Se afișează postările cu eticheta stea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta stea. Afișați toate postările

miercuri, 4 decembrie 2024

Decor de Advent - Miercurea fără cuvinte S49/2024




LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

vineri, 12 ianuarie 2024

Despre Golden Globe Awards - Clubul Cinefililor

În industria de divertisment, premiile Globul de Aur sunt considerate a doua gala ca importanță atât după Premiile Academiei (pentru film), cât și după Premiile Emmy (pentru televiziune), iar ceremonia de premiere televizată este o afacere fastuoasă. Cea de-a 81-a ediție a premiilor Golden Globe a avut loc pe 7 ianuarie 2024 la Hotelul Beverly Hilton din Beverly Hills. Membrii Hollywood Foreign Press Association (HFPA) au onorat ca de obicei printr-o cina de gala, ceea ce ei au considerat a fi Crème de la Crème 2023 în materie de film - pe cei mai buni actori si cele mai bune producții de film și televiziune americane și străine, din anul precedent.
Ceremonia de premiere a fost transmisă la diverse televiziuni internationale în direct - eu nu am putut urmari live, însa ca de obicei, am vazut secvente si retrospective oferite de mass-media.
Ca în fiecare an, intrarea starurilor pe covorul rosu a fost unul din cele mai importante momente ale serii!
Mie mi s-a parut ca anul acesta, culoarea predominanta a rochiilor invitatelor a fost rosu si roz. Au urmat verdele, dar si culorile clasice: alb, auriu, argintiu. Barbatii au purtat în general smoking. A exista chiar si o Rochie-Smoking, prezentata de Billy Porter! Alte ciudatenii au fost Seth Rogen, care a purtat un costum gen smoking, în culoarea somonului; Eddie Redmayne care a purtat un sacou negru cu un trandafir enorm din satit negru prins la rever si Emma D’Arcy care a purtat un costum gen smoking, cu jacheta "foarte" oversize, fusta dreapta lunga si pantalon tip morcov, totul în negru si alb. Superba Margot Robbie parea coborâta direct din platourile de filmare Barbie, a purtat o rochie pink perfect mulata, din paiete, cu decolteu în V și mâneci cu volane din tul de Giorgio Armani Privé; se spune că bijuteriile ei Lorraine Schwartz, au valorat în jur de trei milioane de dolari. Cea mai ciudata (deplasata) tinuta a avut-o, dupa parerea mea Billie Eilish!
Mi-a placut foarte mult Meryl Streep, care a purtat o jachetă neagră din paiete și o fustă din acelasi material, lunga si cu trena usor evazata. Dedesubt, legendara actriță a purtat o bluză albă de mătase cu guler gen esarfa, încheiata elegant printr-o funda. M-a fascinat toaleta lui Hunter Schafer, care a purtat o rochie Prada, din organza subtire, alba, cu fâsii ce i-au înconjurat corpul precum ceata purtata de vânt. Carey Mulligan a purtat o superba rochie neagră Vintage de la Schiaparelli-Couture.
Mi-a placut mult si Taylor Swift care a purtat o rochie Gucci, verde, decenta, brodată cu paiete și cu elemente decupate la spate. Aspectul "cuminte" i-a dublat eleganta. A purtat pantofi Christian Louboutin verzi, perfect asortati cu rochia, iar bijuteriile De Beers din argint, au creat un contrast perfect.
Fotografii gaseste fecare pe net, nu pun pentru ca nu îmi place sa expun pe blog decât fotografii proprii.
Si acum gata cu taifasul ☺... Stiati ca în iunie 2023, a fost anunțată dizolvarea HFPA?! Un grup de investitori privați condus de Todd Boehly a preluat Globurile de Aur. Aceasta înseamnă că premiile nu mai sunt acordate de o organizație non-profit și ca vor deveni un eveniment comercial.
Cu toate acestea, activitățile caritabile ale HFPA vor continua cu o fundație nou înființată numită Golden Globe Foundation.
Nominalizările pentru Golden Globe Awards au fost anuntate oficial pentru 27 de categorii la data de 11 decembrie 2023.
La vremea aceea, favoritele au fost filmul Barbie și serialul de televiziune Succession, fiecare cu câte nouă nominalizări. Însa, în ziua decernarilor, filmul istoric Oppenheimer al lui Christopher Nolan a fost desemnat câștigătorul anului, cu cinci premii Golden Globe!
Probabil ca începând de la jumatatea lunii ianuarie, filmele nominalizate la Oscar si cele premiate la Golden Globe vor fi difuzate pe marile platforme streaming video. Momentan am vazut Barbie, Past lives pe Amazon la oferta de 0,99 euro suplimentar fata de abonamentul lunar pe care îl platesc. Iar Oppenheimer l-am vazut pentru 4,99 euro. Notele mele: Oppenheimer 9, Past lives 8 si Barbie, 5!
Maestro si Saltburn sunt incluse în abonamentul Netflix si... pe amandoua le-am intrerupt dupa primele 15-30 minute. Ceva, nu pot exact sa explic ce, nu mi-a placut si nu am vrut sa mai pierd timpul.
Restul de filme din lista, sunt ori "indisponibil in tara dumneavoastra" ori doar cu costuri suplimentare, mai ridicate de 15 euro (ceea ce în ochii mei nu merita!).
Am vazut însa multe alte filme superbe, care nu apar pe nicio lista de nominalizari sau premiere - voi reveni cu recomandari într-o alta postare.
Cât priveste statueta - Globul de Aur, acesta a suferit de-a lungul timpului mai multe modificări. În timp ce motivul emblematic - glob și pelicula de film ce înveleste globul - au suferit modificari minumale, marimea statuetei si compozitia materialului s-au schimbat mai mult. Deși premiul Globul de Aur nu este realizat în întregime din aur, compoziția sa a fost supusă variațiilor. Statueta constă de obicei dintr-un miez de aliaj metalic, iar suprafața sa este acoperită cu un strat de aur. Atât detaliile specifice compoziției au fost ajustate de-a lungul timpului cât si greutatea. În primii ani, statueta era relativ modestă ca mărime și greutate în comparație cu standardele contemporane si în prezent cântărește 7,8 pfund, are 11,5 inci înălțime si o bază pătrată de 3,5 inci. Fiecare statueta costa aproximativ 800 de dolari... Costurile statuetelor (Globurile de Aur sunt decernate pentru 27 de categorii, plus două categorii speciale) sunt estimate la un minim total de 23.200 de dolari per spectacol. Spectacolul a devenit o parte importantă a ecosistemului premiilor de la Hollywood, o platformă pentru aspiranții la Oscar. Începând cu 2019, difuzarea încă atragea aproape 19 milioane de telespectatori. În 2023, emisiunea a avut cea mai mică audiență, doar 6,3 milioane de telespectatori. Anul acesta s-au înregistrat 9,4 milioane vizionari... Asistam oare la sfârsitul unei ere?!

