Toate textele si fotografiile de pe acest blog sunt protejate potrivit Legii nr. 8/1996, privind drepturile de autor. Nimic nu poate fi preluat fără acordul autorului.
Royal Opera House din Covent Garden este un reper absolut în lumea spectacolelor de operă și balet. Aici, arta se înalță la cel mai înalt nivel, iar fiecare producție este o demonstrație de excelență. Cei mai buni artiști ai lumii urcă pe această scenă, iar transmisiunile internaționale aduc această magie mai aproape de noi, lună de lună. De mai bine de 15 ani, suntem spectatori fideli ai acestor seri speciale. În fiecare stagiune se transmite un singur spectacol pe lună, iar noi alegem cu grijă ce ne atrage cel mai mult. E o bucurie rară, dar intensă – câteva ore în care ne lăsăm cuprinși de muzică,dans și emoție, în compania celor mai mari nume ale scenei mondiale. Pentru stagiunea 2025–2026, biletele au fost puse în vânzare la mijlocul lui septembrie. Am ezitat câteva zile… și când, în primele zile ale lui octombrie, am verificat, era deja prea târziu. Doar câteva locuri răzlețe, ici-colo, sau în primele două rânduri – cele pe care le evită toată lumea, pentru că nu vezi bine și pleci cu gâtul înțepenit. Așa am ratat Tosca, spectacolul de pe 1 octombrie. Din listă renunțasem doar la Cinderella (văzută anul trecut), Woolf Works (nu m-a atras în mod special) și Siegfried (Wagner are darul de a întinde lucrurile peste măsură). În rest, totul părea promițător.
Singurul spectacol la care am mai găsit bilete a fost Giselle – de altfel, baletul meu preferat, poate chiar mai poetic decât Lacul Lebedelor. Dar în rest… La fille mal gardée, Spărgătorul de nuci, La Traviata, Flautul fermecat – toate au dispărut. Un program valoros, cu distribuții excepționale, și totuși… ghinion. Biletele sunt scumpe – două locuri pentru un spectacol costă 80 de euro – și totuși se vând ca pâinea caldă. Semn că publicul adevărat știe ce caută. Și că frumusețea autentică nu are nevoie de reclamă. Am reușit totuși să prindem și bilete foarte bune pentru Concertul de Revelion – un eveniment aparte, în afara stagiunii Royal Opera House, dar la fel de așteptat (concert transmis de Filarmonica din Berlin). O consolare festivă, cu promisiunea unei seri strălucitoare. Pentru sezonul viitor, va trebui să fim mai vigilenți. Pentru că aceste seri, rare dar prețioase, nu sunt doar despre spectacol. Sunt despre apartenență la o lume care respiră prin artă. Și despre bucuria de a fi acolo, chiar și o dată pe lună, când cortina se ridică și tăcerea din sală se umple de magie, iar poveștile de pe scenă ne oglindesc, cu grație, propriile trăiri.
Seara trecută, am avut plăcerea de a participa la spectacolul de balet „Romeo și Julieta” transmis în direct de la Royal Opera House, Covent Garden. A fost o experiență memorabilă, care a transformat o simplă seară de miercuri într-un eveniment deosebit.
Atmosfera a fost încântătoare încă de la sosire, fiind întâmpinați cu șampanie și nectar de fructe.
Această reprezentație a marcat aniversarea de 60 de ani de la premiera baletului "Romeo și Julieta", aducând un omagiu unei producții care continuă să fascineze generații întregi. Coregrafia lui Kenneth MacMillan reușește să transpună povestea clasică a lui Shakespeare într-un limbaj al dansului plin de emoție și realism. Soliștii principali, Fumi Kaneko în rolul Julietei și Vladimir Muntagirov în rolul lui Romeo, au oferit interpretări de excepție, transmițând intensitatea iubirii și disperării celor doi îndrăgostiți. Momentele lor de „pas de deux”, în special scena balconului, au fost pline de delicatețe și intensitate emoțională.
Decorurile și costumele au adăugat un plus de magie spectacolului, recreând atmosfera veroneză a Renașterii. Muzica lui Sergei Prokofiev, interpretată magistral de orchestra Royal Opera House, a fost esențială pentru crearea atmosferei dramatice și intensificarea emoției fiecărei scene.
