Sibiul la pas: Catedrala Mitropolitană, Parcul Astra și scările din Strada Cetății

(Jurnal de vacanta - continuare la "Când prietenii sosesc pe neașteptate și totul se așază perfect")

Nu știu dacă ai fost vreodată la catedrală... E chiar în inima Sibiului, ascunsă puțin între clădirile vechi, dar odată ce intri în curtea ei, parcă se deschide o altă lume. Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” nu este doar impunătoare – e caldă și primitoare.
Turlele ei se înalță spre cer cu o eleganță bizantină, iar în interior, cupola pictată de Octavian Smighelschi te învăluie cu imaginea lui Iisus Pantocrator, înconjurat de îngeri. E liniște, chiar și când sunt oameni – o liniște care te face să simți că ești într-un loc cu adevărat sfânt.
Ce mi se pare fascinant e că această catedrală a fost construită la începutul secolului XX, între 1902 și 1906, inspirată de Sfânta Sofia din Constantinopol. Împăratul Franz Joseph I a fost chiar primul care a donat pentru construcție – un detaliu care spune multe despre cât de important era acest proiect pentru comunitate.
 

Dacă intri în catedrala, uită-te cu atenție la iconostasul din lemn de tei aurit – e o bijuterie sculptată cu migală, iar chivotul altarului, o miniatură a catedralei, este realizat din metal aurit. Sunt detalii care nu se văd din poze, dar care îți rămân în suflet.
Și nu uita să aprinzi o lumânare. Eu am pus mai multe... pentru cei dragi care au plecat în veșnicie și pentru toți ai mei dragi care sunt încă aici, în viață. E un gest simplu, dar plin de sens – ca o îmbrățișare tăcută trimisă în două direcții.
După ce ieși din curtea catedralei, poți să te oprești puțin în Parcul Astra. E aproape și este locul ideal să respiri adânc și să lași gândurile să se așeze. Sub umbra copacilor bătrâni, cu foșnetul frunzelor și răcoarea fântânilor arteziene, parcă timpul se dilată. E liniște, dar nu e pustiu – e genul de loc unde te simți bine cu tine.
Stând așa pe o bancă în parc, la umbră, ne-am amintit că lui Helmut i-ar fi prins bine o reîmprospătare a frizurii. Înainte de vacanță n-a mai avut timp să ajungă la frizer, așa că... am căutat rapid pe net o frizerie în apropiere.
Pe vremea când locuiam în Sibiu, erau multe frizerii și coaforuri în centrul orașului – unele cu vitrine mari, altele ascunse în curți liniștite. Acum, am găsit doar una, relativ centrală: Salonul Adela. Mi-a plăcut imediat datorită numelui – pentru că așa o cheamă pe una dintre fiicele mele...
Ne-am pornit la drum, am coborât scările prin zidul vechi al orașului, din Strada Cetății spre Piața Teatrului. Apoi am traversat pasajul subteran din fața hotelului Continental și am ajuns la salon.
 

Era ora amiezii, când canicula ajunsese la punctul maxim... Leo dădea semne că nu mai are chef să meargă pe trotuarele fierbinți. Încetinea pasul, se uita spre noi cu ochii lui blânzi, de parcă ne întreba dacă mai e mult. Din păcate, frizeria avea zi liberă. Era deschis doar coaforul – dar, cumva, am avut noroc. Tocmai era o pauză între cliente, iar cele trei doamne încântătoare din salon ne-au primit cu zâmbet și răbdare. Încăperile erau climatizate – o adevărată oază în mijlocul orașului încins. Ne-au răsfățat pe toți trei! S-au oferit să-l tundă pe Helmut, s-au jucat cu Leo, care a avut voie să umble liber pe unde a dorit, iar eu am profitat de ocazie pentru un pensat și un spălat pe cap cu masaj – scurt, eficient și exact ce-mi trebuia.
Și-acum, proaspeți, răcoriți și ferchezuiți, am hotărât că e momentul să savurăm un cocktail la umbra unei terase, pe promenada Bălcescu. Sub arșița amiezii, întregul oraș părea să se retragă în umbră. Dar asta... e o altă poveste (vezi aici).

Restante - Despre îngrijirea lui Leo

De saptamâni de zile amân si iata, a venit momentul sa fac o postare în care sa raspund întrebarilor puse de: Mihaela, Rux, Niko, Fiordaliso, Diana si Suzana ♥♥♥♥♥♥ 

Mereu râdem când suntem întrebati daca avem copii ☺ Raspundem: "Da, Helmut are doua fete, eu am doua fete si împreuna avem un baietel blanos" ☺☺☺ Leo este copilul nostru blanos si cu patru picioare ♥☺♥ Êste al nostru de sase ani si ne însoteste peste tot, în concedii, în excursii, în vizite... Nu mergem decât acolo unde este si el acceptat. Spre exemplu, cu avionul nu am mai calatorit de 6 ani! (doar eu am "dat o fuga" pâna la mama, München-Sibiu).

Leo este foxterrier si contrar rasei, este blândut, nu ataca pasarelele sau pisicile care poposesc la noi în curte. Dar... daca trece cineva strain pe lânga gardul nostru, latra ca un fioros! Este un leu-paraleu ☺☺☺ Daca primim musafiri, primele trei-patru minute nu ne putem întelege unii cu altii, ca Leo latra de bucurie. Apoi se linisteste si începe sa îsi aduca jucariile, provocând la joaca. Este simpatic si tare îndragit în cartier. Este deasemenea invidiat, pentru silueta si pentru ca nu accepta nimic de mâncare de la straini!

