Se afișează postările cu eticheta noapte. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta noapte. Afișați toate postările

joi, 3 septembrie 2026

Fracturi de lumină în noapte

Aerul s-a umplut de o neliniște electrică, ca o ruptură bruscă în adâncul nopții. Lumina a izbucnit violent. Fulgerele au sfâșiat întunericul în fâșii. În clipa în care ne pregăteam să stingem lumina, liniștea s-a strâns ca o coardă întinsă — și atunci cerul a plesnit. 
A izbucnit furtuna ca un animal trezit brusc, cu vânt care mușcă din ferestre, ploaie care lovește asfaltul ca niște tobe nervoase, tunete ce par să rupă în două noaptea și trăznete care desenează pe cer fracturi de lumină. O tensiune invizibilă a străbătut aerul, ca și cum lumea ar fi apăsat pe un comutator cosmic. Fulgerele continuau să taie întunericul în fâșii. 
Cerul s-a năpustit peste casă ca o fiară dezlănțuită, iar noaptea s-a transformat în câmp de luptă între lumină și umbră. Și apoi... ca un capriciu al sfârșitului de vară, după douăzeci de minute totul s-a stins. Furtuna a trecut, lăsând în urmă doar mirosul de pământ ud și o liniște care se reașază încet — o liniște atât de adâncă, încât părea că ascunde ceva ce nu fusese menit să vedem...




PS: Apropo de electricitate — se spune că femeia este precum electricitatea:
– dacă știi să te porți cu ea, îți va lumina viața;
– dacă o obosești, se va stinge;
– dacă o enervezi, te va distruge.
Acum ești la... curent! Nu poți spune că n-ai fost avertizat 🙈🙉🙊

duminică, 30 august 2026

Cea mai "nebună" nuntă ever

A fost genul de petrecere care nu se întâmplă în orice zi, o nuntă cu o mulțime impresionantă de oameni, unde energia colectivă a creat o atmosferă rară și perfect memorabilă. O nuntă cu 380 de invitați-prezenți, într-un club select din inima orașului, unde totul a vibrat ca un singur organism gigantic, cu un vibe elastic și contagios. Rude, prieteni, prieteni ai prietenilor, toți într-un mood de festival urban, cu râsete care s-au propagat ca niște unde sonore sferice și cu un dans fără început și fără sfârșit, ca un loop perfect.
Tunurile de confeti au explodat în aer ca avalanșe de petale strălucitoare plutind în derivă, iar peste ringul de dans au fost permanent ghirlande curgătoare de baloane, mișcându-se în slow-motion sub luminile difuze și creând o atmosferă surprinzător de zen în mijlocul energiei dezlănțuite. Cold Spark Machines au aruncat scântei ca niște mini-vulcani domestici, iar tot acest spectacol s-a așezat ca într-un haos organizat, glossy și perfect instagramabil.
Cocktailurile au circulat ca niște comete colorate, paharele de șampanie s-au ciocnit în ritmuri proprii, iar DJ-ii au ținut pulsul petrecerii ca o echipă de cardiologi ai bunei dispoziții. Muzica live a venit în valuri, fiecare artist cu altă textură sonoră, altă energie, altă aromă. Iar în mai multe puncte ale clubului, opt tatuatori premium, în full action mode, cu acele lor care nu au avut pauză nici măcar o secundă. Pentru că daaa… cadoul mirilor pentru invitați a fost un tatuaj la liber — un mic statement pe piele, un suvenir permanent dintr-o noapte care oricum nu se va șterge niciodată din memorie. Eu… am ratat și această ocazie. Nu pentru că aș avea ceva împotriva tatuajelor, dimpotrivă, îi admir sincer pe cei care își poartă arta pe piele ca pe un accesoriu permanent. Eu însă sunt old‑school, dar în varianta glossy, nu rigidă. Am niște principii mai vechi, din acelea numite "eleganță cuminte" – care mă fac să mă opresc mereu fix la un pas de ac. Probabil nu voi avea niciodată un tatuaj, dar asta nu m-a împiedicat să privesc fascinată fluxul continuu de oameni care ieșeau de pe scaunele tatuatorilor zâmbind, cu pielea ușor iritată și cu aerul acela de „gata, am trofeul serii”. A fost cea mai nebună nuntă ever!
Curtea interioară a servit ca un lounge sub cerul senin, cu aer curat și lumină bună, plină de oameni care au socializat într-un flux continuu, ca într-un mic ecosistem urban în care totul a vibrat. O seară înainte plouase, dar sâmbătă a fost vreme de revistă, perfectă pentru o petrecere care a început la 17 și s-a încheiat pe la 8 dimineața — moment în care nimeni nu mai știa dacă e after, pre-after sau doar o continuare firească a unei nopți care părea că nu vrea să se termine.
Totul a fost efervescent, colorat, haotic în cel mai bun sens, cu invitați purtând ținute de toate felurile, de la glam la streetwear, cu parfumuri care s-au amestecat în aer și cu oameni care s-au simțit bine fără să facă niciun efort. O nuntă care nu a semănat cu nimic din ce știam, un fel de ediție limitată de fericire colectivă, cu vibe de festival, cu energie de club, cu emoție de familie și cu un soundtrack care încă îți rămâne în minte.



