Miercurea fara cuvinte (s.44) - Halloween si/sau Ziua internationala a Marii Negre

Halloween - 2018

Marea Neagra / Sf. Gheorghe - 2015

Va reamintesc ca singura regula la "Miercurea fara cuvinte" este ca postarea pe care o înscrieti în tabel sa nu contina text scris. În rest este orice permis ☺ Exista aici, chiar si un tabel cu teme facultative pentru fotografii, pe fiecare saptamâna - pentru ca de obicei, atunci când este permis orice, cadem în pana de ideii ☺ Happy WW! ☺

Jurnal de Vacanta de vara - Plaja la Sfântu Gheorghe

Pe întreaga durata a concediului nu am citit nici macar o pagina din romanul pe care l-am luat cu mine în geanta peste tot. Mai ales la plaja mi-a fost imposibil sa citesc... Mi-am spus mereu în gând ca daca acum nu profit de soarele generos si de frumusetea salbatica a peisajului, atunci când?!
Am facut lungi plimbari de-a lungul tarmului, am adunat cele mai frumoase scoici si melcisori, am construit "palate" placate cu sidef, ne-am luat la trânta cu valurile si am absorbit prin fiecare por al pielii energia soarelui si-a brizei, transformându-le zi-de-zi în bronz uniform si trainic, vizibil chiar si azi în prag de iarna :)

(continuare la "Jurnal de vacanta de vara - Sfântu Gheorge, cu Silvia, Virgil si Zurla")

Jurnal de Vacanta de vara - Locul în care Dunarea îmbratiseaza Marea Neagra cu Bratul Sf. Gheorghe

În prima zi în care barbatii ne-au plecat la pescuit, Silvia m-a invitat la o plimbre pe dig si în jurul satului. Mi-a povestit despre obiceiurile locului, despre oameni, despre evenimentele gazduite de sat, mi-a atras atentia asupra specificului vegetatiei, mi-a aratat locurile din care se pot observa egrete, cormorani sau broaste testoase, mai exact, mi-a transmis certitudinea ca ma aflu într-un loc special.
Tot povestind si fotografiind, am ajuns pe terenul pe care doua motodeltaplane faceau pauza între zboruri. Ne-am apropiat sa cercetam ciudatele motoare cu aripi, am întrebat cei doi piloti cât costa si cam cât dureaza o tura de începator si m-am gândit ca poate pâna la sfârsitul vacantei voi aduna destul curaj sa ma înscriu pentru un zbor. Când am auzit însa ca cei doi piloti se pregatesc sa plece pâna la apusul soarelui, am intrat în "speed-motion"☺ Mie mi-a fost clar imediat ca nu am voie sa scap acest moment, Silvia însa a cerut timp de gândire. Ne-am plimbat pâna la mare pentru a ne limpezi gândurile, apoi ne-am întors la pista de decolare-aterizare si ne-am înscris pentru un zbor sincron :))

Pe masura ce se apropia ora rezervata, crestea teama în fiecare dintre noi... de recunoscut însa niciuna nu a recunoscut decât dupa consumarea evenimentului ☺
Asadar, eu am urcat în deltaplanul cu voalura albastra si Silvia în cel cu galben. Fara vorbarie, pilotul mi-a pus casca, mi-a legat statia de emisie-receptie, microfonul si centura de siguranta, mi-a facut la cerere o fotografie, apoi a luat loc pe scaunul din fata si a pornit motorul.
Promisesem Silviei sa-i fac fotografii (si ea mie) si preocupata sa captez cat mai multe imagini, nu prea am constientizat ce se întâmpla. Abia când avionul s-a desprins de la sol am realizat ce frica îmi e!

Eram în aer si tot ce vedeam devenea din ce în ce mai mic. Am întors capul sa vad unde e Silvia, însa curentul de aer aproape ca mi-a sucit gâtul. Casca mi-a parut dintr-o data atât de grea! Instinctual am înteles cum sa-mi coordonez miscarile. Aveam pregatite doua aparate de fotografiat dar mi-a fost clar ca trebuie sa fiu multumita daca voi putea mânui macar unul dintre ele! Curentul era atât de puternic încât doar daca ma ascundeam în spatele pilotului puteam sa-mi misc degetele. Practic, mai mult am clipsat fara sa fiu atenta la detalii si bineînteles, fara zoom!