duminică, 10 decembrie 2023

Acasa, în luna decembrie

 
Obisnuiesc sa decorez întreaga casa, înainte de prima duminica de Advent. La întâi decembrie, curtea si fiecare coltisor de casa capata aspect festiv. 
In salonul de zi acoperim canapelele cu cuverturi si perinite în culori tipice Craciunului: rosi-verde-alb. Pe masute avem coronite de Advent si mirosul de brad este atât de proaspat si placut! Anul acesta este una cu lumânari rosii, alta cu lumânari aurii. Tot pentru decor, cumparam de la florarie Craciunite la ghiveci. Anul acesta am amenajat "oraselul" în nisa de lânga semineu si am pus presepio pe pervazul geamului de la sufragerie. 
Un presepio este o reprezentare a poveștii biblice de Crăciun cu miniaturi cu aspect omenesc, îngeri și animale, uneori doar cu Familia Sfânta. Alteori sceneta este prezentata într-un model complex, cu zeci sau sute de figurine. Eu am mai scris în alti ani despre aceasta traditie din tarile catolice
Figurinele dintr-un presepio pot fi confectionate din plastic, portelan sau lemn. Uneori sunt actori angajati pentru o astfel de sceneta si au alaturi animale adevarate.  
Presepio a noastra are figurine din portelan. Sunt Maria, Iosif si Pruncul Sfânt, îngerul care a vestit Nasterea Domnului, cei trei Magi care au adus cadouri, pastorul cu mielutii si alte animale adapostite în iesle: cal, vaca, gaini, gâste... În fiecare an, cumparam din târgul de Advent înca ceva care sa se integreze în sceneta noastra. Un lampas, o camila, un cos cu lemne si toporas, furca, matura... fiecare miniatura completeaza si înfrumuseteaza ieslea. Anul acesta... am cumparat o iesle noua ♥ 
O dupa-amiaza întreaga mi-a trebuit sa aranjez totul pe pervazul geamului. Am lipit pietricele, bucatele de muschi-de padure si conuri de brad si am amenajat sceneta cum m-am priceput mai bine. 
Între sufragerie si bucatarie, avem un gemulet. Cu multi-multi ani în urma am desfintat geamurile-usi-glisante si am lasat orificiul deschis. Si tot de atunci, pe pervazul acestui gemulet troneaza Rudolf cu saniuta lui. De anul trecut, îi tine companie un grup de jucarioare simpatice cu cheita. Pe pojghita superioara a barului, lânga masa din sufragerie îsi au loc de obicei miniaturile ce formeaza "patiseria de Craciun" - prezentata ieri. În hol, la intrare sunt usile-miniatura pe care le-am prezentat în articolul de Mos Nicolae. Acestea sunt decoratiunile mari. In bucatarie, în dormitoare, în hol si în casa scarilor nu am pus decât decoratiuni mici. Voi reveni cu alte poze. ☺🎄🎅🎠🎡🎊⛄❄️