vineri, 20 noiembrie 2026

Știați că… Sibiul are ochi? - O data pe săptămână ma joc cu IA


"Ochii” de pe acoperișurile Sibiului sunt lucarne făcute ca să aerisească podurile. În colajul meu, printr-unul dintre ei se vede o trăsură trecând prin Piața Mică, așa cum mi-am imaginat-o pe vremuri...
Știați că tot la Sibiu, în 1494, este atestată prima farmacie de pe teritoriul României de azi? Documentul care o pomenește e o chitanță pentru anason. Așa am ajuns, în joaca mea de săptămâna asta cu AI, să cântărim anason la tejghea, mama și cu mine.
De acolo am sărit direct în Piața Mare, unde ne-am făcut uriașe ca să punem un glob în vârful bradului de la târg. La urmă am întors Sibiul cu susul în jos, sub Podul Minciunilor. Acolo până și fulgii cad în sus, drept în palma mamei. ❄️
Veniți să descoperiți cu ochii voștri secretele și minunile Sibiului. 🤗 Vă doresc un sfârșit de săptămână minunat!
 

joi, 19 noiembrie 2026

La multi ani, Mama

Astăzi mama a împlinit 84 de ani și m-am bucurat că și anul acesta am fost alături de ea.
Aici, câteva fotografii și un filmuleț de la aniversare.
Suntem fericite și nu ne dorim decât sănătate și să ne bucurăm împreună de surprizele mici încă mulți, mulți ani. ❤️

miercuri, 18 noiembrie 2026

Târgul de Craciun SIBIU - Miercurea fara cuvinte 47/2026




Let's go WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺

marți, 17 noiembrie 2026

Cărțile lui Vero

Cu toate că Vero este o scriitoare și traducătoare consacrată, ea este și a rămas la fel de modestă și prietenoasă. Pe blog intră cu drag în vorbă cu oricine și are același fel firesc de a sta de vorbă, fie că te știe de ani de zile, fie că ai lăsat acolo primul tău comentariu. Așa o cunoaștem noi în blogosferă, ca pe draga noastră Vero.
Astă-vară, Vero mi-a promis o surpriză. Avea să-mi trimită "câteva cărți" pe adresa mamei, ca să le găsesc acolo când ajung la Sibiu. Ieri am ajuns în sfârșit la mama și am deschis pachetul. Câteva... îmi spusese. Am numărat unsprezece! Șase dintre volume cuprind traduceri ale Anei-Veronica Mircea. Din engleză, "Mireasa prințului" de William Goldman și "Warbreaker" de Brandon Sanderson. Din franceză, "Sarah, Susanne și scriitorul" de Éric Reinhardt, "Dormitorul părinților" de Brigitte Giraud și volumul care reunește "Ieri" și "Nu contează" de Ágota Kristóf. Tot din versiunea franceză a tradus Vero și "Mlaștina vrăjită", romanul scris în suedeză de Maria Turtschaninoff.
Cărțile mă așteaptă la lectură.... Văzând atâtea traduceri adunate la un loc, m-am gândit la încrederea cu care editorii i-au dat lui Vero pe mână atâtea cărți, de la autori atât de diferiți. Asta m-a impresionat 🥰 Una dintre lucrurile pe care le admir în meseria de traducător literar este cât de mult trebuie să înțelegi dintr-o jumătate de vorbă. Într-o expresie de-a locului poate încăpea o aluzie la un obicei sau la o zicală pe care cititorii de acolo o știu din copilărie. Traducătorul trebuie s-o prindă și să găsească în română o formulare care să sune firesc în gura personajului și să ne lase și nouă plăcerea de a înțelege singuri ce a vrut să spună. Pentru munca asta e nevoie de talent! Iar faptul că editorii i-au încredințat lui Vero carte după carte spune mult despre încrederea pe care și-a câștigat-o. 💞
În pachet am descoperit "Între lumi" și "Întoarcerea vrăjitorului", cele două volume de povestiri science-fiction scrise de Vero. Mă bucur că am acum ocazia s-o descopăr și ca scriitoare.  Printre cărțile pe care mi le-a trimis am găsit și trei volume semnate de soțul ei, Gheorghe Mircea - "Cel de Sus", Spațiu și Mine", "Eu, eu însumi și calul" și "Poezete din Segmente" au fost surpriza din surpriză!
Îți mulțumesc, dragă Vero, că te-ai gândit la mine 🥰😍😘 Astă-vară mă întrebam ce cărți ai ales... De ieri mă întreb cu care să încep.

luni, 16 noiembrie 2026

Zbor spre mine, cea de demult


Băieții mei – Helmut și Leo – mă conduc la aeroport. Ne luăm rămas-bun și rămân singură în mijlocul unei lumi grăbite, printre oameni care pleacă, sosesc, se caută și se pierd din priviri. 
Am ajuns prea devreme la aeroport. O cafeluță, câteva parfumuri încercate la Duty Free, ochelari extravaganți probați în joacă... Până și un răgaz într-un fotoliu de masaj Stressless.
Împing geamantanul pe role iar în minte îmi răsună melodia Emiliei... I'm a big, big girl in a big, big world… Undeva, în mine, copilul de odinioară se pregătește să se întoarcă acasă.
Îmi iau locul în avionul care mă duce acolo unde timpul încă îmi știe numele.
Sub aripi, pământul se micșorează. Anii, nu!
De douăzeci și șase de ani trăiesc în Germania. Am plecat cândva din Sibiu, dar cei treizeci de ani trăiți acolo n-au plecat niciodată din mine. Îi port fără greutate și totuși – uneori, mă apasă cât o viață.
De la șase la treizeci și șase de ani am învățat să cresc, să iubesc, să pierd, să fiu, de aceea, undeva – printre străzile acelui oraș, există încă toate vârstele mele... Nu știu dacă mă vor recunoaște.
Avionul începe să coboare. Dincolo de nori, copilăria nu mai are vârsta mea.
Dar mama mă așteaptă. ❤️
Și pentru câteva clipe, timpul nu mai știe încotro să curgă... 

duminică, 15 noiembrie 2026

„Loot”, miliarde și încurcături – Clubul Cinefililor

Un divorț, 87 de miliarde de dolari și întrebarea „Ce faci de acum înainte?”. Cu atâția dolari în cont, cred că majoritatea dintre noi ar avea rapid o mulțime de idei! 😄 Molly Novak însă nu prea știe ce să facă mai departe.🥳
Am descoperit pe Amazon/Apple TV comedia americană „Loot” și îmi place teribil! Creat de Alan Yang și Matt Hubbard, serialul a fost lansat în iunie 2022, cu Maya Rudolph în rolul principal. Molly (interpretată de Maya), are o viață în care avionul privat, vila și iahtul intră la lucruri obișnuite. După ce căsnicia ei se destramă, rămâne cu o avere imensă și cu un program care trebuie umplut cu altceva decât cumpărături și petreceri. Așa ajunge să se intereseze de fundația caritabilă care îi poartă numele.
Doar că bunele intenții nu țin loc de experiență, iar apariția patroanei în birou nu este neapărat vestea pe care angajații o așteptau cu sufletul la gură. Molly vrea să participe, să ajute, să se apropie de oameni. Felul în care încearcă toate acestea oferă suficient de lucru și celor din jur.
Maya Rudolph are un haz extraordinar. O grimasă, o ezitare sau siguranța cu care Molly spune ceva complet nepotrivit fac uneori cât o întreagă conversație. Personajul ei poate fi extravagant și stângaci în aceeași scenă, dornic de afecțiune și foarte puțin obișnuit să i se refuze ceva. Îmi place că îți vine să râzi de ea, dar vrei să-i și reușească. 🤗
Iar în jurul ei sunt oameni cu suficientă personalitate încât să nu rămână simpli spectatori la aventurile unei miliardare. Relațiile de la birou, prieteniile, orgoliile și micile neînțelegeri dau serialului tocmai vioiciunea aceea care mă cucerește. Replicile au spirit, iar diferențele dintre lumea lui Molly și viața celorlalți sunt o sursă generoasă de umor.
Și apoi sunt hainele! Recunosc că urmăresc cu interes și garderoba. Molly poate să nu știe prea bine ce are de făcut într-o situație, dar ținuta este pregătită pentru orice eventualitate. 👗👠✨👜💎🥂
Pentru mine, „Loot” este o alegere foarte plăcută când vreau să mă desprind de stresul zilei. Are umor isteț, personaje simpatice și acea lejeritate care mă face să urmăresc cu drag povestea de la un episod la altul. Problemele lui Molly vin cu un buget fabulos. Din fericire, râsul este inclus în abonament.
A mai descoperit cineva serialul? 😉

sâmbătă, 14 noiembrie 2026

Galbenă gutuie – gustul amintirilor 💛


Bunica avea în curte un gutui are în fiecare toamnă își pleca ramurile sub greutatea fructelor galbene și parfumate. Le culegeam împreună și pregăteam jeleu și marmeladă de gutui. Jeleul, limpede ca un chihlimbar și marmelada, cu nuanțele ei arămii și gustul dulce-acrișor, erau nelipsite din cămara bunicii.
Am păstrat obiceiul mulți ani, chiar și după ce m-am mutat în Germania. Doar că aici trebuia să cumpăr gutuile, iar cu timpul, pe măsură ce pofta noastră de dulce s-a domolit, am început să prepar tot mai rar dulcețuri și marmelade și în cantități tot mai mici.
Anul acesta, prietena mea Rosi mi-a dăruit două borcănașe, unul cu jeleu și altul cu marmeladă de gutui. Astăzi le-am gustat. Delicioase! Aroma delicată, ușor florală și dulceața lor acrișoară mi-au trezit amintiri pe care timpul nu le ștersese...
Și cum aș fi putut savura asemenea amintiri fără să ascult „Galbenă gutuie”, pe versurile lui Adrian Păunescu și muzica Nicăi Zaharia? Am crescut odată cu fenomenul "Cenaclului Flacăra" – un nume care poate că nu mai spune mare lucru tinerilor de astăzi (Millennials, Generația Z și Alpha), dar care pentru mulți dintre noi (Baby Boomers și Generația X) a însemnat enorm. Poezia și muzica adunau laolaltă emoțiile unei întregi generații, într-o atmosferă greu de descris! Erau hrană pentru suflet și minte și ne dădeau sentimentul unei libertăți atât de râvnite, într-o lume în care prea multe lucruri nu puteau fi spuse deschis...
Mi-am uns o felie de pâine cu marmeladă, am ascultat melodia și anii s-au dat la o parte pentru câteva minute... 💛🍂

