Toate textele si fotografiile de pe acest blog sunt protejate potrivit Legii nr. 8/1996, privind drepturile de autor. Nimic nu poate fi preluat fără acordul autorului.
Exista obiceiul ca de Sfânta Barbara, pe 4 decembrie, sa tai o ramurica de cires (sau prun) si sa o pui în vaza. La caldura casei, ramurica va face boboci si acestia vor înflori între Craciun si Anul Nou. Se zice ca florile gingase, albe, vor aduce noroc si armonie în casa în care au înflorit (de unde si expresia din colinde "florile dalbe").
Pe vremea când aveam ciresul în curte, nu uitam niciodata sa taiem o ramurica, dar... ciresul era batrân, s-a prapadit si nu am mai plantat altul. Actualul plan al curtii a prevazut doar copaci decorativi, care înfloresc primavara si parfumeaza curtea si ofera intimitate vara si toamna, ferindu-ne de privirile trecatorilor de pe alei, fara a face umbra celorlalte flori în curte.
Prin urmare, nu am mai pus ramurica de cires în vaza de multi ani, însa, multumim Domnului, suntem sanatosi, ne merge bine, suntem multumiti. Eu cred ca orice floare în glastra daruieste voie buna, frumusete si armonie. Zilele acestea, ultimele ale anului 2023, am în sufragerie un buchet superb de trandafirasi. L-am primit de la fratele meu si cum dar din dar se face, m-am gândit sa ofer câte un fir de trandafir fiecarui cititor al acestui blog. Sa va aduca noroc, sanatate si voie buna! Sa încheiem anul în armonie si sa ne revedem/recitim cu bine în anul 2024!
Firma noastra îsi va închide activitatea pe anul 2023 în ultima saptamâna a anului si majoritatea compartimentelor vor avea saptamâna viitoare iesiri organizate într-un târg de Advent. De aceea saptamâna calendaristica 50 este de obicei folosita pentru a programa serbarea de sfârsit de an.
Am mai spus ca împartim campusul companiei cu alte trei firme surori si saptamâna aceasta cantina-restaurant nu a oferit mâncare de prânz decât "to go" pentru ca salile restaurantului au fost altfel aranjate si decorate în vederea serbarilor.
Firma noastra a serbat ieri seara sfârsitul de an 2023.
Una din fiicele mele lucreaza într-un institut de cercetari, sunt bugetari si... coincidenta a fost ca si ei au avut ieri serbarea de sfârsit de an. La ei, fiecare a adus ceva de mâncare - salate si garnituri, finantat de institut a fost doar carnea pentru gratar si ceva bauturi (au gatit ei în bucataria firmei). La noi, petrecerea a fost absolut profesional organizata si finantata în totatlitate. Adevarul este ca la 600 de invitati, nici nu se poate altfel. Petrecerea noastra a fost un adevarat banchet!
In fata restaurantului au fost puse câteva mese de stat in picioare, lampi de încalzire si de jur -împrejur vase pentru foc cu lemne. Doua chioscuri serveau vin fiert - rosu, alb sau punch fara alcool.
La intrare în sala am primit bentite la mâna, textul a fost dragut: "Never say never again". De fapt asa am aflat ca petrecerea noastra are ca tema James-Bond (de ce s-a ales acest motto, înca fac investigatii ☺ Când o sa stiu mai multe, vin cu updates).
Imediat am fost întâmpinati de chelneri cu tavi încarcate cu pahare de sampanie sau limonada (eu am baut doar fara alcool, pentru ca masina mea ma astepta în parcare).
Cantina nostra nu mai era de recunoscut: canapele, fotolii, masute joase, mese inalte, rotunde, brazi împodobiti, stelute colorate atârnate de tavan, spoturi luminoase ca la disco! Un fotograf profesionist a umblat printre noi si a facut o multime de fotografii - daca voi primi ceva dragut, voi prezenta la rubrica "actualizari".
Pe marginile salii enorme erau amenajate standuri pentru servire de vinuri, sucuri, bere, cafea, cocktailuri... Incredibil ce oferta mare ne-a fost pusa la dispozitie. Aria aceasta a fost despartita de sala mare printr-un perete pliant, cu geamuri (cuvântul românesc este glasvand, dar acest cuvânt provine din germana si pe germana se scrie Glasswand. Nu l-am putut folosi, mi se pare ca este scris gresit ☺).