joi, 13 august 2026

12.08.2026 - Eclipsa de Soare și noaptea în care am căutat stelele căzătoare

O săptămână întreagă am tot pomenit eclipsa de Soare în discuțiile cu puținii oameni pe care îi cunosc aici – cele trei familii de vecini, dar și la telefon cu prieteni, cu fetele mele din Augsburg și cu mama din Sibiu. Poate că ceva din mine aștepta măcar o vorbă care să susțină dorința mea de a fi spectator live, de a merge într-un loc deschis, în natură, să simt pulsul momentului... Dar toți spuneau că în Germania nu se va vedea mare lucru... Așa că, treptat, m-am împăcat cu ideea, am zis că o urmăresc la TV – nu mi-am luat ochelari, nu mi-am făcut niciun plan, nici măcar nu m-am interesat ce setări ar trebui făcute la telefon pentru fotografiat.
Dar... Cu jumătate de oră înainte de ora prevăzută pentru eclipsa de Soare în Bavaria, i-am spus lui Helmut că totuși eu vreau să merg să văd — chiar dacă nu se va observa nimic... vreau să încerc. A bombănit puțin, dar a acceptat să mă însoțească. 
Singura locație care mi-a venit în minte spontan a fost dealul de lângă aeroportul orașului – un aeroport mic, folosit doar pentru jeturi private și zboruri sportive. 🛫🚁🛸🚀
I-am pus lui Leo hamul și noi, așa cum eram îmbrăcați, am urcat în mașină. Când am ajuns în parcare… ha! Abia am găsit loc! Părea că tot orașul avusese aceeași idee. ☺️ Cu mic cu mare, bunici și nepoți, familii cu pături, scaune pliante, ochelari speciali, binocluri improvizate — o lume pestriță, veselă, ca la un mic festival astronomic. Helmut a zis: „Păcat că nu am luat și noi scaunele pliante!” Hm, dacă nu m-ar fi demotivat, organizam eu chiar și un coș de picnic. Așa… am avut doar o paturică în mașină. A fost bună și aia. 😄
Atmosfera a fost minunată! Am făcut câteva fotografii cu telefonul, am privit prin ochelarii celor de lângă noi, ne-am jucat cu copiii care nu aveau nicio idee despre astre, doar despre agitația veselă din jur. Leo a cunoscut un bebeluș labrador — o pufoșenie albă, moale ca un ursuleț de pluș. Bebe-ul nu a vrut să mai plece de lângă noi, iar Leo, mândru, i-a arătat câteva trucuri „de câini mari”.🐕🐶🐩
Înainte de ora 21 ne-am urcat în mașină și ne-am îndreptat spre casă. Au urmat duș, pijamale, liniște. Și apoi am hotărât să ieșim la miezul nopții pe terasă, să căutăm stelele căzătoare. Un pahar de vin, câteva lumânărele pe măsuță, acesta a fost cadrul. 🍷
Deși lampile stradale învăluiau totul în lumina lor puternică, am văzut incredibil de multe stele pe cer. 🌌 Recunosc, astrologia nu este una din pasiunile mele, de aceea nu recunosc decât Carul Mare, Carul Mic și Luceafărul... dar azinoapte - în Luna Nouă totală, puzderia de stele m-a impresionat profund. Am observat și multe obiecte zburătoare, probabil avioane de linie, zboruri de noapte, și... mi s-a părut chiar că văd și stele căzătoare. 🪐⭐️🌟🌠
După o seară în care am pornit fără plan, fără pregătiri, fără așteptări… am primit exact ce trebuia! O bucată de cer, un pic de magie și o amintire care va rămâne.
PS: Fratele meu mi-a trimis câteva capturi personale spectaculoase — Spania a avut parte de eclipsa toatala de Soare si vizibilitatea perfectă.🌞
  <

