Mai e doar o lună până la concediul de vară, pe care îl vom petrece la fel ca anii trecuți, pe malul Mării Adriatice. Ar trebui să fie o perioadă de entuziasm și planuri, însă anul acesta plecarea noastră va purta o umbră de tristețe...
Acum un an, chiar în ziua aceasta, ne-am întâlnit la restaurant cu foștii noștri vecini – Reinhard, Magdalena și cățelușa lor, Molly. Le-am povestit că urma să plecăm la mare în concediu, iar ei și-au exprimat dorința să ni se alăture. Au reușit să găsească un bungalow vecin cu al nostru, iar la sfârșitul lunii iunie am pornit împreună spre mare. A fost o săptămână plină de povești, plimbări, râsete și nopți târzii încărcate de voie bună. Am trăit acele momente fără să ne gândim că timpul poate fi nemilos, că unele amintiri vor rămâne doar amintiri...
Ieri, l-am condus pe Reinhard pe ultimul său drum. Cu doar două zile înainte de ziua lui, s-a stins, lăsând în urmă o familie îndurerată...
Vara aceasta va fi la fel și totuși diferită... Valurile vor continua să mângâie țărmul, zilele vor fi însorite, briza caldă va purta mirosul sărat al mării, iar serile vor fi scăldate în lumina blândă a apusului. Vom regăsi aceleași peisaje familiare, același ritm tihnit al vacanței, dar Reinhard nu va mai fi acolo să le vadă, să le simtă, să le trăiască alături de noi...
Ne vom gândi la el, la timpul petrecut împreună, la amintirile care ne-au legat. Vom păstra un moment de reculegere, vom aprinde o lumânare și poate, cumva, prin noi, va simți marea, nisipul, serile lungi și atmosfera tihnită a acelor cine împărtășite odinioară...
Toate textele si fotografiile de pe acest blog sunt protejate potrivit Legii nr. 8/1996, privind drepturile de autor. Nimic nu poate fi preluat fără acordul autorului.
Se afișează postările cu eticheta viata. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta viata. Afișați toate postările
duminică, 25 mai 2025
sâmbătă, 25 ianuarie 2025
Lumini, umbre, alb-negru sau color
Fotografia este un mijloc prin care surprindem momente și detalii pe care, uneori, ochiul uman le poate trece cu vederea.
Plăcerea de a fotografia vine din capacitatea de a îngheța timpul și de a captura emoții, peisaje și povești într-un cadru unic. Fiecare fotografie este o mică operă de artă care ne permite să vedem lumea printr-o perspectivă personală și distinctă.
Lumina și umbrele sunt partenerii eterni ai creației, iar în contrastul lor găsim adevărata frumusețe a vieții. Fără umbră, lumina și-ar pierde strălucirea; fără lumină, umbrele și-ar pierde misterul.
♦ "Lumea nu este alb-negru. Este plină de culori, iar umbrele nu sunt decât accentele care scot în evidență splendoarea luminii." - Hermann Hesse
♦ "Întunericul nu poate alunga întunericul; doar lumina poate face asta. Ura nu poate alunga ura; doar dragostea poate face asta." - Martin Luther King Jr.
♦ "Începuturile și sfârșiturile umbrei stau între lumină și întuneric și pot fi infinit reduse și infinit mărite. Umbra este mijlocul prin care corpul își arată formele." - Leonardo da Vinci
♦ "Nu neglija niciodată culorile vieții; umbrele sunt doar necesare pentru a face lumina să strălucească mai puternic." - Charles Dickens
♦ "Viața este ca un desen în creion: necesită linii de lumină și umbre pentru a-i da profunzime." - Anonim
Înscriu aceasta postare la "Citate preferate" - tabel de înscriere la Suzana.
/ Labels:
acasa,
arta,
ctate,
culoare,
flori,
fotografie,
gânduri,
Leo,
lumini,
pictura,
profunzime,
umbre,
viata
luni, 4 noiembrie 2024
Citate, reflexii, influente
Zilele trecute am facut ordine pe rafturile din birou si mi-a picat în mâna o agenda din 2015. Am rasfoit-o si am descoperit câteva pagini pe care notasem replici si gânduri paralel la un serial pe care l-am urmarit atunci: Being Erica. Nu-mi mai amintesc nimic despre acest film... însa ceea ce am notat aici mi-a sunat tare frumos, asa ca presupun ca a fost un film interesant!
Unele notite sunt facute pur si simplu, la altele am utilizat ghilimele si pentru cateva am chiar notat autorii. Nu mai pot verifica ce este citat si ce e script, însa rândurile sunt emotionante si m-am gândit sa le transcriu aici, poate plac si altora ♥
"Se spune ca viata este o serie de momente mari și mici, vesele și tragice. Sunt aceste momente care dau formă și sens vieții noastre, care ne cheamă să examinăm calea pe care am urmat-o și sa aflam zi de zi, ce ne rezervă viitorul."
Scopul fiecărei călătorii este de a ne regla propria imaginație prin realitate și, în loc să ne gândim cum ar putea fi lucrurile, să le vedem așa cum sunt de fapt.
Speranța este deja o parte a fericirii și poate, cea mai importantă fericire pe care o oferă această lume. Dar, ca în cazul tuturor plăcerilor savurate în exces, prea multă speranță este pedepsită cu durere. Iar speranțele exagerate se termina în dezamăgire.
"Prudența este atitudinea care face viața mai sigură, dar rareori fericită". (Samuel Johnson)
“Suntem suma tuturor hotarârilor pe care le-am luat” - un adevar exprimat de Albert Camus atât de compact si frumos! Fiecare greseala, fiecare alunecare, fiecare esec, ne ofera sansa de a evolua. Asa învatam sa schimbam ce putem schimba si sa acceptam, cee ace nu putem schimba.
Mecanica cuantica ne spune ca nu vom sti niciodata cum se va comporta un atom, pentru ca exact în momentul în care privim, am modificat deja atomul! Privitul in sine nu este niciodata pasiv. Exista un efect pe care fizicienii îl explica asa: “Realitatea, indiferent unde este privita, este doar o reactie pe care o constatam.
Cea mai mare greseala este cea de a renunta la a lupta pentru împlinirea uni vis iar adevarata putere, reprezinta stradania de a încerca mai departe. Daca ai încredere ca totul va fi bine si iti aduci aminte tot ceea ce ai realizat, ai viziunea corecta asupra situatiei si asa, poti continua sa-ti urmezi visul. În final, ai convingerea ca ai facut tot ce ti-a stat în putință si ai puterea de a continua.
Câteodată viata decurge cu totul altfel decat ne închipuim. Viata amesteca din nou cărțile si indiferent ce cărți ai in mana, sunt cărțile cu care trebuie sa joci. Nu este usor si nici in viitor nu va fi ușor. Insa omul învață, se schimba si se dezvolta odată cu sarcinile pe care le primește.
Chiar si în cele mai întunecate vremuri, trebuie sa ne gândim ca acesta este scopul pentru care existam, de aceea putem sa ne repliem forțele si mergem mai departe. Unele lucruri se întâmpla, ca vrei sai nu vrei.
Mai întâi exprimi gândul, apoi acționezi, dupa care, acțiunile devin obiceiuri si vor defini o latura a caracterului personal. Iar caracterul va devei destinul tau. Nu este întotdeauna usor sa asculti vocea interioara ca sa-ti estimezi caracterul. Ne comportam corect, chiar si atunci cand nimeni nu ne priveste?! Sau atunci cand drumul devine îngust si incomod?! In final, facem cee ace e corect, pentru ca trebuie, pentru ca noi asa suntem, pentru ca asa se cuvine.
„Indiferent cum este trecutul tău, ai un viitor fără pată.” - Melanie Gustafson
“Prieteniile sunt ca acoperișurile vechi, trebuie să le repari constant pentru a le face să reziste” - Samuel Johnson.
Înscriu postarea la "Ciate favorite" tabel de înscriere la Suzana
joi, 6 iunie 2024
Paradoxuri ale vremurilor noastre - Reflexii in oglinda S23/24
Case mari, familii mici...Tot mai multă educație, dar tot mai puțin bun simț...
Descoperiri senzaționale în medicină, însă stare de sănătate generală proastă...
Câștiguri mari, puține satisfacții sufletești...
Grad înalt de inteligență, dar suprimare de emoții...
Plini de cunoștințe, dar lipsiți de înțelepciune... Mulți oameni însă puțină omenie...
Progrese tehnologice avansate, însă tot mai grave probleme în mediul înconjurător...
Resurse naturale bogate distribuite însă nechibzuit...
Consum ridicat de bunuri și puține satisfacții în viață...
Bunăstare pentru puțini, sărăcie pentru cei mulți...
Tehnologie avansată, dar regresie morală...
Mulți prieteni pe Social Media, însă foarte puțini prieteni adevărați în viața reală...
Speranța de viață înaltă, dar calitatea vieții din ce în ce mai scăzută...
Acesta este textul unui videoclip gasit pe Facebook (tradus de mine)... Împreuna, putem sa schimbam cursul actual al lucrurilor! Va rog sa reflectati si... sa participati la "Reflexii in oglinda", daca va face placere🤗 o rubrica saptamânala initiata de SoriN si preluata de mine aici. Publică într-un articol pe blogul tău, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat in oglinda sau imagini pe care tocmai le-ai vazut în "oglinda" (orice fel de oglinda... chiar si oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) si înscrie articolul aici - în tabel:
/ Labels:
adevar,
bucurie,
bunatate,
durere,
epoca,
FB,
frumusete,
intelepciune,
lume,
mediu,
realitate,
reflecteaza,
reflexii,
Reflexii în Oglinda,
sanatate,
Social Media,
viata
vineri, 18 octombrie 2019
Pentru o zi ca aceasta - Provocare muzicala
Lee Hazlewood si Suzi Jane Hokom - For a Day Like Today
Melodia - Pentru o zi ca aceasta ("For a Day Like Today") a fost compusa de Lee Hazlewood (1929 – 2007), este interpretata de Suzi Jane Hokom si apartine albumului “Cowboy in Sweden”.
Lee Hazlewoods a fost compozitor, cântaret country si producator de muzica, în anii ’60 a lucrat si a obtinut un succes enorm cu Nancy Sinatra. Binecunoscutele melodii: "These Boots Are Made for Walkin’", "Lady Bird", "Sand, Some Velvet Morning", "SummerWine" si "Somethin' Stupid", sunt compozitii ale lui Lee Hazlewoods - superbe toate! Neaparat sa (re)vedeti videoclipurile (am pus link.uri) ❤️
Ciudat este ca Lee a studiat medicina, dupa care a făcut serviciul militar în timpul războiuluidin Coreea. I-a placut întotdeauna muzica si... cariera muzicala si-a început-o ca DJ, la radio Oklahoma. La scurt timp a fondat propria companie de înregistrari si a inceput sa scrie piese pe care le-a interpretat înpreuna cu doi prieteni - instrumentisti, având doar success local.
În anul 1963, Lee a lansat primul sau album si a cunoscut-o pe Nancy Sinatra, pe atunci fara success - apasata de umbra tatalui Frank Sinatra, marea vedeta internationala. Situatia s-a schimbat ca prin magie. Lee &Nancy - duetele lor au luat cu asalt topurile la sfârsitul anilor '60. Si tot brusc, Lee s-a retras din muzica la mijlocul anilor ’70 (din motive familiare). La sfârsitul anilor ’90 avut un come-back promitator (concerte si turnee împreuna cu Nancy si cu Nick Cave), însa din motive de boala, Lee s-a retras din nou, neașteptat.
Despre Suzi Jane Hokom nu am gasit nicio informatie în tot internetul asta mare!… Exista doar înregistrari din vremea când interpreta impreuna cu Lee compozitiile acestuia. Curios este faptul ca toate inregistrarile sunt înainte de duetul Lee & Nancy... asa ca s-a manipulat ideea ca Suzie Jane Hokom ar fi fost pseudonimul lui Nancy Sinatra, la începutul carierei muzicale…
De ce am ales melodia aceasta? Pentru ca atat textul:
Va doresc sa aveti un weekend minunat! ❤️Friendship Friday❤️Created with Joy❤️
Melodia - Pentru o zi ca aceasta ("For a Day Like Today") a fost compusa de Lee Hazlewood (1929 – 2007), este interpretata de Suzi Jane Hokom si apartine albumului “Cowboy in Sweden”.
Lee Hazlewoods a fost compozitor, cântaret country si producator de muzica, în anii ’60 a lucrat si a obtinut un succes enorm cu Nancy Sinatra. Binecunoscutele melodii: "These Boots Are Made for Walkin’", "Lady Bird", "Sand, Some Velvet Morning", "SummerWine" si "Somethin' Stupid", sunt compozitii ale lui Lee Hazlewoods - superbe toate! Neaparat sa (re)vedeti videoclipurile (am pus link.uri) ❤️
Ciudat este ca Lee a studiat medicina, dupa care a făcut serviciul militar în timpul războiuluidin Coreea. I-a placut întotdeauna muzica si... cariera muzicala si-a început-o ca DJ, la radio Oklahoma. La scurt timp a fondat propria companie de înregistrari si a inceput sa scrie piese pe care le-a interpretat înpreuna cu doi prieteni - instrumentisti, având doar success local.
În anul 1963, Lee a lansat primul sau album si a cunoscut-o pe Nancy Sinatra, pe atunci fara success - apasata de umbra tatalui Frank Sinatra, marea vedeta internationala. Situatia s-a schimbat ca prin magie. Lee &Nancy - duetele lor au luat cu asalt topurile la sfârsitul anilor '60. Si tot brusc, Lee s-a retras din muzica la mijlocul anilor ’70 (din motive familiare). La sfârsitul anilor ’90 avut un come-back promitator (concerte si turnee împreuna cu Nancy si cu Nick Cave), însa din motive de boala, Lee s-a retras din nou, neașteptat.
Despre Suzi Jane Hokom nu am gasit nicio informatie în tot internetul asta mare!… Exista doar înregistrari din vremea când interpreta impreuna cu Lee compozitiile acestuia. Curios este faptul ca toate inregistrarile sunt înainte de duetul Lee & Nancy... asa ca s-a manipulat ideea ca Suzie Jane Hokom ar fi fost pseudonimul lui Nancy Sinatra, la începutul carierei muzicale…
De ce am ales melodia aceasta? Pentru ca atat textul:
Există un vis pe care l-am salvat pentru o zi ca aceasta
Copaci galbeni, apele indiene care curg încet pe drumul lor
Există un porumbel pe vârful cel mai înalt de copac, care cântă pacea în vânt
Din nou și din nou.
Este doar un vis, pe care l-am salvat pentru o zi ca aceasta
Există o speranță pe care am economisit-o pentru o zi ca aceasta.
Iubirea va veni, iubirea va cuceri fiecare inimă care bate astăzi
Și este posibil să nu fie perfect, dar cel puțin putem încerca,
Tu și eu, tu și eu, tu și eu...
Este doar o speranță pe care am economisit-o pentru o zi ca aceasta
Există o melodie pe care am salvat-o pentru o zi ca aceasta [...]
cât mai ales videoclipul, îmi aduc aminte de copilarie... De joaca libera si fara griji, de lego-duplo, de cowboys si indieni miniaturali, de scrabble, de zmeie si jucarii zburatoare, de vacantele de vara la mare. Da, am avut o copilarie minunata... si am rezervat aceasta propunere muzicala pentru un sfârsit de saptamâna ca acesta (☺ prietenii stiu de ce)!Va doresc sa aveti un weekend minunat! ❤️Friendship Friday❤️Created with Joy❤️
duminică, 20 ianuarie 2019
AKIANE - povestea de viata a unui talent neobisnuit
Am descoperit-o pe Akiane în urma cu cativa ani întâmplator, rasfoind "pagini" din internet. De atunci urmaresc mereu si cu deosebita încântare videoclipurile de pe canalul ei YouTube - ultimul, înainte de Craciun; am tot amanat sa scriu pe blog despre ea, dar simt ca parca daca nu v-o prezint, nu sunt crestin adevarat.
Akiane s-a nascut pe 9 iulie 1994 si la vârsta de 8 ani a pictat tabloul pe care l-a intitulat "Prince of Peace" - sustinând ca Iisus i-a vorbit înca de când avea patru ani, încurajând-o să deseneze, să picteze si sa-si faca viziunile cunoscute.


Foarte pe scurt, Akiane are 24 de ani, a început să deseneze la vârsta de patru ani (aici mai sus, 4 desene facute de Akiane la vârsta de 5 ani!), la șase ani picta și a început să scrie poezii filozofice la șapte.
Picturile Akianei sunt majoritatea alegorice și spirituale - portrete ale lui Isus, copii, animale si autoportrete. Inspirația ei principală provine din viziunile ei despre Cer și din învataturile si experiențele ei religioase. La vârsta de 12 ani a prezentat în expozitie șaizeci de tablouri în format supradimensional. Unele dintre lucrările ei au fost achiziționate de Ambasada SUA în Singapore.
În total a semnat peste 200 de lucrări de artă și 800 de lucrări literare. A publicat două cărți, ambele bestseller. La vârsta de 10 ani, Akiane a fost invitata la emisiunea TV The Oprah Winfrey Show. La vârsta de 12 ani, ea a fost intervievata de CNN. A apărut în episodul 68 al emisiunii "The Late Late Show" cu Craig Ferguson (2005) și în eposodul 21 al Talk-Show-ului Katie (2012).
Viata Akianei este fascinanta si vocea ei este ca o mângâiere. Sper ca pentru fiecare, acest film autobiografic va fi ca un balsam pentru suflet. Pentru cei care nu înteleg engleza, am incercat o traducere, asa cum m-am priceput mai bine:
"... În 1994, familia noastră trăia într-o casa dărăpănată, permanent inundata, la marginea unui câmp de porumb, nu prea departe de o uriașă centrală nucleară. Tata, venit din zona ghetto-ul din Chicago, mama emigranta din Lituania, încercând sa scape de regimul sovietic.
Mama m-a nascut acasa, singură, fără sa fie asistata de moașă sau doctor - la fel ca si pe cei doi frați mai mari. Când m-am născut, tatăl meu s-a îmbolnăvit si a fost la un pas de moarte si cea mai plauzibila cauza au fost toxinele din apa potabila și a pesticidelor cu care se stropea si peste casa noastra, atunci când erau tratate plantele de cultură. Nu aveam nici bucătărie, nici măcar un mobilier, cu excepția unei saltele, a unui scaun, a unui mic raft, a câtorva cărți de buzunar, a trei farfurii, două oale si un arzător portabil. Găuri mari, urâte și doar pete de vopsea existau pe placajul crăpat. Pereții scorojiti, cu crăpături profunde, au fost singurele noastre decorațiuni. Am spălat vasele într-o chiuvetă la subsolul nostru, care practic era în permanență inundat.
Mama ne-a dus pe noi copiii în comunitatea rurală cea mai apropiata, în speranța de a ne găsit prieteni, dar usile ni se închideau în nas, una după alta. Nimeni nu vroia sa-si faca de lucru cu noi. Ba chiar un vecin ne-a amenințat cu represalii daca ne mai vede la biserica, un alt a încercat să ne împuște câinele. Într-o zi, cineva a provocat intentionat un incendiu în apropierea casei noastre si în panica produsa de flacari, am cazut pe scari si cicatricea de pe frunte mi-a ramas amintire pe viata.
Deoarece starea de sănătate a tatălui meu se înrăutățea permanent si nu a mai putut sa mearga la lucru, singura noastra sansa a fost ca mama sa gaseasca o slujba sa întretina familia. A început ca vânzator ambulant al unor alge si mirodenii. Ne-a implicat pe toti copiii în efortul vânzarilor si o iarna întreaga, m-a purtat în spate, prin nameti de zapada de jumatate de metru - am umblat din ușă în ușă, din cartier în cartier.
Incredibil cum afacerea mamei a prosperat si în mai putin de doi ani, a adunat atâtia bani încât parintii si-au permis luxul de a închiria vila Frank Lloyd - de trei mii de metri pătrați, în Rolla, Missouri.
Unele din cele mai frumoase amintiri ale mele, sunt legate de acești patru ani petrecuti aici. A fost ca un vis frumos! Ma jucam ziua întreaga împreuna cu fratii mei, fara nici-o grija. Înotam în piscina interioară, faceam curse de scutere de-a lungul coridoarelor, pescuiam în micul nostru lac, ne împleteam coronite din păpădii, urmaream cu se dezvolta fluturii din coconi și alergam alaturi de câinele nostru urias (rasa Newfoundland) peste dealurile de golf.
Chiar dacă biblioteca noastră s-a extins la douăzeci de mii de cărți, nu am fost niciodată orientata spre lectura. Mi-au plăcut mai mult experiențele de viață reale. Si pentru ca am crescut fără rude, ceea ce mi-a plăcut cel mai mult era sa petrec timpului cu familia mea. Frații mei mai mari au fost cei mai buni mentori și tovarasi de joacă, iar părinții - idolii care au reusit întotdeauna sa faca lumină în cele mai întunecate situații. Cu râs si glume, am reusit sa depasim cele mai dificile momente.
Dupa ce sănătatea tatălui meu s-a îmbunătățit, mama a abandonat afacerea în plin succes si parintii au hotarât sa ne mutam din vila si sa reducem cheltuielile la minimul de supravietuire, pe principiul ca nimic nu este mai important decât sanatatea si timpul petrecut cu familia. Parintii si-au dedicat noua tot timpul, acordându-ne multă afectiune, atenție și îndrumare. Dacă nu ar fi luat această decizie, probabil ca nimeni nu ar fi observat înclinațiile mele artistice și fără sprijinul lor zilnic nu aș fi devenit artistul care sunt astăzi.
Ne-am despatit de vila superba, de biblioteca, de mobilierul nostru, am parasit minunatele noastre locuri joacă, dar am câștigat mult mai mult - pe mama, să ne educe cu normă întreagă. Am savurat atenția ei deosebita. A avut timp sa mă asculte, uneori ore întregi, despre visele mele în cele mai mici detalii, despre viziunile mele spectaculoase ale viitorului și ale altor lumi. Era singura care credea că ceea ce descriam nu erau fantezii fabricate, ci experiențele mele reale și ea a notat totul cu meticulozitate în jurnalul ei.
La fel ca matematicienii, teoreticienii și fizicienii cuantici care datorita unui instinct special si extrem de dezvoltat, au o percepție deisebita asupra lumii, asa am crezut că am și eu un alt fel de simț de percepere al universul. Privind retrospectiv experiențele mele spirituale, au existat multe intamplari inexplicabile, însă nimic nu a afectat familia la fel de mult ca întâmplarea pe care o voi povesti, când într-o zi ploioasă am dispărut. Aveam doar cinci ani.
Sute de vehicule din micul nostru oraș au fost oprite pentru inspecție si fotografia mea a fost distribuită în toate dispeceratele locale. Ciudat a fost faptul ca eu puteam sa-i vad pe toti cei implicati în cautarea mea - pe fiecare ofițer de poliție, pompier, câine de căutare sau vecin. Toti suspectau o rapire, îi auzeam si îi vedeam, dar nimeni nu ma putea vedea! Culmea este ca eu îi vedeam pe toti simultan, indiferent de timp sau spatiu.
Dupa câteva ore, am fost din nou vizibila si am reapărut chiar lângă ferestrele din coridorul în formă de semilună al casei noastre, în mijlocul numeroșilor martori oculari. Nici familia mea, nici ofițerii de politie, nici eu nu am putut sa înțelegem ce sa întâmplat cu adevărat, nimeni nu a putut da o explicatie plauzibila. Singurul lucru concret din acea zi este ursuletul de plus pe care l-am primit de la dipseceratul de poliție.
Din acest moment, am început sa desenez si sa pictez asiduu. Ca si când as fi avut de îndeplinit un plan. Mama îmi punea la dispozitie creioane colorate, vopsele si hârtie. Formatul standard al colii de hârtie nu ma mai multumea, simteam ca am nevoie de o suprafata mult mai mare sa exprim ceea ce simt si exploziile mele de nemultumire începusera sa se înmulteasca. Mama nu m-a mustrat niciodata pentru crizele mele de nervi si a salvat multe din schitele pe care eu le-am aruncat la gunoi. Eram atât de frustrata si plângeam foarte des. Refuzam sa învat de la cineva, însa stiam ca singura nu-mi voi putea îndrepta greselile din pictura. Si atunci, tot mama m-a ajutat cu multa rabdare si tactica - a fost... ca si când mi-ar mai fi daruit o pereche de ochi. Apoi, tot ea a fost cea care m-a sfatuit sa învat alti copii sa picteze si astfel sa-mi autofinantez materialele pentru pictura. Mama mi-a spus: "Un palmier este singurul copac care poate supraviețui unui uragan fără a se rupe. Se poate îndoi până la pământ, pentru ca are rădăcinile elastice si robuste, antrenate pe timpul furtunilor repetate. Talentul tău, Akiane, este ca un palmier. Va fi mai puternic dacă vei lucra cu alți copii, nu împotriva lor. Chiar dacă aceasta munca seamănă acum cu un uragan." Si tot mama mi-a spus sa nu ma compar niciodata cu un alt copil. "Un mare artist nu este mai bun decât alți artisti, Akiane. Un mare artist îi face pe alți oameni să se simtă mai bine. Si un artist adevărat este acela care-si termina lucrarile începute." Ea avea mereu dreptate.
Am început scoala exact când s-a născut Ilia, cel de-al treilea frate al meu, dar nu am rezistat acolo mai mult de un an și jumătate. Toti profesorii încercau sa ma faca sa vad liniile si culorile asa cum doreau ei si toti considerau ca asa cum fac eu este gresit. Am fost retrasa si înscrisa la scoala parohiala, unde am urmat cursurile de arta si sculptura religioasă. Aceasta mi-a influențat foarte mult atracția ulterioară asupra figurilor legendare. Pentru prima dată am ajuns să aflu despre viziunea lumii asupra a ceea ce trebuia să fie divinitatea, dar în profunzime am simțit că eu am perceput totul într-un sens mult mai larg și mai profund. Mi se părea că majoritatea oamenilor erau complet ignoranți față de alte realități sau că realitățile pe care le-au perceput erau văzute doar dintr-un unghi foarte îngust.
Visul vieții tatălui meu a fost să se mute în Occident, așa că atunci când a găsit un serviciu în domeniul hotelier, ne-am mutat la Coal Creek Canyon, Colorado, la doua mii de metri deasupra nivelului mării. Mutatul noastru a coincis cu tragica zi de 11 septembrie (2001).
Au fost cele mai grele zece luni din viata familiei noastre, cu multe accidente sau îmbolnaviri. Covorul albastru, închis de cincizeci de ani în casa pe care o închiriasem era îmbâcsit de praf, la fel ca si pereții și plafoanele. Fratele cel mic a fost la un pas de otrăvire. Toxicoza s-a manifestată prin tulburări gastro-intestinale și respiratorii deosebit de periculoase. Vizitele la medici si diverși specialiști nu au schimbat situația. Frații mei mai mari s-au rănit - Jean Lu, la spate și picioare, iar Delfini a suferit o arsura severa. Eu am suferit permanent de migrene, am pictat din ce în ce mai rar si parca si încrederea în arta mi-a fost diminuata. Am abandonat desenul si pictura si la îndemnul mamei, am început sa-mi exprim emotiile prin scris. Am compus texte si poezii pecare le-am tradus din engleza în rusa si lituana si le-am publicat în reviste literare, însa aceasta activitate nu mi-a adus entuziasm.
După ce tatăl meu a fost concediat, am decis să ne mutăm din nou, de data aceasta în nordul Idaho - locația care a fost dezvăluită într-una din viziunile mele. Am continuat să ne îngrijim de bolnavii noștri si sananatea lui Ilia a început sa se recupereze.
Mama mi-a amintit de talentul meu deosebit si mi-am regasit pasiunea pentru artă. Viziunile mele s-au întors, treptat.. Stilul meu de viata s-a schimbat profund, am început sa ma trezesc foarte devreme de dimineața ca să pictez. Am lucrat pe panouri tot mai mari si cu materiale din ce in ce mai diverse. I-am cerut mamei să mă ducă în vizita la ferme pentru a schița animale și pentru a găsi modele umane, în activitati specifice. Îmi amintesc reactia mamei când i-am prezentat prima mea pictura în ulei. M-a îmbratisat si a spus: "Akiane, aceasta este o capodoperă. Chiar daca nu vei mai reusi nimic mai mult în viața ta, tu ai lăsat deja ceva pentru posteritate! "Suportul ei moral si emotional a fost deosebit de important pentru mine. Si... ea a fost singura care mi-a apreciat munca. Nimeni altcineva nu a recunoscut talentul meu în devenire. Când mama a sugerat să expunem lucrarile mele, a existat un protest copleșitor de la restul familiei. Pe de o parte, ei au vrut din toată inima să mă protejeze de criticile negative, pe de altă parte, ei însisi nu vedeau nimic remarcabil în picturile mele. După câteva luni de tensiune și negocieri, mama a invitat câtiva cunoscatori de arta locali, sa îsi spuna parerea si... a avut parte de indiferență și cinism. Părea ca nimeni nu întelege arta mea. Dar mama nu a renuntat, a continuat să scrie scrisori către diverși sponsori, organizații, agenții și mass-media, sperând că cineva ar putea vedea talentul meu. Dar nimeni nu i-a împărtășit entuziasmul.
