
De câte ori aud sau rostesc cifra 1000, nu pot să nu mă gândesc la melodia Emanuelei: «Dintr-o mie de flori parfumate eu te-am cules...»
Ei bine, în povestea mea, dintr-o mie de... bile imprimate, eu am ales doar patru — cele care purtau literele L, E, O și C. Nu pentru un vers, ci pentru a îmbrăca patru șuruburi, cele care țin mânerele tăviței mele, cu scop de "picioruș".
Vă mai amintiți articolul „Prima mea experiență cu acryl-resin”? Ei bine, acesta a fost începutul unei povești în 1000 de... nuanțe, reflexii și cu aproape 1000 de probleme! 😆😄😏
Cele patru bile nu sunt alese la întâmplare. LEO e numele cățelului meu iubit, iar C e inițiala mea. Un detaliu mic, romantic și plin de semnificație, ascuns discret în lucrarea mea.
Și totuși, dincolo de idei, simboluri și intenții, realitatea m-a pus la încercare...
A durat o veșnicie până s-a uscat rășina, iar finisajul a tot fost amânat. „Opera mea de artă”, cum o numește Helmut râzând, a trecut prin emoții, ezitări și o doză sănătoasă de improvizație.
De ce? Pentru că m-a cuprins panica în momentul în care l-am rugat să facă orificiile pentru șuruburi.😯 A fost o adevărată aventură! Cu greu am găsit spații libere între monedele încastrate în rășină, ca Helmut să poată folosi burghiul electric.

Înainte de asta, am încercat să rotunjesc colțurile tăioase. Prima încercare? Cu freza mea de manichiură. Rezultatul? O pilă blocată de rășină, bună de aruncat. Alți bani, altă distracție!
Am trecut apoi la arsenalul lui Helmut — pilele pentru metal. A funcționat, dar am zgâriat placa pe ici, pe colo... Am citit rapid despre metodele de șlefuire corecte - cu soluții speciale, pâslă, pânze fine și pași preciși... Eu? Am lustruit cu un șervețel și puțin ulei de măsline. Nu arată chiar perfect, dar mă prefac că nu observ. Sau poate că observ prea bine, tocmai pentru că mă uit prea mult la ea! Întreg proiectul a fost o combinație de curaj, încercări și soluții de moment... N-am avut parte de cursuri sau îndrumători. 😏 Doar multă curiozitate și dorința de a învăța din mers. Mi-aș fi dorit să urmez un atelier adevărat, dar cum nu am găsit nimic local, m-am orientat spre tutoriale. Multe!
Și totuși, cum se spune... nu tot ce știe meșterul se vede în lucrare. Așa că la mine, totul a fost un dans între greșeli, descoperiri și mici victorii personale.
Conform principiului Pareto, ieri am declarat proiectul „tăvița din rășină epoxidică” încheiat. Vă prezint fotografii de la inaugurare, în curte, cu două ceșcuțe de espresso...


Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit ca în fiecare joi să participați aici, la rubrica Reflexii în Oglindă (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare. Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel: