Toate textele si fotografiile de pe acest blog sunt protejate potrivit Legii nr. 8/1996, privind drepturile de autor. Nimic nu poate fi preluat fără acordul autorului.
Dacă ești în căutarea unui film care să-ți aducă zâmbetul pe buze și să te încarce cu energie pozitivă, "About My Father" (2023) este alegerea perfectă.
Această comedie adorabilă și plină de farmec ne poartă printr-o poveste despre familie, iubire și legături de neîntrerupt între generații.
Filmul urmărește aventurile lui Sebastian și ale tatălui său, Salvo, în încercarea lor de a se integra în familia logodnicei lui Sebastian. De la primele cadre, Salvo cucerește inimile spectatorilor cu umorul său autentic și spiritul său neobosit. Întâlnirea dintre două culturi diferite și încercarea de a găsi un teren comun creează situații amuzante și emoționante, care te vor face să râzi cu lacrimi.
Ce face "About My Father" cu adevărat special este felul în care explorează teme universale precum acceptarea, diferențele culturale și iubirea necondiționată. În centrul acestei povești se află relația sinceră și emoționantă dintre tată și fiu, care reușește să atingă coarda sensibilă a oricărui spectator.
Filmul este o combinație perfectă de momente comice și scene emoționante, iar performanțele actorilor sunt remarcabile.
Salvo este interpretat cu măiestrie de Robert De Niro, care aduce un strop de magie fiecărui cadru în care apare. De asemenea, relația dintre el și Sebastian este redată cu o autenticitate care te face să te simți parte din poveste. In rolul soacrei lui Sebastian, superba Kim Cattrall.
Recomand cu căldură acest film - eu l-am vazut pe Prime Video 😊
CUT BANK (2014) - este un film emotionant, o poveste cutremuratoare în care sunt implicati mai multi cetateni dintr-o comunitate mica americana. Multe destine legate prin acceasi situatie sociala, însa dezvoltate în directii diferite în functie de taria de caracter a fiecarei persoane. Doua generatii în cautarea celei mai bune solutii pentru a-si îmbunatati soarta. Este un film trist, o poveste credibila si plina de suspans.
O poveste sumbra, încheiata printr-o sclipire de speranta. Un film bun, pe care îl recomand spre vizionare. (Nota 8) THE FIVE-YEAR ENGAGEMENT (2012) - Am ales sa vad acest film pentru ca îmi place foarte mult Emily Blunt si trebuie sa mentionez ca am fost placut impresionata de rolul pe care l-a jucat în acest film.
Filmul nu este doar o poveste romantica ci este povestea de viata a mai multor cupluri. Este un film în care nu se poate sa nu identifici într-una din secvente macar un prieten sau o cunostinta.
Sfaturile inserate în scenariu, precum si concluziile celor vârstnici în legatura cu logodna, responsabilitatatile în cadrul familiei si casatoria, fac din acest film o adevarata lectie de cuplu, fiind profunde si inteligente.
Finalul filmului este emotionant si pentru ca povestea are happyend este o poveste deosebit de frumoasa. (Nota 8)
THE DUKE OF BURGUNDY (2014) - Motivul pentru care am ales sa vad acest fim este nota pe care a primit-o pe IMDb - 7,3 ?! Nu stiu zau, de ce a fost cotat atât de bine! Scenariu mai bolnav si mai plictisitor, rar mi-a fost dat sa vad! Daca ar trebui sa ma compar cu cei care au notat acest film, nu as mai sti in ce categorie de cinefili sa ma încadrez, pentru ca eu consider acest film groaznic!
În afara de coloana sonora realizata de Cat's eyes - care este de nota 10, nimic nu mi-a placut în acest film luuuung si plictisitor. (Nota 1) WILD TARGET (2010) - ador umorul englezesc! filmul este o dovada excelenta ca acest umor este de calitate! ☺ Am savurat fiecare scena, am râs la fiecare apropo.
Actorii joaca atât de natural, atât de cool! Emily Blunt este pe lista actritelor mele preferate!
Deasemenea am savurat superba selectie din coloana sonora a filmului! (Nota 9)
Am vazut de curând IDIOCRACY (2005) :) mi-a placut mult ideea acestui film!
Însa trebuie sa spun ca filmul m-a amuzat dar m-a si "întristat" sau "înfricosat" nu stiu care cuvânt s-ar potrivi mai bine pentru a exprima sentimentul pe care-l am în legatura cu directia spre care se indreapta societatea in care traim. Si viteza cu care o face! Nu cred ca vor trece 500 de ani si fara a schimba ceva acum, vom ajunge în mai putin de 50 de ani sa traim scenariul live! (Nota 7) HOME SWEET HELL (2014) - Mai mult decât felul în care a fost filmul realizat, am admirat-o pe actrita Katherine Heigl, care dovedeste ca poate juca si rodul unei sadice, o fanatica fara scrupule. (Nota 6) TERRIBLE ANGELS (2013) - Unul din cele mai bune filme Mystery / Thriller pe care l-am vazut.
