O plimbare printre meșteșuguri și arome francone

Dacă m-ați fi întrebat acum ceva timp pentru ce este cunoscut micul și pitorescul Lichtenfels din Bavaria, aș fi vorbit despre arhitectura sa istorică și atmosfera caldă, tipic franconiană. Între timp am descoperit însă superputerea orașului. Lichtenfels este recunoscut la nivel mondial drept Deutsche Korbstadt – adică Orașul German al Coșurilor. Aici se află și singura școală de stat din Germania dedicată exclusiv designului în împletituri, dovadă că meșteșugul nu este doar tradiție, ci parte din identitatea localnicilor.
Anul acesta orașul a găzduit cea de-a 45-a ediție a Târgului Coșurilor, transformat într-un veritabil Festival Internațional al Culturii Împletiturilor. Lichtenfels se află la doar 25 km de orașul nostru, iar astăzi am mers să văd cu propriii mei ochi cum centrul istoric devine o expoziție vie de artă, tradiție și culoare.
Peste 100 de maeștri artizani din 20 de țări* au umplut străzile cu creații spectaculoase. Coșuri clasice, piese de mobilier, decorațiuni avangardiste, sculpturi urbane uriașe și accesorii realizate integral din răchită și alte materiale flexibile. Practic, întregul oraș s-a transformat într-o scenă deschisă în care fiecare colț spune o poveste.
Atmosfera a fost completată de un program intens, cu peste 20 de trupe live. Jazz, rock, fanfară, totul răsunând printre clădirile vechi. Iar aromele au fost la fel de tentante. Bere franconă, vinuri bune, Fränkische Bratwurst – cârnați tradiționali franconi prăjiți pe grătar – dar și specialități culinare aduse de țările participante. Eu mi-am făcut un mic moft și am savurat un Langoș cu mult cașcaval și mujdei.
Un detaliu care mi-a plăcut enorm este spiritul comunitar. Într-o lume în care festivalurile mari devin tot mai scumpe, Korbmarkt Lichtenfels rămâne accesibil tuturor. Intrarea în zona de festival și accesul la toate concertele sunt complet gratuite.
Străzile au fost pline de oameni de toate vârstele. Bebeluși în cărucioare, adolescenți, familii, seniori trecuți de 90 de ani. Aproape fiecare al cincilea trecător era însoțit de un patruped, ceea ce a făcut atmosfera și mai prietenoasă. Noi am vizitat festivalul după-amiaza împreună cu Leo, motiv pentru care nu am rămas până seara. Îmi imaginez însă că odată ce se aprind luminițele orașului, totul devine de-a dreptul fermecător.
În continuare vă arăt câteva dintre sutele de fotografii pe care le-am făcut, detalii despre piesele care mi-au furat inima și impresii calde, direct de la fața locului.

*Artizanii au sosit din Europa – Germania, Polonia, Italia, Spania, Franța, Norvegia, Danemarca, Ucraina, Austria, Ungaria, Marea Britanie, Irlanda, din America – Chile, precum și din Australia și Oceania – Australia, Noua Zeelandă. 

Am sperat din suflet să descopăr și România printre ele, însă… din păcate, de data aceasta nu a fost să fie. Poate la anul?

Șotronul nu cere buletinul la control

Uneori, orașul îți pune în față o mică poartă spre alt timp... Te afli în pasajul pietonal, cu pasul tău firesc, cu gândurile ocupate de planurile zilei și de tot ce înseamnă viața de adult.
Și, dintr‑odată, apare acolo, în calea ta, un șotron — ca o mică fereastră spre alt timp. Iar tu, fără să stai pe gânduri, sari într‑un picior în primul pătrat. În clipa aceea se întâmplă ceva magic și de neexplicat. Adultul care știe să fie serios se retrage un moment, iar copilul din tine își întinde brațele și se bucură. E o întâlnire scurtă, dar limpede, între două vârste care trăiesc în aceeași persoană. În clipa aceea nu mai ești femeia care știe să fie serioasă, responsabilă, atentă la tot. Ești copilul care se bucură de mica provocare, de salt și de echilibru, de simplu și firesc. Ești de fapt tot tu, dar într‑o versiune mai veche, mai liberă, mai luminoasă.
A sări șotronul ca adult nu e un gest de joacă, ci o punte. O trecere scurtă între cine ai fost și cine ești. O dovadă că, indiferent cât de mult se schimbă lumea, copilul din tine nu dispare. Uneori așteaptă doar un desen pe asfalt ca să iasă la lumină. PS: Mulțumesc celor care au avut ideea acestui șotron permanent în Coburg. Prin el, copilul din fiecare adult primește invitația la o scurtă revenire — o mică provocare spre bucuria de altădată.
PS2: Ce interesant este că șotronul, jocul copilăriei, poartă în germană numele „Himmel und Hölle” — adică „Cer și Iad”. Denumirea vine din gradul de dificultate al trecerii prin toate etapele jocului: începutul dificil și finalul luminos. Nu are sens religios, ci este un contrast jucăuș, o metaforă simplă și veche din cultura germană.

Samba Festival Coburg – trei zile în care Europa bate în ritm de Brazilia

Orasul Coburg devine, în fiecare vară, locul unde samba nu se dansează, ci se trăiește. Orășelul din nordul Bavariei se transformă într-un punct de întâlnire pentru mii de artiști, zeci de mii de vizitatori și o energie care nu poate fi comparată cu nimic din Europa. Este cel mai mare festival de samba din lume în afara Braziliei și al doilea ca mărime după Carnavalul din Rio. Diferența este esențială — Coburg nu imită Rio, Coburg celebrează ritmul pur, bateria, percuția, pulsul care vine direct din inima samba-ului.
Festivalul adună aproximativ trei mii de artiști, peste o sută de trupe de percuție și în jur de o sută optzeci de mii de vizitatori. Timp de trei zile (anul acesta pe10-11-12 iulie), centrul orașului devine o scenă uriașă. Străzile se umplu de tobe, terasele se transformă în mici puncte de spectacol. Fiecare colț vibrează în ritmul tobelor mari surdo – toba profundă care dă pulsul samba-ului, al repinique-ului – toba înaltă de semnal, al caixa-ului – ritmul rapid și dens, și al tamborimului – toba mică, cu sunet ascuțit. Sunetele sunt completate de agogô, cu clopotele lui metalice, de ganzá – cilindrul care se scutură ritmic, de chocalho – instrumentul cu plăcuțe metalice care zdrăngăne puternic, de reco‑reco, cu suprafața lui zimțată, și de cuíca – toba cu ton plângător. În momentele de vârf, scenele se umplu de confetti aruncate din tuburi speciale, iar atmosfera devine o explozie de culoare.
Europa are o tradiție surprinzător de puternică în samba percutivă, iar trupele vin din Germania, Olanda, Belgia, Franța, Austria, Cehia și Marea Britanie, dar și din Elveția, Italia, Spania, Portugalia, Polonia, Ungaria, Danemarca și Suedia, completate de artiști brazilieni invitați – dansatori, soliste și coregrafi – care aduc la Coburg ritmul autentic al samba-ului. Coburg este locul unde toate aceste blocos* se întâlnesc, unde se schimbă idei, unde se creează colaborări și unde se simte, cu adevărat, ce înseamnă comunitatea samba europeană.
În Brazilia există multe festivaluri de samba, însă doar Carnavalul din Rio este mai mare decât Samba Festival Coburg. Restul evenimentelor braziliene sunt regionale, locale sau nu au structura amplă a unui festival european. Coburg oferă ceva unic. Scene mari, spectacole continue, workshopuri, parade, competiții, întâlniri între artiști și o organizare impecabilă. Este un festival construit pentru public, pentru artiști și pentru ritm. 
Mulți vizitatori se întreabă unde sunt dansatoarele cu pene și paiete. Răspunsul este simplu. Rio este un carnaval. Coburg este un festival de samba percutivă. Aici accentul cade pe muzică, pe baterie, pe sincronizare, pe energie. Totuși, festivalul are și momente spectaculoase, cu dansatori profesioniști, majoritatea brazilieni, purtând costume electrizante, cu pene, paiete și culori vii. Evoluează pe scene, femei și bărbați cu corp sculptat, cu zâmbet actoricesc, cu o prezență scenică hipnotizantă. Sunt momente intense, dar ele nu definesc festivalul. Marea preponderență a artiștilor este formată din muzicieni, percutioniști și instrumentiști. Pe lângă bateria tradițională, festivalul aduce și instrumente de suflat specifice samba, precum trompete, tromboane, saxofon și chiar clarinet, integrate în ritmurile rapide ale formațiilor afro-braziliene.
Sâmbătă seara am descoperit-o pe Nice Ferreira, pe scena mare în fata Teatrului și m-a surprins forța ei, prezența scenică, energia și felul în care a creat o legătură instantanee între artiștii de pe scenă și sutele de spectatori. Am vrut să aflu mai multe despre ea și m-am bucurat să descopăr (prin internet) că trăiește chiar în regiunea Coburg. Nice Ferreira este vocea festivalului, una dintre figurile centrale ale evenimentului. Numele ei real este Nini Beyersdorf. Este solistă vocală braziliană, director artistic al festivalului și una dintre cele mai cunoscute prezențe de pe scena principală. Stilul ei muzical acoperă samba, MPB, axé și pagode. S-a născut în Brazilia, dar trăiește în Germania de mulți ani, stabilindu-se în Bavaria ca artistă și devenind parte din identitatea culturală a festivalului. Vorbește germană perfect și, în fiecare an, este una dintre vocile care dau festivalului direcție și personalitate.
În weekendul festivalului, Coburg devine un oraș care respiră samba. Zeci de mii de oameni dansează, cântă, bat ritmul pe tobe, se opresc la terase, urmăresc trupele care defilează și se lasă purtați de energie.