Ca sa nu îti fie frica, una din reguli este sa crezi ca nu îti este frica! Asa ca pentru a ma destinde, am deschis un dialog cu pilotul :) Mi-a spus ca zburam la cca. 700 metri altitudine si conditiile atmosferice sunt fantastice; eu i-am povestit despre faptul ca tatal meu a fost ofiter parasutist si ca la mijlocul anilor '70 la Sibiu, a fost unul din primii istructori ai clubului de amatori, dar ca eu nu am practicat niciodata acest sport. Practic, asa "liber" plutind în aer nu am mai fost niciodata!

M-am concentrat asupra ceea ce simt... Nu era "gol" în stomac, dar era un fel de teama amestecata cu o emotie mare, un sentiment nou, de frica si curiozitate invadându-ma concomitent.
Nu am simtit niciodata teama de înalțime (nici nu am fost pe o platforma "libera" la mai mult de 70 metri), dar întotdeuna caderea în gol mi-a provocat senzatie de rau. Acum era însa vorba despre plutire, o plutire placuta... În secunda în care mintea mea a acceptat ca pilotul stie ce face si ca sunt în siguranta, m-am destins si am început sa savurez peisajul incredibil. Survolasem satul, eram deasupra plajei si ne îndreptam spre gura de varsare a Dunarii în mare. Delimitarea apelor dulci de cele sarate era atât de clara!
Un puzzle urias, într-o multitudine de nuante. O priveliste magica! Între albastrul cerului si cel al marii nu era decât o zona de albastu ceva mai palid...

La un moment dat, avionul Silviei era mult mai jos si atât de departe ca-mi parea un avion de hârtie pe o pata de cerneala. Mai târziu avea sa-mi spuna ca ceruse amabilului pilot sa survoleze strada pe care locuieste, sa-si fotografieze casa. Tot atunci mi-a marturisit ca teama pe care o simtea a facut-o sa-si imagineze scenariul unei pane de motor, asa ca ea a întrebat pilotul daca au parasuta. "Nu" a spus neafectat pilotul... " Auăleu, si cum ajungem jos?!" a întrebat Silvia. Pilotul a raspuns nonșalant "Doamna, nimic nu ramâne în aer! Forta gravitationala face ca totul sa ajunga cumva înapoi pe pamânt!" A înghitit în sec si sensul simpatic al vorbelor l-am gustat noi doua, abia când am avut picioarele bine fixate pe pamânt! ☺

Scapasem pentru o "bucata de drum" de teama însa a revenit scurt, în momentul în care pilotul a efectuat un viraj înclinat... Eram deasupra marii si fara sa vreau, am strâns cu genunchii coastele pilotului. Jenata, am încercat sa-mi restabilesc calmul cât mai rapid. Silvia mi-a spus ca ea aproape l-a sugrumat pe pilot, era constienta, s-a sfiit, dar nu a putut sa-si înfrânga starea pe parcursul întregului tur! Ce ne-am mai amuzat povestindu-ne una alteia temerile!
Dupa aproximativ 20 de minute am aterizat. Eram deja "obisnuita" cu manevrele, asa ca fara emotii exagerate, am filmat momentul în care am atins pamântul! Când motorul s-a oprit chiar mi-a parut rau... Mi-am desfacut centura de siguranta, am fost ajutata sa-mi scot casca si m-am dat jos din fotoliu. În momentul în care am pus ambele picioare pe pamânt, am simtit însa ca-mi tremura genunchii!☺ A fost o experienta senzationala si ma bucur ca am trait-o! Am multumit celor doi piloti al caror nume - respectiv pseudonim este Albert Malaxa si Bunicu Flydragos.