Actrita Una Jo Blade, despre care greu gasesc informatii - joaca aici un rol superb, un rol complex. Filmul captiveaza imediat dupa ce cunosti cele câteva personaje si suspansul este prezent pe întreaga durata a filmului!
Povestea este inedita si pe cât este de îngrozitoare, pe atât de impresionant ese sfârsitul ei! Deznodamântul vine pe neasteptate si este atât de surprinzator, încât cumva ai impresia ca ceva ti-a scapat si ca nu ai înteles totul chiar bine ☺ Este un film cu happyend, un film pe care îl recomand. (Nota 10). SHADOWLANDS (1993) - ..."The pain now is part of the happiness then. That's the deal"... Shadowlands... o bijuterie de film!
Fiecare imagine este plina de sensibilitate, fiecare replica este plina de întelepciune si delicatete.
Superbi actori, superba filmare! Povestea de viata a lui Jack si Joy m-a impresionat tare mult! (Nota 10)
Cele doua melodii fac parte din coloana sonora a filmului: The Wedding Ringer (2015) - "Nuntasi de închiriat". Este o comedie colosala pe care va sfatuiesc sa nu o pierdeti! Subiectul filmului este atât de simpatic, replicile au sarm si umor de calitate, scenariul este savuros si actorii sunt extraordinari! (Nota 10 +) (alte filme, pareri si recomandari)
Kevin Hart, Josh Gad, Kaley Cuoco-Sweeting, Alan Ritchson, Cloris Leachman, Mimi Rogers, Ken Howard, Affion Crockett, Jenifer Lewis, Olivia Thirlby, Jorge Garcia, Nicole Whelan si câtiva american football veritabili - Joe Namath, John Riggins, Ed Jones - sunt câteva din numele celor care interpreteaza rolurile din acest film. Acest grupul de actrori îti creaza impresia ca te adopta ca prieten, te iau de mâna din prima scena si ca participi live la toata tărășenia ☺ Este vorba despre pregatirea ceremoniei de oficiere a unei căsătorii, la care viitorul mire constata ca nu are decât prieteni virtuali. Pentru a se ridica la nivelul asteptarilor viitoarei mirese si a familiei acesteia, viitorul mire îsi închiriaza un cavaler de onoare si câtiva "cei mai buni prieteni" ☺
Sirul pățaniilor care urmeaza te fac sa crezi ca ai primit sansa sa retraiesti "excursia de sfârsit de an", "balul bobocilor" "banchetul de absolvire" si "petrecerea de burlacie" în varianta "toate într-una", petrecere la care îti înfrângi toate temerile si faci tot ce ti-ar place sa fi facut atunci, fara sa tii seama de etichete sau prejudecati. Esti tras si împins cu întreaga trupa ca pe toboganul-acvatic, glisând dintr-o situatie haioasa în alta si-mai-si, amuzându-te din tot sufletul, stiind sigur ca pâna la capat totul va fi ok. Dialogurile subliniaza incompatibilitățile și absurditățile laturilor unor situații considerate firești, au mult haz dar si profunzime. Sunt tratate diverse subiecte din mai multe perspective, spre exemplu ce înseamna a fi ratat sau a avea succes profesional, unde este limita dintre adevar si fals, ce este fericirea sau tristetea, libertatea sau responsabilitatea.
Romantic si emotionant a fost scurtul discurs al cavalerului de onoare (platit), la masa petrecerii în cinstea mirilor:
< < Pentru ca sunt un romantic incurabil, eu am fost întotdeauna de parere ca daca jumatatea fiecaruia exista undeva, scopul vietii noastre este sa o gasim. Însa Andrew fiind mai rational, a considerat întotdeauna ca "jumatatea" este doar o iluzie creeata de muzicieni si de Hollywood. Pâna în luna decembrie, când Andrew m-a sunat si mi-a zis "Tii minte ca spuneam ca nu exista nicio "jumatate"?" si a adaugat "ei bine, m-am înselat! O cheama Gina si... ea înca nu stie, însa va fi sotia mea." Am stiut în acel moment ca Gina este cea mai norocoasa femeie din lume. Dar, dupa ce am avut ocazia sa te cunosc în ultimele zile si acum, ca te privesc în aceasta seara, draga Gina, în acest moment stiu ca Andrew este cel mai norocos barbat din lume. Pentru ca stiu ca amândoi v-ati gasit jumatatea... Am spus ca nu voi face asta, însa vreau sa propun un toast. În cinstea mirelui - cel mai bun prieten al meu si a frumoasei mirese, sa fiti fericiti si sa va iubiti mereu! > >
Sper ca am reusit sa va stârnesc interesul pentru acest film - parerea mea este ca merita sa îl vedeti! Bineînteles, dupa ce veti viziona filmul, m-as bucura sa reveniti aici pe aceasta pagina, sa va spuneti parerea. Sunt nerabdatoare! ☺