Citate suplimentare despre câini și loialitate

🐶🐾🐶🐾🐶🐾🐶🐾🐶🐾🐶

♦ „Câinii vorbesc, dar doar celor care știu să asculte.” — Orhan Pamuk (scriitor turc, laureat Nobel)
♦ „Un câine este cel mai bun prieten pe care îl poți cumpăra cu bani.” — Friedrich Nietzsche
♦ „Câinii nu ne critică, nu ne judecă, ci ne iubesc necondiționat.” — Caroline Knapp
♦ „Câinii sunt exemple vii de loialitate, curaj și dragoste pură.” — Milan Kundera
♦ „Câinii sunt nu doar animale de companie, ci suflete care ne însoțesc în tăcere.” — Dean Koontz
♦ „Câinii sunt îngeri care vin pe pământ fără aripi.” — Anonim
♦ „Loialitatea unui câine este mai profundă decât orice cuvânt rostit de om.” — Anonim

♦ Pentru rubrica "Citate favorite" - tabel de înscriere la SUZANA

Cicloasele de la Rosolina Mare

Anul trecut, tot în această perioadă, am fost aici, la Rosolina Mare. 

Cine descoperă o dată acest paradis, revine fără îndoială. Și noi am revenit (anul acesta... suntem pentru a patra oara). Am revăzut multe fețe cunoscute, ne-am bucurat de reîntâlniri, de liniște, de mare... aproape de tot. Doar o singură familie ne-a tulburat vacanța. 🥴😥
Chiar în ultimele zile din cele două săptămâni petrecute atunci la mare, și-a făcut apariția pe plajă un cuplu din Tirol, însoțit de două chanische tara simpatice – Nela și Lana, una albă, cealaltă neagră. Însa... odată cu sosirea lor, liniștea noastră s-a dus cu valurile!
Nela se afla în faza de estru — adică în perioada fertilă din ciclul ei hormonal — și cum pășea pe nisip, toți cățeii necastrați, acei masculi plini de… virilitate, începeau să hăulească, să tragă, să se agite, ca și cum ar fi fost activați de o telecomandă invizibilă. Și Leo, bineînțeles, n-a făcut excepție!
La început am crezut că Leo o antipatizează pe cățelușă... L-am certat si pentru ca situația nu s-a schimbat, l-am dus la bungalow și l-am lăsat singur toată după-amiaza. Apoi am observat că nu era doar el – toți „masculii feroce” căpătau forțe spectaculoase, indiferent unde erau legati, trăgeau după ei șezlonguri, dărâmau umbrele, doar ca să ajungă în preajma Nelei. 💝 Noi toti am reacționat instinctiv, certându-ne cățeii. Într-un târziu  am înțeles - feromonii! De vină era acel parfum invizibil care răscolește hormonii și transformă cățeii docili în cavaleri înflăcărați. Și atunci au început vociferările. Părinții Nelei se jucau ostentativ cu mingea la țărm, exact acolo unde briza putea să împrăștie „aroma” peste toată plaja. Lana si Nela alergau vesele, sub privirile topite ale masculilor, cărora le curgeau balele - la propriu!!! Mare criză generală!
Cineva i-a rugat să se retragă la locul lor, discret, ca să putem savura și noi un pic de liniște. Dar nu! Încăpățânați. Atunci, o persoană fără cățel, care venea de fapt să facă duș în segmentul nostru de plajă si a asistat la tot spectacolul de hăuieli și agitație canină, ne-a spus că potrivit regulamentului plajei pentru câini, cățelușele aflate în călduri nu au voie să fie aduse pe plajă. Am verificat cu toții online – și da, așa era! Scria negru pe alb! Le-am comunicat celor doi austrieci, eu fiind delegata, că știam germană. Discuția s-a purtat în toate limbile: italiană, română, germană, franceză, engleză... dar ei nu au vrut să audă de nicio restricție. De fapt, ei negau realitatea! 

Așa ca, a doua zi s-a scris o petiție, am semnat si noi, cu toate ca noi urma sa plecam. Dar din solidartate cu cei care au rămas. Nu știm cum s-a încheiat episodul...
De ce povestesc toate astea? Pentru că anul acesta, în prima zi de plajă, exact când ne bucuram că ne-am revăzut cu prietenii noștri Diana, Gelu și Tommy și că aveam locul perfect pentru „tabără”... cine apare pe plajă?! Nela, Lana și cei doi austrieci aroganți!
„Ah, nuuuu se poate!” – am zis cu voce tare. Eram doar cu Diana, bărbații nostri plecaseră să cumpere fructe proaspete. Eu aveam lacrimi în ochi, pentru că Leo începuse să latre și nu-și mai lua ochii de la cele două chanische. Diana a zis: „Nu-ți face sânge rău, ne mutăm la pilonul 5.” (noi eram la Turnul de salvamar 4, ca era la doar cinci minute de mers pe jos de bungalowul nostru)... Încercam să-l liniștesc pe Leo și mă gândeam că gata, vacanța e sabotată... Dar, dintr-o dată, Leo a tăcut. Si totul a reintrat la normal. Am presupus că doar și-a amintit aventura de anul trecut și că, de data asta, cățelușele nu se aflau în faza de estru. Și exact așa a fost – am avut liniște întreaga vacanță. Juhuuu! 🌞🎉🥳🐾🐶
Dar cu austriecii nu am schimbat niciun cuvânt. Nici măcar o privire. Iar când vorbeam despre ei, nu știu cine – cred că Gelu a inventat porecla, le spuneam „Cicloasele” sau „mama/tata de Cicloase”. 