Pe drum spre sat am râs cu Silvia facând schimb de impresii si ne-am simtit precum Thelma & Louise, dupa marea aventura - varianta cu happy end! ☺☺☺

Jurnal de Vacanta de vara - Sfântu Gheorghe

(continuare la JVv Labirintul apelor si Asta vara la Sfântu Gjeorghe)

Singurul loc din România - pe lânga Sulina (☺) -  care ofera deopotriva varianta plajei la Marea Neagra si cea a pescuitului în Delta Dunarii este satul Sfântu Gheorghe.
Din centrul satului la doar douazeci de minute de mers pe jos (sau cinci minute de mers cu Trocariciul ☺) se ajunge la plaja salbatica, ce se întinde de-a lungul tarmului marii pâna la Sulina (38 km). Între marea cea mare si pâlcurile de salcie alba, tamarix, smocuri de iarba si maracini, se întinde fâsia lata de nisip fin. Este o plaja fara chioscuri, șezlonguri sau terase de litoral din care sa urle muzica. Singura melodie care se aude este cea a valurilor marii. Este un loc complet rupt de lume, nealterat, (înca) mândru de propria-i frumusețe.

O ora dureaza plimbarea de-a lungul țărmului pâna în punctul în care Dunarea îsi amesteca apele în valurile sarate ale marii. Este singurul loc în care scaldatul este interzis, curentii fiind schimbatori si foarte puternici. În rest, adancimea marii creste lin pe toata zona plajei. Aglomeratia nu si-a croit încă drumul către ea, astfel încât Sfântu Gheorghe reprezinta înca o oaza de liniste.
Ca într-un mixer urias, albastrul infinit al cerului, valurile tivite cu spuma alba, nisipul fin si soarele dogoritor se combina cu parfumul de alge si scoici, formând un elixir ce-ti picura duios în suflet...

"Izolarea este principalul neajuns dar si sansa acestui loc, Sfântu Gheorghe pare uitat de lume... De fapt, este ocrotit de Dunare si prin ea, de Dumnezeu!"

Asta vara la Sfântu Gheorghe

pentru rubrica "Reflexii"

Jurnal de Vacanta de vara - Labirintul apelor

(continuare la "JVv - La gura de varsare a Dunarii", Diafan, Amintiri din Sf. Gheorghe")

Miniport dunarean, satul Sfântu Gheorghe este legat printr-o retea de canale, de rezervatia Sacalin-Zatoane - una din cele mai pure parti ale rezervației naturale de biosferă Delta Dunării. O succesiune de grinduri cu lacuri izolate, zone mlăștinoase, ape fluviale și salmastre, bălți nisipoase, traversate de dune paralele si stuf sunt locuri de pasaj, de popas și de clocit pentru lebede, stârcii albi, roșii și galbeni, țigănuși, lopătari, pelicani si cormorani - un adevarat paradis al naturii!

"Pe suprafata apei, îsi revarsa miresmele petalele nuferilor galbeni, catifelati ca pielea; rochita rândunicii s-a catarat cu florile-i albe în forma de pâlnie în vârful buzduganos al stufului, de pe malul povârnit atârna ghirlanda rozalie a florilor de rachitele, pe aracul umbeliferului mov al crinului de balta, brotacelul verde de culoarea ierbii face exercitii de catarat, ghioceii bogati cu clopotei cât degetarul, curpenul, cu cei trei clopotei ai petalolor albastre, dau de stire tainele soptite de florile de nu-ma-uita ale pajistilor... De-a lungul malului stau siruri întregi de pelicani si stârci, pândind pestii ce salta zvârcolindu-se pe oglinda apei. Codalbul se repede dupa câte un crap gras, ducânsu-si prada pe o salcie mare, uscata, sper a-l devora." Aceasta imagine vie, multicolora a mlastinilor arhaice din lunca Tisei, o gasim printre minunatele descrieri a naturii ale scriitorului Jókai - descriere ce cu o mini "corectura" s-ar potrivi de minune si zonei de varsare a Dunarii, aceasta fiind a patra delta în ordinea marimii în Europa si a douazeci si sasea pe plan mondial - scrie Kiss J.Botond în primele pagini ale cartii intitulate simplu "Cartea Deltei"

În împaratia stufarisului si a oglinzilor stralucitoare ale apelor marginita doar de albastrul cerului, adie vântul cu miresme de alge de mare, acompaniat ici si colo de chiuitul gutural al pescarusilor.
Plimbările cu barca pe drumurile de apa serpuite si cunoscute doar de localnici, ofera ochiului atâta frumusete încât starea de bine te invadeaza complet si sentimentul de libertate capata o intensitate puternica. Simti ca întineresti, te vindeci de orice betesug, esti fericit si accepti fiecare noua clipa ca pe un cadou al naturii. Fiecare zi este o fila de basm.

