Poveste de duminica - Micul "Noi” și puterea comunității în educație

Dacă aveți cunoștințe în Germania, ale căror copii sunt în clasa zero sau în școala primară, probabil ați auzit de "Das kleine WIR". Pentru cei care nu îl cunosc încă, iată o prezentare. "Micul Noi" ("das kleine WIR") este un concept minunat introdus în școlile primare, simbol al comunității, empatiei și unității. Creat pentru a sprijini învățarea socială și emoțională, acest personaj simpatic îi învață pe copii despre importanța relațiilor pozitive și a solidarității, implicând și părinții în sprijinirea micuților elevi.

"Micul Noi" este o mascotă verde, adorabilă, cu trăsături rotunjite, zâmbet larg și flori viu colorate pe cap. Aceasta mascotă apare în abecedare și exerciții pentru citit și aritmetică și este promovată de fundații precum "Stiftung Lesen" care încurajează lectura, și oferă materiale educaționale ce sprijină procesul de învățare și dezvoltare a copiilor. Prin povești captivante și activități interactive, "Micul Noi" stimulează respectul, colaborarea și sprijinul reciproc, ajutând copiii să înțeleagă ideea de comunitate. Fiecare clasă are un "Noi" pe care copiii îl iau acasă pentru un weekend, scriind despre activitățile lor în Jurnalul de învățare. Acest jurnal îi ajută pe elevi să reflecteze asupra experiențelor lor zilnice și să contribuie la crearea unei comunități armonioase. La sfârșitul anului școlar, jurnalul devine o poveste despre comunitate și empatie.

Amelie, fiica vecinei fiicei mele, a avut onoarea de a-l găzdui pe "Micul Noi" pentru un weekend și l-a adus în vizită la Raluca. A rugat-o pe fiica mea să o ajute să completeze jurnalul si Raluca (care este de fapt profesoara de meserie) a ajutat-o cu tot dragul.

În primul rând, Amelie i-a făcut cunoștință lui "Noi" cu Chico, apoi i-a arătat camera, florile din casa și s-au dus împreuna la o colegă bolnavă, din vecni, să îi dea temele. Apoi au ieșit la plimbare, s-au cățărat în copaci, au vizitat o fermă de vaci, l-au învățat pe "Noi" să tricoteze și, când s-a înserat, au citit împreună o poveste. Au făcut fotografii, le-au lipit în jurnalul clasei și au scris câteva cuvinte despre fiecare activitate. După acest weekend, Amelie l-a dus pe "Noi" înapoi la școală, iar mascota va pleca mai departe la ceilalți colegi ai ei. Dar Amelie s-a întrinstat și-a dorit neapărat un "Noi" pentru acasă, cu care să se joace, să iasă la plimbare și să-l prezinte rudelor și prietenilor ei.

Fiica mea a decis să îi facă o surpriză și a început să tricoteze mascota. M-a sunat la telefon și m-a întrebat dacă o pot ajuta. Raluca a terminat corpul mascotei, eu am tricotat piciorușele, nasul și am croșetat florile. Ne-am întâlnit și l-am asamblat. În urmatoarea zi, Raluca a sunat la ușa fetiței și i l-a dăruit. Ce bucurie! Amelie a fost copleșită de emoție. Aspus ca "Noi - al nostru este cel mai frumos Noi!" ♥

Ca să fie ca „cireașa de pe tort”, Raluca a invitat-o pe Amelie, bineînțeles cu permisiunea părinților, să petreacă sâmbăta până duminică la ea. Împreuna cu "Noi", au gătit, și-au cumpărat pijamale identice și seara au invitat-o și pe Adela, cealaltă fiică a mea, să facă o "pyjama party". 🎉 S-au uitat împreuna la desenul animat "Vaiana" partea întâia și a doua, au servit pufarini, popcorn, jeleuri și acadele. Exuberanța serii a fost la cote maxime, au râs, au țopăit, au spus ghicitori și au povestit până târziu, creând amintiri de neuitat. Încăperea a fost plină de energie și veselie, iar hohotele de râs au răsunat pâna la vecini. Chico, cățelușul Ralucăi, a fost bineînteles și el prezent la petrecere, aducând și mai multă voie bună. A doua zi dimineață, după micul dejun, Amelie s-a întors acasă, fericită și încântată de tot ce a trăit.

„Micul Noi” este mai mult decât un simplu personaj – este o metaforă vie, reamintind că „împreună” este cheia construirii unei comunități puternice și armonioase.

În delegație

Mâine dimineață, ziua mea de lucru va începe cu totul altfel decat in mod obișnuit. Împreună cu toți colegii din birou, vom porni în vizită la o sucursală de-a noastră din Austria (cca. doua ore de drum), unde ne așteaptă colegii și partenerii de producție. 

Ziua va fi plină de întâlniri și ședințe pentru schimb de experiență, un adevărat maraton al cunoașterii și colaborării. 

Seara, după orele de serviciu, vom merge împreună la un restaurant specializat în cursuri de gătit. Vom deveni bucătari pentru o seară, pregătind cu propriile mâini delicioasele preparate pe care apoi le vom savura. Va fi o experiență inedita, speram sa fie un festin al simțurilor și al creativității culinare.

Seara târziu, autocarul ne va duce la un hotel, unde vom înnopta. Miercuri, programul nostru va începe cu o vizită ghidată în întreprindere apoi, vom participa la un seminar, un prilej de a învăța și de a ne inspira unii de la alții. 

In jurul orei 17 - in mod normal, finalul zilei de lucru, autocarul ne va readuce în orașul nostru.

Această călătorie va fi mai mult decât o experiență de lucru, va fi o poveste despre prietenie si colaborare. Voi reveni cu fotografii si impresii.

Turnul berii

(continuare la Vacanta Bad Gögging"10-16 februaie 2024)  

Numele manufacturii "Kuchlbauer" a devenit si mai rasunator din momentul în care proprietarul berariei - de altfel si un mare pasionat de artă, l-a atras pe marele Hundertwasser într-un proiect pentru înfrumusetarea zonei. Fabricantul a suportat întregile cheltuieli pentru construirea unui "Turn al Berii", o artistica cladire concepută de Friedensreich Hundertwasser - unul dintre cei mai de succes arhitecti si pictori ai secolului al XX-lea. 

Turnul Kuchlbauer se dorește a fi un cadou pentru locuitorii din Abensberg și ca „turn de artă a berii” pentru întreaga Bavaria. Datorită farmecului său deosebit, turnul a devenit un magnet pentru vizitatori și, astfel, o mare atractie turistica pentru regiune. 

Planul de construcție a fost  întocmit în anul 2000 si turnul ar fi trebuit sa masoare 70 metri înaltime... Însa, pentru că în Bavaria, nicio clădire nu poate fi mai înaltă decât turnul bisericii locale, proiectul nu a fost aprobat! Arhitectul Hundertwasser a ajustat turnul la 50 metri... însa nici asa nu a fost aprobat! Chiar daca turnul Kuchlbauer era acum mai scund decât turnul bisericii, s-a considerat ca frumoasa cupola de aur era mult prea dominantă! După șapte ani de dezbateri, constructia a putut începe si turnul masoara acum doar 35 metri înaltime. În acest timp, marele artist Hundertwasser s-a stins din viata, motiv pentru care proiectul lui a fost preluat de arhitectul Peter Pelikan, care a condus mai departe lucrarile ultimei cladiri Hundertwasser. Piatra de temelie a fost pusă în anul 2007 si un an mai târzi, cupola aurie pe post de acoperis a fost amplasată pe turn. 

Sfera are un diametru de zece metri și cântărește douăsprezece tone. Pentru construirea turnului au fost folosite aproximativ 140 tone de oțel-armat și aproximativ 15 tone de oțel de profil. Turnul a fost deschis vizitatorilor în ianuarie 2010. 

„Forme rotunde, plăcute, ferestre dansante, podele neuniforme și linii organice, cupole tuguiate și copaci integrati pe terase si acoperisuri – acestea sunt elementele tipice ale clădirilor semnate de Hundertwasser. Arhitectura în perfecta armonie cu natura. Toate acestea îl fac pe Hundertwasser unic în lume.” scrie în brosura ce face reclama acestui turn. 

Asadar, vizita noastra la "Kuchlbauer” a continuat cu urcarea celor 200 trepte pâna în vârful turnului. Pe măsură ce am urcat în turn, am facut cunostinta cu "piticii" si spiridusii care prezita elementele sacre ale artei berii (conform Legii Purității): hameiul, malțul, drojdia și apa. Și desigur, toate acestea sunt prezentate în stilul lui Hundertwasser, cu mozaicuri și bucati de sticla, în culori vii, stralucitoare. La fiecare 10-15 trepte, o mica terasa cu ferestre si arcade, fiecare unica. Mici arbusti isi au radacinile în nișe, pe zidul exterior al turnului. Fiecare etaj este ca o pagina de poveste. 

Sus, în sferă, este o sala generoasa cu banci si un monitor care prezinta istoria turnului si bineînteles procesul de producere al berii. O terasa circulara în jurul cupolei, prezinta o priveliște senzațională asupra venerabilei Bavarii... Ai impresia că atâta frumusețe nu poate fi adevărată! O frumusete simpla si pura, care copleșeste, însa într-un mod tare plăcut!

