Zece greșeli haioase dintr-o vacanță cu mașina — te recunoști și tu măcar într-una?

Vacanța este acea promisiune dulce de relaxare... până în momentul în care realizezi că ai uitat crema solară, banii și încărcătorul telefonului... Da, se întâmplă celor mai buni dintre noi!
Ai planificat totul - ruta spre Veneto, playlistul perfect, opririle strategice și o boxă pe capotă,  bagajul e făcut, GPS-ul actualizat, cățelul instalat confortabil — totul sună ca-n filme. Dar, ca în orice comedie de vacanță, detaliile mici pot transforma călătoria într-un serial cu episoade neașteptate!
Dacă vrei să savurezi cocktailuri - nu crize existențiale, iată ce greșeli e bine să eviți:

❌ Greșeala 1: Pașaportul tău (sau al cățelului) e... în sertar, nu în bagaj ☺
Te-ai ocupat de outfituri, playlisturi și snacksuri, dar ai uitat că nu poți trece de check-in cu un buletin expirat.
Sfat salvator: Fă o listă cu „Documente esențiale” și verific-o de trei ori. Cu ochii larg deschiși!
🧦 Greșeala 2: Împachetezi ca pentru 7 anotimpuri ☺
Ai haine pentru plajă, pentru munte, pentru ploaie, pentru vânt, pentru o gală de seară și eventual, pentru o invazie extraterestră. Dar în vacanță porți aceiași pantaloni scurți și tricoul preferat.
Sfat salvator: Verifică prognoza meteo, gândește-te realist la ce vei face și amintește-ți - bagajul nu trebuie să concureze cu dulapul de acasă!
🪞 Greșeala 3 : Îți încarci mașina ca pe un Tetris pe steroizi ☺
Valize peste valize, cutii, plase, genți „pentru orice eventualitate”, umbrela de rezervă și rucsacul care stă cocoțat deasupra, ca un vârf de tort. Oglinda retrovizoare? Pare ca e acolo doar să-ți amintească "ce bine era când vedeai drumul.”
Sfat salvator: Fă un bagaj cu cap și cu spațiu. Dacă te sprijini de portieră ca să închizi portbagajul, ai exagerat. ☺ Tetris-ul e un joc, nu un stil de viață!
🎶 Greșeala 4: Uiți să-ți faci playlist… și asculți radioul italian cu reclame la cașcaval non-stop!
„Formaggio, formaggio, FORMAGGIOOO!” – iar tu te întrebi dacă e piesa verii sau doar ți s-a făcut foame.
Sfat salvator: Fă-ți un playlist tematic înainte să pleci — ceva care să-ți dea vibe-ul potrivit pe drum... spre exemplu: „Dolce Vita pe patru roți” pentru momentele chill, „Capuccino Vibes” pentru diminețile leneșe, „Bălăceală în Adria” pentru drumurile spre plajă. Ai boxă, ai drum lung, merită să sune bine! ☺
🤹‍♀️ Greșeala 5: Crezi că GPS-ul știe tot… și ajungi pe un drum „pitoresc”!!! „Faceți stânga… și intrați pe Via Garibaldi” ... adică într-o livadă de măslini! Așa începe o aventură de tip rally rural, deși tu voiai doar să ajungi la mare...

Sfat salvator: GPS-ul e smart, dar tu ești mai smart. Dacă o pisică doarme liniștită pe mijlocul drumului, este semn că ai părăsit civilizația!
🅿️ Greșeala 6: Alegi pauza pe autostradă… și ești prins într-un haos organizat!
Visai la o pauză liniștită, dar ai nimerit o parcare aglomerată, coadă la toaletă, cafeneaua plină,  căței semi-frustrați care au suportat prea multe serpentine și nu au avut loc de întins lăbuțele.🐾
Sfat salvator: Oprește-te în locuri mai mici, mai puțin celebre — unde cafeaua e decentă, toaleta liberă și lumea mai relaxată.
📵 Greșeala 7: Te bazezi pe internet, dar... el are alte planuri!
Ajungi la destinație și vrei să arăți biletul sau adresa de cazare din e-mail. Surpriză: nu ai semnal, Wi-Fi-ul cere parolă, iar roamingul e în vacanță și intri în panică!
Sfat salvator: Salvează documentele importante offline sau mai bine, tipărește-le. Hârtia n-a "picat" niciodată din cauza semnalului slab! ☺
💳 Greșeala 8: Bugetul e... o fantezie ☺
„Luăm la noi doar 50€ — ne descurcăm, nu?” Spoiler alert: aproape totul costă mai mult decât crezi!
Sfat salvator: Fă-ți un buget realist și lasă loc pentru cheltuieli spontane — gen eșarfa care „îți schimbă viața” sau rochia „Made in Venezia”  ☺☺☺

🗺️ Greșeala 9: Ai un program fix ca la școală
La ora 9 mic dejun, la ora 10 muzeu, la  ora 11 selfie cu un palmier și la 12 plimbare cu barca ☺☺☺

Sfat salvator: Lasă loc de surprize. Poate descoperi o cafenea magică sau o plajă secretă. #trăieșteclipa
🛍️ Greșeala 10: Lași cumpărăturile „pentru drumul de întoarcere”… și te trezești că nu mai ai unde să le pui! Ți-ai propus să nu cumperi nimic.. apoi ai cedat: ulei de măsline, pecorino, salam, cantuccini și câteva sticle de Prosecco Valdobbiadene....
Sfat salvator: Lasă loc liber în portbagaj și nu subestima atracția...Suvenirul „mic și local” vine de obicei ambalat în folie cu bule 😊🥳

🎉 Adevăratul test al vacanței: Fă poza la plecare și una la întoarcere. Cearcănele spun tot! ☺
Dacă ai supraviețuit traficului, ai găsit loc de parcare și ai reușit să nu te cerți cu GPS-ul, atunci da — ai avut o vacanță italiană autentică. Cu haos, farmec și amintiri cât pentru un an!❤️🍀

Mușcatele

Mușcatele sunt flori foarte populare în grădinile și pe balcoanele din Europa. Sunt ușor de îngrijit și vin într-o mulțime de culori și tipuri. 