Miercurea fara cuvinte (48) - Amintiri din Sfântu Gheorghe

august 2015

Dorești să participi la MIERCUREA FARA CUVINTE? Este simplu si amuzant! Nu trebuie decât să afisezi pe blogul tău o fotografie sau o serie de fotografii care "să vorbeasca fără cuvinte" și apoi sa introduci linkul în tabelul de mai jos.
Este WORDLESS WEDNESDAY... mai stai mult pe gânduri? Înscrie-te! :-)

Diafan

pentru rubrica "Buna dimineata, Soare!"

A venit iarna, însa amintirile verii la Sfântu Gheorghe sunt înca fierbiti ☺

☼ Un start bun în noua saptamâna! ☼

Jurnal de Vacanta de vara - La gura de vărsare a Dunării (2)

(continuare la "JVv - La gura de varsare a Dunarii")
Când îti abandonezi masina într-o parcare si pornesti cu vaporasul spre un sat înconjurat de ape, ai ciudatul sentiment ca te îndrepti spre "capatul Pamântului"... Localitatea Sfântu Gheorghe se situeaza pe partea stânga a celui mai vechi brat al Dunarii – Bratul Sfântu Gheorghe, în apropierea gurii de varsare a Dunarii în Marea Neagra. Comuna ocupa o suprafata de 605 km² si este alcatuita din aproximativ 350 gospodarii în care traiesc circa 800 oameni, dupa legi si traditii adaptate locului. Pe timpul verii, am impresia ca în sat sunt mai multi turisti decât localnici!

Casele sunt în general joase, rar vezi cladiri cu etaj. Este un mișmaș arhitectural - nici macar acoperisurile nu mai sunt toate din stuf. Traditionalul se îmbina cu modernul si nu întotdeauna este de bun gust. Exista ca peste tot case vechi, case noi si case care stau sa se darâme. Impresionant aici la Sfântu Gheorghe este ca majoritatea curtilor sunt pline de flori! Desi verile sunt foarte calduroase si secetoase si în ciuda faptului ca terenul este nisipos, din poarta fiecarei case îti zâmbesc florile. Femeile satului sunt majoritatea casnice si cele mai harnice, îngrijesc pe lânga flori si câteva fire de rosii, ardei, castraveti, vinete, fasole -  atât cât sa asigure legume proaspete familiei si turistilor ce le bat la poarta. Ocupatia principala a barbatilor din sat este pescuitul si vânatul, pentru hrana familiilor si ca principala sursa de venit. Pe perioada verii turismul rural - care s-a dezvoltat mult în ultimii ani, aduce satenilor surse suplimentare de venit.

Cresterea animalelor se face peste tot la fel în Delta Dunarii - animalele sunt lasate libere pe grinduri unde îsi cauta singure hrana. Lipsa terenurilor agricole îi determina pe localnici sa pastreze în saivane doar animalele de tractiune si mai rar cornute. Gâstele, ratele si gainile din Sfântu Gheorghe sunt suta la suta bio.
Fiecare gospodarie are câteva pisici si cel putin un catel... Daca pe stazile satului întâlnesti catei de talie mare, aceia apartin cu siguranta turistilor, pentru ca sfântu-gheorghenii au doar catei de talie mica! De ce îi prefera pe cei mici, habar nu am... Câinii sunt pasnici, traiesc în bătătură liberi precum câinii vagabonzi, dar fiecare îsi cunoaste numele si îsi recunoaste stapânul care-i da de mâncare.
Strazile sunt largi, nepavate si pamântul este acoperit cu un strat foarte gros de nisip fin, prăfos, care-ti intra printre degetele picioarelor indiferent ce tip de încaltaminte porti ☺