Pe partea cealalta a peretelui de sticla au fost asezate multe mese lungi, înalte, cu scaune de bar. Perpendicular pe sirul de mese, a fost amenajata o scena. Am avut program live: un DJ, o solista acompaniata electronic care a interpretat celebrele hit-uri ale serialelor Agent 007 si un acrobat.
Dar highlight-ul serii a fost concertul orchestrei firmei noastre. De la mine din compartiment sunt trei colegi care fac parte din orchestra.
Oliver este vedeta - el cânta la cimpoi si a facut cursurile pentru învatarea instrumentului în Scotia, de unde are si uniforma perfect potrivita. Melodiile de Craciun parca au un efect mai festiv când se aud si sunete de cimpoi (de altfel, si taragotul are un timbru specific melodiilor de Craciun ♥). Ce i-am mai aplaudat! Ei au deschis spectacolul serii.
La 600 participanti, e greu sa-ti pastrezi locul, pentru ca întrgul meniu a fost de tip bufet. Noi am format un grup mic si am ramas mai tot timpul împreuna, la un set de canapea si fotolii. Am dat si ture, sa discutam cu toate fețele cunoscute din firma, pentru ca asa se cade, la asemenea ocazii. Am râs, am cântat, am povestit (seara, acasa, am constatat ca sunt ragusita ☺), am mâncat si baut, ne-am distrat de minune!
Diferite feluri de aperitive, portionate în cupe, astfel încât sa poti servi ce si cât vrei. Au fost multe salate, chiftelute, piept de pui la tepusa, curmale prajite în mantie de sunca, etc. De toate si pentru cei vegetarieni sau vegani. Apoi au urmat mâncarurile calde: gogosi de cartofi cu sos de ciupercute si verdeturi; gulas de cerb cu garnitura de mar în vin si jeleu de gutuie; file de dorade cu risotto si salatica; pancakes din cartofi cu carne de rata si sos de merisoare, pancakes cu file de somon-afumat si salata Romana cu sos de lamâie; pancakes cu sos de mere, smochine si nuci crocante; piept de pui în crusta de marone, cu crema de bostan si salata de rucola si morcovi. Fiecare a putut servi ce si-a dorit si de câte ori a avut pofta! Armata de chelneri a umblat mereu printre mese si a adunat farfuriile, tacâmurile si paharele goale. Atmosfera a fost absolut fantastica!
Timpul a zburat... Petrecerea a început la ora 17 si oficial a durat pâna la ora 23. Jinnu este în primul semestru de sarcina, a plecat pe la ora 19 acasa, eu si Andrea am plecat pe la orele 21. Ea a fost preluata cu masina de catre logodnicul ei, eu am urcat cu liftul în garaj - de dimineata abia am gasit loc de parcare la etajul 10 ☺☺☺ De obicei parchez la etajele 3,4 sau cel mult 5. Dar miercuri a fost o zi speciala si ca dovada, toata lumea a fost prezenta la birouri.
La iesire, lânga garderoba era postata o caruta cu pungulite pentru luat acasa, pline cu migdale prajite în zahar caramel. Multe tablite cu urarea "Craciun fericit" în diverse limbi ale lumii au îmbracat panourile spre garderoba. Angajatii firmei formeaza o mare familie, o comunitate multi-culti din peste 40 de natiuni, ingineri si specialisti de înalta calificare din toate continentele planetei (India, Japonia, China, Vietnam, Turcia,Ungaria, Austria, România, Ucraina, Franta, Portugalia, Spania, Italia, Polonia, Grecia, Croatia, Tunisia, Camerun, Pakistan, Mexico, Venezuela, Brazilia, etc).
Sper ca v-au placut reflexiile si luminile din fotografii si videoclipuri si va invit sa participati la rubrica Reflexii în Oglinda, initiata de SoriN si preluata de mine. Publică într-un articol pe blogul tău, o fotografie cu reflexii, o imagine sau un clip pe care tocmai le-ai vazut în "oglinda" (orice fel de oglinda... chiar si oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) si înscrie articolul aici - în tabel:
(foto1+2)
Va reamintesc ca singura regula la "Miercurea fara cuvinte" este ca postarea pe care o înscrieti în tabel sa nu contina text scris. În rest este orice permis ☺ Pentru cei care doresc sa confere rubricii o tematica, exista aici un tabel cu teme facultative, pe fiecare saptamâna a anului. Repet, tema nu este obligatorie☺ Happy WW! ☺
continuarea articolului "Ultima zi a anului la cota cea mai înalta"
Statia meteorologica si antenele ce o înconjoara, plantate în imensitatea de gheata, piatra si zapada, creeaza cumva o imagine de science-fiction. Tot ce vezi este impresionant si doresti sa explorezi mai mult. Totul pare salbatic însa esti constient ca te afli într-o zona lipsita de primejdii. Întâlnesti oameni de toate vârstele si din toate națiunile pământului, veniți să se bucure si sa simtă înaltimea, libertatea, puritatea. Deasemenea sunt si multi catei (☺ Leo a marcat cota 2964☺).
Am coborât scara de metal spre terasa inferioara si cu tot vântul acela puternic, am facut totusi o tura.
Apoi ne-am refugiat la etajul doi, în cladire, la restaurant. Am gasit o masa libera direct lânga fereastra. Am servit un gulaș fierbinte si iute, sa ne încalzim rapid si am admirat prin fereastra sclipirile de diamant ale muntilor încarcati cu zapada, mângâiati de razele soarelui.
Am iesit din nou pe terasa si am trecut podetul pe partea austriaca. Si aici tot atât de multi turisti! Ne-am reîntors în Germania (☺) si am coborât cu telecabina peste ghetar în Platoul Soarelui.
Cu sufletul si ochii încarcati de albastru si alb-pur, ne-am reîntors la statia Zugspitze si am urcat în cabina care ne-a coborât la cota 1000. În vale soarele tocmai îsi retragea ultimele raze. Ceata forma pâlcuri si plutea usoara în aer, aproape de suprafața pămîntului acoperit cu o patura subtire de zapada. Daca la cota 2964 metri, înaltimea zapezii depasea 2,7 metri, aici la Eibsee, zapada abia daca mai avea 20 centimetri.
Am traversat padurea si ne-am regasit masina parcata la margine de sosea. Pe drum, ne-a depasit trenuletul care asigura transportul turistilor în parcarile mari din alte localitati, cei care au fost nevoiti sa îsi lase masina mult mai departe decât norocosii de noi ;-)
Drumul spre casa a fost superb - am surprins câteva imagini si le-am postat în articolul "În Ajun de Anul Nou"
continuarea articolului "O telecabina si trei recorduri mondiale"
Am constatat cu uimire ca o cladire complet noua era ridicata pe locul celei construite in 1930. La intrare era coada, însa pâna când am facut câteva fotografii, am ajuns la caserie. Trei bilete - doi adulti si un catel, au costat 94 de Euro (45 Euro/adult)! În sala de asteptare era foarte cald si noi eram infofoliti cu hanorace matlasate cu puf de rata, caciuli, fulare, manusi... Ne-am zis "nu are rost sa ne dezbracam acum, telecabina soseste imediat si în 10 minute suntem sus, pe vârful muntelui"... Telecabina a sosit, dar si aici era la fel de cald. Si cald a fost si în cladirea bazei Zugspitze!
Prima bucata de drum este "obisnuita"... peisaj montan normal. De la primul pilon însa, spectacolul devine impresionant! Urcarea este aproape verticala si distanta dintre geam si stânca pare foarte mica! Dupa cum am scris mai la inceputul articolului, pe traseul telecabinei nu este decât un pilon. Am filmat momentul în care telecabina a ajuns în acest punct ☺☺☺ Cunoasteti senzatia când stomacul ramâne câteva secunde sus dar corpul coboara rapid?! Ce mai chiote, ce mai tipete s-au auzit în telecabina! ☺☺☺
Pe vârful muntelui, apare cladirea cu patru etaje din beton si sticla. Coborârea din telecabina se face la etajul unu si de aici poti sa mergi fie pe scari, fie cu liftil la celalalte etaje. La etajul patru, exista o alta linie de telecabina care face transportul spre pârtiile de schi si sanius.
La etajul trei se iese pe terasa. Suntem preveniti de personalul de serviciu ca vântul bate în rafale si ca viteza variaza între 70 si 110 km/h! Între cladiri (statia meteo si baza turistica si telecabina) vântul aproape ca nu se simte. Cum iesi însa din zona protejata, cum simti ca ti se taie respiratia! La înaltimea lui Leo aerul era respirabil, însa blanita lui a fost cuprinsa instantaneu de chiciura. Nu a nins, însa viscolul a "aruncat" ace de gheata. Balustradele metalice par a atrage acele de gheata precum un magnet, pilitura de fier.
Cerul era albastru intens si vizibilitatea vasta. Incredibila întinderea aceea de vârfuri de piatra acoperite cu zapada alba-alba-alba! Te afli pe cupola lumii si senzatia este magnifica! Cerul pare ca se curbeaza si tu esti deasupra orizontului! Greu de exprimat în cuvinte senzatiile care te cuprind! Privesti mut de uimire... Câta forta a avut natura sa încreteasca scoarta Pamantului într-un asemenea mod! Cât vânt si câta gheata au ros rocile de granit pâna când au dat forma de fierastrau crestelor muntilor?! Gândul m-a dus la metafora lui Blaga "corola de minuni a lumii", la imaginea perfecţiunii, a absolutului, la ideea de cerc, de întreg, de mister universal...
Crucea straluceste în bataia soarelui, împodobind înca din 1851 cel mai înalt vârf de munte al Germaniei (cu doua restaurari la activ). Are înaltimea de 4,88 metri, este relizata din fier aurit si reprezinta un simbol al vârfului Zugspitze si al Bavariei. Toti cei care ajung aici doresc sa se fotografieze cu crucea în fundal. (vezi continuarea)
Dupa doi ani si jumatate de santier cu conditii de lucrudeosebit de grele (datorate altitudinii ridicate, a zapezii permanente si a temperaturilor scazute), costurile de constructie a noii linii de telecabina ce uneste localitatea Eibsee cu cel mai înalt vârf de munte din Germania s-au oprit la 50 de milioane de Euro. Rezultatul însa este impresionant: au fost doborâte trei recorduri mondiale în sistemul de transport pe cablu pendular! - cea mai mare diferenta de altitudine pe sectiune din lume! Baza de pe malul lacului Eibsee se afla la 970 metri altitudine si cea de pe Zugspitze se afla la 2964 metri; cu alte cuvinte, între cele doua baze sunt 4,5 kilometri în linie dreapta si o diferenta de altitudine de aproape 2000 metri.
- partea aceasta a versantului are peretii aproape verticali, motiv pentru care au fost folositi piloni de 127 metri înaltime - fiind cei mai înalti stâlpi de susţinere din oţel utilizaţi pentru transport pe cablu!
- între cele doua baze exista un singur pilon. Masurat din baza Eibsee, pilonul este înfipt în roca la 1.289 metri. Pe tot restul distantei de 3.213 metri pâna la baza Zugspitze, telecabina este sustinuta doar de cablu, fara alt suport, acesta fiind cel de al treilea record mondial si anume - cea mai mare distanţă dintre stâlpi!
Noua linie a înlocuit linia construita în anul 1963, oferind din toate punctele de vedere confort si siguranta sporite calatorilor. Telecabinele au toti patru peretii transparenti, prezentând astfel calatorilor vedere panoramica 360 grade. Peretii sunt prevazuti cu instalatii speciale pentru mentinerea aerului la condiții optime de temperatură si umiditate, astfel încât nu permit înghetul sau formarea de condens. Capacitatea maxima a unei telecabine este de 120 persoane si viteza de deplasare este de 10,6 metri pe secunda.
Redeschiderea oficiala a avut loc pe 21 decembrie 2017 (am vazut la televizor) si de atunci am urmarit mereu webcam-ul de pe Zugspitze, sa vad care este ziua cu cea mai buna vizibilitate, pentru ca am vrut neaparat sa urcam si noi. Acea zi "ideala" a fost pe 31.12.2017. Ne-am propus sa fim acolo la ora amiezii, când buletinul meteo garanta ca soarele va fi prezent pentru trei ore.
Acasa se împrimavarase... Dupa zapada din 28 decembrie, vântul cald si temperaturile ridicate au înverzit peste noapte gradinile. De dimineata, vrabiutele ciripeau la geamul dormitorului ca într-o zi de primavara. Ne-am echipat totusi pentru zapada si am pornit la drum.
În mai putin de doua ore am ajuns în Garmisch-Partenkirchen. Petele de zapada si valurile de ceata au devenit tot mai prezente pe masura ce ne-am apropiat de localitatea Eibsee. Cu toate ca era ultima zi a anului, ideea de a urca cu telecabina pe cel mai înalt vârf de munte din Germania au avut-o multe persoane! Oh, ba chiar mult prea multe!... Parcarile din jurul statiei de telecabina erau toate pline si câte un om-de-ordine interzicea înca din intersectie autoturismelor nou venite sa-si continue drumul spre baza Eibsee. Nimanui nu-i venea sa creada, dar ... nu se facea nicio exceptie.
Am avut insa marea sansa sa gasim rapid un loc de parcare nu departe de țel, undeva pe un drum lateral. Penultimul loc in acea bucla de sosea! ☺ Dupa un mars de un sfert de ora prin padure, am ajuns la baza telecabinei. (vezi continuarea)