vineri, 13 noiembrie 2026

Buchețelul



În palma mea, toamna s-a strâns
ca un curcubeu într-o lacrimă de cristal.
A adunat clipe rotunde
și le-a prins de ramuri subțiri —
galbenul dogorește de soare,
în negru, noaptea toarce lângă sobă,
roșul bate într-o inimă creionată,
rozul poartă obraji de zori-de-zi,
albul a împrumutat neprihănirea zăpezii,
iar pe albastru,
cerul și-a încrustat adâncul.
Printre clipele prinse de ramuri,
frunzele visează încă să devină fluturi.
Le țin pe toate între degete,
atentă să nu strivesc
șoaptele toamnei târzii.

joi, 12 noiembrie 2026

Amintiri din vieți netrăite - O dată pe săptămână mă joc cu IA


😉 Nu-mi amintesc când am zburat printre zgârie-nori și nici cum am ajuns să iau lecții de la Kung Fu Panda. Dar am fotografii... deci trebuie să se fi întâmplat! 😄
Și, după cum se vede, am făcut față destul de bine situației. Nici răul de înălțime nu m-a încurcat, nici articulațiile genunchilor nu au protestat.
Poate am fost partenera unui Keanu Reeves într-o misiune despre care nu trebuia să afle nimeni?!... Ca să-mi discrediteze povestea și să facă totul să pară o teorie a conspirației, mi-au șters din memorie tocmai amănuntele care ar fi putut-o confirma... Iar dovezile acestea?! „Fake”, au spus. „Făcute cu IA.” Au avut explicația pregătită… 😉 Eu păstrez totuși fotografiile, să le arăt strănepoților și să vadă cât de cool a fost cândva străbunica. 😅 
Iar dacă IA mă mai trimite prin alte misiuni imposibile și lumi paralele, mă voi duce cu plăcere. Asemenea aventuri îmi plac, mai ales când scap fără nicio zgârietură sau vânătaie! 😄
Vă doresc o zi plină de zâmbete, cu aventuri pe măsura imaginației și dacă se întâmplă să mai alunecați câteodată, măcar să aterizați lin! 😁🐼💛

miercuri, 11 noiembrie 2026

11.11 – O zi cu dublă sărbătoare! 🥳🐾❤️

Astăzi, 11 noiembrie, la ora 11 și 11 minute, în Germania se dă startul celui de-al cincilea anotimp – die fünfte Jahreszeit! 🎭🎉 Este începutul oficial al sezonului de carnaval, cunoscut sub numele de Karneval sau Fasching, când veselia, costumele colorate și buna dispoziție încep să-și intre în drepturi. Sărbătoarea propriu-zisă va avea loc abia în februarie, dar carnavalul își anunță de pe acum sosirea!
Pentru familia noastră însă, 11 noiembrie are o semnificație mult mai personală și mai dragă sufletului. ❤️
Exact acum zece ani, un ghemotoc de blăniță pe nume Leo a intrat în viața noastră. L-am adoptat fără să bănuim cât de mult avea să ne schimbe viața acest mic patruped. 🐶💕
Au trecut zece ani de atunci. Ghemotocul a crescut, și-a făcut loc pe canapea, în programul nostru zilnic și mai ales, în inimile noastre. A învățat să ne citească gesturile, să ne recunoască dispoziția după glas și să ne spună, fără niciun cuvânt, ce își dorește. Iar noi am învățat să-i înțelegem fiecare privire, fiecare mișcare a cozii, fiecare mică încăpățânare.
Cine a avut vreodată un câine în familie știe cât de profundă poate deveni această legătură. Un câine nu întreabă dacă ai avut o zi bună sau proastă. Se bucură pur și simplu că te-ai întors acasă. Te caută, te așteaptă, îți ține companie și are darul de a transforma cele mai obișnuite momente în amintiri dragi.
Leo nu este pentru noi „câinele familiei”. Leo este parte a familiei. ❤️
Astăzi sărbătorim zece ani de când suntem împreună. Zece ani de plimbări, de joacă, de mici năzbâtii, de tandrețe și de iubire necondiționată.
La mulți ani împreună, Leo drag! 🐾❤️😘
Iar dacă în Germania astăzi începe al cincilea anotimp, la noi acasă este, înainte de toate, ziua în care Leo a intrat în familia noastră și de atunci, nu ne mai putem imagina viața fără el!🥰🐶💕