Autoturismele se pot numara pe degete si am impresia ca nu sunt înregistrate, pentru ca înca circula cu numarul de înmatriculare al ultimului proprietar (*). Parerea mea este ca aceste masini ori au fost achizitionate "pe nimic" în urma falimentului vreunei firme din tara, ori au fost casate; în orice caz, aici în sat stârnesc mult praf, dar se pare ca-si fac treaba ☺ În sezonul estival sunt folosite mult pentru a transporta turistii din sat la plaja, la tarmul Marii Negre. În functie de numarul de turisti, autoturismelor le sunt sau nu, atasate remorci si aceste originale vehicule se numesc Trocarici ☺
Virgil - sotul Silviei, îsi aminteste când în urma cu câtiva ani, dupa ce în localitate au aparut masinile si remmorcile, a discutat cu elevii scolii din sat, cerându-le sa gaseasca o denumire simpatica pentru aceste mijloace de transport. Copiii s-au gândit la "trocarișcă" sau "cașcarabeta" termeni care în limbajul regional înseamna "căruț hodorogit" si Domn' Profesor a ales aceasta denumire nostima, adoptata imediat de întregul sat... Cu alte cuvinte, Virgil este "tatal" Trocarici-ului ☺ (va urma) 

(*) - Sub mottoul "ce mica-i lumea!" am descoperit în sat un microbus ce a apatinut unui prieten de-al meu ☺

Jurnal de Vacanta de vara - La gura de vărsare a Dunării (1)

(continuare la "JVv - Spre gura de varsare a Dunarii")

Pe Silvia si Virgil nu-i stiam decât din fotografii, dar i-am recunoscut imediat în multimea de la debarcader. Înghesuiti si înghiontiti din toate directiile, ne-am îmbratisat scurt si ne-am grabit sa transbordam bagajele, apoi ne-au condus la pensiune. Mare noroc am avut cu ei, pentru ca la coborârea de pe vapor a fost bataie pe "taxiuri" - adica pe carutele trase de cal.
Agitatia din port a fost neutralizata rapid de vocea calma a lui Virgil care a început sa ne prezinte localitatea, imediat ce caruta s-a pus în miscare. Zâmbetul cald de pe fata Silviei ne-a transmis acel sentiment de liniște și încredere pe care ti-l da un vechi si drag prieten... În acel moment am fost sigura ca vacanta la Sfântu Gheorge va fi una speciala!
Nu departe de Primarie, în capatul strazii perpendiculare, caruta s-a oprit la poarta unei case zugravite roz si daaaa - saptamâna petrecuta în Sfântu Gheorghe a fost viata-în-roz! ☺
Trandafiri, zorele, caprifoi, vita-de-vie si tartacute uriase, bordau drumul pavat pe lânga casa-din-fata, de la portita si pâna la casa-batrâneasca din spatele curtii. Am fost prezentati gazdei, am fost condusi la apartamentul ce ne-a fost rezervat si am fost lasati sa despachetam bagajele si sa facem un dus reconfortant. Am stabilit cu Silvia si Virgil sa ne reîntâlnim dupa ce servim masa, sa vizitam localitatea si sa stabilim împreuna programul pentru a doua zi (va urma)

Jurnal de Vacanta de vara - Spre gura de vărsare a Dunării

Sfârsitul lunii august l-am petrecut în localitatea Sfântu Gheorghe, la confluenta Dunarii cu Marea Neagra.
Sa petrecem o saptamâna în paradisul dintre ape, a fost un vis mai vechi pe care am reusit sa-l traim anul acesta, cu ajutorul Silviei. Scria pe blogul ei în luna iunie despre "resedinta de vara" si despre "barcile Deltei"... Am întrebat-o daca ne-ar putea rezolva cazarea la vreo pensiune acolo în sat, raspunsul a fost pozitiv, asa ca... am început sa facem planul si bagajele ☺
Asa ca în luna august, dupa saptamâna petrecuta cu Alina la Baile Herculane si dupa saptamâna petrecuta în Bucuresti cu Pandhora si Alina, a urmat sa petrecem o saptamâna la malul marii, cu Silvia si Virgil.
Am calatorit din Bucuresti la Mahmudia cu autoturismul nostru, am lasat masina în parcare si pentru ruta Mahmudia - Sfântu Gheorghe am urcat pe vaporas. În port am fost asteptati de Silvia si Virgil si pâna la pesiune am mers cu o caruta trasa de cal ☺ (va urma).

