. A devenit o prezență.
Mauritius provenea din Egiptul de Sus și a trăit în secolul al treilea, într-o epocă în care creștinismul era deja răspândit în regiune. Era comandantul Legiunii Tebane, o unitate militară alcătuită din soldați creștini. În anul 285, înaintea unei campanii, trupele au fost obligate să aducă jertfe zeilor păgâni. Legiunea a refuzat, iar gestul a fost considerat trădare. Mauritius, ca lider, a fost executat. Locul morții lui a devenit loc de pelerinaj, iar după aproximativ o sută de ani acolo exista deja o biserică.
Povestea nu s-a oprit în Elveția. Burgundia l-a adoptat ca protector, iar prin alianțe matrimoniale cultul lui Mauritius a intrat în tradiția imperială germană. În anul 951, Otto I s-a căsătorit cu Adelheid, fiica regelui Rudolf al II-lea al Burgundiei. Cu ocazia Crăciunului din 960, regele i-a oferit lui Otto relicvele sfântului pentru catedrala din Magdeburg, dedicată lui. Aceste relicve au devenit unele dintre cele mai venerabile obiecte sacre din spațiul german. De aici începe răspândirea masivă a bisericilor, mănăstirilor și stemelor care îl reprezintă pe Mauritius, inclusiv tradiția iconografică medievală în care apare ca african.
Coburg intră în această istorie în anul 1323, odată cu menționarea bisericii St. Moriz, dedicată sfântului. După 1353, când teritoriul a ajuns la familia Wettin, imaginea lui Mauritius a apărut pe primele monede coburgheze, ca semn de autonomie civică. În jurul anului 1500, figura lui a fost introdusă pe sigiliile și pe stema orașului, devenind simbolul oficial al comunității.
Perioada nazistă a întrerupt tradiția. Stema cu Mauritius a fost eliminată și înlocuită cu un blazon politic. După 1945, Coburg a revenit la simbolul său istoric, iar în 1974 consiliul local a decis în unanimitate să păstreze reprezentarea medievală a sfântului ca african, exact cum îl vedeau artiștii Evului Mediu.
Astăzi, capul original al statuii de pe Morizkirche se află în sala istorică a primăriei. A fost salvat din moloz de un localnic în timpul unor lucrări la biserică. Statuia de pe fațadă are un cap nou, dar originalul rămâne un fragment autentic din istoria orașului.
Coburg își păstrează simbolul fără să-l modifice sau să-l ascundă. Nu îl tratează ca pe un element incomod, ci ca pe o parte esențială a identității sale. Mauritius nu este o figură dintr-o legendă, ci un martor. Un martor care a rămas aici, în piatră, în metal, în memorie. 
PS: Gina dragă, am păstrat fotografiile cu capacele de canal pentru această postare. După cum observi, am descoperit două tipuri — cele cu stema și cele pe care apare și numele orașului Coburg 😎👌 Acestea din urma sunt doar câteva și se găsesc doar în inima orașului 💗🤗
PS2: Biserica Sfântul Mauritius am admirat-o doar din exterior și este impresionantă. Este o biserică evanghelică, iar acestea sunt de obicei deschise doar în timpul slujbelor. Sf. Mauritius este însă accesibilă zilnic până la ora 17. Eu încă nu am reușit să ajung înainte de închidere, dar urmează...
În apropierea bisericii mi-a venit în minte Biserica Neagră din Brașov, primul gând m-a dus la Biserica Neagră din Brașov. Apoi imediat mi-am dat seama că nu seamănă ca stil sau proporții, însă există un element comun care poate crea o impresie familiară. Ambele au o fațadă gotică flancată de două turnuri, o structură întâlnită des în Europa Centrală.
Și totuși, senzația de familiar nu venea din Brașov, ci mai degrabă din concediul nostru din Alsacia. Morizkirche are ceva din atmosfera bisericilor pe care le-am vizitat acolo, în special Saint-Martin din Colmar sau Saint-Thomas din Strasbourg... Aceeași sobrietate medievală, aceeași simplitate gotică timpurie, aceeași liniște a pietrei vechi . Voi reveni cu o postare ♡♱𔒝

joi, 16 iulie 2026

Samba Festival Coburg – trei zile în care Europa bate în ritm de Brazilia

Orasul Coburg devine, în fiecare vară, locul unde samba nu se dansează, ci se trăiește. Orășelul din nordul Bavariei se transformă într-un punct de întâlnire pentru mii de artiști, zeci de mii de vizitatori și o energie care nu poate fi comparată cu nimic din Europa. Este cel mai mare festival de samba din lume în afara Braziliei și al doilea ca mărime după Carnavalul din Rio. Diferența este esențială — Coburg nu imită Rio, Coburg celebrează ritmul pur, bateria, percuția, pulsul care vine direct din inima samba-ului.
Festivalul adună aproximativ trei mii de artiști, peste o sută de trupe de percuție și în jur de o sută optzeci de mii de vizitatori. Timp de trei zile (anul acesta pe10-11-12 iulie), centrul orașului devine o scenă uriașă. Străzile se umplu de tobe, terasele se transformă în mici puncte de spectacol. Fiecare colț vibrează în ritmul tobelor mari surdo – toba profundă care dă pulsul samba-ului, al repinique-ului – toba înaltă de semnal, al caixa-ului – ritmul rapid și dens, și al tamborimului – toba mică, cu sunet ascuțit. Sunetele sunt completate de agogô, cu clopotele lui metalice, de ganzá – cilindrul care se scutură ritmic, de chocalho – instrumentul cu plăcuțe metalice care zdrăngăne puternic, de reco‑reco, cu suprafața lui zimțată, și de cuíca – toba cu ton plângător. În momentele de vârf, scenele se umplu de confetti aruncate din tuburi speciale, iar atmosfera devine o explozie de culoare.
Europa are o tradiție surprinzător de puternică în samba percutivă, iar trupele vin din Germania, Olanda, Belgia, Franța, Austria, Cehia și Marea Britanie, dar și din Elveția, Italia, Spania, Portugalia, Polonia, Ungaria, Danemarca și Suedia, completate de artiști brazilieni invitați – dansatori, soliste și coregrafi – care aduc la Coburg ritmul autentic al samba-ului. Coburg este locul unde toate aceste blocos* se întâlnesc, unde se schimbă idei, unde se creează colaborări și unde se simte, cu adevărat, ce înseamnă comunitatea samba europeană.
În Brazilia există multe festivaluri de samba, însă doar Carnavalul din Rio este mai mare decât Samba Festival Coburg. Restul evenimentelor braziliene sunt regionale, locale sau nu au structura amplă a unui festival european. Coburg oferă ceva unic. Scene mari, spectacole continue, workshopuri, parade, competiții, întâlniri între artiști și o organizare impecabilă. Este un festival construit pentru public, pentru artiști și pentru ritm. 
Mulți vizitatori se întreabă unde sunt dansatoarele cu pene și paiete. Răspunsul este simplu. Rio este un carnaval. Coburg este un festival de samba percutivă. Aici accentul cade pe muzică, pe baterie, pe sincronizare, pe energie. Totuși, festivalul are și momente spectaculoase, cu dansatori profesioniști, majoritatea brazilieni, purtând costume electrizante, cu pene, paiete și culori vii. Evoluează pe scene, femei și bărbați cu corp sculptat, cu zâmbet actoricesc, cu o prezență scenică hipnotizantă. Sunt momente intense, dar ele nu definesc festivalul. Marea preponderență a artiștilor este formată din muzicieni, percutioniști și instrumentiști. Pe lângă bateria tradițională, festivalul aduce și instrumente de suflat specifice samba, precum trompete, tromboane, saxofon și chiar clarinet, integrate în ritmurile rapide ale formațiilor afro-braziliene.
Sâmbătă seara am descoperit-o pe Nice Ferreira, pe scena mare în fata Teatrului și m-a surprins forța ei, prezența scenică, energia și felul în care a creat o legătură instantanee între artiștii de pe scenă și sutele de spectatori. Am vrut să aflu mai multe despre ea și m-am bucurat să descopăr (prin internet) că trăiește chiar în regiunea Coburg. Nice Ferreira este vocea festivalului, una dintre figurile centrale ale evenimentului. Numele ei real este Nini Beyersdorf. Este solistă vocală braziliană, director artistic al festivalului și una dintre cele mai cunoscute prezențe de pe scena principală. Stilul ei muzical acoperă samba, MPB, axé și pagode. S-a născut în Brazilia, dar trăiește în Germania de mulți ani, stabilindu-se în Bavaria ca artistă și devenind parte din identitatea culturală a festivalului. Vorbește germană perfect și, în fiecare an, este una dintre vocile care dau festivalului direcție și personalitate.
În weekendul festivalului, Coburg devine un oraș care respiră samba. Zeci de mii de oameni dansează, cântă, bat ritmul pe tobe, se opresc la terase, urmăresc trupele care defilează și se lasă purtați de energie.
Dupa trei zile pline, prin parada de duminică, artiștii își iau rămas‑bun până anul viitor, când vor reveni la Coburg, orașul unde spectatori nu sunt doar localnicii, ci și turiștii veniți din toată lumea pentru ritmul și energia samba‑ului. Mii de oameni urmăresc trupele care trec prin oraș cu tobe, culori, momente improvizate și o bucurie unică. Seara, scena principală se umple până la refuz. Show‑urile sunt intense, ritmurile rapide, solourile puternice, iar Coburg vibrează până târziu în noapte. Și în ciuda numărului uriaș de participanți, atmosfera rămâne prietenoasă și relaxată. Poliția și serviciile de urgență raportează, în fiecare an, un weekend liniștit.💗Este un festival al bucuriei, al toleranței, al diversității culturale și al energiei pozitive.
În cele trei zile de festival, trupele cântă continuu, scenele se succed fără pauză, iar publicul rămâne până la ultimele bătăi de tobă. Coburg trăiește intens acest ritm și demonstrează, an după an, că Samba Festival este unul dintre cele mai mari și mai iubite evenimente din Europa.
Dar… nu sunt eu dacă nu mi se întâmplă ceva altfel! 😉 A fost cât pe ce să nu pot trăi live acest festival. De când m-am mutat în Coburg am auzit peste tot despre Samba Festival. Toată lumea vorbea despre el, toată lumea îl aștepta, iar eu, evident mi-am dorit neapărat să particip. 
Helmut nu este fan, iar Leo nu are ce căuta la un asemenea eveniment. Nici copiii nu ar trebui să fie acolo, deși am văzut destui, purtați prin soare de la o scenă la alta, cu căști de protecție pe urechi. Vecina mea, Lena, de vârsta fiicelor mele, s-a oferit să mă însoțească și să-mi fie ghid. M-am bucurat enorm și am făcut rost de bilete. Așteptam cu emoție, zi de zi, să vină weekendul festivalului. Joi noaptea, însă, totul s-a schimbat. De la curentul pe care îl suportăm inevitabil în săptămânile și zilele cu temperaturi de peste treizeci și cinci de grade, am început să simt dureri pe partea dreaptă. Maxilar, ureche, o zonă difuză pe care nu o puteam identifica. 🥵 Dureri care nu mai puteau fi ignorate. Lena este asistentă de stomatologie. Vineri dimineața mi-a aranjat o consultație rapidă la cabinetul medicului la care lucrează. Radiografia a arătat o infecție pe rădăcina unei măsele. Mi-au dat trimitere către chirurgia oro‑maxilo‑facială. Totul a mers rapid. La ora zece și jumătate eram deja pe scaun în cabinetul specializat. Concluzia a fost clară. Intervenție urgentă. Incizie, operație, antibiotic. Apoi mi s-a spus să stau liniștită în pat, să nu ies în soare, să nu fac niciun efort fizic. În clipa aceea nu mai simțeam nici durerea, nici amorțeala. Se zbătea doar un singur gând — oare pentru mine s-a încheiat festivalul samba?! Am ajuns acasă și am dormit disciplinat, ca să mă refac. Iar sâmbătă, la ora șaisprezece, mi-am făcut curaj și am plecat cu Lena în centrul istoric al orașului, la scena enormă a acestui festival grandios. Și… a fost o decizie bună! 💪 Ne-am plimbat de la o scenă la alta până la ora douăzeci și trei. Iar duminică am fost doar scurt, de la ora șaptesprezece până la ora douăzeci și două. Nu am putut altfel. Mi-am dorit prea mult să văd, să simt, să trăiesc festivalul. Acum îmi merge bine. Joi am programare pentru scos firele. Am o vânătaie mare pe obraz, dar mă simt bine 😇 Acum… abia aștept samba de anul viitor. Până atunci, savurez viața culturală din Coburg, care nu duce lipsă de spectacole. Weekendul acesta este Serbarea din Piața Palatului, sâmbătă White Party, apoi Outside Rodeo — un festival open‑air cu indie, punk rock și hip‑hop. La Cetatea Veste are loc o călătorie în timp, un spectacol istoric care ne poartă în jurul anului 1500 și în secolul al XVII‑lea, cu meșteșuguri vechi, viață de tabără și tunuri care răsună peste ziduri. 😀 Uneori mă întreb dacă nu cumva există și stress de timp liber. Coburg reușește să-l provoace cu o naturalețe uimitoare. Dar nu mă plâng. Tuturor, un sfârșit de săptămână minunat! 😎💗🤗
~~~~~~~~~~~~~~~~
*) blocos = formațiile de samba percutivă, grupuri de muzicieni care cântă împreună ritmurile tradiționale, de obicei între 20 și 60 de membri
~~~~~~~~~~~~~~~~
Iubitorilor de samba, le recomand: „Samba Raiz Instrumental – O Verdadeiro Som do Samba Que Toca na Alma (Sem Voz)”