Hamburg, noaptea - Miercurea fara cuvinte 46/2026

fotograf: Michael ♥

Let's go WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺

marți, 10 noiembrie 2026

Feeria culorilor de toamna

 
Grădinile „ard”... fără fum. Toamna și-a scris numele cu foc, iar cerul i-a răspuns în azuriu. Arțarul și-a înălțat spre el inima roșie, despletită în ramuri.
Lângă zid, un copac lasă să-i curgă printre crengi bănuți de aur, risipind fără să numere.
Roșul, galbenul și verdele încă își împart grădina, fiecare cu povestea lui.
Privirea se oprește întâi pe roșu. Parcă ramurile ar fi purtat tot anul o mărturisire sub scoarță, iar acum ar rosti-o cu toate frunzele. Galbenul răspunde mai încet, cu răbdarea lucrurilor care nu mai au nimic de dovedit. În verdele rămas, pare că vara se mai ține cu ultimele puteri de ramuri.
Unele frunze au prins deja aripi. Le găsesc risipite la picioarele copacilor, fiecare cu alt desen, altă nuanță, de parcă toamna s-ar fi încăpățânat să nu facă două la fel. Încerc să le aleg doar pe cele mai frumoase, dar nu mă îndur să las vreuna în urmă.
Le așez între paginile unei cărți, iar într-o zi rece, cu ploaie și lapoviță, o voi deschide și toamna îmi va cădea în poală. Îi voi face loc sub pătura caldă și vom împărți un ceai, în timp ce vântul va bate la geam...

luni, 9 noiembrie 2026

Fotografii și selfie-uri – la pas cu Leo pe cărările toamnei

Deschide fotografia la dimensiunea originală
Leo cercetează toamna cu nasul, eu cu aparatul foto. El găsește urme printre frunze, eu mă opresc la câte un copac care pare să fi strâns în coroană tot soarele zilei. Mergem pe aceeași alee, dar fiecare citește altă poveste.
Din când în când, întorc camera spre noi. Printre atâtea ramuri, își fac loc un zâmbet, două urechi ciulite și tandrețea aceea care nu încape niciodată întreagă într-o fotografie. Pentru câteva clipe, toamna are chipul nostru.
Sunt clipe în care frumusețea din jur mă face să uit de timp... Privesc lumina strecurată printre ramuri, culorile care se schimbă de la o zi la alta și mă surprind dorindu-mi să pot opri, măcar pentru o clipă, această risipă de frumusețe. Toamna are această tainică putere de a răscoli ceea ce timpul a așezat în adâncurile ființei. Amintirile se întorc în efluvii parfumate, vârstele se întrepătrund, se șterg hotarele dintre ieri și astăzi. Și dintr-odată, mă regăsesc în copilăria mea, cu versurile lui Mihai Dumbravă cunoscute încă din fragedă copilărie, dar al căror înțeles îl descopăr astăzi cu o sensibilitate pe care numai trecerea anilor o poate dărui.
„Opriți timpul, clipa asta minunată / În suflet vreau s-o păstrez, / Să iubesc și să visez..."

duminică, 8 noiembrie 2026

Perele Carmen și alte curiozități de la raionul cu fructe

Uneori, o simplă vizită la supermarket îți oferă subiecte neașteptate pentru o postare pe blog. De data aceasta, am făcut o descoperire care m-a amuzat teribil. Am găsit pere care îmi poartă numele!
Pere Carmen! Scria negru pe alb, pe eticheta magazinului. Proveneau din Spania și costau 2,99 euro kilogramul. Cum să trec nepăsătoare pe lângă ele? Le-am fotografiat, am ales câteva și le-am luat acasă, hotărâtă să aflu dacă merită numele pe care îl poartă.
La prima vedere, arătau foarte bine. Fructe frumos conturate, cu o codiță lungă și o coajă galben-verzuie, acoperită parțial de nuanțe roșiatice. Iar după prima mușcătură, am constatat că sunt și foarte gustoase. Dulci, zemoase, cu pulpa albă și fragedă.
Curiozitatea m-a împins să caut câteva informații despre acest soi. Am aflat că perele Carmen au fost obținute în Italia, prin încrucișarea soiurilor Guyot și Bella di Giugno. Sunt pere de vară, care se coc timpuriu, în general în lunile iulie și august, și se remarcă prin aspectul atrăgător și gustul plăcut. Faptul că exemplarele cumpărate de mine proveneau din Spania nu este deloc surprinzător. Soiul este cultivat și în afara Italiei.
Așadar, Carmen are și o reprezentantă în lumea pomiculturii! Și, judecând după gust, una cât se poate de reușită. 😄 Dar cumpărăturile mi-au mai oferit un subiect interesant.
La raionul cu fructe și semințe am fotografiat patru sortimente care, deși sunt adesea așezate împreună, provin din familii botanice diferite.

Alunele de pădure, în stânga sus, sunt cunoscute pentru aroma lor delicată, ușor dulceagă. Sunt bogate în grăsimi nesaturate și vitamina E. Prăjite, devin și mai aromate, motiv pentru care sunt atât de apreciate în ciocolată și în produsele de patiserie.
Arahidele, în dreapta sus, ascund o mică surpriză botanică. Deși le numim alune, ele nu sunt nuci, ci leguminoase, înrudite cu fasolea și mazărea. O altă particularitate este că fructele lor se dezvoltă sub pământ, după fecundarea florilor.
Nucile obișnuite, în stânga jos, provin de la nuc (Juglans regia). Miezul lor este bogat în acizi grași omega-3 de origine vegetală. Au un gust caracteristic, uneori ușor amărui, datorită pieliței subțiri care acoperă miezul.
Fisticul, în dreapta jos, este sămânța unui fruct produs de arborele Pistacia vera. Originar din regiunile Asiei Centrale și de Vest, este cultivat de mii de ani. Când ajunge la maturitate, coaja tare se deschide adesea singură, lăsând să se vadă miezul verzui.
Privindu-le împreună, mi-am dat seama cât de diferite sunt aceste patru produse pe care le numim, în vorbirea obișnuită, nuci sau alune. Și mai au ceva în comun. Sunt gustoase, hrănitoare și atât de ușor de ronțăit, încât uneori este greu să te oprești la o singură mână! 😄

sâmbătă, 7 noiembrie 2026

Tartă de legume cu broccoli 😊

Trebuie să recunosc că broccoli nu se numără printre legumele mele preferate. Îl cumpăr din când în când, știu cât este de sănătos, dar nu pot spune că îl mănânc cu prea mare plăcere. 😊 Până când am descoperit această rețetă! Cine ar fi crezut că tocmai broccoli mă va face să mai cer o porție?! 😋
Rezultatul m-a surprins atât de plăcut, încât m-am hotărât să împărtășesc rețeta și cu voi. Se prepară ușor, fără făină, din ingrediente simple, iar combinația de legume, ouă și brânzeturi este delicioasă. Poate îi convinge chiar și pe cei care, asemenea mie, nu sunt mari admiratori ai broccoliului! ☺️
Mi se pare o rețetă potrivită pentru această perioadă de sfârșit de toamnă. Legumele aduc fibre, vitamine și minerale. Broccoli conține vitaminele C și K, iar morcovii sunt bogați în beta-caroten, pe care organismul îl transformă în vitamina A, importantă pentru vedere și sănătatea pielii. Ouăle și brânzeturile completează preparatul cu proteine.

De ce avem nevoie?

400 g broccoli, fiert și scurs
100 g morcov ras
½ ardei gras – eu am folosit roșii în locul lui
50 g porumb din conservă, scurs
1 ceapă roșie
1 lingură ulei de măsline
3 ouă
70 g cașcaval ras, light
50 g feta light
Sare, piper și, opțional, chili
Pătrunjel proaspăt

Cum preparăm?

Desfacem broccoli în buchețele, îl spălăm și îl fierbem în apă cu sare aproximativ 5–7 minute, până când poate fi zdrobit ușor. Îl scurgem bine.
Tapetăm o formă cu hârtie de copt. Așezăm broccoli, îl zdrobim cu o furculiță și îl presăm într-un strat uniform. Stropim cu uleiul de măsline.
Deasupra distribuim morcovul ras, ardeiul sau roșiile tăiate cubulețe, ceapa tocată și porumbul scurs.
Batem ouăle cu puțină sare și piper și le turnăm peste legume. Presărăm cașcavalul ras, feta sfărâmată și pătrunjelul tocat.
Coacem în cuptorul preîncălzit la 190 °C, cu încălzire sus-jos, aproximativ 25–30 de minute, până când ouăle sunt închegate și suprafața este rumenită.
Lăsăm să se răcorească puțin, apoi tăiem în felii.
Poftă bună! 😊

vineri, 6 noiembrie 2026

Obiceiuri și tradiții. De ce unele ne plac, iar altele ne sperie?

De câte ori nu am auzit că Halloween este o sărbătoare păgână, că Valentine's Day este o invenție comercială sau că anumite obiceiuri nu au ce căuta în viața noastră? Uneori, reacțiile sunt atât de categorice, încât mă întreb dacă știm cu adevărat de unde provin tradițiile pe care le criticăm.
Mie îmi plac sărbătorile, obiceiurile și poveștile din spatele lor. Îmi place să împodobesc casa de Crăciun, să vopsesc ouă de Paște, să sculptez dovleci de Halloween și să mă bucur de orice prilej care aduce puțină veselie în viața de zi cu zi. Nu înseamnă că trebuie să adopt fiecare tradiție sau să cred în toate legendele care o însoțesc. Dar sunt curioasă să le cunosc istoria. Și, cercetând puțin, descoperim lucruri surprinzătoare! (sursa foto: https://retourenshop-saar.de)
De altfel, am avut parte și de o întâmplare destul de nostimă. Pentru că de ani de zile povestesc pe blog cum sărbătorim Halloweenul și cum ne pregătim de Advent, cineva a ajuns să-și imagineze că aș face parte dintr-o sectă! 😅 Ba chiar am fost întrebată dacă în Germania se sărbătorește Crăciunul!?! Întrebarea m-a lăsat fără cuvinte, mai ales că numeroase obiceiuri de Crăciun, atât de îndrăgite astăzi, s-au răspândit tocmai din spațiul german. Bradul împodobit, calendarul de Advent și coronița cu cele patru lumânări au aici o istorie îndelungată. Iată cât de ușor putem ajunge la concluzii greșite atunci când judecăm obiceiuri pe care nu le cunoaștem! 😊
Să începem cu Halloween, fiindcă este probabil una dintre cele mai controversate sărbători. Numele provine din All Hallows' Eve, adică Ajunul Tuturor Sfinților. În istoria sa se întâlnesc vechiul festival celtic Samhain, tradiții creștine de pomenire a morților și obiceiuri populare care s-au schimbat de-a lungul secolelor. Astăzi, pentru mulți oameni, Halloween înseamnă dovleci luminați, costume haioase, copii care bat la ușă și cer dulciuri. Sigur că există și reprezentări înfricoșătoare, dar fiecare alege cum dorește să participe. Eu prefer dovlecii zâmbitori, decorațiunile vesele și bucuria copiilor. 🎃
Dar Valentine's Day? Ziua îndrăgostiților este asociată cu Sfântul Valentin, nume purtat de mai mulți martiri creștini. Legătura dintre această zi și iubirea romantică s-a dezvoltat însă mult mai târziu, în Evul Mediu. Florile, felicitările și inimioarele au venit pe parcurs, iar comerțul modern a profitat, firește, de ocazie.
Putem critica exagerările comerciale fără să respingem gestul frumos de a dărui o floare sau de a spune cuiva că îl iubim. Și nici nu trebuie să așteptăm 14 februarie pentru asta! ❤️
Acum să privim spre sărbătorile pe care le cunoaștem și le îndrăgim cu toții.
Crăciunul, de exemplu, reunește tradiții creștine cu obiceiuri populare mult mai vechi. Înainte de răspândirea creștinismului, oamenii sărbătoreau solstițiul de iarnă, întoarcerea treptată a luminii și speranța unui nou început.
În Imperiul Roman, pe 25 decembrie era celebrat și Sol Invictus, Soarele Neînvins. Dacă această sărbătoare a influențat direct alegerea datei Crăciunului rămâne o întrebare discutată de istorici.
Bradul împodobit, folosirea ramurilor verzi, colindele și mesele tradiționale au istorii diferite, în care se împletesc simboluri vechi, credințe creștine și obiceiuri locale. Chiar și tăierea porcului, atât de cunoscută în satele românești, păstrează elemente ale vechilor tradiții de iarnă.
Și totuși, când împodobim bradul, cântăm colinde sau pregătim masa de Crăciun, câți dintre noi ne mai gândim la originea fiecărui obicei? Ne bucurăm pur și simplu de sărbătoare, fiecare după credința și tradițiile sale.
Nici Paștele nu este lipsit de asemenea împletiri.
Oul a simbolizat viața și fertilitatea în numeroase culturi antice. În creștinism, oul roșu a primit o semnificație legată de Înviere. Obiceiul vopsirii și încondeierii ouălor a evoluat în timp, îmbinând simboluri religioase cu motive populare.
Iepurașul de Paște, atât de îndrăgit de copii, este cunoscut din tradițiile germanice, fiind documentat încă din secolul al XVII-lea. Asocierea lui cu primăvara și fertilitatea este veche, dar nu toate explicațiile despre presupusele sale origini păgâne sunt demonstrate istoric.
Iar cozonacul? Face parte dintr-o familie de preparate festive cu o istorie îndelungată. Rețetele s-au schimbat, s-au transmis din generație în generație și au devenit parte din sărbătorile noastre.
Să nu uităm nici tradițiile românești!
Sânzienele, Călușarii, Dragobetele, credințele despre strigoi și numeroasele obiceiuri legate de anotimpuri păstrează elemente din mitologia și folclorul vechi. Unele au rădăcini precreștine, altele au fost transformate sau reinterpretate în timp. Nu le putem atribui pe toate, cu certitudine, dacilor sau romanilor, dar tocmai această istorie amestecată le face interesante.
Sânzienele sunt sărbătorite în aceeași zi cu Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, iar dansul Călușarilor păstrează ritualuri și simboluri care au atras de multă vreme atenția etnologilor.
Le numim tradiții populare, le admirăm costumele, dansurile și poveștile. Rareori ne mai întrebăm dacă sunt păgâne.
Și atunci, de ce ne sperie atât de mult acest cuvânt?
Termenul „păgân” provine din latinescul paganus, care putea desemna un locuitor al satului sau un civil. În lumea creștină, a ajuns să fie folosit pentru cei care practicau alte religii, iar în timp a căpătat și sensuri peiorative.
Vechile credințe au fost adesea privite cu suspiciune, iar unele practici au fost asociate cu idolatria, vrăjitoria sau forțele răului. Istoria a păstrat și numeroase exemple de conflicte religioase, în care obiceiurile celorlalți au fost condamnate sau interzise.
Dar termenul „păgân” nu înseamnă automat ceva rău, după cum nici originea precreștină a unui obicei nu ne spune, de una singură, ce semnificație are el astăzi.
Mi se pare interesant cât de diferit privim uneori lucrurile. Acceptăm cu drag iepurașul care aduce ouă, dar ne sperie dovleacul luminat. Împodobim bradul fără să ne întrebăm de unde vine obiceiul, dar respingem alte tradiții pentru că le considerăm păgâne. 😊
Eu cred că putem respecta semnificația religioasă a sărbătorilor și, în același timp, să ne bucurăm de obiceiurile populare care le însoțesc. Fiecare este liber să aleagă ce sărbătorește și în ce fel.
Nu trebuie să ne placă tuturor aceleași lucruri. Unii iubesc Halloweenul, alții nu îl sărbătoresc deloc. Unii pregătesc surprize de Valentine's Day, alții preferă Dragobetele. Și este foarte bine așa.
Pe mine mă bucură această diversitate. Îmi place să descopăr tradiții, să aflu cum au apărut și cum au călătorit de la un popor la altul. Iar dacă un obicei îmi place, îl primesc cu drag, indiferent de țara din care provine.
Sunt curioasă cum priviți voi aceste lucruri. Aveți obiceiuri pe care le îndrăgiți, deși nu fac parte din tradițiile cu care ați crescut? Sau există sărbători pe care preferați să nu le celebrați?
Mi-ar plăcea să aflu! 😊