Dupa coborâre, înainte sa ne ducem la masina lasata în parcare - unde ne astepta nerabdator Leo (ca din pacate, patrupezii nu au acces in turn), am trecut si prin magazinul de suveniruri. Am valorificat voucherul inclus în pretul biletului - am primit patru sticle de bere de manufactura, la alegere. Vara, am fi putut savura un pahar cu bere pe terasa restaurantului. Noi însa am fost in zona, la mijlocul lunii februarie. 

(Acesta a fost ultimul articol despre vacanta la Bad Gögging).

Vizita la "Kuchlbauer” - Muzeul berii

(continuare la "Vacanta Bad Gögging"10-16 februaie 2024) 

„Kuchlbauer” are unul dintre cele mai vechi drepturi de fabricare a berii din lume (cea mai veche berarie din lume este Mânastirea Kloster Weltenburg - atestata din anul 1050). 

Încă din anul 1300, sediul manufacturii de bere din Abensberg a primit drepturi de fabricare a berii de la contele de Abensberg. 

În anul 1903, familia Salleck a cumpărat fabrica de bere „Zum Kuchlbauer” si de atunci a devenit o afacere de familie, predata din generatie în generatie! În decembrie 2017, afacerile au fost preluate de cel mai tânar membru al familiei - Jacob Horsch, care atunci avea doar 25 de ani! 

Beraria este momentan pe locul 37 în Bavaria, producând 100.000 de hectolitri de bere pe an. Beraria poartă numele „Kuchlbauer” încă din anul 1751, când proprietarul de atunci detinea terenuri agricole si hanul din zona. Regiunea este renumita prin hameiul de Hallertau. Deasemenea, câmpia din mijlocul Jurei bavareze (der Bayerischen Jura) este un teren perfect pentru cultivarea grâului si orzului. Apa aici are deasemenea calitati deosebite si asa, beraria Kuchlbauer are la dispozitie ingredientele perfecte pentru o bere unica. Familia a creat sapte beri speciale, dupa retete traditionale cu secrete ce ramân în familie, de peste 100 de ani! Conform principiului "sustenabilitate în toate domeniile companiei" familia optimizeaza si initiaza îmbunatatiri în toate domeniile companiei. Ei îsi asuma responsabilitati asupra angajatilor, tratându-i cu respect, asupra regiunii întărind turismul și totodata economia în regiune, pentru ca beraria se bazeaza pe meșterii si furnizorii locali și acorda atentie deosebita distantelor scurte, aprovizionarea facându-se în mod special in Bavaria. 

Începând cu anul 2018, furnizorii materiilor prime sunt fermieri convenționali și organici. Deasemenea, vizavi de mediu si natura, fabrica de bere are propria sursa electrica, folosind energie solara (genereaza anual 1.239.000 kWh de energie electrică, surplusul îl ofera consumului local). 

„Berea este un aliment de lux care nu este fabricat, ci creat.” este mottoul dupa care lucreaza beraria Kuchlbauer. Berile sunt distinctive si respecta strict Legea puritatii bavareze, conform careia pe lânga grâu, orz si apa, nu se mai adauga nimic altceva în bere, decât drojdie. In fuctie de combinatia procentuala si de formula de maturizare, ingredientele dezvolta arome unice, brandul Kuchlbauer este recunoscut pe plan mondial.

Numele acestei manufacturi a devenit si mai rasunator din momentul în care proprietarul berariei l-a atras pe marele Hundertwasser într-un proiect pentru înfrumusetarea zonei. Fabricantul a suportat întregile cheltuieli pentru construirea unui "Turn al Berii", dupa proiectul artistului Hundertwasser. Acesta a înfrumusetat deasemenea, în stilul lui propriu, traseul pe care fabrica isi invita interesatii, in ture de vizitare si cunoastere a proceselor de fabricare ale berii. În mozaicurile atât de speciale ale lui Hundertwasser sunt folosite pe lânga bucatile de faianta, sticla si oglinda, bucati din sticle de bere si chiar sticle de bere întregi. Peste tot, in zidarie se pot admira bazele rotunde ale sticlelor de bere în diverse nuante. Pentru ca un alt motto al fabricii de bere este "Frumusetea poate salva lumea" ("Schönheit kann die Welt retten"). Cu toate ca am mai fost in manufacturi de bere si în mare, ne este cunoscut procesul de fabricare, aici în Kuchelbauer Bräurei am fost foarte încântati, pe durata întregii plimbari cu ghid (de fapt, o ghida)!

(va urma)

Cu fetele în târgul de Advent

 

Târgul Christkindlesmarkt din Augsburg se va închide duminica, pe 24 decembrie la orele 12. Zilele acestea se fac ultimele mici cumparaturi pentru sarbatorile de Craciun, aglomeratia creste exponential cu vânzarile, toata lumea este într-un fel sau altul multumita. 