Salutari din Sfântu Gheorghe

Albastru de Constanta

postare înscrisa la rubrica- Life in Pictures - initiata de Costin Comba

Excursie în Delta Dunării - Jurnal de vacantă (13)

La capătul Dunării bătrâne si jumătatea distantei dintre Polul Nord si Ecuator, se întinde cel mai tânăr tărâm al Europei, numit simplu "deltă". Este un spatiu mirific, de-o frumusete si-o sălbăticie care te cuceresc din prima clipa; odată văzut, se cuibareste în sufletul tău pentru ca mai târziu sa-ti incite dorul si sa te cheme spre el, din nou si din nou... Asa le povesteam fetitelor mele, cu ani în urma, pe drumul care ne ducea în prima vizita spre Delta Dunării.
Ma aflam din nou în drum spre paradisul păsărilor si al micilor vietuitoare, de data aceasta doar alaturi de sotul meu. Priveam pe geamul microbusului peisajele ce se derula rapid si crâmpeie din acea minunata vacanta de vara îmi reveneau în memorie. Oare de ce nu ne-am mai întors în Deltă?!

Cu o voce inflexibila, ghida povestea amanuntit despre pădurea Letea, despre codrul Babadag, despre lacul dulce Razim si cel sarat Sinoe, despre orase antice-romane si violet de Murighiol. Autocarul cu care ne deplasam era la fel de bătrân ca grupul de turisti germani, caruia ne-am alaturat în ideea de a efectua o excursie organizata, din teama, acum spun - nefondata, că pe cont propriu nu ne-am fi descurcat. Am simtit până în rinichi fiecare denivelare de teren (si au fost, nu glumă!), dar odată ajunsi la locul în care Dunărea devine Mare, aceste griji au dispărut. Aveam să urmăm cursul sinuos al apei, la bordul unei salupe elegante, cu fotolii moi, din piele de culoarea untului. Parcă prea mult lux dintr-o dată! :) Pe când briza ne mângâia usor obrajii, în fata ochilor fascinanta deltă începea sa-si arate farmecele. Lăsam în urmă satul si pontonul si aveam în fata ochilor doar apa tivita cu sălcii pitice. Ne aflam pe cel mai vechi brat al Dunării, bratul Sf. Gheorghe, pe care navigatia este doar de interes local. Pescărusii gălăgiosi, ne-au înconjurat si tipătul lor ne-a însotit pe mai tot parcursul plimbării.

La ora amiezii am coborât la Complexul Cormoran. Nerăbdători sa descoperim fineturilor bucătariei lipovenesti, am luat loc la masa rustic aranjată direct pe malul Dunării. Au fost aduse platouri cu scrumbii usor afumate, heringi cu ceapa si salată de vinete. Mi-a fost tare pofta dar am constatat ca vinetele nu sunt proaspete, asa ca m-am înfruptat doar cu pesti. Visam ca următorul fel de mâncare sa fie o ciorba de peste făcută la ceaun, dar nu a fost sa fie. Ni s-a adus portionat pe farfurie, câte o bucată de piept de pui si o felie de crap, cu garnitura de cartofi natur. Nu doar combinatia a fost ciudata, ci si gustul... puiul uscat si pestele foarte gras (un chelner tupeist ni l-a prezentat ca fiind salău! Ori a folosit cuvântul Zander doar sa se dea mare ca stie ceva germana, ori a crezut ca "suntem veniti cu pluta pe Dunăre" prima data în lumea bună!). Cartofii cu gust fad, erau palizi rău, semn ca fusesera fierti si reîncalziti de câteva ori în ultimele doua zile. La desert ne-a fost servită o "plăcinta traditională cu brânză". Zău ca m-am bucurat, dar... nu numai ca era rece, aproape înghetată, mai era si sărată-potroacă! Mi-am privit comesenii... toata lumea dezamăgita! Din cei 70 euro de presoană cât a costat excursia, meniul acesta nu facea mai mult de 30 de lei! Ne-am ridicat de la masă si am urmat ghida care ne-a invitat sa vizitam sătucul de vacantă. În spatele restaurantului am descoperit un mic paradis. Căsute din lemn vopsit în albastrul, cu acoperisuri din stuf, rondouri de trandafiri roz si o piscina îngrijită, asetptau cochete deschiderea sezonului.