miercuri, 1 iulie 2026

Noaptea în gradina - Miercurea fara cuvinte 27/2026

 
LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺

vineri, 26 iunie 2026

Astă seară, meciul Germania - Ecuador

La noi e noapte fierbinte, 26–28 de grade, aerul stă nemișcat peste Coburg și meciul Germania – Ecuador a început cu scântei. În primele zece minute au marcat ambele echipe, jocul curge repede, atacurile se rostogolesc spre fiecare poartă și fazele sunt spectaculoase. Sunt foarte curioasă unde se va opri scorul la final.
La New York e încă lumină, ora patru după-amiaza, iar stadionul MetLife fierbe în ritmul american de început de seară.
Meciul de azi poartă și o notă istorică, una dintre cele care rămân în memoria turneelor mari. Este al doilea meci din acest campionat și al treilea din întreaga istorie a Mondialelor masculine arbitrat de femei, un drum început în 2022 la Costa Rica – Germania cu Frappart, Back și Díaz Medina, continuat în 2026 la Cehia – Africa de Sud cu Penso, Mayo și Nesbitt, aceeași brigadă care conduce și partida de acum.
Stăm pe canapele cu câte un pahar de suc de grapefruit, scos direct din frigider, iar Leo s-a întins cât e de lung pe salteluța lui cu gel, răcoroasă. Suntem obosiți, azi ne-am plimbat prin oraș și ne-am luat porția de dulce la cea mai frumoasă cofetărie terasă - Stadtcafé, așa că acum bem doar suc.
În cealaltă partidă a grupei se joacă ultimele minute care vor decide cine merge mai departe în saisprezecimi, așa că atmosfera e cu atât mai tensionată. Voi reveni cu updates. 

UPDATES: 
Gemania a fost învinsă... Scor final 2:1 
Ecuadorienii s-au bucurat enorm, pentru că a bate Germania la un Mondial e un eveniment uriaș, indiferent dacă merg sau nu mai departe. 
Este o victorie istorică — Ecuador nu bate Germania în fiecare zi. Pentru ei e o performanță națională. Un meci pentru orgoliu și prestigiu — chiar dacă nu te califici, ișire cu capul sus!🎉🎊
In grupa E, Germania și Coasta de Fildeș au ambele 6 puncte. 
Primul loc se decide după golaveraj: 
Germania: 10–4 → +6 
Coasta de Fildeș: 4–2 → +2 
➡️ Germania este prima în grupă. 

➡️ Cine merge mai departe? 
Germania – calificată 
Coasta de Fildeș – calificată 
Ecuador – eliminată (4 puncte nu ajung în această grupă) 
Curaçao – eliminată
Updates: 
Ecuador a trăit un moment rar după victoria cu Germania. Meciul a schimbat atmosfera în toată țara, iar președintele Daniel Noboa a declarat prin decret zi liberă națională pentru vineri, 26 iunie 2026, un gest fără precedent ca urmare a unui meci de la Cupa Mondială.După bucuria adusă de decretul prezidențial, echipa națională a Ecuadorului a mai trăit o surpriză: s-a calificat în 16‑zecimi. 
Ecuador a terminat pe locul 3 în Grupa E, cu 4 puncte.
În alte grupe, locurile 3 au avut mai puține puncte sau golaveraj mai slab. Așa că Ecuador a intrat în topul celor mai bune locuri 3 și a prins 16‑zecimile. Adversara lor este Mexic si meciul va avea loc pe 1 iulie.