Este adevarat ca si preturile au crescut, însa... este oare ceva pe lumea asta care s-a ieftinit?! Salariile noastre stagneaza, încercam sa facem economie la altele, sarbatorile sunt însa sarbatori! Si traditiile ramân traditii atâta vreme cât oamenii le practica. Un vin fiert si o chifla cu cârnaciori sau o farfurie cu varza caltita si Schupfnudeln sunt traditionale în târgurile de Advent, la fel ca si turta dulce, vata-pe-bat sau castanele prajite. Nu poate sa vina Seara de Ajun daca nu ne-am plimbat macar o data prin târg. Pentru mine a fost a patra iesire (fara sa numar plimbarea in târgul din Sibiu) - am fost la deschidere cu Andrea, o data am fost cu Helmut si Leo, o data cu colegii de birou si acum cu fetele mele. 

Si de fiecare data ma bucur ca si când as vedea pentru prima oara casutele încarcate cu chestii luciose, stralucitoare, luminoase, vesele... Cristaluri, stelute, globuri, jucarioare, lumânari, chihlimbar, caciulite si fulare, acadele, ciocolata si câte si mai câte! Peste tot oameni veseli, copii cu ochii sclipind de bucurie, colinde si voie buna! Cum sa nu iti faca placere, mai ales când te plimbi împreuna cu cele mai dragi persoane?!

Numaram zilele care au mai ramas pâna la marea sarbatoare a Nasterii Domnului. Mai sunt doar doua zile si jumatate pâna la Seara de Ajun... Agenda mea mai are notata o singura întâlnire, vineri, cu Sabrina, o fosta colega de birou cu care am pastrat contactul de peste 5 ani. 

Apoi începem sa ne linistim cu totii; cumparaturile mai sunt posibile doar pâna sâmbata la ora 20, dupa care în oras se va asterne linistea. Fiecare va petrece câteva zile placute alaturi de cei dragi. Vânzoleala și un iureșul zgomotos vor fi reluate în prag de An Nou. Dar pâna atunci, va doresc un rest de saptamâna cât mai placut! 

PS:Pentru mine astazi a fost ultima zi de lucru din anul 2023, de mâine începânt am concediuuuuu, juhuuuu!

A trecut Adventul...

În Bavaria, perioada de Advent este deosebit de animata. Curatenia generala se termina înca de la sfarsitul lunii noiembrie, pentru luna decembrie sunt lasate doar treburile marunte. Fursecurile se coc la începutul lunii decembrie si vor fi servite pâna în seara de Ajun.

În Advent, toate firmele organizeaza mese festive pentru angajati, deasemenea toate asociatiile sportive sau culturale organizeaza serbari de Advent, dar si vecinii si prietenii obisnuiesc sa initieze seri vesele, cu povesti lungi la o cana de vin fiert, turta dulce si fursecuri. Abia faci fata la atâtea invitatii ☺

Ma las cuprinsa de spiritul Craciunului treptat, pe masura ce fac fursecuri, decorez casa si particip la activitatile de Advent.
Mie îmi face deosebita placere sa fac fursecuri, consider a fi cea mai agreabila pregătire mentală pentru sarbatoarea de Craciun. Cu toate ca am avut o perioada foarte aglomerata la serviciu (cu 42-45 ore lucrate în fiecare saptamâna), mi-am facut timp sa fac 7 tipuri diferite de fursecuri (nu doar într-o zi, nuuuu...în cateva seri la rând).

Am servit în casa aproape zilnic, am dus în câteva rânduri la birou, am dus si la Ulm - fratelui meu, matusii si verisoarei si totusi am avut înca mult prea multe! Asa ca sâmbata seara, am plecat cu fiica mea spre târgul Christkindlesmarkt din centru orasului si am împartit pungute cu fursecuri tuturor cersetorilor de pe bulevard. Ce fete luminoase am vazut! Cât de bine ne-au facut zâmbetele lor însotite de multumiri!
Dupa aceasta actiune, parca si luminitele din brad au fost mai puternice si cele câteva ore petrecute în târg ne-au priit mai bine!☺

În dimineata celei de a IV Duminici de Advent am fost cu Leo la un azil de batrâni, sa daruim fursecuri celor care locuiesc aici. Actiunea nu a fost asa usoara cum ne-am închipuit... a fost nevoie de o cerere scrisa la administratia azilului (câteva zile înainte) si aprobarea a sosit doar la interventia unei colege de serviciu, al carei tata este îngrijit in acest camin. Dar activitatea s-a meritat! Câta bucurie a adus Leo acestor vârstnici, doar prin faptul ca s-a lasat mângâiat ♥
La amiaza am intrat la biserica din localitate, pentru înca un gând bun si câte o lumânare...

Dupa-amiaza am fost invitati la o familie-prieteni - ultima invitatie a acestui Advent 2019. Mâine este Ajunul de Craciun. Doresc prietenilor virtuali si tuturor vizitatorilor acestei pagini de blog sa petreceti un minunat Ajun de Craciun, cu bucurie in sufet si luminite în ochi, alaturi de cei dragi. Sanatate si La multi ani!

Croaziera - Florenta (3)

Catedrala din Florenţa este cea de-a patra catedrală ca mărime din Europa si constructia ei a durat aproape 150 de ani. A fost începuta în anul 1296 de catre arhitectul Arnolfo di Cambio, în stilul neo-gotic. Munca acestuia a fost continuata de Andrea Pisano - proiectantul usilor dinspre latura nordica a Baptisteriului. Constructia a fost finalizata de Francesco Talenti. În anul 1588 fatada a fost considerata "anacronica" si a fost sparta, darâmata... Banii pentru fatada nou planuita însa nu au ajuns, asa ca fatada a ramas aproape 300 de ani goala! Actuala fatada - realizata din marmura în trei culori, alba, rosie si verde a fost realizata la sfârsitul secolului 19. Unele din ornamentele originale sunt expuse în Muzeul Opera del Duomo, în spatele catedralei, altele sunt expuse în Muzeul Berlin și în Luvru.

O adevarata dantelarie în marmura, o multime de ornamente, bolti, coloane si arcuri împodobesc zidurile exterioare - un decor bogat, considerat de unii ca excesiv.
Prima serie de nise contine statuete ale celor doisprezece apostoli iar la mijloc, Maica Domnului cu Pruncul. Galeria dintre fereastra circulara și timpan, cuprinde busturi ale unor artiști florentini importanti.
Nicolò Barabino a realizat mozaicurile din lunete, deasupra usilor. Imensele uși din bronz dateaza din 1899 - 1903. Usa principala a fost realizata de Augusto Passaglia. Giuseppe Cassioli a sculptat ușa din dreapta.
Catedrala împreuna cu clopotniţa (campanile) şi Baptiseriul formează un tot unitar.
Clopotnita catedralei a fost începuta în anul 1334, sub îndrumarea pictorului-arhitect Giotto care a înlocuit compoziția ornamentală bizantină cu reprezentarea spațiului tridimensional, ceea ce semnala descoperirea perspectivei renascentiste. Când Giotto a murit, în anul 1337, doar primul nivel din cele cinci ale clopotnitei era terminat. Lucrarea a fost preluata si continuata - la fel ca si catedrala, de Andrea Pisano si ulterior de Francesco Talenti. Turnul clopotnitei ca si Domul, este acoperit cu decoraţiuni bogate în  marmură policromă, are înaltimea de 85 metri si baza, un patrat cu latura de 15 metri.

Baptisteriul Sf. Ioan se afla vizavi de catedrala si este cea mai veche cladire din Florenta. Ridicat pe ruinele unei vechi constructii romane din secolul I, probabil ca dateaza din secolele al VI-lea sau al VII-lea, desi primele atestari istorice apar înca din 897, când în documentele vremii era trecut drept prima catedrala a orasului. Mare parte din decoratiuni dateaza din 1059-1128, fiind perioada de reconstructie când baptisierul a capatat aspectul octogonal prin adaugarea pilonilor si frizelor din marmura colorata. Cel mai atractiv element arhitectural, într-un stil pâna atunci nemaiântâlnit, este usa din partea estica. Lucrarea este realizata de Lorenzo Ghiberti si poarta numele "Portile Paradisului" botezata fiind de Michelangelo care vazând aceasta bijuterie sculpturala a exclamat: "acestea sunt Porțile Paradisului!". Executata în bronz, poarta contine 10 bazoreliefuri pe teme din Vechiul Testament. Trebuie mentionat faptul ca aceasta poarta - ca de altfel marea majoritate a statuilor din oras, sunt doar copii, originalele acestora fiind depuse în Museo dell'Opera del Duomo.