Eu anul acesta am pe terasa patru nuanțe și tipuri diferite, plantate în ghivece, pentru că mușcatelor le place soarele și nu se împacă prea bine cu ploaia excesivă.
Este interesant cum fiecare dintre noi are asocieri unice cu anumite flori sau obiecte. Mie, spre exemplu, mușcatele îmi evocă sentimentul de sacralitate și liniște asociat cu mănăstirile. Poate pentru că aceste flori sunt adesea prezente în curțile și grădinile mănăstirilor, contribuind la atmosfera de pace și meditație... Mușcatele pot simboliza puritatea și protecția, calități esențiale în viața monahală. 

Sau poate doar pentru simplitatea și frumusețea lor. În culorile lor vibrante, fiecare simbolizează ceva: mușcatele roșii - pasiune și energie, cele roz - delicatețe și afecțiune, cele albe - puritate și inocență, mușcatele mov - mister și regalitate, iar cele portocalii - entuziasm și căldură.
Copil fiind, le-am văzut adeseori în pridvoarele caselor la sate. De aceea asociez aceste flori și cu simplitatea și frumusețea vieții rurale, unde fiecare detaliu, de la florile din pridvor până la mirosul lemnului, contribuie la o atmosferă de sacralitate și pace. Lemnul vechi, uscat de soarele verii și spălat de ploi și zăpezi, are un miros distinct care se îmbină perfect cu parfumul discret al mușcatelor.

În folclorul românesc, mușcatele sunt văzute ca aducătoare de noroc și protecție. Se spune că o mușcată la fereastră aduce noroc în casă și protejează de spiritele rele. Sunt și simboluri ale iubirii și fidelității, perfecte pentru a fi oferite în dar celor dragi. În unele tradiții, mușcatele sunt folosite în ritualuri, cum ar fi decorarea casei miresei la nunți, simbolizând fertilitatea și prosperitatea.
Fie că sunt mușcate comune, cu frunze rotunde și flori în diverse culori, mușcate curgătoare, perfecte pentru ghivece suspendate, mușcate regale, cu flori mari și spectaculoase, sau mușcate parfumate, cultivate pentru frunzele aromate, toate sunt speciale și aduc un strop de culoare în viața noastră.

Aceasta tema de articol mi-a fost inspirata de postarea Lilianei.

SUPĂ DE ROȘII COAPTE - RiO 4/2025

 INGREDIENTE

• 1.500 g roșii Roma sau roșii de carne
• 3 ardei roșii
• 3 cepe
• 8 căței de usturoi
• 1,5 linguri de sare
• 8 linguri de ulei de măsline

Supă

• 500 ml apă
• 3 linguri de supă de legume
• 150 ml smântână
• 3 prafuri de piper
• 3 prafuri de piper Cayenne

CANTITATEA REȚETEI: Pentru 8 persoane

DURATA DE GĂTIT: 35 minute în cuptor

PREPARARE:

Spală roșiile și ardeii fără semințe și taie-i în bucăți mari. Curăță cepele și taie-le în felii. Folosește cățeii de usturoi cu coajă. Pune totul împreună cu sare și ulei de măsline pe o tavă tapetată cu hârtie de copt și coace la 220 °C cu aer cald timp de 35 de minute, până când legumele sunt moi și ușor rumenite. Apoi, curăță usturoiul și îndepărtează cojile întunecate de pe legume. Folosește un blender de mână pentru a pasa totul fin. Pune masa pasată împreună cu apa și supa de legume într-o oală și lasă să fiarbă scurt. Condimentează supa de roșii cu smântână, sare, piper și piper Cayenne.

OPTIONAL:

La noi acasa, se obisnuieste sa ornam aceasta supa dupa ce este pusa în farfurie, cu o lingurita de Crème Fraîche, plasata exact in mijlocul supei si de jur-împrejurul petei able, doua-trei frunzulite de busuioc proaspat. Supa fiind de fapt o reteta italiana, semnificatia rosu-alb-verde este evidenta ☺ Si decoratiunea, de mare effect, nu-i asa? 

 

Primele doua fotografii, le-am facut la cursul de gatit - nuanta supei da în rosu-portocaliu, cred ca din cauza luminii din restaurant dar cred, si pentru ca am folosit ardei; urmatoarele doua poze sunt de la noi de acasa - ceva mai vechi, iar noi pe atunci nu combinam decat rosii si ceapa, de aici nuanta intensa de rosu. Pe viitor voi folosi insa reteta de aici ☺ Supa a fost delicioasa! 💓

 

Pentru ca în toate pozele exista elemente cu reflexii, m-am gândit sa le înscriu la rubrica "Reflexii în Oglinda" (rubrica preluata de la SoriN), la care va invit cu drag sa participati. Singura regula este sa publicati într-un articol pe propriul blog o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat in oglinda sau imagini pe care tocmai le-ati vazut în "oglinda" (orice fel de oglinda... chiar si oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) si sa înscrieți articolul aici - în tabel:

Nuferi aromati pentru noaptea de revelion

Pentru noaptea de revelion, am am pregatit doar platouri cu gustari - pastrama de porc, salam cu trufe, mini-mozarella si rosii, mini-gogosari umpluti cu brânza framântata, icre negre, file de somon afumat, jumari, muraturi - gogosari si castraveciori, cascaval cu trufe si cascaval cu chili. 