duminică, 7 septembrie 2025

7 Septembrie si Eclipsa totala de Luna

Azi-noapte, Luna s-a lăsat îmbrățișată de umbra Pământului. O eclipsă totală, vizibilă din Europa, cu peste 80 de minute de lumină roșie filtrată prin tăcerea cerului. Știința o descrie simplu — Terra s-a interpus între Soare și Lună. Dar ceea ce am trăit a fost mai mult — o oprire interioară, o deschidere către tăcerea care părea să respire dincolo de stele.
Se spune că în timpul unei eclipse de Lună, dorințele scrise și arse devin mesaje trimise cerului — un ritual vechi, păstrat din credința că momentele cosmice pot amplifica intențiile cele mai profunde. Energia eclipsei nu doar că luminează umbrele, ci le dizolvă, deschizând spațiu pentru claritate, liniște și începuturi. E o respirație a sufletului — o eliberare, o speranță, o conversație tăcută cu Universul. M-am jucat și eu cu focul și cu speranța. Mi-a plăcut cum scânteile s-au ridicat spre cer, iar fumul s-a contopit cu noaptea de catifea. Nu știu dacă dorințele se vor împlini, dar mi-a plăcut ideea de a trimite ceva în sus... Am simțit emoțiile mai profund, am simțit că sunt parte din cerul care respira tăcere și am admirat Luna cu toată ființa mea.
Peștii, ultimul semn zodiacal, închid cercul astrologic. Ei nu anunță sfârșitul, ci pregătesc începutul. Sunt asociați cu visul, intuiția, spiritualitatea și dizolvarea ego-ului. O eclipsă în Pești nu rupe, ci lasă lucrurile să se estompeze, să se dizolve cu blândețe. Este un semn de apă, fluid și profund, care favorizează transformarea emoțională, renunțarea la atașamente și acceptarea curgerii vieții.
De aceea, eclipsa în Pești e ca o maree interioară —  nu o poți controla, dar poți să te lași purtată de ea. În tăcerea ei, se încheie ce trebuia să se încheie. Nu declanșează acțiuni, ci contemplări. Nu provoacă rupturi, ci dizolvări firești. Nu impune decizii, ci aduce claritate emoțională. Te îndeamnă să schimbi ritmul interior – să regândești cum te raportezi la timp, la muncă, la ceilalți. Să renunți la controlul rigid și să-ți acorzi mai multă încredere.
Este un moment potrivit să lași în urmă idei despre tine care nu te mai reprezintă. Să te redefinești. Poate simți că nu te mai regăsești în anumite roluri, stiluri sau relații. Nu pentru că sunt greșite, ci pentru că nu te mai definesc.
În astrologie, eclipsa în Pești vorbește despre încheieri. În filozofie, despre efemer. Mie mi-a transmis o vibrație care m-a făcut să mă simt fără formă, fără timp, suspendată în transparența universului — ca și cum, pentru o clipă, existența și conștiința s-au contopit într-o singură respirație. Eu, cerul infinit și Luna roșie. Și am simțit bucurie și speranță.
PS: Următoarea eclipsă totală de Lună vizibilă din Europa va avea loc pe 31 decembrie 2028.

joi, 12 iunie 2025

Reflexii sub Luna Căpșună - RIO 24/2025

🍓🌕🌕🍓🌕🍓🌕🍓🌕🍓🌕🍓🌕🍓🌕🍓

Dragii mei cititori,

noaptea de 11 iunie 2025 a fost una dintre acele nopți în care cerul a decis să ne ofere un spectacol gratuit, fără reclame și fără pauze publicitare: Luna Căpșună! Da-da, nu e o metaforă poetică, ci un fenomen astronomic real, cu nume delicios și aspect spectaculos.
Pentru cei care nu au fost cu ochii pe cer (sau pe rețelele sociale), Luna Căpșună este ultima lună plină a primăverii, numită așa de triburile Algonquin din America de Nord, care o asociau cu sezonul căpșunilor sălbatice. Așadar, Luna Căpșună nu este neapărat roșie ca o căpșună, însă poziția ei joasă pe cer, mai ales la răsărit, o face să pară aurie, rozalie, uneori cu reflexe de cupru, bronz sau aur topit.
Această nuanță caldă este un efect optic, cauzat de stratul gros de atmosferă prin care lumina lunii trece atunci când se află aproape de orizont.