Cupola Domului din Florenta, capodopera arhitecturala si inginereasca a lui Brunelleschi, reprezinta un punct de referinta în istoria arhitecturii. Este supranumita "minunea din Florenta" pentru ca a fost un proiect ambițios, fiind cea mai mare bolta circulara cunoscuta pâna atunci, greutatea trebuind sa fie distribuita pe zidurile subtiri ale catedralei. Artistul a folosit o structură murală constituită din cărămizi dispuse în formă de "spinare de pește" care a permis înălțarea fără a mai fi nevoie de elemente de sustinere. Împartita fiind în opt portiuni, cupola a capatat forma perfecta de arc, realizata fiind din inele care prin închidere, preiau greutatea inelului anterior. În înaltul cupolei se află candelabrul circular, care reprezintă elementul central al catedralei. Dupa 16 ani de munca, ultimul inel a fost închis si cupola cu diametrul interior de 41,5 metri este cea mai mare arc de auto-susținere realizat pâna atunci. Cu această lucrare, Brunelleschi a pus bazele arhitecturii renascentiste, fiind inițiatorul noii tehnici si a unei noi ideologii. Modelul a fost sursa de inspiratie pentru Michelangelo când acesta a proiectat cupola Bazilicii Sfântul Petru din Roma.
Exteriorul Domului bogat ornamentat si placut colorat, contrasteaza puternic cu interiorul auster.
Pardoseala din marmura policroma a fost realizata de Baccio d'Agnolo si continuata de fiul acestuia, Giuliano d'Agnolo, lucrarea începuta în anul 1520 a fost terminata în 1560.

Majoritatea sculpturilor tipice perioadei timpurii a Renașterii florentine, sunt realizate de Luca della Robbia și Donatello, care s-au ocupat de decorarea interioara.
Orologio italico (1443) este o frescă celebra realizata de Paolo Uccello, care de altfel este si autorul unei fresce "Căpetenia de mercenari John Hawkwood" (1436) - prima pictură renascentistă a unei statui ecvestre. Fresca realizata în perspectiva, a influențat puternic pictorii din secolul al XV-lea. Stilul lui Uccello este îmbibat de arta gotică târzie si artistul este considerat a fi ultimul reprezentant al acestui stil internațional în pictura italiană.
Deasemenea Uccello a proiectat numeroase vitralii pentru catedrala "Santa Maria del Fiore". Catedrala are 55 ferestre, rotunde sau lunguiete, concepute în asa fel încât lumina sa fie filtrata si sa patrunda cât mai placut în interiorul bisericii.
Un plus de special al acestei catedrale este Gnomul lui Toscanelli, din anul 1468. Matematicianul si astrologul Paolo Toscanelli a plasat în cupola catedralei un inel cu diametrul de 4 centimeri, care în momentul solstițiului de vară permite unui fascicul de lumina sa patrunda si sa proiecteaze pe mozaicul pardoselei un disc cu diametrul de un metru. Spectaculosul fenomen este observat si comemorat în fiecare an la data de 21 iunie, ora 12:00.

Interiorul cupolei este bogat pictat, tema frescei este Judecata de Apoi, începută de Giorgio Vasari si continuata de Federico Zuccari, la comanda ducelui Cosimo I de' Medici. Cupola este împărțită în șase registre și 8 pene, lucrarea fiind executata cu deformări de perspectivă și culoare, folosite pentru a optimiza vizualizarea de jos, din catedrala. În final, capodopera este un amestec perfect de fresca semnata de Vasari, cu pictura executata în tehnica uscata de Zuccari.
Catedrala contine deasemenea capodopere ale unuia dintre cei mai mari artisti ai epocii, Andrea del Castagno. Acesta este autorul celei de a doua fresce reprezentând statuia ecvestra a "Capetenie de mercenari Niccolò da Tolentino" (1456). Amplasata în pandantiv ca si lucrarea lui Uccello, fresca imita lucrarea în marmura.
Catedrala are cinci orgi fixe si una mobila. (va urma)

Croaziera - Florenta (2)

Dupa Pisa, a doua jumatate de zi am petrecut-o în Florenta, capitala Toscanei. Autocarul ne-a lasat în Piazza San Marco, direct lânga statuia generalulul Manfredo Fanti. Ne-au fost împartite aparate prin care sa auzim explicatiile ghidei si am pornit pe jos, sa vizitam centrul istoric.
Cladirea cea mai impozanta a pietei este Basilica di San Marco, o biserica dominicana reconstruita în secolul 15. Cosimo cel Bătrân, fondatorul dinastiei Medici, a comandat reconstruirea acestui complex monahal medieval pe ruinele unei mânastiri benedictine. Arhitectul Michelozzo începe proiectul în anul 1437 si îl încheie sase ani mai târziu. Fațada dinspre Piazza San Marco, în stil neoclasic, a capatat acest aspect la sfarsitul secolului al 18-lea. Astăzi, mănăstirea găzduiește Museo di San Marco, un muzeu ce cuprinde multe picturi din secolul al 14-lea si o colecție valoroasa de picturi religioase și fresce semnate de Fra Angelico.
Oriunde privesti, oricum te întorci, nu se poate sa nu descoperi ornamente si simboluri care reflecta istoria Florentei si a Italiei. Culorile pastelate ale cladirilor, balcoanele, ferestrele, detalii complexe si statuile, toate acestea confera orasului o atmosfera unica.

