Se afișează postările cu eticheta Dali. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dali. Afișați toate postările

duminică, 9 iunie 2024

O experienta senzoriala exceptionala - Partea III

Convinse ca am parcurs întreaga expozitie, ne îndreptam spre iesire când am observat ca ceilalti vizitatori se asezau ordonat în fata unei draperii grele, din catifea albastra. Sagetile indicau ultimul stand al expoziției - Experiența VR "Spellbound / Hitchcock și Dalí" - o nouă modalitate de a înțelege și aprecia complexitatea și frumusețea operei celor doua genii, dezvăluind straturi ascunse de semnificație și conexiuni simbolice.
Am asteptat la coada preț de cateva minute, curioase ce se întâmpla în spatele draperiei. Am vazut ca pe masura ce se elibera câte o pereche de ochelari VR cu casti integrate, acestia erau (curatati) resetati si oferiti urmatorului vizitator. Ni se promitea o călătorie fascinantă în lumea creativă al lui Hitchcock și Dalí si ni se spunea ca este imposibil să nu fii captivat de geniul creativ al acestor doi artiști geniali, de imaginația lor unică și de abilitatea de a crea atmosfere intense și misterioase.
Am lasat-o pe Raluca în fața mea si am ascultat atenta regulamentul pentru traseul experienței de realitate virtuală (VR).  Am urmat eu si... țac, în secunda urmâtoare m-am trezit în cabinetul unui psihiatru ☺
Din spatele unui birou masiv, mă fixau privirile doctorului Brulov - din filmul Spellbound☺ Voit, figura acestui doctor seamăna puternic cu Sigmund Freud - fondatorul psihanalizei (cel care a sustinut ca visele reprezinta calea regală către inconștient și prin urmare, o componentă importantă în tratarea suferinței psihologice). Scaunul masiv si canapeaua ce mobilau acest cabinet aratau atât de reale! Alaturi de mine se deplasa silueta unui barbat în costum negru elegant, cu camasa alba. Figura acestuia parea acoperita cu o fâsie de tifon alba - nu i se vedeau ochii sau gura. Purta palarie si la rever, în loc de floare, avea un numar. Era Raluca mea si avea numarul 58. Fiecare alt participant pe acest traseu arata identic, doar numarul ne deosebea. Raluca ma vedea pe mine cu numarul 12. 
Ne-am amuzat cât de real ne parea totul în jur, auzeam sunete din casti dar totodata, puteam vorbi cu usurinta una cu alta... Am parasit cabinetul, iesind pe usa capitonata.
Ne-am pomenit într-un peisaj vast și bizar, populat cu imagini distorsionate și simboluri ciudate care caracterizează stilul unic al lui Dalí. Eram la malul unui ocean în care pluteau balene uriașe. Stânci imense ca niște piloni se ridicau din valuri. Deasupra noastră au aparut umbrele colorate... Curioasă, am întins mâna si am apucat mânerul unei umbrele. Am fost ridicata de pe plaja si purtată de vânt... Am strigat Ralucăi "Eu zbor, prinde repede si tu o umbrelă". Ea nu a reușit din prima, dar într-un final ne-am regăsit, plutind printre nori. Am aterizat pe vârful stâncii si umbrelele au disparut brusc! Spre noi zburau acum animale ciudate asemănătoare dinozaurilor... Te simți imediat absorbit de această lume onirică, unde legile fizicii sunt ignorate. În fața ochilor a apărut un portal de foc, totul era atât de real si bestiile acelea cu aripi se apropiau tot mai rapid. Raluca a zis "Trebuie sa trecem prin foc!" Efectiv mi-a fost teama, dar am pașit prin poarta de foc. Am ajuns într-un deșert roz, plin de elefanti cu picioare lungi si subtiri. Nu doar că te poti plimba prin aceste peisaje suprarealiste, dar poți și interacționa cu diversele obiecte sau personaje din cadrul virtual. Poți urmări cum elefantul uriaș pășește ușor pe lângă tine, lăsându-te să simți o senzație de uimire și mirare. Pe lângă aspectele vizuale, experiența include și o coloană sonoră adaptată, care amplifică atmosfera misterioasă și intrigantă. Sunetele ambientale și muzica eterică contribuie la senzația de imersiune totală, făcându-te să uiți pentru moment de lumea reală. Treci din portal în portal si descoperi un alt vis, o alta lume...  Pasesti într-o încapere plina cu ceasuri. Poți atinge un ceas topit și observi cum se deformează sub mâna ta virtuală. Un vis interactiv, generat tehnic, artificial, și totuși atât de real încât de multe ori te poticnești, te îndoiești, uiti ca este generat. A urmat un coridor plin cu ochi. Unii blânzi, altii dusmanosi, unii mari, adânci, altii mijiti, pândindu-te parca... Am iesit pe un balcon si am fost atacate de pescarusi, exact ca în filmul lui Hitchcock "Păsările". Ba chiar mai rau... în secunda urmatoare, placile de sub picioare au început sa se zdrobeasca iar sub noi se casca hăul... Raluca mi-a spus: Hai sa sarim! Eu de-acolo "Nuuuu, nu pot! Mi-e frica!" Raluca râzând: "Mama, e totul simulat, nu ti se întâmpla nimic, hai, sari!" Eu, nu si nuuuu! Scenele cu zdrobitul pardoselei se repetau continuu, nu mai aveam niciun refugui si atunci... am sarit! Uf! Am aterizat cu bine ☺☺☺Experiența VR nu este doar o călătorie vizuală ci și una emoțională, o calatorie în care fiecare detaliu îti captivează simțurile. Imersiunea în peisajele suprarealiste ale lui Dalí provoaca combinații puternice de emoții precum fascinație, uimire, suspans și chiar o ușoară neliniște..
Această conexiune emoțională intensă face ca experiența să fie unica si memorabilă! Este o experiență care încântă ochiul și provoacă mintea, invitându-te să te pierzi în lumea fantastică a lui Dalí și să-ți redescoperi propria creativitate și imaginație. 
Permanent am fost lânga Raluca dar am întâlnit si alti participanti, ne-am ocolit si fiecare si-a vazut de calatoria lui. Cred ca am petrecut acolo circa o jumatate de ora dar senzatia a fost ca am fost o saptamâna în concediu! 
Dupa atâtea experiențe bizare, am ajuns într-o camera placuta, luminata doar de focul din șemineu. Am simtit parca o întoarcer în normalitate... Priveam cartile din biblioteca, tablourile de pe perete când cineva m-a prins de mâna si mi-a spus "Nu va speriati, am sa va trag cu grija ochelarii si castile. Ati ajuns la capatul traseului" ☺☺☺ O doamna micuta de înaltime, în uniforma expozitiei m-a lasat confuza într-o sala plina cu oameni si s-a îndreptat spre standul pentru igienizarea ochelarilor. Un alt angajat al expozitiei a acostat-o pe Raluca si când ne-am dezmeticit, am izbucnit amândoua în râs! Ne gaseam într-o sala enorma, patrata, lipsita de orice mobilier dar plina cu oameni echipati cu ochelari si căști VR. Se deplasau haotic si gesticulau ciudat ☺ Doamne, asa am fost si noi?! În tot acest timp ne-am gasit doar în aceasta încapere?! Nu exista niciun ghidaj, doar sala goala☺☺☺Incredibil dar adevarat! ☺☺☺
Probabil angajatii au vizitatorii monitorizati si stiu care casca trebuie scoasa din circuit pentru ca programul de simulare a ajuns la final.
 
Am trait o aventură digitală ce ne-a oferi o nouă perspectivă asupra artei și cinematografiei si care ne-a reamintit de puterea imaginației și de infinitul posibilităților pe care tehnologia le poate aduce în lumea artei. Experiența VR "Spellbound / Hitchcock și Dalí" a fost cu adevărat captivantă și fascinantă. Parca îmi venea sa mai cumpar un bilet si sa mai traiesc o data aceasta aventura, sa ma las din nou teleportata în lume surreală, plină de suspans și mister, să mă pierd din nou în peisajele mentale unice.Daca aceasta expozitie ajunge si în orasul vostru, neaparat sa o vizitati! 
Atât de puternic impresionata am fost, încât imediat ce am ajuns acasa, mi-am comandat la Amazon dvd-ul cu acest film, pentru a putea întelege mai bine ceea ce am trait în aceasta experienta senzoriala exceptionala! Dar, filmul artistic nu are foarte mult legatura cu filmul din simulatie. 
Ce sa va mai spun?... Când am iesit din expozitie se înserase si am hotarât sa mergem sa mâncam ceva la un restaurant. Zona este plina cu terase, baruri si cafenele. Am ales un restaurant indian. Am gasit o masa draguta pentru doua persoane si imediat un chelner ne-a oferit cartile de meniu si ne-a întrebat respectuos daca am avut parte de o zi frumoasa. Raluca a spus "Da, chiar foarte frumoasa. Venim de peste drum, am vizitat Dalí" Chenerul s-a luminat la fata si ne-a privit cu multa simpatie "Ahaaaa, Delhi! Wow!" ... Hm... what?! ☺☺☺ L-am lasat asa cum a înteles el... na, fiecare cu ce stie! ☺☺☺ Mâncarea a fost delicioasa! 

vineri, 7 iunie 2024

O experienta senzoriala exceptionala - Partea II

Chiar daca primul articol pe aceasta tema nu a avut deloc succes, continui totusi sa scriu... Macar pentru Rux 💔 Multumesc Multumesc ca-mi esti alaturi!
Dupa turul printre exponatele originale Dalí, sagetile ne-au indicat intrarea în sala amenajata exact ca platoul de filmare pentru scena visului, din filmul "Spellbound"/"Fascinație" - pe vremea marilor Alfred Hitchcock si Salvador Dalí. 
Cel mai impresionat obiect, bineînteles scaunul de regizor, cu numele Mr. Hitchcock - unul dintre cei mai mari creatori de film din istoria cinematografului. Apoi, de la stânga spre dreapta, un pian... sprjinit pe membrele unei gimnaste executând podul (😮) si o dansatoare aurie ce se ridica din corzile pianului, precum sunetele muzicale. Urmatoarea piesa decorativa - "Omagiu Terpsihorei", grupul sculptural cu doua siluete feminine, caruia m-am alaturat si eu, pentru o poza (😜). A urmat o serie de stații-video, cu secvente din "Fascinație", filmul american realizat în anul 1945 si apreciat ca fiind unul dintre cele mai reprezentative filme din opera lui Alfred Hitchcock. În Spellbound, Hitchcock a abordat teoria psihanalitică, evident îmbrăcată în trama unui thriller plin de suspans. Este povestea unui cuplu de medici psihiatri, în care El este acuzat de crima. Eroul principal, interpretat de Gregory Peck, se dovedeşte amnezic şi chinuit de coşmaruri inexplicabile. Împreuna cu colega şi iubita sa - rol interpretat de Ingrid Bergman, vor reuşi sa descifreze misterul si în final, dovedesc ca dragostea si sentimentele pure sunt singurele adevaruri ale aceste lumi. Filmul a fost nominalizat la șase premii Oscar și partitură orchestrală semnata de Miklós Rózsa a câștigat la categoria "Cea mai bună muzică originală". Spre partea dreapta, au urmat înca doua sculpturi exceptionale în bronz: "Elefantul spatial" si "Lady Godiva si fluturii". Puteti sa credeti ca scaunul si cele patru sculpturi au umplut scena filarmoniei?! DA! Regizorii acestei expozitii merita deasemenea un premiu pentru ceea ce au reusit! Peretii proiectati cu ochi uriasi care privesc misterios si te urmaresc, portretele celor doi giganti ai artei marcând capetele scenei si peste tot, spoturi luminoase si muzica aceea care patrunde sub piele si face sa ti se zbârleasca parul 😇 
Am iesit din sala si ne-am îndreptat spre iesire, crezând ca asta a fost tot! Ceea ce a urmat însa, a întrecut orice asteptare! (povestea va continua)

luni, 3 iunie 2024

O experienta senzoriala exceptionala - Partea I

Cu multi ani în urma, îl etichetasem pe Salvador Dali ca nefiind pe gustul meu. Am vizitat câteva expoziti si Dalí mi se parea mult prea "excentric". 
În iulie 2019 am petrecut trei saptâmni în Franta, în Banyuls-sur-Mer (lânga Perpignan), la doar o jumatate de ora (cu masina) de granita cu Spania. Cercetând care sunt atractiile culturale si turistice în zona, am descoperit ca la o ora distanta de hotelul nostru este orașul Figueres, orasul în care s-a născut si este înmormântat maestrul suprarealismului, artistul catalan Salvador Dalí. Mormântul lui se află în subsolul muzeului pe care l-a proiectat. M-am plimbat cel putin cinci ore în superbul palat costruit de Dalí, am admirat cele mai interesante creatii ale acestuia, cele mai artistice amenajari, am fost fascinata de originalitatea artistului. Muzeul cuprinde numeroase expoziții, urmarind fazele de evoluție ale acestuia si... în final, am fost "nevoita" sa îi recunoscut geniul! Mi-am deschis mintea, mi-am lărgit orizontul si am devenit fan Dalí. 
Sâmbata, pe 18 mai, ar fi fost penultima zi în care s-ar mai fi putut vizita Expozitia Dali din München. Împreuna cu fiica mea am cumparat bilete online si am pornit la drum (o ora cu masina). Nu stiam exact ce ne asteapta, nu citisem recenzii... 
Evenimentul a fost gazduit de fostul Centru Cultural Gasteig - cladirea vechii Filarmonii. Titlul original al expozitiei a fost "Dali: Spellbound - The Exhibition" si promitea sa prezinte creatiile originale Salvador Dalí, folosite în filmul lui Alfred Hitchcock cu titlul "Spellbound"- tradus "Fascinație" (1945). Nu îmi aminteam sa fi vazut filmul... deci surpriza totala! 
Înca în fata intrarii, ne-a atras atentia  "Dansul timpului" - celebrul ceas topit, marcă inconfundabilă a creației lui Dalí.
Am pasit în foaier si atmosfera de suspans, creata voit prin lumini si umbre, ne-a cuprins imediat. Ne-am lasat pasii condusi de sagetile de pe podea, care indicau sensul de vizitare în expozitie. Am descoperit cu mare placere sculpturi în bronz, grafică, gravuri, litografii, miniaturi din aur si pietre pretioase, mobilier suprarealist semnate de marele Salvador Dalí: elefanți cu picioare supradimensionate, "Dansatoarea Daliniană" - omagiul adus de Dalí flamenco-ului și ținuturilor natale, "Venus spațială", "Furnicile și oul", "Femeia cu cap de trandafiri" - simbol al frumuseții feminine pure, al tinereții eterice, canapeaua sub forma de buze carnoase si rujate puternic în rosu-apris (inspiratie Mae West / eu am vazut în Figures, camera originala în care canapeaua are locul ei, în cadrul portretului) si bineînteles "Ochii", acei ochi care par ca te urmaresc, indiferent cum te deplasezi!