Discuțiile dintre spectatori au dat o energie plăcută momentelor de pauză. Atmosfera festivă și confortabilă a creat un cadru relaxat pentru conversații, în timp ce am savurat mici canapé-uri.
După aceste momente încântătoare oferite de balet, muzică și atmosfera generală a spectacolului, am ajuns acasă puțin înainte de miezul nopții. Cu sufletele pline de povești și imagini de neuitat, acest spectacol ne-a oferit o seară cu adevărat specială.
PS: am gasit pe youTube un interviu mai vechi cu cei doi solisti - Fumi & Vladimir ♥
Saptamâna trecuta am fost la spectacolul de opera "Barbierul din Sevilla" preluat de la Royal Opera House - Covent Garden, London, în transmisie directa la Cineplex, în orasul nostru.
Este genul de spectacol pe care îl frecventam de câtiva ani buni (din pacate ☹️ cu pauza în 2021/2022) si pentru stagiunea 2023, am rezervatbilete pentru înca altetrei spectacole (opera si balet).
Primul spectacol din acest an a fost opera bufa în trei acte, compusă de Gioachino Rossini în 1816. In regia actuala a lui Moshe Leiser si Patrice Caurier, actul întâi si al doilea au fost interpretate fara pauza si considerate prim act (105 minute), iar al treilea drept al doilea act (65 minute), cu o pauza de 25 minute. În total, spectacolul a durat peste trei ore si jumatate!
Mie mi-a fost mult prea lung primul act, însa daca ar mai fi fost introdusa înca o pauza de 25 minute, am fi ajuns acasa mult dupa ora 1 noaptea!
Este cunoscut faptul ca Royal Opera Hous si Metropolitan Opera din New York, au sub contract cei mai buni artisti ai lumii si ocazia de a-i cunoaste (vedea si auzi) prin aceste spectacole preluate în direct este unica. Cum sa ajung eu altfel la Covent Garden si cum sa-mi permit cazare în Londra si bilete la ROH?! Costurile pentru noaptea de spectacol ar fi echivalente cu un concediu de cel putin o saptamâna în Italia, spre exemplu!
Apreciez deasemenea si interviurile din pre-show care sunt transmise doar în cinematografe! Iar atmosfera pe care o creaza directorul de Cinema pentru noi, melomanii, este una... destul de apropiata cu cea din ROH! Exista doar 100 de bilete, suntem întâmpinati pe covor rosu si ne sunt luate mantourile la garderoba, ne este oferit un Prosecco de bun-venit iar la pauza dintre acte, suntem invitati sa servim Canapés, nectar de fructe si Prosecco. (întregul pachet costa la Cinema doar 35€ de persoana)
Revenind la spectacol, actiunea operei se petrece în Sevilla (Spania), la jumătatea secolului al XVIII-lea. Alaturi de Figaro - figura centrala, celalalte personaje importante sunt Rosina, Don Basilio, Doctorul Bartolo si Contele Almaviva (personajele secundare sunt Bertha si Fiorello). Opera a fost inspirata din nuvela cu acelasi nume, a lui Pierre Beaumarchais, nuvela ce a stat si la baza operei "Nunta lui Figaro" compuse de Wolfgang Amadeus Mozart (1786). În opera lui Rossini, Contele Almaviva face curte iubitei sale Rosina - pupila doctorului Bartolo, care însusi planuieste sa se casatoreasca cu Rosina. Cu ajutorul tânarul frizer-barbier al orasului, contele se prezinta în casa Bartolo deghizat, în primul act, ca soldat si în al doilea act, deghizat ca profesor de muzica. Figaro ajuta ca povestea de dragoste a celor doi sa se termine cu happy-end, dar asta bineînteles dupa multe situatii nostime, deghizari ridicole, momente palpitante, mituiri, masluiri si alte aranjamente caraghioase.
În opera lui Mozart, contele Almaviva este deja casatorit de ani buni cu Rosina si flacara dragostei lor este stinsa demult. Contele face ochi dulci servitoarei Susanna, care de fapt este logodita cu Figaro, valetul contelui... nu mai intru în amanunte ☺☺☺ Rolurile comice si încurcaturile de situatii mi-au creat mie personal o stare ciudata, mi-a placut starea de confuzie si am cautat mai departe asemanari exagerate ☺ Astfel încât, mie mi s-a parut ca dirijorul venezuelean Rafael Payare seamana cu Bob Marley ☺ de aceea unduirile lui în fata orchestrei mi s-au parut foarte posibile si pe ritm reggae ☺ La sfârsitul spectacolului, când ovationat de public dirijorul a urcat pe scena alaturi de protagonistii spectacolului, am avut senzatia ca îl vad pe Prince în Purple Rain, sub lumina reflectoarelor ☺ Uite asa am combinat eu opera, cu reggae si cu pop-rock-ul si zau ca am baut doar nectar de portocale (ca eu am fost dealtfel soferul familiei)! ☺☺☺
Dar sa revin la seriozitate si sa va spun ca spectacolul merita vazut!
Pentru dirijorului Pavare, opera "Barbierul din Sevilla" a fost debutul la ROH. Uvertura a avut o interpretare care mi-a atins sufletul. Dealtfel, întreaga lucrare muzicala are arii care îti topesc inima, iar artistii acestui spectacol sunt de top! Baritonul Andrzej Filończyk în rolul lui Figaro - un barbat frumos, înalt si foarte tânar( are doar 28 de ani), a captat publicul din primul moment în care a urcat pe scena. Interpret exceptional, acesta cânta cu usurinta cu care noi oamenii normali, ne exprimam prin vorbire - zau, nu exagerez!
Rolul Rosinei este detinut de mezzo-soprana de doar 26 de ani, Aigul Akhmetshina - pentru mine o alta mare surpriza a serii! Bas-baritonul Bryn Terfel si tenorul Lawrence Brownlee s-au încadrat deasemenea perfect în decorul rossinian. Toti marii artisti de opera detin pe lânga talentul muzical de exceptie si un puternic talent actoricesc, reusind prin gesturi, mișcări, mimica si atitudine, sa întregeasca forma artistica de comunicare.
Pe întreg parcursul spectacolului am batut tactul si m-am lasat purtata pe aripile povestii departe, în Andaluzia, abtinându-ma cu greu sa nu fredonez cu voce tare ariile cunoscute ☺ A fost ...o noapte a STELELOR!
Cel mai de succes trio de opera, cunoscut international sub numele "Cei trei tenori" a fost format din Plácido Domingo (n.1941), Luciano Pavarotti (1935-2007) și José Carreras (n.1946). Cei trei si-au unit carierele solo, interpretând numeroase concerte timp de mai bine de un deceniu începând cu anul 1990, obtinând astfel o popularitate deosebita în rândul tinerelor generatii si mai ales în rândul cunoscatorilor de muzica.
În seara aceasta avem bilete la cinema-opera. Royal Opera House va transmite în direct tragedia lirica "I due Foscari" cu Plácido Domingo în rolul lui Francesco Foscari, dogele Veneției. Al doilea membru al familiei Foscari - Jacopo, va fi interpretat de tenorul Francesco Meli. Soprana Maria Agresta va juca rolul Lucreziei, sotia lui Jacopo. Dirijorul orchestrei ROH este în seara aceasta Antonio Pappano.
Pentru rubrica "Meloman pentru o zi" propun doua fragmente deosebite din aceasta opera verdiana, primul videoclip prezentându-l pe Pavarotti în aria "dal piu remoto esilio", al doilea videoclip pe José Carreras intrepretând cabaleta "Odio solo, odio atroce"
Trista poveste din viata familiei Foscari, petrecuta la sfârsitul lunii
octombrie a anului 1457 si impresiile mele în legatura cu acest
spectacol promit sa le prezint aici, saptamâna aceasta ☺
(continuare la Povestea lui Manon Lescaut si a cavalerului des Grieux în pasi de balet)
Alaturi de perechile celebre - Romeo si Julieta, Tristan si Isolda, Laura si Petrarca, Violetta si Alfredo sau Paris si Elena, cuplul Manon Lescaut si des Grieux impresioneaza la fel de puternic prin povestea lor de iubire, prin patos, romantism si destinul tragic.
Dupa ce Manon pleaca împreuna cu Monsieur GM acceptând sa-i fie amanta, fratele ei îl asteapta pe des Grieux în micul apartament pentru a-i transmite ca Manon îl iubeste si ca decizia pe care a luat-o este de scurta durata, doar pâna când va reusi sa adune ceva bani pentru a-si putea împlini visele împreuna... Cu inima frânta, des Grieux renunţa la viata de societate şi dupa doi ani de asteptare, decide să se înscrie la seminarul teologic. Actul doi începe cu intrarea frumoasei Manon la bratul Domnului MG la petrecerea organizata de Madame X. O reuniune a înaltei societăți, la care spre divertisment sunt invitate si fete dint-un bordel de lux.
Manon este centrul atentiei oriunde îsi face prezenta, traieste asa cum si-a dorit în somptuozitate, dar nimic nu-i poate înlocui sentimentul de dragoste pentru des Grieux. Ca sa-si astâmpere dorul, Manon îl roaga pe fratele ei sa-l aduca la aceasta petrecere si pe fostul ei iubit. Des Grieux vine fără tragere de inimă, adus mai mult cu forta de Lescaut, în ultimul timp deseori beat si dependent de jocurile de noroc. Soloul prezentat aici de Ricardo Cervera este superb! Împreuna cu Laura Morera - cea care joaca rolul iubitei lui Lescaut, executa dansuri dificile, rasplatite de public cu ropote de aplauze.
Revederea îi ravaseste atât pe des Grieux cât si pe Manon. Se topesc privindu-se, se apropie unul de altul pe furis si cu o intensitate copleşitoare îsi redeclara unul altuia dragostea. Caracterul patetic al muzicii exprima pasiunea rascolitoare. Între remuscari si ispita, rolurile celor doi balerini sunt interpretate cu multa gingasie si talent.
Manon îl imploră pe des Grieux să o ierte, îi jură fidelitate si îi promite sa fuga împreuna dupa petrecere. Dar mai întâi, des Grieux este rugat sa intre în jocul de carti, unde trișând împreuna cu fratele ei, sa câstige bani. Din dragoste pentru Manon accepta.
Conspiratia celor trei este usor demascata de Monsieur GM care izbucneste de furie, atât pentru faptul ca a fost escrocat, cât mai ales pentru faptul ca a fost înselat de Manon. Se produce un scandal monstruos, Lescaut - fratele lui Manon este arestat, dar des Grieux si Manon reusesc sa fuga. Cei doi îndragostiti traiesc o ultima noapte de pasiune, pentru ca în zorii zilei politia le da de urma. Apariţia bătrânului conte des Grieux (tatal), îl scuteşte pe tânărul cavaler de pedeapsă, acesta fiind eliberat. Manon este însa arestata sub acuzatia de prostitutie, condamnată si supusă deportării peste ocean. La proces, în încercarea disperata de a se opune deportarii, fratele lui Manon este împuscat mortal. Muzica exprima trairi emotionale rascolitoare, dansul balerinilor transmite imagini de un dramatism profund.
Urmeaza din nou o pauza pentru un pahar de Sekt si o portie de mousse de vanilie cu sos de cirese sau capsuni, la alegere ☺ Actul trei ne introduce în atmosfera portului din New Orleans. Des Grieux asteapta vaporul care-i va aduce pe detinutii din Franta. Manon apare încatusata si sleita de puteri, alaturi de alte femei ce urmeaza sa fie duse în colonia penala. Pretinzând a fi soțul ei, Des Grieux înceraca sa mituiască un străjer, pentru a-si elibera iubita. Acesta actiune nu face altceva decât sa atraga atentia sefului coloanei penale care descopera trasaturile fine ale fetei lui Manon si provoaca dorinta animalica a acestuia. În timp ce o violeaza, este surprins si ucis printr-o lovitura de pumnal de catre des Grieux.
Manon și des Grieux fug din închisoare încercând sa se ascunda în mlaștina din Louisiana. Manon nu mai poate sa faca nici un pas. Dansul sugereaza delirul, halucinații si episoade din trecutul lor si viitorul care poate ar fi putut fi fericit, daca nu ar fi existat ambițiile de bogăție și splendoare. Şoptind cuvinte de dragoste, Manon se stinge în braţele iubitului.
Elegia lui Massenet este una din dramele cele mai sfâșietoare. Coregrafia prezentata de Royal Ballet si creata de Sir Kenneth MacMillande în anul 1974, continuă să fie recunoscută pe plan internațional ca fiind unul dintre baletele de referinta ale companiilor de balet..
Manon a fost prezentat pentru prima dată de către Baletul Regal din Londra, în anul 1974. Pe data de 16 octombrie 2014, baletul Manon transmis în direct la cinematografele din întreaga lume, a sarbatorit 40 de ani de la prima punere în scena. Pe atunci, productia Royal Ballet i-a avut în rolurile principale pe Antoinette Sibley și Anthony Dowell.
Manon este unul dintre cele mai mari roluri feminine de balet. Presupune a putea transmite publicului ingenuitatea, nevinovatia tinerei fete, dar si capacitatea ei de a fi marea seducatoare precum si sentimentul de culpabilitate din finalul lucrarii coregrafice. Marianela Nuñez, a interpretat cu grandoare acest rol si Federico Bonelli în rolul des Grieux a fost de asemenea la înaltime.
Ricardo Cervera - fratele lui Manon Lescaut, Christopher Saunders - Monsieur GM, Laura Morera - iubita lui Lescaut, Gary Avis - temnicerul si întregul Corp de Balet ne-au oferit un spectacol superb. Decorurile realizate de Nicholas Georgiadis au întregit perfectiunea acestui spectacol.
Dirijorul orchestrei ROH Manon este Martin Yates.
continuare la "Asta seara avem bilete la cinema-balet"
Romanul abatelui Prévost intitulat "Histoire du Chevalier des Grieux et de Manon Lescaut" scris în anul 1731 a inspirat de-a lungul veacurilor numerosi artisti, povestea lui Manon fiind transpusa atât în filme* cât si în muzica. Daniel Auber a compus pentru prima data o opera inspirata din viata frumoasei Manon Lescaut (1856), apoi Jules Massenet (1884), Giacomo Puccini (1893) si mai târziu, Hans Werner Henze (1952). Doar Massenet a fost atât de fascinat de Manon, încât a creat si o muzica de balet cu acest nume, o capodopera a artei lirice cu muzica diferita de cea din opera.
Fiecare din compozitiile muzicale se abat usor de la povestea din roman, artistii creând propriile versiune ale iubirii dintre Manon si tânarul des Grieux - cea descrisa în al 7-lea volum al romanului "Memoriile si aventurile unui om de familie care s-a retras din lume", intitulat original "Istoria cavalerului des Grieux si a lui Manon Lescau". Volumul genereaza scandal la vremea editarii, fiind considerat un afront adus moralitatii epocii. Faptul ca romanul a fost reabilitat devenind o referinta literara, se datoreaza foarte mult compozitorilor de opera, în special lui Massenet si Puccini. Povestea din Baletul Manon (Massenet) începe în localitatea Amiens. Primul tablou ne introduce în atmosfera pieţei din faţa hanului, plina de orăşeni curioşi în aşteptarea diligenţei. Între cei câtiva bogatasi parizieni ce-şi petrec timpul servind băuturi în compania unor fete flușturatice, se amesteca cersetori si hoti de buzunare, actrite, gardieni si vânzatori ambulanti, o lume pestrita ce evocă culoarea si eleganta, precum și partile întunecate ale societatii din perioada Belle Époque.
