Jurnal de vacanță (2) – Plimbare prin Győr, cocktailuri, apus de soare și culori calde

(continuare la "Start spre o nouă aventură, 1330 km cu pauze bine gândite și o oprire în Győr")  

Am ieșit din hotel direct în pasajul pietonal din centrul orașului Győr.
Deși eram însoțită de doi cavaleri – Helmut și Leo – m-a „agățat”... ministrul comerțului! 😄
Mai exact, Baross Gábor - încremenit în fața fostului cazinou. Statuia lui impunătoare, în vestimentație de epocă, m-a privit cu o seriozitate ministerială, ținând în mână ceea ce am crezut inițial că e o busolă. Dar nu! Era o zebră de aur – adică un ceas de buzunar placat cu aur, simbol al valorii timpului și al eficienței, principii pe care le-a promovat cu pasiune în activitatea sa.
Mai târziu am citit că Baross Gábor (1848–1892) a fost un politician și reformator economic de prim rang în perioada dualismului austro-ungar. A avut un rol esențial în modernizarea infrastructurii de transport din Ungaria, fiind supranumit „ministrul de fier”. Dar în după-amiaza aceea în Győr, părea mai degrabă un domn galant care mă întâmpina cu solemnitate în orașul lui.

După alți câțiva pași, am făcut popas la o terasă cochetă. De acolo, vedeam fațada clădirii unde eram cazați, luminată de soarele blând al după-amiezii. Eu am savurat două cocktailuri – unul cu aromă de afine, Befonya și un altul exotic, Caribbean Coffee, cu note de rom și cafea. Helmut a servit două pahare de vin alb, din zona lacului Balaton – răcoritor și parfumat, perfect pentru atmosfera relaxată.

Când soarele a început să coboare, ne-am îndreptat spre promenada de pe malul râului Rába. Apusul de soare a pictat cerul în nuanțe calde de portocaliu și roz, iar apa reflecta culorile ca o oglindă liniștită. Leo al nostru, dădea semne că este foarte obosit, așa că ne-am întors încet spre hotel.
Pentru că era încă prea devreme să intrăm în cameră, ne-am mai permis câte o băutură la o altă terasă din apropiere. Eu am ales un matcha latte, cu gust fin și reconfortant, iar Helmut a probat un pahar de Chardonnay din regiunea viticolă Borvidék – elegant și bine echilibrat.

Seara s-a lăsat tiptil și ne-a învăluit în culori calde, iar orașul părea să respire liniște. 

În cameră, băieții mei au adormit imediat... Leo s-a așezat lângă blidele lui cu mâncare. Eu am făcut o baie cu spumă ca să mă relaxez, apoi am mai aruncat o privire pe fereastră. Primăria din Győr, o clădire neobarocă monumentală, se vedea în toată splendoarea ei – luminată discret, cu turnul elegant conturat pe cerul indigo, ca cerneala proaspăt întinsă pe hârtie. Fațada impunătoare domina Piața Városháza, iar liniștea orașului accentua farmecul acelui moment. 

Am adormit cu sentimentul că Győr ne-a oferit o zi perfectă. Povestea va continua... aici

Mic dejun surprinzător într-un hotel italian

Când spui „mic dejun italian”, te gândești la un espresso rapid și un cornetto. Ei bine, hotelul în care am stat recent a contrazis toate așteptările! Ne-a întâmpinat cu un bufet internațional generos, demn de marile lanțuri hoteliere: ouă fierte, omletă, șuncă prăjită, mezeluri și brânzeturi italiene rafinate, legume proaspete, platouri cu fructe, bar cu müsli, marmelade variate, unturi speciale și lapte în toate formele – clasic, fără lactoză, vegan. Bineințeles, au existat si toate formele de corneto si briose, cu marmelada, cu mere, cu vanilie, cu fistic... pentru toate gusturile! Aparatul de cafea oferea toate tipurile imaginabile, iar selecția de ceaiuri era impresionantă. Ce ne-a surprins în mod plăcut a fost faptul că hotelul promovează produse locale, bio, provenite de la colaboratori de încredere, autorizați și cu atestate excelente. Un detaliu care mi-a rămas în minte: am servit miere cu fagure și polen de flori de castane – o adevărată delicatesă, rar întâlnită în hoteluri! 

Gustul autentic și grija pentru calitate au transformat micul dejun într-o experiență memorabilă.
De obicei, nu luăm mic dejun decât în weekend sau în vacanțe. Ritmul vieții influențează și ritmul alimentației: dacă stau 9-10 ore la birou, îmi ajunge o cafea. Dar în vacanță, când plimbările și explorarea orașelor sunt la ordinea zilei, un mic dejun consistent e binevenit – și uneori, singura masă până seara.
Am fost încântați de această ofertă bogată, mai ales în comparație cu alte experiențe. De exemplu, în Roma, hotelul nostru oferea doar cornetto, marmeladă și cafea. Am observat însă că unii oaspeți aveau mezeluri și brânzeturi – și am învățat un mic truc: am cumpărat ce ne plăcea de la supermarket, le-am păstrat în frigiderul din cameră și le-am adus discret la micul dejun. Pâinea era mereu pe masă. Caz rezolvat! 😊

PS: Glumind puțin, se spune că Lago di Garda este o prelungire a Germaniei – și nu fără motiv! Conform unui sondaj recent, peste 75% dintre turiștii germani își planifică vacanțele aici, iar zona a devenit una dintre cele mai frecventate destinații europene. 

Poate tocmai de aceea, bufetul de mic dejun din hotelul Laura Cristina, a fost atât de generos și bine organizat – un omagiu adus oaspeților fideli din nord. 😊 Noi, de-a lungul anilor, am ales mereu cazare privată în zonă, dar această experiență hotelieră ne-a oferit o perspectivă nouă și delicioasă asupra ospitalității locale.

Când te încrezi în GPS

 

Ne-am obișnuit ca în drumul de vacanță la Marea Adriatică să facem o pauză de o oră și jumătate la dus în Verona, iar la întors — pe malul lacului Garda. Drumul total are între 650 și 700 km, așa că plecăm dis-de-dimineață. La dus e ușor, pentru că plecăm de acasă. La întors însă, trebuie să părăsim satul de vacanță în jur de ora 6, când toată lumea încă doarme... e neplăcut (și regulamentul interzice zgomotele înainte de ora 7:30). În plus, trebuie sa lăsăm cheia la portarul de noapte, nu la recepție, cum ar fi normal.
Așa că am căutat o soluție. Anul trecut am făcut o pauză cu înoptare la prietenii noștri din Soave, lângă Lago di Garda — o prelungire plăcută a concediului. Anul acesta am rezervat o cameră la un hotel în Malcesine, una dintre cele mai frumoase stațiuni de pe malul lacului.
Am plecat din satul de vacanță pe la ora noua si jumatate, pentru că navigatorul ne-a spus că avem nevoie de aproximativ trei ore până în Malcesine. Totul a decurs perfect... cât timp am fost pe autostradă. Ne-am bucurat și când am intrat pe Gardesana Orientale — drumul de coastă de pe malul estic al lacului Garda. Peisajul este superb, de o parte albastrul lacului, de cealaltă munți cu vârfuri înalte.
Dar... când mai aveam doar 25 km până la destinație, navigatorul ne-a scos de pe șoseaua principală și ne-a urcat pe un drum șerpuit, în vârf de munte. La început nu ne-a fost clar, de ce... Am înteles însa rapid - ca să avem de unde coborî! Coborârea ne-a adus pe un drumeag pe care, sincer, nu cred că mașina noastră ar fi încăput cu oglinzile deschise! Helmut era un pachet de nervi, eu încercam să găsesc o rută alternativă pe telefon... dar sus pe munte nu am avut semnal! (apropo ce "greseli" sa nu faci în vacanta!)
Helmut a decis să nu mai înaintăm pe acea cărare „pentru măgari cu desagi sau, cel mult, pentru un Fiat”, cum a spus el. Nici țipenie de om. Până la urmă, am întâlnit un turist austriac care a râs de pățania noastră — și el fusese trimis cândva de navigator pe același drum - programatorul trebuie arestat!!! Ne-a recomandat o rută „normală” și, brusc, navigatorul ne-a spus că mai avem 40 km până la hotel! Super...suntem tot mai aproape!
Am răsuflat ușurați când am revenit pe șoseaua de-a lungul lacului. Cândva am zărit indicatorul cu „Malcesine”, iar navigatorul ne-a anunțat că mai avem 1700 m până la destinație. Dar... ne-a cerut să virăm strâns la dreapta, într-o curbă de 180° - de pe o sosea foarte îngusta -- imposibilă pentru orice altceva în afară de bicicletă sau Vespa! Am continuat înainte și... iar 8 km până la hotel!
 

Într-un final glorios, am ajuns la Hotel Laura Cristina. Aici, altă provocare: fiind pe o culme de munte, parcarea din față avea locuri pentru doar cinci mașini și jumătate, unde cinci erau deja parcate! Helmut s-a chinuit un sfert de oră să găsească o poziție care să nu blocheze traficul. Cu fața, cu spatele, pe diagonală... nimic nu mergea. Am lăsat mașina cum am putut și am urcat, transpirați și cu nervii întinși, la recepție. Holul, spațios, curat, răcoros — o oază de liniște. Domnișoara de la recepție ne-a spus că parcarea pentru oaspeți este în grădina de măslini din spatele hotelului. Generoasă, umbroasă... altă viață!
Am descărcat bagajele (da, chiar și pentru o noapte avem multe — mâncarea lui Leo, farfuriile lui, salteaua lui... și, desigur, pernele noastre preferate), am urcat cu liftul și am găsit o cameră draguță, complet echipată, cu balcon și o panoramă superbă spre lac!
În sfârșit! Universul și-a recăpătat echilibrul! Am făcut duș, ne-am schimbat și am coborât la barul cu piscină, să bem ceva și să ne relaxăm. Este încă vacanță! Cin-Cin! Salute!

Un bilet pentru Zürich, dus-întors vă rog - Partea I

Am fost invitați la Microsoft în Zürich pentru un workshop, dar echipa noastră este atât de diversă încât organizarea călătoriei a fost o adevărată aventură! Totul a început cu întrebarea: ce mijloc de transport ar fi potrivit?! Cu mașini închiriate ar fi durat prea mult, iar cu avionul sau trenul am fi petrecut cam același timp pe drum, dar în avion am fi avut mai puțin loc. În cele din urmă, am hotărât să călătorim cu trenul.
Următoarea provocare a fost sincronizarea plecărilor. Patru colegi au avut o ședință în Buchs, motiv pentru care au plecat miercuri dis-de-dimineață cu un shuttlebus și de acolo au sosit cu trenul în Zürich. Eu miercuri am avut un seminar de la ora 8 la ora 13, așa că m-am alăturat celorlalți trei colegi și am pornit la ora 14 din Augsburg. Un alt coleg a plecat din München abia seara târziu. Planul era să ne întâlnim toți, miercuri, la recepția hotelului înainte de ora 23.

Călătoria cu trenul a fost o alegere inspirată! Am avut norocul să avem vagonul restaurant aproape, ne-am bucurat de cafeluțe și bomboane în timp ce am povestit și timpul a trecut rapid. Ajunși în Zürich, am luat un taxi până la hotel, ne-am lăsat bagajele și am hotărât să explorăm orașul. Deși iarna se întunecă devreme, am admirat luminile și vitrinele frumos decorate de pe promenadă. Râul Limmat străbate orașul vechi și creează o panoramă fascinantă.

După o jumătate de zi de muncă și patru ore de călătorie, ni s-a făcut foame. Am decis să mâncăm ceva tradițional și am ales Adler's Swiss Chuchi, renumit pentru fondue-ul său delicios. Fără rezervare, am așteptat în fata intrarii cam trei sferturi de oră, dar a meritat! Noi patru, am comandat două porții de cheese fondue și două porții de meat fondue. Porțiile au fost enorme și absolut delicioase! Eu am comandat si o bere locală, ca să mă bucur din plin de gustul elvețian. 😊

Elveția este cunoscută pentru prețurile sale ridicate, iar cina noastră... nu a făcut excepție. Sunt curioasă dacă poți ghici cât a costat! ☺ În timp ce așteptam nota de plată, ceilalți colegi ne-au sunat să ne spună că au ajuns la hotel și ne așteaptă în barul de la recepție. Ne-am alăturat grupului și am sărbătorit ziua de naștere a unui coleg cu câte un pahar de cidru elvețian și cântece de "La mulți ani!". Am râs și ne-am distrat, amintindu-ne cum la fiecare delegație cineva din departament își serbează ziua de naștere. Am întrebat cine urmează să-și serbeze ziua, ca să propunem o nouă delegație! 😊

S-a făcut târziu și ne-am retras fiecare în camera lui. Dimineața, la ora 7, ne-am întâlnit din nou pentru micul dejun și a început o nouă zi plină de activități, despre care voi povesti într-un alt articol.

Bucatari pentru o seara

Eram pe drum spre restaurantul acela special la care șefa de Team a organizat pentru noi o sesiune de gătit... Niciunul nu știa exact ce ne așteaptă, cum se va derula această seară, dacă vom reuși să gătim ceva (comestibil) sau dacă, la capătul zilei, va trebui să comandăm în grabă câte o pizza?! ☺

Eram toți obosiți după acea zi plină de ședințe și analize de lucru... Se înserase, era trecut de ora 5 PM, priveam pe geamul mașinii care gonea pe străzi necunoscute și în capul meu domina ideea că poate ar fi fost mai bine să nu ne fi aventurat; să fi făcut rezervare la un restaurant normal, să stăm la masă, să comandăm și să fim serviți. Dar... zarurile fuseseră aruncate. Mi-am spus că măcar vom râde bine, dacă cumva vom rămâne flămânzi! 

Am parcat în fața unui magazin de jucării. Am traversat strada și am intrat într-o încăpere mare, în care verdele domina vesel, primitor, iar luminile împrăștiate creau o atmosferă intimă, familiară. O tânără zveltă cu părul prins în coadă ne-a întâmpinat și s-a prezentat ca fiind chef-ul - instructorul nostru bucătar. Asistenta ei ne-a servit cu câte un pahar de Campari Orange și uite așa, au reușit să ne atragă atenția și să ne câștige cumva simpatia. Chef Sandra ne-a explicat că vom găti împreună un meniu inspirat din bucătăria mediteraneană și ne-a arătat un sertar plin cu șorțuri. Fiecare dintre noi și-a luat un șorț și un prosop de bucătărie. Meniul planificat suna delicios: supă cremă de roșii, salată mixtă cu chifle proaspete, frigărui de piept de pui cu gnocchi în două sosuri (sos de ciuperci cu smântână și sos de legume) și, ca desert, înghețată de vanilie și plăcintă cu mere. 