Leo primeste mancare doar seara, pe la ora 19. Are un castronas pentru “mâncare umeda” si unul pentru “mâncare uscata”. Preferata lui este conserva Animonda Gran Carno – care ofera diverse amestecuri de carne de vita cu iepure,  sau cu somon, cu cerb, cu miel, cu pasare…plus orez si legume (morcovo, cartofi) si mere. Cumparam asa un bax-mixt si primeste cântarit, in fiecare seara 170g. Peste mâncare stropm câteva picaturi de ulei de somon (omega 3, cica e bun pentru piele si blanita).

Mâncarea boabe, este Select Gold Complete, din care primeste în fiecare seara 70 g

Dimineata, avem ritualul nostru ♥ Servim micul-dejun în pat ☺ eu beau cafeluta si Leo primeste doua sticksuri de vita si o bucata de piept de pasare presat si uscat.

Daca vrem sa il rasfatam, îi oferim "Bonies" (bucatele de carne de vita presate sub forma de osisor, e marimea unui Tic-Tac) si din când în când câte un stick din "burta de oaie" (pute ca naiba! dar cica îi îmbunatateste flora bacteriala din intestine) ☺☺☺

O data pe luna, dupa baie, îi punem între umeri, o pipeta cu picaturi Front Line - împotriva parazitilor (pureci, capuse, paduchi), doza speciala pentru greutatea lui. Leo cântareste 12 kg.

O data la doua luni, primeste de la doctorita lui o tableta împotriva parazitilor intestinali.

Daca se întâmpla sa aiba scaunul moale, primeste câte o jumatate de "pastila de carbune" dimineata si seara, pâna când trece faza de diaree.

In afara de accidentul de masina, în urma caruia Leo a suferit doua operatii grele, nu a fost niciodata bolnav. O data în concediu a avut o leziune la labuta, de la scoici sau nisip. Doamne ajuta-ne, ca sanatatea, atât la oameni cât si la animale, este cea mai de pret! 

O data la 10-12 saptamâni, mergem cu Leo la frizer si blanita lui este trimata, ghierutele scurtate, pernutele labutelor eliberate de blanita (pentru ca de cele mai multe ori se aduna praf sau pitricele si acesteale pot produce rani grave). Saptamâna aceasta pe 13 iunie are ultima programare înainte de concediu! De obicei, procesul de trimare dureaza cam 2 ore, doua ore si jumatate (ultima data am platit 120 €; între timp preturile au crescut! habar nu am cât vom plati martiea ce vine). În orice caz... atâta blanita ramâne în salon, ca noi râdem când plecam, ca luam doar jumatate din Leo acasa, jumatate ramâne acolo pe podea! ☺ Foxterrierilor si celorlalti terrieri (Airedale, Welsh, Irish, Lakeland, Kerry Blue, Bedlington) cu par sârmos, li se îndeseste blanita la nivelul pielii, fapt ce poate îngreuna respiratia cutanata si creste posibilitatea aparitiei eczemelor! Regula este, terrierii nu se tund! Nu se taie părul nici cu forfeca si nici cu o mașină electrica. Blanita lor se trimmeaza, doar asa se păstreaza textura părului sârmos și desenul caracteristic cu culorile strălucitoare. Noi nu am gasit pâna anul acesta niciun salon special pentru foxterrieri si Leo a fost de câteva ori tuns, astfel încât la un moment dat ajunsese sur! Acum, de când mergem la acest salon, blanita lui îsi recapata încet încet culorile. Suntem foarte multumiti!

Legat de obisnuintele lui Leo, el are o cusca pentru transport, care când nu este folosita în masina, sta langa biroul meu. Pe cusca am pus un placaj si peste el o salteluta, astfel incat daca Leo are chef sa vada ce lucrez eu la birou, poate sa stea pe salteluta, la nivelul mesei de birou. Daca vrea sa doarma, poate sa se cuibareasca in cusca, între perinitele lui.

Pe vremea lock-downului, când lucram doar de acasa si apoi seara ma uitam la un film pe Netflix, Leo se urca pe birou, se lungea pe o paturica si dormea, ii timp ce eu îi periam blanita ♥ (câteodata este si Chico în vizta si în vacante sunt si nepotelele la noi ☺☺☺)

Leo mai are o salteluta pusa in bucatarie, pentruca daca noi facem de mancare, el sta frumos pe salteluta si ne priveste. Vrea mereu sa fie langa noi, este ca o umbra. 

În dormitor are cosuletul cu salteluta, unde doarme deobicei, dar cand se rasfata, doarme cu noi în pat. Spre dimineata de obicei, este mereu în pat si se cuibareste peste plapuma, la mine in poala (eu dorm pe o parte).

Seara, cand stam la TV, Leo sare lânga mine pe canapea – acesta este momentul când de obicei îi periu blanita. 

Mergem cu el de trei ori pe zi la cate o plimbare ce dureaza cca o ora, o ora si jumatate. In restul zilei, zburda in curte, cat vrea. Asa cum am mai spus, este foarte tolerant cu animalele mici – pasari, pisici, rate-salbatice… Nu suportasa se apropie cineva de gardul nostru, latra imediat! Recunoaste vecinii si pe ei nu ii mai latra cand trec pe alee. O data, eram cu Leo aproape de intrarea în parcul in care obisnuim sa ne plimbam si pe lânga noi a trecut pe bicicleta postasul. Acesta s-a oprit si a întrebat “ce are catelul, este bolnav?” Eu ma minunez si spun “Nu… dar de ce întrebati?” Zice el „Pai nu mai latra!“ ☺☺☺Leo însa latra doar când e la el în curte, isi apara proprietatea. Pe strada… nu este revierul lui 

PS: Am gasit în arhiva, câteva fotografii cu pestii aurii, înainte sa îi mutam în iazul din curte; la ultima lor sedere în acvariu, aratau asa: