Se afișează postările cu eticheta New York. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta New York. Afișați toate postările

vineri, 26 iunie 2026

Astă seară, meciul Germania - Ecuador

La noi e noapte fierbinte, 26–28 de grade, aerul stă nemișcat peste Coburg și meciul Germania – Ecuador a început cu scântei. În primele zece minute au marcat ambele echipe, jocul curge repede, atacurile se rostogolesc spre fiecare poartă și fazele sunt spectaculoase. Sunt foarte curioasă unde se va opri scorul la final.
La New York e încă lumină, ora patru după-amiaza, iar stadionul MetLife fierbe în ritmul american de început de seară.
Meciul de azi poartă și o notă istorică, una dintre cele care rămân în memoria turneelor mari. Este al doilea meci din acest campionat și al treilea din întreaga istorie a Mondialelor masculine arbitrat de femei, un drum început în 2022 la Costa Rica – Germania cu Frappart, Back și Díaz Medina, continuat în 2026 la Cehia – Africa de Sud cu Penso, Mayo și Nesbitt, aceeași brigadă care conduce și partida de acum.
Stăm pe canapele cu câte un pahar de suc de grapefruit, scos direct din frigider, iar Leo s-a întins cât e de lung pe salteluța lui cu gel, răcoroasă. Suntem obosiți, azi ne-am plimbat prin oraș și ne-am luat porția de dulce la cea mai frumoasă cofetărie terasă - Stadtcafé, așa că acum bem doar suc.
În cealaltă partidă a grupei se joacă ultimele minute care vor decide cine merge mai departe în saisprezecimi, așa că atmosfera e cu atât mai tensionată. Voi reveni cu updates. 

UPDATES
Gemania a fost învinsă... Scor final 2:1 
Ecuadorienii s-au bucurat enorm, pentru că a bate Germania la un Mondial e un eveniment uriaș, indiferent dacă merg sau nu mai departe. 
Este o victorie istorică — Ecuador nu bate Germania în fiecare zi. Pentru ei e o performanță națională. Un meci pentru orgoliu și prestigiu — chiar dacă nu te califici, ișire cu capul sus!🎉🎊
In grupa E, Germania și Coasta de Fildeș au ambele 6 puncte. 
Primul loc se decide după golaveraj: 
Germania: 10–4 → +6 
Coasta de Fildeș: 4–2 → +2 
➡️ Germania este prima în grupă. 

➡️ Cine merge mai departe? 
Germania – calificată 
Coasta de Fildeș – calificată 
Ecuador – eliminată (4 puncte nu ajung în această grupă) 
Curaçao – eliminată
Updates
Ecuador a trăit un moment rar după victoria cu Germania. Meciul a schimbat atmosfera în toată țara, iar președintele Daniel Noboa a declarat prin decret zi liberă națională pentru vineri, 26 iunie 2026, un gest fără precedent ca urmare a unui meci de la Cupa Mondială.După bucuria adusă de decretul prezidențial, echipa națională a Ecuadorului a mai trăit o surpriză: s-a calificat în 16‑zecimi. 
Ecuador a terminat pe locul 3 în Grupa E, cu 4 puncte.
În alte grupe, locurile 3 au avut mai puține puncte sau golaveraj mai slab. Așa că Ecuador a intrat în topul celor mai bune locuri 3 și a prins 16‑zecimile. Adversara lor este Mexic si meciul va avea loc pe 1 iulie.

luni, 3 aprilie 2023

Telefonul mobil - de la ciudățenie la fenomenul de masă

Acum 50 de ani, inginerul Martin Cooper, angajat la Motorola, a prezentat pentru prima dată publicului un telefon mobil. Dispozitivul era voluminos, cântarea mai mult de un kilogram, avea o lungime de 25 de centimetri si bateria rezista doar maximal 30 minute (oricum telefonul fiind greu, nu ar fi rezistat nimeni sa tina telefonul în mâna mai mult de jumatate de ora). 
În dimineața zilei de 3 aprilie 1973, Martin Cooper trebuia să apară într-o emisiune matinală la televiziunea americană. Inginerul Motorola a zburat la New York pentru a prezenta noul produs al companiei sale, însa postul de televiziune nu a crezut că este atât de important și a anulat invitația putin timp înainte. 
Pentru ca totusi sa nu fi venit degeaba, inginerului i s-a propus sa dea un interviu pentru radio. El a acceptat, cu conditia ca interviul sa se desfasoare pe stradă, să poată arăta libertatea de a folosi un telefon mobil fără cablu. Ca urmare, Cooper a stat în fața hotelului Hilton de pe 6th Avenue din New York și i-a demonstrat reporterului ce poate să facă acea cutie gri, cu antena. Cooper (care acum are 94 de ani) își amintește primul apelul pe care l-a făcut cu telefonul-monstru. Si-a scos agenda din buzunar si a ales sa îl sune pe Joel Engel, un coleg de la firma concurenta Bell Labs, care lucra deasemenea la elaborarea unui telefon mobil si prima conversatie a început asa: „Hi Joel! Aici este Marty Cooper. Te sun de pe un telefon mobil, un adevărat telefon mobil portabil“("Hi Joel, this is Marty. I'm calling you from a cell phone, a real handheld portable cell phone.")
Compania Bell s-a axat pe dezvoltarea continua a telefoanelor auto, care existau deja la acea vreme și pentru care rețelele de telefonie mobilă erau deja disponibile în unele orașe mari din SUA. Pe aceleasi date tehnologice si-a bazat si Motorola dezvoltarea telefoanelor mobile. 
Cooper a spus într-un interviu ulterior: „Nu știu ce știi despre new-yorkezi…. Sunt foarte blazati. Oamenii se uită prin tine, sunt foarte indiferenti. Dar, nu văzuseră niciodată pe cineva vorbind la un telefon fără fir. Chiar și acești new-yorkezi aroganți au fost impresionați. La fel ca toti cei cărora le-am arătat telefonul” […] A fost nevoie de încă zece ani ca tehnologia să ajungă efectiv pe piață. Înainte de asta, politicienii trebuiau convinși, iar industria trebuia să convină asupra unui standard uniform de radio mobil, care inițial a funcționat doar în câteva orașe mari. Primul sistem a fost finalizat la Chicago în septembrie 1983, urmat de Washington DC. Abia atunci ai putut cumpăra telefoane mobile. Au fost inițial limitate la rețeaua dintr-un oraș. Și lucrurile nu au funcționat deosebit de bine”- spune Cooper, mai departe în interviu. 
Motorola a lansat apoi DynaTAC 8000X la prețul de 4.000 de dolari, un telefon mobil care arăta practic identic cu prototipul cu care Cooper a făcut apelul istoric, cu zece ani mai devreme. De asemenea, grupul a început să facă publicitate „revoluției telefoanelor mobile” cu campanii masive. "În prezent, cei care folosesc telefoanele mobile sunt în general oamenii de afaceri, dar în curând aceste aparate vor fi accesibile pentru toata lumea. Apelurile telefonice mobile vor deveni la fel de normale ca și privitul la un ceas digital, folosirea unui computer sau a unui calculator de buzunar" – spunea pe atunci o reclamă. 
Astazi, telefoanele mobile incorporeaza toate acestea la un loc si înca mult mai mult! Telefoanele mobile sunt folosite din ce în ce mai puțin doar pentru a efectua apeluri. Telefonul este totodata aparat de fotografiat, sistem de navigare, aparat de scanat sau trimitere de mesaje în text și imagine… telefonul mobil este tot mai mic, mai usor si mai eficient... Și povestea telefonului mobil este departe de a se termina aici!
Foto: https://www.tagesschau.de/ausland/amerika/mobilfunk-50-jahre-101.html

duminică, 27 ianuarie 2013

Parfumuri cu nume de parcuri

pentru rubrica Povesti parfumate - tabel de înscriere la Mirela Pete

În anul 2003, parfumiera newyorkeza Laurice Rahmé, nascuta în Paris (despre care am mai scris aici), a creat o linie noua de parfumerie, intitulata simplu Bond No9, dupa adresa primului boutique de acest gen pe care l-a deschis în cartierul NoHo din Manhattan. Nu a durat mult pâna când parfumurile brandului s-au impus în elita parfumurilor lumii. Astazi brandul are filiale deschise în cele mai renumite centre comerciale de lux ale lumii (Saks Fifth Avenue - USA, Harrods - United Kingdom, Paris Gallery - Dubai, TSUM - Russia, The Bay - Vancouver, Montreal, Sherway, Queen Street, Yorkdale, Isetan - Japan, plus cele 5 boutiques din New York). Parfumurile purtând emblema Bond No7 sunt parfumuri scumpe, foarte apreciate si vândute exclusiv în filialele brandului.
"Evenimentele de la 11 Septembrie m-au motivat sa arat lumii ca New Yorkul miroase din nou bine si ca acum, în secolul 21 este rândul New Yorkului sa devina capitala parfumului" a declarat într-un interviu, proprietara brandului (unde a mai destainuit ca aroma ei favorita este iasomia marocana).
Pe rafturile magazinelor, se rânduiesc 71 flacoane viu colorate, în care sunt adunate esente ale fiecarui colt reprezentativ al New Yorkului. Aici, parcurile au bineînteles loc de onoare.

