
În palma mea, toamna s-a strâns
ca un curcubeu într-o lacrimă de cristal.
A adunat clipe rotunde
și le-a prins de ramuri subțiri —
galbenul dogorește de soare,
în negru, noaptea toarce lângă sobă,
roșul bate într-o inimă creionată,
rozul poartă obraji de zori-de-zi,
albul a împrumutat neprihănirea zăpezii,
iar pe albastru,
cerul și-a încrustat adâncul.
Printre clipele prinse de ramuri,
frunzele visează încă să devină fluturi.
Le țin pe toate între degete,
atentă să nu strivesc
șoaptele toamnei târzii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu