Se afișează postările cu eticheta romantism. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta romantism. Afișați toate postările

sâmbătă, 26 iulie 2025

Final de vacanță – Ciao Malcesine, Ciao Italia – Drumul spre casă

A venit vremea pornim spre casă. Așa cum tot ce e superb trece repede, și vacanța noastră s-a încheiat... într-o zi în care norii se scuturau de tristețe, picurând lacrimi mărunte, în ton cu starea noastră de plecare. Am împachetat totul, am predat cheia și am urcat în mașină.
Navigatorul ne-a condus pe cel mai scurt drum spre autostradă. Drumul de-a lungul coastei lacului, cu tuneluri săpate direct în munte, a fost deosebit de romantic și impresionant – mai ales admirat de pe locul de lângă șofer. 😊
 
Am trecut granița în Austria prin Pasul Brenner, traversând și Podul Europa – o construcție spectaculoasă ce leagă Alpii prin autostrada A13. De acolo, direct în Bavaria!
Și, bineînțeles, după atâta bella Italia, ni s-a făcut dor de o masă tipic bavareză. Am oprit la terasa restaurantului de la Klosterhotel Ludwig der Bayer, vizavi de Mănăstirea Ettal, unde am savurat un șnițel clasic cu cartofi prăjiți și câte o cola – simplu, dar perfect pentru revenirea la stilul nostru familiar.
Cu forțe proaspete, am pornit din nou la drum și am ajuns acasă fără peripeții. Pe tot traseul, norii și soarele s-au jucat de-a v-ați ascunselea, iar acasă ne-a întâmpinat o vreme blândă, cu soare cald și aer proaspăt — exact cât să descărcăm toate bagajele: lenjerii, prosoape, șezlonguri, valize, grătar, espressor, umbrelă parasolară, plase cu cumpărături... Incredibil câte au încăput în boxa de pe mașină, în portbagaj lângă cușeta lui Leo și pe banchetele din spate!
Curtea ne-a primit verde și zâmbitoare, iar casa – curată, așa cum îmi place să o las mereu când plecăm în vacanță.
Leo a fost în culmea bucuriei – a sărit din mașină, a inspectat curtea cu entuziasm și a dat din coadă ca și cum ar fi spus: „Aici e bine. Aici e acasă.”
PS: După ploaie… bineînțeles că ne-a întâmpinat un curcubeu minunat — ca un mesaj de bun venit acasă! 😍