Ca desert - pe lânga cele câteva fursecuri ramase de la Craciun, am pregatit patru "nuferi" ☺ Cumparasem o foaie de aluat foietaj si am decupat patru patrate care sa acopere perfect formele rotunde din ceramica termorezistente (doar patru am ☺). Am pus în prealabil hârtie pentru copt, apoi am asezat foaia de aluat; am taiat doua mere în felii subtiri, am înlaturat miezul si am aranjat circular feliile de mar în forma. Am pus la mijloc cca 10 stafide si o bucatica de unt cât o aluna. Am presarat zahar brun, pudra de scortisoara si de cuisoare si am pus formele în cuptor, pentru 30 minute la 200°, aer de ventilatie. Dupa ce formele s-au racit, am scos "nuferii" tragând usor hârtia-pergament. Pentru cei carora le plac merele-coapte mai dulci, acesti "nuferi" se pot decora cu frisca. 

Din restul de aluat foietaj magic, am decupat sase patratele, pe care le-am format ca pateuri umplute cu cuburi de sunca si cascaval ras si... înca mi-a mai ramas o fâsie de aluat. Am decupat patru cifre: 2024 ☺ Apoi am pus totul în cuptor pentru 20 de minute. Pateurile astea s-au terminat rapid iar tartele cu mere coapte au fost delicioase! 

Mic dejun, oua-ochiuri

Este duminica, vremea micului dejun a trecut însa poate va rasfatati weekendul viitor cu o asemenea farfurie simpla si simpatica 😍 

Si eu m am inspirat din internet si aici va dau câteva sfaturi din experienta mea 🤗

Am taiat câteva rosii-cocktail (ajung 6 sau 8 rosioare), le-am asezat în tigaia unsa cu ulei de masline si am dat drumul la plita. Am crapat doua oua, am separat albusul iar galbenusul, l-am asezat cu grija între rosii. Am batut spuma albusurile, am potrivit de sare si piper si am rasturnat în tigaie, încercând sa nu acopar rosiile. Printre rosii am întins albusul cu ajutorul unei pensule de silicon. Am fugit în gradina si am taiat doua crengute de patrunjel si am decorat tigaia ☺

Gustul ochiurilor bineînteles ca nu s-a schimbat, însa... gustul nu este totul, nu-i asa? Participam la actul hranirii cu multe simturi si nenumerate elemente influenteaza felul în care percepem mâncarea ♥ Aspectul mâncarii, modul de prezentare, ambientul - muzica pe care o auzim, lumina din jur, persoanele alaturi de care servim masa, tacâmurile, culoarea farfuriei si a fetei de masa (urasc fetele de masa din plastic! mai bine ramân flamânda decât sa ma asez la o masa acoperita cu musama!), ba chiar si numele sub care este prezentata mâncarea ne poate modifica puternic apetitul. Toate simturile noastre interactioneaza si ne ofera o senzatie complexa. Nu degeaba germanii au un proverb "das Auge isst mit" ceea ce pe româneste s-ar putea traduce "mâncam si cu ochii"!

Pentru ca ochiurile sa iasa perfect, va atrag atentia asupra câtorva mici greseli pe care le-am facut eu: rosiile mele au fost foarte coapte, zemoase. Este de preferat sa folositi rosii ferme, mai tari. În plus, eu am batut ouale în timp ce uleiul sfârâia în tigaie... rosiile au zemuit puternic si "tabloul" nu ,mai este "curat". Cel mai bine, pregatiti totul în prealabil si nu lasati prea mult rosiile pe foc. 

Va doresc pofta buna! Si nu uitati, mâncat sau beti ceva pe îndelete și cu plăcere, lasati gustul sa va patrunda! Savurati si dezvoltati gurmandul din fiecare! ♥

Ianuarie mohorât?!

Se spune ca a treia saptamâna din ianuarie este cea mai deprimantă saptamâna a anului. Este adevărat?! Si daca da, ce ajuta împotriva stării de spirit rele?
Adesea suferim de o dispoziție proastă, de o asa numita “melancolia de iarnă”...însa, cerul este cenușiu iarna in majoritatea localitatilor din Europa, ba poate chiar mai gri decât al nostru și totuși exista atâtia oameni fericiți de jur împrejur!
Eu spre exemplu, nu ma las influentata de vreme si caut mereu sa fac griul sa devina cât mai putin gri ☺ Recunosc ca în ultimii ani, am capatat o sensibilitate la schimbarile meteorologice si mai ales o hipersensibilitate de Luna-plina ☺ Cand pomenea bunica despre asemenea stari, rândeam pe ascuns si-mi spuneam ca este doar autosugestie, însa pe masura ce am înaintat în vârsta, am constatat clar ca usoarele dureri de cap si ameteli pe care le am din când in când, sunt date de fluctuațiile de presiune atmosferica si chit ca nu ma uit pe calendar când sunt noptile cu luna plina, stiu exact, pentru ca atunci adorm extrem de greu... Medicina nu a descoperit o cauza concreta, de aceea, Doamne mulţam, aceasta "sensibilitate" nu a fost încadrata la o boala. Deci, ce e de facut?! Îmi verific regulat tensiunea arteriala, fac profilactic macar o data pe an analizele complete de laborator si pentru ca este totul ok, îmi traiesc viata mai departe. Mereu îmi spun "cine sa ma ajute mai bine de cât eu însami?! În zile de acestea, beau mai multe lichide - îmi fac infuzii de fructe cu zeama de lamânie si cu ghimbir, eventual iau un Paracetamol si... merg mai departe cu optimism!
Este cunoscut ca pentru majoritatea europenilor, mai cu seama a treia zi de luni din an este cea mai mohorâta zi. Așa-numitul efect “blue-Monday” a fost cercetat de psihologul britanic Cliff Arnall de la Universitatea din Cardiff (sursa). Psihologul a enuntat o formula ce poate fi folosită pentru a calcula cea mai tristă și mai deprimantă zi a anului. Formula este:

[1/8 W + (D - d)]x 3/8 TQ : M x NA

Formula include variabilele:
• Vremea curentă (W), temperatura/interperii
• Datoriile pe contul bancar (D)
• Întârzierea salariul din luna ianuarie (d)
• Timpul scurs de la Crăciun (T)
• Rezoluții bune pentru noul an, deja încalcate (Q)
• Lipsa (“gaura”) motivațională actuală (M)
• Nevoia de a face ceva împotriva melancolie (NA)
S-a testat si indiferent de datele introduse în formula, rezultatul este întotdeauna “a treia zi de luni de ianuarie” ☺☺☺ Este fact! În consecinta, cum reactionam?
În general... gândim asa: pentru ca oricum este o zi înnorată, o zi gri exact ca si starea noastra de spirit, încercam sa compensam frustrarea poate prin a fuma o tigara în plus, poate prin a bea înca un paharel de alcool sau poate prin a mânca înca o bucata de ciocolata, prin a tandali ore luuungi în pat cu telecomanda televizorului în mâna si cu punga cu chips în cealalta sau cu bolul plin cu înghetata si astfel…. reusim sa îngropam chiar si ultimele frânturi de bune-intentii! Nu faceti aceste greseli! Haideti sa demonstram ca formula savantului este gresita, este sterila, este o formula emisa în laborator, departe de realitatea zilnica! Fiti pozitivi! Părerea mentală pozitivă este cea mai important. Pe locul doi ca importanta este sa iesiti regulat la aer si chiar daca cerul este întunecat sau daca ploua, faceti plimbari în aer liber. Aerul rece trezește spiritele și vă permite să rămâneți în formă- iar cei care ies la plimbare în mod regulat, se obișnuiesc rapid cu vremea si nici nu se mai lasa afectati de lipsa razelor de soare. În plus, plimbarile zilnice întaresc sistemul imunitar. Propuneti-va sa iesiti la plimbare zilnic, macar pentru o jumatate de ora si tineti-va de plan!
Pentru ca în sezonul rece se lumineaza târziu si se întuneca repede, avem senzatia ca trebuie sa ne bagam în pat imediat ce se întuneca. Însa, zilele de iarna au tot 24 de ore, exact ca si vara! Deci ramâneti activi si folositi-va timpul liber pentru activități interioare. Putem sa facem ordine în sertarele comodei, în dulap sau poate descoperim un hobby nou, ne înscriem la un curs de dans sau de pictură, la lecții de chitară sau poate ca reparam ceva, mesterim ceva. Interesati-va ce cluburi sau organizații sunt în cartierul vostru. Înscrieti-va cu curaj! Nu suntem niciodata prea batrâni pentru a învata ceva nou.
O alta metoda importanta de a acumula energie pozitiva este comunicarea cu semenii nostri. Mai ales în lunile întunecate și reci, avem nevoie de prieteni și de familie în jurul nostru. Obținem o bună dispoziție printr-o companie plăcută și prin conversații minunate. Nimic nu are un efect mai pozitiv asupra condiției noastre psihologice și fizice decât apropierea de oameni. Putem organiza iesiri împreuna cu prietenii sau putem merge la spectacole. Este foarte important să menținem relații bune cu colegii si vecinii. Organizati o petrecere acasa sau mergeti într-un excursie. Este o excelenta metoda de a sfida frigul și întunericul din ianuarie. Cunoasteti persoane noi, legati noi prietenii, inspirati-va reciproc și pasiti veseli în luna februarie Hei, putem fi fericiți chiar și iarna! ♥

Jurnal de vacanta mai-iunie 2019 (6)

[continuare la Jurnal de vacanta mai-iunie 2019 (5)”]
‎27. ‎Mai ‎2019 - A doua zi la Sibiu
Am pornit imediat dupa micul dejun. Am avut în plan sa ne plimbam la aer curat, în statiunea Paltinis (1450 m altitudine).
Pentru ca Paltinisul este la doar 30 km de Sibiu, când eram copil, exista un autobuz care circula atât vara cât si iarna. Iarna urcam la fiecare sfârsit de saptamâna, la schi. Ce rau mi se facea pe serpentine! Autobuzul scârtia din toate balamalele si de multe ori calatoream în picioare, atat de solicitata era ruta. Eu am învatat sa schiez la Schit, tata ne-a dezvoltat interesul pentru acest sport si mie si fratelui meu. Urcarea cu telescaunul era scumpa pentru salariile de atunci, nu ne permiteam decât o tura sau doua pe saptamâna. In plus era o coadaaaaaa, mai ales în vacante! De aceea, de obicei urcam cu schiurile în spate, macar pâna la Pilonul IV. Sau urcam cu telescaunul pâna pe Oncesti si ramaneam în poiana, ca acolo era o linie de teleschi mai accesibila ca pret.
Fetele mele au învatat sa schieze tot aici, la Paltinis. Într-o iarna, pe când ele aveau vreo 6-7 anisori, am închiriat un apartament la Casa Turistilor, cel mai luxos hotel pe atunci. A fost o iarna de vis, bogata în zapada. Ziua era soare si noaptea ningea, cu vijelie… De dimineata sclipea totul alb, ca-n povesti. Am înscris fetele la Joe si dupa patru zile, au putut sa coboare de pe Oncesti! Îl cunosteam pe Joe din copilarie… Era singurul care regla schiuri la baza pârtiei. Avea o dugheana… ce dugheana, o baraca din lemn, unde închiria schiuri si bocanci (mai târziu clapari) si efectua mici servicii specifice. Era totodata si instructor de schi. Oare câte generatii au trecut prin mâna lui? Nu se barbiera si nu se tundea din toamna pâna-n primavera, arata ca un salbatic! Si urla ca un salbatic ☺ Toti copiii auvea frica de el, pâna când se obisnuiau cu felul sau de a fi, pentru ca de fapt, Joe era bun la suflet si tare grijuliu. Metoda lui aspra, facea o preselectie din start ☺ Copiii care nu-si învingeau frica, renuntau dupa câteva ore, ceilalti… stiau în câteva zile sa schieze! Odata ce ai învatat, nu mai uiti toata viata!