Realizând că nimeni cu excepția mamei mele nu îmi prețuieste munca, am devenit din ce în ce mai deziluzionata. Odată nemultumita de ceea ce pictam, am aruncat tabloul afara în ploaie. Dar mama l-a prins, înainte sa aterizeze în baltoaca.
Ca printr-o minune, exact când dezamăgita nici eu nu mai credeam ca arta mea va mai avea viitor, a aparut un om la usa casei noastre. Un expert de arta s-a arătat interesat sa ma reprezinte ca artist si sa îmi comercializeze lucrarile. Deja a doua zi dupa ce am semnat contractul, acesta ne-a ridiculizat familia. Acest agent a început să ne exploateze încrederea, manipulându-ne în cele mai revoltătoare moduri și chiar furându-mi picturile. Din nou, mama a fost tare si nu a renunțat. A continuat să-mi ridice moralul si, cu complimente și multa afecțiune, m-a încurajat să perseverez, să pictez și să ignor toți scepticii. Așadar, investind ultimele economii pe vopsele am încercat să pictez din nou. Cu jumătate de angajament. Șovăielnic. Treptat. Fara un plan anume... Am pictat asa cum am simtit și am lucrat fără așteptări, fără nevoie de aprobari sau recunoașteri și fără să știu ce urmează. Am început să observ o viață obișnuită într-o lume extraordinară și o viață extraordinară într-o lume obișnuită. Cu cât am pictat mai mult, cu atât mai mult am simțit că arta a fost adevărata mea misiune. Dorinta de a rezilia contractul cu agentul a fost din ce în ce mai mare si soluționarea litigiului a venit prin medierea în instanța judecătoreasca. Imediat dupa acest succes, am primit o invitație neașteptată de a zbura la Chicago spre a fi oaspete la Oprah Show. Ca prin farmec, lumea s-a schimbat și toate persoanele, inclusiv familia mea și cunoscuții nostri, au văzut brusc ceea ce văzuse mama mea de-a lungul timpului. A fost ca și cum cineva ar fi disipat ceața... La puțin timp după aces eveniment, am avut o expozitie personala într-un muzeu. Aproximativ două mii de oameni așteptau să-mi vadă lucrarile. Mi-a luat ceva vreme să înțeleg că toți aceea au venit sa admire arta MEA! Aceasta a fost ziua în care am înțeles sensul viziunii, iubirii și perseverenței, apreciind-o pe mama ca fiind cea mai perfecta busolă care m-a ajutat sa navigez prin toate furtunile tumultuoase ale călătoriei mele intense în Artă.
De-a lungul anilor mei de adolescență, după ce sa născut cel de al- IV-lea frate al meu, am parcurs lumea alaturi de familie în treizeci de țări, am trăit pe trei continente și ne-am angajat să ajutam si alti oameni care aveau nevoie de îndrumare și de inspirație. Am schimbat impresii cu alte familii despre arte, relații, culturi, ingeniozitate și educație holistică. Am colaborat la armonizarea diferitelor grupuri seculare și spirituale pentru o comunicare pașnică și rezolvarea conflictelor și am vizitat sute de școli din întreaga lume. Ideile noastre au ajutat multe organizații și familii să scape de mediocritate și să maximizeze potențialul copiilor nelimitat și, în unele cazuri, vederile noastre au generat valuri ce au adus schimbări pedagogice imense. Unul dintre cele mai semnificative proiecte de inimă a devenit o unitate globală prin intermediul artelor literare, de film, de performanță și de artă și a ajutat alți artiști aspiranți, tineri și bătrâni din întreaga lume să-și atingă visele.
Pentru ca visele copiilor să devina realitate, este suficient sa existe o singura persoană care crede și susține talentul și misiunea lor... Așa cum mie mi s-a întâmplat."
Tuturor, o duminica binecuvântata!
Akiane s-a nascut pe 9 iulie 1994 si la vârsta de 8 ani a pictat tabloul pe care l-a intitulat "Prince of Peace" - sustinând ca Iisus i-a vorbit înca de când avea patru ani, încurajând-o să deseneze, să picteze si sa-si faca viziunile cunoscute.


Foarte pe scurt, Akiane are 24 de ani, a început să deseneze la vârsta de patru ani (aici mai sus, 4 desene facute de Akiane la vârsta de 5 ani!), la șase ani picta și a început să scrie poezii filozofice la șapte.
Picturile Akianei sunt majoritatea alegorice și spirituale - portrete ale lui Isus, copii, animale si autoportrete. Inspirația ei principală provine din viziunile ei despre Cer și din învataturile si experiențele ei religioase. La vârsta de 12 ani a prezentat în expozitie șaizeci de tablouri în format supradimensional. Unele dintre lucrările ei au fost achiziționate de Ambasada SUA în Singapore.
În total a semnat peste 200 de lucrări de artă și 800 de lucrări literare. A publicat două cărți, ambele bestseller. La vârsta de 10 ani, Akiane a fost invitata la emisiunea TV The Oprah Winfrey Show. La vârsta de 12 ani, ea a fost intervievata de CNN. A apărut în episodul 68 al emisiunii "The Late Late Show" cu Craig Ferguson (2005) și în eposodul 21 al Talk-Show-ului Katie (2012).
Viata Akianei este fascinanta si vocea ei este ca o mângâiere. Sper ca pentru fiecare, acest film autobiografic va fi ca un balsam pentru suflet. Pentru cei care nu înteleg engleza, am incercat o traducere, asa cum m-am priceput mai bine:
"... În 1994, familia noastră trăia într-o casa dărăpănată, permanent inundata, la marginea unui câmp de porumb, nu prea departe de o uriașă centrală nucleară. Tata, venit din zona ghetto-ul din Chicago, mama emigranta din Lituania, încercând sa scape de regimul sovietic.
Mama m-a nascut acasa, singură, fără sa fie asistata de moașă sau doctor - la fel ca si pe cei doi frați mai mari. Când m-am născut, tatăl meu s-a îmbolnăvit si a fost la un pas de moarte si cea mai plauzibila cauza au fost toxinele din apa potabila și a pesticidelor cu care se stropea si peste casa noastra, atunci când erau tratate plantele de cultură. Nu aveam nici bucătărie, nici măcar un mobilier, cu excepția unei saltele, a unui scaun, a unui mic raft, a câtorva cărți de buzunar, a trei farfurii, două oale si un arzător portabil. Găuri mari, urâte și doar pete de vopsea existau pe placajul crăpat. Pereții scorojiti, cu crăpături profunde, au fost singurele noastre decorațiuni. Am spălat vasele într-o chiuvetă la subsolul nostru, care practic era în permanență inundat.
Mama ne-a dus pe noi copiii în comunitatea rurală cea mai apropiata, în speranța de a ne găsit prieteni, dar usile ni se închideau în nas, una după alta. Nimeni nu vroia sa-si faca de lucru cu noi. Ba chiar un vecin ne-a amenințat cu represalii daca ne mai vede la biserica, un alt a încercat să ne împuște câinele. Într-o zi, cineva a provocat intentionat un incendiu în apropierea casei noastre si în panica produsa de flacari, am cazut pe scari si cicatricea de pe frunte mi-a ramas amintire pe viata.
Deoarece starea de sănătate a tatălui meu se înrăutățea permanent si nu a mai putut sa mearga la lucru, singura noastra sansa a fost ca mama sa gaseasca o slujba sa întretina familia. A început ca vânzator ambulant al unor alge si mirodenii. Ne-a implicat pe toti copiii în efortul vânzarilor si o iarna întreaga, m-a purtat în spate, prin nameti de zapada de jumatate de metru - am umblat din ușă în ușă, din cartier în cartier.
Incredibil cum afacerea mamei a prosperat si în mai putin de doi ani, a adunat atâtia bani încât parintii si-au permis luxul de a închiria vila Frank Lloyd - de trei mii de metri pătrați, în Rolla, Missouri.
Unele din cele mai frumoase amintiri ale mele, sunt legate de acești patru ani petrecuti aici. A fost ca un vis frumos! Ma jucam ziua întreaga împreuna cu fratii mei, fara nici-o grija. Înotam în piscina interioară, faceam curse de scutere de-a lungul coridoarelor, pescuiam în micul nostru lac, ne împleteam coronite din păpădii, urmaream cu se dezvolta fluturii din coconi și alergam alaturi de câinele nostru urias (rasa Newfoundland) peste dealurile de golf.
Chiar dacă biblioteca noastră s-a extins la douăzeci de mii de cărți, nu am fost niciodată orientata spre lectura. Mi-au plăcut mai mult experiențele de viață reale. Si pentru ca am crescut fără rude, ceea ce mi-a plăcut cel mai mult era sa petrec timpului cu familia mea. Frații mei mai mari au fost cei mai buni mentori și tovarasi de joacă, iar părinții - idolii care au reusit întotdeauna sa faca lumină în cele mai întunecate situații. Cu râs si glume, am reusit sa depasim cele mai dificile momente.
Dupa ce sănătatea tatălui meu s-a îmbunătățit, mama a abandonat afacerea în plin succes si parintii au hotarât sa ne mutam din vila si sa reducem cheltuielile la minimul de supravietuire, pe principiul ca nimic nu este mai important decât sanatatea si timpul petrecut cu familia. Parintii si-au dedicat noua tot timpul, acordându-ne multă afectiune, atenție și îndrumare. Dacă nu ar fi luat această decizie, probabil ca nimeni nu ar fi observat înclinațiile mele artistice și fără sprijinul lor zilnic nu aș fi devenit artistul care sunt astăzi.
Ne-am despatit de vila superba, de biblioteca, de mobilierul nostru, am parasit minunatele noastre locuri joacă, dar am câștigat mult mai mult - pe mama, să ne educe cu normă întreagă. Am savurat atenția ei deosebita. A avut timp sa mă asculte, uneori ore întregi, despre visele mele în cele mai mici detalii, despre viziunile mele spectaculoase ale viitorului și ale altor lumi. Era singura care credea că ceea ce descriam nu erau fantezii fabricate, ci experiențele mele reale și ea a notat totul cu meticulozitate în jurnalul ei.
La fel ca matematicienii, teoreticienii și fizicienii cuantici care datorita unui instinct special si extrem de dezvoltat, au o percepție deisebita asupra lumii, asa am crezut că am și eu un alt fel de simț de percepere al universul. Privind retrospectiv experiențele mele spirituale, au existat multe intamplari inexplicabile, însă nimic nu a afectat familia la fel de mult ca întâmplarea pe care o voi povesti, când într-o zi ploioasă am dispărut. Aveam doar cinci ani.
Sute de vehicule din micul nostru oraș au fost oprite pentru inspecție si fotografia mea a fost distribuită în toate dispeceratele locale. Ciudat a fost faptul ca eu puteam sa-i vad pe toti cei implicati în cautarea mea - pe fiecare ofițer de poliție, pompier, câine de căutare sau vecin. Toti suspectau o rapire, îi auzeam si îi vedeam, dar nimeni nu ma putea vedea! Culmea este ca eu îi vedeam pe toti simultan, indiferent de timp sau spatiu.
Dupa câteva ore, am fost din nou vizibila si am reapărut chiar lângă ferestrele din coridorul în formă de semilună al casei noastre, în mijlocul numeroșilor martori oculari. Nici familia mea, nici ofițerii de politie, nici eu nu am putut sa înțelegem ce sa întâmplat cu adevărat, nimeni nu a putut da o explicatie plauzibila. Singurul lucru concret din acea zi este ursuletul de plus pe care l-am primit de la dipseceratul de poliție.
Din acest moment, am început sa desenez si sa pictez asiduu. Ca si când as fi avut de îndeplinit un plan. Mama îmi punea la dispozitie creioane colorate, vopsele si hârtie. Formatul standard al colii de hârtie nu ma mai multumea, simteam ca am nevoie de o suprafata mult mai mare sa exprim ceea ce simt si exploziile mele de nemultumire începusera sa se înmulteasca. Mama nu m-a mustrat niciodata pentru crizele mele de nervi si a salvat multe din schitele pe care eu le-am aruncat la gunoi. Eram atât de frustrata si plângeam foarte des. Refuzam sa învat de la cineva, însa stiam ca singura nu-mi voi putea îndrepta greselile din pictura. Si atunci, tot mama m-a ajutat cu multa rabdare si tactica - a fost... ca si când mi-ar mai fi daruit o pereche de ochi. Apoi, tot ea a fost cea care m-a sfatuit sa învat alti copii sa picteze si astfel sa-mi autofinantez materialele pentru pictura. Mama mi-a spus: "Un palmier este singurul copac care poate supraviețui unui uragan fără a se rupe. Se poate îndoi până la pământ, pentru ca are rădăcinile elastice si robuste, antrenate pe timpul furtunilor repetate. Talentul tău, Akiane, este ca un palmier. Va fi mai puternic dacă vei lucra cu alți copii, nu împotriva lor. Chiar dacă aceasta munca seamănă acum cu un uragan." Si tot mama mi-a spus sa nu ma compar niciodata cu un alt copil. "Un mare artist nu este mai bun decât alți artisti, Akiane. Un mare artist îi face pe alți oameni să se simtă mai bine. Si un artist adevărat este acela care-si termina lucrarile începute." Ea avea mereu dreptate.
Am început scoala exact când s-a născut Ilia, cel de-al treilea frate al meu, dar nu am rezistat acolo mai mult de un an și jumătate. Toti profesorii încercau sa ma faca sa vad liniile si culorile asa cum doreau ei si toti considerau ca asa cum fac eu este gresit. Am fost retrasa si înscrisa la scoala parohiala, unde am urmat cursurile de arta si sculptura religioasă. Aceasta mi-a influențat foarte mult atracția ulterioară asupra figurilor legendare. Pentru prima dată am ajuns să aflu despre viziunea lumii asupra a ceea ce trebuia să fie divinitatea, dar în profunzime am simțit că eu am perceput totul într-un sens mult mai larg și mai profund. Mi se părea că majoritatea oamenilor erau complet ignoranți față de alte realități sau că realitățile pe care le-au perceput erau văzute doar dintr-un unghi foarte îngust.
Visul vieții tatălui meu a fost să se mute în Occident, așa că atunci când a găsit un serviciu în domeniul hotelier, ne-am mutat la Coal Creek Canyon, Colorado, la doua mii de metri deasupra nivelului mării. Mutatul noastru a coincis cu tragica zi de 11 septembrie (2001).
Au fost cele mai grele zece luni din viata familiei noastre, cu multe accidente sau îmbolnaviri. Covorul albastru, închis de cincizeci de ani în casa pe care o închiriasem era îmbâcsit de praf, la fel ca si pereții și plafoanele. Fratele cel mic a fost la un pas de otrăvire. Toxicoza s-a manifestată prin tulburări gastro-intestinale și respiratorii deosebit de periculoase. Vizitele la medici si diverși specialiști nu au schimbat situația. Frații mei mai mari s-au rănit - Jean Lu, la spate și picioare, iar Delfini a suferit o arsura severa. Eu am suferit permanent de migrene, am pictat din ce în ce mai rar si parca si încrederea în arta mi-a fost diminuata. Am abandonat desenul si pictura si la îndemnul mamei, am început sa-mi exprim emotiile prin scris. Am compus texte si poezii pecare le-am tradus din engleza în rusa si lituana si le-am publicat în reviste literare, însa aceasta activitate nu mi-a adus entuziasm.
După ce tatăl meu a fost concediat, am decis să ne mutăm din nou, de data aceasta în nordul Idaho - locația care a fost dezvăluită într-una din viziunile mele. Am continuat să ne îngrijim de bolnavii noștri si sananatea lui Ilia a început sa se recupereze.
Mama mi-a amintit de talentul meu deosebit si mi-am regasit pasiunea pentru artă. Viziunile mele s-au întors, treptat.. Stilul meu de viata s-a schimbat profund, am început sa ma trezesc foarte devreme de dimineața ca să pictez. Am lucrat pe panouri tot mai mari si cu materiale din ce in ce mai diverse. I-am cerut mamei să mă ducă în vizita la ferme pentru a schița animale și pentru a găsi modele umane, în activitati specifice. Îmi amintesc reactia mamei când i-am prezentat prima mea pictura în ulei. M-a îmbratisat si a spus: "Akiane, aceasta este o capodoperă. Chiar daca nu vei mai reusi nimic mai mult în viața ta, tu ai lăsat deja ceva pentru posteritate! "Suportul ei moral si emotional a fost deosebit de important pentru mine. Si... ea a fost singura care mi-a apreciat munca. Nimeni altcineva nu a recunoscut talentul meu în devenire. Când mama a sugerat să expunem lucrarile mele, a existat un protest copleșitor de la restul familiei. Pe de o parte, ei au vrut din toată inima să mă protejeze de criticile negative, pe de altă parte, ei însisi nu vedeau nimic remarcabil în picturile mele. După câteva luni de tensiune și negocieri, mama a invitat câtiva cunoscatori de arta locali, sa îsi spuna parerea si... a avut parte de indiferență și cinism. Părea ca nimeni nu întelege arta mea. Dar mama nu a renuntat, a continuat să scrie scrisori către diverși sponsori, organizații, agenții și mass-media, sperând că cineva ar putea vedea talentul meu. Dar nimeni nu i-a împărtășit entuziasmul.
Realizând că nimeni cu excepția mamei mele nu îmi prețuieste munca, am devenit din ce în ce mai deziluzionata. Odată nemultumita de ceea ce pictam, am aruncat tabloul afara în ploaie. Dar mama l-a prins, înainte sa aterizeze în baltoaca.
Ca printr-o minune, exact când dezamăgita nici eu nu mai credeam ca arta mea va mai avea viitor, a aparut un om la usa casei noastre. Un expert de arta s-a arătat interesat sa ma reprezinte ca artist si sa îmi comercializeze lucrarile. Deja a doua zi dupa ce am semnat contractul, acesta ne-a ridiculizat familia. Acest agent a început să ne exploateze încrederea, manipulându-ne în cele mai revoltătoare moduri și chiar furându-mi picturile. Din nou, mama a fost tare si nu a renunțat. A continuat să-mi ridice moralul si, cu complimente și multa afecțiune, m-a încurajat să perseverez, să pictez și să ignor toți scepticii. Așadar, investind ultimele economii pe vopsele am încercat să pictez din nou. Cu jumătate de angajament. Șovăielnic. Treptat. Fara un plan anume... Am pictat asa cum am simtit și am lucrat fără așteptări, fără nevoie de aprobari sau recunoașteri și fără să știu ce urmează. Am început să observ o viață obișnuită într-o lume extraordinară și o viață extraordinară într-o lume obișnuită. Cu cât am pictat mai mult, cu atât mai mult am simțit că arta a fost adevărata mea misiune. Dorinta de a rezilia contractul cu agentul a fost din ce în ce mai mare si soluționarea litigiului a venit prin medierea în instanța judecătoreasca. Imediat dupa acest succes, am primit o invitație neașteptată de a zbura la Chicago spre a fi oaspete la Oprah Show. Ca prin farmec, lumea s-a schimbat și toate persoanele, inclusiv familia mea și cunoscuții nostri, au văzut brusc ceea ce văzuse mama mea de-a lungul timpului. A fost ca și cum cineva ar fi disipat ceața... La puțin timp după aces eveniment, am avut o expozitie personala într-un muzeu. Aproximativ două mii de oameni așteptau să-mi vadă lucrarile. Mi-a luat ceva vreme să înțeleg că toți aceea au venit sa admire arta MEA! Aceasta a fost ziua în care am înțeles sensul viziunii, iubirii și perseverenței, apreciind-o pe mama ca fiind cea mai perfecta busolă care m-a ajutat sa navigez prin toate furtunile tumultuoase ale călătoriei mele intense în Artă.
De-a lungul anilor mei de adolescență, după ce sa născut cel de al- IV-lea frate al meu, am parcurs lumea alaturi de familie în treizeci de țări, am trăit pe trei continente și ne-am angajat să ajutam si alti oameni care aveau nevoie de îndrumare și de inspirație. Am schimbat impresii cu alte familii despre arte, relații, culturi, ingeniozitate și educație holistică. Am colaborat la armonizarea diferitelor grupuri seculare și spirituale pentru o comunicare pașnică și rezolvarea conflictelor și am vizitat sute de școli din întreaga lume. Ideile noastre au ajutat multe organizații și familii să scape de mediocritate și să maximizeze potențialul copiilor nelimitat și, în unele cazuri, vederile noastre au generat valuri ce au adus schimbări pedagogice imense. Unul dintre cele mai semnificative proiecte de inimă a devenit o unitate globală prin intermediul artelor literare, de film, de performanță și de artă și a ajutat alți artiști aspiranți, tineri și bătrâni din întreaga lume să-și atingă visele.
Pentru ca visele copiilor să devina realitate, este suficient sa existe o singura persoană care crede și susține talentul și misiunea lor... Așa cum mie mi s-a întâmplat."
Tuturor, o duminica binecuvântata!
joi, 5 aprilie 2018
Joia Mare si membrii Clubului MfC
Este Saptamâna Mare si fiecare este ocupat cu pregatirile pentru sarbatorile pascale. Cu atât mai mult sunt de apreciat aceia care au gasit câteva momente de ragaz si au participat la saptamânala noastra întâlnire "Miercurea fara Cuvinte": FloareaBunica, MfC, prietena-japoneza, Diana, Matilda, Cristi, Nima, Poteci de dor, Lumea lui Alexandru, ELENA, Suzana si Rux Copilarim. Tuturor, gânduri bune si multumiri!
Acum, ca este joi, cu siguranta fiecare este ocupat cu vopsitul oualor. Conform traditiei "în Joia Mare, credincioşii creştini vopsesc ouă pentru Paşte. Una dintre explicaţii vine din tradiţia populară: ouăle roşii sunt considerate păzitorii casei şi tocmai de aceea nu trebuie să lipsească.
În acelaşi timp, oul simbolizează viaţa eternă, fertilitatea, renaşterea şi norocul. În Antichitate, ouăle erau vopsite în diferite culori şi oferite cu ocazia venirii primăverii, simbolizând astfel revenirea naturii la viaţă, urmată de explozia cromatică specifică.
Iată care este semnificația culorilor de ouă de Paște:
Galben - lumină, fericire
Roșu - iubire divină, speranță
Maro - fericire
Alb - puritate
Portocaliu - rezistență și forță
Verde - creștere
Violet - speranță și adevăr
Albastru - sănătate
Negru - eternitate
Ornamentica ouălor decorative este extrem de variată, ea cuprinde simboluri geometrice, vegetale, animale, antropomorfe şi religioase.
Iată câteva simboluri şi semnificaţii utilizate:
– linia dreaptă verticală – viaţa
– linia dreaptă orizontală – moartea
– linia dublă dreaptă – eternitatea
– linia cu dreptunghiuri – gândirea şi cunoaşterea
– linia uşor ondulată – apa, purificarea
– spirala – timpul, eternitatea
– dubla spirală – legătura dintre viaţă şi moarte
Ouăle de Paşte pot fi de diferite culori: de la roşu, galben, orange, roşu, verde, albastru, până la negru. Ouăle negre se fac în amintirea celor care au murit. La sate există credinţa că, dacă aceste ouă sunt ciocnite în numele lor, ei vor afla că pe pământ a venit Paştele şi se vor bucura alături de cei vii." (www.realitatea.net).
Acum, ca este joi, cu siguranta fiecare este ocupat cu vopsitul oualor. Conform traditiei "în Joia Mare, credincioşii creştini vopsesc ouă pentru Paşte. Una dintre explicaţii vine din tradiţia populară: ouăle roşii sunt considerate păzitorii casei şi tocmai de aceea nu trebuie să lipsească.
În acelaşi timp, oul simbolizează viaţa eternă, fertilitatea, renaşterea şi norocul. În Antichitate, ouăle erau vopsite în diferite culori şi oferite cu ocazia venirii primăverii, simbolizând astfel revenirea naturii la viaţă, urmată de explozia cromatică specifică.
Iată care este semnificația culorilor de ouă de Paște:
Galben - lumină, fericire
Roșu - iubire divină, speranță

Maro - fericire
Alb - puritate
Portocaliu - rezistență și forță
Verde - creștere
Violet - speranță și adevăr
Albastru - sănătate
Negru - eternitate
Ornamentica ouălor decorative este extrem de variată, ea cuprinde simboluri geometrice, vegetale, animale, antropomorfe şi religioase.
Iată câteva simboluri şi semnificaţii utilizate:
– linia dreaptă verticală – viaţa
– linia dreaptă orizontală – moartea
– linia dublă dreaptă – eternitatea
– linia cu dreptunghiuri – gândirea şi cunoaşterea
– linia uşor ondulată – apa, purificarea
– spirala – timpul, eternitatea
– dubla spirală – legătura dintre viaţă şi moarte
Ouăle de Paşte pot fi de diferite culori: de la roşu, galben, orange, roşu, verde, albastru, până la negru. Ouăle negre se fac în amintirea celor care au murit. La sate există credinţa că, dacă aceste ouă sunt ciocnite în numele lor, ei vor afla că pe pământ a venit Paştele şi se vor bucura alături de cei vii." (www.realitatea.net).
/ Labels:
alb,
albastru,
galben,
happy Wordless Wednesday,
Happy WW,
joi,
Joia Verde,
maro,
Miercurea fara cuvinte,
negru,
oua,
Paste,
portocaliu,
postul Pastelui,
rosu,
simbol,
traditie,
verde,
viata,
violet
marți, 27 martie 2018
Viată, Muncă, Echilibru
Work-life balance - Nigel Marsh - Consultant în management, specialist în comunicare, autor și întreprinzător
Din timp în timp, firma la care lucrez organizeaza cursuri pentru dezvoltarea profesionala, cursuri facultative, plasate in zilele de sâmbata si considerate "în afara timpului de lucru". Sunt cursuri interesante si ma înscriu cu placere de cate ori tema afisata are tangenta cu problemele cu care ma confrunt eu la locul de munca.
Firma închiriaza mereu pentru seminare una din salile de conferinta ale unui hotel (de 4 stele si jumatate) si preia toate costurile pentru cafea, ceai si alte bauturi nealcoolice pe tot parcursul seminarului, pentru masa de prânz la restaurantul hotelului si pentru prajituri si fructe, în pauzele aditive.
Sâmbata am fost întreaga zi (de la ora 8:30 la ora 17) la un seminar pe tema "Metode eficiente de gestionare a timpului - procedee concrete pentru aplicare la locul de munca".
Cursul mi-a facut o deosebita placere, atmosfera a fost placuta si cunostintele cu care am plecat dupa cele 8 ore le-am putut imediat aplica chiar si în viata privata. Am învatat sa privesc viata (prifesionala sau privata) din alte perspective, am capatat o mai mare siguranta în puterile mele si o putere mai mare de discernamânt.
Videoclipul prezentat aici ne-a fost recomandat de docentul care a tinut seminarul.


PS: Pentru cei care nu înteleg engleza, prezint mai jos traducerea videoclipului facuta de Brandusa Gheorghe /Magda Marcu:
00:00
M-am gândit să-ncep printr-o simplă rugăminte. „Aş vrea ca voi toţi să vă opriţi pentru o clipă, ticăloși netrebnici ce sunteți şi să vă uitaţi la existenţa voastră mizerabilă”. (Râsete)
00:18
Ăsta a fost sfatul dat de Sf. Benedict discipolilor săi uimiți, în secolul V. E sfatul pe care am hotărât să-l urmez când am împlinit 40 de ani. Până atunci, fusesem clasicul luptător corporatist: mâncam prea mult, beam prea mult, lucram prea mult şi îmi neglijam familia. Am hotărât că voi încerca să-mi schimb viaţa. Mai concret, am hotărât să încerc să mă ocup de problema spinoasă a echilibrului viaţă personală - muncă. Am ieşit din câmpul muncii şi am petrecut un an acasă cu soţia şi cei patru copii ai noştri. Tot ce-am învăţat despre echilibrul viaţă-muncă din acel an a fost că mi se părea destul de uşor să echilibrez munca şi viaţa când nu munceam. (Râsete) O abilitate nu foarte folositoare, mai ales când se termină banii.