Doamne, ce cârcotași suntem! 😅 Nu-i asa? 😂 Anul acesta zău ca ne-am amuzat copios. 

Așa le va rămâne numele în vecii vecilor!

Nu le căutați pe Nela si Lana în colaje ca nu le-am fotografiat! Nu le-am acordat nici macat atâta atenție! 😐

Mirecurea fara cuvinte (21) - Pe pod

Dorești să participi la MIERCUREA FARA CUVINTE? Este simplu si amuzant! Nu trebuie decât să afisezi pe blogul tău o fotografie sau o serie de fotografii care "să vorbeasca fără cuvinte" și apoi sa introduci linkul în tabelul de mai jos.
Este WORDLESS WEDNESDAY... mai stai mult pe gânduri? Înscrie-te! :-)

Insula Mainau - Catei simpatici

Am prezentat pâna acum în diverse articole florile vazute pe Insula Mainau - astazi voi prezenta fotografii cu cateii întâlniti pe timpul excursiei. Nu exagerez când spun ca fiecare al patrulea grup de oameni a avut ca însotitor un catel!
Au fost zeci ☺ eu am fotografiat doar câtiva... Este greu sa surprinzi în fotografie un catel atunci când nu exista o relatie de prietenie-încredere între fotograf si patruped. În plus, exista oameni si oameni... unii se bucura ca îi este admirat catelul, altii dinpotriva, unii schimba cu placere câteva cuvinte legate de prietenul patruped, altii doar trec fara sa se opreasca, însa zâmbesc, placut impresionati ca prietenul patruped a atras atentia si altor persoane.

În ceea ce ma priveste, mi-au placut cateii de când ma stiu. De-a lungul timpului am avut acasa trei catei, ultimul a fost un Foxterrier sârmos, prieten nedespartit al fetitelor mele. Stiu ce înseamna sa ai responsabilitatea unui catel si pe cât de mult mi-ar place, timpul si stilul meu actual de viata nu îmi permite sa mai am propriul catelus. De aceea, ma bucur de câte ori întâlnesc pe strada unul ☺

Un studiu recent facut în Germania, arata ca cel puti 15% din populatia în vârsta de peste 14 ani, poseda un câine. 70% din neposesorii de câine simpatizeaza câinii si cocheteaza cu ideea de a avea cândva unul. Doar 6% sunt împotriva ideii de a fi posesor de câine.
99% din cei intervievati vad în câine un prieten, un animal de companie si apreciaza valoarea non-agresiva a câinelui în societate, doar un procent, vede în câine un paznic.
89% din neposesorii de câine au criticat lipsa de bun simt a posesorilor de câini care spre exemplu nu aduna din spatiile publice excrementele propriului catel, considerând aberanta dragostea exprimata fata de un câine dar lipsa de respect fata de concetateni.
Analizând rasa de câine, s-a constatat ca trei sfert din posesori prefera rasa pura si doar un sfert rasele corcite.
În Germania, sunt întregistrate 23 milioane de animale de casa (inclusiv acvarii cu pesti ornamentali sau terarii), din care doar 5 milioane sunt catei. Facând raportul la numarul de locuitor, statistica plaseaza Germania pe locul trei între tarile europene iubitoare de animale, dupa Rusia si Italia, dar înainte de Franta, UK, Polonia, Spania, Olanda, Belgia, Ungaria si Portugalia.

Suflețel

Astazi, la rubrica "Duminica la povesti" (tabel de înscriere la Anastasia), am sa povestesc despre Fetița, o catelusa din rasa Chihuahua, la care mie si sotului meu, ne-a ramas o bucata din suflet...

Cândva, pe când probabil avea sub un an, catelusa a fost adoptata de o familie care - ca multe alte familii care locuiesc în oras, au hotarât sterilizarea ei. Dupa ceva timp, nu au mai vrut-o si au dat-o altei familii. Aceasta locuia probabil într-un apartament la bloc si pentra ca Fetița latra - asa cum este normal pentru un catel sanatos, au hotarât sa o supuna unei noi operatii si anume taierea coardelor vocale! Dupa ce a supravietuit si acestei orori, Fetița tot nu a fost suficient pe placul lor, asa ca a fost data unui azil al animalelor. De aici a fost adoptata de o familie cu doi copii prescolari. Ce o mai fi patimit pâna când s-au obisnuit unii cu altii nu e chiar greu de imaginat, însa în felul lor, membri acestei familii au iubit-o pe Fetița. Întâmplarea a facut ca aceasta ultima familie, sa trebuiasca de pe-o zi pe alta sa se mute în strainatate... Catelusa, acum în vârsta de aproximativ cinci ani, nu a avut actele necesare emigrarii, cu fotografii, parafe si vaccinuri si în tumultul mutatului, adultii nici nu au avut timp sa se ocupe, asa ca au apelat la un bun prieten. Acesta a fost rugat sa întocmeasca Fetiței actele si sa aiba grija de ea, pentru aproximativ o luna - când se vor întoarce sa încheie ultimele formalitati datorate schimbarii de domiciliu si sa ia catelusa.

Eram la Paris, în locuinta prietenei mele Simona, când o buna cunostinta de-a ei a sunat la usa, rugând-o sa o gazduiasca pe Fetița deoarece trebuie sa plece pentru câtva zile din oras. Simona are un motan birmanez - Tarzan, si în principiu unde are loc un animalut, au loc si doua, însa nu a vrut sa accepte, motivând ca are musafiri. În timp ce avea loc discutia în hol, Fetița si Tarzan s-au cunoscut, s-au mirosit si si-au exprimat indiferenta - cumva tradus "nici prieteni, nici dusmani".
Priveam toti înduiosati scena si am soptit Simonei ca, daca adevaratul motiv al refuzului suntem noi, sa nu-si faca probleme, pentru ca noi iubim animalele si ne-am bucura sa avem în preajma, macar pentru câteva zile un catelus. Asa ca Simona a luat-o în gazda pe Fetița.
Ce-o fi fost în sufletelul catelusei, nu stie nimeni! Ne putem doar închipui... Ne-a lasat impresia ca întelege totul si ca-si accepta resemnata destinul. O catelusa cuminte, atenta la tot ce se întâmpla în jurul ei, multumita cu foarte putin si deosebit de fericita sa primeasca o mica mângâiere.
Toti am îndragit-o si mai ales, aflându-i povestea, am simtit ca niciun rasfat nu e prea mult! Am iesit zilnic cu ea la plimbare, am mângâiat-o, am luat-o sa doarma în pat cu noi si i-am dat sa manânce delicatese.

Cel mai mult ne-a emotionat reactia catelusei, când am luat-o cu noi într-o excursie de o zi (la Giverny) si am ajuns seara acasa. Toata ziua a fost cuminte si a mers la pas, oriunde am dus-o. Ajunsa acasa însa, nu a mai putut de fericire! Ce tumbe a facut si ce a mai dat din codita ei stufoasa! Parca ar fi încrecat sa spuna "Ce bine ca nu m-ati dat altcuiva si ca mi-ati permis sa vin din nou aici - acasa" chiar daca aceasta "acasa" era pentru ea de-abia de patru zile!

Helmut s-a atasat de ea atât de tare încât a hotarât sa o luam acasa la noi. Simona ne-a explicat ca nu este posibil pentru ca Fetița apartine familiei cu copii, si ca acestia o iubesc. Ba chiar ne-a venit ideea sa o luam totusi si sa o rugam pe Simona sa spuna ca a pierdut-o la plimbare. Dar... nu este corect sa faci asa ceva! Asa ca, în finalul vacantei noastre, ne-am întors acasa, fara catel...

Urmatoarele zile am pomenit-o permanent - când am plecat la plimbare am spus "uite, acum putea sa fie si Fetița cu noi", când ne-am dus la culcare am spus "ar fi avut loc si Fetița aici", dimineata când ne-am trezit am cautat-o si am ramas cu obiceiul ca atunci când mergem la cumparaturi, sa privim rafturile cu produse pentru catei.
Am sunat-o pe Simona câteva zile la rând, întrebând ce mai face Fetița, ce noutati mai are despre ea.
Saptamâna trecuta, când Simona a fost la noi, ne-a spus ca familia cu copii a luat-o si ne-a arata o fotografie primita pe sms, cu fetitele care o tin strâns în brate pe Fetița. Am oftat si ne-am spus "Doamne da sa fie toti fericiti!"
Exista catei cu duiumul pe lume si bineînteles si multi din rasa aceasta, dar niciunul nu este ca Fetița... Tare îi mai ducem dorul!

În încheiere, câteva fotografii cuTarzan, un motan frumos, norocos si educat la Paris! (este fiul lui Fraise☺)