Am ajuns în statiune si tare m-am minunat! Nu era nici tipenie de om! Ba am întâlnit unul, care statea la umbra pe un bustean la margine de drum - cosea iarba manual si tocmai facea o pauza.
Telescaunul nu circula, ca era luni! Dar si daca nu ar fi fost luni, nu cred ca pornea linia pentru patru personae! Am descoperit si baraca lui Joe ☺ Am fotografiat-o si am trimis imediat fetelor pe whatsapp. Tare s-au bucurat ☺
De jur împrejurul pistei, multe constructii noi, vile, hoteluri, care mai de care mai interesante, dar pustiu! Era racoare si am fi vrut sa bem macar o cafeluta… Vizavi de telescaun, am vazut o terasa-restaurant, la etaj. Era luminata. Am ocolit cladirea de câteva ori dar nu am gasit intrarea ☹
Ne-a gasit însa o haita de câni maidanezi, ne-au dat ocolul incercand tot felul de manevre, doar doar ajung la Leo sa-l sfârtece!
Am ajuns la Casa Turistilor, hotelul despre care am povestit mai sus. Când eram tinerica, la parterul acestui hotel era o discoteca superba! Veneam de multe ori aici, vara, la dans. Acum restaurantul era deschis, însa scria mare pe usa “Interzis intrarea cu catelul!”. Asa ca, ne-am urcat în masina si … valea!
Când am trecut pe lânga Schit, mi-am amintit de iarna când l-am vazut pe Noica.
Aveam 15-16 ani, eram la schi, la Paltinis - ca în fiecare vacanta de iarna. Dormeam la Schit, la Joe si într-o zi, am vazut o silueta ciudata printre brazi... Joe ne-a spus în soapta: "e Noica, fost detinut politic, vine la mine sa cumpere lapte".
La vremea respectiva nu stiam nimic despre marele Noica, dar ceva m-a fascinat... parca aerul a fost sfânt în urma lui... Am privit lung, deosebit de impresionata si Joe a completat "sta singur într-o cabana mai sus, el si cartile lui" si atât...
Mai târziu, m-a framântat ani în sir ideea ca am avut sansa sa fiu atât de aproape -fizic- de marele Noica si nu am valorificat momentul. M-am întrebat de multe ori, oare ar fi acceptat sa vorbeasca cu mine? oare ar fi dorit sa initieze o eleva a unui liceu de filologie-istorie, însetata de literatura non-comunista?!
Drumurile noastre au fost foarte aproape, dar din pacate nu s-au intersectat...
Noica a avut domiciliul fortat la Schit, din anul 1975 si pâna când s-a stins din viata în 1987.
Am oprit masina, am parcat la marginea drumului si am urcat la bisericuta lânga care este Marele Noica înmormântat. Nu am avut flori, dar am pastrat un moment de tacere, în semn de omagiu. Am aprins la capela si câteva lumanari. Apoi ne-am continuat drumul.

Ne-am oprit pe lânga Curmatura sa admiram panorama si sa facem un “Plan B”, din moment ce cu Paltinisul am dat-o-n bara!
Mama zice “Aaaa, mergem la Orlat, la Conacul Mariei Tereza”. Este mai nou deschis, nu îl stiti!“.
Si am pornit spre Orlat, pe serpentine si prin hârtoape ☺ Ajunsi în Orlat, am parcat masina vizavi de conac si… am dat cu ochii de orar: “Luni – închis”!!!! Tja… hai sa facem macar o poza în fata portii!

Dupa care... am trecut la un “Plan C”! Mergem sa mâncam la “Montana Garten” ca tot era ora amiezii 😊
Când am ajuns în fata portii, am constatat ca nici aici nu avem noroc. Era închis, dar numai pâna la ora 14. Uf, am respirat usurati, o speranta tot mai avem. Si chiar asa rau nici nu este, în timpul ramas, am hotarât sa mergem la Cimitir, la cei dragi ce nu mai sunt printer noi...

La ora 14 am fost prezenti, dar poarta era înca încuiata! Neee, eu de aici nu mai plec! Scrie ca la ora 14 se deschide, este ora 14:15 asa ca… nu plec de aici!
M-am plimbat ca un leu înfometat în cusca si am încercat sa privesc printre zabrelele portii. La un moment dat am vazut un barbat si am batut în poarta. Acesta era însotit de o catelusa mica, neagra. Noroc cu latratul ei, ca asa am reusit sa-l înduplec pe barbat sa se apropie de gard. Zice el“Deschidem la doi!“. Eu zic „Da, stiu, dar acum este ora 14:30!“ El isi scoate telefonul mobil din buzunat, îl priveste si zice „vai, chiar ca asa e!, am uitat sa descui!“. Bag de seama ca era chiar administratorul domeniului, asa ca mare noroc am avut!
Am fost aproape singuri în parc, mai erau câtiva cetateni, care probabil erau cazati la casute. Nu am intrat bine în gradina, ca Izabella a si fost lânga Leo. S-au pupat, s-au jucat... Ce mai iubire!
Am ales cel mai frumos loc pe terasa si am comandat de mâncare. Leo si Izabella au primit deasemenea “bombonele” din oase cu vitamin, apoi s-au asezat cuminti sub masa, la picioarele noastre.