01:17
Așa că m-am întors la muncă, şi de atunci încoace, în ultimii 7 ani, m-am străduit să studiez și să scriu despre echilibrul viaţă-muncă. Am patru observaţii pe care aş vrea să vi le împărtăşesc. Prima: ca societatea să facă vreun progres în această problemă, avem nevoie de o dezbatere sinceră. Problema e că foarte mulţi oameni spun foarte multe prostii despre echilibrul muncă-viaţă. Toate discuţiile despre orar flexibil, sau vineri în ținute lejere, sau concedii de paternitate, nu fac nimic decât să mascheze miezul problemei și anume: că anumite alegeri de carieră şi serviciu sunt fundamental incompatibile cu implicarea reală, zilnică, într-o familie tânără. Primul pas în rezolvarea oricărei probleme e să-ți dai seama de situația în care te afli. Realitatea în societatea noastră e că sunt mii şi mii de oameni în lume trăind vieţi chinuite, urlând într-o disperare tăcută, muncind din greu ore întregi la servicii pe care le urăsc, să-și cumpere lucruri care nu le trebuie ca să impresioneze oameni pe care nu-i plac. (Râsete) (Aplauze) Mă îndoiesc că mersul la muncă vinerea în blugi şi tricou e rezolvarea problemei.
02:49
(Râsete)
02:53
A doua observaţie pe care aş vrea să o fac e că trebuie să acceptăm adevărul că guvernele şi corporaţiile nu ne vor rezolva problema. Nu mai căutați înafară, depinde de noi ca indivizi să luăm controlul şi responsabilitatea pentru tipul de viață pe care vrem să o ducem. Dacă nu-ţi creezi tu viaţa, altcineva o va face pentru tine şi s-ar putea să nu-ţi placă ideea lor de echilibru. E foarte important – asta nu-i pe net, nu-i așa? că voi fi concediat – e foarte important să nu-ți lași calitatea vieții pe mâinile unei corporaţii comerciale. Nu mă refer doar la companiile rele – abatoarele sufletului uman, cum le numesc eu – (Râsete) ci vorbesc despre toate companiile. Pentru că companiile comerciale sunt proiectate prin natura lor să ia de la tine cât pot de mult cât să scape cu fața curată. E natura lor, e în ADN-ul lor, ele asta fac, chiar şi companiile bune, bine intenţionate. Pe de-o parte, să ai creșe și grădinițe la serviciu e minunat și măreț. Pe de altă parte, e un coşmar: petreci mai mult timp la nenorocitul de birou. Trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru stabilirea și impunerea limitelor pe care le dorim în vieţile noastre.
04:22
A treia observaţie e că trebuie să fim atenţi cu perioada de timp pe care o alegem pe care o considerăm echilibrată. Înainte să mă întorc la serviciu după anul de stat acasă, m-am aşezat şi am scris o descriere detaliată, pas-cu-pas, a zilei ideale, echilibrate la care aspiram. Era ceva de genul ăsta: mă trezesc bine odihnit după un somn bun. Fac sex. Plimb câinele. Iau micul dejun cu soţia şi copiii mei. Fac sex din nou. (Râsete) Duc copiii la şcoală, în drum spre birou. Lucrez trei ore. Fac sport cu un prieten la prânz. Lucrez încă trei ore. Ies cu niște prieteni la pub la un pahar la începutul serii. Merg acasă pentru cina cu soţia şi copiii mei. Meditez jumătate de oră. Fac sex. Plimb câinele. Fac sex din nou. Merg la culcare. (Aplauze) Cât de des credeţi că am acea zi? (Râsete) Trebuie să fim realişti. Nu le putem face pe toate într-o singură zi. Trebuie să prelungim timpul care ne oferă echilibru în viață, dar să-l prelungim fără să cădem în capcana: „Voi avea o viaţă când ies la pensie, când copiii mei vor fi plecat de acasă, când am divorţat de soţie, sănătatea mi se șubrezește, nu mai am prieteni sau pasiuni." (Râsete) O zi e prea scurtă, după ce mă pensionez e prea târziu. Trebuie să fie o cale de mijloc.
06:21
A patra observaţie: trebuie să abordăm echilibrul într-un mod echilibrat. O prietenă m-a căutat anul trecut, – nu se supără dacă vă povestesc – mă caută și-mi spune: „Nigel, ţi-am citit cartea și mi-am dat seama că viaţa mea e complet dezechilibrată. E dominată total de muncă. Lucrez 10 ore pe zi, fac naveta două ore pe zi. Toate relaţiile mele au eşuat. Nu există nimic în viaţa mea în afară de muncă. M-am hotărât să-mi vin în fire şi să rezolv problema. Aşa că mi-am făcut abonament la sală.” (Râsete) Nu vreau să ridiculizez, dar să fii un șobolan în formă care stă 10 ore la birou, nu înseamnă mai echilibrat, înseamnă mai în formă. (Râsete) Oricât de drăguţ ar fi exerciţiul fizic, există şi alte lucruri în viață. Există o parte intelectuală, una emoţională și una spirituală. Ca să fim echilibrați, cred că trebuie să ne ocupăm de toate acele părți, nu doar să facem 50 de abdomene.
07:28
Asta poate fi descurajator. Pentru că oamenii spun: „La naiba, n-am timp să intru-n formă; vrei să merg la biserică şi să-mi sun mama.” Şi înţeleg. Chiar înţeleg cum poate fi asta descurajator. Dar un incident de acum câțiva ani, mi-a oferit o nouă perspectivă. Soţia mea, care e undeva în public azi, m-a sunat la birou: „Nigel, trebuie să-l iei pe cel mic, pe Harry, de la școală.” Ea trebuia să fie altundeva cu ceilalţi 3 copii în acea seară. Deci am plecat de la serviciu cu o oră mai devreme în după-amiaza aceea şi l-am luat pe Harry de la poarta şcolii. Am mers pe jos până în parc, ne-am dat în leagăn, ne-am prostit cu niște jocuri. Apoi am urcat dealul la cafeneaua locală, şi am împărţit o pizza la vremea ceaiului. Apoi am coborât dealul până acasă, i-am făcut baie şi l-am îmbrăcat în pijamaua cu Batman. Apoi i-am citit un capitol din „James şi Piersica Uriaşă” de Roald Dahl. Apoi l-am pus la culcare, l-am învelit, l-am pupat pe frunte, i-am spus, „Noapte bună, prietene” şi am ieșit din dormitorul lui. Pe când ieşeam din dormitor, mă strigă: „Tată!” „Da, prietene?” „Tată, asta a fost cea mai tare zi din viața mea.” „Din toată viața mea.” Nu făcusem nimic, nu-l dusesem la Disney World, nici nu i-am cumpărat un Playstation.
08:53
Ideea e că lucrurile mici contează. Să fi mai echilibrat nu înseamnă să-ţi schimbi viața radical. Cu cea mai mică investiţie în locurile potrivite, îți poţi transforma radical calitatea relaţiilor şi calitatea vieţii. Ba mai mult, eu cred că poate transforma societatea. Dacă suficient de mulţi oameni fac asta, putem schimba definiţia succesului, de la noţiunea idioată şi simplistă că cine are cei mai mulți bani când moare e cel mai câștigat, la o definiţie mai profundă și mai echilibrată a cum arată o viaţă bine trăită. Şi asta, cred, e o idee care merită să fie răspândită.
09:40
(Aplauze)
Firma închiriaza mereu pentru seminare una din salile de conferinta ale unui hotel (de 4 stele si jumatate) si preia toate costurile pentru cafea, ceai si alte bauturi nealcoolice pe tot parcursul seminarului, pentru masa de prânz la restaurantul hotelului si pentru prajituri si fructe, în pauzele aditive.
Sâmbata am fost întreaga zi (de la ora 8:30 la ora 17) la un seminar pe tema "Metode eficiente de gestionare a timpului - procedee concrete pentru aplicare la locul de munca".
Cursul mi-a facut o deosebita placere, atmosfera a fost placuta si cunostintele cu care am plecat dupa cele 8 ore le-am putut imediat aplica chiar si în viata privata. Am învatat sa privesc viata (prifesionala sau privata) din alte perspective, am capatat o mai mare siguranta în puterile mele si o putere mai mare de discernamânt.
Videoclipul prezentat aici ne-a fost recomandat de docentul care a tinut seminarul.


PS: Pentru cei care nu înteleg engleza, prezint mai jos traducerea videoclipului facuta de Brandusa Gheorghe /Magda Marcu:
00:00
M-am gândit să-ncep printr-o simplă rugăminte. „Aş vrea ca voi toţi să vă opriţi pentru o clipă, ticăloși netrebnici ce sunteți şi să vă uitaţi la existenţa voastră mizerabilă”. (Râsete)
00:18
Ăsta a fost sfatul dat de Sf. Benedict discipolilor săi uimiți, în secolul V. E sfatul pe care am hotărât să-l urmez când am împlinit 40 de ani. Până atunci, fusesem clasicul luptător corporatist: mâncam prea mult, beam prea mult, lucram prea mult şi îmi neglijam familia. Am hotărât că voi încerca să-mi schimb viaţa. Mai concret, am hotărât să încerc să mă ocup de problema spinoasă a echilibrului viaţă personală - muncă. Am ieşit din câmpul muncii şi am petrecut un an acasă cu soţia şi cei patru copii ai noştri. Tot ce-am învăţat despre echilibrul viaţă-muncă din acel an a fost că mi se părea destul de uşor să echilibrez munca şi viaţa când nu munceam. (Râsete) O abilitate nu foarte folositoare, mai ales când se termină banii.
01:17
Așa că m-am întors la muncă, şi de atunci încoace, în ultimii 7 ani, m-am străduit să studiez și să scriu despre echilibrul viaţă-muncă. Am patru observaţii pe care aş vrea să vi le împărtăşesc. Prima: ca societatea să facă vreun progres în această problemă, avem nevoie de o dezbatere sinceră. Problema e că foarte mulţi oameni spun foarte multe prostii despre echilibrul muncă-viaţă. Toate discuţiile despre orar flexibil, sau vineri în ținute lejere, sau concedii de paternitate, nu fac nimic decât să mascheze miezul problemei și anume: că anumite alegeri de carieră şi serviciu sunt fundamental incompatibile cu implicarea reală, zilnică, într-o familie tânără. Primul pas în rezolvarea oricărei probleme e să-ți dai seama de situația în care te afli. Realitatea în societatea noastră e că sunt mii şi mii de oameni în lume trăind vieţi chinuite, urlând într-o disperare tăcută, muncind din greu ore întregi la servicii pe care le urăsc, să-și cumpere lucruri care nu le trebuie ca să impresioneze oameni pe care nu-i plac. (Râsete) (Aplauze) Mă îndoiesc că mersul la muncă vinerea în blugi şi tricou e rezolvarea problemei.
02:49
(Râsete)
02:53
A doua observaţie pe care aş vrea să o fac e că trebuie să acceptăm adevărul că guvernele şi corporaţiile nu ne vor rezolva problema. Nu mai căutați înafară, depinde de noi ca indivizi să luăm controlul şi responsabilitatea pentru tipul de viață pe care vrem să o ducem. Dacă nu-ţi creezi tu viaţa, altcineva o va face pentru tine şi s-ar putea să nu-ţi placă ideea lor de echilibru. E foarte important – asta nu-i pe net, nu-i așa? că voi fi concediat – e foarte important să nu-ți lași calitatea vieții pe mâinile unei corporaţii comerciale. Nu mă refer doar la companiile rele – abatoarele sufletului uman, cum le numesc eu – (Râsete) ci vorbesc despre toate companiile. Pentru că companiile comerciale sunt proiectate prin natura lor să ia de la tine cât pot de mult cât să scape cu fața curată. E natura lor, e în ADN-ul lor, ele asta fac, chiar şi companiile bune, bine intenţionate. Pe de-o parte, să ai creșe și grădinițe la serviciu e minunat și măreț. Pe de altă parte, e un coşmar: petreci mai mult timp la nenorocitul de birou. Trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru stabilirea și impunerea limitelor pe care le dorim în vieţile noastre.
04:22
A treia observaţie e că trebuie să fim atenţi cu perioada de timp pe care o alegem pe care o considerăm echilibrată. Înainte să mă întorc la serviciu după anul de stat acasă, m-am aşezat şi am scris o descriere detaliată, pas-cu-pas, a zilei ideale, echilibrate la care aspiram. Era ceva de genul ăsta: mă trezesc bine odihnit după un somn bun. Fac sex. Plimb câinele. Iau micul dejun cu soţia şi copiii mei. Fac sex din nou. (Râsete) Duc copiii la şcoală, în drum spre birou. Lucrez trei ore. Fac sport cu un prieten la prânz. Lucrez încă trei ore. Ies cu niște prieteni la pub la un pahar la începutul serii. Merg acasă pentru cina cu soţia şi copiii mei. Meditez jumătate de oră. Fac sex. Plimb câinele. Fac sex din nou. Merg la culcare. (Aplauze) Cât de des credeţi că am acea zi? (Râsete) Trebuie să fim realişti. Nu le putem face pe toate într-o singură zi. Trebuie să prelungim timpul care ne oferă echilibru în viață, dar să-l prelungim fără să cădem în capcana: „Voi avea o viaţă când ies la pensie, când copiii mei vor fi plecat de acasă, când am divorţat de soţie, sănătatea mi se șubrezește, nu mai am prieteni sau pasiuni." (Râsete) O zi e prea scurtă, după ce mă pensionez e prea târziu. Trebuie să fie o cale de mijloc.
06:21
A patra observaţie: trebuie să abordăm echilibrul într-un mod echilibrat. O prietenă m-a căutat anul trecut, – nu se supără dacă vă povestesc – mă caută și-mi spune: „Nigel, ţi-am citit cartea și mi-am dat seama că viaţa mea e complet dezechilibrată. E dominată total de muncă. Lucrez 10 ore pe zi, fac naveta două ore pe zi. Toate relaţiile mele au eşuat. Nu există nimic în viaţa mea în afară de muncă. M-am hotărât să-mi vin în fire şi să rezolv problema. Aşa că mi-am făcut abonament la sală.” (Râsete) Nu vreau să ridiculizez, dar să fii un șobolan în formă care stă 10 ore la birou, nu înseamnă mai echilibrat, înseamnă mai în formă. (Râsete) Oricât de drăguţ ar fi exerciţiul fizic, există şi alte lucruri în viață. Există o parte intelectuală, una emoţională și una spirituală. Ca să fim echilibrați, cred că trebuie să ne ocupăm de toate acele părți, nu doar să facem 50 de abdomene.
07:28
Asta poate fi descurajator. Pentru că oamenii spun: „La naiba, n-am timp să intru-n formă; vrei să merg la biserică şi să-mi sun mama.” Şi înţeleg. Chiar înţeleg cum poate fi asta descurajator. Dar un incident de acum câțiva ani, mi-a oferit o nouă perspectivă. Soţia mea, care e undeva în public azi, m-a sunat la birou: „Nigel, trebuie să-l iei pe cel mic, pe Harry, de la școală.” Ea trebuia să fie altundeva cu ceilalţi 3 copii în acea seară. Deci am plecat de la serviciu cu o oră mai devreme în după-amiaza aceea şi l-am luat pe Harry de la poarta şcolii. Am mers pe jos până în parc, ne-am dat în leagăn, ne-am prostit cu niște jocuri. Apoi am urcat dealul la cafeneaua locală, şi am împărţit o pizza la vremea ceaiului. Apoi am coborât dealul până acasă, i-am făcut baie şi l-am îmbrăcat în pijamaua cu Batman. Apoi i-am citit un capitol din „James şi Piersica Uriaşă” de Roald Dahl. Apoi l-am pus la culcare, l-am învelit, l-am pupat pe frunte, i-am spus, „Noapte bună, prietene” şi am ieșit din dormitorul lui. Pe când ieşeam din dormitor, mă strigă: „Tată!” „Da, prietene?” „Tată, asta a fost cea mai tare zi din viața mea.” „Din toată viața mea.” Nu făcusem nimic, nu-l dusesem la Disney World, nici nu i-am cumpărat un Playstation.
08:53
Ideea e că lucrurile mici contează. Să fi mai echilibrat nu înseamnă să-ţi schimbi viața radical. Cu cea mai mică investiţie în locurile potrivite, îți poţi transforma radical calitatea relaţiilor şi calitatea vieţii. Ba mai mult, eu cred că poate transforma societatea. Dacă suficient de mulţi oameni fac asta, putem schimba definiţia succesului, de la noţiunea idioată şi simplistă că cine are cei mai mulți bani când moare e cel mai câștigat, la o definiţie mai profundă și mai echilibrată a cum arată o viaţă bine trăită. Şi asta, cred, e o idee care merită să fie răspândită.
09:40
(Aplauze)
marți, 20 februarie 2018
Castelul Marzoll




Se presupune ca inițial Castelul Marzoll din Bad Reichenhall a fost o casa mare cu doua etaje. Abia dupa ce familia patriciană Fröschl a reconstruit intre 1527-1536 castelul a capatat aspectul renascentist. Familia Fröschl poseda o avere enormă, obtinuta prin deținerea instalațiilor de fierbere a sării (vezi videoclip) din Reichenhall.
Conform noii arhitecturi initiate în Italia, baza castelului este constuita cubic si zidurile exterioare au patru turnuri rotunde. Castelul Marzoll a fost primul de acest gen din Bavaria. În cursul secolului al XVI-lea, au fost adăugate poarta și zidul dinspre localitate.
Baronul Lasser von Lasseregg din Salzburg care a locuit aici între anii 1605-1798, a ordonat modernizarea încăperilor de la etajul al doilea folosind stuctura stuc. Lucrările în stuc sunt realizate de Benedikt Zöpf, cel care a decorat în acelasi timp și biserica Sf. Valentin de lângă castel, în stilul Rococo. (Zöpf a lucrat mai multe interioare sacre în Salzburg, inclusiv biserica Sf. Petru).
În 1798, proprietatile baronului von Laßberg au fost preluate de Hofmark Marzoll ca urmare a neacoperirii datoriilor. În 1833, Hofmark Marzoll a scos la licitatie castelul din cauza gradului ridicat de îndatorare. Castelul a fost cumparat de baronul Adam von Aretin, care la scurt timp l-a vândur mai departe baronului Erasmus von Malsen, pe atunci președinte al regalului. Parlamentul bavarez din München. Sotia acestuia era Therese nascuta Freiin von Ruffin, doamnă de onoare la curtea Reginei. Începând cu1837 acestia au ordonat remodelarea castelului. Cupolele renascentiste ale celor patru turnuri de colt au fost înlaturate si înlocuite de creneluri in stilul neo-gotic, iar pereții exteriori ai clădirii principale au capatat terminatii zimţate (arhitectura asemanatoare cu a Castelului Hohenschwangau și a Castelului Possenhofen).
Între anii 1951-1991, proprietar ai castelului a fost baronul Ritter la Groenesteyn, apoi castelul a devenit proprietate a orașului Bad Reichenhall. De atunci, exteriorul a fost renovat și interioarele securizate. Curtea castelului a fost deschisă publicului pe timpul zilei, interioarele fiind accesibile numai în contextul unui tur.
În anul 2007, castelul a fost vândut celor doi investitori, Nico Forster și Alfons Aigner, care intenționau să înființeze un hotel Art Deco și un apartament privat în castel. Nico Forster a preluat în cele din urmă toate acțiunile dar dupa trei ani a decedat la doar 47 de ani, în urma unei insuficiențe renale. Castelul a revenit ca mostenire fiicei acestuia, la vremea respectiva în vârsta de doat cinci ani.
În prezent, castelul este închis vizitarii publicului.




Lânga curtea castelului este un lac. Leo a fost încântat sa alerge ratele salbatice aciuiate aici ☺
sâmbătă, 9 decembrie 2017
Performante OSRAM
Osram este cel mai mare producător de obiecte de iluminat din lume. Corporația multinațională (cu sediul în München) a fost fondata în 1906 și numele este derivat din denumirile elementelor chimice Osmiu și Wolfram - doua elemente utilizate la filamentele de iluminat în momentul în care compania a fost înființată.
Compania are sedii în Germania, Franța, Letonia, Slovacia, Republica Populară Chineză, Indonezia, Argentina si numara peste 43.500 angajați - printre care si eu ☺
Voi prezenta aici câteva din ultimele cele mai spectaculoase proiecte cu care se mândreste firma la care lucrez:
♦ Zhuhai Grand Theatre - este noul simbol al orasului Zhuhai ( în traducere "Pearl and Sea").
Complexul arhitectonic este conceput sub forma a doua scoici uriase, cu înaltimea de 90 metri si respective 60 metri. Si nu doar arhitectura este iesita din comun ci si fatada luminoasa, realizata de Osram Traxon Led-Dols. Cei 51000 pixeli fac posibil proiectarea unui grandios spectacol video.
♦ Tot în China, în vechiul oraș port Wuhan aflat la confluența a două râuri puternice, Yangtze și Han, din dorinta de a celebra viata si comertul, s-a nascut proiectul "Wuhan - Two Rivers, Four Shores".
Este cel mai mare spectacol de lumini cu LED-uri sincronizate, întins peste 320 de clădiri si 20 de kilometri de-a lungul celor două râuri. Este o poveste magnifica, transpusa pe peretii cladirilor, reflectata pe cerul noptii si oglindita pe undele apei si realizata cu ajutorul concernului Osram (OSRAM Lighting Solutions a furnizat 6.785 unități e:cue Butler PRO, sincronizate la fractiune de secunda si conectate la un hybrid cu fibra optica unic). Astfel, râurile Yangtze și Han au prins viata si zona ofera locuitorilor și turiștilor un festin vizual.
♦ Cea mai mare biserică din lume - Bazilica Sf. Petru din Roma / Cetatea Vaticanului, va străluci într-o nouă lumină în viitor. Vaticanul a optat din nou pentru tehnologia OSRAM atunci când a reproiectat iluminatul bisericii. În viitor, corpurile de iluminat moderne cu LED-uri vor oferi o experiență artistică unică și vor economisi aproximativ 85% energie. Vaticanul și OSRAM continuă astfel un parteneriat lung - tehnologia de iluminare OSRAM a fost deja utilizată pentru Capela Sixtină, Piața Sf. Petru și Stanze di Raffaello. De Crăciun 2018, Bazilica Sf. Petru va straluci într-o noua lumina.
♦ Un alt grandios proiect Osram este showul de lumini si efecte speciale (asigurat de distribuitorul britanic Mike Oates), care întregeste spectacolul muzical oferit de Ed Sheeran în actualul turneu mondial 2017/2018. Alaturi de tânarul muzician, vedete ale turneului sunt si lampile Scenius Unico și Mythos 2 de la OSRAM Clay Paky.
Scenic Unico (lampă Osram 1400W, 6500K, CRI foarte înaltă) este practic o magnifica "mașină de iluminat", cu șase rotitoare de gobos, dispunând de sistem cu diferite filtre de difuzie ce pot fi introduse treptat. Însa caracteristica cea mai uimitoare este faptul că Scenius Unico poate genera un fascicul de lumină super concentrat, puternic si îngust.
Mythos 2 este un reflector excelent, care produce restante pe fascicul de lumină mare si foarte dens, oferind un zoom ce variază de la 4 ° la 50 ° (raport de 1:12). Mythos 2 conține un disc cu efecte vizuale indexate, care poate fi suprapus pe toate gobosurile, atât în interiorul, cât și în afara focarului.
♦ Osram este din anul 2015 partener oficial al Concursul Muzical Eurovision si bineînteles va fi prezent si la Lisabona 2018. Cu Osram aceste evenimente sunt mai atractive, mai incitative, mai magnetice.
PS: ♥ ador melodiile Perfect si Photograph din repertoriul lui Ed Sheeran ♥
Compania are sedii în Germania, Franța, Letonia, Slovacia, Republica Populară Chineză, Indonezia, Argentina si numara peste 43.500 angajați - printre care si eu ☺
Voi prezenta aici câteva din ultimele cele mai spectaculoase proiecte cu care se mândreste firma la care lucrez:
♦ Zhuhai Grand Theatre - este noul simbol al orasului Zhuhai ( în traducere "Pearl and Sea").
Complexul arhitectonic este conceput sub forma a doua scoici uriase, cu înaltimea de 90 metri si respective 60 metri. Si nu doar arhitectura este iesita din comun ci si fatada luminoasa, realizata de Osram Traxon Led-Dols. Cei 51000 pixeli fac posibil proiectarea unui grandios spectacol video.
♦ Tot în China, în vechiul oraș port Wuhan aflat la confluența a două râuri puternice, Yangtze și Han, din dorinta de a celebra viata si comertul, s-a nascut proiectul "Wuhan - Two Rivers, Four Shores".
Este cel mai mare spectacol de lumini cu LED-uri sincronizate, întins peste 320 de clădiri si 20 de kilometri de-a lungul celor două râuri. Este o poveste magnifica, transpusa pe peretii cladirilor, reflectata pe cerul noptii si oglindita pe undele apei si realizata cu ajutorul concernului Osram (OSRAM Lighting Solutions a furnizat 6.785 unități e:cue Butler PRO, sincronizate la fractiune de secunda si conectate la un hybrid cu fibra optica unic). Astfel, râurile Yangtze și Han au prins viata si zona ofera locuitorilor și turiștilor un festin vizual.
♦ Cea mai mare biserică din lume - Bazilica Sf. Petru din Roma / Cetatea Vaticanului, va străluci într-o nouă lumină în viitor. Vaticanul a optat din nou pentru tehnologia OSRAM atunci când a reproiectat iluminatul bisericii. În viitor, corpurile de iluminat moderne cu LED-uri vor oferi o experiență artistică unică și vor economisi aproximativ 85% energie. Vaticanul și OSRAM continuă astfel un parteneriat lung - tehnologia de iluminare OSRAM a fost deja utilizată pentru Capela Sixtină, Piața Sf. Petru și Stanze di Raffaello. De Crăciun 2018, Bazilica Sf. Petru va straluci într-o noua lumina.
♦ Un alt grandios proiect Osram este showul de lumini si efecte speciale (asigurat de distribuitorul britanic Mike Oates), care întregeste spectacolul muzical oferit de Ed Sheeran în actualul turneu mondial 2017/2018. Alaturi de tânarul muzician, vedete ale turneului sunt si lampile Scenius Unico și Mythos 2 de la OSRAM Clay Paky.
Scenic Unico (lampă Osram 1400W, 6500K, CRI foarte înaltă) este practic o magnifica "mașină de iluminat", cu șase rotitoare de gobos, dispunând de sistem cu diferite filtre de difuzie ce pot fi introduse treptat. Însa caracteristica cea mai uimitoare este faptul că Scenius Unico poate genera un fascicul de lumină super concentrat, puternic si îngust.
Mythos 2 este un reflector excelent, care produce restante pe fascicul de lumină mare si foarte dens, oferind un zoom ce variază de la 4 ° la 50 ° (raport de 1:12). Mythos 2 conține un disc cu efecte vizuale indexate, care poate fi suprapus pe toate gobosurile, atât în interiorul, cât și în afara focarului.
♦ Osram este din anul 2015 partener oficial al Concursul Muzical Eurovision si bineînteles va fi prezent si la Lisabona 2018. Cu Osram aceste evenimente sunt mai atractive, mai incitative, mai magnetice.
PS: ♥ ador melodiile Perfect si Photograph din repertoriul lui Ed Sheeran ♥
/ Labels:
frumusete,
lumina,
meserie,
minune,
oras,
OSRAM,
performanta,
serviciu.,
tehnologie,
viata
joi, 4 septembrie 2014
Poate un cântec sa-ti salveze viata?
Pentru ca de doua zile plouă si e frig, ne-am gândit ca în loc de plimbarea planuita în gradina botanica, sa mergem ori la piscina cu apa termala, ori la cinematograf. Apoi ne-am gândit ca daca de poimânine vin nepoteii lui Helmut în vacanta la noi pentru o saptamâna, mai bine amânam înotul pentru când vor fi si ei aici.
Asa ca... am ajuns la cinematograf si am intrat la "Can a Song Save Your Life? / Begin Again". De obicei studiez programul cu cateva ore înainte de a ajunge la cinematograf, caut informatii în legatura cu cine joaca, care sunt temele filmelor, cine regizeaza, cine a scris scenariul... De data aceasta însa am ales spontan.
M-a distrat coincidenta ca filmul - care în mare, trateaza fenomenul de aparitie a hiturilor, nasterea starurilor si munca din spatele unui album (mi-am închipuit ca probabil asa s-a întâmplat si cu Zaz sau Of Monsters and Men...), a atins si tema pe care am abordat-o eu în articolul prin care am prezentat formatia Efterklang - ma refer la combinarea în muzica vocala si instrumentala, a sunetelor din natura, a zgomotelor din oras, a vocilor aparute pe neașteptate pe fundalul muzical. Filmul practic a fost o continuare a preocuparilor mele din saptamâna în curs ☺
Referitor la film, daca ati vazut filmul muzical Once si v-a placut, atunci va recomand sa vedeti neaparat Begin Again, realizat de acelasi John Carney.