Tânarul Lescaut o asteapta aici pe Manon, sora lui în vârsta de 17 ani. El trebuie sa o însoteasca pe Manon pâna la mânastire, unde părinţii au hotarât sa o trimita din cauza firii sale uşuratice. Tânara adolescenta este de o frumusete rapitoare si poseda un sarm deosebit prin care atrage orice barbat o priveste. În momentul în care coboara din diligență, barbatii se înghesuie în jurul ei. Tânarul Lescaut, el însusi un aventurier, cunoscut al cluburilor cu jocuri de carti, este încântat sa observe ca multi din barbatii cu avere îi fac ochi dulci sorei lui. Un nobil în vârsta - Monsieur GM, îi acosteaza si propune tânarului sa i-o încredinteze pe frumoasa Manon - ca amanta, în schimbul unei sume mari de bani. În timp ce barbatii negociaza, un alt bogatas batrân se apropie de tânăra fată, îi face curte, propunându-i dragostea şi averea. Manon cocheteaza cu acesta însa îi răspunde ironic. Privirea ei întâlneste ochii unui tânăr chipeș care o privea lung si admirativ. Dragostea la prima vedere da curaj tânarului des Grieux sa se apropie si sa-si exprime atracția irezistibilă. El îi destainuie ca tocmai si-a încheiat studiile în filozofie, ca nu are bani dar este profund îndragostit. Manon hotareste spontan sa fuga cu el la Paris, luând banii primiti de la bogatasul batrân.
Cei doi balerini sunt o cuplu superb! Dansul lor se asemuie cu zborul fluturilor pereche. Muzica îi însoteste cu fragilitate, orchestra completeaza perfect sensibilitatea cu care cei doi solisti-balerini îsi intrerpreteaza rolul.
Tabloul doi se desfasoara în micul apartament din Paris, unde Manon şi des Grieux savurează clipe pline de fericire. Tânarul visează să se căsătorească cu iubita lui, el îi scrie tatălui său cerându-i binecuvântarea. Pe când des Grieux este plecat sa puna scrisoarea la posta, în locuinţa lor îşi fac apariţia fratele fetei - Lescaut, îsotit de bogatul Monsieur GM. Acestia o conving usor pe Manon să-şi părăsească iubitul sărac, pentru o viată plina de lux, cadouri si desfăţ.
Manon reprezinta tânara femeie, frumoasa si saraca, încercând sa supravietuiasca într-o lume guvernata de barbati ce-si satisfac toate dorintele, prin bani si pozitie sociala. Manon este lipsita de tarie morala. Sir Kenneth MacMillan, coreograful acestui spectacol de balet, o simpatizeaza pe eroina principala careia îi gaseste o adorabila scuza pentru capriciile si moravurile usoare, impunând perspectiva de abordare a rolului dupa ideea ca Manon este coplesita de un sentiment complex si ciudat "nu atât de mult frica de a fi sărac, ci rușinea de a fi sărac" si adauga "Sărăcia în acea epoca a fost echivalentul unei morți lungi, lente".
Prezentare scenică a întregii compozitii muzicale este plina de dramatism. Manon reprezinta arhetipul frantuzoaicei cochete si naive, femeia fascinanta, definitia seducatoarei perfecte. Des Grieux reprezinta barbatul îndragostit, romanticul pur, barbatul devotat si delicat. Monsieur GM este personajul care reduce la unul lungul sir de amanti batrâni si bogati, pe care tânara femeie i-a avut. Ei trei împreuna definesc societatea si moravurile vremurilor respective, a vietii cladite pe fățărnicii, a bogatiilor adunate prin siretlicuri sau jocuri de carti, a familiilor de fațada, în care alaturi de sotul si sotia celor înalti era permisa prezenta amantilor, fara ca depravarea acestei paturi sociale sa fie judecata.
În rolul Manon am admirat-o pe Marianela Nuñez, rolul des Grieux a fost interpretat de Federico Bonelli, personajul Lescaut a fost jucat de Ricardo Cervera si rolul bogatului Monsieur GM i-a fost încredintat lui Christopher Saunders.
La pauza dintre acte am iesit la un pahar de Sekt si o gustare, pretul biletului având inclus serviciul de catering. Relatarea partii a doua de spectacol, va urma ☺
~~~~~~~~~~~
*) Filme inspirate din romanul lui Antoine François Prévost: Giovanni Pastrone: Manon Lescaut -1909 Italia, Friedrich Zelnik: Manon. Marele cântec de dragoste - Germania 1919, Arthur Robison: Manon Lescaut / amanta abatelui - Germania 1926, Carmine Galon: Manon Lescaut - Italia 1940, Henri-Georges Clouzot: Manon - Franța 1949, Mario Costa: Gli Amori di Manon Lescaut - Italia / Franța 1954, Jean Aurel: Înfocata Manon - Italia / Franța / Germania 1968
