Purtați de ritmul blând al vacanței, am ajuns pe corso – Bulevardul Nicolae Bălcescu din Sibiu – unde umbreluțele colorate se legănau deasupra teraselor ca niște petale suspendate. Atmosfera era relaxată, iar orașul vibra de viață. Am găsit o masă retrasă, perfectă pentru a savura un cocktail în tihnă. Leo, topit de căldură și oboseală, s-a întins fericit la picioarele noastre.
Am hotărât că e un loc bun pentru masa de prânz, așa că am sunat-o pe mama să ni se alăture. Am rugat-o să urce într-un taxi, iar eu am pornit să o întâmpin la capătul bulevardului.
A sosit ca de obicei, atentă la fiecare detaliu — mama, chiar și acum, la vârsta ei, nu a renunțat la a fi cocheta. Îmi place nespus că, deși va împlini 83 de ani peste două luni (apropo, mi-am luat bilet la avion — voi fi din nou la Sibiu de ziua ei), rămâne o femeie cochetă, cu o garderobă dominată de culori vii (negrul și maro-ul închis apar doar ocazional). Pălăria, poșeta, pantofii — toate se potriveau perfect, iar apariția ei nu a trecut neobservată. Nici nu pășise bine pe bulevard, că un vânzător ambulant de flori i-a întins un buchețel, „ultimul”, cum a spus el. Poate din politețe, poate dintr-un impuls de admirație — n-a explicat, dar gestul a fost frumos.
Doar doi pași și am ajuns la masa noastră. Băieții – Helmut si Leo, s-au bucurat să o vadă pe Mama.
Am primit meniurile, le-am răsfoit și am ales. Servirea a fost impecabilă, iar atmosfera de pe terasă, plină de voie bună. Restaurantul Leon ne-a cucerit prin organizare, atenție și gust. Șeful de local supraveghea totul de sub bolta bucătăriei, discret, dar prezent. Helmut și mama au ales păstrăv la grătar cu legume de sezon. Peștele rozé și suculent, exact ca la carte! Legumele aromate, adevărate, nu trântite în apa fierbinte din pungi congelate. Gătite cu grijă, fin condimentate și exact al dente. Eu... mici cu cartofi prăjiți, cum altfel? Nu mă satur de ei când vin în România! Micii au fost savuroși, iar cartofii – tăiați manual, rumeniți exact cât trebuie, ca pe vremuri. Totul a fost desăvârșit. Jos pălăria pentru echipa Restaurantului Leon! Am promis că o să le fac reclamă — îi recomand cu toată căldura!
După masă, ne-am plimbat agale spre Piața Mare, trecând sub privirile „ochilor Sibiului” – acele ferestre care par să vegheze orașul cu o blândețe tăcută. Mama a dorit o fotografie cu Muzeul Brukenthal, Palatul Primăriei și Turnul Sfatului în fundal – o panoramă care îmbină istoria cu eleganța.
Am trecut prin turn în Piața Mică și ne-am îndreptat spre biserica Ursulinelor (greco-catolică), care era deschisă spre vizitare. Dar ce am remarcat aici... va fi povestea din fila de jurnal următoare.
PS: Știti ce sunt „ochii Sibiului” ? Sunt mult mai mult decât simple ferestre! „Ochii Sibiului” sunt acele lucarne în formă de ochi, integrate în acoperișurile clădirilor din centrul istoric, care par să vegheze orașul cu o expresie tăcută și misterioasă.
Au devenit un simbol arhitectural unic, emblematic pentru Sibiu și sunt adesea interpretați ca o metaforă a vigilenței, a memoriei urbane sau chiar a conștiinței civice.
Inițial, acești „ochi” aveau un rol practic — ventilau podurile caselor medievale. Dar în timp, au căpătat o aură mitică. Se spune că erau menținuți intenționat pentru a da impresia că orașul „vede” tot ce se întâmplă. În 2017, au fost chiar transformați într-un simbol al luptei anticorupție, prin mișcarea „Vă vedem din Sibiu” ☺
Așa că da — „ochii Sibiului” nu sunt doar un element de design, ci o parte vie din identitatea orașului. ♥
Inițial, acești „ochi” aveau un rol practic — ventilau podurile caselor medievale. Dar în timp, au căpătat o aură mitică. Se spune că erau menținuți intenționat pentru a da impresia că orașul „vede” tot ce se întâmplă. În 2017, au fost chiar transformați într-un simbol al luptei anticorupție, prin mișcarea „Vă vedem din Sibiu” ☺
Așa că da — „ochii Sibiului” nu sunt doar un element de design, ci o parte vie din identitatea orașului. ♥
