Excercitiu de imaginatie literara "Duzina de cuvinte" (214): incapere, comoara, intalnire, caseta, fluturi, personaj, drum, cautare, viza, timp, fanfaronade, dual. . Tema: Ploaie de mai
Era tânara, supla, simpatica si de trei ani single, însa nu îsi facea griji. Stia ca mintea si corpul ei transmit în Univers semnale cum ca este momentan multumita asa, singura. Nu era în cautare de partener, nu era interesata de o eventuala întâlnire si nu avea timp pentru o relatie. Nu-si pierdea vremea nici pe Instagram, Blogspot, Wordpress sau Facebook, ca ceilalti din comilitonul ei. Nu avea nici macar conturi. Considera ca aceste asa numite “retele sociale” sunt doar platforme de fanfaronade, motiv pentru care trecea drept personaj ciudat pentru generatia secolului 21. Prioritatile din viata ei însa erau cu totul altele.
Era studenta la Kinetoterapie si lucra cu norma întreaga într-un studio fitness, ca antrenoare. Gasea combinatia ideala si facea totul cu multa placere. Optase pentru studiul dual pentru ca familia nu putea sa o sprijine si tare s-a bucurat cand a descoperit aceasta posibilitate cu autofinantare. Era ambitioasa si învatata sa lupte pentru ceea ce dorea, pentru ca nu primise niciodata nimic întins pe tava.
Acum, tocmai iesise de la cursuri si se îndrepta spre autogara. Cumpara biletul de calatorie si îl viza rutinat, fara sa priveasca caseta metalica de lânga usa autobuzului. Îsi cauta un loc la fereastra si îsi cupla castile de urechi la playerul mp3. Asculta un curs pentru facultate, intitulat “Comoara cea mai de pret a omului este sanatatea”. Era mai toata ziua pe drum si încerca sa foloseasca timpul cat mai eficient.
În fiecare zi dupa facultate, mergea la serviciu în celalalt capat al orasului, mereu cu acelasi autobuz. Privea pe fereastra mereu acelas peisaj, în diferite anotimpuri. Acum în fata ochilor se perindau copacii înfloriti de la marginea bulevardului si dintr-o data a simtit o durere puternica în cosul pieptului. Parca s-ar fi aflat într-o încapere cu aer comprimat si nu mai putea sa respire… A sarit de pe scaun si a coborât la prima statie. Si-a revenit dupa ce a inspirat de câteva ori adânc. Era un simptom clar de stres si automat si-a pus întrebarea oare ea ce face pentru propria-i sanatate?! Nimic! Lucreaza chiar si duminica, nu-si permite nici macar o zi libera! Ce dor i s-a facut de vremea când locuia cu bunica. O însotea saptamânal la plimbare în parc, admirau florile de sezon, recunosteau pasarile dupa ciripit… Povesteau mult si râdeau mereu… Acum nici nu-si mai amintea când a râs ultima oara cu pofta. De cele mai multe ori zâmbea mecanic, asa cum cerea profesia. Din dorinta de a face totul perfect si-a pierdut treptat autenticitatea. Viata ei de acum se desfasura dupa un orar strict, nu-si mai permitea nicio clipa de spontaneitate.
A scos telefonul din buzunar, a sunat la serviciu si a cerut o zi libera. S-a dus tinta în gradina botanica si s-a plimbat pe alei. A petrecut restul zilei în parc, admirând flori si copaci, observând gândacei, fluturi si albine si ascultând ciripit de pasarele. Când a început sa ploua, nu a fugit sa se ascunda sub pergola. S-a plimbat mai departe pe alei, a inspirit adânc parfumul parcului si a valsat printer picaturi. Ploaia de mai a trecut rapid si pe cer a aparut o frumusete de curcubeu. Sub acest semn astral, si-a promis ca va cere imediat sa lucreze doar jumatate de norma si ca va veni saptamânal în parc, sa se plimbe. Cu un surâs, a acceptat în gând chiar si ideea unei idile… Merita, avea abia 23 de ani!
Se afișează postările cu eticheta duzina. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta duzina. Afișați toate postările
vineri, 24 mai 2019
joi, 16 mai 2019
Îngerii pazitori - Duzina de cuvinte
Excercitiu de imaginatie literara "Duzina de cuvinte" (213): colet, foarfeca, parfum, drum, falfait, mesaje, pastile, curcubeu, husa, barca, zumzet, mustata. Tema: Ingerul pazitor
*
Ploua torential si nu mai facuse pauza de cateva ore. Vroia neaparat sa predea ultimul colet ca sa-si încheie tura.
Schimbă CD-ul si încercă sa regleze mai bine balansul în boxe când din sens opus, un autovehicol de mare tonaj alunecă pe asfaltul umed în directia lui. Trase cât putu de mult pe dreapta si “monstrul pe roti” trecu razant pe lânga el. A evitat accidental “la mustata” si acum îsi simtea inima batând de parcă încerca sa-i sparga pieptul.
Îsi vazura fiecare de drum ca si când nu s-ar fi întâmplat nimic.
**
Era ziua ei. Primise pe whats app zeci de mesaje de felicitare, însa înca nu gasise buna dispozitie pentru a raspunde. De azi-dimineata simtea o durere puternica de cap, dar nu vroia sa ia pastille. Era adepta “leacurilor babesti” si acum îsi pregatea o infuzie de ghimbir cu musetel.
Luă ibricul cu apa clocotind de pe foc, când tocmai sună cineva la usa. Turnă apa în cană, acoperi cu o farfurioara, lăsă totul pe marginea mesei si se grabi sa deschidă. În prag, un tânar zgribulit, cu parul ud si cearcane vinetii în jurul ochilor. Îl privi pret de câteva secunde si vazu cum picaturile de apa i se preling pe fata si pe gât si se opresc pe umerii tricoului. Curierul îi intise o cutie de carton alb, legata cu siret roz. Borborosi ceva în momentul în care din bucatarie se auzi un miorlait înfiorator si zgomote de portelan spart. Din trei pasi au fost amandoi în bucatarie - el o urma instinctiv, din dorinta de a ajuta.
Motanul zburlit îsi lingea o labuta. Nu se oparise, doar se speriase rau de aburul ce s-a ridicat din cana pe care probabil a vrut sa o cerceteze. Cei doi au râs si s-au apucat sa strânga cioburile împrastiate cât era bucataria de lunga. Apoi Ea l-a invitat pe El la un ceai si a pus din nou ibricul cu apa pe foc.
A luat apoi o foarfeca, a taiat snurul si a deschis pachetul. Dupa cum se astepta, era un parfum scump si o felicitare, trimise de parintii ei, ca în fiecare an cu ocazia zilei de nastere.
Dupa ce au baut ceaiul împreuna, El a îndraznit sa o invite la o plimbare. Tocmai se oprise ploaia si au hotarât sa iasa în parc.
***
La malul lacului în parc, batrânul barcagi ridică husa de pe barci. Din păpuris, un lebadoi agresiv a sarit la atac, crezând ca batrânul atenteaza la puii lui. Omul a alunecat cu cizmele de cauciuc si un picior i-a ramas întepenit sub ponton. Cu un fâlfâit puternic de aripi, pasarea s-a îndepartat multumita de victorie.
Împovarat de ani dar si de kilogramele în plus, batrânul s-a întins neputincios pe lemnele umede, sperând ca cineva sa treaca cât de curând pe malul lacului, sa-i elibereze laba piciorul din strânsoarea ca de menghina. Când a zarit cele doua siluete pe alee, a început sa stige cu toata puterea.
****
Soarele îsi desfacea timid razele si o frumusete de curcubeu îsi înalta arcul deasupra naturii proaspete. Din tufisuri se auzea zumzet de albinute. Aerul era curat si înmiresmat. Totul se înviorase dupa ploaie. Lui i se uscase tricoul de mult, ei îi trecuse ca prin minune durerea de cap. Se plimbau destinsi, umar lânga umar, constienti cumva de energia pozitiva care îi înconjura.
Un strigat disperat, a spulberat brusc magia. În dreptul pontonului, un batrân rotofei agita bratele, cerând ajutor. Au alergat la fata locului si fara prea mult efort, au eliberat din strânsoare piciorul bietului om. Au vrut sa cheme salvarea, sa-l trimita pe batrânel la un control medical, acesta însa a refuzat, multumindu-le calduros. A motivat “Batrânul lup-de-mare isi trateaza orice durere cu Rom!”. Ca semn de recunostinta, i-a invitat pe cei doi tineri sa faca o plimbare cu barca pe lac. Invitatia a fost acceptata.
*
 |
| https://www.cartim.ro/jocul-cuvintelor-213/ |
Schimbă CD-ul si încercă sa regleze mai bine balansul în boxe când din sens opus, un autovehicol de mare tonaj alunecă pe asfaltul umed în directia lui. Trase cât putu de mult pe dreapta si “monstrul pe roti” trecu razant pe lânga el. A evitat accidental “la mustata” si acum îsi simtea inima batând de parcă încerca sa-i sparga pieptul.
Îsi vazura fiecare de drum ca si când nu s-ar fi întâmplat nimic.
**
Era ziua ei. Primise pe whats app zeci de mesaje de felicitare, însa înca nu gasise buna dispozitie pentru a raspunde. De azi-dimineata simtea o durere puternica de cap, dar nu vroia sa ia pastille. Era adepta “leacurilor babesti” si acum îsi pregatea o infuzie de ghimbir cu musetel.
Luă ibricul cu apa clocotind de pe foc, când tocmai sună cineva la usa. Turnă apa în cană, acoperi cu o farfurioara, lăsă totul pe marginea mesei si se grabi sa deschidă. În prag, un tânar zgribulit, cu parul ud si cearcane vinetii în jurul ochilor. Îl privi pret de câteva secunde si vazu cum picaturile de apa i se preling pe fata si pe gât si se opresc pe umerii tricoului. Curierul îi intise o cutie de carton alb, legata cu siret roz. Borborosi ceva în momentul în care din bucatarie se auzi un miorlait înfiorator si zgomote de portelan spart. Din trei pasi au fost amandoi în bucatarie - el o urma instinctiv, din dorinta de a ajuta.
Motanul zburlit îsi lingea o labuta. Nu se oparise, doar se speriase rau de aburul ce s-a ridicat din cana pe care probabil a vrut sa o cerceteze. Cei doi au râs si s-au apucat sa strânga cioburile împrastiate cât era bucataria de lunga. Apoi Ea l-a invitat pe El la un ceai si a pus din nou ibricul cu apa pe foc.
A luat apoi o foarfeca, a taiat snurul si a deschis pachetul. Dupa cum se astepta, era un parfum scump si o felicitare, trimise de parintii ei, ca în fiecare an cu ocazia zilei de nastere.
Dupa ce au baut ceaiul împreuna, El a îndraznit sa o invite la o plimbare. Tocmai se oprise ploaia si au hotarât sa iasa în parc.
***
La malul lacului în parc, batrânul barcagi ridică husa de pe barci. Din păpuris, un lebadoi agresiv a sarit la atac, crezând ca batrânul atenteaza la puii lui. Omul a alunecat cu cizmele de cauciuc si un picior i-a ramas întepenit sub ponton. Cu un fâlfâit puternic de aripi, pasarea s-a îndepartat multumita de victorie.
Împovarat de ani dar si de kilogramele în plus, batrânul s-a întins neputincios pe lemnele umede, sperând ca cineva sa treaca cât de curând pe malul lacului, sa-i elibereze laba piciorul din strânsoarea ca de menghina. Când a zarit cele doua siluete pe alee, a început sa stige cu toata puterea.