joi, 5 noiembrie 2026

La muzeu - O dată pe săptămână mă joc cu IA

Săptămâna aceasta am fost la muzeu. Cu IA la braț, mi-am permis câteva libertăți. 😅 
În fața câtorva tablouri, am vrut să văd cum mi-ar sta în locul personajelor. Am împrumutat turbanul Fetei cu cercel de perlă, apoi m-am așezat lângă Mona Lisa. Am zâmbit cât am putut de bine 😁 Zâmbetele lor au rămas celebre, al meu a rămas în colaj. 😉
Nici Helmut și Leo nu au scăpat de această joacă. Ne-am instalat într-un salon elegant din Ehrenburg, îmbrăcați de parcă urma să ne facă cineva portretul de familie. Leo s-a așezat între noi și - după cum se vede, pare cel mai în largul lui. Nici nu a avut nevoie să-și schimbe ținuta!Ce purtau cățeii în secolul al XVIII-lea se poartă și în secolul XXI, cu mici-mari diferențe pentru sezonul rece sau ploios (vezi vestuțe, gecuțe și cizmulițe). 😉
Mă întreb ce ar spune un ghid dacă ne-ar găsi așa. Probabil ne-ar explica politicos că fotoliile sunt exponate și că ar fi cazul să ne ridicăm. Dar... până să vină ghidul... țac, fotografia a fost deja făcută. 😅

miercuri, 4 noiembrie 2026

Nevertebrate, la ele acasa - Miercurea fara cuvinte 45/2026


Let's go WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺

marți, 3 noiembrie 2026

Un ciripit, un fluierat...


Pe trunchiul îmbrăcat în mușchi, vrăbiuța părea un nasture de pene prins de haina veche a pădurii. Penajul ei se asorta atât de bine cu sfârșitul de anotimp, încât doar cântecul îi trăda prezența. Și-atâta cântec într-un pumn de pene! 🎶
Molipsită de buna ei dispoziție, am început să fluier, încercând s-o acompaniez. Aleea a devenit pentru câteva clipe un portativ pe care au încăput ciripitul ei în triluri, fluieratul meu în glissando și pașii lui Leo, sprinteni, în allegro. Fiecare și-a urmat partitura, iar coada lui Leo a marcat ritmul cu precizia unui metronom. Pentru un trio fără repetiții, ne-am descurcat destul de bine! 😄 Până și toamna a intrat în joc. Vântul ne-a aplaudat prin foșnetul copacilor și a presărat pe scena noastră imaginară un omagiu de frunze arămii. 🍂
Cât de ușor aș fi putut trece mai departe, lăsând cântecul acela să se piardă în zgomotul zilei... Ar fi rămas acolo, pe un trunchi de copac, o mică avere fără moștenitor.
🍁🍂🍃🍁🍂🍁🍂🍃🍂🍃🍁🍂🍃🍂🍁
Astazi, pentru rubrica "Citate favorite" gazduită de Suzana am ales un citat care ne îndeamnă să ne îngăduim momente de joacă la orice vârstă, să dăm frâu liber imaginației și să avem curajul de a fi creativi:
„If you are going to be creative, you have to be in a state of play. You can’t play if you’re being careful. If you’re trying not to make mistakes, it destroys creativity completely. Because you can have a new idea, you can’t immediately say that’s a mistake until you’ve explored it.” — John Cleese
„Ca să fii creativ, trebuie să intri în starea aceea în care îți dai voie să te joci. Nu te poți juca dacă ești mereu în gardă. Dacă încerci să nu greșești, îți blochezi complet creativitatea. Când îți vine o idee nouă, nu poți spune din prima că e greșită, înainte să vezi unde te poate duce.” — John Cleese

luni, 2 noiembrie 2026

O pauza la terasa

 
Noiembrie a debutat răcoros, dar la amiază, când iese soarele, încă este plăcut să stai pe terasă, la o cafea sau un ceai și o felie de prăjitură. Mai urmărești trecătorii, mai arunci o privire la mesele vecine… și uneori constați că și de acolo te urmărește cineva. În cazul nostru, doi ochi curioși, de sub o masă mai îndepărtată. 😉 Poate voia să vadă ce face Leo?... Sau poate era o fetiță și încerca să-i atragă atenția?... Numai că Leo, prea obosit după atâta plimbare, nu i-a dat nicio importanță. Am fotografiat-o eu, să nu se simtă chiar nebăgată în seamă. 😅

duminică, 1 noiembrie 2026

Miți, miți… Mitwitz! În vizită la baroneasă

Înainte să mă intereseze istoria castelului, m-a cucerit numele lui – Mitwitz. Pe românește, mie îmi sună a „miți-miț”... de parcă aș chema o pisicuță. 😸 De câte ori am zărit de pe autostradă indicatorul spre Mitwitz, i-am spus lui Helmut că trebuie neapărat să ajungem acolo. Un castel cu un asemenea nume trebuia văzut! 😻
La începutul lui octombrie, într-o zi superbă din "vara indiană", mi-am îndeplinit dorința. Mitwitz este o localitate din Franconia Superioară - Bavaria, la aproximativ 25 de kilometri de Coburg, renumită pentru Wasserschloss – „castelul de apă”.
Numele mi s-a părut jucăuș, dar castelul are o înfățișare cât se poate de serioasă. Și foarte romantică! Patru aripi, patru turnuri masive și șanțuri cu apă care odinioară formau prima și a doua linie de apărare. Astăzi, pe apă se plimbă rațele sălbatice. Dincolo de pod și de ziduri, am descoperit o curte luminoasă, cu verdeață cățărătoare și ferestre care sclipeau în soare. La fântâna lui Neptun, ghida ne-a atras atenția asupra unui detaliu deosebit — este lucrată dintr-un singur bloc de piatră.
Ghida… da, am fost primiți și conduși prin castel chiar de „stăpâna” lui! A interpretat perfect rolul Reginei Philon, baroneasă von Würtzburg. Cu rochia bordo și garnituri negre, pălăria, umbreluța de dantelă, colierul și agrafele de păr împodobite cu perle, părea coborâtă dintr-un tablou de pe perete. Ne-a însoțit dintr-o încăpere în alta cu naturalețea unei gazde care își primește musafirii acasă. 💃
Castelul și-a căpătat forma renascentistă actuală în anii 1596–1598, sub familia von Würtzburg. Ampla restaurare din 1977–1989 a fost realizată sub responsabilitatea administrației districtului Kronach. Mobilierul expus provine chiar din castel, fără piese cumpărate ulterior pentru completarea decorului.
În interior, fiecare preocupare a familiei nobiliare își avea locul. Saloane pentru primiri și întâlniri oficiale, pentru lectură, lucru de mână, ceai, jocuri și muzică, încăperi dedicate vânătorii, saloane pentru servirea mesei, dormitoare și camere pentru musafiri.
Nici igiena nu era neglijată, deși obiceiurile erau diferite de ale noastre. Ghida ne-a povestit despre încăperea destinată toaletei personale, unde, în locul îmbăierii, corpul era șters cu pânze umezite cu apă parfumată cu trandafiri. Într-o vreme în care băile erau adesea privite cu neîncredere, locuitorii castelului aveau propriul ritual de îngrijire. Aveau și o toaletă la etaj, cu șezut din lemn și evacuare printr-un puț special amenajat. Un detaliu practic, mai puțin spectaculos decât saloanele, dar care spune și el ceva despre viața de aici.
Am trecut printre portrete, oglinzi, sobe înalte de ceramică și mobilier care merită cercetat pe îndelete. Mai ales dulapurile cu intarsii! Trei piese impresionante, dintre care două au aproximativ trei secole, iar cea din mijloc datează din 1620. Cireșul, părul și prunul, esențe locale, se îmbină în ornamente ale căror nuanțe și desene provin chiar din lemn. Privindu-le de aproape, am admirat precizia îmbinărilor. Câtă pricepere și răbdare au trebuit pentru asemenea capodopere!
Am admirat salonul cu oglinzi și pianul Blüthner, dar și obiectele mai discrete — ceștile de porțelan, broderia în gherghef, mărgelele și poșetuța. În Sala Albă, stucaturile și candelabrele ne-au îndreptat privirea spre tavan. Aici se țin și astăzi concerte, iar ghida ne-a vorbit despre acustica deosebită a sălii.
Surpriza cea mai plăcută a fost că am putut intra cu Leo în muzeu. Este prima dată când ni s-a întâmplat asta în Germania! În Toscana am putut să-l luăm aproape peste tot, în muzee, magazine, farmacie, pe vapor și pe feribot. La Mitwitz am avut bucuria să vizităm din nou împreună, fără ca unul dintre noi să rămână afară cu el.🐕‍🦺🐶
Pentru un loc care mie îmi sună a chemare de pisicuță, s-a purtat foarte frumos cu câinele nostru!🦁😹


Pentru o imagine clară, selectați 1080p HD din setările videoclipului ⚙️ → Calitate.