Ați mai cules vreodată maci în luna octombrie?!

🌾3 octombrie — Ziua Unității Germane (Tag der Deutschen Einheit) este sărbătoarea națională oficială a Germaniei, celebrată anual pentru a marca reunificarea țării în 1990. Este o zi liberă legală în toate landurile federale, și fiecare o petrece în felul său.
În Bavaria, această zi are adesea un aer liniștit, petrecut în familie, fără agitație. Pentru mine, ziua liberă a venit exact când aveam nevoie — o pauză binevenită în mijlocul unei perioade aglomerate. Mi-am propus să dorm mult și cu mare bucurie, am anulat alarma.
Nu am făcut niciun plan concret, pentru că luna asta vremea e imprevizibilă. Mi-am spus că, dacă va ploua, voi face ordine prin casă și voi începe să decorez în ton autumnal. Dacă va fi frumos, probabil vom ieși undeva în natură, prin împrejurimi.
Se pare că în toate firmele, ca și la noi, perioada dintre concediul de vară și cel de Crăciun este cea mai intensă. Traversez o etapă obositoare, cu multe responsabilități. Timpul liber pare tot mai scurt, energia — tot mai puțină, iar somnul e pe fugă. Oboseala se adună și nu mai reușesc să mă ocup de activitățile care altădată îmi făceau plăcere — sportul, dansul, pictura... Nu mai e loc pentru ele, nici în program, nici în mine.
În plus, mai e și senzația asta, că toamna nu doare, dar nici nu mângâie... E un anotimp care te strânge încet, te învelește în umbre și te îndeamnă să te retragi. Culorile se sting, aerul devine rece și umed, diminețile întârzie, iar serile vin prea devreme. Nu e tristețe, dar e o liniște grea, care te face să te aduni în tine, ca într-o cochilie.
Și totuși, cumva, ziua a găsit o fereastră de lumină. Soarele a ieșit încet dintre nori, iar spre după-amiază, afară devenise surprinzător de plăcut. Așa că am hotărât să ieșim la plimbare, pe malul râului Lech (postare separată ☺).
În drum spre locul unde parcăm de obicei mașina, lângă pădurice, am observat un câmp cu flori roșii... Dar le-am zărit prea târziu ca să mai putem opri, așa că ne-am promis să facem popas la întoarcere, în drum spre casă.
Și ce am descoperit? Nu erau dalii, nici asterii — steluțele de toamnă — cum mă așteptam. Erau MACI!  

Macii mei dragi, delicati, creponați, zvelți, cei care în mijlocul verii colorează lanurile de grâu. Acum, în octombrie, împânziseră un câmp cu lucernă. Un adevărat miracol, dacă ne gândim că la sfârșitul lui septembrie am avut câteva nopți cu temperaturi sub zero grade. Săptămâna trecută a plouat în fiecare zi, a bătut vântul, iar maxima nu a trecut de 14°C. Cum au răsărit aceste flori fragile, în ciuda vremii potrivnice?!
După zilele mohorâte și friguroase, să dai peste un lan pictat parcă de Monet — cu trifoi verde, maci înfloriți și albăstrele... albastre ca cerul senin — pare un adevărat dar de la natură! Mi-a venit să chiui de bucurie că mi-a fost dat să trăiesc așa ceva. 💓
Macii (Papaver rhoeas) înfloresc în mod normal primăvara și la începutul verii, între mai și iulie. În octombrie, un câmp cu maci și albăstrele înflorit e aproape un miraj. Macii nu rezistă la temperaturi sub zero, iar cicoarea poate supraviețui, dar nu prea înflorește cu entuziasm când e frig și umed. Aceste flori sunt probabil ultimele supraviețuitoare dintr-o semănătură târzie sau dintr-o zonă microclimatică protejată... Asta e frumusețea toamnei bavareze — te surprinde când te aștepți mai puțin!
Și cum spuneam — maci cât vezi cu ochii! Nu mă mai săturam să îi mângâi, să îi privesc… și da, n-am rezistat —  am rupt câteva firicele pentru acasă. Vara nu rup maci pentru glastră, pentru că știu că sunt efemeri... Șansa de a trăi mai mult o au doar în natură. Acum însă m-am gândit — dacă la noapte va fi iar foarte frig, măcar aceștia îmi vor zâmbi mâine dimineață din vază...

Dar ce credeți — astăzi e duminică și florile sunt la fel de proaspete ca pe câmp! Albastrul cicoarei s-a pierdut un pic din intensitate, dar macii sunt la fel de grațioși, cu roșul lor aprins, catifelat — par să sfideze timpul și frigul. Și îi privesc cu tot dragul.

Între rafale de vânt și momente de răsfăț

Uneori, o simplă plimbare se poate transforma într-o mică aventură. Așa a fost în această dimineață (dupa micul dejun copios), când am pornit pe jos spre Parcul Simțurilor – șapte kilometri dus, șapte întors – cu gândul la o ieșire scurtă, dar revigorantă, în natură. Deși afară era cald, vântul sufla cu o forță neașteptată, de parcă voia să ne întoarcă din drum!
Ieșisem de câteva ori în curte mai devreme, să tai bujorii și să duc castronul cu gunoi bio, dar nu simțisem vântul atât de puternic. Curtea noastră e cumva ferită. Când l-am văzut pe Helmut că își ia jacheta de fleece (care o jachetă moale, călduroasă, ideală pentru temperaturi scăzute, dar nu protejează de vânt sau ploaie) am râs puțin de el. Dar, în ultima clipă, am luat și eu o jacheta windbreaker (ușoară, concepută special pentru a proteja împotriva vântului, uneori și împotriva ploii ușoare), doar așa, de formă. Dar ce bine am făcut! Vântul sufla cu o asemenea intensitate, încât părea că vine direct din crestele alpine, necruțător și neîntrerupt. Leo abia reușea să înainteze – rafalele îl dezechilibrau, iar mersul împotriva curentului devenise o adevărată provocare.
Dar am fost viteji. Ne-am ținut de plan și am ajuns la Parcul Simțurilor, în ciuda vântului care nu dădea semne de oboseală. Helmut și Leo s-au așezat pe o bancă, iar eu am intrat în bazinul cu apă rece de izvor – alimentat cu apă pură adusă din Alpi. A urmat traseul Barfußpfad (traseul desculț), conceput pentru stimularea tălpilor prin contact direct cu diferite suprafețe naturale – un adevărat masaj reflexogen în aer liber. La final, am revenit în bazin pentru încă două circuite revigorante.. Cerul era acoperit de nori, iar soarele ieșea doar din când în când, aducând câteva minute de căldură înainte ca vântul să revină în forță.
Parcul era pustiu – și nu e de mirare! În grădina cu plante aromatice de lângă parc, vântul bătea atât de tare încât nu am reușit să fotografiez nicio floare. Pe câmp, o familie cu două fetițe încerca să ridice un zmeu, dar vântul era prea puternic chiar și pentru asta.
La întoarcere, ne-am oprit să admirăm florile – maci superbi, flori sălbatice minunate și rondouri cu stânjenei, cam trecuți, dar încă fermecători. Am ajuns acasă epuizați, nu atât de la mers, cât de la lupta cu vântul. Ne-am odihnit toți trei și am decis să amânăm prânzul pentru mai târziu, iar cina să o celebrăm a doua zi.
Pe la ora 16, ne-am apucat să gătim un prânz cu inspirație spaniolă. A fost delicios! Rețetele urmează în episodul viitor 😊

 

Macii - Miercurea fara cuvinte S22/2024

Shhhhhh, LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

Bondarelul - Miercurea fara cuvinte 23/2019

Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua ☺ Happy WW!

La drum - Miercurea fara cuvinte 22/2019

Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua ☺ Happy WW!

Restante la "joi dupa MfC"

Am avut o perioada extrem de încarcata, atât pe plan profesional cât si privat, am avut atâtea activitati de organizat sau de savuratatât încât... iata-ma în postura de "chiulangiu MfC" ☺ ☺☺! Nu am ajuns sa vizitez blogurile înscrise, asa ca cer scuze prticipantilor la MfC - saptamâna 23: Diana, Ghemuletulincalcit, Mf C, Zina, Ghita B, AlexAlex, Alex B, Floarea Bunica, Suzana, Maria, Lumea lui Alexandru, Poteci de dor, prietena- japoneza, Nima, Rux Copilarim. Va multumesc pentru participare si va daruiesc câteva flori de sezon ♥

Fara prea multe cuvinte

Flori de sezon din gradina mea, pentru partcipantii la MfC, saptamâna 21: Maria, Alexandru, Laura, Diana, Potecuta, Daurel, AlexB, ELENA, GhitaB, Nima, Flaviana, Zina, Suzana,  domnu'io, Floarea, Rux. Un weekend minunat tuturor! ☺

Iubesc macii

http://vis-si-realitate-2.blogspot.de/2014/06/iubesc-macii.html

Leo este "Fox Terrier cu par sârmos", nascut la 11 noiembrie 2016 ♥

Miercurea fără cuvinte (17) - Parada macilor

Insula Mainau - 16.04.2015

Dorești să participi la MIERCUREA FARA CUVINTE? Este simplu si amuzant! Nu trebuie decât să afisezi pe blogul tău o fotografie sau o serie de fotografii care "să vorbeasca fără cuvinte" și apoi sa introduci linkul în tabelul de mai jos.
Este WORDLESS WEDNESDAY... mai stai mult pe gânduri? Înscrie-te! :-)

Timid

Adus pe-o aripa de fluture sau de o pala de vânt, macul a rasarit între scoici si melci si pietre, în curtea mea.

Iubesc macii

pentru rubrica "Buna dimineata Soare"

Iubesc macii pentru suavitatea și simplitatea lor, pentru modestia cu care aleg locurile în care sa apara, dar și pentru demnitatea cu care nu se lasa smulși.
Iubesc macii pentru forma florilor, pentru zveltețea tulpinițelor, pentru grația cu care se mișcă sub pala vântului.
Iubesc macii pentru petalele lor străvezii, creponate și delicate, pentru culoarea lor unică.
Iubesc macii pentru mireasma lor ușoară și proaspată, chintesenață a tuturor aromelor zilelor de vară.
Iubesc macii pentru lumina pe care o trimit pe fețele celor ce-i privesc.
Iubesc macii pentru efemeritatea lor... Iubesc macii, pur și simplu.

...cu titlu dat

pentru rubrica FFFB (Anastasia)

În lan

                                                         Lucian Blaga (1921)

De prea mult aur crapş boabele de grâu.

Ici-colo stropi de mac

şi-n lan

o fată

cu gene lungi ca spicele de orz.

Ea strânge cu privirea snopii de senin al cerului

şi cântă.

Eu zac în umbra unor maci,

fără dorinţi, fără mustrări, fără căinţi

şi fără-ndemnuri, numai trup

şi numai lut.

Ea cântă

şi eu ascult.

Pe buzele ei calde mi se naşte sufletul.

În lanul cu maci

pentru rubrica FFFB - tabel de înscriere la Anastasia

Legenda populară românească spune că odată, demult, o mamă văduvă şi sărmană avea şi ea pe sufletul ei un odor de fecior, la care se uita ca la lumina ochilor. Că era bun şi cuminte şi asculta de vorba maică-si, ca de sfânta Evanghelie. Într-o zi, neavând biata femeie de nici unele la casa ei şi neştiind ce să-i dea băiatului de mâncare, a scos un ştergar, de-l avusese dar de la maică-sa pe când se măritase, şi dându-i-l împăturit frumos băiatului, îl trimise taman în alt sat, la un neam al ei, ca să-i dea pe el un căuş de mălai şi un boţ de brânză. Dar bordeiul văduvei era la marginea satului şi ca să treci în satul celălalt, trebuia să tai o pădure mare şi întunecoasă, apoi o câmpie şi după aceea, un deal şi-o vale, pustie nevoie mare. I se strângea inima femeii de grijă, când socotea că-i atâta cale lungă pentru biet fecioru-său, care de sărăcie şi nemâncare, de abia se ţinea pe picioarele-i şubrede, dar ce era să facă? Îşi făcu o cruce, îl puse şi pe copil să se închine, să zică un „Doamne ajută” şi-l porni la drum. Pornise băiatul cam când era soarele de două suliţi pe cer şi acu, acu sta să-nsereze şi bietul copil nu mai venea. Biata maică-sa făcea ce făcea, ieşea în prag, punea mâna streaşină la ochi şi cerceta zarea. De fecior nici gând. Dacă văzu ea că asfinţeşte soarele şi nici ţipenie de vietate nu se zăreşte cât cuprinzi cu ochiul, îşi trase ştergarul bine pe cap, înţepeni uşa bordeiului şi, mai moartă decât vie, porni să afle de urma fecioru-său. Merse ea mai întâi mai domol, trecu pădurea şi ieşi pe câmpie. Din vreme în vreme, îşi striga feciorul pe nume, doar, doar i-o răspunde, dar pădurea tăcea ca mormântul. O cuprinse atunci o frică de moarte şi o luă la fugă peste câmpul plin de mărăcini şi unde punea piciorul, tot în mărăcini se înfunda şi-l scotea plin de sânge. Dar ea nu simţea nimic, că în sufletul ei nu era decât dorul de copilu-i rătăcit ori, fereşte Doamne, mâncat de fiarele sălbatice din pădure. Şi alerga sărmana într-un suflet şi la tot pasul picura sângele din tălpile-i împunse de spini şi unde cădea picătura de sânge, răsărea o floare mare şi roşie, până ce se umplu câmpia toată de asemenea flori. Taman când răcnea ea mai amar: „Ionică, Ionică”, numai ce auzi, de dincolo de deal, un glas slab de copil venit ca de la mare depărtare, care îngâna: „mamă, mamă”. Femeia nu mai simţi nici urcuşul greu al dealului, nici valea abruptă şi într-o clipită fu lângă copil, unde căzu grămadă. După ce-şi mai veni în fire, îşi luă feciorul în braţe şi porni cu el înapoi acasă. Dar când să treacă peste câmpie, ce să vezi? Numai flori roşii, încotro vedeai cu ochii. De atunci se zice că ar fi macii pe pământ.

O altă legendă spune că, în timpurile de odinioară, macul nu avea culoarea roşie, ci albă. Macul era foarte somnoros din fire. Atunci când lisus a fost răstignit pe cruce, toate florile de pe câmp plângeau. Plângea şi macul cel alb. Dar istovit de atâta frământare şi lacrimi, a adormit. A dormit astfel trei zile, fără să se trezească. Când a deschis ochii, a auzit strigând din toate părţile: „Hristos a înviat!" - Cum? Hristos a înviat? Şi eu, somnorosul, nu ştiu nimic din ce s-a întâmplat? se tânguia macul. Macului i s-a făcut atunci ruşine că n-a putut asista la răstignirea, îngroparea şi învierea lui lisus şi, de atâta ruşine, a simţit că sângele îi năvăleşte în obraji şi se face roşu la faţă. Din acel moment, macul cel alb a devenit roşu şi toţi macii de pe câmp s-au înroşit şi au rămas roşii până în zilele noastre.

Legenda de origine greacă spune că macul a fost creat de Demetra, zeiţa agriculturii şi a roadelor pământului, pentru a putea dormi, după ce fiica sa, Persefona a fost răpită de Hades şi dusă în Infern. În mitologia romană Demetra poartă numele de Ceres. Legenda spune că Somnus, zeul somnului, a creat macul, pentru a o ajuta pe Ceres, zeiţa recoltelor. Ceres era epuizată după ce-şi căutase fiica rătăcită, motiv pentru care nu mai avea putere să dea rod lanurilor de grâu. Macii au ajutat-o să doarmă şi după ce şi-a revenit, grâul a început să crească din nou. De aici, credinţa populară că prezenţa macilor în lanul de grâu este esenţială pentru recoltă. (sursa legendelor)

Dor de florilor de Sânziene

Am lucrat pâna la ora 17. Toata ziua mi-a facut soarele cu ochiul din spatele jaluzelelor si imediat dupa terminarea orelor de program am pornit haihui, doar doar gasesc flori de Sânziene... Se pare ca florile nu exista în Bayern. Nici macar o traducere a denumirii nu cunosc! Atâta i-am povestit sotului meu despre Noaptea de Sânziene, despre Dragaica, despre coronite si vise de fecioare, despre noroc, terapii si recolta bogata, încât l-am ambitionat sa cautam, mai departe si mai departe... Dar alte flori galbene de câmp în afara sunatoarei n-am gasit! În final, m-am consolat cu câtiva maci delicati si efemeri, culesi într-un lan de orz, sub un cer azuriu pictat cu norisori albi si pufosi...