****
Soarele îsi desfacea timid razele si o frumusete de curcubeu îsi înalta arcul deasupra naturii proaspete. Din tufisuri se auzea zumzet de albinute. Aerul era curat si înmiresmat. Totul se înviorase dupa ploaie. Lui i se uscase tricoul de mult, ei îi trecuse ca prin minune durerea de cap. Se plimbau destinsi, umar lânga umar, constienti cumva de energia pozitiva care îi înconjura.
Un strigat disperat, a spulberat brusc magia. În dreptul pontonului, un batrân rotofei agita bratele, cerând ajutor. Au alergat la fata locului si fara prea mult efort, au eliberat din strânsoare piciorul bietului om. Au vrut sa cheme salvarea, sa-l trimita pe batrânel la un control medical, acesta însa a refuzat, multumindu-le calduros. A motivat “Batrânul lup-de-mare isi trateaza orice durere cu Rom!”. Ca semn de recunostinta, i-a invitat pe cei doi tineri sa faca o plimbare cu barca pe lac. Invitatia a fost acceptata.
marți, 14 mai 2019
Simboluri regasite - Duzina de cuvinte
Excercitiu de imaginatie literara "Duzina de cuvinte" (211): vesmant, aglomerat, echipament, structura, candela, maraton, turla, cos, scobit, culoare, spatiu, special. Tema: Simbolul regasit
Ieri am vazut la tv un reportaj despre superba insula din Marea Baltica, insula Rügen. De mult o am pe lista cu teluri de vacanta si cândva, în viitorul apropiat, sper ca ma voi bucura si eu de briza marii si de frumusetea salbatica a acestei insule. Ceea ce însa m-a fascinat în acest film a fost scurta prezentare a unui atelier-galerie de arta. Proprietarii - Benjamin si Juliane, l-au numit sugestiv “O zi la mare” (“Ein Tag am Meer”). Ceea ce am vazut în acest atelier m-a impresionat atât de puternic, încât am cautat imediat mai multe informatii pe internet. Si am gasit ☺Ben si Jule, traiesc ceea ce eu doar visez sa pot face, cândva - mai mult ca probabil, într-o alta viata 😉.
Cei doi locuiesc la malul marii, simplu, decent, departe de centrul aglomerat, lasându-si în voie imaginatia si creativitatea sa faca ce le place. Ei nu sunt adeptii ideii “viata ca un maraton”, Ben si Jule traiesc linistiti, în perfecta armonie cu natura.
Ei fac plimbari lungi pe faleza cu cate un cos de rafie pe brat in care aduna tot ce le ofera plaja - scoici, pietre, alge, bucati de sfoara, chihlimbar, lemne si cioburi de sticla, erodate poate ani si ani de zile de nisip, de apa sarata a marii si uscate de vânt si soare. În atelier nu au echipament special, pentru ca practic ei nu schimba forma materialelor ci pastreaz structura acestora, transformându-le în obiecte de arta. Sunt partizani ai asa numitei “upcycling”. În mâna lor, fiecare ciot de lemn poate devein un personaj simpatic - o balena, un pirat sau un duh al marii. Orice bat scobit de crabi sau de vreun vierme de nisip, poate deveini breloc dupa ce capata o fata haioasa si vesmânt marinaresc. O scoica tuguiata poate fi folosita pe post de turla într-un tablou, un ghioc retezat de furtuna poate devein candela. Cu un strop de culoare si imens talent, cei doi creeaza tot felul de suveniruri, cercei, ceasuri de peretei si obiecte de decor, în cele mai diverse marimi. Întregul spatiu al atelierului e plin cu unicate ale caror singur numitor comun este tema marina. Pictand manual si folosind doar culori naturale, cei doi au creat un mic univers în care domneste armonia.
Cu siguranta, oricine va pasi pragul acestui atelier-expozitie va fi deosebit de încântat.
~~~~~~~~~~~
*Upcycling = un fel de reciclare, prin intermediul careia sunt selectate reziduri sau deseuri din mediul natural si mai departe, acestea sunt folosite în combinatii care le schimba si le ridica valoarea. Deasemenea, prin upcycling se reduce consumul de materie prima noua, se reduce consumul de energie si nivelul de contaminare al mediului natural.
Ieri am vazut la tv un reportaj despre superba insula din Marea Baltica, insula Rügen. De mult o am pe lista cu teluri de vacanta si cândva, în viitorul apropiat, sper ca ma voi bucura si eu de briza marii si de frumusetea salbatica a acestei insule. Ceea ce însa m-a fascinat în acest film a fost scurta prezentare a unui atelier-galerie de arta. Proprietarii - Benjamin si Juliane, l-au numit sugestiv “O zi la mare” (“Ein Tag am Meer”). Ceea ce am vazut în acest atelier m-a impresionat atât de puternic, încât am cautat imediat mai multe informatii pe internet. Si am gasit ☺Ben si Jule, traiesc ceea ce eu doar visez sa pot face, cândva - mai mult ca probabil, într-o alta viata 😉.
Cei doi locuiesc la malul marii, simplu, decent, departe de centrul aglomerat, lasându-si în voie imaginatia si creativitatea sa faca ce le place. Ei nu sunt adeptii ideii “viata ca un maraton”, Ben si Jule traiesc linistiti, în perfecta armonie cu natura.
Ei fac plimbari lungi pe faleza cu cate un cos de rafie pe brat in care aduna tot ce le ofera plaja - scoici, pietre, alge, bucati de sfoara, chihlimbar, lemne si cioburi de sticla, erodate poate ani si ani de zile de nisip, de apa sarata a marii si uscate de vânt si soare. În atelier nu au echipament special, pentru ca practic ei nu schimba forma materialelor ci pastreaz structura acestora, transformându-le în obiecte de arta. Sunt partizani ai asa numitei “upcycling”. În mâna lor, fiecare ciot de lemn poate devein un personaj simpatic - o balena, un pirat sau un duh al marii. Orice bat scobit de crabi sau de vreun vierme de nisip, poate deveini breloc dupa ce capata o fata haioasa si vesmânt marinaresc. O scoica tuguiata poate fi folosita pe post de turla într-un tablou, un ghioc retezat de furtuna poate devein candela. Cu un strop de culoare si imens talent, cei doi creeaza tot felul de suveniruri, cercei, ceasuri de peretei si obiecte de decor, în cele mai diverse marimi. Întregul spatiu al atelierului e plin cu unicate ale caror singur numitor comun este tema marina. Pictand manual si folosind doar culori naturale, cei doi au creat un mic univers în care domneste armonia.
Cu siguranta, oricine va pasi pragul acestui atelier-expozitie va fi deosebit de încântat.
~~~~~~~~~~~
*Upcycling = un fel de reciclare, prin intermediul careia sunt selectate reziduri sau deseuri din mediul natural si mai departe, acestea sunt folosite în combinatii care le schimba si le ridica valoarea. Deasemenea, prin upcycling se reduce consumul de materie prima noua, se reduce consumul de energie si nivelul de contaminare al mediului natural.
sâmbătă, 11 mai 2019
Gânduri in tacere - Duzina de cuvinte
Excercitiu de imaginatie literara "Duzina de cuvinte" (212): arbore, cetate, inima, pace, rost, apartinut, absolut, amintire, atemporala, indemn, infaptuire, balsam. Tema: Gand in tacere
Privesc tabloul lui Klimt „Copacul vietii” - una din cele mai renumite lucrari ale artistului austriac. Un arbore încarcat de simboluri… (apropo simboluri - am citit undeva ca în general, totul în jurul nostru este simbol, depinde doar cât de mult simbolism ne dam voie sa percepem).
Tabloul mi-a cucerit de mult inima. Cu toate ca artistul a apartinut curentului “Art nouveau” lucrarea aceasta este atemporala, prin faptul ca sunt folosite elemenete din arta Egiptului Antic - ochii si soimul, ca amintire a Zeului Horus, idee a eternitatii coplesitoare.
Ramurile spiralate si nenumaratii ochi din crengi par ca ma privesc direct, încercând sa ma hipnotizeze. Simt pace si armonie, percep un echilibru absolut în forme si culori.
Renuntând complet la perspectiva, Klimt a oferit egalitate deplina fiecarui element, însa a aseazat în plan central trunchiul copacului, precum o cetate. Tema tabloului nu este fara rost, copacul în sine este viata, iar coroana este creatia, un îndemn la evolutie, la înfaptuire, la frumos, simplu si distinct. Tabloul este un adevarat balsam pentru ochi si suflet.
Privesc tabloul lui Klimt „Copacul vietii” - una din cele mai renumite lucrari ale artistului austriac. Un arbore încarcat de simboluri… (apropo simboluri - am citit undeva ca în general, totul în jurul nostru este simbol, depinde doar cât de mult simbolism ne dam voie sa percepem).
Tabloul mi-a cucerit de mult inima. Cu toate ca artistul a apartinut curentului “Art nouveau” lucrarea aceasta este atemporala, prin faptul ca sunt folosite elemenete din arta Egiptului Antic - ochii si soimul, ca amintire a Zeului Horus, idee a eternitatii coplesitoare.
Ramurile spiralate si nenumaratii ochi din crengi par ca ma privesc direct, încercând sa ma hipnotizeze. Simt pace si armonie, percep un echilibru absolut în forme si culori.
Renuntând complet la perspectiva, Klimt a oferit egalitate deplina fiecarui element, însa a aseazat în plan central trunchiul copacului, precum o cetate. Tema tabloului nu este fara rost, copacul în sine este viata, iar coroana este creatia, un îndemn la evolutie, la înfaptuire, la frumos, simplu si distinct. Tabloul este un adevarat balsam pentru ochi si suflet.
luni, 15 aprilie 2019
Dansul lalelelor... si nu numai
Excercitiu de imaginatie literara "Duzina de cuvinte" (210): cuvintele, înflorit, capsa, urmarit, energie, gheara, sotron, absolut, harta, mapa, tunel, cires, templu. Tema: Dansul Lalelelor.
Am avut nepotelele pentru trei zile la noi. În prima zi am pictat oua decorative pentru Paste, sâmbata am facut o lunga plimbare în Gradina Botanica si duminica am fost la piscina termala. Fiecare zi a fost frumoasa, dar ziua petrecuta în parc ne-a încarcat cel mai mult cu energie pozitiva.
Gradina Botanica este un adevarat templu al florilor si indiferent de anotimp, ofera vizitatorilor o multime de surprize. Prima surpriza se afla în imediata apropiere a intrarii – careul cu flori de sezon. Saptamâna aceasta, lalelele si zambilele sunt reginele parcului. O multitudine de flori în culori si forme deosebite ne-au încântat privirile.
Au urmat pergolele cu iedera si liane, rondourile cu panselute, narcise, banuti, anemone si primule. Alte forme, alte combinatii de culori si alte parfumuri suave ne-au desfatat simturile. Dupa parerea mea, harta primita împreuna cu biletul de intrare este de prisos, pentru ca nu ai cum sa scapi vre-una din surprize daca urmezi drumul serpuitor. La fel cum nu se poate sa treci pe lânga fântâna arteziana fara sa te opresti. Cu câtiva ani în urma, aici a fost montat un sotron muzical. Acest loc atrage absolut orice copil. Mici sau mari, toti se amuza sa compuna o melodie prin sarituri într-un picior.
Ajunsi în fata intrarii în gradina japoneza, ne-am oprit pentru o poza hazlie la statuile nipone, apoi am trecut pe sub crengile de cires înflorit, ca printr-un tunel de floricele. Câta delicatete pot avea au aceste flori mici, alb-roz!
Fascinati am fost si de florile de magnoliu, dar si de florile de rododendron pe care le-am descoperit mai departe în parc. Fetele si-au bagat nasucurile în toate cupele florilor, abtinându-se cu greu sa nu le culeaga. Ca un compromis elegant, le-am permis sa-si puna câte o papadie la capsa de sus a fâsului.