Ca o visătoare romantică ce sunt, mi-am spus: „Cum altfel să întâmpin Luna Căpșună, dacă nu de pe acoperiș?”... Chiar și atunci când ideile mele sunt mai ieșite din comun, Helmut mă sprijină. A adus scara — mare și grea — a fixat-o pe marginea casei, a verificat-o cu grijă și mi-a făcut semn că pot urca.
Credinciosul meu Leo, a rămas la baza scării cu o privire de bodyguard îngrijorat: „Doamne ferește să pățești ceva acolo sus, unde eu nu pot urca!”
Pe acoperiș părea aerul mai cald, mai blând și înmiresmat cu parfum de iasomie și tei.
Locuiesc într-un cartier liniștit de bungalow-uri, cu acoperișuri drepte ca niște pagini netede, peste care se ridică, semețe doar turnul bisericii și siluetele copacilor bătrâni. De aici, din înalt, am privit spre est, așteptând răsăritul lunii. Trecuse bine de ora 22, iar cerul păstra căldura zilei și părea că își ține respirația.
Mi-am coborât privirea spre curte. Părea o lume miniaturală, perfect aranjată. O casă de păpuși, în care lucrurile cunoscute își pierduseră conturul obișnuit.
Și acolo, chiar la picioarele mele, începea Marele X — cele două ghirlande solare cu LED-uri, pe care Helmut, soțul meu, le-a agățat anul acesta ca să lumineze discret curtea. Atunci am râs, întrebându-l dacă este un semn cosmic intenționat, o hartă sau un marcaj pentru o eventuală aterizare extraterestră...
Acum, firele păreau suspendate între două lumi... întinse în întuneric cu o precizie stranie. De la capătul apropiat, acolo unde mă aflam, linia luminii se întindea spre necunoscut, pierzându-se în noapte. 
Pentru o clipă, pe fir a apărut o siluetă grațioasă — acrobată dintr-o amintire veche, cu umbrelă de dantelă în mână, pășind cu eleganța circului de odinioară.. Nu era nimeni acolo, desigur — doar o reverie diafană, o Fata Morgana născută din lumină, căldură și dor. A traversat Marele X și s-a risipit în întuneric, lăsând în urmă o liniște cu gust de vis...
Stăteam acolo, în lumina caldă a nopții, înconjurată de hornuri mai înalte decât mine. Nu le mai vedeam ca simple detalii de arhitectură — îmi păreau siluete umanoide, tăcute, cu umeri largi și pălării ondulate din inox, aliniate ca într-o așteptare solemnă.
Mă cuprinsese o emoție greu de numit, ca o presimțire care nu se poate rosti, doar simți. Și atunci, a apărut… Mai întâi, o nuanță roșiatică s-a risipit pe catifeaua cerului, ca o undă pe suprafața unui lac liniștit. Apoi, printre frunzele copacilor, s-a zărit o margine luminoasă — o felie de lumină caldă, care creștea încet, tăcut. Cu fiecare bătaie de inimă, Luna se înălța, dezvăluindu-se treptat, cu o strălucire rozalie, parcă nepăsătoare la propria frumusețe. O apariție tăcută, dar copleșitoare — o scenă de poveste!
Am încercat să surprind momentul cu telefonul meu - care noaptea se transformă într-un pictor impresionist cu miopie. Rezultatul? Mai mult atmosferă decât detaliu ☺ Așa că am renunțat să mai lupt cu tehnologia și am ales să privesc. Petele acelea delicate de pe Lună erau atât de clare, încât aveam impresia că dacă întind mâna, le pot atinge. Totuși, voi posta câteva imagini la rubrica Reflexii — pentru că uneori nu claritatea contează, ci emoția care rămâne în urmă. Nu-i așa? 💓
Și dacă ați ratat acest spectacol, țineți-vă bine: următoarea Lună Căpșună la fel de joasă și spectaculoasă va mai putea fi admirată abia în anul 2043.
Așa că notați în calendar, setați alarme și dacă e cazul, începeți antrenamentele de urcat pe casă de pe acum! 😉
Până atunci, să ne bucurăm de vară, de cer senin și de toate micile miracole care ne luminează nopțile.

Cu drag (și un pic de praf de stele),
Carmen
🍓🌕🌕🍓🌕🍓🌕🍓🌕🍓🌕🍓🌕🍓🌕🍓

PS: Cumnatul meu – fratele lui Helmut, care locuiește în Hamburg – mi-a trimis, spre consolare, câteva fotografii făcute de el, cu un aparat scump și obiective speciale! Și eu, în loc de clasicul "cireașa de pe tort" la postarea mea, vă ofer aici un colaj… așa, ca o "căpșună de pe tort" (în ton cu Luna Căpșună, desigur!)

Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit ca în fiecare joi să participați aici, la rubrica Reflexii în Oglindă (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare. Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel:

marți, 3 iunie 2025

Oare de ce uităm visele?

 
(in stânga, dormitorul, in dreapta, tabloul pictat de mine )
Ai avut vreodată un vis uluitor, aproape real, doar pentru ca, în câteva secunde după trezire, să dispară fără urmă? Ca o fantomă strecurată dintr-o lume paralelă? Nu este doar o întâmplare – este un mister al minții, un secret pe care creierul îl ascunde. Este un fenomen real, iar creierul are un motiv pentru asta.
Creierul este arhitectul unui univers efemer și decide ce merită amintit. În timpul somnului REM, când apar cele mai intense vise, el este activ, dar funcția de stocare a memoriei pe termen lung este redusă. Practic, visele sunt tratate ca „date temporare” și șterse automat. În această fază, creierul construiește lumi pline de emoții și simboluri, dar mecanismele sale de protecție le estompează, ca și cum n-ar trebui să le păstrăm. Sunt doar iluzii? Sau mesaje criptate dintr-o zonă inaccesibilă a minții?
Chimia creierului ne joacă feste. În timpul somnului, concentrația neurotransmițătorilor implicați în formarea memoriei, cum ar fi norepinefrina, scade semnificativ. Fără acești „păstrători ai amintirilor”, visele se risipesc rapid, ca și cum n-ar fi existat. O forță invizibilă pare să interzică păstrarea acestor imagini. Se destramă, iar noi rămânem doar cu un ecou vag al ceea ce a fost. Dar de ce?
Trezirea bruscă poate salva visul. Dacă te trezești în mijlocul unui vis, ai șanse mai mari să-l reții. Dar dacă somnul continuă și intri într-o altă fază, visul anterior se estompează, ca un mesaj scris pe nisip înainte de venirea valului.
Dacă am reține fiecare vis, unde s-ar opri granița dintre real și imaginar? Poate că uitarea este o necesitate. Sau poate este doar un paravan, un zid ridicat între noi și un adevăr pe care nu trebuie să-l aflăm. Visele sunt „curățate” pentru a evita confuzia. Dacă le-am păstra pe toate, am putea avea dificultăți în a distinge realitatea de imaginație. Creierul face ordine între ce s-a întâmplat cu adevărat și ce a fost doar un scenariu nocturn.
Visele sunt fragile, dar există mici trucuri care ne pot ajuta să le reținem. Unii oameni le notează imediat după trezire, înainte ca amintirea să se estompeze. Alții le rostesc cu voce tare, ca o poveste spusă, ancorându-le astfel mai bine în memorie.
Se spune că intenția pusă înainte de somn – dorința de a-ți aminti visele – poate influența capacitatea de reținere. Iar pentru cei care preferă o abordare creativă, reconstruirea viselor prin simboluri și imagini le poate oferi un contur mai clar, ca și cum fragmentele onirice s-ar recompune subtil în minte.
Poate că într-o zi, visele nu vor mai fi simple fragmente pierdute. Poate vom găsi o cale să le explorăm ca pe niște hărți ale subconștientului. Dar până atunci, ele rămân enigme trecătoare, mesaje șoptite dintr-o realitate necunoscută. Sunt fascinante, iar uitarea lor este un mecanism natural al creierului. Poate că unele sunt menite să rămână un mister.
În era tehnologiei, jurnalul de vise nu mai trebuie scris de mână. Mulți oameni îl dictează pe telefon, folosesc aplicații de înregistrare vocală sau aplicații specializate pentru monitorizarea viselor. Există chiar și dispozitive care încearcă să îmbunătățească reținerea viselor prin sunete sau lumină subtilă în timpul somnului. 
Cu tehnologia potrivită, visele nu mai sunt doar fragmente evanescente ale nopții, ci devin piese de puzzle ale subconștientului. Cine știe? Poate ne apropiem de momentul în care le vom putea „reda” ca pe un film.

miercuri, 14 mai 2025

Mai si Luna plină - Miercurea fără cuvinte S20/25


LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

joi, 9 ianuarie 2025

Un Final Perfect al Sezonului de Sărbători - Reflexii în Oglinda 2/2025


Ca în fiecare an, Christmas Garden Augsburg a transformat grădina zoologică pentru doua saptamâni, într-un tărâm de basm, cu instalații luminoase care fascineaza orice vizitator - om sau catel, indiferent de vârsta! Si aceasta bineînteles, fara sa deranjeze câtuși de puțin confortul animalelor salbatice, traseul de lumini fiind departe de adaposturile lor încalzite. 
Pe 6 decembrie, în ultima zi a acestei spectaculoase expoziții de lumini, am hotarât sa iesim la plimbare în Christmas Garden la Zoo Augsburg. Împreună cu soțul meu și cățelul nostru, Leo (am avut bilete pentru doi adulti si un catel, 23,5€ x2 + 4€), am trăit aceasta atmosferă de poveste, înconjurați de mii de luminițe.

Parea ca fiecare colț al grădinii a fost decorat cu lumini strălucitoare și figuri de poveste, oferindu-ne o experiență vizuală și emoțională profundă. A fost creata o adevarata Oază de Lumină și Magie. 
Lacul din grădină a devenit o oglindă fermecată, reflectând luminile strălucitoare și creând un spectacol vizual captivant. Fiecare unduire a apei părea să danseze în armonie cu luminile, transformându-se într-un tablou viu, plin de culoare și basm. 
Copacii din grădină au fost îmbrăcați în mantii de lumină, strălucind în culori vibrante precum Aurora Borealis. Ramurile lor păreau să prindă viață, dansând în ritmul vântului și creând un spectacol de lumini care ne-a lăsat fără cuvinte. Fiecare culoare părea să spună o poveste, aducând un strop de magie în acea noapte de iarnă. 
Fântâna arteziană a fost punctul culminant al serii, oferindu-ne un spectacol de apă, foc și lumină care ne-a impresionat. Jeturile de apă dansau în ritmul muzicii, schimbându-și culorile într-un balet acvatic fascinant. Fiecare strop de apă părea să prindă viață, creând o simfonie vizuală care ne-a încântat simțurile. 
Imaginile produse cu fum fin și culori au adăugat un element de visare serii. Fumul colorat se ridica ușor, creând forme efemere care păreau să plutească în aer, asemenea viselor dulci. Culorile se amestecau și se transformau, oferind un spectacol vizual care ne-a transportat într-o lume de basm. 
Plimbarea noastră a fost plină de momente de bucurie și relaxare. Leo, cățelul nostru, a fost fascinat de luminile colorate și de sunetele ambientale care au completat peisajul. Ne-am bucurat de fiecare pas, admirând frumusețea și creativitatea instalațiilor. 
Vizita noastră la Christmas Garden a fost un mod minunat de a încheia sezonul de sărbători. Aceasta plimbare ne-a oferit o experiență magică, plină de emoție și frumusețe. A fost o seară minunată, petrecută cu cei dragi, într-un decor feeric.
 