Filmul împleteste povesti interesante de viata si framântari emotionale cu piese muzicale nostalgice, balade si cântece de dragoste. Numele eroului principal - Dan Mulligan, jucat de Mark Ruffalo, nu este ales deloc întâmplator, ci este legat direct de titlul si actiunea filmului. Termenul "Mulligan" aparut pentru prima data în jocul de golf, preluat mai târziu si în alte jocuri dar si în politica, înseamna a beneficia de o a doua sansa, fără bază pe rezultatele anterioare. Dan Mulligan - un producator muzical aflat în cea mai de jos faza a vietii lui, divortat, profesional ratat, proaspat concediat si în plus dependent de alcool, o întâlneste întâmplator pe Gretta (Keira Knightley) - o tânara compozitoare si interpreta de muzica pop-rock, india-rock, blue-eyed soul si blues, aftata deasemenea într-un moment disperat al vietii, când tocmai si-a parasit logodnicul ce i-a înselat asteptarile. Rolul ex-logodnicului (Dave Kohl ) este jucat de Adam Levine de la Maroon 5 - o surpriza deosebit de placuta! Revelatia filmului este însa Keira Knightley a carei voce este autentica, senzuala si plina de sensibilitate. Melodiile interpretate de cei doi sunt deosebite, contin mesaje profunde si transmit sufletului puternice vibratii emotionale.
Se spune ca în rolul Grettei ar fi fost propusa initial Scarlett Johansson . În momentul în care Keira Knightly a primit rolu, a trebuit sa învete sa cânte la chitara si a avut ca profesor pe sotul ei - James Righton, membru al formatiei Klaxons. Cei doi au glumit, caracterizând atmosfera din timpul orelor ca fiind "la un pas de divort sau crima" ☺
Filmul reuneste o multime de artisti veritabili: CeeLoGreen (Troublegum), Mos Def (Saul), Catherine Keener (Miriam), James Corden (Steve), Hailee Steinfeld (Violet), muzica impune magie în ritm, miscare, vorbire si actiune.
Finalul filmului este plin de sparanta, atât Dan cât si Gretta si-au reevaluat prioritatile si au folosit cea de a doua sansa, fara a se complace în situatii nedorite de dragul trecutului, luând viata în piept, din nou, de la zero.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
♦ Muzica filmului este semnata de Gregg Alexander si piesele au fost lansate pe un CD la data de 30 iunie 2014, de Polydor Records si Interscope Records. Din coloana sonora fac parte si:
• Lost Stars - Adam Levine
• Tell Me If You Wanna Go Home - Keira Knightley & Hailee Steinfeld
• No One Else Like You - Adam Levine
• Lost Stars - Keira Knightley
• A Higher Place - Adam Levine
• Like a Fool John Carney Keira Knightley
• Coming Up Roses - Keira Knightley
• A Step You Can't Take Back - Keira Knightley
Asa ca... am ajuns la cinematograf si am intrat la "Can a Song Save Your Life? / Begin Again". De obicei studiez programul cu cateva ore înainte de a ajunge la cinematograf, caut informatii în legatura cu cine joaca, care sunt temele filmelor, cine regizeaza, cine a scris scenariul... De data aceasta însa am ales spontan.
M-a distrat coincidenta ca filmul - care în mare, trateaza fenomenul de aparitie a hiturilor, nasterea starurilor si munca din spatele unui album (mi-am închipuit ca probabil asa s-a întâmplat si cu Zaz sau Of Monsters and Men...), a atins si tema pe care am abordat-o eu în articolul prin care am prezentat formatia Efterklang - ma refer la combinarea în muzica vocala si instrumentala, a sunetelor din natura, a zgomotelor din oras, a vocilor aparute pe neașteptate pe fundalul muzical. Filmul practic a fost o continuare a preocuparilor mele din saptamâna în curs ☺
Referitor la film, daca ati vazut filmul muzical Once si v-a placut, atunci va recomand sa vedeti neaparat Begin Again, realizat de acelasi John Carney.
Filmul împleteste povesti interesante de viata si framântari emotionale cu piese muzicale nostalgice, balade si cântece de dragoste. Numele eroului principal - Dan Mulligan, jucat de Mark Ruffalo, nu este ales deloc întâmplator, ci este legat direct de titlul si actiunea filmului. Termenul "Mulligan" aparut pentru prima data în jocul de golf, preluat mai târziu si în alte jocuri dar si în politica, înseamna a beneficia de o a doua sansa, fără bază pe rezultatele anterioare. Dan Mulligan - un producator muzical aflat în cea mai de jos faza a vietii lui, divortat, profesional ratat, proaspat concediat si în plus dependent de alcool, o întâlneste întâmplator pe Gretta (Keira Knightley) - o tânara compozitoare si interpreta de muzica pop-rock, india-rock, blue-eyed soul si blues, aftata deasemenea într-un moment disperat al vietii, când tocmai si-a parasit logodnicul ce i-a înselat asteptarile. Rolul ex-logodnicului (Dave Kohl ) este jucat de Adam Levine de la Maroon 5 - o surpriza deosebit de placuta! Revelatia filmului este însa Keira Knightley a carei voce este autentica, senzuala si plina de sensibilitate. Melodiile interpretate de cei doi sunt deosebite, contin mesaje profunde si transmit sufletului puternice vibratii emotionale.
Se spune ca în rolul Grettei ar fi fost propusa initial Scarlett Johansson . În momentul în care Keira Knightly a primit rolu, a trebuit sa învete sa cânte la chitara si a avut ca profesor pe sotul ei - James Righton, membru al formatiei Klaxons. Cei doi au glumit, caracterizând atmosfera din timpul orelor ca fiind "la un pas de divort sau crima" ☺
Filmul reuneste o multime de artisti veritabili: CeeLoGreen (Troublegum), Mos Def (Saul), Catherine Keener (Miriam), James Corden (Steve), Hailee Steinfeld (Violet), muzica impune magie în ritm, miscare, vorbire si actiune.
Finalul filmului este plin de sparanta, atât Dan cât si Gretta si-au reevaluat prioritatile si au folosit cea de a doua sansa, fara a se complace în situatii nedorite de dragul trecutului, luând viata în piept, din nou, de la zero.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
♦ Muzica filmului este semnata de Gregg Alexander si piesele au fost lansate pe un CD la data de 30 iunie 2014, de Polydor Records si Interscope Records. Din coloana sonora fac parte si:
• Lost Stars - Adam Levine
• Tell Me If You Wanna Go Home - Keira Knightley & Hailee Steinfeld
• No One Else Like You - Adam Levine
• Lost Stars - Keira Knightley
• A Higher Place - Adam Levine
• Like a Fool John Carney Keira Knightley
• Coming Up Roses - Keira Knightley
• A Step You Can't Take Back - Keira Knightley
duminică, 31 august 2014
Recomandari de weekend
- Am terminat de citit "Sub aceeasi stea" - roman scris de John Green (pentru cine este interesat, am descoperit varianta elecronica, în traducere româneasca - aici). Traducerea si adaptarea germana se intituleaza "Das Schicksal ist ein mieser Verräter" adica "Destinul este un trădător mizerabil" si aceasta varianta mi se pare ca exprima esenta acestui roman, o tulburatoare poveste despre curajul de a înfrunta destinul...
Tema romanului este inspirata din perioada studentiei, când John Green a lucrat ca voluntar într-un spital de copii, iar personajul principal i-a fost inspirat de Esther Grace Earl, o prietena a scriitorului, care la vârsta de 16 ani a pierdut lupta cu cancerul tiroidian. Mesajul acestor copii rapusi de boala este ca vietile scurte pot fi cel putin la fel de bogate ca si vietile lungi, ale semenilor sanatosi. Complexitatea si profunzimea sentimentelor, cât si relatia parintilor cu acesti copii, sunt lectii pentru orice muritor de rând! Fiecare pagina a acestui roman este plina de emotii si sensibilitati, fiecare pagina citita ne face mai buni si mai întelegatori.
- Am vazut filmul "It's hard to say I Love You" cu titlul original danez "Kinamand" (daca aveti cont Watchever, gasiti filmul la adresa Chinaman)
Filmul prezinta numeroase aspecte ale vieții cotidiene, accentuând motivele pentru care de obicei se produc divorturile, menționând rutina si lipsa de comunicare în cuplu, dovedind fragilitatea iubirii dar si puterea obisnuiței. Este un film care emoționeaza prin subtilițati, un film ce aduce în prim-plan un barbat blând, îngăduitor și credul, cu gusturi și purtări simple, alaturi de o frumoasa chinezoaica, printr-o căsătorie de conveniență. Filmul trateaza cu umor si ironie relațiile între membrii familiilor implicate, obiceiurile si prejudecațile legate de apartența la o cultura sau alta. Este o poveste romantica, o poveste ce prezinta doua iubiri, una stinsa din lipsa de comunicare între soți si alta abia începuta, bazata paradoxal pe incapacitatea de comunicare între soți. Misterul ce intensifica sentimentele unei femei străine si frumoase, ciudate, care nu înțelege nimic din ceea ce spune el, un barbat fermecat zi de zi de grația soției pro-forma.
- Va doresc atât lectrura cât si vizionare, cât mai placute! ☺
luni, 30 iunie 2014
Meditatie
pentru rubrica "Buna dimineata, Soare!"
"Fericirea te face dulce, încercările te fac puternic, regretele te fac uman, eşecurile te fac umil, succesul te face să străluceşti, Dumnezeu te face să continui."
"Fii tu însăţi schimbarea pe care vrei să o vezi în lume."
"Trăieşte ca şi cum ai muri mâine. Învaţă ca şi cum ai trăi veşnic."
"A învăţa că în viaţă, mai uşor se poate învinge ura cu dragostea, minciuna cu adevărul şi violenţa cu abnegaţia, ar trebui să fie un element fundamental în educaţia oricărui copil."
"Fericirea este armonia dintre ceea ce gândeşti, ceea ce spui şi ceea ce faci."
"Sunt şapte rele în lume: 1. cunoştinţă fără caracter; 2. bogăţie fără muncă; 3. plăcere fără conştiinţă; 4. negoţ fără moralitate; 5. ştiinţă fără omenie; 6. politică fără principii şi 7. închinare fără predare."
Citate din întelepciunea marelui filozof indian Mahatma Gandhi.
(Statuia fotografiata de mine, este expusa în foaierul Königsbrunner Rathauses si este lucrare a sculptorului Gutam Pal.)
sâmbătă, 5 aprilie 2014
Fața cu valoare de un milion de dolari

Paul Sculfor este un fashion-model, actor de televiziune și de film. S-a nascut la 1 februarie 1971, în Upminster, United Kingdom.
Cariera lui s-a dezvoltat vertiginos dupa ce la vârsta de 21 de ani a castigat un concurs de modeling "The Face of 92", organizat de Select Model Managemen și Daily Mirror. Paul tocmai suferise operatia de apendice când a fost înscris în concurs de mama sa si scrisoarea prin care a fost anuntat ca este câstigatorul competitiei i-a fost înmânata în spital, de Penny Lancaster - soția lui Rod Stewart. Din componenta juriului de atunci au facut parte Tandy Anderson - proprietarul Select Model Management și Gary Stretch - actor, fost boxer si fotomodel.
Primul contract ca model al lui Paul, în anul 1993, a fost la revista "The Face" și în toamna aceluiasi an, Paul a lucrat alături de Bridget Hall pentru catalogul toamna/iarna al Casei de moda "Banana Republic", fotografiile fiind executate de renumitul Bruce Weber. În cadrul acelei campanii de reclama, au fost prezentate panouri cu fotografii pe întreg Times Square din New York .
Paul s-a mutat în Europa si cele mai multe contracte le-a avut la Milano și Paris, pentru brandurile Giorgio Armani, Versace, Jean Paul Gaultier, Paul Smith și Valentino.
În anul 1994 Paul a lucrat alaturi de Laurence Vanhaeverbeke pentru Christian Dior - parfum Tendre Poison, sub îndrumarea celebrului fotograf Tyen și contractul a durat trei ani.
Pâna în anul 2011 a locuit timp de patru ani în Hollywood iar în prezent îsi împarte timpul între New York și Londra .
Chipul lui Paul Sculfor a reprezentat brandurile Patrick Cox (1993), Versace (2009), Louis Vuitton (2011), Aramis (2012), Esquire (2012). Deasemenea male-modelul a fost ales de Levi's (1997), Lynx (2001), Landrover (2006), Next (2007, 2008), Armais (2011), Vuitton (2011), pentru campaniile publicitare transmise la televiziune. Casa de moda Missoni, l-a ales pe Paul Sculfor sa prezinte colectia de toamna-iarna 2013/2014, prin fotografii executate de Alasdair McLellan. Deasemenea prezinta moda de toamna-primavara 2013/2014 pentru "Sunday Times Style Magazine".
Ca urmare a succesului pe care îl detine, Paul Sculfor este deseori supranumit "supermodel autentic" sau "fața cu valoare de un milion de dolari".
În anul 2009, Paul Sculfor a fost co-moderator al Festivalului de la Sanremo, alături de Paolo Bonolis.
Paul Sculfor a primit distinctia "Most Stylish Men Award" fiind declarat de catre revista GQ (Gentlemen's Quarterly) drept cel mai elegant barbat al anului 2010. În anul 2012 a facut parte din juriul emisiunii-concurs de modeling "Britain's Next Top Model". Paul a dovedit deasemenea ca are talent actoricesc prin rolurile Steve Richards în filmul "Di Di Hollywood" (2010), rolul David în filmul Psychosis (2010) si rolul Mark în Baseline (2010).
Paul Sculfor nu este casatorit si printre fostele lui prietene se numara Lisa Snowdon, Jennifer Aniston si Cameron Diaz.
Citatul preferat sau motto-ul dupa care Paul Sculfor se ghideaza în viata este "Do not take your self to seriously - But take the job very seriously".
marți, 21 ianuarie 2014
Club 27...
... sau "Forever 27 Club" este grupul de artisti-muzicieni care s-au stins din viata la vârsta de 27 de ani. Atentia speciala asupra acestei "coincidente" a provocat-o decesul lui Kurt Cobain în anul 1994 si - cu toate ca ideea se vehicula înca din anii '70, abia din acest moment numele "clubului" a devenit oficial.
