



În fiecare an, în luna decembrie porneste turneul "
Night of the Proms" oferind concerte în cele mai mari orase ale Germaniei. În general, ajunge în München la mijlocul lunii.
Turneul este inspirat de "Last Night of the Proms" organizat la sfarsitul anului de BBC în Londra (unde au loc doar concerte de muzica clasica), idee extinsa de belgieni într-o varianta în care muzica clasică se intercaleaza cu muzica pop. Primul asemenea festival s-a numit "Pop meets Classic" si a avut loc în Anvers în anul 1985. Succesul extraordinar a exportat festivalul în anul 1990 în Țările de Jos si din 1994 și în Germania.
Până în anul 2015, orchestra simfonică belgiană "Il Novecento" sub conducerea lui Robert Groslot și starurile muzicii pop invitate, au făcut turnee în fiecare an si în Franța, Austria, Luxemburg, Elveția, Spania și Danemarca, atrăgând în jur de jumătate de milion de oameni în arene.
După 880 de concerte "Night Of The Proms", Robert Groslot și-a încheiat sarcinile de dirijor pentru această serie de concerte si de atunci, conducerea orchestrala a fost preluata de brazilianca Alexandra Arrieche.
Din anul 2017, orchestra Il Novecento a fost redenumită Orchestra Filarmonicii din Antwerp.
Orchestra este parte a familiei "Night of the Proms" si acompaniaza muzicienii pop proeminenti.
O alta constanta a festivalului a fost John Miles, care nu a lipsit niciodata din festival pâna în decembrie 2021. Evergreen-ul acestuia "Music", a devenit imnul spectacolelor "Night of the proms".
Anul trecut pe scena au evoluat Kool & the Gang, Amy Macdonald, Nik Kershaw, Carol Decker (T’Pau), Matt Simons, YolanDa Brown si John Miles jr.
Anul acesta starurile spectacolului au fost: Toto, Anastacia, James Morrison, Aura Dione, Camouflage si tânarul violoncelist american Nathan Chan.
Am fost la spectacol împreuna cu colega si tânara mea prietena Andrea, lânga ceilalti 15.500 de spectatoori. Noi am cumparat bilete printr-o agentie de turism care ne-a asigurat nu doar biletele la acest concert ci si transportul cu autocarul din Augsburg pâna în Parcul Olympia din München si înapoi.
Ieri seara am avut bucuria de a-i admira live pe unii din cei mai mari artisti contemporani ai muzicii pop.
Primul star care a urcat pe scena a fost cântăreața pop daneză Aura Dione, cunoscută în întreaga lume pentru hitul "Geronimo". Cu melodii captivante precum "I Will Love You Monday (365)" sau "Friends", cântareata s-a impus pe scena pop internațională prin vocea ei inconfundabilă, aspectul, interpretarea ei extravagantele ei tipice. Anul acesta a aparut pe scena purtând în par o diadema ce amintea de Statuia Libertatii. La finalul soloului, a aruncat diadema spre public - mi-as fi dorit sa fiu norocoasa care a primit acest suvenir!
A urmat trupa germană Camouflage, formata în anii 80 si cunoscută la nivel mondial prin hiturile "The Great Commandment" și "Love is a Shield". Stilul grupului este caracterizat de melodii captivante, armonioase, cu sunete de sintetizator atmosferic. De-a lungul anilor, trupa a lansat mai multe albume și impresionează permanent prin evoluțiile stilistice. Anul 2023 înseamna pentru Camuflage 40 de ani de existenta!
Urmatorul star, cântărețul și compozitorul britanic James Morrison, ne-a captivat cu vocea usor ragusita si deosebit de calda, cu melodiile lui încarcate de emotie. A debutat în anul 2006 cu albumul "Undiscovered" si a ajuns imediat pe primul loc în topurile britanice. De atunci a fost o parte integrantă a scenei muzicale si piesele "Who’s Gonna Love You Now" sau "Broken Strings" au devenit hituri internationale.
Solistul american Nathan Chan, un virtuos al violoncelului, ne-a fermecat prin talentul și pasiunea muzicală de care a dat dovada. Un balerin a interpretat în stil modern minunate dansuri pe melodiile lui Nathan, care a cântat nu doar la cello clasic, ci si la E-cello.
Când pe scena a aparut cântăreața americană Anastacia, sala s-a ridicat în picioare. Cu talentul ei special, cu amestecul de rock, pop și soul si vocea ei versatilă, Anastacia a antrenat publicul la dans. A debutat în anul 2000 si în acesti 23 de ani, Anastacia a vândut peste 30 de milioane de albume în întreaga lume. Hiturile "I’m Outta Love" și "Left Outside Alone" a electrizat atmosfera concertului. Cu prezența ei scenică energică, ea a transformat amfiteatrul în sala de dans!
Finalul concertului a fost oferit de Formatia Toto. Înca în anii '80 au cucerit întreaga lume cu hiturile "Africa" si "Rosanna". Cu peste 40 de ani de experiență de scenă și numeroase premii Grammy, muzica lor atemporală este încă parte din programul zilnic de radio de pe toate posturile. Steve Lukather și Joseph Williams, cei doi șefi ai trupei au excelat în solouri vocale si instrumentale. Ultima lor melodie i-a adus pe toti artistii serii într-un potpuriu al vocilor si stiluliror de interpretare.
The Night of the Proms este un eveniment muzical unic în Europa! Între melodiile din repertoriul invitatilor pop au fost mereu interpretate arii din opera, opereta, muzicaluri si muzica de film. Orchestra Filarmonică din Antwerp formată din 75 de membri (instrumentisti si corul pe nume Fine Fleur), plus o trupă rock, au asigurat acompaniament si solouri impresionante. În plus, spectacolul de lumini coordonat cu precizie si mare arta, ne-au asigurat o seară de neuitat.
Motto-ul spectacolelor este "clasicul întâlneste pop-ul, aria întâlneste hit-ul, smokingul întâlneste geaca de piele, pantofii stiletto întâlnesc baschetii și Ceaikovski se întâlnește cu Boy George"☺ Muzica electronică și muzica clasică, două stiluri care au fost mult timp considerate incompatibile, se îmbină în părți egale și rezultatele sunt concertele cu totul si cu totul speciale.
Daca ai fost spectator o data la un asemenea show, nu vei dori să ratezi anii urmatori acest mare eveniment! Eu si Andrea ne-am înscris într-un joc de tragere la sort, pentru bilete Night of the Proms 2024 în regim VIP ☺ Cine stie ce noroc da peste noi si câstigam fiecare câte doua bilete categoria I, intrare VIP, bauturi si mâncare all-inclusive, after show party si fotografii cu proeminentii invitati. Sa visezi este permis si este gratis ☺☺☺