Ne-am spălat pe mâini și ne-am apucat de treabă. Fiecare a preluat o parte din muncă: unii au curățat legumele (roșii, morcovi, ardei, usturoi, castraveți, cartofi, etc.), care deja erau spălate și ne așteptau în coșulețe și castroane; alții s-au apucat să frământe aluatul pentru pâinici; alții au combinat ingredientele pentru înghețată. Bucătăria, cu un design special și funcțional, oferea suficient spațiu pentru o echipă de cel puțin 10 bucătari. Am urmat cu atenție rețetele și am reușit să terminăm mai întâi supa. 

În timp ce ne bucuram de primul fel de mâncare, aluatul pentru chifle era la dospit, compoziția pentru înghețată era amestecată în turbina de înghețată, iar aluatul pentru plăcintă se odihnea sub un șervet într-un loc cald. 

Supa a fost super delicioasă, perfect condimentată și foarte cremoasă! După care, ne-am reluat activitățile în bucătărie. Aluatul pentru chifle avea consistența perfectă pentru modelare. Fiecare dintre noi a cântărit 58 de grame de aluat și a format chifle, flori și împletituri. Pâinicile au fost decorate cu semințe de susan, floarea-soarelui, bostan, in, mac, cu sare sau stafide, după care au fost puse în cuptor. Apoi am primit fiecare câte un tocător și câte un cuțit și am tăiat fin legumele pentru salată: ridichi, morcovi, salată verde, salată creață, roșii, ardei, castraveți, arpagic. Doi dintre noi s-au ocupat de dressing: miere, muștar, ulei de măsline și de nuci, amestecate cu piper, sare și coriandru zdrobite în prealabil în mojar. Când clopoțelul cuptorului a sunat să anunțe că chiflele sunt gata, ne-am așezat din nou la masă și ne-am bucurat de al doilea fel de mâncare. Pâinițele au fost pur și simplu delicioase, salata a fost super gustoasă! 

Un alt clopoțel a anunțat că și înghețata era gata. Aluatul pentru plăcintă era de asemenea pregătit pentru a fi modelat. Unii colegi au început să curețe merele și să le taie în felii, pentru a le încălzi într-o tigaie cu puțin zahăr, scorțișoară și miere. Apoi, aluatul a fost pus în formă, umplutura a fost distribuită și plăcinta a fost pusă în cuptor. Cartofii pentru gnocchi au fiert până în punctul perfect și un grup a început să-i decojească, să-i zdrobească și să-i amestece cu făină, ou și condimente. Am format gnocchi, i-am fiert peu à peu și i-am scos în sita la scurs. Parea ca aluatul nu se mai termina... cred ca au fost peste 400 de gnocchi! 

În două tigăi am pregătit cele două sosuri diferite: cel din champignon cu smântână și ceapă și celălalt din legumele în prealabil înmuiate pe tavă în cuptor. Frigăruile de pui au fost marinate cu ulei condimentat și puse pe grătar. Când sosurile au fost gata, am împărțit cantitatea de gnocchi și am mai lăsat un pic pe foc. Pe farfuriile preîncălzite am servit frigărui și câte o porție mare de gnocchi. La masă nu se mai auzea decât "mmm!" și "yammi-yammi!". Nu mai conteneam să ne autolaudăm pentru super-delicioasa mâncare pe care am gătit-o! Noi! ☺

Pentru ultimul fel de mâncare nu a trebuit să ne mai ridicăm de la masă. Chef Sandra și asistenta ei ne-au servit câte o felie de plăcintă cu mere cu o bilă de înghețată de vanilie. Deși a fost multă mâncare, nu ne-am simțit ghiftuiți, deoarece am gătit și am mâncat în etape, de la orele 17:00 până la 22:00. În acest timp am dat gata și o lădiță cu bere și sucuri naturale! Conversația, denumită "digestie convivială", era din ce în ce mai aprinsă, iar în spatele nostru, cele patru mâini harnice au făcut să strălucească bucătăria de curățenie. Atunci am înțeles că a venit timpul să ne retragem la casele noastre... respectiv la hotelul la care am înnoptat. Am mulțumit instructorilor noștri de bucătărit, ne-am luat la revedere și am urcat în mașini. Însă, înainte de a merge fiecare în camera lui, ne-am bucurat de o băutură digestivă în lobby-ul hotelului - un Lagavulin Single Malt Scotch Whisky a încununat seara 😊 Întâmplător, unul dintre colegi avea ziua de naștere si a facut cinste.

A fost o seară perfectă, super-speciala, pe care nu o vom uita prea curând!