În drum spre Piata Domului, am trecut pe lânga Palazzo Medici Riccardi, prima clădire laică de la începutul Renașterii, palat comandat de familia Medici arhitectului Michelozzo, în anul 1444. Arhitectul a avut sarcina de a ridica o reşedinţă regală al carui aspect sa nu iasa prea tare în evidenta, spre a nu răni orgoliul republican al florentinilor si lucrarea a durat douazeci de ani. Rezultatul a fost o cladire de forma dreptunghiulara, cu o arhitectura interesanta ce combina stilul romanic cu elemente tipice renasterii timpurii, cu ziduri solide si suprafete netede, fara ornamente speciale. Familia Medici a locuit aici înainte de a se muta la Palazzo Vecchio. Astazi complexul adaposteste numeroase muzee si expozitii.

La sfârșitul secolului al XIII-lea locuitorii orașului Florența au hotărât construirea unei noi catedrale, nu atât din cauza ca vechea catedrala nu ar mai fi asigurat loc suficient credinciosilor, ci  mai ales din dorința de a avea o constructie impunătoare, care să concureze cu bisericile din Veneția și Pisa. Piatra de temelie a fost pusă la sfârsitul anului 1296. Planul noii catedrale a fost conceput de Arnolfo di Cambio, care a executat concomitent și lucrările de la Santa Croce și de la Palazzo della Signoria.
Piazza del Duomo este centrul religios al Florentei, piata cu cea mai mare afluenta de turisti, dominată find de patru dintre cele mai notorii atracţii: Catedrala Santa Maria dei Fiori, Campanila, Baptisteriul Sfântului Ion şi Muzeul Catedralei (Museo dell'Opera del Duomo).
Impozantul dom - Cattedrale di Santa Maria del Fiore, este cea de-a patra mare biserica din Europa (L=153 m / l=38 m / h= 114 m) dupa Bazilica Sfântul Petru din Roma - Vatican, Catedrala Saint Paul din Londra si Domul din Milano. Catedrala, împreuna cu clopotnita (Campanile) de sine-statatoare si Baptisteriul - cea mai veche cladire a Florentei, reprezinta unul din cele mai importante ansambluri monumentale  ale lumii, de importanta spirituala si artistica deosebita.
În spatele catedralei, Museo dell'Opera del Duomo adaposteste o mare parte din operele de arta realizate de-a lungul anilor pentru decorarea ansamblului monumental, capodopere ale lui Michelangelo, Donatello, Lorenzo Ghiberti, Luca della Robbia, Arnolfo di Cambio și multe altele, aduse spre o mai buna pastrare si ferite de intemperii.
De jur împrejurul pietei se gasesc o multime de cladiri istrorice:
♦Loggia del Bigallo - este o cladire în stil gotic târziu, ridicata la jumatatea secolului 14. A servit ca adapost pentru copiii rataciti si bebelusii abandonati si a fost fondata si patronata de Compagnia di Santa Maria del Bigallo.

♦Venerabile Arciconfraternita della Misericordia - este una dintre cele mai vechi instituției de caritate din lume, si organizatia functioneaza pâna în zilele noastre. Ea a fost fondată în Florența în anul 1244 de către călugărul dominican San Petru si activitatea a constat atunci în alocarea de ajutoare financiare pentru îmnormântare sau pentru zestrea unor fetelor nevoiașe, precum si transportul bolnavilor saraci la spitalul orașului.
♦Columna San Zanobi - marcheaza aproximativ locul unde a fost cladita vechea biserica Santa Reparata. O legenda spune ca în ziua când se îndeplinea ceremonia de transmutare a moastelor Sf. Zanobius (un fost episcop în Florenta) din biserica San Lorenzo în catedrala Santa Reparata, un ciot de ulm uscat a fost atins de sarcofagul sfântului si sub ochii procesiunii, ulmul a dat un nou vlastar. Din trunchiul acestui ulm s-a sculptat un crucifix care sta si astazi pe o columna de granit în piata.

♦Palazzo Arcivescovile - a reprezentat resedinta episcopului din secolul 14.
♦Torre dei Marignolli- casa dintre Piazza San Giovanni, vizavi de Palatul Arhiepiscopal, a apartinut familiei Margnolli.
Urmeaza Palazzo Strozzi di Mantova si Muzeul Torrini, întreaga piata Domului este combinația unică de credinta, istorie si arta, este un muzeu urias sub cerul liber. (va urma)

Aproape - mai aproape - foarte aproape

Pentru ca în firma la care lucrez se cere ca pâna la sfârsitul lunii martie sa fie anuntat planul de concediu pe întreg anul, saptamâna aceasta m-am ocupat si am facut rezervarile si astfel planul nostru a devenit definitiv - bineînteles, cu conditia de a ramâne în continuare sanatosi! ☺
Astfel, în luna iunie vom petrece opt zile în Andaluzia. Nu am mai fost niciodata în sudul Spaniei si suntem foarte curiosi sa aflam daca totul este asa cum am citit în prospecte?!

