Turandot la Royal Opera

Pe 1 aprilie 2025, Royal Opera a prezentat o producție spectaculoasă a operei "Turandot" de Giacomo Puccini, captivând publicul cu povestea de dragoste și răzbunare. Această operă, cunoscută pentru aria iconică "Nessun dorma", a fost adusă la viață într-o producție strălucitoare. 

Spectacolul a avut loc pe scena principală a Royal Opera House, unde decorurile colorate și costumele inspirate de cultura antică chineză au creat un peisaj de vis. Sondra Radvanovsky a interpretat rolul Prințesei Turandot, iar SeokJong Baek a jucat rolul lui Calaf, prințul misterios care reușește să răspundă la cele trei ghicitori mortale ale prințesei. Dirijorul Rafael Payare a condus orchestra într-o interpretare magistrală a muzicii lui Puccini, aducând la viață sunetele bogate și melodiile tradiționale chinezești integrate în partitură. Publicul a fost fermecat de arii memorabile precum "Signore, ascolta" și "In questa reggia", care au subliniat tensiunea și emoția poveștii. 

Am văzut "Turandot" de multe ori, inclusiv acum doi ani (am scris aici), tot într-o producție a Royal Opera House. Cu toate acestea, versiunea prezentată acum m-a impresionat cel mai mult! Am avut lacrimi de emoție la câteva dintre arii, interpretările fiind sublime. Tenorul SeokJong Baek mi se pare una dintre marile descoperiri ale operei; sunt convinsă că în curând vom vorbi despre un al doilea Pavarotti. La fel de impresionantă a fost și interpretarea sopranei Anna Princeva, care a jucat rolul sclavei Liu. Nu în ultimul rând, am apreciat rolurile celor trei personaje Ping, Pang și Pong (baritonul Hansung Yoo și tenorii Aled Hall și Michael Gibson). 

Suntem abonați de multi ani la aceste spectacole, eu și soțul meu, și ceea ce apreciez în mod deosebit la genul acesta de transmisiuni în direct este posibilitatea de "a intra" și după cortină, în cabinele artiștilor, alături de prezentatoarea care mereu oferă detalii senzaționale. De data aceasta, de exemplu, am descoperit că decorurile sunt proiecte elaborate până la cele mai fine detalii! Pentru decorul unei scene este nevoie de desene tehnice, cu calcule de rezistență și detalii de realizare. Pentru buna înțelegere a celor ce mânuiesc scripeții și lumina reflectoarelor, sunt realizate machete la scară de 1:25, pe care se fac exerciții și demonstrații, astfel încât în ziua spectacolului totul să funcționeze sincron, perfect! 

Un alt aspect care mi-a plăcut mult de data aceasta a fost interviul cu regizorul spectacolului, Andrei Șerban - român-americanul care a ridicat stindardul regiei de teatru și operă la cel mai înalt nivel.

La acest spectacol mi-au plăcut foarte mult și costumele, superb realizate, cu borduri brodate și culori armonioase. Apreciez întregul spectacol ca fiind unul dintre cele mai bine realizate din câte am văzut până acum.

 

Nu în ultimul rând, trebuie să amintesc despre buna organizare a sălii de spectacol, așa cum am fost obișnuiți la acest gen de transmisiuni în direct la cinema. Cinematograful din cartierul meu are șase săli, iar melomanilor li se face marea onoare ca foaierul să le fie în această zi rezervat în totalitate. Astfel, suntem întâmpinați la intrare, conduși la garderobă, apoi invitați la un pahar de șampanie sau cocktail cu nectar de fructe. Citim broșura de concert și, încet, ne îndreptăm spre sală și locurile noastre.

La fiecare pauză dintre acte, suntem serviți cu gustări și dulciuri, șampanie și grisine. Mesele rotunde înlesnesc interacțiunea între spectatori; ne împărtășim părerile legate de artiști sau spectacol în general, într-o atmosferă deosebit de plăcută. 

Spectacolul se termină, în general, puțin înainte de miezul nopții. Noi doi ne grăbim mereu spre casă, unde ne așteaptă Leo al nostru, credincios și cuminte.

The Royal Opera House - Madama Butterfly

Penultimul spectacol de opera la care am avut bilete în stagiunea Royal Oprea House 2023/2024 si preluat live la cinematograf, a fost  pe 26 aprilie - "Madama Butterfly" (sorry, abia acum am gasit timp sa povestesc despre minunatul spectacol). 

Mi-am dorit foarte mult sa vad aceasta versiune, pentru ca în urma cu mai multi ani, am mai vazut opera pe scena din Berlin si este bine stiut faptul ca emotiile pe care un spectacol le poate transmite, depind de mai multi factori; atunci, în Berlin au fost mult prea multe alte noutati si experiente, ne-legate de muzica. Acum am fost doar eu, sotul meu si povestea delicatei Cio-Cio San.

Opera în trei acte, este compusă de Giacomo Puccini pe un libret de Luigi Illica și Giuseppe Giacosa (bazat pe o povestire de John Luther Long și o piesă de David Belasco). Premiera operei a avut loc la Scala din Milano, pe data de 17 februarie 1904. 

