Opera verdiana "I due Foscari"

Orasul stat Republica Veneția, cunoscut și sub numele de "Republica Sfântului Marcu" (La Repubblica di San Marco), "Republica Leului" (La Repubblica del Leone) sau "Prealuminata" (Serenissima), a dominat regiunea Marii Adriatice si s-a impus secole la rând ca fiind cea mai mare putere economica si navala a Europei în secolele VII-XVII. Conducătorul politic - dogele, era teoretic ales pe viață, însa s-a întâmplat deseori sa fie constrâns să renunțe la mandat, ca urmare a unor rezultate nemulțumitoare ale guvernului.
Francesco Foscari (19 iunie 1373 – 1 noiembrie 1457) a fost doge al Veneției între anii1423 - 1457, la începutul perioadei Renașterii italiene. A domnit peste 34 de ani, mai mult decât oricare alt doge din istoria Venetiei. Sfârsitul lunii octombrie a anului 1457 a fost cea mai urâta perioada din viata sa, tradarile infame si intrigile tesute în jurul dogelui, emotiile si provocările cu care s-a confruntat au dus la decesul acestuia... Dupa mai bine de 350 de ani, legat de aceste evenimente, Lord Byron - unul dintre cei mai cunoscuți poeți romantici englezi, a scris poemul narativ "Cei doi Foscari" ("The Two Foscari").
Doua decenii mai târziu, în anul 1844, Giuseppe Verdi a folosit acest poem ca sursa de ispiratie pentru opera ce avea sa poarte acelasi nume "I due Foscari". Premiera operei a avut loc la Teatro Argentina din Roma si cu toate ca s-a bucurat de un mare succes în epoca respectiva, în decursul anilor opera nu a fost pusa în scena la fel de des ca celalalte opere verdiene, în prezent fiind aproape necunoscuta.
Royal Opera House a hotarât sa introduca aceasta opera în programul stagiunii 2014-2015 si seara premierii a fost transmisa live saptamana aceasta, în 29 de tari si 987 cinematografe. Pâna luni seara, nu ascultasem niciodata în întregime aceasta opera, doar câteva arii intrepretate de marii tenori contemporani si... gândindu-ma la renumitele capodopere (La Traviata, Aida, Nabucco, Rigoletto), m-am dus la spectacol fara sa astept ceva extraordinar. Probabil tocmai din aceasta cauza, surpriza a fost enorma.  Emotiile m-au coplesit poate mai mult decât la oricare alt spectacol de opera verdiana! Magia serii este greu de descris în cuvinte!...
Unul din marile avantaje ale spectatorului din salile de cinema este ca, inainte de începerea spectacolului, când în sala din Covent Garden ultimii spectatori îsi cauta înca locurile, o echipa reporter-cameraman transmite din culise scene inedite sau interviuri spontane. Ca simplu spectator, nu esti constient de forfota din spatele cortinei, dar este foarte interesant de vazut cum se aduc decorurilor ultimele îmbunatatiri, cum costumierul efectueaza ultimele ajustari sau cum artistii aplica machiajului ultimele retusuri. Dirijorul Antonio Pappano a fost vizitat de acest reporter în cabina, înainte ca gongul sa anunte începerea spectacolului si explicatia pe care ne-a oferit-o în legatura cu uvertura a fost deosebit de pretioasa! Doar întelegând despre ce este vorba în opera, poti aprecia talentul compozitorului, valoarea operei sau evolutia artistilor.
Pappano a spus ca primele acorduri sunt ca unduirile serpilor si primele cuvinte cântate de cor - "Silentium - Mysterium" - sunt folosite ca metafore pentru a defini Venetia secolului XV,  un oras al intrigilor politice, dominat de membrii Conciliului celor Zece Inchizitori. Alesi initial de popor spre a preveni coruptia sau luarea de mita, acesti nobili de prim rang nu faceau altceva decât sa-si urmareasca propriile avantaje si sa-si sporeasca averile, profitând de pozitia ocupata. Consiliul celor Zece a fost creat în vara anului 1310, conceput fiind ca un răspuns temporar la o revolta împotriva Dogilor. Deși stabilit inițial pentru o perioadă de două luni, autoritatea acestui consiliu a fost reînnoita continuu, până când, în anul 1334 a devenit un organ permanent.
Multe din actiunile celor Zece au fost negre si pastrate în mare taina. Prin uneltiri perfide, puteau acuza fara dovezi pe oricine le statea în cale. Cei arestati erau supusi unor torturi inumane, pâna când din disperare - spre a-si curma chinurile, recunosteau toate acuzatiile.
Intr-o situatie asemanatoare se gasea Jacopo Foscari la data de 23 octombrie 1443, arestat sub acuzatie falsa de crima si înalta tradare.
Actiunea primului act se desfasoara în Palatul Dogilor.
Impresionant este decorul. Simbolic, podeaua salii palatului este ridicata si usor rotita în plan - tocmai pentru a sugera unghiul strâmb din care era privita lumea, de aici. Dogele Venetiei - Francesco Foscari, tatal lui Jacopo, este cel care va trebui sa rosteasca decizia definitiva luata de Consiliul celor Zece Inima lui Francesco este sfarâmata de durere, constient fiind ca în scurt timp va trebui sa-si trimita propriul fiu in exil, datoria politica fiind pusa în fata sentimentelor paterne.
Lucretia, sotia lui Jacopo si nora dogelui, cere audineta si cu lacrimi în ochi, implora clementa. Chiar daca nu poate dovedi, ea  este sigura de nevinovatia lui Jacopo si atrage atentia socrului ca au de a face cu un complot care vizeaza distrugerea Dogelui.
În rolul dogelui, este celebrul tenor spaniol Plácido Domingo, care la cei 72 de ani împliniti, a trecut de la registrul vocal tenor la bariton. Duetul pe care-l interpreteaza aici alaturi de soprana Maria Agresta, reprezinta una din cele mai emotionale arii ale operei.
Lucretia si Jacopo Foscani au împreuna trei copiii si în cazul deportarii acuzatului, sotia acestuia are un statut mai dezastruos decât al unei vaduve. Întreaga familie este disperata însa batrânul tata, din functia de doge, nu poate sa schimbe cu nimic decizia celor Zece (Consiglio dei Dieci).
Actul doi si scena întâi se desfasoara în pivnitele închisorii din Palatul Dogilor.
Lucretiei îi este permis sa-si vada sotul înainte de pronuntarea verdictului. Acesta zace pe pamânt, incatusat, sleit de puteri, plin de cicatrice si sânge.
Dogele vine deasemenea sa-l vada pe Jacopo în calitate de tata, pentru ca la scurt timp, în sala palatului si în calitate de Doge al Venetiei sa pronunte sentinta. Cei doi Foscari se îmbratiseaza pentru ultima data.
Duetul tata-fiu este unul din cele mai impresionante si sensibile pasaje muzicale. Verdi a compus numeroase duete emotionante tata-fiica (La Traviata, Aida, Nabucco, Luisa Miller, La forze del destino), insa mai rar a abordat perspectiva tata-fiu. Acest duet este o bijuterie muzicala! Rolul fiului este interpretat grandios de tenorul Francesco Meli.
Actul doi, scena doi se desfasoara în Sala de Judecata.
Consiliul comunica Dogelui hotarârea pe care a luat-o si Francesco Foscari citeste fiului sentinta: deportare pe insula Creta si intrezicerea de a mai calca vreodata teritoriul venetian.
Lucretia, sosita sa asiste împreuna cu copiii, cere sa-i fie îngaduit sa îsi însoteasca sotul în exil. Cominteul refuza si sentinta devine definitiva urmând sa fie imediat executata.
A urmat o pauza si ca de obicei la astfel de spectacole, am iesit în foaier sa servim Sekt si Canapés.

(va urma)