Jurnal de Vacanta de vara - Spre gura de vărsare a Dunării

Sfârsitul lunii august l-am petrecut în localitatea Sfântu Gheorghe, la confluenta Dunarii cu Marea Neagra.
Sa petrecem o saptamâna în paradisul dintre ape, a fost un vis mai vechi pe care am reusit sa-l traim anul acesta, cu ajutorul Silviei. Scria pe blogul ei în luna iunie despre "resedinta de vara" si despre "barcile Deltei"... Am întrebat-o daca ne-ar putea rezolva cazarea la vreo pensiune acolo în sat, raspunsul a fost pozitiv, asa ca... am început sa facem planul si bagajele ☺
Asa ca în luna august, dupa saptamâna petrecuta cu Alina la Baile Herculane si dupa saptamâna petrecuta în Bucuresti cu Pandhora si Alina, a urmat sa petrecem o saptamâna la malul marii, cu Silvia si Virgil.
Am calatorit din Bucuresti la Mahmudia cu autoturismul nostru, am lasat masina în parcare si pentru ruta Mahmudia - Sfântu Gheorghe am urcat pe vaporas. În port am fost asteptati de Silvia si Virgil si pâna la pesiune am mers cu o caruta trasa de cal ☺ (va urma).

Wild Carpathia 2 - From the Mountains to the Sea

Partea I si Partea a III-a

PS: si o minunata prezentare a Mehedintiului - From legend to present

Povestea unor pastravi fericiti

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti... A fost odata o pastravarie, la Topleț pe Valea Cernei, care mult peste în bazine avea. Pastravii sareau si înotau ziulica-ntreaga în apa limpede si rece (alimentata direct din Munții Almajului și Munții Mehedințului), asteptând sa vina ziua cea mare, în care fiecare dintre ei va avea ocazia sa-si îndeplineasca menirea - adica sa sature gurile flamânde ale unor mușterii. Toti pastravii îsi doreau sa ajunga sa fie pregatiti cu multa dragoste si mâncati cu deosebita placere. Din pacate însa nu toti târgoveții aveau gusturi rafinate! Circulau zvonuri cum ca unii pastravi ajung în tepusa, altii într-o tigaie încinsa si mult ulei, ca unii ar fi tavaliti în faina de malai sau ca altii sunt unsi cu mujdei de usturoi...
Pe la mijlocu' lui Gustar, se face ca la pastravarie poposeste un grup de prieteni, toti chipesi si mândri - un galatean si zarandana lui, însotiti de copilul Mariuța si un bavarez cu ardeleanca lui.
În bazinele cu pastravi se facu liniste, doar clipotul apei se mai deslusea. Toti pestii doreau sa auda ce poftesc strainii cei ferchezuiți. Când galateanul a spus "5"- în bazine a început balul! Toti pastravii au început sa sara ca sa-si demonstreze elasticitatea cozii, stralucirea solzilor si putera aripioarelor. Nu erau decât 5 locuri în plasa îngrijitorului de la pastravarie dar toti pastravii vroiau sa plece în calatoria cea mare!
Unu, doi, trei... înca doi si gata! Cinci pastravi norocosi au nimerit în lighean si au fost adusi la tejghea.

De aici, acestia au calatorit peste dealuri si vai într-o masinarie cu roti, alaturi de cei cinci boieri. Pestii nu-si mai încapeau în solzi de fericire!
La un moment dat, motorul masinii s-a oprit. Pastravul cel mare si întelept a soptit:
- Pare-mi-se ca binefacatorii nostri au ajuns la hanul care-i gazduieste în vacanta. Cinstiți ortaci, savurati clipele ce vor urma!
Nici în visele cele mai frumoase ale pestilor, cei cinci pastravi norocosi nu si-au imaginat delicatetea cu care au urmat sa fie tratati! Bavarezul stia o reteta grozava! Mai întâi pastravii au fost spalati în chiuveta de inox, apoi masati cu sare de mare si tamponati cu hârtie fina de bucatarie. Au fost pudrati cu piper neîntinat, înfasurati cu frunze de salvie, marar, cimbrisor si busuioc, picurati cu ulei virgin de masline si înfasati în cearceafuri din argint. Cu multa grija, au fost asezati pe gratar în curtea hanului, exact atunci când jarul scânteia mai frumos. Dupa ce si-au facut somnul de frumusete, pastravii fragezi si aromati au fost asezati pe farfurii de portelan, alaturi de câte o paturica din cartofi copti cu rozmarin.
Hangita a simtit miresmele pâna în camaruta ei si acu' jinduia sa guste nițel! În mare graba, a dat pe razatoare câteva rosii proaspat culese din gradina, a adaugat usturoi taiat fin, sare si câteva picaturi de untdelemn si s-a prezentat cu ulcica la masa boierilor, doar-doar acestia s-or îndura sa o pofteasca si pe dânsa la ospat.

Inimosi, boierii i-au oferit loc la masa si au cinstit-o, oferindu-i câte putin din fiecare bucata. I-au turnat si ei o cupa din Cricova - spumant clasic brut si au mâncat si s-au veselit, pâna când pe cer s-au ivit stelele. Pastravii au fost atât de deliciosi, ca mesenii si-au lins pâna si degetele! Si au chefuit pân-aproape-n zori de zi si cu siguranta vor mai chefui ori de câte ori se vor mai intâlni! Ş-apoi încălecai pe-o coasă şi vă spusei o poveste frumoasă şi încălecai p-un mărăcine, să m-asculte orişicine! Şi m-am suit pe o roată şi v-am spus povestea toată!
V-aş mai spune si povestea unor mititei fericiti, dar mi-e teama ca se corcesc aromele, asa ca mai bine va las sa o deduceti singuri privind imaginile de mai jos ☺

Jurnal de Vacanta de vara - Ultima zi pe Valea Cernei

Saptamâna petrecuta la Baile Herculane (si împrejurimi) alaturi de prietenii nostri bucuresteni a trecut mult prea repede!... Ultima zi a fost caniculara, temperatura aerului a depasit 38°C asa încât ideea de a merge pe malul Cernei a fost deosebit de inspirata!
Acolo, pe firul apei între colosii de calcar, ne-am bucurat de frumuseatea salbatica a peisajului si de racoarea binefacatoare a râului de munte.

Fluturi, flori, caderi de apa, întregul peisaj este perfect si armonios. Valea Cernei este un mic paradis. Privind impresionat vârful muntilor, încerci sa calculezi ce forta a trebuit sa aiba apa care si-a sapat drumul aici, dar este imposibil! Natura este cel mai mare mister, a fost si ramâne artistul desavârsit!
Am ales sa ne oprim într-un loc în care Cerna formase un bazin si ne-am balacit. Apoi ne-am intins pe spate, cercetând cerul. Nici nu mai stiu cât am stat cu mâinile împreunate sub ceafa, admirând dansul norilor albi si pufosi. Timpul parea ca nu mai există... eram doar noi si natura. Nici de cuvinte nu mai era nevoie, ne-am înteles prin gesturi simple si priviri...
Razele soarelui filtrate de crengile pline ale fagilor, ne-au mângâiat blând umerii iar pietrele aspre ale albiei Cernei ne-au masat talpile - cu alte cuvinte, am beneficiat gratis de un minunat tratament wellness.

Precum cautatorii de aur, am explorat apa în aval si în amonte. Nu am gasit niciun graunte mai lucitor ca foita de mica, însa am descoperit bancuri de pastravi-puieti, creșe de brotaci, cioburi de sticlă colorata având colturi perfect rotunjite si multe pietre modelate în forme din cele mai ciudate, doar prin magica forta a apei.

Neobisnuiti cu atata trândăveală, barbatii au decis consolidarea unui mini-baraj construit probabil saptamâna trecuta de un alt grup de excursionisti. Noi fetele am ridicat cairns - acele turnulete formate prin suprapunerea de pietre în diverse marimi. Este nevoie doar de un gram de rabdare si un strop de delicatete si gata, turnul intra în rezonanta cu sufletul tau, ramânând în echilibru. Este un exercitiu placut de relaxare, un joc care aduce un plus de seninatate în gândire.

Dezmierdati de pala de vânt si de aromele vegetatiei arse de soare, am savurat linistea si frumusetea peisajului pâna când lumina a devenit ca mierea.
Am încheiat escapanda pe Valea Cernei la motelul Dumbrava... Bineînteles ca soferul a servit bere fara alcool ☺

În dimineata zilei urmatoare, drumul concediului nostru a luat directia Bucuresti (va urma)

O gara de poveste

~ dedicatie Pandhorei si Alinei ~

"Gări murdare, cu chioșcuri inestetice, cerșetori și mirosuri de îți mută nasul din loc. Cu așa ceva suntem obișnuiți, fac parte din peisajul românesc. Dar imaginați-vă că există în România și o gară de basm, o gară-castel, cu iz aristocratic și o poveste pe măsură. E vorba de gara din Băile Herculane, considerată cea mai frumoasă și plină de istorie gară CFR din România. Clădirea în stil baroc a fost construită între 1878 și 1886 după planurile arhitectului A.D. Serres, fiind concepută astfel încât să reproducă castelul de vânătoare al împărătesei Maria Tereza din apropierea Vienei. De altfel, edificiul nu a fost gară de la început, ci reprezenta casa de vânătoare a împăratului Franz Iosif al Austriei (1830 – 1916).

O cupolă sprijinită de două coloane, în corpul central al clădirii, decorată cu picturi ale unor personaje mitologice cum ar fi Hercules este cea care vă va atrage în primul rând privirea. Urmează țiglele multicolore dispuse în figuri geometrice, frescele reprezentând elemente din mitologia romană, un orologiu, realizat de Paul Garnier și alte câteva corpuri de iluminat frumos lucrate. De-a lungul anilor pragul Gării din Herculane a fost trecut de personalități precum Franz Iosif, împărăteasa Sissi, Alexandru I al Serbiei și Carol I al României au trecut prin Gara din Baile Herculane, care se afla acum pe Lista Monumentelor Istorice de marcă din țara noastră. Gara este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Valea Cernei și ar fi bine să nu îl ratați dacă sunteți în zonă. În afară de miraculoasele ape, acum aveți un motiv în plus să treceți Băile Herculane pe lista locurilor de vizitat. Travel Europe a catalogat Gara din Băile Herculane este considerată că fiind cea mai frumoasă și plină de istorie gară CFR din România." (http://www.pressalert.ro/)


~ ultimul colaj si cele doua fotografii participa la "Reflexii în oglinda" ☺

Jurnal de Vacanta de vara - Spre stâna

A doua drumetie pe care am facut-o alaturi de prietenii nostri Alina, Maria si Cristi, a fost: Valea Cernei - Cheile Ţâşnei, Moara Dracilor - stâna - un traseu de o ora si jumatate dus, o ora si jumatate întors, plus pauza la stâna ☺
Daca la ultima drumetie eu am fost codasa, trebuie sa ma laud ca de data aceasta am fost mereu între primii ☺ M-am simtit bine si am savurat din plin frumusetea naturii.
Prima bucata de drum am facut-o cu masina, din Baile Herculane pâna la granita dintre judetul Mehedinti cu judetul Caras-Severin si traseul a început imediat în spatele motelului Dumbrava.
La intrarea în padure, imposibil sa treci fara sa observi anuntul prins pe copac, la marginea potecii.
"Bine ati venit! Stimaţi turişti excursionişti, dacă doriti sa faceti o plimbare pe acest traseu (crucea albastra) pe Cheile Tâsnei în sus, va veti bucura de frumuseţile muntelui, izvoare cu apa rece, poienite, pajisti înverzite în care va puteti instala cortul, unde nimeni nu va deranjeaza decât murmurul izvoarelor si fosnetul padurii. Pe acest traseu întâlniti traditionala Moara pe apa, care este înca în stare de functíonare.
Stimati vizitatori, de la Moara mai mergeti 5-7 minute, travesati apa si puteti face un popas la Stâna noastra, unde noi, ciobanii, va asteptam cu urmatoarele produse naturale si cu multa placere: brânză, caş, urdă dulce, lapte, mămăliguţă calda. Va putem da explicatii si despre alte trasee ale muntelui. Câinii nu sunt răi! Va asteptam cu drag!"
Cum sa nu-ti doresti sa ajungi la stâna, sa-l cunosti pe autorul acestei încântatoare invitatii?!
Alina ne-a povestit ca prima data când au facut ei drumetia la stâna, acum cativa ani, anuntul era scris de mâna si avea o exprimare simpla, pura, de-un farmec deosebit. Fotografia acelui anunt, cât si fotojurnalul drumetiei le puteti admira pe blogul ei, în articolul intitulat "Pe-un picior e plai"☺

Prima jumatate de ora este doar urcuş, panta este abrupta iar stâncile rostogolite si macinate de vreme îngreuneaza înaintarea. Portiunile în care radacinile fagilor formeaza scari naturale sunt rare, noi le-am folosit pentru scurte pauze, sa ne tragem sufletul. Peisajul este fermecator si linistea profunda. Mereu observi ceva care te încânta: o iasca, o scorbura, câteva crengi rupte de vânt, un colos de calcar împresurat de licheni... Pe masura ce înaintezi, vârful copacilor devine tot mai luminos si frunzisul te apara tot mai putin de dogoarea soarelui. La iesirea din padure, descoperi o lume de basm... te gasesti pe stânci, undeva între cer si pamânt. Privelistea este grandioasa!
Peretii verticali ai cheilor sunt împodobiti din loc în loc cu pini negri sau tufisuri iar poteca îngusta merge în sus, de-a lungul vaii. Alina ne-a spus ca acest drum era batut odinioara de granicerii Imperiului Austro-Ungar si al Tarii Românesti.

Pe poteca se zareste o cruce - nu am gasit informatii cine a ridicat-o si ce simbolizeaza... poate ca stie unul din cititori? Crucea din lemn roscat este dotata cu lampi - acum doua, dar cred ca au fost trei - ne-am întrebat cum functioneaza sau cum au functionat?! ...
De aici, portiunea de poteca pare scobita în stânca. Pe partea stânga este peretele de calcar, pe dreapta prapastia... Daca nu urmaresti cu privirea zborul vreunui fluturas, poteca este foarte sigura ☺
Din loc în loc, dintre arbusti si ierburi apar stânci tuguiate, modelate parca în joaca de un urias.

Drumul are usoare urcusuri, însa în cea mai mare parte coboara, pâna când întâlneste pârâul Ţăsna. Cum am ajuns în preajma apei, imediat verdele a devenit mai verde si florile mai viu colorate. Fluturi de toate formele si nuantele zburau fara teama, statura omului nu impresioneaza aici, între stânci. Maretia peisajului este coplesitoare. Daca stâncile au suflet, atunci cu siguranta ele ne vad ca pe un grup de fluturi... minusculi, fragili si efemeri.

Precum beduinii care ajung în oaza, ne-am bucurat de apa rece si limpede si am facut un popas sa ne spalam mânile si fata.
Mai departe, o bucata de drum am mers pe firul Ţăsnei, trecând pârâul de câteva ori de pe o parte pe cealalta, asa cum ne-a condus poteca. Căldura dogoritoare parca se mai domolise si noi capatasem pasul mai vioi.

Asa cum stiam din anuntul ciobanilor, cararea trece pe lângă o moara.
De ce  se numeste "Moara Dracilor"? Se spune ca necuratul si-ar fi bagat coada si a făcut ca roata morii să se învârteasca în sens invers acelor de ceasornic ☺ Mecanismul era încuiat cu lacat si lant. Mai târziu, la stâna am aflat si motivul. Ciobanul ne-a povestit ca turistii inconstienti se amuza macinând pietre... Ne-a mai povestit ca de curând, moara a necesitat o scurta reparatie la fundatie. A asigurat consolidarea cu ceva ciment. Câteva zile mai târziu a auzit bubuituri si ciocanituri la moara si ciobanul a surprins un... ciudat, care spargea cimentul! Singurul motiv al acestui act de vandalism a fost jaful - cica individul a sperat sa gaseasac aici ascunsa averea ciobanului!

Ceva mai sus de moara - o superba cascada ne-a oferit motiv pentru înca o pauza. Racoarea din aer, reflexiile si clipotul caderii de apa ne-au încarcat sufletul de frumos. Nu ne-am mai saturat privind aceasta bijuterie a naturii... Am admirat fiecare strop de apa!
De la cascada, poteca intra din nou într-o padure de fag si la nici cinci minute departare, se ajunge în Poiana Tâsnei. Câteva vaci erau la pascut si dulaul care le pazea, a latrat doar ca sa-si semnalizeze prezenta. Pe dreapta, am zarit acoperisul din tabla rosie al stânei.

Ciobanul ne astepta sezând pe o bârna. Imdediat l-a recunoscut pe Cristi, si-au strâns mâinile ca doi vechi prieteni si ne-a invitat pe toti la o portie de mamaliguta.
În vatra ardea focul, apa era deja pusa la fiert. Pâna când noi am facut o plimbare la izvor (trecând pe lânga "frigiderul" ciobanului, unde erau puse la racit câteva sticle cu lapte), masa a fost pusa si mamaliguta aurie aburea pe farfurii. Am servit cu brânza dulce sau sarata - dupa preferinte si am baut câte o canita cu lapte batut... Delicioasa masa de prânz!
În timp ce noi ne-am potolit pofta, dulaii s-au tolanit în tarâna, de jur împrejurul mesei. Se bucurau parca sa vada figuri noi, la fel ca si stapânul lor.
Înainte sa pornim din nou la drum, Cristi a umplut o plasa cu pungi cu telemea si cas, tocmite la pret în asa fel încât ciobanul sa fie în avantaj, pentru ca la anul când vor mai trece pe aici, stâna sa mai existe si privirile ciobanului sa fie la fel de senine si prietenoase.

Pe drumul înapoi, grupului nostru s-a atasat o familie din Moldova. Simpatici si vorbareti, ne-am întretinut în fel si fel de discutii asa încât traseul ne-a parut mult mai scurt ☺ În parcarea motelului, la granita dintre judete, ne astepta masina.
Cum am ajuns acasa la pensiune, ne-am îmbracat costumele de baie, am luat prosoapele la subrat si ne-am dus la baile sulfuroase, asa cum am facut în fiecare seara pe timpul sejurului în Herculane.
Am încheiat superba zi ca de obicei pe terasa, la un pahar de vorba...

Pe valea Ţâşnei

pentru rubrica "Reflexii în oglinda"

Jurnal de Vacanta de vara - Rasfat la Hotel Roman

"Baile Imperiale Romane au fost construite în anul 1838, pe locul vechilor bai romane care foloseau apa izvorului Hercules. S-au mai pastrat 4 încaperi cu doua bazine mari si doua cazi individuale. Odata cu construirea Hotelului Roman (1976), Baia Romana a fost înglobata la parterul hotelului." - citind placa ce descrie monumentul istoric, am fost foarte impresionati si am dorit sa vedem cu ochii nostri toate acestea. Asa ca am pasit în hol, la receptia hotelului...
Se vedea de la o posta ca "anii de glorie" trecusera de mult! Cele doua stele pe care în prezent le detine hotelul, se pare ca i-au fost atribuite dupa normele UE si totusi, daca stau sa compar faptul ca am platit cinci sute de euro pentru doua persoane - zbor dus-întors, cazare pentru cinci nopti la hotel de doua stele in centrul Romei plus mic-dejun, atunci spun clar ca nu voi alege niciodata "oferta" Hotelului Roman care suna "CAZARE 5 NOPTI + 1 Gratuita, Tarif 850 Lei/pers/sejur" (1 euro ~ 4,4 ron)!!! [În general, preturile pe care le pretind hotelurile din România - pe litoral, în Delta, în Sibiu sau alte orase, mi se par insolente si nu ma mir ca românii prefera sa mearga în concedii în strainatate si ca turistii straini nu vin decât o data! Noi... revenim pentru familie si prieteni.]
Ca sa vizitezi baile-imperiale-romane poti sa platesti o taxa de 5 lei sau poti sa soliciti o programare în Centrul SPA. Am obtinut fara probleme câte doua programari, semn ca centrul nu era aglomerat. Pachetul de servicii include masaj corporal general, o baie termo-sulfuroasă, o cana cu ceai detoxifiant si o împachetare pentru sudaţie. Tratamentul dureaza aproximativ o ora si jumatate si costa 80 lei de persoana.
Încaperea pentru tratament este... antica. Peretii din caramida rosie sunt îmbracati pâna la un metru în lambriuri din lemn roscat-închis iar pardoseala este acoperita cu pâsla de culoare verde. Mirosul de sulf si mucegai este puternic. Doua mese de masaj dispuse simetric, doua cazi-bazine în pardoseala, înconjurate cu balustrade din lemn, doua taburete si un cuier-pom... încaperea este dotata suficient. Pacat doar ca frumoasa cupola circulara este cârpita din loc în loc si nu se mai tine cont de structură arhitecturală initiala. Necesita însa lucrari grabnice de reparatii si restaurare - pe timpul masajului a cazut de câteva ori nisip din tavan.

Doua terapeut-maseuze amabile si comunicative ne-au asigurat masaje de relaxare si presopunctura în zona talpilor dupa care a urmat scufundarea în apa termala. Ni s-a spus ca izvorul Hercules tâsneste la suprafata chiar la parterul Hotelului Roman si ca apele-i termo-minerale cu proprietati unice în zona, alimenteaza printr-o retea de conducte subterane toate bazele de tratament ale celorlalte hoteluri si pensiuni din statiune. Hidrogenul sulfurat din apa termala (în concentratie de pâna la 60 mg/l) este singurul compus al sulfului care se absoarbe în organism prin piele.
"Sano per aqua" ...  Bazele stațiunii au fost puse în anul 102 d.Ch. de Împaratul Traian sub numele Therme Herculi (Ad Aquas Herculi Sacras) - zeul Hercules fiind recunoscut în mitologia romană ca patron al izvoarelor termale, simbol al puterii și al echilibrului între forța fizică și cea spirituală. Atestarea documentară a stațiunii datează din anii 153 d.C., fapt consemnat într-o tabulă votivă. Muzeul de la parterul hotelului prezinta copiile mai multor tabule votive, statui si amfore si pastreaza încastrat în zid Basorelieful lui Hercules. Legenda spune ca "aici pe valea Cernei, mai precis in Cheile Corcoaiei, ar fi avut loc una dintre luptele lui Hercules cu Hidra, in urma careia legendarul erou dupa ce s-a imbaiat in apele cu efecte miraculoase a prins puteri noi si a retezat unul din capetele balaurului care abia de-a scapat fugind la vale spre Dunare. In cinstea acelei victorii oamenii vremii au realizat basorelieful lui Hercules chiar in stanca muntelui de unde izvoraste aceasta apa (Izvorul Hercules), infatisandu-l pe erou cu o maciuca pe umarul stang si in mana dreapta cu o cupa plina cu apa termo minerala din care imbie trecatorii sa bea."[...]"Peste secole (cu stapaniri diferite pe aceste meleaguri), austriecii incepand cu Imparatul Carol al VI-lea (1711-1740), Francisc I (1792-1835), Iosif al II-lea (1765-1790) reconstruind si dezvoltand statiunea Baile Herculane, au adus-o la rangul deosebit de onorabil de "cea mai frumoasa statiune de pe continent", cum avea s-o numeasca insusi Imparatul Franz Iozef (1848-1916) la 19 iulie 1852, cu ocazia vizitei facute aici." (www.hotelroman.eu)