În hala tropical, temperatura ridicata si umiditatea aerului mi-au aburit pe loc lentilele ochelarilor, motiv pentru care fetele au râs cu lacrimi. Am lasat hainele groase la garderoba si am pornit sa descoperim minunatiile de aici. Plante cu frunze ca pielea de crocodil, cu flori ca motul de curcan sau gheara de vulture în culorile penelor de papagal, ciorchini rosu-aprins, portocalu sau roz, trunchiuri blanoase de arbori, tuberose, hibiscus si mimoze, toate ne-au fascinat în egala masura.
Înainte de a iesi din Gradina Botanica, am facut o ultima oprire la hambarul ce adaposteste expozitiile temporare. Saptamâna aceasta expun elevii liceului local de arta, acuarele si picturi în acril inspirate din Gradina Botanica. Am întâlnit câtiva din micii-mari artisti pe aleile parcului, cu mapa pe genunchi, facând schite pentru urmatoarele lucrari. Multe din exponate ne-au atras atentia, doua însa m-au fermecat pur si simplu. Aici, cuvintele sunt de prisos, asa ca las imaginile sa vorbeasca mai departe…
Am avut nepotelele pentru trei zile la noi. În prima zi am pictat oua decorative pentru Paste, sâmbata am facut o lunga plimbare în Gradina Botanica si duminica am fost la piscina termala. Fiecare zi a fost frumoasa, dar ziua petrecuta în parc ne-a încarcat cel mai mult cu energie pozitiva.
Gradina Botanica este un adevarat templu al florilor si indiferent de anotimp, ofera vizitatorilor o multime de surprize. Prima surpriza se afla în imediata apropiere a intrarii – careul cu flori de sezon. Saptamâna aceasta, lalelele si zambilele sunt reginele parcului. O multitudine de flori în culori si forme deosebite ne-au încântat privirile.
Au urmat pergolele cu iedera si liane, rondourile cu panselute, narcise, banuti, anemone si primule. Alte forme, alte combinatii de culori si alte parfumuri suave ne-au desfatat simturile. Dupa parerea mea, harta primita împreuna cu biletul de intrare este de prisos, pentru ca nu ai cum sa scapi vre-una din surprize daca urmezi drumul serpuitor. La fel cum nu se poate sa treci pe lânga fântâna arteziana fara sa te opresti. Cu câtiva ani în urma, aici a fost montat un sotron muzical. Acest loc atrage absolut orice copil. Mici sau mari, toti se amuza sa compuna o melodie prin sarituri într-un picior.
Ajunsi în fata intrarii în gradina japoneza, ne-am oprit pentru o poza hazlie la statuile nipone, apoi am trecut pe sub crengile de cires înflorit, ca printr-un tunel de floricele. Câta delicatete pot avea au aceste flori mici, alb-roz!
Fascinati am fost si de florile de magnoliu, dar si de florile de rododendron pe care le-am descoperit mai departe în parc. Fetele si-au bagat nasucurile în toate cupele florilor, abtinându-se cu greu sa nu le culeaga. Ca un compromis elegant, le-am permis sa-si puna câte o papadie la capsa de sus a fâsului.
În hala tropical, temperatura ridicata si umiditatea aerului mi-au aburit pe loc lentilele ochelarilor, motiv pentru care fetele au râs cu lacrimi. Am lasat hainele groase la garderoba si am pornit sa descoperim minunatiile de aici. Plante cu frunze ca pielea de crocodil, cu flori ca motul de curcan sau gheara de vulture în culorile penelor de papagal, ciorchini rosu-aprins, portocalu sau roz, trunchiuri blanoase de arbori, tuberose, hibiscus si mimoze, toate ne-au fascinat în egala masura.
Înainte de a iesi din Gradina Botanica, am facut o ultima oprire la hambarul ce adaposteste expozitiile temporare. Saptamâna aceasta expun elevii liceului local de arta, acuarele si picturi în acril inspirate din Gradina Botanica. Am întâlnit câtiva din micii-mari artisti pe aleile parcului, cu mapa pe genunchi, facând schite pentru urmatoarele lucrari. Multe din exponate ne-au atras atentia, doua însa m-au fermecat pur si simplu. Aici, cuvintele sunt de prisos, asa ca las imaginile sa vorbeasca mai departe…
sâmbătă, 9 martie 2019
Salutari participantilor la MfC
Excercitiu de imaginatie literara "Duzina de cuvinte" (206): ronda, zambet, far, culoare, imprastia, mina, drag, poteci, noua, raza, minute, posibil.
Precum un far în blogosfera, MFC ghideaza fotografii amatori spre întâlnirea saptamânala de miercuri. Tabelul de înscriere se activeaza la miezul noptii si face posibil sa fim conectati pentru 24 de ore, indiferent în ce oras, tara sau continent locuim. Fotografiile înscrise sunt atât de diferite si de interesante, încât plimbarea de miercuri este ca o calatorie în cele mai interesante locuri ale lumii. Investind doar câteva minute, poti fi prezent la o noua expozitie de pictura în NY, la un concert în Sala ronda, pe malul Marii Mediterane, în parcul Güell sau pe Vârful Zugspitze.
Ca a surprins o floare, o raza de soare, un zâmbet de copil, mina expresiva a unui pisoi, umbra unei poteci sau o simpla pata de culoare pe caldarâm, fiecare imagine are menirea de a împrastia virtual buna-dispozitie. Va voi astepta mereu cu drag la MfC: Diana, Maria, Suzana, Cristi, Chiţurina, iwillneverlookback2017, Călător prin viață, puiulmamii, Zuzu, Carmen Eu, Lumea lui Alexandru, floarea bunica, ileana- carmen, Nima, Ioana, cafeneaua, Poteci de dor, ina02s, Cartim si Gina!
Precum un far în blogosfera, MFC ghideaza fotografii amatori spre întâlnirea saptamânala de miercuri. Tabelul de înscriere se activeaza la miezul noptii si face posibil sa fim conectati pentru 24 de ore, indiferent în ce oras, tara sau continent locuim. Fotografiile înscrise sunt atât de diferite si de interesante, încât plimbarea de miercuri este ca o calatorie în cele mai interesante locuri ale lumii. Investind doar câteva minute, poti fi prezent la o noua expozitie de pictura în NY, la un concert în Sala ronda, pe malul Marii Mediterane, în parcul Güell sau pe Vârful Zugspitze.
Ca a surprins o floare, o raza de soare, un zâmbet de copil, mina expresiva a unui pisoi, umbra unei poteci sau o simpla pata de culoare pe caldarâm, fiecare imagine are menirea de a împrastia virtual buna-dispozitie. Va voi astepta mereu cu drag la MfC: Diana, Maria, Suzana, Cristi, Chiţurina, iwillneverlookback2017, Călător prin viață, puiulmamii, Zuzu, Carmen Eu, Lumea lui Alexandru, floarea bunica, ileana- carmen, Nima, Ioana, cafeneaua, Poteci de dor, ina02s, Cartim si Gina!
miercuri, 27 februarie 2019
Clipa nefasta
"Jocul cuvintelor nr. 205" cu duzina de cuvinte: ceas, zâmbet, nedumerit, pasare, carte, iubire, risipitor, voce, alb, luminiș, cascadă, rabdare.
Accidentul s-a produs la ceas de seara... Nu-si mai poate misca piciorusele si socul i-a anihilat durerile. Respiră sacadat si mă priveste nedumerit. Îl strâng în brate si nu stiu cum sa îl ajut.
Pierd bucati din suflet pe drumul spre spital.
O echipa de medici îl preia de urgenta si ne asigura ca Leo este pe mâini bune. Asteptam, plângem si ne rugăm. Grijile năvălesc ca o cascadă...
În sala de asteptare, primim câte un ceai. Un ceai alb, risipitor de gânduri negre. Minutele curg, asteptarea e grea. Simt speranta zbatându-mi-se în stomac. E ca o pasare usoara, ce cauta în hătis calea spre luminis. Cred cu putere ca va reusi!
Se deschide usa, doctorita se îndreaptă spre noi. Mi se înmoaie genunchii. Cu voce blândă si zâmbet cald, ne spune ca operatia a decurs ca la carte. Daca pâna dimineată nu vor intervenii complicatii, Leo este salvat. Cu multa răbdare si iubire, în câteva saptamâni va învata din nou sa alerge si sa aibă încredere în propriile puteri.
Accidentul s-a produs la ceas de seara... Nu-si mai poate misca piciorusele si socul i-a anihilat durerile. Respiră sacadat si mă priveste nedumerit. Îl strâng în brate si nu stiu cum sa îl ajut.
Pierd bucati din suflet pe drumul spre spital.
O echipa de medici îl preia de urgenta si ne asigura ca Leo este pe mâini bune. Asteptam, plângem si ne rugăm. Grijile năvălesc ca o cascadă...
În sala de asteptare, primim câte un ceai. Un ceai alb, risipitor de gânduri negre. Minutele curg, asteptarea e grea. Simt speranta zbatându-mi-se în stomac. E ca o pasare usoara, ce cauta în hătis calea spre luminis. Cred cu putere ca va reusi!
Se deschide usa, doctorita se îndreaptă spre noi. Mi se înmoaie genunchii. Cu voce blândă si zâmbet cald, ne spune ca operatia a decurs ca la carte. Daca pâna dimineată nu vor intervenii complicatii, Leo este salvat. Cu multa răbdare si iubire, în câteva saptamâni va învata din nou sa alerge si sa aibă încredere în propriile puteri.
joi, 7 februarie 2019
Dilema Olimpiei
Excercitiu de imaginatie literara "Jocul cuvintelor nr.202" cu duzina de cuvinte: zi, fotografie, idee, fereastra, fila, concomitent, misiva, provocare, poveste, colibri, tropical, iasomie. Tema propusa: Dilema
Traia singura într-un apartament mic, confortabil, situat pe bulevardul principal. Scria nuvele si cu toate ca iesea foarte rar din casa, inspiratia îi venea privind lumea de la fereastra.
Examina multimea pestrita, alegea si îsi fixa atentia pe o anumita persoana careia îi observa aspectul fizic, îi examina gesturile, îi analiza îmbracamintea... Câteodata trecea o zi întreaga si fila alba tot intacta ramânea. Alta data dura doar câteva minute pâna când capta o idee. Se aseza la biroul si cuvintele îi veneau cu atâta usurinta, ca si când cineva i-ar fi dictat textul.
O chema Olimpia si nu tocmai întâmplator, folosea o masina de scris Olympia. Era în clasa a cincea când o primise în dar de la bunici. Percepuse cadoul ca pe o provocare în a-si urma visul de a deveni scriitoare. În timp, tastatura din portelan alb capatase formă concavă sub apasarea degetelor ei. Iubea sunetul tastelor la fel de mult ca si aroma cafelei de care era dependenta. Fiecare poveste pe care o scria la aceasta masina îi era publicata si avea succes. Atunci, la Gazeta scolii, acum, colabora cu aceeasi editura de peste doua decenii. Numele Olimpiei era cunoscut, dar nimeni nu stia cum arata, în afara de secretara care concomitent o ajuta si în menaj.
Nu avea prieteni si nu mai avea rude si singura ei mare bucurie, era când primea scrisori sau carti postale de la fostul logodnic. Le citea de zeci de ori si le aduna cu drag într-o cutie speciala, lânga coronita uscata din flori de iasomie pe care o purtase atunci, în ultima zi alaturi de el.