Deocamdata stim ca hotelul Riu Belplaya are 4 stele si ca este amplasat la aproximativ 50 de metri de plaja, în statiunea Torremolinos. Centrul orașului Málaga - resedinta provinciei cu acelasi nume, se situeaza la zece kilometri distanta.
Speram sa împletim zilele de plaja pe Costa del Sol cu turismul cultural si... iata cum, concediul meu deja a început :)) Sunt în faza în care adun date si citesc mult despre Spania. Pe lista mea de dorinte, am pus ca prim punct în Málaga, vizitarea Casei memoriale Picasso si a Muzeului Pablo Picasso (care detine 204 lucrări ale pictorului nascut în acest oras), Muzeul de arta contemporana (Centro de Arte Contemporáneo), cetatea maura Alcazaba (sec. 11), castelul cetate Gibralfaro si ruinele amfiteatrului roman, Catedrala de la Encarnación (ridicata în anul 1528), Gradina botanica si poate Arena pentru coride.
Apoi, fie ca o sa închiriem un autoturism sau vom folosi mijloacele de transport în comun (tren, S-bahn sau bus) - doresc sa ajung sa vad cu ochii mei Strâmtoarea Gibraltar, sa vizitez Cádiz, Granada si Sevilla.
Cu siguranta sunt multi aceeia care au vazut toate aceste locuri, de aceea astept cu placere sfaturi si informatii de la cunoscatori.
PS: a picat planul de a veni în luna august în România :(

Acasa la Hugo

Cine nu s-a lasat în copilarie înduiosat de soarta micutei Cosette, cine nu a fost impresionat de numeroasele întorsaturi de destin din viata ocnasului Jean Valjean sau nu s-a lasat emotionat de actele de vitejie ale lui Gavroche, micul vagabond parizian cu inima de urias?! Nu cred ca exista cineva sa nu fi citit Mizerabilii, cel mai celebru roman al lui Victor Hugo! Recunoscut universal ca fiind cel mai bun roaman al secolului 19 si considerat una dintre capodoperele umanității, romanul a început sa fie scris în în apartamentul parizian al scriitorului din Place Royale, Place des Vosges de azi.
Nu m-am gândit niciodata ca voi ajunge sa vad masa la care a scris marele Hugo, sa ma plimb prin apartamentul lui, sa vad patul în care dormea sau salonul în care îsi servea masa, dar iata ca saptamâna trecuta am vizitat Casa Victor Hugo. Devenit muzeu, apartamentul de la etajul doi din Hôtel de Rohan-Guémen, a reprezentat timp de 16 ani resedinta pariziana a scriitorului si a familiei acestuia (1832 - 1848).
În acest apartament, Victor Hugo i-a avut deseori ca invitati pe Lamartine, Alfred de Vigny, Alexandre Dumas, Honoré de Balzac, Prosper Mérimée sau Sainte-Beuve cu care scriitorul era prieten.
Multe evenimente s-au petrecut în viata scriitorului, pe vremea când acesta a locuit aici: a fost investit cu titlul de Pair de France, a fost ales în Academia Franceză (1841), a dat consimtamântul de casatorie fiicei Léopoldine - cel de-al doilea copil din cei cinci pe care Victor Hugo i-a avut cu sotia sa, Adèle. Tot aici locuia si când a primit vestea tragicului accident prin care fiica Léopoldine a murit înecata în Sena împreuna cu proaspatul ei sot (drama de la Villequier).
În camera de lucru a acestui apartament au fost scrise cele mai importante opere: Lucrèce Borgia, Les Burgraves (Burgravii), Ruy Blas, Marie Tudor, Les Chants du crépuscule (Cântecele crepusculului), Les Voix intérieures (Vocile lăuntrice), Les Rayons et les Ombres( Razele și umbrele). 
Impresionante sunt toate fotografiile si obiectele colectionate de scriitor, prezentate în acest apartament amenajat în asa fel încât sa reprezinte cronologic etapele vietii lui Victor Hugo. 
Prin stradania lui Paul Meurice, romancier, notar, prieten devotat al lui Victor Hugo si executor testamentar al acestuia, a luat fiinta acest muzeu ce a fost inaugurat în anul 1902, cu ocazia centenarului nasterii lui Victor Hugo (n. 26 februarie 1802 - d. 22 mai 1885).





PS: Je vous demande pardon... Ca peste tot în muzee, fotografiatul este permis doar fara blit. Si parca dinadins, camerele interesante sunt prost luminate!