Când am plecat, Izabella ne-a însotit pâna în parcare si a ramas cu ochii tristi, dupa masina noastra. Dar si Leo! Aproape sa sara pe fereastra!
Am pornit spre casa, însa... sa ne închidem deja între cei patru pereti parca era pacat! Asa ca, am hotarât sa facem o plimbare în Muzeul Satului, pentru ca tocmai ce treceam pe lânga poarta de intrare.
(va urma)
PS: deunazi mi-a comunicat Mama ca Izabella este gravida :-o Sa fie clar, noi nu avem nicio legatura!
"Billie Jean Izabela is not my lover
She's just a girl who claims that I am the one
But the kid is not my son
She says I am the one, but the kid is not my son!" ☺☺☺

Jurnal de vacanta mai-iunie 2019 (5)

continuare la "Jurnal de vacanta mai-iunie 2019 (4)"
Dupa ce ne-am odihnit un pic la racoarea apartamentului, am hotarât sa iesim din nou la plimbare. Mama a propus un loc surpriza, numit “Montana Garden” – un complex turistic inaugurat la sfârsitul anului 2017, aflat la intrarea în satul Rasinari (12 km de Sibiu).
Soarele se pregatea sa apuna când am parcat masina în incinta gradinii si un tablou de basm ni s-a prezentat în fata ochilor. Înconjurate de verdeata si flori, filigorii, o terasa-restaurant rustica, tarcuri cu animale si pasari deosebite (cocosi pintenati, gaini decorative, cu penaj colorat si lucuios ca matasea, porumbei de rasa, gâste, rate autohtone dar si exotice, lebede, pauni) lacuri, fântâni arteziene si podete de lemn, casute (cu locuri de cazare pentru cei care vor să rămână câteva zile în zona Rășinariului)... Este un loc deosebit pentru relaxare, cu o priveliște superbă spre munții Păltinișului. Nu este kitsch, dar este… Rallywood ☺ Exact asa este! Daca va intrebati ce înseamna Rallywood, nu gasiti cuvântul în dictionare, pentru ca este un cuvânt pe care l-am inventat eu acum. Daca Hooywood este centrul industriei de film USA si Bollywood este eticheta filmelor hindi, produse în Bombay, atunci "Montana Garden" este Rallywood, pentru ca "studiourile de filmare" sunt in Rasinari ☺


Restaurantul are în jur de 120 de locuri și oferă mâncăruri tradiționale românești. Pentru ca era duminica seara, terasa era plina ochi. Abia am gasit un loc sa bem câte un suc. In parc alergau multi copii, în jurul lacului stateau la pescuit câtiva barbati cu undite în mâna, grupuri vesele se plimbau de colo colo – a fost un amestec pestrit de oameni într-o o atmosfera deosebit de placuta.


Chiar si Leo si-a gasit companie. O domnisoara-catel a încercat sa-l seduca, folosindu-si toate farmecele. Dar nu a reusit… Leo este umblat prin lume, dar experiente cu dame înca nu are ☺
Dupa ce am facut un tur complet al parcului, ne-am urcat în masina si ne-am întors acasa. Am hotarât sa revenim aici într-o zi în cursul saptamânii, sa evitam aglomeratia. Si asa am incheiat prima zi la Sibiu. (va urma)

Jurnal de vacanta mai-iunie 2019 (4)

[continuare la "Jurnal de vacanta mai-iunie 2019 (3)"]

Centrul vechi respecta regulile oraselor romane si are strazi lungi, drepte si perpendiculare între ele. Daca iesi din Piata Mare, pe lânga fostul meu liceu - liceul Gheorge Lazar, ajungi în capat pe strada Cetatii. Inscriptia stradala - tablita albastra cu scris alb, indica "Strada Cetatii. Cea mai frumoasa strada din Sibiu". O tablita inedita si in niciun caz, o lauda goala! Strada Cetatii este o adevarata carte de istorie. Si... este singura strada din Sibiu pe care "locuiesc" si dinozaurii ☺De câte ori trec pe lânga Muzeul de istorie naturala imi aduc aminte ca la începutul anilor '80 aici s-a filmat un serial din filmul "Lumini si umbre" si pe atunci, am facut parte din grupul de figuratie. Tin minte ca era vacanta de vara insa trebuia filmata o scena de toamna. Intregul parc din fata muzeului a fost stropit cu culori ruginii... O alta amintire legata de acest muzeu ma duce spre broscuta testoasa pe care am adus-o acasa dintr-o vacanta petrecuta la bunica, la Berca (judetul Buzau), la Vulcanii Noroiosi. Botezata de mine Tereșkova (dupa prima femeie cosmonaut), broscuta a fost partenerul meu de joaca pentru trei ani. În anii '80 nu erau multi copii care sa aiba broaste testoase si nu erau nici modalitati sa te informezi despre alimentatia lor. De aceea m-am dus la muzeu si împreuna cu un angajat, specialist in animale anfibie am aflat despre ce are nevoie micuta mea partenera de joaca.
Sala Thalia (Filarmonica de Stat) este o cladire speciala, atât prin arhitectura cât mai ales prin evenimentele culturale pe care le gazduieste. Zidurile ei se întind pâna pe artera principala a Sibiului, b-dul Coposu (pe vremea copilariei mele, b-dul 23 august).