Acțiunea are loc la începutul secolului al XX-lea în Japonia, lângă portul Nagasaki. Cio-Cio-San („chō-chō” este cuvântul japonez pentru „fluture”) sau „Madama Butterfly” a fost interpretata de soprana Asmik Grigorian, o artista cu multa experienta de scena si apreciata cu numeroase premii internationale - printre care si "Interpreta anului: Opus Klasik 2023". Rolul Madama Butterfly este un rol greu, ce presupune atât note muzicale printre cele mai puternice din registrul vocal al unei soprane, cât si capacitatea de a schimba starea de spirit si de a exprima sentimente din cele mai diferite. Compozitia lui Puccini s-a bazat pe melodii populare japoneze și fiecare arie este impregnată de o emoție distinctă. În actul I, Cio-Cio-San își exprimă fericirea strălucitoare - în „Ancora un passo” (Un pas în plus). În Actul II, stabilit trei ani mai târziu, bucuria lui Cio-Cio-San este înlocuită cu dor; în aria „Un bel dì vedremo” (O zi frumoasă), ea tânjește după ziua în care soțul ei se va întoarce la ea... o zi care nu va veni niciodată. Iar în ultimul act, aria "Addio, fiorito asil" (Adio, sanctuar plin de flori) exprima umilirea si disperarea unei mame sfâsiata de despartire. 

Povestea din opera este una tipica "cuceritorilor" americani; pentru cine nu stie, asa pe scurt: un locotenent din marina S.U.A. pe nume Benjamin Franklin Pinkerton (interpretat de tenorul Joshua Guerrero), stationat în Nagasaki pentru o perioada limitata, profita de o "portita de scapare" din legea japoneza care îi permite sa se casatoreasca fara acte legale. Tânara Cio-Cio-San, la doar 15 ani, lipsita de mijloace materiale, doreste sa lase în urmă viața de gheișă si sa se casatoreasca. Conform traditiilor, barbatul care plateste cel mai mult poate profita de virginitatea tinerei fete. Ofiterul plin de bani, îi câștiga încrederea, închiriaza un apartament si îi creeaza iluzia de stabilitate. Are loc asa zisa cununie si cei doi se îndragostesc total. Duetul pasional „Viene la sera… vogliatemi bene” (Iubește-mă,te rog), în care Cio-Cio San și Pinkerton își declară cu entuziasm dragostea unul față de celălalt. Ea absolut devotata, el... fericit ca a trait aceasta experienta, pregatit sa plece în alta misiune, în alt port, în alta tara! Primul act este dealtfel singurul în care participa mai multe personaje. Orchestra Operei Casei Regale, sub bagheta dirijorului german Kevin John Edusei, a executat un acompaniament de înalta clasa. Muzica este colorata de mai multe voci: nakodo/ pețitorul (tenor), Yamadori - unchiul lui Cio-Cio-San (bas), Comisarul Imperial (bariton), Ofițerul de stare civilă (bariton), mama lui Cio-Cio-San (mezzo-soprană), mătușa lui Cio-Cio-San (soprană,) o verișoară (soprană), rudele, prietenele și prietenii lui Cio-Cio-San. Decorurile sunt simple, precum viata lui Cio-Cio-San. 

Actul II, o prezinta pe Cio Cio San fidela, asteptându-si sotul, fara sa aiba cea mai slaba banuiala ca de fapt, a fost parasita de multi ani. Locotenentul i-a lasat la plecare o suma oarecare de bani pentru cheltuielile casnice si a platit chiria apartamentului în avans. Fara nicio remuscare, si-a vazut de viata lui, fara sa clarifice situatia lui Cio Cio San. Aceasta a constatat imediat dupa plecarea ofiterului, ca este însarcinata. Suzuki, camerista (mezzo-soprană), încearca sa îi deschida ochii, însa Cio Cio San nu accepta ideea de abandon. Consulul S.U.A. în Nagasaki (bariton), pe nume Goro, este miscat de situatia tinerei mame si o ajuta finaciar, lasând sa se creada ca banii sunt trimisi de Pinkerton. Paralel, acesta scrie scrisori de mustrare catre ofiter si îl obliga sa vina sa-si cunoasca fiul. Dealtfel, în oras începe sa se vorbeasca despre frumoasa Cio Cio San, abandonata si cu copil. Un prinț (tenor), batrân si vaduv, începe sa îi faca curte, însa Cio Cio San îl respinge, considerâdu-se "femeie maritata". 

Actul II se încheie cu salve de tun care anunta intrarea în port a unui vapor american. Cio Cio San se uita cu binoclul si constata ca vaporul este cel al iubitului ei sot. Exaltata, începe sa decoreze casa si sa o parfumeze cu toate florile din gradina, se aranjeaza si se îmbraca cum se poate mai frumos si fericita, se aseaza pe terasa, în asteptarea sotului. 

Actul III începe în zori de zi, când Cio Cio San, obosita dupa o zi si o noapte de asteptare, este trimisa de servitoare sa doarma un pic. Promite sa o trezeasca imediat ce va sosi sotul. 

Pinkerton - locotenentul, este un tip superficial care nu vrea complicatii. "Acasa" la el, în tara lui, s-a casatorit dupa legile americane si acum, lipsit de curaj și de sentimentul onoarei, o trimite pe actuala sotie sa trateze cu Cio Cio San, sa preia custodia copilului. Se mai poate adauga ca este egoist și arogant, dar cui ajuta?! 

Kate, soția acestuia (soprană), vorbeste cu servitoarea si o roaga sa trateze situatia cum stie mai bine. Cio Cio San se trezeste si realizeaza ca se întâmpla ceva foarte grav. Sentimentul de disperare o cuprinde tot mai puternic si când afla adevarul, hotareste ca umilinta la care este supusa nu-i mai permite sa traiasaca. Îsi ia ramas bun de la fiul ei, îl încredinteaza servitoarei si în timp ce aceasta duce copilul la Kate, Cio Cio San dezonorata, îsi ia viata cu un pumnal. 

