Jurnal de Vacanta de vara - Capitala în vara anului 2015 (3)

[continuare la "Capitala în vara anului 2015 (2)"]

Am ajuns la Muzeul Național al Țăranului Român cam la vremea la care noi deobicei serveam masa principala a zilei si pâna când a sosit Pandhora, am comandat câte o salata.
De data aceasta nu am avut timp sa vizitam muzeul - va ramâne pentru o alta vacanta. Acum am apreciat amenajarea spatiul alocat restaurantului. Piesele de mobilier putine, în stil rustic, creaza un ambient cald, ospitalier. Câteva zile mai târziu am aflat de la Alina ca salile aferente gazduiesc în mod regulat vernisaje, concerte, conferinţe - inclusiv grupa ei "Sezatoare - ia româneasca". Nici ca se poate un cadru mai potrivit!

Nici alegerea punctului nostru de întâlnire aici nu a fost întâmplatoare ☺ Plimbarea în compania Pandhorei a început pe Șoseaua Kiseleff. Denumita asa în onoarea contelui Pavel Kiseleff, soseaua face legatura între Piața Victoriei și Piața Presei Libere si reprezinta una din cele mai frumoase artere bucurestene, o strada cu vile scapate ca prin minune de la demolare în vremea regimului ceausist.
Departe de forfota Bucurestiului, curtea Mavrogheni surprinde în mod placut si neașteptat prin liniste si vegetatia bogata. O încântare pentru mine a fost sa descopar aici portretul în bronz al marelui Brâncuşi - opera a unui alt sculptor român de elita, artista Silvia Radu. Aici am aflat ca în timpul studiilor, Brâncuşi a cântat în strana bisericii şi a fost ipodiacon..

Biserica ridicata de domnitorul fanariot Nicolae Mavrogheni în anul 1787 dainuie si azi, încarcata de simboluri cosmogonice. Cunoscuta ca "Biserica Izvorul Tămăduirii" sau "Mânăstirea de la Cişmeaua Mavrogheni"aceasta a reprezentat în secolul XVIII "capătul podului Mogoşoaia" si a facut parte dintr-un complex ce cuprindea trei aşezăminte: "foişorul domnesc" - casa de agrement a domnitorului, biserica şi "vistieria apelor" - rezervorul principal, unde se colecta apa de izvor care alimenta întreaga reţea de cişmele înfiinţată de domnitor, ca primă măsură după instalarea sa pe tronul Ţării Româneşti.
Lângă biserică, domnitorul a înfiinţat şi spitalul numit "Filantropia"- care renovat şi extins, păstrează pâna astăzi acelaşi nume.
Încă de la întemeierea bisericii, aici a funcţionat si o scoala, devenita la scurt timp "Scoala de arte şi meserii". În anul 1870 aceasta a fost transformata în Monetărie de Stat (de unde si numele actual al strazii). Astazi cladirea a fost trecuta pe lista monumentelor istorice si în prezent funcţionează ca şcoală generală. Este o clădire bine păstrată, cu un farmec special conferit de ornamentele de ceramica smălţuită. Pe brâul superior din ceramica sunt înscrise numele unor mari personalitati ale epocii: Negruzzi, Sincai, Lazar, Alecsandri, Heliade-Radulescu, Asachi, Vacarescu, Balcescu.
Tipografia înfiintata aici de Nicolae Mavrogheni a editat lucrări emblematice pentru poporul român. Sub conducerea lui Ion Heliade Rădulescu, aici s-a tiparit "Curierul românesc" - prima gazetă în limba română, cu caractere chirilice. Tot aici a văzut lumina tiparului "Regulamentul Organic" - prima constituţie a României moderne, prima carte de muzică bisericească "în sistema nouă" din lume (modul în care se cântă şi astăzi).
În semn de înalta pretuie, locul de veci al lui Heliade-Radulescu este în curtea bisericii.

Mergând mai departe pe bulevard, am traversat parcul Kiseleff, am trecut pe lâna monumentul închinat poetului persan Omar Khayam si am ajuns în Piateta regelui Mihai I.
"Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului şi a Naţiunii. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie. Nu vad România de astazi ca pe o mostenire de la Parintii nostri, ci ca pe o tara pe care am luat-o cu împrumut de la copiii nostr." este înscris pe placa monumentului ridicat cu ocazia celei de-a 91- a sarbatoare a zilei de nastere a ultimului rege român.
Trecând pe lânga vilele de pe bulevard mi-a amintit de articolul Mihaelei. În spatele curtilor, încercând parca sa se ascunda de privirile curioase ale trecatorilor, se înalta cladiri elegante, cu o arhitectura deosebita. Unele sunt bine întretinute sau proaspat renovate, altele sunt darapanate si câteva sunt în curs de vâzare... M-am întrebat, oare câte milioane de euro costa o vila aici si cât de repede se gasesc cumparatori?!

În mod special mi-au placut Palatul Elisabeta, Casa Nicolae Titulescu si Bufetul ridicat după planurile arhitectului Ion Mincu.
Se însera când am ajuns la Arcul de Triumf. Am intrat în Parcul Herăstrău si l-am strabatut agale, povestind si oprindu-ne din loc în loc sa fotografiem câte ceva special - o floare, un grup statuar, o banca sau un simplu cos de gunoi.
Parcul era plin - trecatori singuratici sau în grupuri, biciclisti sau joggers, parea ca toata lumea a iesit sa savureze racoarea parcului la ceas de seara.

Timpul parea ca galopeaza! Când am ajuns la lac, era întuneric deabinele. Lebedele negre abia se mai distingeau. Ochii lor sclipeau în întuneric precum ochii de pisica.
Luminitele care se oglindeau în apa pareau ca danseaza în ritmul muzicii ce se auzea de undeva din apropierea debarcaderului. Era o zi de marti însa în parca domnea o atmosfera de weekend.
Capetele din Rondul Uniunii Europene aratau bizar în lumina rosie-portocalie a spoturilor.
Coloana infinitului abia se mai observa când am iesit din parc, în Piaţa Presei Libere.

Pandhora a comandat un taxi pentru noi si ne-am luat ramas bun, stabilind ca a doua zi sa ne reîntâlnim - de data aceasta pe Calea Victoriei, la Muzeul Național George Enescu.
Abia când am urcat în masina ne-am simtit picioarele obosite... În drum spre casa, din viteza taxiului, luminitele Bucurestiului se prelungeau ca flacarile în bataia vântului. (va urma)