Zidul dintre Piaţa Unirii (Cazarma 90) şi Turnul Dulgherilor a fost construit în 1357- 1366 si a scapat de planul de sistematizare întocmit de regimul ceausist. Portiunea de zid între Turnul Dulgherilor si Turnul Olarilor a fost restaurata în secolul XV. Zidul gros din caramida cu arcade simetrice, are în partea superioara un coridor din lemn si acoperis cu tigla. De cealalta parte a strazii, martore peste veacuri, casele cu porti zidite si geamuri înalte. "Un culoar armonic între trecut și prezent, împodobit cu ceva romantic, care bucură ochiul în orice anotimp".
De aici începe si Parcul Cetatii, o zona de promenada mult iubita de sibieni. Un loc de poveste, cu cafenele si restaurante, cu terase amenajate cu mult bun gust. Localul "Pardon"ofera un decor fermecator. Stiati ca Sibiul este si singurul oraş din România cu trei stele Michelin? si ca anul acesta, Sibiul va fi Capitală Europeană Gastronomică? Sibienii sunt foarte mândri cu aceste succese si în urmatorii ani, vor sa extinda planul hotelier si gastronomic si sa dea în functiune un han, amenajat în stil rustic, specific perioadei interbelice în care sa poata fi servite preparatele traditionale românesti.
În capatul strazii, înainte sa cobori scarile prin poarta din zid spre bulevardul Coposu, este laboratorul-cofetarie Aroma. De cand eram copil, aici cumparam pentru acasa, cele mai bune fursecuri si cele mai bune prajituri! De cate ori revin la Sibiu, cumpar de aici saleuri, fursecuri si Işlere. Işlere ca aici nu exista nicaieri în lume!

(va urma)

Jurnal de vacanta mai-iunie 2019 (3)

(continuare la „Jurnal de vacanta mai-iunie 2019 (2)
Duminica, 26.05 - Dupa micul dejun am plecat cu nerabdare spre centrul orasului.
Am parcat masina la Piata Teatrului, în fata salii Scolii Sportive la care am jucat volei timp de ~ 15 ani. Nu este o cladire speciala - fatada nu este deloc spectaculoasa, însa iubesc aceasta sala! Niciodata nu pot sa trec pe aici fara sa nu intru si sa arunc o privier în sala în care am avut antrenamente de 4-5 ori pe saptamâna. Pe locul în care acum exista automatul pentru plata parcarii era un chiosc de unde dupa antrenament ne cumparat “ciocolata cu 1 leu”… Ce vremuri! Si noslagia ma învaluie…
Sibiul nu este orasul meu natal (sunt nascuta în Bucuresti) dar este orasul meu de suflet. Familia mea s-a mutat la Sibiu în vara anului în care am început clasa a I-a si deci, aici am legat cele mai frumoase si trainice prietenii, aici s-au petrecut unele din cele mai importante evenimente din viata mea, aici s-au nascut fetele mele. În anul 2000 când am plecat din Sibiu, pentru mine “timpul Sibiului” s-a oprit asa cum opresti un video si de cate ori revin în oras, pornesc timpul si mai filmez o secventa. Cumva, amintirile mele s-au blocat în stadiul din 2000 si când sunt aici, ma astept sa vad pe strada figurile cunoscute atunci, uitând ca exact asa ca si pentru mine, pentru toti au trecut între timp 19 ani. Sunt sentimente foarte ciudate si extrem de greu de descris. În orice caz, ma bucur mult sa revad locurile îndragite pe atunci… Spre exemplu, bulevardul N.Balcescu îl strabateam zi de zi, din statia de autobuz de la Teatru si pâna la liceul meu, liceul Gh.Lazar.

Exact asa am facut acum – am urcat scarile din Piata Tetrului spre poarta din Zidul Cetatii si am ajuns pe bulevard, la “Farmacia 24”. Pe vremea când eram eleva, nu existau terasele din fata restaurantelor si ale cofetariilor, însa centrul era mereu animat. Chiar daca între timp toate cladirile istorice au fost renovate, mi se pare ca centrul avea atunci mai mult farmec… acum este mult prea comercial. Dar “ochii” au ramas neschimbati… Acesti ochi care veghează din toate direcţiile viaţa sibienilor, acum exact ca si în evul mediu…
Am strabatut bulevardul si am încercat sa-mi amintesc ce magazine erau în stânga si în dreapta… În capatul bulevardului, dupa farmacie, era un magazine de suveniruri si artizanat. Intram in el ca într-un muzeu. Vizavi de cinematograful Pacea (care acum a fost transformat în centrul commercial Galeriile Pacea), cumparam vara înghetata la cornet la “Tanti Sar’na” (ne aliniam întreaga gasca si salutam vânzatoarea in cor cu un “Saru’mâna”). La libraria Humanitas (care acum a primit si numele marelui Noica) lucra verisoara unui coleg de clasa si mereu ne punea carti speciale de o parte… cât pretuiam aceasta prietenie! La parterul Hotelului “Împaratul romanilor” era un shop supravegheat de securisti, de aceea, ocoleam întotdeauna aceasta vitrina, trecând pe celalalt trotuar. Câte si câte amintiri… În Piata Mare acum domneste fântâna arteziana si statuia lui Lazar. Este frumos însa îmi amintesc cu nostalgie de parculetul cu banci si minunatul rondou cu flori de sezon.
Am facut o multimer de poze, piata este inconjurata de cladiri frumoase ce ofera un decor special.
Apoi am intrat în Biserica romano-catolica, pentru ca sotul meu a dorit sa aprinda o lumânare. Nu am gasit si supraveghetoarea a mentionat “asa e la catolici – ei nu aprin lumânari!” hahaha! Doamne, ca mare ti-e gradina!


Apoi am trecut prin poarta din Turnul Sfatului si ne-am îndreptat sper "Podul Minciunilor” - cel mai vechi pod din fonta aflat în serviciu pe teritoriul României. La capatul pasarelei am facut pauza de o limonada si cate un pahar cu vin sec rosu. Café Atrium ofera un ambient magic, nu doar prin decorul stradal unic ci si prin programul de muzica live, al unui pianist. [Sotul spune la un moment dat ca doreste sa faca o donatie pentru minunata interpretare; eu traduc mamei si adaug ca pianistul mi se pare foarte cunoscut si încerc sa-mi amintesc cum îl cheama. Mama zice “nu e Clayderman?!” Eu zambesc, crezând ca e o gluma, dar mama sustine cu tarie ca e Clayderman. O privesc ciudat si dintr-o data înteleg faza si izbucnesc în râs. Scaunul mamei era cu spatele la coltul cu pianul si ea si-a închipuit ca ascultam muzica mecanica. Cat ne-am amuzat!].
Masa de prânz am servit-o la “Casa Haller”. Trebuie sa spun ca aproape in fiecare zi am mâncat mici si ca înca nu m-am saturat.