Daca si pe voi va fascineaza imaginile din oglinzi si reflexii, vă invit cu drag să participați la "Reflexiil în Oglindă"(rubrica preluata de la SoriN). Singura regula este sa publicati într-un articol pe propriul blog o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat in oglinda sau imagini pe care tocmai le-ati vazut în "oglinda" (orice fel de oglinda... chiar si oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) si sa înscrieți articolul aici - în tabel:

sâmbătă, 4 ianuarie 2025

Secretele faraonului Tutankhamun

Vineri seara (3 ianuarie 2025), am avut bilete la expoziția dedicată lui Tutankhamun, la Hala Utopia din München. Fiica mea și prietenul ei m-au luat cu mașina de acasă, iar drumul nostru a fost feeric luminat de Venus și de minunata lună în cea mai delicată formă de semilună, strălucind împreună pe un cer albastru profund, ca o acuarela.
Încă din foaierul expoziției, ne-a învăluit atmosfera captivantă și mistică a Egiptului Antic. Decorurile elaborate, lumina caldă și sunetele ambientale ne-au introdus treptat într-o călătorie temporală, făcându-ne să ne simțim ca și cum am fi pășit direct în epoca faraonilor și a piramidelor. Expoziția a oferit o prezentare cât se poate de concisă a vieții și moștenirii unuia dintre cei mai celebri faraoni ai Egiptului.
Prima sala a prezentat dispunerea sarcofagului faraonului într-o manieră explozivă, vizualizând mumia cu masca de aur, sicriul și sarcofagul, astfel încât vizitatorii să înțeleagă cum au fost suprapuse aceste elemente. Printre exponatele interesante s-au numărat câteva obiecte de aur și bijuteriile descoperite în mormântul său, inclusiv masca funerară a faraonului, realizată din aur și pietre prețioase. 
O mare atracție a fost sala principala în care au fost proiectate filme 360° despre viața marelui faraon. Aceste filme ne-au oferit perspective detaliate asupra vieții și realizărilor lui Tutankhamun.
Expoziția a fost și mai captivantă datorită utilizării ochelarilor virtuali, în doua sectiuni.
În prima secțiune a expoziției, am folosit ochelarii VR pentru a vedea totul din perspectiva legendei. Am experimentat drumul pe care l-a făcut faraonul după moarte spre viața veșnică. Aceasta a fost o călătorie mistică și imersivă, care mi-a oferit o nouă înțelegere asupra credințelor și ritualurilor egiptene.Trebuie sa spun, ca a trebuit sa închid de câteva ori ochii, pentru ca "zborul" deasupra piramidelor alaturi de șoim, mi-a provocat ușoara ameteala... A trecut însa repede. 😊
În a doua secțiune, am folosit ochelarii virtuali pentru a vedea totul ca și când aș fi fost în campusul care a cercetat Valea Regilor, alături de arheologul american Theodore M. Davis. Am fost "martoră" la munca minuțioasă și la descoperirile fascinante ale echipei de arheologi si am "petrecut"  o noapte în deșert, sub cerul plin de stele, ascultând urletele șacalilor aurii. Sectiunea s-a încheiat cu o furtuna de nisip în realitate virtuală. Scenariul este atât de bine realizat, ca am avut chiar senzatia de vânt, chit ca m-am "aflat" într-un refugiu tipic deșertului! 
Aceste  experiențe au fost foarte foarte ineresante si mai ca as mai fi parcurs înca o data traseele! 
Expoziția a oferit și oportunități de distracție, cum ar fi cabina de fotografii haioase, unde am putut să ne facem poze în chip de diversi faraoni. De asemenea, replica tronului lui Tutankhamun a fost la dispoziția vizitatorilor pentru poze, adăugând un plus de interactivitate.
Expozitia a fost o experiență deosebita, care mi-a împrospatat cunoștințele și mi-a alimentat fascinația pe care o am pentru această cultură uimitoare. 🏺✨ 😊✨ 🏺