Pe aceasta tema s-au scris romane, filme si piese de teatru, s-au lansat diverse teorii si s-au facut multe speculatii. Multi sociologi, psihiatri, oameni de presa, au analizat destinul celor ce au devenit - cu sau fara voie - membrii ai macabrului club.
Înca la începutul anilor '70 au circulat diverse teorii în legatura cu decesul marilor muzicieni Brian Jones, Jimi Hendrix, Janis Joplin si Jim Morrison, însa oficial nu s-a putut stabili nicio legatura între tragicele evenimente. Abia dupa decesul lui Kurt Cobain s-au publicat câteva declaratii în legatura cu deja existentul "Club 27".
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Biograful Charles R. Cross, cel care a cercetat, publicat si descris vietile lui Hendrix si Cobain, a facut cunoscuta maselor largi declaratia facuta unui ziarist de catre mama lui Kurt Cobain: "Now he’s gone and joined that stupid club. I told him not to join that stupid club." (Acum a plecat și s-a alăturat clubului acela stupid . I-am spus să nu adere acelui club tâmpit). [The Daily World].
Opinia lui Cross, cum ca Hendrix, Joplin si Morrison - cele trei superstaruri ale generației flower power, au planuit împreuna sa se sinucida, are multi adepti.
Analizând circumstantele în cazul Cobain, s-a dovedit ca acesta nu a fost primul din familie care s-a sinucis (doi unchi de-al lui Kurt Cobain, precum si fratele bunicului au facut-o înaintea lui), însa tot mai multi specialisti cred ca ideea lui Cobain de a se sinucide la vârsta de 27 de ani a fost intentionata.
În scrisoarea de adio, Cobain a citat un pasaj din textul unei melodii a formatiei Nirvana "It's better to burn out than to fade away" si acest citat a devenit motto-ul straniului club. Asa s-a dat startul întocmirii unei liste - bazate pe date oficiale, cu toti muzicienii care au murit la vârsta de 27 de ani. (lista completa aici).
Nume ca Rudy Lewis (formatia The Drifters), Pete Ham ( formatia Badfinger), Gary Thain (formatia Uriah Heep), Jacob Miller (formatia Inner Circle), Mia Zapata (formatia The Gits), Amy Winehouse, plus cei cinci mai sus numiti si înca 28 muzicieni compun "Clubul 27". În total sunt 39 nume, plus înca unul pe lista de asteptare - deoarece cazul misterioasei disparitii în anul 1995 a lui Richey James Edwards, chitarist si textier al formatiei rock Manic Street Preachers, nu a fost elucidat! Cu toate ca circumstantele înclina spre caz clar de sinucidere, faptul ca trupul acestuia nu a fost înca gasit, Edwards este înca si astazi declarat "presupus mort".
În ceea ce-i priveste pe cei din "Clubul 27", bizarul nu se opreste aici! Spre exemplu, datorita faptului ca vaduva lui Kurt Cobain - Courtney Love a vândut un sfert din drepturile de autor ale formatiei Nirvana contra sumei de 70 de milioane de lire sterline (aproximativ 88 de milioane de euro), Kurt Cobain a primit titlui de "mortul cel mai bine plătit" (revista "Frobes" - 2006).
Iar mormântul lui Jim Morrison este unul dintre cele mai renumite din lume, cel mai cautat si totodata singurul mormânt pazit special în cimitirul Père Lachaise din Paris... În septembrie 2013 am trecut si eu sa pun o floare (despre aceasta vizita mai ciudata voi povesti pe larg într-un articol viitor).


PS: Janis Joplin - cea mai puternică femeie a muzicii rock şi prima cântăreaţă albă de blues, ar fi împlinit ieri 71 de ani!
Pe aceasta tema s-au scris romane, filme si piese de teatru, s-au lansat diverse teorii si s-au facut multe speculatii. Multi sociologi, psihiatri, oameni de presa, au analizat destinul celor ce au devenit - cu sau fara voie - membrii ai macabrului club.
Înca la începutul anilor '70 au circulat diverse teorii în legatura cu decesul marilor muzicieni Brian Jones, Jimi Hendrix, Janis Joplin si Jim Morrison, însa oficial nu s-a putut stabili nicio legatura între tragicele evenimente. Abia dupa decesul lui Kurt Cobain s-au publicat câteva declaratii în legatura cu deja existentul "Club 27".
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
| Fotografie | Nume | Ziua decesului | Vârsta | Cauza oficiala a decesului | Rolul în lumea muzicii |
|---|---|---|---|---|---|
| Brian Jones | 3 iulie1969 | 27 ani si 125 zile | înecat în piscina | membru fondator al formatiei Rolling Stones, chitarist si multi-instrumentist | |
| Jimi Hendrix | 18 septembrie 1970 | 27 ani si 295 zile | asfixiere prin aspirarea propriei vome, în urma unei supradoze de alcool si somnifere | compozitor si textier de muzica rock/hardrock, cel mai mare chitarist al tuturor timpurilor | |
| Janis Joplin | 4 octombrie 1970 | 27 ani si 258 zile | supradoza de Heroin si alcool | solista, compozitoare și textieră de muzică rock (blues-rock, hard rock, psihedelic) cu influențe de rhythm and blues și soul | |
| Jim Morrison | 3 iulie 1971 | 27 ani si 207 zile | Insuficienta cardiaca | solist, compozitor, textier, regizor-video al formatiei The Doors | |
| Kurt Cobain | 5 aprilie 1994 | 27 ani si 44 zile | sinucidere prin împuscare dupa o supradoza cu Heroina | solist, compozitor, textier si chitarist al formatiei Nirvana |
Biograful Charles R. Cross, cel care a cercetat, publicat si descris vietile lui Hendrix si Cobain, a facut cunoscuta maselor largi declaratia facuta unui ziarist de catre mama lui Kurt Cobain: "Now he’s gone and joined that stupid club. I told him not to join that stupid club." (Acum a plecat și s-a alăturat clubului acela stupid . I-am spus să nu adere acelui club tâmpit). [The Daily World].
Opinia lui Cross, cum ca Hendrix, Joplin si Morrison - cele trei superstaruri ale generației flower power, au planuit împreuna sa se sinucida, are multi adepti.
Analizând circumstantele în cazul Cobain, s-a dovedit ca acesta nu a fost primul din familie care s-a sinucis (doi unchi de-al lui Kurt Cobain, precum si fratele bunicului au facut-o înaintea lui), însa tot mai multi specialisti cred ca ideea lui Cobain de a se sinucide la vârsta de 27 de ani a fost intentionata.
În scrisoarea de adio, Cobain a citat un pasaj din textul unei melodii a formatiei Nirvana "It's better to burn out than to fade away" si acest citat a devenit motto-ul straniului club. Asa s-a dat startul întocmirii unei liste - bazate pe date oficiale, cu toti muzicienii care au murit la vârsta de 27 de ani. (lista completa aici).
Nume ca Rudy Lewis (formatia The Drifters), Pete Ham ( formatia Badfinger), Gary Thain (formatia Uriah Heep), Jacob Miller (formatia Inner Circle), Mia Zapata (formatia The Gits), Amy Winehouse, plus cei cinci mai sus numiti si înca 28 muzicieni compun "Clubul 27". În total sunt 39 nume, plus înca unul pe lista de asteptare - deoarece cazul misterioasei disparitii în anul 1995 a lui Richey James Edwards, chitarist si textier al formatiei rock Manic Street Preachers, nu a fost elucidat! Cu toate ca circumstantele înclina spre caz clar de sinucidere, faptul ca trupul acestuia nu a fost înca gasit, Edwards este înca si astazi declarat "presupus mort".
În ceea ce-i priveste pe cei din "Clubul 27", bizarul nu se opreste aici! Spre exemplu, datorita faptului ca vaduva lui Kurt Cobain - Courtney Love a vândut un sfert din drepturile de autor ale formatiei Nirvana contra sumei de 70 de milioane de lire sterline (aproximativ 88 de milioane de euro), Kurt Cobain a primit titlui de "mortul cel mai bine plătit" (revista "Frobes" - 2006).
Iar mormântul lui Jim Morrison este unul dintre cele mai renumite din lume, cel mai cautat si totodata singurul mormânt pazit special în cimitirul Père Lachaise din Paris... În septembrie 2013 am trecut si eu sa pun o floare (despre aceasta vizita mai ciudata voi povesti pe larg într-un articol viitor).
PS: Janis Joplin - cea mai puternică femeie a muzicii rock şi prima cântăreaţă albă de blues, ar fi împlinit ieri 71 de ani!
luni, 13 ianuarie 2014
Totul e bine când se termină cu bine
... am spus eu! Iar Helmut a zis "Ende gut, alles gut" si-acum putem din nou sa râdem, însa...toata duminica am fost întorsi pe dos si nimic nu ne-a priit! Sa va spun de ce:
Duminica dimineata, ca de obicei, sotul meu a dat fuga la brutaria din coltul strazii sa cumpere chifle proaspete, pentru micul dejun - singurul din saptamâna. Apoi - pentru ca îi era în drum, a trecut pe la automatul bancar, sa ridice ceva bani de buzunar pentru saptamâna ce urmeaza.
Când a ajuns acasa, palid si cu vocea stinsa mi-a spus: "De pe contul nostru lipsesc în jur de 2500 euro". Este clar ca dupa asa o veste, am devenit si eu palida si pofta de mâncare ne-a trecut la amandoi!
Pe extractul de cont era trecut faptul ca la data de 7 ianuarie s-a facut decontarea cardului de credit (MasterCard Gold) dar suma nu era detaliata. Este drept ca si înainte si dupa Craciun, am comandat câteva carti si CD-uri prin Amazon si am platin online dar... în niciun caz de 2900 euro! Am analizat situatia si pe fata si pe dos si ne-am spus ca daca ar fi vorba despre un hacker, s-ar fi servit cu o suma mai mare! Asa ca ne-am facut curaj ca nu poate decât sa fie vorba despre o greseala - o virgula pusa aiurea!!!! Incertitudinea asta ne-a macinat toata ziua si nici de dormit nu am dormit deloc bine azi noapte!
Azi dimineata la ora deschiderii, sotul meu a fost în fata bancii. A cerut duduii de la ghiseu extrasul de cont al cardului Master si a depistat din prima privire neregula! Cineva platise din contul nostru doua bilete de avion din sau spre Singapore! Un superb cadou de Craciun, nimic de zis!
2x (1304,45+22,83) = 2654,56 Euro
Functionara de la banca noastra s-a implicat ca si când ar fi fost vorba despre contul ei si dupa lungi discutii telefonice cu compania aeriană Swiss a lamurit problema. Un functionar dintr-un oarecare birou de calatorii, a facut rezervarile de zbor si din neatentie a inversat primele doua cifre ale numarului de card. În loc de 45XXXXXXX - cum se numea cardul turistilor, a înregistrat numarul 54XXXXXXX, rețelele computerizate au recunoscut existenta unui card valabil cu acest numar si tranzactia bancara a fost acceptata. Cardul însa era al nostru!
Bineînteles ca de astazi am blocat cardul si am pretis un altul nou - ca ce sa facem?! Fara - nu se mai poate trai în "lumea civilizata"! "Este rau cu raul, dar mai rau e fara rau!"
De data aceasta banii s-au recuperat si în câteva zile îi vom avea din nou pe cont!
Concluzia: Daca esti vigilent, reactionezi rapid si banca îti este fidela si te sprijina, poti sa notezi ca... ti-a mai surâs o data norocul în viata!
PS: Duduia de la ghiseu a primit astazi dupa-amiaza de la noi, un buchet de flori si o cutie cu ciocolata "Merci" pentru prompta actiune.
Duminica dimineata, ca de obicei, sotul meu a dat fuga la brutaria din coltul strazii sa cumpere chifle proaspete, pentru micul dejun - singurul din saptamâna. Apoi - pentru ca îi era în drum, a trecut pe la automatul bancar, sa ridice ceva bani de buzunar pentru saptamâna ce urmeaza.
Când a ajuns acasa, palid si cu vocea stinsa mi-a spus: "De pe contul nostru lipsesc în jur de 2500 euro". Este clar ca dupa asa o veste, am devenit si eu palida si pofta de mâncare ne-a trecut la amandoi!
Pe extractul de cont era trecut faptul ca la data de 7 ianuarie s-a facut decontarea cardului de credit (MasterCard Gold) dar suma nu era detaliata. Este drept ca si înainte si dupa Craciun, am comandat câteva carti si CD-uri prin Amazon si am platin online dar... în niciun caz de 2900 euro! Am analizat situatia si pe fata si pe dos si ne-am spus ca daca ar fi vorba despre un hacker, s-ar fi servit cu o suma mai mare! Asa ca ne-am facut curaj ca nu poate decât sa fie vorba despre o greseala - o virgula pusa aiurea!!!! Incertitudinea asta ne-a macinat toata ziua si nici de dormit nu am dormit deloc bine azi noapte!
Azi dimineata la ora deschiderii, sotul meu a fost în fata bancii. A cerut duduii de la ghiseu extrasul de cont al cardului Master si a depistat din prima privire neregula! Cineva platise din contul nostru doua bilete de avion din sau spre Singapore! Un superb cadou de Craciun, nimic de zis!
2x (1304,45+22,83) = 2654,56 Euro
Functionara de la banca noastra s-a implicat ca si când ar fi fost vorba despre contul ei si dupa lungi discutii telefonice cu compania aeriană Swiss a lamurit problema. Un functionar dintr-un oarecare birou de calatorii, a facut rezervarile de zbor si din neatentie a inversat primele doua cifre ale numarului de card. În loc de 45XXXXXXX - cum se numea cardul turistilor, a înregistrat numarul 54XXXXXXX, rețelele computerizate au recunoscut existenta unui card valabil cu acest numar si tranzactia bancara a fost acceptata. Cardul însa era al nostru!
Bineînteles ca de astazi am blocat cardul si am pretis un altul nou - ca ce sa facem?! Fara - nu se mai poate trai în "lumea civilizata"! "Este rau cu raul, dar mai rau e fara rau!"
De data aceasta banii s-au recuperat si în câteva zile îi vom avea din nou pe cont!
Concluzia: Daca esti vigilent, reactionezi rapid si banca îti este fidela si te sprijina, poti sa notezi ca... ti-a mai surâs o data norocul în viata!
PS: Duduia de la ghiseu a primit astazi dupa-amiaza de la noi, un buchet de flori si o cutie cu ciocolata "Merci" pentru prompta actiune.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)