Dupa trei zile pline, prin parada de duminică, artiștii își iau rămas‑bun până anul viitor, când vor reveni la Coburg, orașul unde spectatori nu sunt doar localnicii, ci și turiștii veniți din toată lumea pentru ritmul și energia samba‑ului. Mii de oameni urmăresc trupele care trec prin oraș cu tobe, culori, momente improvizate și o bucurie unică. Seara, scena principală se umple până la refuz. Show‑urile sunt intense, ritmurile rapide, solourile puternice, iar Coburg vibrează până târziu în noapte. Și în ciuda numărului uriaș de participanți, atmosfera rămâne prietenoasă și relaxată. Poliția și serviciile de urgență raportează, în fiecare an, un weekend liniștit.💗Este un festival al bucuriei, al toleranței, al diversității culturale și al energiei pozitive.
În cele trei zile de festival, trupele cântă continuu, scenele se succed fără pauză, iar publicul rămâne până la ultimele bătăi de tobă. Coburg trăiește intens acest ritm și demonstrează, an după an, că Samba Festival este unul dintre cele mai mari și mai iubite evenimente din Europa.
Dar… nu sunt eu dacă nu mi se întâmplă ceva altfel! 😉 A fost cât pe ce să nu pot trăi live acest festival. De când m-am mutat în Coburg am auzit peste tot despre Samba Festival. Toată lumea vorbea despre el, toată lumea îl aștepta, iar eu, evident mi-am dorit neapărat să particip. 

Helmut nu este fan, iar Leo nu are ce căuta la un asemenea eveniment. Nici copiii nu ar trebui să fie acolo, deși am văzut destui, purtați prin soare de la o scenă la alta, cu căști de protecție pe urechi. Vecina mea, Lena, de vârsta fiicelor mele, s-a oferit să mă însoțească și să-mi fie ghid. M-am bucurat enorm și am făcut rost de bilete. Așteptam cu emoție, zi de zi, să vină weekendul festivalului. Joi noaptea, însă, totul s-a schimbat. De la curentul pe care îl suportăm inevitabil în săptămânile și zilele cu temperaturi de peste treizeci și cinci de grade, am început să simt dureri pe partea dreaptă. Maxilar, ureche, o zonă difuză pe care nu o puteam identifica. 🥵 Dureri care nu mai puteau fi ignorate. Lena este asistentă de stomatologie. Vineri dimineața mi-a aranjat o consultație rapidă la cabinetul medicului la care lucrează. Radiografia a arătat o infecție pe rădăcina unei măsele. Mi-au dat trimitere către chirurgia oro‑maxilo‑facială. Totul a mers rapid. La ora zece și jumătate eram deja pe scaun în cabinetul specializat. Concluzia a fost clară. Intervenție urgentă. Incizie, operație, antibiotic. Apoi mi s-a spus să stau liniștită în pat, să nu ies în soare, să nu fac niciun efort fizic. În clipa aceea nu mai simțeam nici durerea, nici amorțeala. Se zbătea doar un singur gând — oare pentru mine s-a încheiat festivalul samba?! Am ajuns acasă și am dormit disciplinat, ca să mă refac. Iar sâmbătă, la ora șaisprezece, mi-am făcut curaj și am plecat cu Lena în centrul istoric al orașului, la scena enormă a acestui festival grandios. Și… a fost o decizie bună! 💪 Ne-am plimbat de la o scenă la alta până la ora douăzeci și trei. Iar duminică am fost doar scurt, de la ora șaptesprezece până la ora douăzeci și două. Nu am putut altfel. Mi-am dorit prea mult să văd, să simt, să trăiesc festivalul. Acum îmi merge bine. Joi am programare pentru scos firele. Am o vânătaie mare pe obraz, dar mă simt bine 😇 Acum… abia aștept samba de anul viitor. Până atunci, savurez viața culturală din Coburg, care nu duce lipsă de spectacole. Weekendul acesta este Serbarea din Piața Palatului, sâmbătă White Party, apoi Outside Rodeo — un festival open‑air cu indie, punk rock și hip‑hop. La Cetatea Veste are loc o călătorie în timp, un spectacol istoric care ne poartă în jurul anului 1500 și în secolul al XVII‑lea, cu meșteșuguri vechi, viață de tabără și tunuri care răsună peste ziduri. 😀 Uneori mă întreb dacă nu cumva există și stress de timp liber. Coburg reușește să-l provoace cu o naturalețe uimitoare. Dar nu mă plâng. Tuturor, un sfârșit de săptămână minunat! 😎💗🤗
~~~~~~~~~~~~~~~~
*) blocos = formațiile de samba percutivă, grupuri de muzicieni care cântă împreună ritmurile tradiționale, de obicei între 20 și 60 de membri

~~~~~~~~~~~~~~~~
Iubitorilor de samba, le recomand: „Samba Raiz Instrumental – O Verdadeiro Som do Samba Que Toca na Alma (Sem Voz)”

Ce mai faci, cum îți merge? Ce mai zici, ești bine?

 

Este o lume fantezistă, acea lume în care simplele întrebări — „Ce mai faci? Cum îți merge?” — nu sunt doar cuvinte aruncate în vânt, ci adevărate binecuvântări, pentru că oamenilor chiar le pasă unii de ceilalți? Poate că da… dar este singura lume pe care mi‑o doresc.

Este o planetă născocită aceea în care orașele sunt senine, zâmbetele sunt limbă universală, iar bunătatea este legea nescrisă a fiecărei zile? Poate că pare imposibil… dar așa ar trebui să arate normalitatea.

Este utopie să trăiești în pace, liniște și bunăstare? Poate că unii cred asta… dar pacea ar trebui să fie dreptul fiecărui om, nu doar un vis.

Există oare o baghetă fermecată care să facă să dispară corupția, lăcomia, egoismul, narcisismul, egocentrismul, setea de putere, fanatismul, ura, nedreptatea, frica, indiferența și lipsa empatiei? Poate că nu există magie… dar există alegerea fiecăruia dintre noi.

Sunt toate acestea doar un vis? Poate… atunci hai să-l visăm împreună, fiindcă se spune că lumea se schimbă exact cu visul pe care îl porți în tine. 🌍🌈✨❤️

Tare mult mi-aș dori ca mâine să mă trezesc pe o planetă în care oricine ar putea răspunde fără ezitare, la întrebarea din melodie: „Sunt bine. Îmi e bine. Sunt fericit.”

Cicloasele de la Rosolina Mare

Anul trecut, tot în această perioadă, am fost aici, la Rosolina Mare. 