PS: Pentru cei interesați - rețetele le voi publica într-o postare ulterioară. 😉

 

În delegație

Mâine dimineață, ziua mea de lucru va începe cu totul altfel decat in mod obișnuit. Împreună cu toți colegii din birou, vom porni în vizită la o sucursală de-a noastră din Austria (cca. doua ore de drum), unde ne așteaptă colegii și partenerii de producție. 

Ziua va fi plină de întâlniri și ședințe pentru schimb de experiență, un adevărat maraton al cunoașterii și colaborării. 

Seara, după orele de serviciu, vom merge împreună la un restaurant specializat în cursuri de gătit. Vom deveni bucătari pentru o seară, pregătind cu propriile mâini delicioasele preparate pe care apoi le vom savura. Va fi o experiență inedita, speram sa fie un festin al simțurilor și al creativității culinare.

Seara târziu, autocarul ne va duce la un hotel, unde vom înnopta. Miercuri, programul nostru va începe cu o vizită ghidată în întreprindere apoi, vom participa la un seminar, un prilej de a învăța și de a ne inspira unii de la alții. 

In jurul orei 17 - in mod normal, finalul zilei de lucru, autocarul ne va readuce în orașul nostru.

Această călătorie va fi mai mult decât o experiență de lucru, va fi o poveste despre prietenie si colaborare. Voi reveni cu fotografii si impresii.

Relaxare si evadare din stressul cotidian

Wellness-ul sau Spa-ul este o oaza unde relaxarea vine natural și stare de calm este indusa pic cu pic. Este locul unde poți scăpa de stresul cotidian, îți poți îmbunătăți sănătatea și îți îngrijești corpul și mintea. 

SPA-urile care se respecta sunt mereu la curent cu cele mai recente descoperiri în arta relaxarii, în recuperarea puterii si frumusetii interioare. Centrul SPA al resortului hotelului Monarch a câștigat ani la rând premii internationale și sigilii de calitate, bineînteles si gratificatia "Health Wellness Worldwide" 2024. 

Norocul nostru ca am facut rezervari telefonic din timp la masaje clasice si speciale, câteva tratamente cosmetice si câteva bai si împachetari. Pentru ca acum, programul echipei SPA este plin! 

Cum decurg zilele aici în Bad Gögging?

Desteptatorul nostru - Leo, ne trezeste pe la ora opt. Ne spalam pe dinti, pe ochii doar ca mâtele, ne îmbracam rapid si iesim la o tura de parc în jurul hotelului. Apoi în camera, Leo îsi primeste micul dejun, noi îmbracam costumele de baie, halatele si slapii si coborâm un etaj mai jos, la piscina. 

Apa termala are temperatura de 31°C si jeturile pentru hidromasaj sunt plasate de jur-împrejurul peretilor bazinului, la diverse înaltimi, pentru masajul musculaturii picioarelor de la talpa pâna la coapse si pentru spate, de la șale, din regiunea lombara a coloanei vertebrale si pâna la omoplati. La fiecare zece minute, un clopotel te anunta sa treci la jetul de masaj urmator. Într-o ora, reusim sa facem un tur complet de hidromasaj. 

Când apar primii copii la piscina, noi facem dus, îmbracam halatele si mergem în camera. Ne aranjam pentru micul dejun. Bufetul este foarte variat si bogat. 

Urmeaza "timp liber" pâna la orele 15°°. Îl folosim pentru a ne plimba prin statiune, în parc, pe malul râului Abens sau sa vizitam muzee. 

Astazi am vizitat "Muzeul Roman - cultul termelor si al igienei corporale". Mâine vom face o vizita cu ghid numita "Lumea berii în manufactura Kuchlbauer" si vom urca în Turnul lui Hundertwasser - ultimul proiect arhitectural al renumitului artist austriac. 

Leo este suficient de obosit pentru a ramâne singur în camera, pentru ca noi de la orele 16°° avem câte doua-trei programari SPA. 

Ne lasam super alintati cu produse cu ingrediente 100% naturale, hipoalergenice ce nu conțin parfumuri artificiale, parabeni sau alți conservanți artificiali. Pe la ora 18°°, când copiii merg cu parintii lor la masa de seara, noi intram linistiti în piscina (la piscina de afara nu am avut curiozitatea de a iesi ☺) si la saunele cu cromoterapie. Orele parca se dilata, aromele ne limpezesc mintea si sufletul... Ne reîncărcam cu energie, ne relaxam si simtim cum sănătatea vibreaza. Suntem usori, puternici si plini de viata. 

Leo ne întâmpina în hol, dând din coada fericit ca ne revede. Ne îmbracam, ne aranjam si iesim la plimbarea de seara. Indiferent ca picura sau ploaia curge șiroaie, programul e program ☺ Leo nu cunoaste motive de scuze! Dar suntem mereu bine îmbracati. Spre exemplu vineri a fost atât de cald, ca am iesit doar îmbracati cu tricouri. Astazi ploua, avem mantouri impermeabile, cu gluga. Încaltaminte adecvata avem deasemenea, când facem bagajele, mergem pe principiul mai bine mai multe, decât sa ne lipseasca ceva... Vorba aceea, cara masina!

Apoi Leo îsi primeste portia de mâncare si noi ne pregatim pentru cina. 

Restaurantul este la etajul nostru, în cealalta aripa a complexului hotelier. Intregul hotel are design interior de calitate, este mobilat si aranjat foarte frumos, decorat cu bun gust -nu degeaba este cotat cu patru stele superior. Personalul este foarte respectuos si prietenos. Chelnerul nostru este trecut de prima tinerete, cam plinut, însa sprinten si mereu zâmbitor. În functie de cât de foame ne este, comandam doar o salata, un platou rece sau meniu cu trei feluri de mâncare. În niciun caz, nu numaram caloriile, este concediu! 

Pe la orele 22°° facem cu Leo ultima tura a zilei - în parcul hotelului, apoi ne oprim la bar si servim câte un cocktail sau (Helmut) coniac. În camera, abia ce apucam sa urmarim stirile TV - de blog nici vorba sa am timp. Leo se cuibareste între noi si cum punem capul pe perna (apropo, noi oriunde calatorim, ne luam pernele proprii în bagaj!) adormim bustean. Noapte buna! 😘😗

Februarie... azi

Vineri (9.02) a fost prima noastra zi de concediu. Ne-am trezit fara ceas si dupa ce ne-am facut toate tabieturile matinale, am încarcat bagajele în masina si am pornit la drum. 

Picura si cerul a ramas toata ziua cenusiu. În mai putin de doua ore am ajuns în statiunea Bad Gögging unde ne-am propus anul acesta sa petrecem traditionala vacanta de Valentine's Day.

La începutul anilor 2000, obisnuiam sa venim foarte des aici în statiune. De obicei sâmbetele le petreceam în complexul "Baile Romane", mai ales în sezonul rece. Multitudinea de saune si piscine acoperite sau în aer liber, reprezentau pentru noi atunci, modul ideal de relaxare. Ultima data am fost în Bad Gögging în decembrie 2012 (fotografia din dreapta sus ♥)! Stiu atât de precis, pentru ca atunci i-am vizitat pe prietenii nostri Alina si Cristi care venisera din Bucuresti sa petreaca un sejur la baile termale, dupa ce un an mai devreme i-am dus noi în acest paradis, pentru o zi ☺ Atât de mult le-a placut! 

Din 2012 noi ne-am instalat propria sauna la demisolul casei si de atunci resorturile SPA / Wellness nu au mai reprezentat punctul principal pe lista alegerilor noastre pentru petrecerea timpului liber.  

În alti ani pe vremea aceasta, era înca zapada... anul acesta pot sa numar pe degete cele câteva zile în care am a nins! Totusi, indiferent cât de bogat în zapada este sau nu este anul respectiv, ceva este comun zilelor de februarie si anume... zilele scurte! De aceea, indiferent ca am petrecut vacanta undeva în munti, la schi sau ca am vizitat o metropola - alegerea noastra axându-se poate pe arta si cultura, hotelul la care am facut rezervarea a avut întotdeauna si centru SPA, pentru a putea petrece placut serile lungi si umede. 

Anul acesta este un an special, când Valentine's Day coincide cu închiderea sezolului de carnaval. Pentru noi... un pic dezavantaj pentru ca elevii au vacanta în ultima saptamâna de carnaval! Hotelul este plin... foarte multe familii cu copii. Motiv pentru care, preferam sa mergem la piscine înainte de ora 9 si dupa ora 19! 

Din punct de vedere al patrupezilor, am avut mai mult noroc, pentru ca în hotel, în afara de Leo mai este doar un alt catel. Ne-am întâlnit de câteva ori la lift si cei doi... nu s-au placut, dar s-au tolerat ☺ În statiunea Bad Gögging exista elegantul resort "Baile Romane" si doar trei hoteluri de lux (Hotel Eisvogel, Hotel Marc-Aurel si Hotel Monarch), cu propriile centre SPA /wellness si cu acces la apele tremale, precum si o clinica speciala "Împaratul Traian". Restul, sunt pensiuni mai mici sau mai mari, care ofera si bilete cu ora pentru "Römer-Sauna". 

În centrul statiunii exista doua fântâni "Elixirul vietii", de la care se poate bea apa sulfuroasa. Cerificate ca izvoare cu "apa vindecatoare", concentratia de sulfat de hidrogen este de 4,8 mg /l si cea de ion de sulfat de hidrogen este de 1,6mg/l. În scop profilactic, am baut /si vom bea zilnic de trei ori câte 80 ml apa de izvor, asa ca am împletit perfect tratamentul SPA („sanus per aquam“) - cu crenoterapia (cura interna - sanatate prin consumul de ape minerale). Indiferent ca ai sau nu afectiuni, o asemenea cura nu poate decât sa te remonteze, sa te întareasca. (continuare - aici)

Din nou acasa

Vineri, seminarul a început la ora 8:30 si s-a încheiat la ora 16:45. Trenul meu spre casa era la ora 18:20 dar de teama blocajelor în trafic, specifice pentru vineri dupa-amiaza, am dat fuga la hotel, mi-am luat geamantanul si am comandat un taxi. Mai bine un pic mai devreme la gara decât prea târziu!