Ne-am întors la bordul salupelor si am pornit din nou pe calea apei, să descoperim frumusetile naturii. Unduirea valurilor conferă uitarea locului de unde vii. Esti acolo unde fiecare clipa este o surpriză, unde nu trebuie decât sa fii atent la tot ce te-nconjoara si sa te bucuri.
Egrete albe sau cenusii ori câte o barza, pescuiesc ascunse sub boltile sălciilor pletoase. În urmatoarea clipa privirile-ti sunt atrase de fâlfâitul aripilor unui cormoran.
În stânga si în dreapta canalului, printre rădăcinile contorsionate ale frasinilor si arinilor, razele de soare străbat greu si jocul de umbre crează ciudătenii ce pot fi asemuite cu anaconde sau crocodili.


Dintr-o dată canalul se îngustează si stufarisul e atât de des, încât la trecerea cu salupa îl poti mângâia. În functie de adâncime, apele deltei îsi schimba nuantele din gri-tulbure în verde-închis, smarald, albastru sau albastru-închis. Ierburile acvatice formează si ele un splendid mozaic unduitor. Si din nou câmpul marin se lărgeste. Papura si rogozul se unduiesc sub pala vântului, pe insula nisipoasă din departare aterizează greoi doi pelicani.
Cuvintele sunt inutile aici. Privesti mut si coplesit de frumusetile ce te-nconjoară. Salupa se opreste în mijlocul unui covor imens de nuferi albi si galbeni. Aerul curat îti umple plamânii. Ai vrea sa opresti timpul si nu stii cui sa-i multumesti pentru privilegiul de care ai parte. Te înclini doar, pătruns de evlavie.
Pe cerul lipsit de nori, apare un cârd de rate sălbatice. Apropierea noastra de mlastină si stufaris produce agitatie. Bibilicile si ratele motate îsi stiga puii si dispar, lăsând în urma smocul de trestii tremurând.


Ne intersectam cu grupul de francezi ce a pornit din Neptun odată cu noi. Aparatele fotografice nu contenesc sa capteze imagini care să aducă bucurii si mai târziu - atunci când toate aceste trăiri unice vor deveni doar amintiri.
Înainte ca cohorda de tântari sa devina activă, suntem adusi din nou la tărm, unde bătrânul microbus ne asteaptă la umbra unui stejar.
Bineînteles că dupa o zi petrecută pe apă, ai nevoie neapărat să mergi la toaletă. Am aflat cu stupoare că asa ceva nu exista aici! Ni se spune pe-un ton atât de natural, sa mergem în tufisuri. N-am fost deloc încântată, dar m-am descurcat, neavând încotro. Au fost însă cu noi în grup doamne în vârstă, cu mers nesigur, sustinut de cârje... Din păcate în astfel de situatii, nu ai cum sa fii de ajutor...
Am urcat din nou în microbus, lasând în urma o haită de câini cu figuri triste.
Am făcut drumul înapoi, tăind în doua chihlimbarul lanurilor de secară sau galbenul verzui al câmpurilor de mustar, am traversat aceleasi sate, aceleasi intersectii, aceleasi lacuri si păduri. Am ajuns din nou în Neptun la asfintitul soarelui.
A fost o excursie frumoasă, pe care am fi dorit să o prelungim cu măcar încă trei zile, însă turul nostru de vacantă era abia la jumătate!
Ne vom întoarce cu siguranta, cândva, poate la anul, să savurăm o săptamână pe acest tărâm de poveste...

(va urma)