Dupa ce Olimpia a refuzat sa se casatoreasca cu el, sustinând ca maritisul i-ar îngradi cariera, acesta a plecat într-o calatorie fara sfârsit în jurul lumii. Nu s-au mai vazut niciodata si niciodata nu a avut o adresa la care sa-i fi putut raspunde. Doar el îi scria. Era un fel de pedeapsa, un mod al lui de a-i spune “(înca) nu sunt disponibil”.
Îl iubea chiar si acum, dupa atâtia zeci de ani, însa… decizia i-a apartinut doar ei si i-a fost respectata. Se întreba de multe ori, oare chiar nu ar mai fi devenit scriitoarea care este acum, daca s-ar fi casatorit?! Petrecea multe seri si nopti perpelindu-se cu întrebari, regrete si amintiri.
Astazi a primit o noua scrisoare. De fapt, ultima misiva continea o ciudata invitatie. Erau precizate locul si ora întâlnirii, imprimate pe o fotografie cu o plaja de tip tropical. Pe dosul romanticului peisaj, doua versuri din muzica grupului Pasarea Colibri. : “Caci spune-mi cine te-a mai purtat prin nori? / Si spune-mi cine te-a mai visat în culori?”*
Inima Olimpiei a început sa bata cu putere… Cum sa interpreteze invitatia?! Sa fie oare o a doua sansa? Este sau nu prea târziu, pentru ei?... Ce sa faca?!
~~~~~~~~~~~~~
*) versurile sunt din melodia : “Adio, deci pe curand”
Traia singura într-un apartament mic, confortabil, situat pe bulevardul principal. Scria nuvele si cu toate ca iesea foarte rar din casa, inspiratia îi venea privind lumea de la fereastra.
Examina multimea pestrita, alegea si îsi fixa atentia pe o anumita persoana careia îi observa aspectul fizic, îi examina gesturile, îi analiza îmbracamintea... Câteodata trecea o zi întreaga si fila alba tot intacta ramânea. Alta data dura doar câteva minute pâna când capta o idee. Se aseza la biroul si cuvintele îi veneau cu atâta usurinta, ca si când cineva i-ar fi dictat textul.
O chema Olimpia si nu tocmai întâmplator, folosea o masina de scris Olympia. Era în clasa a cincea când o primise în dar de la bunici. Percepuse cadoul ca pe o provocare în a-si urma visul de a deveni scriitoare. În timp, tastatura din portelan alb capatase formă concavă sub apasarea degetelor ei. Iubea sunetul tastelor la fel de mult ca si aroma cafelei de care era dependenta. Fiecare poveste pe care o scria la aceasta masina îi era publicata si avea succes. Atunci, la Gazeta scolii, acum, colabora cu aceeasi editura de peste doua decenii. Numele Olimpiei era cunoscut, dar nimeni nu stia cum arata, în afara de secretara care concomitent o ajuta si în menaj.
Nu avea prieteni si nu mai avea rude si singura ei mare bucurie, era când primea scrisori sau carti postale de la fostul logodnic. Le citea de zeci de ori si le aduna cu drag într-o cutie speciala, lânga coronita uscata din flori de iasomie pe care o purtase atunci, în ultima zi alaturi de el.
Dupa ce Olimpia a refuzat sa se casatoreasca cu el, sustinând ca maritisul i-ar îngradi cariera, acesta a plecat într-o calatorie fara sfârsit în jurul lumii. Nu s-au mai vazut niciodata si niciodata nu a avut o adresa la care sa-i fi putut raspunde. Doar el îi scria. Era un fel de pedeapsa, un mod al lui de a-i spune “(înca) nu sunt disponibil”.
Îl iubea chiar si acum, dupa atâtia zeci de ani, însa… decizia i-a apartinut doar ei si i-a fost respectata. Se întreba de multe ori, oare chiar nu ar mai fi devenit scriitoarea care este acum, daca s-ar fi casatorit?! Petrecea multe seri si nopti perpelindu-se cu întrebari, regrete si amintiri.
Astazi a primit o noua scrisoare. De fapt, ultima misiva continea o ciudata invitatie. Erau precizate locul si ora întâlnirii, imprimate pe o fotografie cu o plaja de tip tropical. Pe dosul romanticului peisaj, doua versuri din muzica grupului Pasarea Colibri. : “Caci spune-mi cine te-a mai purtat prin nori? / Si spune-mi cine te-a mai visat în culori?”*
Inima Olimpiei a început sa bata cu putere… Cum sa interpreteze invitatia?! Sa fie oare o a doua sansa? Este sau nu prea târziu, pentru ei?... Ce sa faca?!
~~~~~~~~~~~~~
*) versurile sunt din melodia : “Adio, deci pe curand”
vineri, 1 februarie 2019
Zidul
Cele 12 cuvinte propuse de Eddie pentru "Duzina de cuvinte"(201): cautare, imagine, foc, carte, semn, selectie, calauza, initiere, lipsa, data, litere, antet. Tema propusa: Zidul
Terminasem Facultatea de Litere si în urma unui concurs de selectie, primisem un angajament de proba la redactia unei reviste de turism. M-am prezentat emotionat la Biroul Personal tinând în mâna invitatia oficiala, cu antet, stampila si semnatura managerului. Dupa doua saptamâni de initiere, mi s-a încredintat un proiect de cercetare, de reusita caruia urma sa atârne decizia de angajare definitiva.
Chit ca eram toba de carte, nu puteam masca lipsa experientei profesionale si în acele momente, tare bine mi-ar fi prins sfatul unui coleg rutinat, dornic de a-mi fi calauza.
Aveam însa un singur coleg care poseda ceva mai multa experiență și cunoștințe practice, iar acesta s-a opus din start oricarei tentative a mea de a lega o conversatie. Lucram în aceeasi încapere, însa parca exista un zid între birourile noastre. Nu ma vedea, nu ma auzea… Singurul semn pe care mi-l adresa, era un salut scurt prin înclinarea capului, la începutul si la sfârsitul programului.
Culmea este ca în pauza de cafea, spunea colegilor din alte compartimente ca as fi un parvenit îngînfat. Situatia ajunsese sa ma preocupe mai mult decât proiectul la care lucram. Chiar si acasa, în timpul liber încercam sa ghicesc care ar putea fi cauza ostilitatii cu care ma trata. Stiindu-ma nevinovat, începusem sa ma gândesc ca poate are probleme personale si eu îmi plâng de mila în loc sa sar sa îl ajut. Ca sa scap de obsesie, m-am pus pe cautare. Am aflat unde locuieste si l-am urmarit. Nu a fost greu sa descopar ca logodnica lui era o fosta colega care întâmplator participase la acelasi concurs cu mine si... picase. As fi putut sa bag mâna în foc ca ei i se datora aceasta imagine gresita pe care o avea colegul despre mine. Am ales însa sa fiu îngaduitor si iertator, asa cum am fost întotdeauna cu superficialii. Poate cândva îsi va da singur seama ca nu am dorit decât sa fim colegi buni, în fond petrecem mai mult de jumatate de zi la serviciu.
Nu am mai sperat sa primesc sfaturi din partea nimanui, am învatat sa ma adaptez situatiei, sa ma bazez pe propriile mele cunostinte, sa cred în mine si sa devin mai puternic, mai ambițios. Am predat proiectul la data stabilita si am avut succes.
Soarta a facut ca cei doi - colegul si logodnica lui, sa se desparta exact în ziua în care eu am semnat contractul de angajare pe termen nelimitat.
Odata cu destramarea logodnei, s-a darâmat si zidul imaginar din biroul nostru. În fiecare zi a cazut câte un rând de caramida, pâna când în încapere a domnit atmosfera normala de colegialitate.
Terminasem Facultatea de Litere si în urma unui concurs de selectie, primisem un angajament de proba la redactia unei reviste de turism. M-am prezentat emotionat la Biroul Personal tinând în mâna invitatia oficiala, cu antet, stampila si semnatura managerului. Dupa doua saptamâni de initiere, mi s-a încredintat un proiect de cercetare, de reusita caruia urma sa atârne decizia de angajare definitiva.
Chit ca eram toba de carte, nu puteam masca lipsa experientei profesionale si în acele momente, tare bine mi-ar fi prins sfatul unui coleg rutinat, dornic de a-mi fi calauza.
Aveam însa un singur coleg care poseda ceva mai multa experiență și cunoștințe practice, iar acesta s-a opus din start oricarei tentative a mea de a lega o conversatie. Lucram în aceeasi încapere, însa parca exista un zid între birourile noastre. Nu ma vedea, nu ma auzea… Singurul semn pe care mi-l adresa, era un salut scurt prin înclinarea capului, la începutul si la sfârsitul programului.Culmea este ca în pauza de cafea, spunea colegilor din alte compartimente ca as fi un parvenit îngînfat. Situatia ajunsese sa ma preocupe mai mult decât proiectul la care lucram. Chiar si acasa, în timpul liber încercam sa ghicesc care ar putea fi cauza ostilitatii cu care ma trata. Stiindu-ma nevinovat, începusem sa ma gândesc ca poate are probleme personale si eu îmi plâng de mila în loc sa sar sa îl ajut. Ca sa scap de obsesie, m-am pus pe cautare. Am aflat unde locuieste si l-am urmarit. Nu a fost greu sa descopar ca logodnica lui era o fosta colega care întâmplator participase la acelasi concurs cu mine si... picase. As fi putut sa bag mâna în foc ca ei i se datora aceasta imagine gresita pe care o avea colegul despre mine. Am ales însa sa fiu îngaduitor si iertator, asa cum am fost întotdeauna cu superficialii. Poate cândva îsi va da singur seama ca nu am dorit decât sa fim colegi buni, în fond petrecem mai mult de jumatate de zi la serviciu.
Nu am mai sperat sa primesc sfaturi din partea nimanui, am învatat sa ma adaptez situatiei, sa ma bazez pe propriile mele cunostinte, sa cred în mine si sa devin mai puternic, mai ambițios. Am predat proiectul la data stabilita si am avut succes.
Soarta a facut ca cei doi - colegul si logodnica lui, sa se desparta exact în ziua în care eu am semnat contractul de angajare pe termen nelimitat.
Odata cu destramarea logodnei, s-a darâmat si zidul imaginar din biroul nostru. În fiecare zi a cazut câte un rând de caramida, pâna când în încapere a domnit atmosfera normala de colegialitate.
miercuri, 23 ianuarie 2019
POVESTE NETERMINATA
Cele 12 cuvinte propuse de Eddi penru "Duzina de cuvinte (200)": alee, anonim, luni, mesaje, cheie, aleatoriu, filigran, pasi, acceptare, nori, avara, fluturare. Tema propusa: Povesti neterminate
Aveam doar sase ani si eram de câteva luni orfana.
Am fost retrasa din orfelinatul supra-plin si plasata la o mânastire, în asteptarea actelor de înfiere. Aici eram doar o mâna de copii – “privilegiatii” carora autoritatea tutelara reusise sa le descopere vreo rubedenie. Nu legasem prietenii - eram toti tristi si foarte tacuti. Luam parte docili la programul zilnic, organizat special pentru noi. Doar noptile erau sonore. Imediat ce se dadea stingerea, din dormitorul comun se auzeau scâncete înabusite. Noptile aveam curaj sa dam frâu liber lacrimilor. Plânsul anonim ne facea bine, ne linistea sufletelele.
Nu voi uita niciodata ultima zi petrecuta aici. Dupa micul dejun, o maicuta m-a invitat sa fac câtiva pasi alaturi de ea, în parc. Toate maicutele aratau la fel, doar ca aceasta purta o cheie legata la centura ce-i strângea vesmintele în jurul taliei. Ne-am oprit pe alee în dreptul cladirii administrative. M-a privit cu ochii mari si albastri, ca un cer lipsit de nori si cu o fluturare de surâs pe buze, mi-a spus ca sunt o norocoasa. Urma sa fiu încredintata unei matusi de gradul doi.
Nu m-am bucurat. Stiam de la alti copii ca acele rude care asteapta zeci de mesaje din partea autoritatilor pentru a se prezenta sa ne înfieze, au cu totul alte motive decât dragostea.
Am fost invitata într-o încapere cu perdelute albe, brodate. Inspectorul de autoritate tutelară mi-a facut semn sa ma apropiu, în timp ce o asigura pe femeia asezata pe scaun, ca economiile parintilor, precum si pensia ce îmi revine, îi vor fi virate pe cont înca in cursul zilei. Am ghicit îndata firea avara a matusii si cât eram de mica, am înteles ca pentru ea, nu reprezint decât o sursa financiara – un venit aleatoriu.
Nu o cunoscusem niciodata înainte dar când s-a ridicat si s-a întors spre mine mi s-a parut ca o stiu de undeva - scunda, uscata si strâmba de slaba! Purta haine cenusii – o fusta lunga ponosita ce-i atingea vârful ghetelor si o camasa cu mâneci largi, din care bratele-i pareau si mai subtiri. Foarte agila, dintr-o singura miscare a fost lânga mine si când mi-a întins mâna, mi-a parut ca a sarit un sarpe sa ma muste. Cu voce pitigaiata si usoar tremurânda mi-a spus “Sunt tus-ta Veta”. Am privit-o îngrozita, sperând sa descopar totusi ceva placut pe chipul ei, însa nici macar cerceii în filigran cu pietre rubinii, ce atârnau sub basmaua neagra legata la spate nu reusisera sa dea lumina fetei smochinite.
Functionarul a zâmbit mecanic si si-a facut de lucru, ordonând pe masa actele proaspat semnate. Maicuta mi-a aratat valiza gata pregatita cu cele câteva lucrusoare ce-mi apartineau si m-a sarutat pe frunte. Nu am fost întrebata nimic si nimeni nu a asteptat din partea mea vre-un semn de acceptare… Am fost pur si simplu lasata sa plec alaturi de aceasta vrajitoare.
Aveam doar sase ani si eram de câteva luni orfana.Am fost retrasa din orfelinatul supra-plin si plasata la o mânastire, în asteptarea actelor de înfiere. Aici eram doar o mâna de copii – “privilegiatii” carora autoritatea tutelara reusise sa le descopere vreo rubedenie. Nu legasem prietenii - eram toti tristi si foarte tacuti. Luam parte docili la programul zilnic, organizat special pentru noi. Doar noptile erau sonore. Imediat ce se dadea stingerea, din dormitorul comun se auzeau scâncete înabusite. Noptile aveam curaj sa dam frâu liber lacrimilor. Plânsul anonim ne facea bine, ne linistea sufletelele.
Nu voi uita niciodata ultima zi petrecuta aici. Dupa micul dejun, o maicuta m-a invitat sa fac câtiva pasi alaturi de ea, în parc. Toate maicutele aratau la fel, doar ca aceasta purta o cheie legata la centura ce-i strângea vesmintele în jurul taliei. Ne-am oprit pe alee în dreptul cladirii administrative. M-a privit cu ochii mari si albastri, ca un cer lipsit de nori si cu o fluturare de surâs pe buze, mi-a spus ca sunt o norocoasa. Urma sa fiu încredintata unei matusi de gradul doi.
Nu m-am bucurat. Stiam de la alti copii ca acele rude care asteapta zeci de mesaje din partea autoritatilor pentru a se prezenta sa ne înfieze, au cu totul alte motive decât dragostea.
Am fost invitata într-o încapere cu perdelute albe, brodate. Inspectorul de autoritate tutelară mi-a facut semn sa ma apropiu, în timp ce o asigura pe femeia asezata pe scaun, ca economiile parintilor, precum si pensia ce îmi revine, îi vor fi virate pe cont înca in cursul zilei. Am ghicit îndata firea avara a matusii si cât eram de mica, am înteles ca pentru ea, nu reprezint decât o sursa financiara – un venit aleatoriu.
Nu o cunoscusem niciodata înainte dar când s-a ridicat si s-a întors spre mine mi s-a parut ca o stiu de undeva - scunda, uscata si strâmba de slaba! Purta haine cenusii – o fusta lunga ponosita ce-i atingea vârful ghetelor si o camasa cu mâneci largi, din care bratele-i pareau si mai subtiri. Foarte agila, dintr-o singura miscare a fost lânga mine si când mi-a întins mâna, mi-a parut ca a sarit un sarpe sa ma muste. Cu voce pitigaiata si usoar tremurânda mi-a spus “Sunt tus-ta Veta”. Am privit-o îngrozita, sperând sa descopar totusi ceva placut pe chipul ei, însa nici macar cerceii în filigran cu pietre rubinii, ce atârnau sub basmaua neagra legata la spate nu reusisera sa dea lumina fetei smochinite.
Functionarul a zâmbit mecanic si si-a facut de lucru, ordonând pe masa actele proaspat semnate. Maicuta mi-a aratat valiza gata pregatita cu cele câteva lucrusoare ce-mi apartineau si m-a sarutat pe frunte. Nu am fost întrebata nimic si nimeni nu a asteptat din partea mea vre-un semn de acceptare… Am fost pur si simplu lasata sa plec alaturi de aceasta vrajitoare.
joi, 17 ianuarie 2019
CAMERA DE EVADARE
Cele 12 cuvinte propuse de Eddi penru "Duzina de cuvinte (199)": opac, capcane, minte, gasire, ton, chei, timp, valori, scara, as, reusita, cifru. Tema propusa: "Amintiri arhivate"
Daca vrei sa faci ceva mai deosebit în timpul liber, invita-ti prietenii la o runda în “Escape room”. Este un joc de gasire a celei mai rapide modalitati de a iesi dintr-o încapere amenajata special, bazându-te pe logica, intuitie si spirit de observatie.
Inventat de japonezi si inspirat din filmele politiste, SF sau de aventura, jocul se desfasoara în camere concepute pe o anumita tema – o cabana de vânatoare, o sala cu oglinzi, un birou, o celula de puscarie, un salon de psihiatrie, o cabina de vapor ori de nava spatiala, o încapere dintr-o poveste cu vampiri, pirati sau din Egiptul antic - imaginatia organizatorilor nu are limite! Orice alegeti si indiferent de decor, principiul de desfasurare al jocului este acelasi. Si bineînteles, distractia se afla pe primul loc!
Primiti la intrare câteva indicatii pe care le pastrati în minte si apoi pe baza propriilor simturi, cautati obiectele ascunse, dati sensul corect simbolurilor, dezlegati ghicitoarea si reusita va va fi asigurata! Timp de o ora, echipa trebuie sa gaseasca si sa interpreteze o multime de semne, sa deschida câteva dulapuri cu cifru sau sertare cu chei si sa evite anumite capcane. Orice indiciu trebuie observant, indiferent ca sta ascuns sub un paravan opac sau pe un perete transparent.
În echipa nu exista o scara ierarhica si important este ca fiecare participant sa actioneze fara panica, sa se exprime clar, sa foloseasca un ton calm si sa asculte parerile celorlalti. Exuberanta, spontaneitatea si spiritul de echipa sunt adevaratele valori castigate în timpul acestui joc.
Daca ti-a placut experienta, arhiveaza-ti amintirile si foloseste-le pentru urmatoarea “camera de evadare”. Cunostintele dobândite vor fi ca un “as în mâneca” indiferent daca participi într-o noua grupa sau alaturi de aceeasi prieteni. Distractie placuta!
Daca vrei sa faci ceva mai deosebit în timpul liber, invita-ti prietenii la o runda în “Escape room”. Este un joc de gasire a celei mai rapide modalitati de a iesi dintr-o încapere amenajata special, bazându-te pe logica, intuitie si spirit de observatie.
Inventat de japonezi si inspirat din filmele politiste, SF sau de aventura, jocul se desfasoara în camere concepute pe o anumita tema – o cabana de vânatoare, o sala cu oglinzi, un birou, o celula de puscarie, un salon de psihiatrie, o cabina de vapor ori de nava spatiala, o încapere dintr-o poveste cu vampiri, pirati sau din Egiptul antic - imaginatia organizatorilor nu are limite! Orice alegeti si indiferent de decor, principiul de desfasurare al jocului este acelasi. Si bineînteles, distractia se afla pe primul loc!
Primiti la intrare câteva indicatii pe care le pastrati în minte si apoi pe baza propriilor simturi, cautati obiectele ascunse, dati sensul corect simbolurilor, dezlegati ghicitoarea si reusita va va fi asigurata! Timp de o ora, echipa trebuie sa gaseasca si sa interpreteze o multime de semne, sa deschida câteva dulapuri cu cifru sau sertare cu chei si sa evite anumite capcane. Orice indiciu trebuie observant, indiferent ca sta ascuns sub un paravan opac sau pe un perete transparent.
În echipa nu exista o scara ierarhica si important este ca fiecare participant sa actioneze fara panica, sa se exprime clar, sa foloseasca un ton calm si sa asculte parerile celorlalti. Exuberanta, spontaneitatea si spiritul de echipa sunt adevaratele valori castigate în timpul acestui joc.
Daca ti-a placut experienta, arhiveaza-ti amintirile si foloseste-le pentru urmatoarea “camera de evadare”. Cunostintele dobândite vor fi ca un “as în mâneca” indiferent daca participi într-o noua grupa sau alaturi de aceeasi prieteni. Distractie placuta!
miercuri, 9 ianuarie 2019
Parfumul unui vis
Cele 12 cuvinte propuse de Eddi penru editia 198 "Duzina de cuvinte": copil, iarna, rosu, hârtie, poem, cafea, lumina, foc, speranta, iubire, brad, multumesc. Tema propusa: Parfumul unui vis
Am pasit pe vârfuri în camera învaluita în lumina galbuie raspândita de lampadarul cu abajur din hârtie cerata. Bunica motaia în balansoar, învelita cu salul ei rosu tricotat. Motanul vargat, facut colacel, torcea fara griji în poala ei.
La dreapta bunicii, pe masuta, lânga vaza cu crengi proaspete de brad, erau pregatite cupele din cristal, dulceata de gutui si doza cu sita pentru pudra de scortisoara. De cealalta parte a masutei, în fotoliu, bunicul citea cu intonatie un poem dintr-un volum gros, cu coperti din piele. A abandonat lectura si a sarit sprinten ca un copil sa ma îmbratiseze. Apoi s-a dus la bucatarie sa puna de cafea. Motanul a sarit în urma lui si a zbughit-o pe usa. Bunica s-a trezit si vazându-ma, ochii ei albastri s-au luminat de bucurie.
Ca în fiecare duminica de iarna, le-am adus un pachetel cu smochine si bunica m-a sarutat pe amandoi obrajii.
Jarul din semineu era înca viu, am mai pus doua lemne pe foc si mi-am tras un taburel lânga masuta. Bunicul a sosit cu tavita de inox si cestile cu cafea aburinda. Ca sa ma rasfete, a desfacut pe-o farfurioara si o portocala, în forma unui nufar. Am întins mâna sa iau o feliuta si… am atins ceva blanos. Lânga mine se gudura Leo (foxterierul), lovind fotoliul cu codita lui în tactul unui metronom. M-a atins pe obraz cu boticul negru, ca o maslinuta.
L-am mângâiat si încet-încet, am realizat ca atipisem în balansoarul din fata semineului, învelita cu salul rosu tricotat de bunica. Pe masuta, în dreapta mea, se usca pe o farfurioara coaja unei portocale, taiata în forma de nufar - asa cum am învatat de la bunicul.