joi, 7 noiembrie 2024

Egoiști sau doar tontălăi? - RIO 45/2024

Cunoasteti cu siguranta situatia, cand esti nevoit sa mergi pe soasea incet, in spatele altei masini, pentru ca nu exista posibilitatea de a depasi. Pe sosea este permis rulajul cu 100 km/h, el însă merge tacticos 75-80. La un moment dat se ofera o portiune de sosea unde ai putea depasi, semnalizezi si intri în depasire… Ei, exact atunci, baga viteza si merge cu 105 km/h, sa-ti faca-n ciuda parca! Nu iti ramâne altceva de facut, decât sa risti un radar, sa accelerezi si sa finalizezi depasirea, sau sa frânezi si sa te retragi din nou în spatele lui… Daca te-ai hotarât pentru a doua varianta, atunci el îsi reia imediat rulajul cu 80Km/h! 
Ma întreb, este egoist, tontălău sau ticalos?! Care e problema lui?! 
Si vreau sa mai spun ca acelasi individ, când intra în portiunea de sosea cu limitare de viteza la 70 Km/h, el tot cu 75-80 ruleaza! În plus, asemenea indivizi sunt ca betivanii, au “îngerii lor pazitori”! Pe astia nu ii prinde radarul! Ei merg in prostia lor mai departe, inconstienti parca de ce se intampla în jur! 
O specie asemanatoare sunt soferii care îti intra aproape în porbagaj, atunci când rulezi regulamentar pe o bucata de sosea în santier, marcata cu linii galbene si pe care viteza este restrictionata! Te afli pe banda a doua pentru ca pe prima sunt TIR-uri greoaie si el te preseaza, sa maresti viteza sau sa te evapori! Nu poti sa maresti viteza pentru ca esti sofer corect. Te simti presat / silit si abia astepti sa poti reintra pe prima banda, sa ii faci loc lui "Schumacher"! Cândva se termina santierul si rulatul pe sosea reintra in normal. Apesi acceleratia si intri în trafic firesc… Cândva îl reîntâlnești pe băgăreț rulând pe banda dreapta lejer, de zici ca e la pauza de cafea! Si imi vine sa-l întreb “la ce ne-ai stressat mă?! Unde te grabeai acum 5 minute?!“ 
Nu am crezut vreodată ca ma vor afecta asemenea atitudini! Insa probabil odata cu înaintarea în vârsta am devenit mai sensibilă.
Drumul meu la serviciu este de 27km din care 18 sunt autostrada. Din garajul meu pâna în parcarea firmei am nevoie în conditii normale de doar 20 de minute! Este foarte bine, nu ma pot plânge! Acum în sezonul rece îmi este un pic mai greu, pentru ca plec pe întuneric si ma întorc pe întuneric! Dar... mai am doar șapte ani pâna la pensie 👍🏻 
Pentru rubrica "Reflexii in oglinda" initiata de SoriN si preluata de mine de ceva timp, prezint doua fotografii facute azi cand am iesit de la serviciu.
Este curtea firmei si parcarea supraetajata. Daca deasemenea aveti fotogtafii cu lumini, oglindiri sau reflexii, va invit sa participati aici. Nu trebuie decat sa publicati într-un articol pe propriul blog o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat in oglinda sau imagini pe care tocmai le-ati vazut în "oglinda" (orice fel de oglinda... chiar si oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) si sa înscrieți articolul aici - în tabel:

joi, 6 aprilie 2023

Luna plina, în oglinda - Reflexii în oglinda S14/23

05.04.2023
Cu ani în urma, pe vremea când blogosfera era o retea sociala puternica si bloggerii erau activi, SoriN a lansat o rubrica simpatica intitulata "Reflexii în oglinda", pe care m-am hotarât sa o redeschid. Ultima rubrica gazduita de el a fost pe data de 19 mai 2017. Recomandarea suna asa: Dacă doresti să participi, publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai vazut în "oglinda" (poate fi si cea retrovizoare) si înscrie articolul aici - în tabel:

miercuri, 4 decembrie 2019

Cerul în noaptea de Sfântul Andrei - Miercurea fara cuvinte 49/2019




Shhhhhh, LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au Shhhhhh, LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua ☺ Happy WW!

vineri, 27 iulie 2018

Eclipsa de Lună

27 iulie 2018 - Cea mai lungă eclipsă de lună totală a secolului 21, urmarita de pe acoperisul casei mele si fotografiata cu un smartphone ☺


luni, 31 august 2015