(va urma)

Jurnal de vacanta mai-iunie 2019 (2)

(continuare)
Vineri, 24.05 – Am fost la serviciu pâna la ora 14. Pentru ca am încarcat bagajele în masina înca de joi seara, am pornit la drum înainte de ora 15.
Am împartit ruta în doua si am facut prima pauza luuunga, dupa primii 700 km, adica imediat dupa ce am trecut din Austria în Ungaria.
Am facut rezervarea online, cerând camera cu pat dublu (sau doua paturi), cu baie (cu dus sau cada), cu parcare privata (in garaj sau în curte) si bineînteles, intr-un hotel/motel cu receptie deschisa 24 de ore (pentru ca am socotit noi ca vom ajunge la destinatie între orele 22 si 23), în care sa fie acceptat si catelusul nostru. Si toate acestea, nu departe de autostrada - ca sa nu ne abatem prea tare de la ruta si cazarea sa fie la un pret care sa nu treaca peste 60 de euro (fara mic dejun). Am gasit un motel-camping în localitatea Mosonmagyaróvár. Am ajuns seara târziu. Receptionerul ne-a condus in camera si ne-a aratat ca toaletele sunt pe coridor, la comun!!! In primul moment nu am mai stiut sigur daca am precizat ca doresc sa am baie privata, asa ca “am înghitit galusca” si nu am comentat. Imediat ce am ramas singuri în camera, am verificat rezervarea si era clar trecut “camera cu baie cu dus”.
În camera noastra se intra printr-un holisor în care era un dulap cu doua usi, un support pentru valiza si un raft pentru pantrofi. Camera era mobilata modest, avea doua paturi, o masuta pentru televizor si un birou cu scaun, pe care era montata o oglinda. Tja, unde e baia?! M-am dus la receptie si cu dovada în mâna (am pregatit telefonul cu rezervarea pe display) am reclamat ca aceasta camera nu corespunde cu rezervarea mea. Hahaha, tipul s-a amuzat, pentru ca probabi siretlicul pe care îl foloseste motelul la care este el angajat, a pacalit mai multi turisti. Foarte calm, a venit cu mine din nou în camera si mi-a aratat ca… usa din hol spre camera, usa care eu credeam ca sta deschisa la perete în mod normal, era de fapt o usa cu rol dublu. Daca o închideai, se bloca accesul în camera dar oferea acces în baie! O mini-baie, cu chiuveta si o cadita de dus cu draperie de musama! Mai sa fiu! Ce arhitect este acela care nu s-a gândit sa mai lase înca o jumatate de metru patrat sa se poata monta si un WC?! Tja… am ramas paf! De ce v-am povestit toate acestea?! Ca sa fiti atenti cum formulati cererea de rezervare la hoteluri, pentru ca puteti avea surprize de acest gen daca nu specificati concret ceea ce doriti! Cui sa-i treaca prin cap ca o camera de hotel poate avea “baie privata” dotata doar cu chiuveta si dus, dar fara WC?!?! Ei… bine ca în cazul nostrum a fost doar pentru o noapte!
Am facut dus si am adormit imediat, toti trei.




Sâmbata, 25.06 - De dimineata, am iesit sa facem plimbarea obisnuita cu Leo. Abia atunci am observant ce mare este curtea motelului. Pe gazonul din spatele cladirii cu camere si restaurant, erau o multimer de corturi! Nici macar nu incepuse luna iunie si aici sezonul de camping era deschis! E drept ca terometrul arata 26°C… la 7 dimineata!
În curte, sub geamurile camerelor, o multimer de stânjenei si trandafiri. La geamurile restaurantului atârnau muscatel rosii. Minunat!
Am iesit din curte si am descoperit ca în imediata apropiere, curge râul Leitha – un afluent al Dunarii. Ne-am plimbat pe cursul râului si am savurat linistea diminetii. Dupa o ora, ne-am întors la motel si am servit micul dejun. Apoi am pornit din nou la drum.
A urmat jumatatea mai grea a rutei: 330 km în Ungaria (cu 330 km autostrada, în doua ore si jumatate) si înca 400 km si ceva pâna în Sibiu (cu doar doua tronsoane de autostrada a câte ~140 km). Nu stiu cum se lauda câte unii ca reusesc sa parcurga traseul Nadlac-Sibiu în doar trei ore!?! Noua ne-au trebuit sase! E drept ca noi am facut 2-3 pauze de cate un sfert de ora. Dar, daca esti atent la gropi si respecti toate idicatoarele de restrictie de viteza, nu poti sa strabati drumul mai repede de 5 ore!
Ajunsi in fata blocului la mama, am parcat si am descarcat bagajele. Seara am petrecut-o la povesti si un pahar de Recas alb, lânga un pastrav la gratar, cu mujdei si mamaliguta.
(va urma)

Pentru prietenii Miercurii fara Cuvinte

... salutari de pe balansoarul din gradina ☺

Tuturor membrilor Clubului MfC: ramâneti încântatori, dinamici, tineri, proaspeti, moderni, independenti, unconventionali, salbatici si un pic nebuni! Savurati fiecare zi si fotografiati tot ce va atrage atentia! Pastrati-va originalitatea si încrederea în propriile forte! Fiti cool! ☺
Multumim pentru participarea de saptamâna aceasta la MfC: Gina, Lumea lui Alexandru, Daurel, floarea, Diana, Daliana, Carmen Eu, Ioana, Disa, Izabela, ghemulet, Poteci de dor, Nima, Rux Copilarim, Suzana, Ina si Alex.