Dumnezeu sa-i odihneasca în pace! S-au dus la cer de câtiva zeci de ani, dar eu nu voi abandona nicicând speranta ca într-o buna zi îi voi reîntâlni, acolo sus, sa le multumesc înca o data pentru imensa iubire pe care mi-au daruit-o!
Am pasit pe vârfuri în camera învaluita în lumina galbuie raspândita de lampadarul cu abajur din hârtie cerata. Bunica motaia în balansoar, învelita cu salul ei rosu tricotat. Motanul vargat, facut colacel, torcea fara griji în poala ei.
La dreapta bunicii, pe masuta, lânga vaza cu crengi proaspete de brad, erau pregatite cupele din cristal, dulceata de gutui si doza cu sita pentru pudra de scortisoara. De cealalta parte a masutei, în fotoliu, bunicul citea cu intonatie un poem dintr-un volum gros, cu coperti din piele. A abandonat lectura si a sarit sprinten ca un copil sa ma îmbratiseze. Apoi s-a dus la bucatarie sa puna de cafea. Motanul a sarit în urma lui si a zbughit-o pe usa. Bunica s-a trezit si vazându-ma, ochii ei albastri s-au luminat de bucurie.Ca în fiecare duminica de iarna, le-am adus un pachetel cu smochine si bunica m-a sarutat pe amandoi obrajii.
Jarul din semineu era înca viu, am mai pus doua lemne pe foc si mi-am tras un taburel lânga masuta. Bunicul a sosit cu tavita de inox si cestile cu cafea aburinda. Ca sa ma rasfete, a desfacut pe-o farfurioara si o portocala, în forma unui nufar. Am întins mâna sa iau o feliuta si… am atins ceva blanos. Lânga mine se gudura Leo (foxterierul), lovind fotoliul cu codita lui în tactul unui metronom. M-a atins pe obraz cu boticul negru, ca o maslinuta.
L-am mângâiat si încet-încet, am realizat ca atipisem în balansoarul din fata semineului, învelita cu salul rosu tricotat de bunica. Pe masuta, în dreapta mea, se usca pe o farfurioara coaja unei portocale, taiata în forma de nufar - asa cum am învatat de la bunicul.
Dumnezeu sa-i odihneasca în pace! S-au dus la cer de câtiva zeci de ani, dar eu nu voi abandona nicicând speranta ca într-o buna zi îi voi reîntâlni, acolo sus, sa le multumesc înca o data pentru imensa iubire pe care mi-au daruit-o!
joi, 22 noiembrie 2018
Imaginea din oglinda
Exercitiu de imaginatie literara: Jocul cuvintelor (197) cu duzina de cuvinte: optimism, ograda, nai, sport, noroiat, stres, cariera, pariu, tare, plete, mustata, percutie. Tema jocului de cuvinte: Imaginea din oglinda.
Se afla în holul casei si înainte sa plece, se privi pret de câteva minute în oglinda mare de lânga intrare.
Era student la IATC si considera ca pe lânga talent, la fel de important în cariera profesionala este si aspectul fizic placut. Era înalt, suplu si musculos - investea la fel de mult timp în sport ca si în disciplinele învatamântului teatral. Avea parul blond-roscat, usor ondulat, purta plete lungi, barba si mustata tunse îngrijit. Figura lui amintea cumva de unul din cei trei mușchetari. Era însa un mușchetar modern - cu blugi, camasa în carouri taliata si... în loc de spada, "înarmat" cu telefon mobil. Zâmbi, amintindu-si ca a oscilat o vreme între Drept si Teatru. Acum era fericit ca a ales sa devina actor, pentru ca între timp, ura "ograda" politica.
Îsi apropie fata de oglinda si îsi facu cu ochiul, multumit de ceea ce vedea.
Paralel, observa în spatele lui un hanorac noroiat atârnat în cuier. Era al sorei lui. Clatina din cap si se întreba cu voce tare cum se poate oare sa fie rude de sânge de gradul întâi?! El atât de pedant si ea... Nu seamnau de loc! Mara purta parul scurt, era mica de înaltime si cu toate ca avea câteva kilograme în plus, nu parea sa-si faca stres din aceasta cauza! Nu-si frâna niciodata apetitul si mai mereu rontaia câte ceva. Se îmbraca foarte des în negru si hainele ei aveau forma de sac. Terminase liceul si se angajase pe timpul vacantei ca vânzatoare într-un magazin de instrumente muzicale, la raionul percutie. De curând se îndragostise de un tânar ce cânta pe strada, la nai. Ar fi putut sa puna pariu ca relatia aceasta nu va dura mai mult de o saptamâna, dar nu a facut nici un comentariu atunci când Mara i-a povestit, plina de optimism.
Se privi adânc în ochi, îsi scutura o scama imaginara de pe umar si cu acest gest împrastie parca si gândurile. Apasa senin clanta si porni în pas vioi spre sala de fitness.
Se afla în holul casei si înainte sa plece, se privi pret de câteva minute în oglinda mare de lânga intrare.
 |
| Musketeers Are All For Love (1993) |
Îsi apropie fata de oglinda si îsi facu cu ochiul, multumit de ceea ce vedea.
Paralel, observa în spatele lui un hanorac noroiat atârnat în cuier. Era al sorei lui. Clatina din cap si se întreba cu voce tare cum se poate oare sa fie rude de sânge de gradul întâi?! El atât de pedant si ea... Nu seamnau de loc! Mara purta parul scurt, era mica de înaltime si cu toate ca avea câteva kilograme în plus, nu parea sa-si faca stres din aceasta cauza! Nu-si frâna niciodata apetitul si mai mereu rontaia câte ceva. Se îmbraca foarte des în negru si hainele ei aveau forma de sac. Terminase liceul si se angajase pe timpul vacantei ca vânzatoare într-un magazin de instrumente muzicale, la raionul percutie. De curând se îndragostise de un tânar ce cânta pe strada, la nai. Ar fi putut sa puna pariu ca relatia aceasta nu va dura mai mult de o saptamâna, dar nu a facut nici un comentariu atunci când Mara i-a povestit, plina de optimism.
Se privi adânc în ochi, îsi scutura o scama imaginara de pe umar si cu acest gest împrastie parca si gândurile. Apasa senin clanta si porni în pas vioi spre sala de fitness.
joi, 15 noiembrie 2018
Jurnalul unei povesti neterminate…
Exercitiu de imaginatie literara: Jocul cuvintelor (196) cu duzina de cuvinte: fanfaron, camasa, zorzon, cartonas, cutremur, stiinta, baterii, bombeu, palarie, pana, buzunar, nasture. Tema: Jurnalul unei povesti neterminate…
Joi, ora 10am
Nu am mai scris de mult în jurnal, pentru ca în viata mea nu a fost nimic deosebit. Însa evenimentele din ultimele zile de la serviciu - legate de fostul nostru coleg Colin, trebuie neaparat consemnate.
Ca era un farfaron, stia toata lumea. Se amesteca în orice discutie si dadea mereu sfaturi, fara sa fie rugat. Pâna si numele lui era ciudat: Colin Piperi…
Sunt sigura ca era constient ca nu este simpatizat si poate de aceea avea o placere deosebita sa ne calce pe toti pe bombeu.
Obisnuia sa-si dea parul cu gel si purta zilnic o camasa alba, careia îi lasa deschis primul nasture la gât. Avea mereu un pix mare argintiu înfipt în buzunar si acesta nu era singurul zorzon pe care-l afisa cu fala. La cureaua de la blugi, lasa sa atârne mereu la vedere un brelog cu logo-ul BMW si pe muchia gulerului avea o insigna a unei asociatii pentru muzica si arta (noi – colegii, nu ni-l putem imagina pe Colin cântând la vreun instrument).
Luni dimineata, fara stiinta conducerii, s-a autonumit “sef de compartiment”. A scris titulatura pe un cartonas pe care l-a lipit pe usa de sticla a biroului si ne-a comunicat folosind un ton autoritar, ca de azi înainte vrea sa fie informat în legatura cu orice proiect pe care îl avem în lucru. În prima clipa am crezut ca este o gluma, am observant însa ca vorbeste serios. Ceva pe fata lui se schimbase… nu mai era doar atitudinea aceea de sarcasm cu care eram toti obisnuiti, era altceva… Daca ma gândesc acum - dupa ce am aflat tot ce s-a petrecut, parca atunci, ochii îi licareau a nebunie! Sa revin însa la fapte: toata lumea l-a ignorat pe moment si in dupa-amiaza aceleiasi zile a fost convocat în biroul Personal. Ulterior am aflat ca i-a fost înmânata înstiintarea de concediere. Sub privirile noastre stupefiate, Colin si-a luat haina si geanta “Diplomat” si a plecat nervos, fara sa ne adreseze vreun cuvânt.
Marti dimineata, am aflat ca aseara, seful biroului Personal a fost calcat de o masina, pe trecerea de pietoni din fata firmei. Vestea a venit ca un cutremur. Nu exista martori si în afara de victima, pe sosea a ramas doar o palarie straina. Politia face cercetari si suspectul principal este Colin, care a disparut fara urma de la domiciliu.
La perchezitia biroului, s-a descoperit ca unul din sertarele mesei lui de lucru este plin cu baterii… ca este sau nu relevant, nu stie înca nimeni. Oricum, ne simtim toti ca într-un film politist. Pe urmele conspiratiei…
Astazi am fost rugati sa dam scurte declaratii si în câteva cuvinte sa-l caracterizam pe colegul Piperi Colin.
Am privit coala alba si am încercat sa-mi adun gândurile. Si dintr-o data mi-a fost clar! Inseşi literele din numele suspectului poarta un semnal de alarma: piPERI COLin! Era oare numele lui adevarat?!
Joi, ora 10am
Nu am mai scris de mult în jurnal, pentru ca în viata mea nu a fost nimic deosebit. Însa evenimentele din ultimele zile de la serviciu - legate de fostul nostru coleg Colin, trebuie neaparat consemnate.Ca era un farfaron, stia toata lumea. Se amesteca în orice discutie si dadea mereu sfaturi, fara sa fie rugat. Pâna si numele lui era ciudat: Colin Piperi…
Sunt sigura ca era constient ca nu este simpatizat si poate de aceea avea o placere deosebita sa ne calce pe toti pe bombeu.
Obisnuia sa-si dea parul cu gel si purta zilnic o camasa alba, careia îi lasa deschis primul nasture la gât. Avea mereu un pix mare argintiu înfipt în buzunar si acesta nu era singurul zorzon pe care-l afisa cu fala. La cureaua de la blugi, lasa sa atârne mereu la vedere un brelog cu logo-ul BMW si pe muchia gulerului avea o insigna a unei asociatii pentru muzica si arta (noi – colegii, nu ni-l putem imagina pe Colin cântând la vreun instrument).
Luni dimineata, fara stiinta conducerii, s-a autonumit “sef de compartiment”. A scris titulatura pe un cartonas pe care l-a lipit pe usa de sticla a biroului si ne-a comunicat folosind un ton autoritar, ca de azi înainte vrea sa fie informat în legatura cu orice proiect pe care îl avem în lucru. În prima clipa am crezut ca este o gluma, am observant însa ca vorbeste serios. Ceva pe fata lui se schimbase… nu mai era doar atitudinea aceea de sarcasm cu care eram toti obisnuiti, era altceva… Daca ma gândesc acum - dupa ce am aflat tot ce s-a petrecut, parca atunci, ochii îi licareau a nebunie! Sa revin însa la fapte: toata lumea l-a ignorat pe moment si in dupa-amiaza aceleiasi zile a fost convocat în biroul Personal. Ulterior am aflat ca i-a fost înmânata înstiintarea de concediere. Sub privirile noastre stupefiate, Colin si-a luat haina si geanta “Diplomat” si a plecat nervos, fara sa ne adreseze vreun cuvânt.
Marti dimineata, am aflat ca aseara, seful biroului Personal a fost calcat de o masina, pe trecerea de pietoni din fata firmei. Vestea a venit ca un cutremur. Nu exista martori si în afara de victima, pe sosea a ramas doar o palarie straina. Politia face cercetari si suspectul principal este Colin, care a disparut fara urma de la domiciliu.
La perchezitia biroului, s-a descoperit ca unul din sertarele mesei lui de lucru este plin cu baterii… ca este sau nu relevant, nu stie înca nimeni. Oricum, ne simtim toti ca într-un film politist. Pe urmele conspiratiei…
Astazi am fost rugati sa dam scurte declaratii si în câteva cuvinte sa-l caracterizam pe colegul Piperi Colin.
Am privit coala alba si am încercat sa-mi adun gândurile. Si dintr-o data mi-a fost clar! Inseşi literele din numele suspectului poarta un semnal de alarma: piPERI COLin! Era oare numele lui adevarat?!
vineri, 9 noiembrie 2018
Cufarul cu amintiri
Duzina de cuvinte (194): pisica, vrajitor, dovleac, inel, liliac, revista, fan, cazan, matura, ceata, pelerina, cusma. Tema jocului de cuvinte: Cufarul cu amintiri
Cartea a fost pentru mine cadoul care mi-a facut întotdeauna placere si pasiunea pentru citit mi-a fost insuflata de catre parinti si bunici deja din vremea când înca nu cunosteam literele. Aveam pe atunci multe carti ilustrate, cu povesti pe cele mai variate teme. Îmi placea mult sa mi se citeasca, dar chiar si atunci când adultii nu aveau timp, petreceam ore în sir rasfoind singura paginile imprimate, imaginându-mi alte povesti inspirate de desenele care împodobeau aceste carti pentru prescolari.
Multe din carti le-am daruit de-a lungul anilor, unele le-am citit si fetitelor mele, altele le-am dat cu împrumut si nu mi-au mai fost returnate. Câteva însa - cele mai frumoase, nu m-am îndurat sa le înstrainez. Le pastrez si astazi într-un cufar, în podul casei. Când ma cuprinde nostalgia, cu precadere în serile de toamna când ceata se lasa grea peste oras, urc scarile în pod. Desfac încuietoarea cu inel metalic si deschid cu emotie capacul. Mereu cu emotie. Balamalele scârtâie prelung, ca si când duhul cufarului mi-ar adresa un salut prietenesc – doar ne cunoastem de o viata!
Lada e plina cu albume si carti. Îmi amintesc ca într-o vreme am fost fan al povestilor cu zâne si vrajitori. Odata - sa fi avut vreo sase anisori, am chiar fost la un spectacol de iluzionism. Pe scena a aparut un vrajitor înalt, cu joben, pelerina si baston si prima lui scamatorie a fost sa scoata un iepuras alb din joben. Iepurasul a fost imediat transformat în mielut pentru ca apoi, acesta sa fie transformat într-o cusma de cioban. Ce am mai aplaudat! Cât ne-am mai minunat! Habar n-am cum i-au reusit magiile, dar stiu cât de usor pot fi facuti copiii fericiti!
Multa vreme am visat ca voi deveni si eu cândva vrajitoare. Nu din acelea rele, care râd hidos, prepara elixiruri în cazan si zboara calare pe matura! Nuuu! Mi-am dorit sa fiu vrajitoare buna, o zâna ca cea care a ajutat-o pe Cenusareasa si a transformat sase soricei în cai nazdravani si un dovleac în caleasca aurie printr-o simpla atingere de bagheta. Cumva... visul mi s-a îndeplinit pentru câteva ore, pe când aveam vreo 10 ani. Am fost "zâna cea buna" în sceneta Cinderella - în limba engleza, la serbarea de sfârsit de an scolar. ☺ Dar vraji, nu am reusit niciodata sa fac. Paralel, am sperat ca macar voi primi cândva, cumva, un creion fermecat. Serialul polonez de desene animate mi-a alimentat mult timp imaginatia, pâna când am abandonat definitiv si aceasta speranta ;-) Din acel moment am dorit sa fiu cuminte, harnica si vesela, asa ca Martine - eroina din cartile belgiene superb ilustrate. Martine a devenit idealul meu de fetita si tare mi-am dorit sa am si eu un catel pe care sa-l cheme Patapouf si o pisica Moustasche. Cât de mult am iubit aceste carti! Mama a descoperit în anii '70 titlul într-o revista si de atunci, mi-a cumparat fiecare carticica ce prezenta o noua aventura a Martinei: Martine la Gradina Zoo, Martine cu bicicleta, Martine la ora de balet, Martine ajuta la treburile casnice... Povestile Martinei mi-au însotit anii copilariei si mai târziu, au intrat si în viata fetitelor mele. Acum asteapta cuminti, sa fie descoperite de alte mânute de copii - eu sper, cândva de ale nepoteilor mei.
Mângâi copertile, rasfoiesc câteva pagini... Din "Martine si serbarea florilor" se desprinde ceva diafan ce pluteste spre podea. Ca un fluture. Este o floare presata, o ramurica de liliac. Liliacul parfumat din gradina bunicilor... dar casa bunicilor nu mai exista de peste douazeci de ani... Doamne, cum trece timpul!
Cartea a fost pentru mine cadoul care mi-a facut întotdeauna placere si pasiunea pentru citit mi-a fost insuflata de catre parinti si bunici deja din vremea când înca nu cunosteam literele. Aveam pe atunci multe carti ilustrate, cu povesti pe cele mai variate teme. Îmi placea mult sa mi se citeasca, dar chiar si atunci când adultii nu aveau timp, petreceam ore în sir rasfoind singura paginile imprimate, imaginându-mi alte povesti inspirate de desenele care împodobeau aceste carti pentru prescolari.
Multe din carti le-am daruit de-a lungul anilor, unele le-am citit si fetitelor mele, altele le-am dat cu împrumut si nu mi-au mai fost returnate. Câteva însa - cele mai frumoase, nu m-am îndurat sa le înstrainez. Le pastrez si astazi într-un cufar, în podul casei. Când ma cuprinde nostalgia, cu precadere în serile de toamna când ceata se lasa grea peste oras, urc scarile în pod. Desfac încuietoarea cu inel metalic si deschid cu emotie capacul. Mereu cu emotie. Balamalele scârtâie prelung, ca si când duhul cufarului mi-ar adresa un salut prietenesc – doar ne cunoastem de o viata!
Lada e plina cu albume si carti. Îmi amintesc ca într-o vreme am fost fan al povestilor cu zâne si vrajitori. Odata - sa fi avut vreo sase anisori, am chiar fost la un spectacol de iluzionism. Pe scena a aparut un vrajitor înalt, cu joben, pelerina si baston si prima lui scamatorie a fost sa scoata un iepuras alb din joben. Iepurasul a fost imediat transformat în mielut pentru ca apoi, acesta sa fie transformat într-o cusma de cioban. Ce am mai aplaudat! Cât ne-am mai minunat! Habar n-am cum i-au reusit magiile, dar stiu cât de usor pot fi facuti copiii fericiti!
Multa vreme am visat ca voi deveni si eu cândva vrajitoare. Nu din acelea rele, care râd hidos, prepara elixiruri în cazan si zboara calare pe matura! Nuuu! Mi-am dorit sa fiu vrajitoare buna, o zâna ca cea care a ajutat-o pe Cenusareasa si a transformat sase soricei în cai nazdravani si un dovleac în caleasca aurie printr-o simpla atingere de bagheta. Cumva... visul mi s-a îndeplinit pentru câteva ore, pe când aveam vreo 10 ani. Am fost "zâna cea buna" în sceneta Cinderella - în limba engleza, la serbarea de sfârsit de an scolar. ☺ Dar vraji, nu am reusit niciodata sa fac. Paralel, am sperat ca macar voi primi cândva, cumva, un creion fermecat. Serialul polonez de desene animate mi-a alimentat mult timp imaginatia, pâna când am abandonat definitiv si aceasta speranta ;-) Din acel moment am dorit sa fiu cuminte, harnica si vesela, asa ca Martine - eroina din cartile belgiene superb ilustrate. Martine a devenit idealul meu de fetita si tare mi-am dorit sa am si eu un catel pe care sa-l cheme Patapouf si o pisica Moustasche. Cât de mult am iubit aceste carti! Mama a descoperit în anii '70 titlul într-o revista si de atunci, mi-a cumparat fiecare carticica ce prezenta o noua aventura a Martinei: Martine la Gradina Zoo, Martine cu bicicleta, Martine la ora de balet, Martine ajuta la treburile casnice... Povestile Martinei mi-au însotit anii copilariei si mai târziu, au intrat si în viata fetitelor mele. Acum asteapta cuminti, sa fie descoperite de alte mânute de copii - eu sper, cândva de ale nepoteilor mei.
Mângâi copertile, rasfoiesc câteva pagini... Din "Martine si serbarea florilor" se desprinde ceva diafan ce pluteste spre podea. Ca un fluture. Este o floare presata, o ramurica de liliac. Liliacul parfumat din gradina bunicilor... dar casa bunicilor nu mai exista de peste douazeci de ani... Doamne, cum trece timpul!
joi, 8 noiembrie 2018
Naluca din padure
Duzina de cuvinte (195): veioza, coasa, drept, design, intens, mustata, scena, geana, crez, inima, paste, cioc. Tema jocului de cuvinte: Naluca din padure.
Am plecat sa petrecem weekendul la o cabana vânatoreasca, direct in inima padurii, doar eu, mama si tata. Ce bucurie! Mi-am pregatit cu emotie rucsacul si cea mai mare grija a fost sa nu uit sa iau lanterna si binoclul.
Pentru ca tocmai învatam la zoologie despre animalele padurilor carpatine, tata mi-a promis ca vom cerceta padurea si ne vom posta în punctele de observatie ale vânatorilor, sa privim din directa lor apropiere cerbii sau caprioarele, vulpile, ursii sau poate mistretii. E drept ca sunt doar în clasa a IV-a, dar alaturi de tata nu mi-e frica de nimic!
Am pornit vineri dupa-amiaza si am ajuns la cabana pe înserate. Abia ce am descarcat bagajele din porbagajul masinii, ca telefonul tatei a si sunat.
Tata este inginer de design industrial, ne spune mereu ca nu are niciun crez politic si nici nu urmareste sa urce pe scara ierarhica a întreprinderii, însa atunci când este vorba despre proiectele lui, se implica atât de intens, ca uita de familie si promisiunile facute… Ca acum!
Mama s-a obisnuit cu plecarile lui neasteptate, a renuntat de mult sa-i faca vreo scena. Si-a scos din poseta lucrul de mâna si s-a îndreptat tacuta spre fotoliul din coltul sufrageriei. A deschis veioza si a început sa coasa la fata de masa în care pare ca-si împunge de luni de zile toate supararile.
Înainte sa plece, tata s-a aplecat la urechea mea si mi-a promis ca mâine dimineata va fi din nou aici si mi-a soptit: “Sa ai grija de mama. Ramâi barbat în casa, am mare incredere în tine”. Mi-a dat un pupic, m-a zgâriat usor pe obraz cu mustata si a iesit. Am ramas privind în gol spre usa de la intrare. Deasupra ei, un uliu cu cioc încovoiat si aripile desfacute ca pentru atac ma pironise cu privirea. Un sentiment ciudat m-a cuprins si ideea ca ne paste o mare primejdie nu mi-a mai dat pace. N-am pus geana-pe-geana si întreaga noapte am privit pe geam.