Central Park este cel mai vizitat parc urban din Statele Unite ale Americii si nu Yellowstone Park, cum poate multi ar crede. Central Park este vizitat anual de peste treizeci cinci milioane de iubitori ai spatiilor verzi. Foarte primitor, prcul este locul ideal plimbarilor pe alei, lecturilor pe o banca, întâlnirilor pentru picnic, pentru joaca pe peluza sau pentru a înalta zmee în vânt. Este "parcul cu parcuri", cu locuri special amenajate pentru iubitorii de ciclism, canotaj, patinaj pe gheață, târguri de artă, plimbări cu trăsura, concerte în aer liber sau grădini zoologice... Parcul îndeplineste dorintele fiecaruia, este cea mai renumită zonă din New York City și este incontestabil cel mai verde loc din Manhattan.
Parfumul Central Park este un parfum floral-verde unisex, ce întruchipează inima și sufletul parcului cu stil pur newyorkez. Este o reprezentare olfactiva a pădurilor fermecate, pajiștilor amenajate, întinderilor uriașe de iarba, drumurilor întortocheate și a miilor de flori proaspete. Notele de top sunt date de busuiocul împrospatat de roua diminetii, frunze de mandarine, bergamotă și flori de tei. Compoziția notelor de mijloc este fascinatia acestui parfum. Miresmele de iasomie, crin-de-vale și trandafir bulgarăresc, țes o vrajă perfecta împreuna cu note de bază, compuse din mosc, cedru, patchouli si rasini fine. Un parfum rafinat, un concentrat al tuturor nuanțelor de verde, un parc - la flacon :)
Central Park West este un parfum floral - Musk Woody pentru femei și bărbați. Acest parfum a fost lansat în 2012 si creatorul lui este Laurent Le Guernec. Notele de top sunt narcise, ylang ylang, iasomie si piper;  notele de inima, gardenie, tei, iris si notele de bază sunt vetiver, mușchi de stejar, mosc și lemn de stejar.

Gramercy Park din New York City este cel mai frumos Square din New York. A fost conceput în anul 1830 doar pentru cei foarte bogați, având o alee ce duce direct spre Lexington Avenue.
Casele din zona Gramercy au fost construite de unii din cei mai renumiti arhitecti ai New Yorkului și Gramercy Park a ramas învaluit în mister, supranumit "grădina secretă", un parc exclusiv pus la dispozitiea locuitorilor din Gramercy, care au cheie pentru a intra în acesata zona închisa publicului.
Parfumul Gramercy Park este unisex, a aparut în anul 2003 si este inspirat de pătratul închis, de aceasta rezidenta privata. Caracteristice aici sunt aromele reci si nuanțele clare. Puteți auzi pasarile cântand, puteti mirosi frunze proaspete de iedera amestecate cu arome îmbatatoare de crin-de-vale. Este parfumul perfect de peste zi.
Parfumul cu numarul 28 - creat de Michel Almairac în 2007, reprezinta parfumul parcului Bryant Park, situat în uptown-ul New York-ului. Este un parfum feminin, ce amesteca artistic arome discordante de piper roz cu trandafir si patchouli pentru a obtine în final armonia, alaturând miresme ample de crin-de-vale, rubarba, zmeura si chihlimbar.
Madison Square Park este locul ce pare a fi creat pentru scriitori si pictori, oferind surse inepuizabile de inspirație. Vegetația bogată este taiata de calea ferata cunoscuta sub numele de High Line, un redirecționa feroviar pentru Manhattan-ului de Vest construit în anii '30 si nefolosit din 2006, un viaduct acaparat zi de zi de natura. Plantele din parc se dezlantuie oferind observatorilor efecte magice. Un amestec multiplu de bergamote, șomoioage purpurii de iarba-dragostei (Purple Love Grass), zambile-muscari, rubarba, trandafiri, lalele... Un miros de primăvară luminată, vesela, vibranta ce se regaseste perfect în parfumul brandului Bond No.9. Parcul este înconjurat de restaurante exceptionale si de hoteluri faimoase. Viata palpita, turiștii și localnicii străbat orașul din toate părțile spre toate părțile, mirosurile te cuprind de jur-împrejur. Parfumul Madison Square Park este un melanj de flori romantice cu note proaspete si verzi, un amestec de arome de zambile, afine și ierburi de preerie cu miresme fine de lalele și trandafiri, lemn de tec și vetiver întunecat, o creatie a parfumierul Laurent Le Guernec.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
au mai scris pe aceasta tema: Mirela, Vania, Pandhora, Vienela, Silving, Lili3d, Gabi, Minnie; urmeaza sa se înscrie: Elly, Diana, Sara, Gandvis...