Cine descoperă o dată acest paradis, revine fără îndoială. Și noi am revenit (anul acesta... suntem pentru a patra oara). Am revăzut multe fețe cunoscute, ne-am bucurat de reîntâlniri, de liniște, de mare... aproape de tot. Doar o singură familie ne-a tulburat vacanța. 🥴😥
Chiar în ultimele zile din cele două săptămâni petrecute atunci la mare, și-a făcut apariția pe plajă un cuplu din Tirol, însoțit de două chanische tara simpatice – Nela și Lana, una albă, cealaltă neagră. Însa... odată cu sosirea lor, liniștea noastră s-a dus cu valurile!
Nela se afla în faza de estru — adică în perioada fertilă din ciclul ei hormonal — și cum pășea pe nisip, toți cățeii necastrați, acei masculi plini de… virilitate, începeau să hăulească, să tragă, să se agite, ca și cum ar fi fost activați de o telecomandă invizibilă. Și Leo, bineînțeles, n-a făcut excepție!
La început am crezut că Leo o antipatizează pe cățelușă... L-am certat si pentru ca situația nu s-a schimbat, l-am dus la bungalow și l-am lăsat singur toată după-amiaza. Apoi am observat că nu era doar el – toți „masculii feroce” căpătau forțe spectaculoase, indiferent unde erau legati, trăgeau după ei șezlonguri, dărâmau umbrele, doar ca să ajungă în preajma Nelei. 💝 Noi toti am reacționat instinctiv, certându-ne cățeii. Într-un târziu  am înțeles - feromonii! De vină era acel parfum invizibil care răscolește hormonii și transformă cățeii docili în cavaleri înflăcărați. Și atunci au început vociferările. Părinții Nelei se jucau ostentativ cu mingea la țărm, exact acolo unde briza putea să împrăștie „aroma” peste toată plaja. Lana si Nela alergau vesele, sub privirile topite ale masculilor, cărora le curgeau balele - la propriu!!! Mare criză generală!
Cineva i-a rugat să se retragă la locul lor, discret, ca să putem savura și noi un pic de liniște. Dar nu! Încăpățânați. Atunci, o persoană fără cățel, care venea de fapt să facă duș în segmentul nostru de plajă si a asistat la tot spectacolul de hăuieli și agitație canină, ne-a spus că potrivit regulamentului plajei pentru câini, cățelușele aflate în călduri nu au voie să fie aduse pe plajă. Am verificat cu toții online – și da, așa era! Scria negru pe alb! Le-am comunicat celor doi austrieci, eu fiind delegata, că știam germană. Discuția s-a purtat în toate limbile: italiană, română, germană, franceză, engleză... dar ei nu au vrut să audă de nicio restricție. De fapt, ei negau realitatea! 

Așa ca, a doua zi s-a scris o petiție, am semnat si noi, cu toate ca noi urma sa plecam. Dar din solidartate cu cei care au rămas. Nu știm cum s-a încheiat episodul...
De ce povestesc toate astea? Pentru că anul acesta, în prima zi de plajă, exact când ne bucuram că ne-am revăzut cu prietenii noștri Diana, Gelu și Tommy și că aveam locul perfect pentru „tabără”... cine apare pe plajă?! Nela, Lana și cei doi austrieci aroganți!
„Ah, nuuuu se poate!” – am zis cu voce tare. Eram doar cu Diana, bărbații nostri plecaseră să cumpere fructe proaspete. Eu aveam lacrimi în ochi, pentru că Leo începuse să latre și nu-și mai lua ochii de la cele două chanische. Diana a zis: „Nu-ți face sânge rău, ne mutăm la pilonul 5.” (noi eram la Turnul de salvamar 4, ca era la doar cinci minute de mers pe jos de bungalowul nostru)... Încercam să-l liniștesc pe Leo și mă gândeam că gata, vacanța e sabotată... Dar, dintr-o dată, Leo a tăcut. Si totul a reintrat la normal. Am presupus că doar și-a amintit aventura de anul trecut și că, de data asta, cățelușele nu se aflau în faza de estru. Și exact așa a fost – am avut liniște întreaga vacanță. Juhuuu! 🌞🎉🥳🐾🐶
Dar cu austriecii nu am schimbat niciun cuvânt. Nici măcar o privire. Iar când vorbeam despre ei, nu știu cine – cred că Gelu a inventat porecla, le spuneam „Cicloasele” sau „mama/tata de Cicloase”. 

Doamne, ce cârcotași suntem! 😅 Nu-i asa? 😂 Anul acesta zău ca ne-am amuzat copios. 

Așa le va rămâne numele în vecii vecilor!

Nu le căutați pe Nela si Lana în colaje ca nu le-am fotografiat! Nu le-am acordat nici macat atâta atenție! 😐

Un prânz deosebit!

Înca de anul trecut am vrut sa organizam un "prânz original" - în compartimentul în care lucram, dar de reusit, decât abia anul acesta, la începutul lui martie ☺ 

Ca sa întelegeti despre ce este vorba, trebuie sa va spun ca din 17 colegi câti suntem, doar sapte sunt originari germani, ceilalti zece își au obârșia în diferite tari ale lumii: Franta, Italia, Ungaria, Tunisia, Pachistan, India si România. Ideea a fost ca pentru pauza de prânz, sa aduca fiecare ceva preparat în casa, dupa o reteta traditionala.