Sfertul de luna ce atârna pe cerul de cerneala, învaluia totul într-o lumina pala si laptoasa. Brazii de la marginea padurii pareau acoperiti cu cearceafuri. Se unduiau si se înfoiau în bataia vântului, ca stafiile. Umbrele pe care le aruncau dadeau impresia ca cineva alearga pe carare. La un moment dat, în spatele copacilor chiar am vazut doua luminite si mi s-a parut ca aud un huruit. Luminitele au devenit tot mai mari, huruitul a devenit tot mai puternic… Din ce in ce mai aproape - ca abia m-am stapânit sa nu fug în dormitor, la mama. Mi-era frica, însa eram curios – trebuia sa stiu ce e naluca ce da târcoale cabanei. Inima îmi batea cu putere si mi se uscase gura… Luminile au disparut la marginea gardului. Huruitul a încetat brusc. Mi-am frecat ochii, încercând sa deslusesc ce se întâmpla acolo, departe în semi-întuneric. O umbra neagra parea ca se furiseaza spre portita… Pata neagra a devenit tot mai mare si a ajuns la usa de la intrare. Cred ca daca as fi vrut sa tip, nu as fi avut glas. Când am auzit clanta, m-am ascuns în spatele draperiei si am ciulit urechile. Am auzit pasii pe scari, pâna în dreptul camerei mele.
-Stefan, nu dormi?
Am recunoscut glasul tatalui si i-am sarit în brate. Cu vocea gâtuita de emotie am bânguit: “Situatia este sub control. Misiune îndeplinita!”
Am plecat sa petrecem weekendul la o cabana vânatoreasca, direct in inima padurii, doar eu, mama si tata. Ce bucurie! Mi-am pregatit cu emotie rucsacul si cea mai mare grija a fost sa nu uit sa iau lanterna si binoclul.
Pentru ca tocmai învatam la zoologie despre animalele padurilor carpatine, tata mi-a promis ca vom cerceta padurea si ne vom posta în punctele de observatie ale vânatorilor, sa privim din directa lor apropiere cerbii sau caprioarele, vulpile, ursii sau poate mistretii. E drept ca sunt doar în clasa a IV-a, dar alaturi de tata nu mi-e frica de nimic!
Am pornit vineri dupa-amiaza si am ajuns la cabana pe înserate. Abia ce am descarcat bagajele din porbagajul masinii, ca telefonul tatei a si sunat.
Tata este inginer de design industrial, ne spune mereu ca nu are niciun crez politic si nici nu urmareste sa urce pe scara ierarhica a întreprinderii, însa atunci când este vorba despre proiectele lui, se implica atât de intens, ca uita de familie si promisiunile facute… Ca acum!
Mama s-a obisnuit cu plecarile lui neasteptate, a renuntat de mult sa-i faca vreo scena. Si-a scos din poseta lucrul de mâna si s-a îndreptat tacuta spre fotoliul din coltul sufrageriei. A deschis veioza si a început sa coasa la fata de masa în care pare ca-si împunge de luni de zile toate supararile.
Înainte sa plece, tata s-a aplecat la urechea mea si mi-a promis ca mâine dimineata va fi din nou aici si mi-a soptit: “Sa ai grija de mama. Ramâi barbat în casa, am mare incredere în tine”. Mi-a dat un pupic, m-a zgâriat usor pe obraz cu mustata si a iesit. Am ramas privind în gol spre usa de la intrare. Deasupra ei, un uliu cu cioc încovoiat si aripile desfacute ca pentru atac ma pironise cu privirea. Un sentiment ciudat m-a cuprins si ideea ca ne paste o mare primejdie nu mi-a mai dat pace. N-am pus geana-pe-geana si întreaga noapte am privit pe geam.
Sfertul de luna ce atârna pe cerul de cerneala, învaluia totul într-o lumina pala si laptoasa. Brazii de la marginea padurii pareau acoperiti cu cearceafuri. Se unduiau si se înfoiau în bataia vântului, ca stafiile. Umbrele pe care le aruncau dadeau impresia ca cineva alearga pe carare. La un moment dat, în spatele copacilor chiar am vazut doua luminite si mi s-a parut ca aud un huruit. Luminitele au devenit tot mai mari, huruitul a devenit tot mai puternic… Din ce in ce mai aproape - ca abia m-am stapânit sa nu fug în dormitor, la mama. Mi-era frica, însa eram curios – trebuia sa stiu ce e naluca ce da târcoale cabanei. Inima îmi batea cu putere si mi se uscase gura… Luminile au disparut la marginea gardului. Huruitul a încetat brusc. Mi-am frecat ochii, încercând sa deslusesc ce se întâmpla acolo, departe în semi-întuneric. O umbra neagra parea ca se furiseaza spre portita… Pata neagra a devenit tot mai mare si a ajuns la usa de la intrare. Cred ca daca as fi vrut sa tip, nu as fi avut glas. Când am auzit clanta, m-am ascuns în spatele draperiei si am ciulit urechile. Am auzit pasii pe scari, pâna în dreptul camerei mele.
-Stefan, nu dormi?
Am recunoscut glasul tatalui si i-am sarit în brate. Cu vocea gâtuita de emotie am bânguit: “Situatia este sub control. Misiune îndeplinita!”
miercuri, 24 octombrie 2018
Dincolo de nori
Excercitiu de imaginatie literara "Jocul cuvintelor / Duzina de cuvinte" nr. 193: surprize, suflet, fluturi, cutie, prietenie, margaritare, gest, caseta, speranta, mangaiere, ruga, multumire.
Lua în mâna caseta muzicala si o deschise. Lasa melodia sa o invadeze si isi anina privirea de fragila balerina care se ridicase din capacul casetei sa faca piruete. Interiorul era captusit cu o tesatura de matase imprimata cu fluturi exotici. Culorile nu mai erau vii, matase însa îsi pastrase înca luciul. Pe soclul casetei era gravat “cu sincera prietenie”. Cuvintele nu-i erau ei adresate - cumparase caseta cu ani în urma, dintr-un târg de antichitati.
De câte ori o cuprindea tristetea, îsi facuse obiceul sa deschida caseta si sa priveasca balerina care parea ca se învârte în ritmul melodiei. Un sentiment de liniste, pace si multumire o cuprindea treptat si o ajuta sa-si uite necazul.
Ceea ce astazi tocmai i se întâmplase, o jignise profund. Încâlcite în gene, lacrimile i se adunasera grele ca doua margaritare. Le îndeparta cu un gest rapid si îsi concentra privirea din nou pe balerina. Mereu avem parte de surprize – unele placute, altele neplacute… de, asa e viata! Ne straduim sa pastram în suflet doar amintirile frumoase. Din experientele rele tragem doar învatarura si restul, cautam sa-l închidem undeva, ca într-o cutie ermetica, pe care o ascundem cumva, adânc, sa nu ne mai raneasca niciodata.
Astazi avea o zi trista. Chiar si vremea era mohorâta… În astfel de momente tânjea dupa sfatul bunicii, dusa mult prea devreme din lumea aceasta. Ar fi vrut sa mai fie copil, sa se lase dezmierdata si sa se ghemuiasca în bratele ei calde. Cât si-ar fi dorit ca bunica sa mai fie alaturi de ea…
Ca si când ruga i-ar fi fost auzita, de dincolo de nori a aparut o raza de soare ce a razbatut prin perdea si i s-a asezat pe crestet. Ca o mângâiere. Atunci si-a promis sa nu abandoneze niciodata speranta ca în curând, totul va fi bine!
Lua în mâna caseta muzicala si o deschise. Lasa melodia sa o invadeze si isi anina privirea de fragila balerina care se ridicase din capacul casetei sa faca piruete. Interiorul era captusit cu o tesatura de matase imprimata cu fluturi exotici. Culorile nu mai erau vii, matase însa îsi pastrase înca luciul. Pe soclul casetei era gravat “cu sincera prietenie”. Cuvintele nu-i erau ei adresate - cumparase caseta cu ani în urma, dintr-un târg de antichitati.
De câte ori o cuprindea tristetea, îsi facuse obiceul sa deschida caseta si sa priveasca balerina care parea ca se învârte în ritmul melodiei. Un sentiment de liniste, pace si multumire o cuprindea treptat si o ajuta sa-si uite necazul.Ceea ce astazi tocmai i se întâmplase, o jignise profund. Încâlcite în gene, lacrimile i se adunasera grele ca doua margaritare. Le îndeparta cu un gest rapid si îsi concentra privirea din nou pe balerina. Mereu avem parte de surprize – unele placute, altele neplacute… de, asa e viata! Ne straduim sa pastram în suflet doar amintirile frumoase. Din experientele rele tragem doar învatarura si restul, cautam sa-l închidem undeva, ca într-o cutie ermetica, pe care o ascundem cumva, adânc, sa nu ne mai raneasca niciodata.
Astazi avea o zi trista. Chiar si vremea era mohorâta… În astfel de momente tânjea dupa sfatul bunicii, dusa mult prea devreme din lumea aceasta. Ar fi vrut sa mai fie copil, sa se lase dezmierdata si sa se ghemuiasca în bratele ei calde. Cât si-ar fi dorit ca bunica sa mai fie alaturi de ea…
Ca si când ruga i-ar fi fost auzita, de dincolo de nori a aparut o raza de soare ce a razbatut prin perdea si i s-a asezat pe crestet. Ca o mângâiere. Atunci si-a promis sa nu abandoneze niciodata speranta ca în curând, totul va fi bine!
miercuri, 17 octombrie 2018
În cantul ușii sufletului meu
Excercitiu de imaginatie literara "Jocul cuvintelor / Duzina de cuvinte" nr.192: umbre, ține, întrebare, ascunse, strâns, ruginie, punct, râd, loc, mal, despletire, sau.
Înot pe cerul albastru și tind spre celalat mal. Îmi fac loc prin încrengatura viselor ca într-o colonie de nuferi. Luna ma urmarește zâmbind de sub palaria rotunda cu voaleta ruginie. Nu ma cearta si nici nu-mi pune vreo întrebare. Doar ma privește.
În stânga și-n dreapta mea, fluturii de umbre își bat aripile de catifea.
Linistea adânca este risipita de o cometa ce-și ține strâns linia zborului lânga roiul de licurici, ca la o parada de aviatie. Stelele fixate pe bolta, râd si aplauda. Bucuria lor se împrastie în efluvii parfumate, ca gargaritele ascunse în cantul ușii sufletului meu.
Într-un punct, departe, se vede Soarele jucându-se cu Zorii-de-zi. Este un joc de despletire sau de împletire a razelor, totul este neclar, pentru ca înca domnește Noaptea.
Înot pe cerul albastru și tind spre celalat mal. Îmi fac loc prin încrengatura viselor ca într-o colonie de nuferi. Luna ma urmarește zâmbind de sub palaria rotunda cu voaleta ruginie. Nu ma cearta si nici nu-mi pune vreo întrebare. Doar ma privește.În stânga și-n dreapta mea, fluturii de umbre își bat aripile de catifea.
Linistea adânca este risipita de o cometa ce-și ține strâns linia zborului lânga roiul de licurici, ca la o parada de aviatie. Stelele fixate pe bolta, râd si aplauda. Bucuria lor se împrastie în efluvii parfumate, ca gargaritele ascunse în cantul ușii sufletului meu.
Într-un punct, departe, se vede Soarele jucându-se cu Zorii-de-zi. Este un joc de despletire sau de împletire a razelor, totul este neclar, pentru ca înca domnește Noaptea.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)