miercuri, 15 iulie 2026

Samba Festival - Miercurea fara cuvinte 29/2026

Coburg, 10–12 July 2026
Foto
LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺

luni, 6 iulie 2026

Descoperind Coburg


Coburg este unul dintre acele orașe care nu încearcă să impresioneze, dar o fac oricum, prin felul lor firesc de a fi. Fără a fi un oraș mare, noblețea lui se recunoaște în lumină, în piatră, în fiecare colț și în fiecare clădire. Emblema orașului — un cap de maur* pe fond auriu — rămâne un semn vechi al identității locale, un simbol folosit de secole în heraldica ducilor de Saxa‑Coburg. 
Coburgul a fost mult timp un loc în care se întâlnea aristocrația europeană, un oraș în care destinele marilor familii se intersectau firesc. Casa de Saxa‑Coburg și Gotha a dat prinți și regi în mai multe dinastii europene, iar această noblețe a rămas în fibra orașului.
Prin căsătoria prințului Albert, născut la Coburg, cu Regina Victoria a Marii Britanii în anul 1840, s-a deschis o linie care duce până la familia regală britanică de azi. Din aceeași casă au plecat și primii regi ai Belgiei, apoi suverani ai Portugaliei și ai Bulgariei, astfel încât numele Coburg a ajuns să circule prin palatele din Londra, Bruxelles, Lisabona și Sofia. Legătura regală a orașului este păstrată prin gesturi culturale discrete și elegante. Veste Coburg găzduiește periodic expoziții dedicate Prințului Albert și Reginei Victoria, iar Schloss Ehrenburg deschide săli și programe care amintesc de anii în care cei doi au trăit aici. În unele perioade, orașul marchează aniversarea lui Albert prin concerte și tururi ghidate, iar poveștile dinastiei sunt incluse cu naturalețe în traseele istorice ale orașului. Coburgul nu face paradă din trecutul său, dar îl păstrează ca pe o lumină veche, prezentă în clădiri, în arhive și în felul calm în care își continuă istoria.
Însă ceea ce simți imediat, înainte de orice stemă sau istorie, este verdele. Coburgul pare așezat într-o grădină uriașă. Parcurile se leagă între ele, colinele îl înconjoară, iar străzile sunt presărate cu copaci și grădini care apar exact când ai nevoie de un moment de respiro. Vara, lumina se filtrează prin frunziș și dă orașului o liniște aparte, ca și cum totul ar respira într-un ritm calm și bine așezat. 
Veste Coburg domină împrejurimile cu o prezență calmă și impunătoare, fiind una dintre cele mai mari cetăți din Germania. De când m-am mutat aici, am avut mereu senzația că mă urmărește oriunde m-aș afla în oraș. Stă sus, pe colină, ca o prezență care nu se ascunde niciodată. Este așezată pe Festungsberg (Dealul Cetății), o înălțime care nu ajunge la cinci sute de metri, iar zidurile ei nu par să depășească treizeci de metri. Totuși, felul în care se ridică deasupra orașului o face să pară uriașă. Încă nu am ajuns să o vizităm**, dar... nu locuim aici decât de câteva săptămâni.😄
Centrul istoric însa îl cunoastem. Fotografiile de aici sunt facute într-o zi în care soarele a făcut o scurtă pauză. Am profitat si ne-am plimbat din Piața Centrală/Marktplatz — spre Piața Palatului. Știam deja piața din alte escapade la o cafea sau o înghețată, cu clădirile ei superbe — Primăria Veche, cu fațada pictată în culori calde, una dintre cele mai frumoase din Franconia, și casele cu grinzi de lemn, care își apleacă frontoanele ca niște bătrâni înțelepți. Străduțele înguste păstrează povești pe care le simți mai mult decât le auzi. Dar când ajungi în Piața Palatului — sau Piața Teatrului, cum i se mai spune — ai impresia că pășești într-un colț de Viena, din zonele liniștite ale palatelor. În fața Palatului Onoarei - Schloss Ehrenburg, piața se deschide larg, luminoasă, cu alei, copaci și oameni care se plimbă fără grabă. Pe partea opusă, terasa ridicată deasupra pieței, cu scările ei largi, funcționează ca un balcon urban. Este un loc de belvedere pur, de unde privești detaliile cladirilor, piața, copacii și ritmul calm al orașului. Oamenii se așază pe trepte, pe banci, se opresc pe margine, privesc, respiră. În jurul pieței și pe străzile din centru, Coburgul își păstrează farmecul prin clădirile sale istorice. 
Abia aștept să descopăr mai departe noul meu cămin — ne-am propus să ne înscriem la tururi cu ghid, ca să primim cele mai bune tipuri și informații legate de traseele istorice, arhitectura orașului sau viața culturală.
Deocamdată, fiecare plimbare ne arată câte ceva nou. Fiecare stradă are un detaliu care te oprește, fiecare colț pare să ascundă o poveste, iar orașul se lasă descoperit fără grabă, cu aceeași liniște care îl definește. Coburgul nu te copleșește, nu te forțează să îl admiri. Se deschide încet, ca un loc care știe că frumusețea lui stă în firesc, în lumină, în verde și în istoria pe care o poartă cu o eleganță tăcută. Și poate tocmai de aceea începe să se simtă ca acasă. 



PS: *) De ce emblema orasului este un cap de maur? Pentru că Sfântul Mauritius, patronul spiritual al orașului încă din 1323, a fost reprezentat în iconografia medievală ca african („Mohr”), iar Coburg a adoptat această imagine ca simbol civic pe monede, sigilii și stema orașului începând cu secolul XV–XVI. Orașul confirmă oficial această tradiție și o menține până azi.
În spațiul public contemporan, numeroase denumiri istorice care conțin termeni precum „Mohr” sau „Neger” au fost schimbate sau eliminate, considerate sensibile în limbajul actual — chiar și atunci când aveau tradiții de sute de ani. Exemplele sunt clare - hotelul Drei Mohren din Augsburg (Cei trei negrotei/mauri) a devenit Hotel Maximilian’s, dulciurile Negerkuss (Pupic de negru) au fost redenumite Schokokuss (Pupic de ciocolata), iar străzi precum Mohrenstraße au fost rebotezate. Coburg păstrează însă simbolul pentru că reprezintă o figură concretă — Sfântul Mauritius, nu un stereotip, iar tradiția locală este documentată de peste șapte secole. 
PS2: **) gata, este stabilit clar — vom vizita cetatea miercuri, 08.07.2026 🏰
PS3: în primele două fotografii sunt magneții-suvenir, primele repere ale instalării noastre în Coburg.

miercuri, 24 iunie 2026

Armonie - Miercurea fara cuvinte 26/2026


LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