Trebuie să fii de acord, nu poti sa nu urăști finalul operei Madama Butterfly!!! Este dureros, povestea te face să-l detești pe Pinkerton cu toată ființa! Poate ca acestea sunt sentimentele pe care creatorii au dorit sa le provoace. Madama Butterfly nu este o poveste menită să te facă să pleci cu speranță. Vrea să te facă să reflectezi asupra faptului că pentru unii oameni, nedreptățile nu sunt niciodată remediate. Vindecarea nu are loc niciodată! Daca ai ales sa vezi aceasta opera, ai devenit martorul acestei tragedii. Esti incapabil să repari ceva, incapabil sa intervii. Ideea este ca poate te duci acasă puțin mai înțelept, cu puțin mai multă compasiune în inimă și o simpatie mai profundă pentru cei mai puțin norocoși... Pentru ca de fapt, toate personajele din "Madama Butterfly" sufera. Cho Cho San este un „ideal” și Pinkerton (un nume detestat în America la acea vreme) un arhetip. 

Interpretată pentru prima dată în Italia în 1904, opera este una dintre cele mai populare din lume. De-a lungul timpului, japonezii au exprimat o serie de critici cu privire la punerea în scenă a operei: costumele asemănătoare kimonoului ar fi fost extravagante si ar fi ignorat tradiția japoneză, gesturile artistilor ar fi fost exagerate si  ar fi exprimat lucruri pe care japonezii nu le-ar face...etc,etc. Însa, dupa ce opera a fost interpretată în versiunea regizoarei japoneze Tamiya Kuriyama, pe scenă la Noul Teatru Național din Tokyo (în anul 2005), au fost corectat acele "greșelile culturale" si  cererile publicului japonez au fost saisfacute.

 

Ca de obicei, la spectacol am fost întâmpinati cu Prosecco si sucuri de fructe iar la pauze, ne-au fost servite Canapé. 

La iesire, luna stralucea pe cer. Am "zburat" pâna acasa si Leo ne-acertat ca de obicei ca l-am lasat singur atâta timp! (190 minute).

Turandot - Opera la Cinematograf

Turandot este ultima operă a lui Giacomo Puccini, finalizată conform schițelor și notelor marelui compozitor italian abia după moartea acestuia, de către mai tânarul coleg, Franco Alfano. Premiera a avut loc la aproape un an și jumătate după moartea lui Puccini (1858-1924), în aprilie 1926, la Scala din Milano, cu Rosa Raisa în rolul lui Turandot, conducerea muzicală a deținut-o Arturo Toscanini - unul dintre cei mai renumit dirijori italieni si totodata, prieten cu eminentul defunct.

Bazată pe un basm persan inclus în colecția lui Carlo Gozzi „1001 de zile” , opera îi are în rolurile principale pe Turandot, unica fiica a împăratului Chinei si pe Calaf, fiul regelui exilat al Tartariei. Spectacolul prezentat joi seara (22.03.2023) pe scena Operei Regale Covent Garden din Londra si preluat în direct la cinematografele din reteaua Cineplex, este regizat de Andrei Serban (mi-a tresaltat inima când am citit). Regizorul româno-american Andrei Serban este un nume major în teatrul secolului al XX-lea, renumit pentru interpretările și montările sale inovatoare și iconoclaste. În anul 1992 a devenit profesor de teatru la Columbia University School of the Arts, post din care a demisionat în 2019, invocând presiuni opresive în numele „corectitudinii politice” la un nivel care îi amintea de România comunistă. Pentru opera Turandot, regizorul s-a inspirat din tradiția teatrală chineză, evocând un tablou fantezist colorat al vechiului Beijing (Peking). Alaturi de A.Serban, regizorul-revival Jack Furness.

Cruda poveste, însoțita de vărsări de sânge este transpusa pe scena prin mult rosu, prin dansuri în care balerinii cu masti apatice, poarta pumnale însângerate si miscarile lor sunt aproape brute, iar decorul principal consta în masti enorme hidoase… motiv pentru care opera Turandot nu face parte din lista preferatelor mele! Muzica operei însa, este divina! ♥ Dirijorul  Orchestrei Royal Opera House - Antonio Pappano.

Este o operă care îmbină pasajele epice ale corului cu interpretarile captivante ale protagonistilor. Corul joacă un rol semnificativ, acționând ca un martor pe scenă la peste jumătate din acțiune.

Foarte prezenta secțiunea de percuție, plină de gong-uri și diverse instrumente indiofone (xilofon, clopoţei, etc).  Deschiderea este deosebit de puternică, dramatica, este înfatisat călăul si acordurile produc “piele de gaina” un efect bine întreținut pe tot parcursul spectacolului. O mare parte din ritmul operei este de natură ritualică, plin de marșuri si manifestări ceremoniale. 

Aria printului Calaf din actul final, Nesun dorma – este una dintre cele mai cunoscute arii pentru tenori dintre toate ariile de operă din toate timpurile. Însa... Turandot este mult mai mult decât Nessun Dorma si totuși, aceasta arie surprinde spiritul întregii opere - o așteptare stapânita de nerăbdarea de a vedea ce va aduce viitorul și o credință triumfătoare în capacitatea unui individ eroic de a depăși pericolele și complexitățile vieții.

În rolul lui Calaf este tenorul de origine coreana, Yonghoon Lee, o voce plina, calda si puternica. Este un rol greu, ce presupune note muzicale printre cele mai puternice din registrul vocal al unui tenor. 

De cealalta parte, rolul printesei Turandot – fecioara de gheata - preluat de soprana italiana Anna Pirozzi, este considerat cel mai dificil rol de opera! Doua voci deosebite, pătrunzătoare si puternice, o interpretare minunata, cu fraze sculptate clar, elegant, incisiv si un duet de final armonios, cald, cu iz romantic. 

Povestea ma gândesc ca o stiti: principele Calaf, se îndrăgostește la prima vedere de frumoasa, dar frigida prințesă Turandot. Aceasta însa este bântuită de amintirea bunicii - prințesa Lou-Sing, violată și ucisă brutal de un bărbat, motiv pentru care printesa Turandot este pusă pe răzbunare. Opera este un bun exemplu al modului în care traumele pot determina oamenii să își saboteze propriile relații, astfel, printesa de gheata îsi provoaca pretendenții să răspundă la trei întrebări-ghicitoare. Dacă nu răspunde corect, pețitorului i se taie capul! 

Calaf răspunde corect la cele trei ghicitori ale prințesei Turandot, aceasta însa ezită în a accepta casatoria, implorându-si tatăl, împăratul Chinei, să nu o mărite. 

Calaf admite ideea că prințesa nu-l iubește și nu doreste o casatorie fortata, el ofera printesei o portita de scapare, propunând la rândul lui o ghicitoare. Dacă prințesa-i va afla numele până la răsăritul soarelui, acesta va accepta să fie executat, dar dacă prințesa nu va ghici, va trebui să se căsătorească cu el. Făcând contrapropunerea, Calaf îngenunchează în fața prințesei, iar tema "Nessun dorma" începe cu cuvintele "Il mio nome non sai" / numele meu nu-l știi! Adoratia lunii este o scena corala magica! Cruda și rece, Turandot ordonă tuturor supușilor să nu doarmă deloc, obligati fiind a afla numele pețitorului. Dacă nu vor fi în stare să afle numele acestuia, toți vor fi uciși. 

Victima în aceasta noapte este si Liu, tânăra sclavă care îl călăuzeste pe regele Timur în exil. Vocea sopranei Masabane Cecilia Rangwanasha, de origine din Africa de sud, este absolut superba! A obtinut din partea publicului lungi ovatii, grație caracterului intens, rafinat și profund emoționant. 

Remarcabile au fost si rolurile Ping, mare cancelar (bariton), Pang, mare șambelan (tenor) si Pong, mare paharnic (tenor). 

Personajul Turandot poate fi văzut astăzi ca o figură de rezistență în fața violenței împotriva femeilor, refuzând dominația masculină și dispusă să facă orice în acest scop. Moartea iubitoarei și devotatei sclave Liù, care își dă viața pentru a proteja persoana iubita, ar putea fi interpretată ca prăbușirea arhetipului feminin de sacrificiu și supunere la putere și independență. Urmând clișeul orientalist, Turandot este prezentată ca fără vârstă și eternă. 

Opera înfățișează și modul în care iubirea poate fi posibilă doar în momentul în care îți doresti si esti pregatit sa o simți, sa o primesti. Schimbarea în iubire a lui Turandot se înscrie și ea în tradiția basmelor populare și a poveștilor nemuritoare. La fel ca Frumoasa Adormită, Turandot este eliberată din letargie / frigiditate printr-un sărut. 

Versiunea finală a operei Turandot, terminată de compozitorul italian Franco Alfano, este adesea criticată pentru lipsa de subtilitate, prezentând căsnicia celor doi din perspectiva iubirii veșnice. În secret însa, noi toti suntem multumiti cu epilogul fericit al operei dramatice.   

Noi, melomanii, ne-am lasat transportati în paradisul muzicii, al fanteziei și frumuseții, dincolo de preocupările prezentului rutinat în care trăim. Cele trei ore si jumatate s-au scurs pe nesimtite... În timpul pauzelor am fost rasfatati cu platouri pline cu delicatese, sandwich-uri, pateuri si cupe cu salata de fructe, Tiramisu si mousse de ciocolata. 

Ghinion - câteva ore înainte de spectacol, Helmut a fost cuprins de o tuse acuta… Nu am vrut sa pierdem biletele dar nici sa deranjam auditoriul, asa încât cea mai rapida si eleganta solutie a fost sa o invit pe vecina mea Monika sa ma însoteasca.

Don Pasquale - Opera la cinema

De când îl avem pe Leo (ianuarie 2017), nu am mai fost împreuna la teatru sau la concerte, ca sa nu ramâna "bebelusul" nostru singur acasa. De dragul lui am renuntat la multe din obiceiurile noastre si ne-am rezumat doar la activitatile pe care le putem face însotiti de patruped. Nu regretam nimic, Leo a adus multa bucurie în familia noastra, însa de-acum, Leo e baiat mare - în câteva zile va implini 3 ani!
Luna trecuta mi-a ajuns în mâna programul stagiunii 2019/2020 Royal Opera House - Londra, cu spectacolele preluate live la cinema si tare dor mi s-a facut de o opera sau un balet, interpretate de cei mai mari artisti ai timpurilor noastre. Apreciez initiativa culturala a transmiterii live de spectacole. Este o idee fantastica, prin care accesul la spectacolele de inalta clasa nu iti este îngradit! Fara sa trebuiasca sa te deplasezi la Londra, patrunzi virtual în cea mai importanta sala de concerte britanica si savurezi live spectacolele Operei Regale si ale Baletului Regal, în acompaniamentul orchestrei Covent Garden. Trebuie doar sa cumperi un bilet la cinematograful din orasul tau. Este o combinatie ideala de real si virtual... Cinematografele care se inscriu la aceasta actiune (in general, reteaua de cinematografe Cineplex) pregatesc una din sali special pentru spectacol, ofera garderoba, receptie pe covor-rosu cu întâmpinare cu un pahar de sampanie, program pentru spectacol si bufet cu gustari si bauturi in pauze. Biletul este de 3-4 ori mai scump decât un bilet obisnuit la cinema, însa toate aceste servicii sunt inclusive. Ca spectator, traiesti puternic toate emotii din-naintea, din timpul si dupa spectacol, la fel ca un spectator din ROH, ba chiar s-ar putea spune ca esti mai favorizat, pentru ca vezi permanent tot ce se petrece atât pe scena în timpul spectacolului, cât si în spatele cortinei, in timpul pauzelor. Interesantele interviuri cu regizorii, dirijorii, artistii, costumierii sau decoratorii, te ajuta sa întelegi cat mai bine piesele, rolurile, viziunile artistilor. Eu sunt coplesita de emotii, la astfel de spectacole.

Stagiunea 2019/2020 a inceput pe 8 octombrie, cu "Don Giovanni" - spectacol pe care noi l-am vazut în anii precedenti. Urmatorul spectacol a avut loc joi, pe 24.10.2019, la orele 20:30 si a prezentat opera lui Donizetti - "Don Pasquale", opera ce a avut premiera mondiala în Paris, în anul 1843.
Opera este o capodopera a muzicii si Donizetti a declarat ca a compus acest Masterpiece în doar 11 zile! Uluitor, având în vedere complexitatea rolurilor.
"Don Pasquale" este o operă bufă în 3 acte si peronajele principale sunt:
♦ Don Pasquale, un burlac bătrân si bogat - Basbariton
♦ Dr. Malatesta, medic si prieten cu Don Pasquale - Bariton
♦ Ernesto, nepotul lui Don Pasquale - Tenor
♦ Norina, iubita lui Ernesto - Soprană de coloratură
Între artistii principali (Bryn Terfel, Mariusz Kwiecien, Olga Peretyatkoam) am descoperit imediat si numele lui Ioan Hotea si mi-a crescut inima. Vocea lui Hotea este remarcabila si fara sa fiu subiectiva, dintre rolurile masculie, evolutia lui mi-a placut cel mai mult! Despre soprana trebuie sa spunca este delicioasa! Olga Peretyatkoam are o voce superba si un aspect fizic tare placut. Jocul ei de scena m-a facut sa uit ca sunt la teatru, atât de natural si-a interpretat rolul. Numai cuvinte de lauda la adresa intregii echipe.
Mi-a placut foarte mult si punerea în scena sub conducerea lui Damiano Michieletto. Mi-a adus cumva aminte de "La Traviata" cu Anna Netrebko si Rolando Villazon în spectacolul înscenat de Willy Decker si Wolfgang Gussmann. Aceeasi alura moderna, proaspata ☺
Si aici, decorurile sunt simple si de mare efect! Casa lui Don Pasquale este reprezentata prin lampi stilizate si în fata casei sta parcat un automobil ☺ Personajele poarta vestimentatie din vremea nostra, pentru ca da, regizorul a dorit sa arate o data mai mult ca povestea scrisa în 1843 este deseori întâlnita în zilele noastre.

Este povestea unui bărbat vârstnic neînsurat, care tânjeste înca dupa confortul pe care i l-a asigurat mama, cât timp a trait. El nu a schimbat nimic din mobilierul casei, el însusi, la aproape 70 de ani doarme înca în patul de o persoana, dar doreste neaparat sa se casatoreasca. Bineînteles, pretentiile lui sunt mari: viitoarea sotie trebuie sa fie tânara, frumoasa, fecioara, docila si modesta ☺ Don Pasquale este bogat, pentru ca intreaga viata a facut economii, a trait simplu, chiar primitiv.
Don Pasquale a administrat ca tutore, averea nepotului Ernesto, nepot care a trait sub acoperisul lui, pâna acum. Ernesto este îndragostit de o tânara vaduva si abia asteapta sa împlineasca vârsta majoratului pentru a intra în posesia mostenirii si pentru a cere mâna Norinei. Don Pasquale însa nu este de acord cu aceasta casatorie, el are alt aranjament pentru tânarul Ernesto, pe care îl ameninta cu dezmostenirea, în cazul în care acesta nu i se supune. Ernesto (asa cum îi este si numele), ramâne credincios iubirii lui pure, cauza pentru care Don Pasquale îl arunca pe strada.
Aflând despre cearta din casa lui Don Pascuale, doctorul familiei - Dr. Malatesta, hotareste sa intervina spre a ajuta tânara pereche. Pune la cale o farsa, împreuna cu Norina. El o aduce pe Norina în casa lui Don Pasquale si o prezinta ca fiind sora lui, precizând ca tânara a fost crescuta în manastire si ca acum, la 17 ani, trebuie sa îi gaseasca o partida buna pentru casatorie. Don Pasquale este fermecat de frumusetea tinerei. Don Pasquale o întreaba pe Norina ce viseaza ea de la casnicie. Bineînteles ca Norina ofera batrânului raspunsurile la care el visa: ea nu doreste alceva decât sa gateasca si sa deretice prin casa, sa fie supusa sotului si sa îi îndeplineasca acestuia toate dorintele (☺☺☺). Mai spune ca ea nu are prietene si nu ii place sa iasa în societate. Don Pasquale simte ca explodeaza de bucurie si doreste sa se casatoreasca pe loc cu tânara fata. Pentru aceasta, doctorul angajeaza un notar fals si bătrânul trece jumătate din averea lui pe numele sotiei.
Lămurit de Malatesta despre farsa ce se pune la cale, Ernesto acceptă să fie martor al falsei căsătorii. El se va bucura de o atentie deosebită din partea "mătusii" care, spre stupefacția lui Don Pasquale, îl alege drept însoțitor pentru plimbări. Dintr-odata, sotia docila începe sa faca nazuri, da peste cap toate tabieturile batrânului Don Paquale, care priveste disperat si neputincios cum aceasta cumpara mobila noua, masina noua, toalete si bijuterii. Ba mai mult, pleaca gatita în fiecare seara de acasa - chiar si noaptea nuntii! Norina lasa telefonul mobil (în varianta originala, este vorba despre un bilet ☺) dinadins neobservat, pentru ca Don Pasquale sa citeasca un mesaj în care un curtezan îi cere întâlnire în gradina, la miezul noptii. Don Parquale hotaraste sa-si surprinda sotia în flagrant, de aceea îl cheama pe doctor, sa fie martor pentru divort. Ernesto si Norina se ascund în boscheti si îl exaspereaza pe Don Parquale, care nu mai doreste altceva decat sa fie din nou singur, linistit, burlac. Pentru a scapa rapid din situatie, Don Pasquale accepta sfatul doctorului, ca Ernesto sa se casatoreasca cu iubita lui si sa vina sa locuiasca în casa lui Don Pasquale si astfel, cu ajutorul cuplului tânar, sa o aluge pe sotia infidela. In acest moment Norina isi dezvaluie adevarata identitate si Don Pasquale află ca de fapt, căsătoria lui nu este valabilă. În tot balamucul, Don Pasquale nu mai este constient ca a fost pacalit, pentru el nimic nu este mai important decât sa scape din ridicola situatie. Cei doi tineri se casatoresc si sunt fericiti. Cortina cade si un ropot de aplauze se aude atât din boxele cinematografului, cât si din sala noastra.
Spectacolul a durat pâna la ora 23:30, dar în mai putin de un sfert de ora, am fost deja acasa. In Londra probabil ar fi durat mai mult de o ora sa ajungem la hotel ;-) Leo s-a bucurat enorm când ne-a vazut, ne-a pupat si ne-a certat în acelasi timp. Apoi si-a luat jucaria de rontait si s-a asezat multumit în pat, asteptând sa dam stingerea ☺

PS1: Urmatorul spectacol este balet: Concerto / Enigma Variations / Raymonda Act III - din pacate nu avem bilete.
PS2: Pe 31 decembrie, tot la cinematograful nostru, va fi transmis live, Concertul de Revelion de la Filarmonica din Berlin. Doua ore si jumatate muzica de camera si muzica clasica, sub bagheta dirijorului Kirill Petrenko, cu Soprana Diana Damrau.

Opera verdiana "I due Foscari" (II)

În timpul pauzei, am urmarit un scurt interviu cu Plácido Domingo si tare m-am minunat sa vad cât a îmbatrânit. Se întâmpla ca imaginea marilor vedete sa ne impresioneze în vremea tineretii si sa o pastram în memorie fara sa realizam ca timpul trece peste toti, în acelasi ritm. Toti îmbatrânim, însa realizam doar atunci când întâlnim persoane pe care le vedem rar. Plácido Domingo a împlinit 72 de ani si a îmbatrânit frumos. Puterea vocii lui este impresionanta, registrul bariton nou abordat este dominat cu talent de aceasta voce valoroasa, cu timbru cald, impunator. În "Cei doi Foscari", Plácido Domingo interpreteaza rolul Dogelui Venetiei, personaj pe care l-a jucat de nenumarate ori, dar niciodata nu a fost atât de aproape de vârsta personajului - declara zâmbind marele artist. Interviul cu Maestro Domingo a fost profund emoționant.
În timp ce restaurantul din Covent Garden era plin de spectatori iesiti la snack and drink, echipa reporter-cameraman l-a abordat pe director artistic Thaddeus Strassberger. Acesta a facut referiri la punerea în scena a spectacolului, la decouri (Kevin Knoght) si costume (Mattie Ullrich), la aportul celor ce stau în spatele artistilor. O munca la fel de pretioasa si importanta, ce completeaza interpretarea muzicala si ajuta la transmiterea corecta a mesajului artistic. Pe parcursul întregului spectacol, fiecare detaliu de decor sau costum sunt gândite semnificativ. Spre exemplu, costumele Celor Zece sunt opulente, incomode, cu umeri exagerat de înalti - tocmai pentru a sugera tendinta pe care a avut-o acest consiliu în epoca respectiva. Decorurile sunt deasemenea expresive, în fundal sunt proiectate permanent imagini simbolice venetiene. Puntea Suspinelor - construita abia în secolul XVII si devenind cel mai renumit pod din Venetia, exista în decorul actului întâi în stadiu de pasarela ce facea legatura între sălile Inchiziţiei din Palatul Dogilor şi închisorile adiacente Palatului Ducal.

Actul trei, scena întâi se desfasoara în Piata San Marco, cel mai renumit loc din Venetia, bogata în simboluri religioase, culturale si istorice. Poporul serbeaza, pentru oamenii de rând viata merge mai departe, netulburata de drama ce se petrece în familia dogelui. Este muzica si dans, sunt acrobati, fachiri care scuipa foc, clovni si multi gura-casca.
În port, vasul asteapta îmbarcarea detinutilor ce vor fi deportati pe insula Creta si printre acestia se gaseste si Jacopo Foscari. Lucretia cu copiii îsi iau ramas bun. Tensiunea momentului este maxima. Soloul lui Jacopo este poetic, melancolic, încarcat de emotie. Aria Lucretiei contureaza imaginea unei sotii sincere, calde si plina de iubire, o femeie demna, care nu se teme de nimic altceva decât de pierdearea sotului iubit. Ea este rugata de Jacopo sa-si ascunda durerea din suflet si sa nu dea satisfactie dusmanilor care privesc din umbra. Si într-adevar, Jacopo Loredano - membru al Conciliului celor Zece Inchizitori, se afla aici pentru a se convinge cu proprii ochi ca familia Foscari va fi definitiv dezbinata. Simtirea totala si vibranta a rolului, redarea în arii colorate si bogate în nuante au facut ca la finalul spectacolului, artistul - Maurizio Muraro (bas), sa fie fluierat de spectatori, datorita personajului negativ pe care l-a jucat cu mare arta ☺
Actul trei, scena doi, ne readuce în Palatul Dogilor. Consiliul celor Zece detine autoritate totala în Venetia. Francesco Foscari, este tot mai constient ca desi detine functia de doge, el nu are de mult putere de decizie. Este coplesit de durere si de neputinta de a-si fi protejat familia. Intensitatea opozițiilor sonore și sentimentale scade, sugerând resemnarea.
La scurt timp dupa plecarea navei din port, Jacopo Foscari moare. Aproape simultan cu aceasta trista veste, cercetarile unuia din senatori loiali dogelui - Barbarigo (tenorul Ben Bliss) dovedesc oficial ca Jacopo Foscari nu a fost vinovat si ca marturiile pe baza carora a fost condamnat, sunt false. Prea târziu însa spre a mai putea schimba ceva.
Parca pentru a întari zicala "un necaz nu vine niciodata singur" dusmanii familiei Foscari nu se multumesc cu prejudiciile provocate. Mașinațiile si mârjeviile puse la cale de Loredano, au ca scop discreditarea dogelui. Instigati, cei Zece cer demisia Dogelui si în noaptea în care Francesco Foscari se stinge din viata datorita socurilor psihice si a traumelor sufletesti pe care le-a suferit în ultimele zile, clopotele rasuna în Piata San Marco, anuntând instaurarea unui nou Doge, Pasquale Malipiero. Asa s-a încheiat luna octombrie a anului 1457, în Venetia. Asa s-a încheiat acest spectacol de opera.
Publicul a aplaudat, a aclamat, a aruncat buchete de flori pe scena si a ovationat îndelung.
Mi-a parut tare rau ca spectacolul s-a terminat... mi-as fi dorit ca muzica sa nu se mai opreasca. Am fost fascinata de tot - artisti, interpretare, decoruri, costume... Opera "I due Foscari" este pentru mine revelatia anului!

PS: am promis Pandhorei o fotografie cu ținuta pe care am purtat-o în seara spectacolului - ceva decent însa nimic deosebit... nu am fost chiar la Opera Royala ;)

Opera verdiana "I due Foscari"

Orasul stat Republica Veneția, cunoscut și sub numele de "Republica Sfântului Marcu" (La Repubblica di San Marco), "Republica Leului" (La Repubblica del Leone) sau "Prealuminata" (Serenissima), a dominat regiunea Marii Adriatice si s-a impus secole la rând ca fiind cea mai mare putere economica si navala a Europei în secolele VII-XVII. Conducătorul politic - dogele, era teoretic ales pe viață, însa s-a întâmplat deseori sa fie constrâns să renunțe la mandat, ca urmare a unor rezultate nemulțumitoare ale guvernului.
Francesco Foscari (19 iunie 1373 – 1 noiembrie 1457) a fost doge al Veneției între anii1423 - 1457, la începutul perioadei Renașterii italiene. A domnit peste 34 de ani, mai mult decât oricare alt doge din istoria Venetiei. Sfârsitul lunii octombrie a anului 1457 a fost cea mai urâta perioada din viata sa, tradarile infame si intrigile tesute în jurul dogelui, emotiile si provocările cu care s-a confruntat au dus la decesul acestuia... Dupa mai bine de 350 de ani, legat de aceste evenimente, Lord Byron - unul dintre cei mai cunoscuți poeți romantici englezi, a scris poemul narativ "Cei doi Foscari" ("The Two Foscari").
Doua decenii mai târziu, în anul 1844, Giuseppe Verdi a folosit acest poem ca sursa de ispiratie pentru opera ce avea sa poarte acelasi nume "I due Foscari". Premiera operei a avut loc la Teatro Argentina din Roma si cu toate ca s-a bucurat de un mare succes în epoca respectiva, în decursul anilor opera nu a fost pusa în scena la fel de des ca celalalte opere verdiene, în prezent fiind aproape necunoscuta.
Royal Opera House a hotarât sa introduca aceasta opera în programul stagiunii 2014-2015 si seara premierii a fost transmisa live saptamana aceasta, în 29 de tari si 987 cinematografe. Pâna luni seara, nu ascultasem niciodata în întregime aceasta opera, doar câteva arii intrepretate de marii tenori contemporani si... gândindu-ma la renumitele capodopere (La Traviata, Aida, Nabucco, Rigoletto), m-am dus la spectacol fara sa astept ceva extraordinar. Probabil tocmai din aceasta cauza, surpriza a fost enorma.  Emotiile m-au coplesit poate mai mult decât la oricare alt spectacol de opera verdiana! Magia serii este greu de descris în cuvinte!...
Unul din marile avantaje ale spectatorului din salile de cinema este ca, inainte de începerea spectacolului, când în sala din Covent Garden ultimii spectatori îsi cauta înca locurile, o echipa reporter-cameraman transmite din culise scene inedite sau interviuri spontane. Ca simplu spectator, nu esti constient de forfota din spatele cortinei, dar este foarte interesant de vazut cum se aduc decorurilor ultimele îmbunatatiri, cum costumierul efectueaza ultimele ajustari sau cum artistii aplica machiajului ultimele retusuri. Dirijorul Antonio Pappano a fost vizitat de acest reporter în cabina, înainte ca gongul sa anunte începerea spectacolului si explicatia pe care ne-a oferit-o în legatura cu uvertura a fost deosebit de pretioasa! Doar întelegând despre ce este vorba în opera, poti aprecia talentul compozitorului, valoarea operei sau evolutia artistilor.
Pappano a spus ca primele acorduri sunt ca unduirile serpilor si primele cuvinte cântate de cor - "Silentium - Mysterium" - sunt folosite ca metafore pentru a defini Venetia secolului XV,  un oras al intrigilor politice, dominat de membrii Conciliului celor Zece Inchizitori. Alesi initial de popor spre a preveni coruptia sau luarea de mita, acesti nobili de prim rang nu faceau altceva decât sa-si urmareasca propriile avantaje si sa-si sporeasca averile, profitând de pozitia ocupata. Consiliul celor Zece a fost creat în vara anului 1310, conceput fiind ca un răspuns temporar la o revolta împotriva Dogilor. Deși stabilit inițial pentru o perioadă de două luni, autoritatea acestui consiliu a fost reînnoita continuu, până când, în anul 1334 a devenit un organ permanent.
Multe din actiunile celor Zece au fost negre si pastrate în mare taina. Prin uneltiri perfide, puteau acuza fara dovezi pe oricine le statea în cale. Cei arestati erau supusi unor torturi inumane, pâna când din disperare - spre a-si curma chinurile, recunosteau toate acuzatiile.
Intr-o situatie asemanatoare se gasea Jacopo Foscari la data de 23 octombrie 1443, arestat sub acuzatie falsa de crima si înalta tradare.
Actiunea primului act se desfasoara în Palatul Dogilor.
Impresionant este decorul. Simbolic, podeaua salii palatului este ridicata si usor rotita în plan - tocmai pentru a sugera unghiul strâmb din care era privita lumea, de aici. Dogele Venetiei - Francesco Foscari, tatal lui Jacopo, este cel care va trebui sa rosteasca decizia definitiva luata de Consiliul celor Zece Inima lui Francesco este sfarâmata de durere, constient fiind ca în scurt timp va trebui sa-si trimita propriul fiu in exil, datoria politica fiind pusa în fata sentimentelor paterne.
Lucretia, sotia lui Jacopo si nora dogelui, cere audineta si cu lacrimi în ochi, implora clementa. Chiar daca nu poate dovedi, ea  este sigura de nevinovatia lui Jacopo si atrage atentia socrului ca au de a face cu un complot care vizeaza distrugerea Dogelui.
În rolul dogelui, este celebrul tenor spaniol Plácido Domingo, care la cei 72 de ani împliniti, a trecut de la registrul vocal tenor la bariton. Duetul pe care-l interpreteaza aici alaturi de soprana Maria Agresta, reprezinta una din cele mai emotionale arii ale operei.
Lucretia si Jacopo Foscani au împreuna trei copiii si în cazul deportarii acuzatului, sotia acestuia are un statut mai dezastruos decât al unei vaduve. Întreaga familie este disperata însa batrânul tata, din functia de doge, nu poate sa schimbe cu nimic decizia celor Zece (Consiglio dei Dieci).
Actul doi si scena întâi se desfasoara în pivnitele închisorii din Palatul Dogilor.
Lucretiei îi este permis sa-si vada sotul înainte de pronuntarea verdictului. Acesta zace pe pamânt, incatusat, sleit de puteri, plin de cicatrice si sânge.
Dogele vine deasemenea sa-l vada pe Jacopo în calitate de tata, pentru ca la scurt timp, în sala palatului si în calitate de Doge al Venetiei sa pronunte sentinta. Cei doi Foscari se îmbratiseaza pentru ultima data.
Duetul tata-fiu este unul din cele mai impresionante si sensibile pasaje muzicale. Verdi a compus numeroase duete emotionante tata-fiica (La Traviata, Aida, Nabucco, Luisa Miller, La forze del destino), insa mai rar a abordat perspectiva tata-fiu. Acest duet este o bijuterie muzicala! Rolul fiului este interpretat grandios de tenorul Francesco Meli.
Actul doi, scena doi se desfasoara în Sala de Judecata.
Consiliul comunica Dogelui hotarârea pe care a luat-o si Francesco Foscari citeste fiului sentinta: deportare pe insula Creta si intrezicerea de a mai calca vreodata teritoriul venetian.
Lucretia, sosita sa asiste împreuna cu copiii, cere sa-i fie îngaduit sa îsi însoteasca sotul în exil. Cominteul refuza si sentinta devine definitiva urmând sa fie imediat executata.
A urmat o pauza si ca de obicei la astfel de spectacole, am iesit în foaier sa servim Sekt si Canapés.

(va urma)