Dar… asa este în sport, o echipa câstiga, alta pierde! Meciul a fost fairplay, Echipa a avut o contributie slaba, a lipsit ceva important, ceva ce nimeni nu poate defini exact. Poate a fost greseala antrenorului de a numi în teren jucatori care nu au meritat într-adevar, poate ca responsabilitatea care a apasat pe umerii jucatorilor a fost prea mare, poate ca starea de spirit a jucatorilor cheie nu a fost cea pentru o competitie de acest nivel, poate ca…. Sute de „poate ca“ pot fi numite, însa rezultatul nu se mai schimba! Germania a fost eliminata din CM în runda preliminară – ceea ce nu s-a întâmplat înca niciodata pâna ieri!

Ca întotdeauna, firma la care lucrez ne-a invitat la Public Viewing în hala Hasen-Bräuhaus Kälberhalle (fabrica de bere Hasen-Bräu) si bucuria ca putem sa vedem meciul împreuna a fost mare. Entuziasmul s-a mentinut pâna la jumatatea primei reprize când am râs, am facut group-selfies, am ciocnit câte o halba cu bere si am comandat de mâncare. În jumatatea a doua a primei reprize am simtit toti ca echipa nu este în cea mai buna conditie. Dupa pauza s-a confirmat tot mai mult starea de spirit slaba a echipei germane… Cu toate ca au dominat permanent si poarta echipei coreene a fost mai tot timpul atacata, golul victoriei nu a fost marcat! Între timp, în sala s-a anuntat ca în meciul paralel: Suedia – Mexico, domina suedezii - contrat asteptarilor generale. Ceea ce a adus un avantaj pentru echipa germana, în sensul ca nu conta câte goluri vor fi marcate, conta doar sa câtige cu macar un gol diferenta. Pe masura ce se scurgea timpul, parca echipei germane îi scadea tot mai mult vigilenta. Trei minute înainte de încheierea partidei, coreenii au reusit printr-o actiune fulger sa marcheze, moment în care la noi în sala televizorul a pierdut semnalul de transmitere ☺ Emotiile crescusera pâna la nivel de explozie si noi am stat „pe ne-ve“ cum se zice, pret de cateva minute – cele mai decisive secunde ale meciului! Când semnalul TV a revenit, golul era oficial recunoscut si echipa germana avansase în atac cu 11 jucatori (adica si cu portarul), într-o actiune disperata de a încerca sa mai salveze ceva! Eheei… coreenii mici si rapizi, supraîncarcati de mândria de a parasi campionatul cu fruntea sus (a fost din start cunoscut ca lor, o victorie nu le-ar fi schimbat nicidecum sansa de a se califica în optimi), au intrat în posesia mingii si profitând de faptul ca poarta era neaparata, au mai marcat un gol… Tja, atunci, pentru toti suporterii echipei germane s-a spulberat visul… Visul de a-si sustine echipa mai departe, în „vânatoarea celei de a cincea stele“ (pentru fiecare titlu mondial, echipa poarta pe tricou cate o stea si acum, tricourile echipei nationale au 4 stele)…
Ce s-au mai bucurat coreenii (cu drept real!) si ce or fi râs italienii (pe care echipa germana i-a eliminat în calificari)… Asta e!
De astazi toata lumea este mai linistita la serviciu, pe strazi nu mai flutura nimeni stegulete (am vazut nu doar masini împopotonate cu fan-articol ci si biciclete!), clasamentul celor care au pronosticat integul CM nu mai este subiectul numarul unu… Viata reintra în normal ☺

Un vis s-a spulberat, un altul prinde aripi… Cine stie?! Poate ca a trebuit sa fie asa, pentru ca fotbalistii germani prea erau siguri pe ei, prea aveau aer de vedete?!? Probabil ca dupa pauza de vara, echipa va fi restructurata si tinerele talente ce-si vor face aparitia, vor aduce noi sperante natiunii, care prin traditie stie foarte frumos sa-si sustina sportivii. Oricum suporterii germani au declarat în majoritate ca „pierdem cu ei, câstigam cu ei, fotbalistii echipei nationale sunt ai nostri si noi suntem cu ei“! ;-)