luni, 22 iulie 2019

Jurnal de vacanta (2019) - Franta / Spania / Elvetia

5/6 iulie – drumul din Germania prin Austria si Elvetia în Franta pâna la destinatie în Banyuls-sur-Mer, cu o înoptare în Chambéry (640 km vineri; 550 km sâmbata).
7.07/ duminica - dimineata la plaja, la amiaza plimbare prin statiunea Banyuls-sur-Mer; dupa-amiaza degustare de vin din zona viticola (domeniul Terres des Templiers). Seara, trecut granita în Spania, în localitatea Portbou (30 km, peste doua dealuri în serpentine, de-a lungul tarmului marii) cu intentia de a alimenta, pentru ca în Spania benzina a fost aproximativ 0,20 euro/litru mai ieftina ca în Franta 😉
8.07 / luni – dimineata plaja, la amiaza plimbare prin Perpignon - centrul administrativ (prefectură) al departamentului Pireneii Orientali din regiunea Languedoc-Roussillon. (38 km de noi).
9.07 / marti – Vizitat orasul Narbonne (100 km de la noi), plimbare cu vaporasul pe Canal du Midi.
10.07 / miercuri – plaja, de dimineata pâna dupa-amiaza, cu scurta pauza la orele amiezii.
11.07/ joi – vizitat orasul spaniol Figueres (70 km de la noi), vizitat muzeul Dali si casa în care s-a nascut si a copilarit marele artist. Dupa-amiaza, vizitat orasul Girona (înca 45 km), respectiv Catedrala, Baile arabe, La Leona si la Rambla de la Libertad.
12.07 / vineri – dimineata în târg apoi direct la plaja; dupa-amiaza plimbat prin statiune, vizitat muzeul Maillol.
13.07 / sâmbata – dimineata plaja, dupa-amiaza vizitat statiunea Port-Vendres (10 km de la noi).
14.07 / duminica – dimineata plaja, dupa-amiaza în statiune la noi (Banyuls-sur-Mer), serbare stradala de Zilei nationale a Frantei.
15.07 / luni – Excursie în Pirineii Orientali: les Orgues d’Ille-sur-Têt (65 km de la noi), apoi statiunea Olette (înca 35 km) cu gara a trenuletului galben (Le petit train jaune) poreclit si "metroul din Pirinei"; mai departe am vizitat pestera "Grotte de Fontrabiouse" (înca 45 km). La întoarcere, am oprit în Villefranche-de-Conflent (patrimoniu UNESCO) si am vizitat Fort Libéria.
16.07/ marti – dimineata plaja, seara plimbare în portul Collioure (12 km de la noi).
17.07 / miercuri – vizitat orasul Elne (25 km de la noi) cu Catedrala Sainte-Eulalie-et-Sainte-Julie (sec. XI-XII), apoi Fort Saint Elme din Collioure.
18.07 / joi – vizitat orasul Saint-Génis-des-Fontaines (27 km de la noi) cu mânastirea Saint-Génis-des-Fontaines.
19.07 / vineri – de dimineata la plaja; dupa-amiaza la cumparaturi si facut bagajele.
20.07 / sâmbata – în drum spre Chambéry, ne-am oprit sa vizitam orasul Nîmes (Arènes de Nîmes, Maison Carrée). În Chambéry am facut un tur al centrului istoric - Fontaine des élephants si Château des ducs de Savoie.
21.07 /duminica – în drum spre casa, ne-am oprit la Geneva, ne-am plimbat pe lac si am admirat Jet d'eau – simbolul orasului. Apoi... au urmat 550 km pe autostrada si am ajuns acasa la ora 21 ☺

luni, 6 mai 2019

Planuri pentru vacanta de vara


Anul acesta, am împartit vacanta de vara în doua etape: o saptamâna, la sfarsitul lunii mai, o vom petrece la Sibiu, respective, doua zile din cele sapte, le-am rezervat pentru Brasov.
La începutul lui iulie am planificat o vacanta de trei saptamâni la Marea Mediterana, în cel mai de sud punct al Frantei - în statiunea Banyuls-sur-Mer. Casa noastra de vacanta se afla la 30 km de granita spaniola, asa ca avem de gând sa dam "o fuga" atât în Barcelona (capitala catalana pe care o iubim si pe care nu am mai vazut-o de 5 ani!) cât si în Marsilia (cel de al doilea cel mai mare oras al Frantei, pe care l-am vizitat o data în 2014).
Dupa cum am mai scris aici pe blog, eu traiesc o vacanta de 3 ori ☺ Prima data, când încep sa adun informatii despre zona în care urmeaza sa mergem, a doua oara, când sunt cu adevarat acolo si a treia oara, când sortez fotografiile facute si îmi scriu impresiile de vacanta. Prin urmare, eu sunt deja cu mintea la vacanta. Am descoperit ca Banyuls-sur-Mer este localitatea în care s-a nascut unul din marii artisti ai Frantei – Aristide Maillol, sculptor, pictor si grafician, supranumit “antipodul lui Auguste Rodin” sau “Cezanne al graficii”. Maillol a influentat stilul multor sculptori - printer care Henri Matisse si Constantin Brâncusi. Lucrarile lui se gasesc în marile centre culturale ale Europei, în Paris (Musee d’Osray, Jardin de Tuleries), în Spania, în Germania (Hamburg, Hannover, Stuttgart). Abia astept sa vizitez Casa Memoriala din statiunea noastra.
Am mai descoperit ca la 60 km distanta, în localitatea Figures s-a nascut Salvator Dali. Vom vizita si aici Casa Memoriala si muzeul Dali din Portlligat, o alta localitate din apropiere.
Abia astept sa vizitez:
- orasul Perpignan (la 30 minute cu masina), localitate fondata de romani, supranumita “de la superb la sublim”(du superb au sublime, au coeur de l’intime”)
- baile arabe din Girona ( o alta localitate aflata la jumatate de ora cu masina)
- castelele din Carcassonne (jumatate de ora cu masina)
- catedrala si castelele din Narbonne (o ora cu masina)
Si bineîntels o sa ma bucur de frumusetea plajelor de pe Côte de Midi, Côte Vermeille, Costa Brava si Costa del Maresme.
Drumul de acasa pâna în statiune îl vom face cu automobilul personal si ruta nostra taie 4 tari si trece prin cele mai frumoase locuri ale Europei: Konstanz (pe lânga lacul Bodensee), Bern, Lausanne, Genf, Grenoble, Valence, Avignon, Nimes, Montpellier si coasta occitana a Mediteranei. Vom înnopta si la dus si la întors, în localitatea Chambéry, la poalele muntelui Mont Blanc (4810 m) – cel mai înalt munte al Europei.
Dupa ce ne vom întoarce din Sibiu, voi avea de numarat înca 5 saptamâni pâna la urmatorul conncediu. Iar pâna la mini-vacanta din Transilvania, au mai ramas doar 17 de zile ☺
PS: Cu toate ca Leo are doar 2 ani si jumatate, a fost cu noi în multe locuri deosebite si a calatorit în câteva tari europene: Germania, Austria, Italia, Slovenia, Croatia. Vara aceasta va ajunge si în România (cu trecere prin Ungaria) si în Franta si Spania (cu trecere prin Lichtenstein si Elvetia). Leo a urcat deja pe cel mai înalt munte al Germaniei – Zugspitz, la aproape 3000 de metri si s-a scaldat de mai multe ori în Marea Mediterana, respective marile Adriatica si Ligurica. Leo are fotografii în Italia - pe Podul Railto si Piata San Marco din Venetia, la amfiteatrul roman din Verona, în portul din Triest, lânga lupoaica din Siena, la Turnul din Pisa, pe insula Elba si la Laggo di Garda. În Slovenia are poze în statiunile Portoroz si Koper si în capitala Ljubljana, în Austria, la baza trambulinei de schi din Innsbruck, la lacul Plannsee si pe cel mai înalt pod din Europa – Europabrücke, în Croatia prin Alpii Dinarici, iar în Bavaria are poze de peste tot - la tot felul de castele, pe munti si strâmtori si prin multe-multe orase istorice! ☺