Am avut noroc si nu a existat nici-un ambuteiaj asa ca am ajuns la gara aproape o ora mai devreme. 

Pe când cascam ochii în stânga si în dreapta cautând motive interesante pentru fotografiat, aud la megafon ca trenul din Hamburg spre Innsbruck are întârziere 25 minute. Era ruta mea... si wow, asta înseamna ca daca fug la peron, îl prind! Am reusit si asa... am ajuns acasa o ora mai devreme! 

La ora 19 m-a asteptat fiica mea cu masina la gara. L-am sunat pe Helmut sa îi spun ca nu am cheie si ca sunt în câteva minute în fata usii... 

Baietii mei ma asteptau deja pe alee... Doamne ce bucurie pe Leutu ♥  

PS: In timpul calatoriei mi-am amintit ca Mihaela a facut ceva fotografii din calatoriile ei cu trenul si am vrut sa fac si eu, sa va arat ce peisaje frumoase s-au derulat in fata ochilor mei... Însa trenul meu a circulat cu viteza de cca.200km/h ... fotografiile sunt total nereusite! ☺☺☺

În delegatie

Miercuri, dupa orele de serviciu, m-a dus Helmut rapid la gara pentru ca la ora 17:15 am avut tren spre Stuttgart. 

Firma la care lucrez m-a trimis sa fac un curs de specializare si daca ideea m-a încântat atunci, în urma cu câteva luni când mi s-a propus, pe masura ce s-a apropiat termenul, tot mai mult mi-a crescut nervozitatea. "O sa pot sa tin pasul?","oare mai sunt în stare sa învat ca în facultate?!","de ce mi-am asumat acesta responsabilitate?!" Da... multe gânduri mi-au trecut prin cap, însa de anulat, nu am mai anulat delegatia. Asa ca... iata-me la drum! 😁

Trenul circula foarte repede între Augsburg si Stuttgat, sunt portiuni unde atinge chiat 250km/h. Am calatorit într-un vagon necompartimentat, asa cum sunt majoritatea vagoanelor aici, în Germania. Mi-am amintit de vremea când calatoream cu trenul în vacante, în România... Compartimente cu 6 locuri la clasa întâia, respectiv 8 locuri, la clasa a II-a ☺☺☺ Vara, când plecam la mare, luam bilete la cuseta. Drumul dura peste 12 ore! Urcam în tren la ora 21 si ne intindeam pe banci... Compartimentele erau murdare si bancile rigide, nu dormeam, dar stateam întinsi. Nu ne gândeam la pericole, auzeam însa multe! Ca esti servit cu cafea in care sunt dizolvate somnifere si când ai adormit, esti jefuit! Parintilor mei odata, le-au fost furati pantofii si atipisera doar poate un sfert de ora! ✌️Noua nu nu s-a întâmplat niciodata nimic rau... 

Ajungeam pe litoral la ora 9 dimineata! ☺☺☺ Acum, în drum spre Stuttgart m-am bucurat ca este vagon comun, nu m-as simti bine izolata!

Am ajuns în gara centrala... Santierul aici dureaza din anul 2010 si lucrarile vor fi încheiate in anul 2025!!!! ☺☺☺ Nimeni nu mai crede! ☺☺☺ Am lat un taxi si am mers mai mult de o jumatate de ora! Am cerut sa mi se dea chitanta, sa decontez la firma - toate cheltuielile vor fi prelate de firma. Cât credeti ca a costat? 42€! 

Hotelul la care stau este in cartierul studentesc, la cinci minute - pe jos, de Universitate. Macar ca sa ajung la cursuri nu trebuie sa folosesc autobuz, tramvai sau taxi! ☺ Camera este foarte spartana (dar costa 125€ pe noapte!), are doar pat, noptiera, birou, dulap si o masuta, peretii si dulapul au culoarea turcoaz; baia are cabina de dus si totul este nou, pare proaspat renovat. Curat si linistit. Balconul are o forma foarte simpatica, fiica mea când i-am trimis poza a zis "ca un cuib de randunica" ☺☺ Vederea este spre parc si dimineata pot sa admir rasaritul de soare.

Azi-dimineata dupa ce am servit micul-dejun am plecat spre Academie. O cladire impresionanta! Salile de conferinta au nume de orase... "Bucurestiul" era la acelasi etaj cu "Roma" ♥ Eu am avut curs în sala "New Dehli". La intrare, ne astepta asistenta profesorului universitar cu placutele cu nume. Suntem o grup de 24 (6 femei) de ingineri, diverse generatii. 

Profesorul dr.ing.Läpple preda la Universitatea din Reutlingen si una din specializarile lui este "Toleranțe și control dimensional, dupa metoda ISO GPS". Grupa noastra reuseste în cele 16 ore doar o introducere în aceasta tema.

Profesorul ne-a declarat ca îsi iubeste meseria si ca îi face mare placere sa preadea tinerilor studenti însa, cu noi, inginerii cu multa experienta în domeniu, raspânditi pe diverse ramuri ale industriei - placerea îi este dubla, ba chiar tripla! Este cu totul si cu totul alta dinamica. Am ascultat dar am fost si foarte activi, discutiile s-au amplificat, orale au zburat...Am avut pauza de prânz si întreaga grupa a servit masa la restaurantul din coltul campusului. Deasemenea, în sala de curs am avut permanent bauturi racoritoare la dispozitie, cafea, ceai, fructe si dulciuri. 

Prima zi de curs s-a încheiat. Mâine urmeaza partea a doua a cursului si... la ora 18 va trebui sa fiu la gara. La ora 20 vi fi din nou acasa... Ce dor imi este de baietii mei! ♥

Ajunsărăm 😉

 

Nu va spun cu ce ștrapață! 

Eu am vrut sa plecam cât mai devreme posibil, ma gândeam asa, pe la ora 6. Helmut însa a zis ca nu vrea stress de dimineata, doreste sa doarma pâna la 7... OK! Asa am facut. Ne-am trezit ca domnii, ne-am dușat ca domnii, am baut cafeluta ca domnii, apoi am încarcat masina si fix la ora 9 am pornit la drum. Planul nu era foarte rau, pentru ca de la noi pâna în Guebwiller (Alsacia) nu sunt decât 420 km, navigatorul ne-a spus ca avem nevoie de 4 ore si 22 minute 😉 Am calculat noi ca vom face câteva "pipi-pauze" si pe la ora 14 vom ajunge la hotel... 

Ehei, dar planul de acasa nu se potriveste cu cel din... Nici macar nu parcursesem primii 70 km ca deja am prins primul stop-and-go în trafic! Pentru un santier pe autostrada din dreptul Ulm-ului, am parcurs 30km într-o ora si jumatate! Din cele 4 benzi pe directia noastra, traficul "s-a sugrumat" pe o singura banda! Mai, si exact când nu se poate, atunci te apuca toate! Cunoasteti? ☺ Cafeaua, se stie ca e diuretica, hm si la mine exact aici si-a facut efectul! M-am foit si am încercat sa stau mai pe stânga, mai pe dreapta... la un moment dat am crezut ca-mi explodeaza vezica! Eram pe banda patru, rulam cu viteza melcului si în zare nu se vedea nicio schimbare... Helmut a zis "singura posibilitate este... între portiere" ☺ Si ma credeti sau nu, asa am facut! Am coborât din masina, am trecut pe partea soferului, am deschis ambele portiere, m-am asezat ciuciu-miciu între usi si m-am usurat! În mijlocul autostrazii! Dar pe cuvânt daca s-a sesizat cineva ☺ Special m-am uitat si la masina din spatele nostru si la cea din fata, sa vad daca râd de mine sau îmi fac semne ca-s nebuna... Nu, nicio reactie, ca si când nu s-a întâmplat nimic! ☺ 

Masinile au mai rulat 20 metri si zice Helmut "ia scoate-l si pe Leo afara, poate vrea si el saracul sa faca un pipi" Asa ca, l-am scos pe Leo din cuseta lui speciala si între cele 4 benzi in sensul nostru si cele 4 în sens opus, era un parapet înalt de jumatate de metru, acoperit cu piteris de calcar. L-am urcat pe Leo acolo si ne-am plimbat asa, în sus si în jos, eu pe sosea, el sus pe parapet... 

Coloana de masini a mai rulat 20 metri... Apoi am urcat în masina. Cândva am ajuns la "gâtuirea" de care v-am spus, din 4 benzi s-au facut 3, apoi din 3 s-au facur 2 si în final, când toate masinile au ajuns pe o singura banda, atunci au început sa ruleze cu 60Km/h... Pe la ora 11 am intrat iar într-un blocaj de trafic! Si au urmat înca vreo trei asemanatoare!!! 

Asa se face ca am ajuns la hotel abia la ora 18!!! Obositi, transpirati, frustrati... Si o caldura la francezi! Zăpușeală si în camera - mai bine era la noi în masina! ☺ Pâna când am despachetat, pâna am facut rânduiala prin dulapuri si sertare, nu ne-a mai ramas timp din prima zi decât de o plimbare si un pahar cu vin, la o terasa în apropierea hotelului. Am savurat vinul si... ne-am amintit ce a zis Scarlett O'Hara în finalul filmului (Gone with the Wind) "After all, tomorrow is another day!". Nu ne fugareste nimeni, doar suntem în vacanta! 😉 Mâine este iar o zi! Va pup ☺♥