Una din piesele cu care se mândreste muzeul Complexul Hotelier Roman este o canapea îmbracata în catifea albastra, ce a apartinut împaratesei Sisi.
Si din nou m-am minunat de Baile Herculane, ce a fost, ce a ajuns... si ce va mai ajunge?!
Dupa a doua sedinta de masaj am hotarât sa bem o cafea pe terasa de la etajul doi al hotelului. Probabil ca era prea de-dimineata (10 a.m.), pentru ca pe terasa mare cu piscina nu era decât o pereche mai în vârsta care servea apa termala adusa într-o sticla de plastic si servita din plasa si un barbat înfasurat în prosop, care savura o bere la halba.
Afisul de lânga tejgheaua barului anunta "Comanda si plata se fac la bar", asa ca m-am conformat. Am cerut barmanului câte un espresso - aveau Lavazza - si câte o prajitura, din acelea ochite în frigiderul cu usa transparenta. Am vrut sa platesc însa chelnerul mi-a spus "Achitati la plecare." OK... Între timp o cescuta cu cafea era pusa pe tejghea în fata mea, asa ca am întrebat "Trebuie sa duc eu la masa sau... ne serviti dumneavoastra?" Mi-a raspuns "Nu stiu daca o sa am timp!"...
Ma asteptam la multe însa sincer, la un asemenea raspuns nu ma asteptam! M-am mai uitat o data împrejur, eram înca tot singurii clienti... Am interpretat atitudinea lui ca pe o gluma proasta. Am luat cafelele si le-am dus la masa pe care o alesese între timp Helmut, apoi m-am întors dupa farfuriile cu prajitura. Am savurat cafeaua si privelistea, fara sa comentez incidentul.
La plecare, ne-am apropiat de bar si am privit chelnerul care tocmai aranja multe doze de fanta si cola în frigider. Am asteptat aproape zece minute sa-si termine treaba, apoi a venit la casa, a marcat si mi-a spus "18 lei". I-am întins o bancnotă de 20 cu gandul ca nu vreau sa îi las sub nicio forma ciubuc. El însa a luat tacticos banii si apoi m-a ignorat, revenind la "importantele lui treburi"! M-am simtit atât de intimidata încât nu am putut sa rostesc nimic... Am plecat... si cine stie daca voi mai intra vreodata în acest local?!

Jurnal de Vacanta de vara - Pe carari de munte

Stațiunea Baile Herculane este situată în partea de sud-vest a României, la o altitudine de 168 metri, pe Valea Cernei, în partea de sud a Munților Retezat-Godeanu. Relieful glaciar din aceasta zona atrage ca un magnet numerosi iubitori de drumetii, impresionând prin circuri, tăuri și văi glaciare maiestoase! Din acest motiv, este clar ca din bagajul nostru de concediu nu au lipsit bocancii de munte si betele de trekking, telescopice! ☺ Rucsac... am luat unul doar asa, sa fie - stiind ca nu vom face trasee prea lungi sa avem nevoie de mâncare sau îmbracaminte de schimb. Problema este ca am nimerit rucsacul cu cele  mai scurte bretele, care l-au cam "sugrumat" pe Helmut... Ce a mai bombanit, carând rucsacul încarcat cu sticle cu apa!!!
Ghidul nostru pe munte a fost Cristi, sotul Alinei. Având falsa impresia ca suntem alpinisti temerari, el a ales ca prim circuit unul din cele mai dificile trasee: Băile Herculane – Crucea Albă – Peştera de Sub Şărban – Vf. Domogledu! Am pornit veseli la drum, nebanuind ce ne va astepta... Era ora 11a.m. si termometrul indica 38°C la umbra.

Prima portiune de poteca, a fost adevarata placere si pâna la Foisorul Albastru, padurea - un amestec de foioase si conifere, ne-a oferit o racoare confortanta. Mai departe, drumul s-a continuat în serpentine largi si urcusul a devenit din ce în ce mai greu - motiv pentru care probabil, traseul este si marcat cu bancute improvizate din trunchiuri de copac... Recunosc, eu le-am probat pe toate, pentru ca exact într-o zi frumoasa ca aceasta, tensiunea mea arteriala a luat-o razna total, oscilând si creîndu-mi un total disconfort! Împrejurimile pareau ca se rotesc si pe lânga reprize de transpratii reci, vedeam puncte incandescente dansând în fața ochilor. Mult timp nu am spus nimic, nedorind sa-mi alarmez companionii.

Am încercat sa motivez pauzele mele dese prin fotografierea superbului peisaj ;) Nu a fost greu de loc, pentru ca la fiecare pas am întâlnit ceva deosebit - un liliac salbatic ale carui flori erau încarcate de fluturi, un pâlc de ciulini, o campanula gratioasa, un bolovan proptit de trunchiul unui copac... Cel mai impresionant mi s-a parut însa pinul banatean, adaptat parca sa-si traga seva din stâncile calcaroase!

Pe ultima porțiune a traseului, ceva mai dificilă, cu grohotiș, serpentine înguste si sub directa bataie a soarelui, întreg grupul a trebuit sa astepte dupa mine... Asa se face ca am avut nevoie de ceva mai mult decât o ora sa atingem primul punct al drumetiei - Crucea Alba (529 m). Aici, piscul ofera o panorama fantastica si efortul este bine raspatit!
Departe în vale, statiunea Baile Herculane se vede ca o miniatura expusa pe o platforma.


Despre Crucea Alba se cunosc mai multe legende... Una din ele spune ca exact pe locul pe care se înalta crucea, un tânăr puternic şi curajos pe nume Iovan Iorgovan, a reusit sa rapuna un balaur fioros cu şapte capete, care teroriza de multa vreme localnicii în această zonă.
O alta legenda spune ca această cruce a fost înălțată în memoria unui ofițer care a luptat în primul război mondial sub comanda generalului Ion Dragalina. Ofițerul venea calare din Podeni spre Herculane. Ajungând la podului de peste stânci, pe care adversarii îl transformasera în capcana taindu-i picioarele, ofiterul s-a prabusit cu tot cu cal în prapastie.

După poza de grup de la Crucea Alba, ne-am vitaminizat cu câte o jumatate de mar, apoi ne-am vazut din nou la drum. Urmând "cărarea pisicii", dupa câteva minute de urcare abrupta, am ajuns la Grota lui Șerban sau Peștera de sub Șărban (750 m altitudine). Ciudatul nume se datoreaza faptului ca grota se afla în apropiera Varful Șărban (1012 m) - un vârf de munte botezat dupa un haiduc al locului pe vremuri.
Curiosi dar mai ales atrasi de aerul umed al pesterii, am intrat sa o crecetam la lumina telefoanelor mobile, pâna într-un loc în care culoarul s-a îngustat puternic.

Dupa ce am savurat racoarea de la gura pesterii, ne-am sfatuit si am facut un "plan doi"pentru restul de traseu. Am decis sa ne despartim, Cristi, Maria si Helmut au pornit mai departe spre Vârful Domogled (1105 m), Alina a ramas cu mine si am hotarât sa ne întoarcem pe acelasi drum în statiune.
Temerarii alpinisti au ajuns acasa odata cu asfintitul soarelui, extenuati (pentru ca au ales sa se întoarca acasa pe acelasi traseu), prafuiti, juliti, dar cu satisfactia ca au parcurs unul dintre cele mai frumoase trasee care traverseaza rezervatia naturala Domogled. Fotografiile din ultimele doua colaje sunt facute de Maria.

PS: Atentie ce puneti în rucsacuri într-o zi caniculara - în cazul nostru, opt litri de apa pentru 5 persoane nu au fost suficienti!