Toti au fost încântati si am deschis un tabel Excel în care fiecare a înscris felul de mâncare pe care-l va pregati, precum si ingredientele, având în vedere ca unii sunt vegetarieni sau au anumite alergii alimentare. 

Pâna când am stabilit data acestui festin a trebuit sa amânam de câteva ori, pentru ca unul sau altul erau în concediu de odihna, concediu medical sau în delegatie...În final, nu am reusit sa fim toti, însa prânzul a avut asa un succes, încât am hotarât ca actiunea va fi repetata, însa nu prea des, ca este periculos pentru siluete! ☺☺☺ 

Am rezervat pentru noi doua mese luuungi în sala de pauza si am prelungit pauza de prânz de la 30 minute la 50 ☺ Toate felurile de mâncare au fost delicioase, speciale si superb prezentate! 

"România" a fost reprezentata printr-o portie de salata de vinete si una de zacusca. Andrea - o unguroaica care a studiat la Bucuresti, a adus sarmale si chec marmorat. 

Eu personal, am testat totul ♥ Am luat din toate câte o portie mica, apoi, dupa ce am gustat, am completat farfuria cu ceea ce mi-a placut în mod deosebit. Paralel, am ascultat retetele si povestile, legendele sau provenienta felurilor de mâncare ♥ O atmosfera atât de placuta si foarte internationala!

Dupa parerea mea, cel mai delicios dar si cel mai aspectuos fel de mâncare, a fost reteta tunisiana "Tajine el Bey"! 

Prânzul a fost foarte variat, de la aperitive si salate, la feluri satioase, pâna la deserturi fine si usoare. O mare sarbatoare gastronomica! Toti am fost foarte încântati si... satui, ca sa nu zic ghiftuiti! Am râs cu seful nostru ca, dupa o asemenea masa, e nevoie de somn-de-voie ☺☺☺ Seful a râs si el si a propus sa tragem jaluzelele, sa închidem telefoanele si sa încuiem usa.☺☺☺ 

În realitate, am deschis larg ferestrele, am lasat aerul rece de primavara sa navaleasca în birouri, ne-am înviorat cu câte o cafea sau câte un ceai, ne-am suflecat mânecile si ne-am apucat de treaba... ca si când prânzul ar fi fost unul absolut normal ☺

PS: fetele mele m-au criticat când au vazut pozele "mama, tu erai mereu foarte inspirata în a decora salatele... puteai sa te straduiesti ceva mai mult!" ☺☺☺ Recunosc, au avut dreptate, însa... ca sa ma scuz, când am început ornatul era ora 23:30, dupa o zi de serviciu normala (de la 8 la 17:30) si alte câteva ore pline la bucatarie, cu coptul legumelor, descojitul, tocatul... Stiti cum se fac zacusca sau vinetele, nu trebuie sa explic mai mult ☺♥☺ De gustoase, au fost super gustoase, parol!

Oricine stie ce înseamna dragostea, va intelege - Provocare muzicala

Este o melodie lansata în anul 1964 de Irma Thomas, cântareata americana supranumita "Soul Queen of New Orleans". Melodia "Anyone Who Knows What Love is (Will Understand)" a fost compusa de Randy Newman si Jeannie Seely.
Eu am descoperit varianta interpretata de Jessica Brown în filmul "Fifteen Million Merits"(2011) din serialul SF "Black mirror" si... m-am îndragostit iremediabil de aceasta melodie.

Ca in fiecare vineri 😊 Friendship Friday 😊 create with joy! Tuturor un weekend minunat!

Asemanari, la pol opus - Provocare muzicala

Astazi propun Dean Lewis si melodia "Be Alright" (lansata în 2018), vizavi de Max Giesinger si mai putin cunoscuta pe plan international, piesa "Wenn sie tanzt" (Când danseaza) (2016). Nu pot sa spun de ce, dar când ascult una din melodii, gandul ma duce la cealalta si viceversa ☺ Seamana cu adevarat între ele sau este ceva personal?! ;-)

Un weekend minunat!

ca în fiecare vineri ☺ Friendship Friday ☺ Create With Joy ☺